Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


COMUNICAREA - DELIMITARI CONCEPTUALE

Cominicare



+ Font mai mare | - Font mai mic



COMUNICAREA - DELIMITARI CONCEPTUALE

In nici un domeniu al vietii si activitatii umane existenta si manifestarea omului ca fiinta sociala nu este posibila fara comunicare. Comunicarea da sens si finalitate intentiilor, dorintelor, aspiratiilor, atitudinilor si actiunilor noastre, le face inteligibile pentru ceilalti, in aceeasi masura in care fiecare dintre noi percepem modul de manifestare al celorlalti fata de noi prin comunicare. Natura si modul de manifestare a relatiilor de comunicare dintre oameni sunt atat de diversificate, atat de complexe si de structurate, incat putem spune ca omul traieste, de fapt, intr-un mediu comunicational omniprezent, care-i structureaza si-i afecteaza viata in fiecare clipa.



In raportul prezentat la UNESCO de Sean McBride, acesta face urmatoarele aprecieri: "comunicarea sustine si anima viata. "Prin ea gandirea se traduce in fapta si sunt reflectate toate emotiile, toate nevoile omului, de la cele mai simple gesturi, care garanteaza continuitatea vietii si pana la manifestarile supreme ale creatiei - sau ale distrugerii". Parerea autorului, ca un corolar al imaginii sale despre comunicare este ca "comunicarea devine imaginea pe care societatea si-a creat-o despre sine" 4, p.10]

Marin Aiftinca sustine, si el, cu deosebita fervoare, ideea caracterului atotcuprinzator al comunicarii: "comunicarea este inerenta existentei; este o forma a universalitatii"; "comunicarea reprezinta o caracteristica fundamentala a existentei umane".[1, p.40]

Denis McQuail este la fel de categoric in sustinerea caracterului atotcuprinzator al comunicarii. Citandu-l pe Edward Sapir, acesta observa ca ".orice structura culturala, orice act individual care tine de comportamentul social implica, intr-un sens explicit sau implicit, comunicare". [13, p. 18]

In actul comunicarii, insa, nu totdeauna omul se poate orienta coerent, logic, precis si stabil, existand numeroase evenimente comunicationale care-i tulbura echilibrul prin lipsa lor de consistenta si veridicitate, prin caracterul lor denaturat, in raport cu faptele reale, precum si prin influenta lor negativa asupra orientarii omului in mediul social. In categoria acestora intra si adevarate tornade informationale cu efect negativ, distructiv, producand uneori grave prejudicii in viata si activitatea oamenilor, in rchilibrul lor psihologic, emotional.

Cunoasterea esentei si mecanismului comunicarii, precum si a locului si rolului tehnicilor de comunicare in consiliere este, de aceea, un demers deosebit de util in activitatea de consiliere psihologica si educationala.

1.1. Comunicarea. Definire, descriere

Definitii ale comunicarii

Asa cum sustin majoritatea autorilor de lucrari de specialitate, elaborarea unei definitii suficient de precise, care sa cuprinda toate aspectele fenomenului este extrem de dificila. Fiecarer autor defineste comunicarea in functie de contexte determinate, de perspectiva stiintifica, precum si de modelul de comunicare avut in vedere.

Denis McQuail, in lucrarea "Comunicarea", observa ca un autor din acelasi domeniu, Dance, a descoperit 15 tipuri de definitii, astfel incat asumarea uneia sau alteia este greu de decis. Doi cercetatori americani au inventariat nu mai putin de 120 de definitii. [13, p. 15]

Tocmai de aceea, ne vom orienta exclusiv dupa acele definitii care sunt mai aproape de expresia romaneasca a termenului si deci mai aproape de intelegerea noastra.

Termenul "a comunica" are, in Dictionarul explicativ al limbii romane, sensul de "a face cunoscut, a da de stire, a informa, a instiinta, a spune", dar si "a se pune in legatura, in contact cu .". [24, p. 179] Din primul sens desprindem nemijlocit ideea de act liniar, intre un comunicator si un receptor; cel de-al doilea sens situeaza comunicarea intr-un context mult mai larg, acela al interactiunii dintre oameni. Acelasi inteles are si definitia data in Dictionarul de filosofie, avand ca autor pe Didier Julia: "relatie intre persoane", o relatie preponderent lingvistica, dar care nu se reduce la aceasta, ci cuprinde totalitatea formelor de expresie umana codificate in limbaj. [9, p. 57]

In cartea lui Horst Rckle, "Limbajul corpului", se formuleaza o definitie extrem de scurta: "comunicarea reprezinta schimbul de informatii". Autorul considera ca aceasta "presupune interactia sociala, prin utilizarea modurilor de comportare innascute sau dobandite, precum si existenta unor semnale verbale sau nonverbale care sunt emise si receptionate constient sau inconstient." [18, p. 49]

Denis McQuail, in opera citata, defineste comunicarea ca un "transfer ordonat de semnificatie". [13, p. 29] Este o definitie simpla, dar din aceasta retinem un termen specific teoriei comunicarii, semnificatia.

In cartea lui Gary Johns, "Comportamentul organizational", gasim o definitie care incearca o maxima generalizare: "Comunicarea este procesul prin care se schimba informatii intre emitator si receptor" cu precizarea ca cei doi poli pot sa fie persoane sau instrumente.

Sarcina (1): Realizati o enumerare cat mai cuprinzatoare a intelesurilor termenului "a comunica", folosind verbe sau propozitii simple.

1.1.2. Mecanismul si modelele comunicarii.

Pentru intelegerea statutului si importantei comunicarii in relatiile interumane este deosebit de important sa descifram mecanismul comunicarii, structura intima si factorii care fac posibil acest mijloc de intelegere intre oameni. In literatura de specialitate, mecanismul comunicarii se prezinta deosebit de variat, sub forma unor modele comunicationale.

In orice model, insa, sunt prezente, explicit sau implicit, cel putin patru elemente : sursa, mesajul, canalul de comunicare si receptorul. Situatiile concrete de comunicare si modelele sugerate de diferiti autori pun in diferite situatii speciale sursa si receptorul, rolul lor poate fi interschimbabil sau chiar identic, dar in structura comunicarii prezenta lor este inevitabila. Acestia sunt partenerii comunicarii, mesajul este continutul comunicarii, iar canalul de comunicare este vehicolul care duce mesajul de la sursa la receptor (Fig. 1)

CANAL

SURSA    MESAJ RECEPTOR

Fig. 1: Cel mai simplu model de comunicare

Un prag mai inalt de complexitate a structurii comunicarii este oferit de modelul Shannon-Weaver, prezentat de Denis McQuail ca punct de plecare in analiza structurii comunicarii.

Sursa codificare Zgomot decodificare destinatar

mesaj transmitator semnal receptor mesaj


Fig. 2: Modelul de comunicare Shanon-Weaver

Modelul Shannon-Weaver prezinta mecanismul comunicarii, astfel: el "incepe cu o sursa, de la care mesajul ajunge la un transmitator, unde este codificat intr-un semnal, ce poate fi distorsionat de zgomot in drumul sau spre receptor, unde este decodificat si transmis destinatarului." [13, p. 36]

Din acest model rezulta urmatoarele etape ale comunicarii:

Sursa emite un mesaj, cu intentia de a-l face sa ajunga la destinatar cu semnificatia pe care aceasta i-o da.

Mesajul este incarcat intr-un transmitator, care este un dispozitiv tehnic sau biologic de transmitere (aparat, dispozitiv, vocea umana, gestica, mimica etc).

In functie de modul de alegere a transmitatorului, are loc codificarea, utilizindu-se sisteme de coduri adecvate acestuia:

pentru aparate, coduri tehnice;

pentru vocea umana, coduri lingvistice;

pentru dispozitive, coduri imagistice sau sonore;

pentru gestica, coduri nonlingvistice sau paralingvistice etc.

Odata codificat, mesajul devin semnal, propriu naturii transmitatorului.

In drumul lui spre receptor semnalul parcurge un mediu fizic, tehnic, biologic si social care poate influenta parametrii acestuia fie neintentionat, ca urmare a interferentelor, obstacolelor naturale sau artificiale neintentionate, fie intentionat, in sistemele de comunicare concurente (militare, informationale, economice, sportive etc.)

Influentele negative ale mediului asupra semnalului sunt, in schema de mai sus, zgomotul..

Pentru a fi inteles de receptor, semnalul este decodificat. Este de la sine inteles ca dispozitivul de comunicare din schema de mai sus trebuie sa fie simetric. Receptorul trebuie sa aiba acelasi sistem de coduri ca si transmitatorul, daca se poate pana la identitate.

8. Odata decodificat, semnalul devine din nou mesaj, de preferinta identic cu mesajul initial, fiind perceput de catre destinatar. Este de retinut faptul ca nu este vorba de o identitate de continut sau forma ci mai ales de o identitate de semnificatie si aceasta depinde de cultura, experienta si capacitatea de acces a receptorului la sistemul de coduri utilizate de sursa.

Problema unitatii de semnificatii dintre mesajul emis de sursa si cel ajuns la receptor este rezolvata de modelul propus de Valentin Stancu s.a. in lucrarea "Relatii publice, succes si credibilitate" (fig. 3) [20, p. 272]

OS    --- ? --- OR

OS = OR

Autorii considera ca o comunicare s-a realizat "cand obiectul sursei este congruent cu obiectul receptorului"

 

SRS CS CR SRR


AS AT MESAJ AR AD

CODIFICARE TRANSMITERE RECEPTIE DECODIFICARE


Fig. 3: Modelul comunicarii propus de Valentin Stancu

AS : simbolurile sursei;

AT : aparat de transmisie;

AR : aparat de receptie;

AD : aparat de decodificare.

 


Simboluri folosite:

OS : obiectul sursei;

SRS : sistemul de referinta al sursei;

CS : conceptul sursei;

Ceea ce aduce nou acest model, dincolo de centrarea lui pe ideea de eficienta a comunicarii (OS = OR), este diferentierea intre obiect si conceptul obiectului, diferentiere care introduce discutii semnificative cu privire la relatia dintre cei doi termeni. Aceasta implica apelul la mijloacele de analiza proprii semioticii, dintre care am ales, pentru exemplificare, punctul de vedere al lui Umberto Eco, unul dintre cei mai cunoscuti semioticieni contemporani.

Din punctul sau de vedere, procesele de comunicare sunt eminamente dependente de UN SISTEM DE SEMNIFICARE. Daca definim "proces de comunicare drept trecerea unui Semnal (ceea ce nu inseamna in mod necesar un "semn") de la o Sursa, cu ajutorul unui Transmitator, printr-un canal, la un Destinatar (sau punct de destinatie)", atunci sistemele de semnificare sunt coduri care "cupleaza entitati prezente si entitati absente", cu scopul de a face posibila, la receptor, decodificarea. Procesul de semnificare este procesul prin care 'ceva materialmente prezent in raza de perceptie a destinatarului tine locul la altceva"35

Sistemele de semnificare sunt autonome in raport cu obiectele realitatii, ceea ce exprima faptul ca atasarea unui concept la un obiect este dependenta doar de conventii culturale privind constructia acestor sisteme. Aceluiasi obiect i se pot atasa mai multe concepte, dupa limba folosita, obiceiuri, traditii, reguli, conventii simbolice etc.

In ceea ce priveste conceptele utilizate in management, in raport cu obiectele pe care le desemneaza, este de retinut faptul ca ele se constituie intr-un adevarat tezaur cultural-stiintific, denumit adesea "cultura manageriala". Gradul de asimilare a acestei culturi influenteaza hotarator caqpacitatea de comunicare manageriala cu parteneri interni si externi, de integrare in structuri economice si social-politice nationale, regionale sau mondiale, precum si orientarea activitatii interne a organizatiei spre valorile specifice acestor entitati. Prin urmare, primenirea limbajelor utilizate in managementul contemporan cu concepte, expresii, modele culturale si comportamentale relativ straine de cultura nationala este o necesitate impusa nu de moda, sau de nevoia de a face pe plac altora, ci de asigurarea unei inalte eficiente a actului managerial.

Pe baza aceleiasi scheme prezentate mai sus se impune o delimitare a conceptului de mesaj. Prin mesaj, semiotica intelege un sistem de semne care poarta cu ele o anumita semnificatie. Semnul este, in conceptiile semiotice, unitatea minima de semnificatie, adica cea mai mica secventa care poate intra intr-un proces de semnificare.

Potrivit lui Umberto Eco, "semnul este intrebuintat pentru a transmite o informatie, pentru a spune sau a indica un lucru pe care cineva il cunoaste si doreste ca si ceilalti sa il cunoasca in aceeasi masura. El se insereaza deci intr-un proces de comunicare de tipul sursa-enuntator-canal-mesaj-destinatar". Conditia necesara si suficienta a existentei semnului este, dupa Umberto Eco, existenta codului.

Locul semnului intr-un sistem de semnificare este sugestiv prezentata de autor prin modelul triadic al semnului, model care are o vechime impresionanta, el fiind sugerat pentru prima data de filosofii stoici. Cele trei componente ale modelului sunt: semnul sau semnificantul (seimaion), conceptul sau semnificatul (semainomenon) si obiectul sau referentul (tynchanon)

semnificat


semnificant referent

Iata si interpretarea acestui model:

"Un semn (semnificant) trimite, atunci cand i se aplica un cod, catre semnificatul sau (o entitate psihica - "ideea", "conceptul"- pe care o (il) vehiculeaza in virtutea unei conventii culturale) si/sau - eventual - catre un corespondent empiric (referentul); linia intrerupta sugereaza faptul ca raportul dintre semnificant si referent este suficient de obscur".36

Ultima propozitie a acestei interpretari este importanta pentru intelegerea mecanismului comunicarii. Comunicam mai degraba despre concepte decat despre obiecte. Prezenta obiectelor in comunicare este doar una de ultima instanta

Ferdinand de Saussure, lingvist si semiolog contemporan de mare anvergura, reduce structura semnului la doua componente: semnificant si semnificat, cu mentiunea, devenita la autor principiu, aceea ca intre semnificant si semnificat nu exista nici o legatura obiectiva. Legatura este o pura conventie subiectiva, stabilita la nivelul relatiei limba-vorbire, fara nici o legatura cu contextul comunicarii (principiul arbitrarietatii semnului)37.

Ceea ce am prezentat pana aici ca modele de comunicare explica comunicarea ca act liniar, mecanicist si orientat, de la sursa spre receptor.

In mediul comunicational, insa, actele de comunicare au loc astfel doar pe secvente limitate, pe durate de timp limitat si in domenii limitate. Realitatea mediului social releva, asa cum am observat deja, situatii in care sursa si receptorul isi schimba succesiv rolurile, uneori aceste roluri sunt chiar greu sau imposibil de identificat, fapt remarcat mai ales atunci cand vorbim de comunicarea neorganizata.

Ca alternativa la modelela liniare, sunt prezentate modelele in care comunicarea este "punere in relatie".

Norbert Wiener este primul care introduce in comunicare termenul de feed-back (conexiune inversa), prin care se pune in evidenta influenta receptorului si a activitatii de receptare asupra sursei si a activitatii de codificare si transmitere a mesajului [cf. 13, p. 36] iar DeFleur, [cf. 14, p. 22-23] facand o analiza a corespondentei dintre semnificatia mesajului transmis si a celui receptionat, propune o schema generala a comunicarii in care este reprezentat feedbackul (Fig. 5)

Mijloc de comunicare

In masa


Sursa Emitator Canal Mijloc de receptare a Destinatar

mesajului

Bruiaj


Destinatar    Mijloc de receptare Canal Emitator Sursa

a mesajului

Mecanismul de inregistrare

a feedback-ului

Fig. 5: Feedbackul in comunicare, dupa DeFleur

Pe langa necesitatile legate de asigurarea calitatii comunicarii, feedbackul are si un rol deosebit in protejarea comunicarii autentice de influenta negativa a factorilor perturbatori.

Modelul lui DeFleur pastreaza, inca, ideea de comunicare orientata, cu roluri bine stabilite. Acest model este depasit de cel realizat de Newcomb. Denis McQuail, considera ca autorul modelului se bazeaza pe "premisa dupa care comunicarea intre indivizii umani indeplineste functia esentiala de a permite ca doi sau mai multi interlocutori sa mentina orientarea simultana unii catre ceilalti si catre obiectele unui mediu exterior". [13, p. 37] Schematic, acest model se prezinta ca in fig. 6:

I1, I2 = Doi indivizi, aflati in relatie si interesati de un obiect din ambientul comun;

O = Obiectul de interes din ambientul comun

 

I1 I2

O

Fig. 6: Modelul lui Newcomb

Potrivit acestui model, scopul comunicarii este punerea permanenta de acord intre partenerii de comunicare in legatura cu ceea ce reprezinta interesul comun in mediul comunicational. Aici nu mai exista diferentierea traditionala emitator-receptor; fiecare dintre parteneri este in egala masura emitator si receptor, informatia fiind vehiculata permanent in ambele sensuri, in functie de modificarile ambientului.

Daca largim aria de cuprindere a partenerilor de comunicare, de la indivizi la grupuri si organizatii si daca intre cei doi parteneri plasam un mijloc de comunicare de masa (presa, radio, T.V, internet etc.), atunci obtinem imaginea modelului functional al comunicarii de masa, deosebit de interesant pentru intelegerea mecanismelor de creare si disimulare a unei categorii de zvonuri.

In fig. 7 prezentam modelul comunicarii de masa propus de Westley si MacLean. [cf. 13, p. 38]

C= comunicatorul;

P= publicul;

M=canalul media care selecteaza comunicatorii C in functie de credibilitate si de interesele publicului P;

O= obiect al ambientului.

 

C M P


O

 


Fig. 7: Modelul comunicarii de masa al lui Westley si MacLean

Daca luam in considerare multitudinea obiectelor din ambient care sunt de interes pentru comunicarea de masa si modalitatile diferite de interpretare a acestora, precum si posibilele relatii dintre cei trei termeni sub forma feedbackului, vom intelege cat de mult poate creste in complexitate schema de mai sus, mecanismul comunicarii fiind perceput ca o retea de interferente intre comunicator, mijlocul media si public, in care diferitele informatii despre ambient capata importanta mai mare sau mai mica nu numai in functie de context, ci si in functie de atitudinea si reactiile comportamentale ale partenerilor.

Gilles Willett dezvolta aceasta schema, multiplicand obiectele din ambient si punand in evidenta modalitatile diferite de acces la acestea, precum si diferentele de perceptie dintre A,B si C.

X1    f BA

X1 f CA

X2 X2 A X' C X" B

X3 X3C f BC

X3

X4C X5B

X4

X5

Explicatiile date de autor acestei scheme pun in evudenta situatiile complexe de comunicare:

X - B: receptorul asista direct la eveniment;

X - A - B: A ii comunica lui B despre X

X - C - B: mijlocul media ii comunica lui B despre X;

X - A - C - B: A ii comunica lui B despre X prin intermediul mijloacelor media C; este situatia comunicarii de masa.

Variantele fBA, fCA si fBC reprezinta posibile feed-back-uri: prima duce mesajul direct de la public la comunicator (in management, cumpararea de produse sau servicii ca urmare a persuasiunii asupra publicului), a doua duce mesajul de la mijlocul media la comunicator iar a treia duce mesajul de la public la mijlocul media.

Interpretarea cea mai larga este cea propusa de modelele behavioriste (comportamentiste), dintre care amintim doar modelul lui Gerbner, al Scolii de la Palo Alto sau modelul transactional al lui Barnauld.

Prezentam, aici, doar conceptia despre comunicare a lui Gerbner:

"Cineva percepe un anumit eveniment si reactioneaza intr-o anumita situatie, prin anumite mijloace, pentru a face disponibile, sub o forma sau alta, materialele si continuturile care privesc contextul si au anumite consecinte"

Gerbner considera acest tip de comunicare , comunicare deschisa, in care nu exista nimic orientat, nimic dat dinainte ca sens si semnificatie in comunicare. Comunicarea "se face", pe masura ce anumite realitati din ambient devin semnificative pentru "cineva". [cf. 13, p. 41]

Functiile comunicarii

Nu toti autorii de studii asupra comunicarii rezerva capitole speciale functiilor comunicarii. Cu toate acestea, exista suficiente informatii pentru a prezenta un tablou general al preocuparilor pentru definirea acestor functii. Sultana Craia prezinta preocuparile a doi autori importanti in acest domeniu, care au facut, fiecare dintr-o perspectiva proprie, un inventar al functiilor comunicarii la diferiti autori, de la Aristotel si pana astazi: Laurentiu Soitu, in "Pedagogia comunicarii" si Mihai Dinu in lucrarea "Comunicarea. Repere fundamentale.". Dintre enumerarile analizate, vom retine in primul rand pe cea a lingvistului Roman Jacobson:

Functia expresiva: de exprimare a atitudinii emitatorului fata de o situatie si fata de continutul mesajului.

Functia conativa (persuasiva, retorica), de influentare a receptorului.

Functia referentiala: de indicare a referentului unui mesaj.

Functia fatica: de mentinere a contactului in comunicare.

Functia metalingvistica: de codificare.

Functia poetica: de instituire a unui mod specific de comunicare prin jocul structurii semnelor.

Meritul acestui mod de formulare a functiilor comunicarii este acela ca el este strans legat de structura acesteia, precum si acela ca el poate fi generalizat pentru orice tip de comunicare, chiar daca analiza lui Jacobson este una preponderent lingvistica.

Analizind, insa, functiile comunicarii in dependenta de domeniile in care aceasta se manifesta, vom identifica si alte modalitati de formulare.

Pentru comunicarea la scara societatii, Marin Aiftinca propune urmatoarele functii: informarea; socializarea; motivatia; discutia si dialogul; educatia; promovarea culturii; distractia; integrarea.

Pentru comunicarea prin mass-media Mihai Coman propune functiile: de informare; de interpretare; de legatura; culturalizatoare; de divertisment.

Citandu-i pe Gregory Bateson si Jurgen Ruesch, Emilian Dobrescu prezinta functiile comunicarii ca act tehnic de persuasiune : primirea, stocarea si transmiterea mesajelor; prelucrarea informatiilor; amorsarea si modificarea proceselor psihologice; influentarea si dirijarea unor evenimente exterioare.

1.3. Tipologia comunicarii

Modelele prezentate ca suport al intelegerii mecanismului comunicarii au pus in evidenta multitudinea situatiilor concrete, aceste situatii generand o mare varietate de tipuri de comunicare.

Este foarte dificil de realizat un tablou atotcuprinzator al tuturor tipurilor de comunicare. Autorii studiilor de specialitate folosesc, pentru prezentarea tipurilor de comunicare, o mare varietate de criterii de clasificare. Le vom utiliza, in continuare, pe cele mai reprezentative.

Pornind de la premisa ca fenomenul comunicarii este o caracteristica a lumii inteligente, in general, Sultana Craia, in lucrarea "Teoria comunicarii" [5, p. 51-80], concepe tipurile de comunicare in cea mai vasta arie de cuprindere, incepand cu diferentierea pe regnuri:

Comunicarea umana

Comunicarea animalelor

Comunicarea umana este, la randul sau, clasificata dupa doua criterii distincte: criteriul relational si cel al mijloacelor comunicarii.

A. Din punct de vedere relational, comunicarea umana cuprinde:

Comunicarea in cadrul speciei.

Comunicarea cu alte specii

Intrucat pentru folosul prezentei lucrari nu ne intereseaza comunicarea cu alte specii, prezentam, in adancirea tipologiei, comunicarea in cadrul speciei.

Din perspectiva numarului de parteneri, comunicarea in cadrul speciei cuprinde:

1. Comunicare intrapersonala (comunicarea cu sine, autoreflectia)

Comunicare interpersonala (intre doi parteneri, aflati intr-o relatie directa, nemijlocita)

Comunicare de grup (in interiorul unui grup determinat de persoane)

Comunicare de masa (cu grupuri de persoane nedeterminate cantitativ sau calitativ)

B. Din punct de vedere al mijloacelor comunicarii, comunicarea umana cuprinde:

Comunicarea nonverbala

Comunicarea verbala

Comunicarea nonverbala este acel tip de comunicare care nu utilizeaza limba vorbita si nici vreun substitut al ei (coduri verbale pentru surzi, morse etc.). Acest tip de comunicare este, la randul ei, impartita de autorii de specialitate dupa mijloacele nonverbale utilizate, astfel:

1. Comunicare tactila (prin atingere)

2. Comunicare gestual-kinestezica (prin miscarea semnificativa a partilor corpului, cu exceptia acelor gesturi care au semnificatie verbala)

Comunicarea cu ajutorul obiectelor (culoarea, ordinea, marimea, distributia, miscarea etc.)

Comunicarea artistica (comunicarea emotiei artistice, dincolo de continutul propriu al acesteia)

Fiecare dintre cele patru tipuri de comunicare nonverbala poate fi impartit pe tipuri mai restranse, dar consideram suficient acest grad de detaliere, urmand ca eventualele precizari de detaliu sa le facem in functie de necesitatile temei.

Comunicarea verbala este acel tip de comunicare care foloseste intelesul cuvintelor, fiind si cel mai complet si uzual tip de comunicare umana. Specia umana insasi se diferentiaza de celelalte specii ale lumii vii, printre altele, si prin faptul ca utilizeaza in comunicare cuvintele. Laurentiu Soitu remarca, in lucrarea "Comunicare si actiune": "Cuvantul, prin forta sa expresiva, da valoare comunicarii. Este mijlocul de comunicare cel mai bogat in sensuri, in rezonante interioare generate si amplificate de muzicalitatea rostirii". [22, p. 111]

Din punctul de vedere al mijloacelor folosite in comunicare, comunicarea verbala cuprinde:

Comunicarea orala

Comunicarea scrisa

In unele lucrari de specialitate gasim dihotomia "comunicare verbala -comunicare scrisa", confundandu-se tipul de comunicare orala cu genul comunicarii verbale. Consideram adecvata dihotomia comunicare orala-comunicare scrisa, ca specii ale comunicarii verbale, gen de comunicare care se bazeaza pe folosirea cuvintelor. In acest sens, continuand precizarile facute anterior, comunicarea gestuala cu surzii este comunicare verbala, la fel ca si comunicarea prin diferite coduri care inlocuiesc fie literele, fie cuvintele, fie expresii cu inteles verbal determinat.

La fel ca in cazul comunicarii nonverbale, si speciile comunicarii verbale pot fi detaliate, la un nivel mai mare de profunzime, folosind caracteristicile emitatorului si ale receptorului in comunicare.

Astfel, comunicarea scrisa poate fi cu emitator individual si receptor individual (corespondenta, de exemplu), cu emitator individual si receptor colectiv (cazul literaturii de autor) sau cu emitator colectiv si receptor colectiv (lege, hotarare, comunicat etc.)

Cat priveste comunicarea orala, in cazul acesteia impartirea de mai sus este valabila, cu mentiunea ca intr-o secventa de comunicare data este putin probabila comunicarea cu emitator si receptor colectiv. Ea se poate, insa, pastra ca specie a comunicarii orale la scara unei durate de timp semnificative (folclorul, colportajul si chiar zvonul, ca specie distincta a comunicarii orale). In partea a doua a lucrarii vom face unele observatii din acest punct de vedere.

(pe baza clasificarii facuta de Sultana Craia)

  Comunicare intrapersonala

Comunicare interpersonala

Din perspectiva numarului

de parteneri Comunicare de grup

Comunicare de masa

In cadrul speciei Cu transcendenta Cu alte specii

Emitator individual-

Receptor individual

-confesiunea -dialogul    -conversatia

 
Din perspectiva relationala


Animala Comunicare Umana orala Emitator individual-

Receptor colectiv

-colportajul -lectura colectiva -discursul politic

-discursul judiciar    -discursul didactic -discursul ocazional

-funebru

-academic

-inaugural/aniversar

-cultural

-disertatia

-conferinta

-interpelarea

 

Din perspectiva mijloacelor

Nonverbala Verbala

Tactila Gestuala- Cu ajutorul artistica

kinestezica obiectelor

Atingeri

-care transmit emotii

-ludice

-de control

-rituale

-diverse

 

*Embleme

*Ilustratori

-bastoane

-pictografe

-kinetografe

-ideografe

-miscari deictice

-miscari spatiale

-miscari ritmice

-ilustratori

emblematici

*Gesturi de reglaj

*Miscari afective

*Adaptorii

*Sexuale

 

muzicala

 


Scrisa scrisa

Receptor colectiv

-confesiuni, memorii, jurnale

-literatura

-genurile publicistice

 

Emitator colectiv-

Receptor colectiv

-apelul -comunicatul

-declaratia    -manifestul

-proclamatia

 



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 4292
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved