COMUNICAREA MULTICULTURALA

Instrumente si Proiecte

A vorbi despre comunicarea multiculturala in ziua de astazi, cand oamenii pot fi in contact cu semenii lor din celalalt capat al lumii printr-un singur click de internet, cu ajutorul telefoniei mobile sau al mass-mediei, stirile circuland mult mai rapid decat prin mijloacele traditionale, inseamna a dori sa ii cunoastem mai bine pe semenii nostri, sa-i intelegem si sa-i acceptam, si comunicarea dintre noi sa fie mai eficace. Contactele din ce in ce mai numeroase cu oamenii din alte tari ne fac sa reflectam in primul rand asupra noastra, asupra eficientei modului nostru de a comunica.

Globalizarea a facut din comunicarea interculturala un fapt inevitabil. Lumea de azi este supusa unor schimbari rapide, interactiunea dintre oameni capata noi dimensiuni. Contactul si comunicarea cu alte culturi sunt caracteristicile dominante ale vietii moderne, lumea parca nu mai poate trai fara beneficiile tehnologiei, fara a putea lua legatura rapid cu persoana din celalalt capat al tarii, fara a putea tine o video-conferinta, fara a putea cunoaste care sunt ultimele stiri de la ultima intalnire a presedintilor la Bruxelles sau ultimele tendinte in moda de la Milano. Toate aceste contacte cu ceilalti, avand scopuri fie economice, politice sau culturale, ne indruma spre un mod de comunicare mai deschis, spre o comunicare interculturala.

Aceasta lucrare incearca sa se focalizeze asupra Comunicarii multiculturale, ca stiinta sociala, de la inceputurile sale pana la primele teorii, demers ce a intampinat multe greutati (de la metoda de cercetare la lipsa materialelor, a informatiilor, a cartilor de specialitate, unele dintre acestea abordand comunicarea interculturala doar dintr-un anumit punct de vedere), dar se doreste a fi un punct de plecare pentru cei interesati de comunicare, cultura, interactiunea cu oamenii.

Pentru a intelege mai bine ceea ce reprezinta multiculturalitatea, trebuie sa luam in considerare rolul important al contextului (social, cultural si istoric) in relatiile intra- si extra-culturale, legatura multilaterala intre cultura si comunicare, complexitatea si tensiunile implicate in relatiile interculturale

Comunicarea interculturala si cea internationala sunt zone diferite de cercetare; prima incearca sa se axeze pe individ, ca unitate de masura, pe cand cea de-a doua incearca sa lucreze la nivel macro, unitatile sale de analiza fiind natiunea, sistemele globale, grupurile, miscarile, dar elementul comun este preocuparea fata de diferente.[1]

Relatiile interculturale reprezinta un domeniu interdisciplinar, prin care se incearca sa se identifice, cu ajutorul diferitelor stiinte sociale, dar care impartasesc un interes comun, studiul interactiunilor oamenilor apartinand diverselor culturi. Studiile culturale pot fi analizate din trei perspective: monoculturale (studiul unei singure culturi face obiectul de cercetare al antropologiei si sociologiei), cross cultural (prin comparatia caracteristicilor a doua sau mai multe culturi) si interculturale (care se bazeaza pe interactiunea a doua sau mai multe culturi, si incearca sa raspunda intrebarilor referitoare la ce se intampla cand doua sau mai multe culturi interactioneaza, la nivel interpersonal, de grup sau international).

Uniunea Europeana, formata pana in acest deceniu din 12 tari, intra intr-un proces de extindere, dar in acelasi timp isi consolideaza principiile prin Tratatul de la Maastricht (1992) si prin Tratatul de la Amsterdam (1997). Lansarea monedei unice europene, Euro, in 1999, si liberalizarea circulatiei oamenilor implica o constientizare a importantei legaturilor dintre oameni, nu numai pe plan politic sau economic, ci si cultural; cooperarea intre oameni vizeaza toate domeniile. Deviza adoptata - "Unitate in diversitate"- dezvaluie tocmai importanta colaborarii, a unitatii oamenilor, dar in acelasi timp respectarea si aprecierea diversitatii: "Pluralismul cultural implica acceptarea celuilalt, toleranta, coexistenta plurala, dar cu sansa afirmarii pozitiilor proprii"[2].

Termenul de percepere a diferentei culturale ne face constienti de diversitate, fie ea a limbajului, a gandirii, a obiceiurilor sau a stilului. Incercam sa rezolvam contradictia interna provocata de diversitate.

Conceptul de "diversitate" este perceput in variate moduri de la o tara la alta, politicile guvernamentale pe acest subiect difera de la un caz la altul. Multe tari, cu precadere SUA, sunt percepute ca esalon pentru politica tolerantei fata de imigranti si minoritati.

In orice tara democratica in care coexista mai multe culturi s-a pus problema egalitatii intre cetateni. Se constata ca manifestarile culturii celei mai puternice - fie prin numarul celor care o poseda, fie prin puterea politica sau economica a acestor persoane - tind sa domine, sa acapareze si, in final, sa anihileze celelalte culturi din tara respectiva. Respectul pentru celalalt si pentru modul lui diferit de a fi se aplica mai mult in teorie decat in practica. Or, "conditia sine que non a interculturalitatii este respectul total al vecinului care nu ne seamana"[3].

Inceputul secolului XXI aduce noi provocari in toate domeniile stiintifice, ca si in comunicare. Evenimentele politice si sociale care au zdruncinat lumea si-au pus amprenta in special asupra oamenilor si a modului in care acestia comunica. Domeniul intercultural este mai mult ca oricand pregatit sa mentina echilibrul dorit al lumii. Oamenii sunt mult mai deschisi, doritori de a-i cunoaste pe ceilalti, de a comunica si de a relationa cu ei. Comunicarea interculturala se afla la punctul sau maxim de constientizare si mediatizare. Dezvoltarea interculturalitatii la nivel academic, impreuna cu aprofundarea problemelor si gasirea solutiilor lumii contemporane si-au spus cuvantul in buna colaborare a oamenilor de stiinta si a cercetatorilor din domeniul interculturalitatii.

Rhetoric in Intercultural Contexts, volumul anului 2000 al International and Intercultural Communication Annual, editat de Alberto Gonzalez si Dolores V. Tanno incearca sa identifice si sa confrunte provocarile in ceea ce priveste criticile actiunii retorice atunci cand studiul contine traditii si practici culturale, dorindu-se crearea de posibilitati critice interculturale. Perspective critice specifice (postmoderne, etnografice, istorice) sunt relationate cu criticismul retoric intercultural.

Dezvoltarea studiului Comunicarii multiculturale a implicat descrierea si definirea exemplelor specifice mai mult decat dezvoltarea unei teorii generale. Acest lucru incearca sa fie remediat prin studiile recente, dar fara a se atinge un obiectiv clar.

In ultimile decenii s-a pus accentul pe rolul educatiei interculturale si al managementului intercultural intr-o lume in care oamenii se afla tot timpul in contact, direct sau indirect, rolul dialogului intercultural crescand.

Studiul problemelor multiculturale nu este un domeniu nou. Oamenii au interactionat cu diferite culturi de-a lungul istoriei pline de razboaie, peregrinari si schimburi de bunuri. Contactul intercultural a devenit o realitate a vietii de zi cu zi. Dezvoltarea interdependentei oamenilor si culturilor in societatea globala a secolului XXI ne obliga sa acordam mai multa atentie problemelor interculturale. Pentru a putea trai si functiona in mediul multicultural de astazi, oamenii trebuie sa fie competenti in comunicarea interculturala.

Diversi autori au studiat Comunicarea interculturala, studiile lor oferind diferite perspective sau accentuari. Libertatea abordarilor ne ofera astazi o perspectiva mai clara asupra domeniului. Desi este o stiinta relativ noua, dar cu radacini adanci, studiile nu reflecta o abordare unitara, clara, concisa, a interculturalitatii, cu atat mai putin a istoriei sale. Cercetatorii veniti din diverse domenii sociale analizeaza problematica intr-un mod subiectiv si incomplet, multumindu-se a-l desemna pe Hall ca fiind intemeietorul Comunicarii interculturale sau a data interesul pentru domeniu in anii 1950-1960, fara a lua in considerare cele mai vechi contacte interculturale si rezultatele acestei intalniri: sinteza greco-romana ce sta la baza identitatii Europei moderne.

In aceasta lucrare am incercat sa expun evolutia Comunicarii interculturale, de la intemeierea sa ca stiinta la inceputul anilor `60 pana la ultimele directii de cercetare si aplicabilitate (educatie, management intercultural), trecand prin principalele teorii (de la Edward Hall, Samovar si Porter, Condon si Yousef, la Gudykunst si Kim, Carlyle Dodd). Prin concentrarea tuturor informatiilor in acest studiu sper sa va fiu de ajutor in aprofundarea tematicii, domeniul in sine fiind inca in dezvoltare si lasand loc liber unor noi teorii sau studii despre comunicarea interculturala.

Pentru a intelege interculturalitatea avem nevoie de planuri interdisciplinare si multiculturale. Acest domeniu se doreste a fi practic intrucat vine in intampinarea nevoilor relatiilor interetnice si internationale. Comunicarea interculturala joaca un rol vital intrucat previne neintelegerile sau greselile in comunicare.

Prevenirea conflictelor

Desi politicile culturale nu pot rezolva toate problemele societatii, Consiliul Europei considera cultura, ca mijloc de comunicare, un factor ce trebuie luat in calcul pentru prevenirea situatiilor conflictuale si in reconcilierea sociala ulterioara conflictului.

Ideea de dialog implica o deschidere catre celalalt, dialogul respectand fiecare aspect al diversitatii culturale. Dialogul intercultural inseamna o mai buna cunoastere reciproca, ca si invingerea prejudecatilor care stau la baza lipsei de comunicare sau a interpretarii gresite a faptelor.

Un rol important in prevenirea acestor neintelegeri, a conflictelor, il joaca dialogul intercultural. Evitarea conflictului nu inseamna si rezolvarea lui, ci doar o amanare a constientizarii existentei lui si a momentului in care acesta va izbucni. .

John Burton incearca sa formuleze o Teorie a Rezolvarii Conflictului si distinge intre incheierea conflictului, managementul si dispunerea conflictului: "Managementul se realizeaza prin deprinderi de rezolvare alternative si poate limita conflictul, dispunerea se realizeaza prin procese autoritare si legale si poate fi impusa cu ajutorul elitelor. Incheierea conflictului inseamna sfarsirea conflictului prin metode analitice care tintesc la radacina problemei si se doreste a fi o solutie permanenta a problemei" .

Burton sugereaza ca este nevoie de o trecere a paradigmei de la puterea politica la realitatea puterii individuale. O solutie a intelegerii diferitelor parti ar fi intr-un mod analitic, cu ajutorul unei terte parti, avand rol de faciliator, si nu de autoritate. Acest rol poate fi indeplinit atunci cand conflictul se refera la nevoi ce nu pot fi negociate sau la interese materiale.

Conflictul se manifesta de obicei printr-o ruptura intre relatii si reprezinta o provocare pentru norma si autoritati. El se datoreaza unei afirmari a individualitatii: "Este o frustrare bazata pe proteste impotriva lipsei de oportunitati de dezvoltare si a lipsei de recunoastere si impotriva identitatii. Cand orice tensiune, conflict sau violenta isi are originea in diferentele de clasa, statut, etnicitate, sex, religie sau nationalism, avem de-a face cu aceleasi probleme fundamentale"[5].

In cazul oricarei dispute trebuie sa intelegem ca toti participantii au nevoi legitime care trebuiesc satisfacute pentru a rezolva conflictul.

Burton isi axeaza teoria pe crearea unui proces analitic care sa faciliteze schimburile necesare ce vor duce la crearea unui sistem politic si social corespunzator nevoilor. Incheierea conflictului presupune, pe termen lung, un proces al schimbarii sistemului politic, social si economic.[6]

Abordari traditionale ale managementului s-au bazat pe medieri sau negocieri, posibile doar cand exista ceva clar, tangibil de impartit.

Intelegerea naturii si a parametrilor conflictului este folositoare, dar obiectivul este de a folosi in mod util analiza pentru rezolvarea conflictului. In acest scop a aparut o noua teorie: Calea Alternativa a Diplomatiei, definita de Joseph Montville ca o interactiune neoficiala, informala, intre membrii gruparilor sau natiunile adversare care doresc sa dezvolte strategii, sa influenteze opinia publica, sa organizeze resursele materiale si umane pentru a ajuta la rezolvarea conflictului.

Conflictele etnice-nationale reprezinta o forma a conflictului social prelungit , inteles drept un conflict dificil care nu poate fi incheiat. Exista multe exemple de grupuri identitare ce se afla in conflict social prelungit: in Palestina (israelienii si libanezii), in Cipru (grecii si cipriotii turci), in Spania (bascii), in Irlanda de Nord (Nationalistii irlandezi si Unionistii din Usler).

Calea Alternativa a Diplomatiei este un proces in trei etape care le permite reprezentantilor grupurilor sa incerce rezolvarea conflictelor intr-un mediu neamenintator, neconstrangator, neconfruntator.[8] Aceasta teorie nu inlocuieste calea oficiala, dar poate netezi drumul pentru negocierile oficiale prin initierea schimbarilor de atitudine in opinia publica si a factorilor de decizie.

Un prim pas poate fi facut prin organizarea de forumuri si workshopuri. Oamenii cu influenta din respectivele comunitati, precum si experti in psihologia conflictului intre grupuri, se pot intruni pentru a explora mijloace alternative in definirea conflictului Faciliatorii nu vor impune sau oferi solutii pentru conflict, rolul lor este de a facilita comunicarea si de a indruma participantii spre schimbarea atitudinilor si perceptiilor proprii. Workshopurile pot fi organizate printr-o serie de intalniri in grupuri mici, dar pot avea loc si evenimente sociale informale, cum ar fi dineuri, spectacole, vizite.

A doua etapa o reprezinta influentarea opiniei publice si schimbarea atitudinilor si perceptiilor comunitatilor respective. Acest lucru nu se realizeaza usor, este nevoie de timp, perseverenta si rabdare. Participantii la workshopuri trebuie sa-i convinga pe factorii de decizie din respectivele comunitati de veridicitatea noilor perceptii.

In a treia etapa se are in vedere o dezvoltare cooperanta a economiei, avand ca scop micsorarea suferintelor materiale ale comunitatilor in cauza.

Incheiere

Identitatea europeana, in deplinatatea sa, nu a fost rezultatul multiplicitatii aspectelor sale istorice, culturale, sociale, politice si economice, ci a fost considerata la inceput doar un construct, asa cum a fost si ideea de Uniune Europeana, dar toate elementele constitutive ale acesteia se afla intr-o permanenta transformare. Spiritul european reprezinta mult mai mult decat unitatea culturala, o piata economica unica si unirea politica. Conceptul de Europa unita nu poate fi complet desavarsit, este nevoie de transformari, remodificari, pentru a ajunge la adevaratul spirit european, care dincolo de diferentele lingvistice, sociale sau economice, se ascunde in fiecare dintre noi si poate fi redescoperit prin constientizare, acceptare si interculturalitate.

Imaginea lumii culturale a devenit mai complexa datorita dezvoltarii sociale si procesului de transformare (schimbari lingvistice si demografice, mobilitate, relatiile cu alti oameni). Conceptul de societate multiculturala in contextul Europei, din ce in ce mai unite, are parte de multe probleme, dar si de oportunitati. Societatile europene, constituite istoric, in care simbolurile nationale si atributele etnice au stat la baza identitatii, se vad nevoite sa accepte pluralismul cultural.

Cazul Irlandei de Nord este reprezentativ pentru importanta dialogului intercultural, caci doar prin comunicare si intelegere reciproca putem preveni conflictele. Irlanda de Nord a fost afectata de acest conflict cu multiple implicatii, la nivel politic, economic si social. Indiferent de cauzele si aspectele conflictului, cei care au suferit au fost oamenii si vietile lor au fost puse in pericol.

Rezolvarea conflictului a insemnat un proces indelungat de reforme, discutii, acorduri, toate pe baza unei deschideri in comunicare si a unei dorinte de pace. Sfarsitul secolului XX a demonstrat ca societatea se afla intr-un punct de criza, ce a izbucnit in noi conflicte. Inceputul noului secol s-a dovedit a fi propice pentru o noua perspectiva a comunicarii, cea a dialogului multicultural.

Legaturile ce ii unesc pe oameni pot, de asemenea, sa ii separe. De aceea, deschiderea catre alte culturi si cunoasterea mostenirii culturale comune stau la baza unei adevarate comunicari interculturale. Interesul statornic pentru interculturalitate poate fi sustinut de politici culturale care sa vina in ajutorul unei comunicari mai eficiente, pentru a preveni conflictele sau chiar pentru a le rezolva.

Bibliografie

1. International Religious Freedom Report 2004, U.S. Government, Beaureau of Democracy, Humain Rights and Labour

2. The Edge, the e-Journal of Intercultural Relations, 1999, www.interculturalrelations.com

3. Interculturalitate versus globalizare- conferinta internationala, Brasov 2004

4. Asante, Molefi K.; Newmark, Eileen; Blake, Cecil A., Handbook of Intercultural Communication, Sage Publication, Beverly Hills 1979

5. Condon, J.; Yousef, F., An Introduction to Intercultural Communication, Indianapolis, Bobbs-Merrill 1975

Dasen, Pierre; Perregaux, Christiane; Rey, Micheline, Educatie interculturala: experiente, politici, strategii, Ed. Polirom , Iasi 1999

7. Dodd, Carley H., Dynamics of Intercultural Communication, Dubuque, IA. Brown 1995

8. Griffin, Em, A first look at communication theory, New York, McGraw-Hill 1997

9. Gudykunst, William B., Intercultural Communication Theory, Beverly Hills, Sage Publications 1983

10. Gudykunst, William B.; Kim, Y.Y., Theories in Intercultural Communication, Beverly Hills, Sage Publications 1988

11. Gudykunst, William B.; Kim, Y.Y., Communicating with strangers: An Approach to Intercultural Communication, Sage Publications, London, Thousands Oaks 1995

12. Hall, Edward T., The Silent Language, New York, Double Day 1959

13. Hammer, M., Lecture in Cross-cultural Communication in International Communication Program, The American University

14. Hart II, William B., A brief History of Intercultural Communication: a Paradigmatic Approach, Department of Communication and Journalism, Albuquerque, San Diego 1996

15. Herpburn, A.C., The conflict of nationality in modern Ireland, Edward Arnold, London 1980

16. Ingraham, Jeson, The European Union and Relationships Within Ireland, https://cain.ulst.ac.uk

17. Jandt, Fred E., An introduction to Intercultural communication; Identities in a Global Community, Sage Publication 2004

18. Jenkins, Richard, ed., Northern Ireland: studies in social and economic life, Brookfield: Averburry, Aldershot 1989

19. Kiesling, Scott F., ed., Intercultural discourse and communication: the essential readings, Oxford 2005

20. Kuhn., T. S., Structura revolutiei stiintifice, Ed. Humanitas, Bucuresti 1999

21. Ladmiral, J. R.; Lipianski, E. M., La communication interculturelle, Armand Collin, Paris 1989

22. Martin, Judith; Nakayama, Thomas, Intercultural communication in context, Mayfield Publishing Company 1996

23. Poledna, Rudolf; Ruegg, Franois; Rus, Calin, Interculturalitate: cercetari si perspective romanesti, Presa Universitara clujeana, Cluj Napoca 2002

24. Rogers, Everett M., Communication of innovations: a cross cultural approach, Macmillan, 1971

25. Tanno Dolores V., Gonzalez, Alberto, ed., Communication and identity across cultures (International and Intercultural Communication Annual vol 21), 1990

26. Samovar, Larry A.; Porter, Richard, Communication between cultures, Toronto 2004

27. Samovar, Larry A.; Porter, Richard, Intercultural Communication: A Reader, Wadsworth Company, Belmont 1988

28. Saral, T., Intercultural Communication theory and research: An Overview of Challenges and opportunities, Communication Yearbook III, NJ 1979

29. Sitaram, K.; Cogdell, R., Foundations of Intercultural Communication, Columbus, Bobbs-Merrill 1976

30. Volkan, Vamik; Demetrios A. Julius; Joseph V. Montville , (ed.), The Psychaodynamics of International Relationships, vol II: Tools of Unofficial Diplomacy, MA Lexington Books, 1991