Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


Caracteristicile guvernantei corporative - Domenii de influenta ale guvernantei corporative

Comunicare



+ Font mai mare | - Font mai mic



Caracteristicile guvernantei corporative - Domenii de influenta ale guvernantei corporative




Principalele patru caracteristici pe care se bazeaza succesul corporatiilor care permit circulatia eficienta a capitalului de la investitori si catre investitori, asigurând functionarea eficienta a unui companii foarte mari pot fi:

a)raspunderea investitorilor;

b)transferul liber al capitalului;

c)personalitatea juridica;

d)managementul centralizat.[1]

Fiecare din aceste caracteristici poate fi privita din mai multe puncte de vedere atât cu aspecte favorabile cât si nefavorabile. În corporatii conducerea companiei este centralizata în cadrul Consiliul Director care joaca un rol pasiv de supervizare în comparatie cu principalii functionari care conduc de fapt zilnic compania. Functia de baza a managementului centralizat este sa faciliteze specializarea. Desi, pot exista si suprapuneri, investitorii pot fi pur si simplu investitori, iar managerii pot fi simpli manageri adica profesionisti cu experienta în afacerile companiei. Pe de alta parte, managerii pot realiza un nivel optim de comunicare si control în interiorul companiei, o structura „ierarhica ” ce sporeste eficienta manageriala a companiei însasi.

În ceea ce priveste actionarii, acestia au avantaje economice generate de afacerile companiei, dar foarte putine avantaje legate de conducere cu exceptia câtorva situatii în care legile companiei si conditiile de asociere ale companiei le acorda drept de vot. Relatia dintre asociati si manageri (conducere) poate fi explicata astfel: actionarii (beneficiarii) angajeaza managerii (agentii) sa presteze anumite servicii în numele lor (ceea ce implica faptul ca agentul poate avea o anumita autoritate în luarea deciziilor) .

Ca în orice relatie poate aparea neîncredere între participanti, în sensul ca beneficiarul poate considera ca agentul nu actioneaza întotdeauna în interesul sau. În acest sens beneficiarul poate decide urmatoarele:

a) stabileste limite corespunzatoare pentru agent solicitându-i acestuia sa suporte costurile de angajare si pregatire profesionala;

b) plateste agentul, asigurându-se astfel ca acesta nu va actiona în detrimentul sau;

c) totusi, în general, este imposibil ca beneficiarul sa se asigure de faptul ca agentul va lua deciziile cele mai bune din punct de vedere al beneficiarului si astfel vor exista mereu divergente între deciziile adoptate de agent si acele decizii care ar putea determina maximizarea „veniturilor beneficiarului ”.

Asadar, conducerea corporatiei este o abordare pe mai multe niveluri în sistemul de relatie dintre grupurile de interese din cadrul corporatiilor.

Dupa parerea mea cea mai completa definitie este cea data de OECD deoarece sintetizeaza mai exact relatiile unei companii atât cu mediul intern reprezentat de actionari, angajati cât si cu mediul extern reprezentat de furnizori, creditori, comunitate, dar si interactiunea dintre cele doua medii si structurile de conducere: consiliul de administratie, managementul societatii.

Schematic, factorii care influenteaza activitatea unei companii, relatiile dintre acestia si interesele fiecarei categorii pot fi vizualizate în tabelul urmator :


Tabelul nr.1.

Factori de influenta

Interese

ACTIONAR

Controlul deciziei;

Profituri nete;

Dividende;

Recuperarea investitiei;

Notorietate si recunoastere;

Cresterea valorii actiunilor etc.

ANGAJATI

Locuri de munca sigure;

Salarii atractive;

Motivarea muncii (prime, etc.)

Conditii de munca bune;

Asigurari de sanatate etc.

CREDITORI

Plata la timp a imprumuturilor;

Dobanzi, comisioane;

Profitabilitate;

Bonitate, etc.

CLIENTI

Calitate;Preturi mici;

Informare corecta si la timp;

Tratament egal, etc.

FURNIZORI

Comenzi si contracte;

Plata la timp a facturilor;

Incredere;

Concurenta loiala etc.

GUVERN

Investitii;

Respectarea legislatiei;

Protectia mediului;

Plata impozitelor si taxelor etc.

COMUNITATEA

Locuri de munca;

Dezvoltrea pietei locale;

Mediu ambiant sanatos;

Sponsorizari etc.

Datorita factorilor care influenteaza activitatea unei companii si implicit conducerea corporativa am putea spune ca aceasta este relevanta doar în cadrul companiilor mari acolo unde exista o separare concreta între structura de proprietate si conducerea efectiva a afacerii. Aceste companii sunt, din punct de vedere juridic, organizate ca societati pe actiuni în care actionarii participa în calitate de investitori, nu se cunosc, în general, între ei si nu pot contribui la conducerea curenta a afacerii, care este încredintata unor manageri profesionisti.

Orice sistem de conducere corporativa trebuie sa raspunda la o întrebare fundamentala -care este obiectivul unei corporatii? În Statele Unite si Marea Britanie, regulile de conducere corporativa considera ca rolul corporatiei este de a aduce profit actionarilor. De exemplu, Institutul de Drept din America a stabilit în Principiile de Conducere Corporativa ca o „corporatie trebuie sa aiba ca obiective guvernarea afacerilor în vederea obtinerii de profit si asigurarea câstigului actionarilor”. În acest sens corporatia trebuie sa respecte legea, tinând seama de consideratiile etice privind responsabilitatea afacerilor si poate, dar nu este obligata, sa aloce o parte din profit catre sectoarele publice: sanatate, învatamânt si alte destinatii caritabile.

În Marea Britanie, obiectivul unei corporatii este în principal acelasi ca si în Statele Unite. Legea britanica stabileste în mod clar ca actionarii sunt proprietarii companiei, iar conducerea companiei este chemata sa respecte interesele actionarilor. Datorita concentrarii atentiei asupra intereselor actionarilor, în ambele tari modelul de guvernanta corporativa este un model al actionarilor.

În alte tari din Europa, legile si politicile aplicate iau în considerare nu numai interesul actionarilor în ceea ce priveste compania ci si a altor persoane sau grupuri de interese de genul: angajati, creditori, organizatii civice, comunitatea. În aceste tari, modelul de conducere corporativa este un model al stakeholder-ilor.De exemplu, Germania asigura angajatilor, prin sistemul de codeterminare, un rol în conducerea companiei. În general, un model de conducere corporativa axat pe stakeholderi acorda acestora o importanta sporita în companie si impune companiei sa tina seama de interesele acestora în deciziile adoptate.[2]



Domenii de influenta ale guvernantei corporative


Putem spune ca conducerea corporativa influenteaza atât activitatea companiilor, cât si economia nationala în ansamblul ei. De altfel, domeniile direct influentate de nivelul de conducere corporativa sunt:[3]

1. Microeconomic:

- capacitatea societatii de a-si finanta rapid si ieftin dezvoltarea;

- nivelul de performanta economica deoarece într-un sondaj efectuat în rândul principalilor investitori din Europa de S-E peste 80% au considerat ca sunt pregatiti sa plateasca mai mult pentru actiunile companiilor bine conduse decât pentru cele prost conduse, creditorii acordând o importanta deosebita mediului de conducere al companiei.

2. Macroeconomic.

La nivel macroeconomic, respectarea principiilor de conducere corporativa de catre companii, asigura:

- eficientizarea economiei nationale printr-o alocare rationala a resurselor societatii;

- cresterea transparentei care asigura astfel reducerea nivelului coruptiei si a evaziunii fiscale;

- dezvoltarea pietelor de capital prin cresterea atractivitatii lor pentru investitorii de portofoliu cu mare putere financiara. Astfel, institutiile financiare internationale îsi îndreapta si ele atentia asupra guvernantei corporative, considerând ca recentele crize financiare din Asia de Est, Rusia si alte piete emergente au evidentiat câteva slabiciuni în ceea ce priveste functionarea sectorului financiar si a societatilor comerciale în planul conducerii corporative .

- mobilizarea economiilor populatiei prin crearea si dezvoltarea unei alternative financiare, respectiv piata de capital;

- influente pozitive asupra nivelului de trai al populatiei.

De asemenea, un sistem eficient de conducere corporativa îi asigura pe investitori ca respectiva companie îsi va folosi bine fondurile generând astfel performante economice. Se poate spune deci ca sistemul de conducere corporativa ar putea rezolva divergentele privind limitarea libertatii manageriale asupra capacitatii de a avea acces la capital de investitie pe termen lung, stabil si cu costuri scazute.




[1] ***Corporate governance,Thessalonski Stock Exchange Center,CA,mai 2003


[2] ***,Corporate governance in the ECE Region, Economic Survey of Europe, no 1, 2003, pag.109

[3] Gratiela Iordache ,Guvernata Corporativă , ASE, DAFI



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 385
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved