Comunicarea de masa

Comunicarea de masa

Fenomenul atat de complex si contradictoriu al comunicarii de masa a cunoscut, dupa cum este si firesc, numeroase tipuri de definire si numeroase perspective de clasificare. Astfel, dupa Ch. Wright, "comunicare de masa este orientata catre audiente largi, eterogene, care nu sunt cunoscute de catre comunicator; mesajele sunt transmise in mod public si sunt calculate astfel incat sa ajunga repede la public, uneori chiar in mod simultan cu emiterea lor " (Ch. Wright, 1964, p. 94). Michael Real sustine ca acest tip de comunicare "emana de la o sursa individuala sau organizationala, prin modalitati de codare si multiplicare electronice sau mecanice, adresandu-se unor audiente relativ mari, eterogene si anonime, care nu au decat posibilitati limitate de feedback" (M. Real, 1977, p.10). dupa alti autori, comunicarea de masa "este practica si produsul care ofera divertisment si informatii unei audiente formate din persoane necunoscute; aceste continuturi, transmise pe suporturi tiparite, sonore si audio-vizuale, au statutul unor marfuri, care sunt produse in mod industrial, sunt consumate in mod personal, privat de catre publicul lor" (T. O' Sullivan et alii, 1994, p. 173).

In limbajul de specialitate, foarte adesea, aceasta notiune este considerata sinonima cu cea de mass-media; acesta termen s-a format pe teren anglofon, prin sinteza dintre un cuvant englez ("mass"), care trimite la "masa" de consumatori ai acestor forme culturale si un cuvant latin, ("media"), in forma sa de plural, care se referea la suportul pe care sunt fixate mesajele respective. Daca primul element al constructiei este clar, cel de al doilea reprezinta o sursa de permanente ambiguitati (conceptuale si lingvistice). Dupa Yves Lavoine, care a urmarit diversele acceptii pe care le are acest concept, "media" se refera, simultan, la mai multe lucruri diferite: in primul rand, vizeaza o tehnica sau un ansamblu de tehnici de producere a mesajului si de fabricare a unor suporturi manevrabile- ceea ce implica un anume timp de transport. Tot in cadrul tehnicilor de producere a mesajelor, media are in vizor si transmiterea instantanee a mesajelor printr-un canal anume (unde hertziene, cablu) catre un terminal (receptor, monitor). Un alt lucru la care se refera media este ansamblul mesajelor create cu ajutorul acestei tehnici, dar si ansamblul organizatiilor care produc sau trateaza aceste mesaje (Y. Lavoine, 1997, pp. 34-35).

Caracteristicile comunicarii de masa

Cel mai simplu mod de sesizare a notelor specifice acestui tip de comunicare este contrapunerea lui cu cea mai familiara forma de comunicare, aceea interpersonala. Pornind de la modelul elementar al acesteia- cineva transmite un mesaj, prin intermediul unui canal, pentru a fi receptat de unul sau mai multi beneficiari-putem individualiza comunicarea de masa prin sublinierea caracteristicilor emitatorului (creatorul mesajului), canalului de difuzare, receptorului (publicul) si continutului transmis.

Comunicatorii. In mass-media, mesajele sunt create si distribuite de "un ansamblu de indivizi, in care fiecare indeplineste sarcini specifice" (Hiebert et alii, 1991, p. 12 ). Altfel spus, mesajele sunt produse de echipe de oameni specializati cautarea si procesarea informatiei pe de o parte si, pe de alta parte, in conceperea si fabricarea divertismentului; acesti specialisti lucreaza in structuri organizationale complexe, bazate pe o diviziune accentuata a muncii, pe ierarhii clare, pe norme si proceduri de lucru standardizate. Ei sunt grupati in institutii ramificate in care productia urmeaza aceleasi reguli ca in marile unitati industriale: ea se desfasoara pe principiul "bandei rulante", vizeaza rentabilitatea si eficienta care asigura obtinerea profitului si este marcata de competitia cu institutiile similare.

Numarul si varietatea specialistilor care contribuie la finalizarea unui produs mass-media sunt, de asemenea, semnificative. Spre exemplu, la realizarea unei singure pagini de ziar contribuie mai multi reporteri, fotoreporteri si editori, un grafician, un secretar de redactie (plus, un tehnoredactor), un comentator sau editorialist, numerosi tehnicieni (culegatori pe calculator sau dactilografi, tipografi, corectori), alaturi de care intervin reprezentantii serviciilor de management (care asigura aprovizionarea cu materie prima si organizarea muncii) si de marketing (care se ocupa de obtinerea de mesaje publicitare si de promovarea ziarului).

Cu exceptia catorva vedete, majoritatea jurnalistilor nu se bucura de renume si recunoastere publica; ei sunt perceputi global de catre publicul lor (cati dintre cititorii unui ziar tin minte numele tuturor autorilor de stiri, note, relatari?, cati dintre privitorii jurnalelor de actualitati pot numi cu exactitate membrii echipelor jurnalistice care au alcatuit materialele respective?).

In activitatea lor profesionala de zi cu zi, reprezentantii mass-media nu interactioneaza cu persoane reale si nu se afla in relatii de comunicare interpersonala concreta; ei se raporteaza la un public global, la o imagine pe care si-au construit-o despre audienta lor, imagine care se bazeaza relativ pe date stiintifice si mai mult pe o anume intuitie modificata din timp in timp, in functie de "moda".

Canalul. Mesajele create de industriile mass-media sunt distribuite cu ajutorul unui ansamblu de tehnologii controlate de numeroase institutii specializate, aferente acestora. Acest sistem permite ameliorarea calitatii comunicarii, cresterea ariei de difuzare si a vitezei cu care circula mesajele respective.

Plasarea informatiei pe unde hertziene sau pe fluxuri electromagnetice permite desprinderea ei de suportul material si difuzarea datelor cu viteze enorme; comunicarea se realizeaza acum la distante uriase, in conditii de instantaneitate- transmiterea "in direct" a unui eveniment face ca diferenta dintre timpul producerii informatiei si momentul receptarii ei sa fie practic nula. Dupa Fr. Balle exista trei mari tipuri de "media":

Primul tip este reprezentat de media autonome- in aceste cazuri suportul de transmitere poarta in el mesajul. O parte din aceste media nu implica instalatii tehnice de decodare: mesajele cuprinse in carti, ziare sau afise sunt accesibile in mod direct (cu conditia stapanirii codului de acces, adica a regulilor de lectura), fara medierea unor aparate speciale. Celelalte media, de tip electronic, solicita existenta unui "decodor" (precum radioul, televizorului, lectorul de discuri, casete, sau CD), prin care mesajul este transformat din forma in care a circulat pana la receptor, in forme accesibile simturilor umane.

Un alt tip de media este cel de difuzare conform caruia suportul are doar functia de a transmite mesajele: releele, cablul, satelitul.

O alta forma de media o constituie media de comunicare. Acestea permit instaurarea dialogului la distanta (intre indivizi sau intre grupuri): telefonul, posta traditionala sau cea electronica.

Orice media traduc mesajul din forma sa initiala intr-o forma marcata de caracteristicile ei tehnice: cuvantul vorbit devine suma de semne conventionale (scrise de mana sau tipografice) sau unda electrica; imaginea reala devine suma de puncte (albe, negre, colorate) sau unda electronica. Aceste operatii de translare modifica structura si (chiar) semnificatia initiala a mesajului, imprimandu-i o seama de trasaturi noi, independente de intentiile originare ale comunicatorilor. Din aceasta cauza, specialistii in comunicarea de masa sunt obligati pentru a obtine efectul comunicational scontat, sa-si adecveze structura si continutul mesajelor la caracteristicile canalului de transmitere. Pe de alta parte, modul in care publicul percepe mesajele transmise este profund afectat de caracteristicile fiecaror media: suportul tiparit (carti, ziare,, reviste) permite un contact prelungit cu informatiile date, contact care poate fi intrerupt sau reluat dupa dorinta receptorului; acesta este activ, poate selecta si ordona mesajele in succesiunea pe care o considera necesara. Suportul electronic (audiovizualul) ofera mesaje evanescente, care apar si dispar cu mare rapiditate. (Fr. Balle, pp. 134-136)

Publicul Cei care recepteaza anumite mesaje mass-media nu traiesc in aceeasi zona, nu se cunosc unii pe altii si adeseori nu impartasesc valori, convingeri, credinte, politici comune. Singurul lucru care ii leaga este participarea la receptarea unor produse mass-media identice. In comunicarea de masa, audienta este constituita dintr-o multitudine de oameni, risipiti in plan geografic, eterogeni, din punct de vedere socio-cultural, aflati in imposibilitatea de a comunica intre ei sau cu persoanele care au produs mesajele respective. Acesti oameni consuma un produs mass-media in urma unei decizii liber asumate: in timpul lor liber ei ar putea, la fel de bine, sa se plimbe, sa discute cu cineva, sa faca anumite cumparaturi. Deoarece publicul are la dispozitia sa numeroase alte optiuni pentru relatare, comunicatorii media sunt in permanenta preocupati de trezirea si mentinerea interesului acestor grupuri eterogene de oameni, deosebit de numeroase si de diferite din punct de vedere economic, social, cultural, religios si chiar lingvistic. De aceea, mesajele transmise prin sistemele comunicarii de masa sunt accesibile, atragatoare, intime, mereu inedite. Termenul de "masificat", folosit frecvent pentru a denumi aceste tipuri de audiente, nu se refera atat la amploarea maselor, cat la diversitatea nedefinita a acestora; ele reprezinta "un agregat de spectatori, cititori, ascultatori si privitori", caracterizat prin "dispersie, anonimat, lipsa de organizare sociala, inconsistenta in compozitia sociala" (D. McOuail, 1987, p. 219).

In comunicarea de masa nu se pot realiza doua procese de interactiune specifice formelor de comunicare interpersonala: aceea dintre emitator si receptor si aceea dintre receptori intre ei. Comunicarea este unidirectionala, emitatorul (organizatiile mass-media) dominand si chiar monopolizand actul de transmitere a mesajelor; raspunsul receptorilor este slab, tardiv (in raport cu momentul difuzarii materialelor), fara puterea de a schimba traseul ori continutul comunicarii. In sistemul mass-media, doua forme de non-comunicare afecteaza comportamentul receptorilor:

Receptorii nu pot comunica direct cu emitatorii: cititorul unui ziar nu are cum sa influenteze scrierea articolelor si nici nu poate da o replica imediata jurnalistilor care le-au produs; in aceeasi situatie se afla si ascultatorul unei emisiuni de radio, sau telespectatorul unui program de televiziune. Desigur, receptorul poate suspenda actul de comunicare, oprind aparatul sau inchizand ziarul; dar el nu poate sa fie in dialog permanent si continuu cu producatorii de mesaje mass-media. In radio si televiziune, o anumita dimensiune interactiva se poate realiza (numai in unele tipuri de programe) prin deschiderea unor ferestre de comunicare: telefoanele din timpul talk-show-urilor, publicul din studio care participa la anumite dezbateri, jocuri, concursuri, transmisia simultana din studio si de pe strada sau din alte locuri publice. In presa scrisa, anumite pagini sau rubrici gazduiesc scrisorile sau articolele trimise ce cititori. Aceste forme de interactiune sunt extrem de selective (redactia alege scrisorile, vocile sau persoanele care vor aparea in produsul mass-media), fara mare putere de influenta (exceptand cazurile cu impact juridic, semnalele si opiniile publicului nu genereaza schimbari importante ale structurii produsului mass-media), lente (in presa scrisa indeosebi distanta dintre momentul reactiei cititorului si momentul aparitiei textului in ziar sau revista este destul de mare).

Receptorii mesajelor mass-media nu sunt legati intre ei printr-un sistem de comunicare complex: la nivelul unor audiente de mii, sute de mii de oameni este evident ca posibilitatile de interactiune sunt cvasi- nule. La scara unor micro-grupuri (familie, prieteni, vecinatate, cluburi) pot exista, in cazul unui consum comunitar, forme de dialog prin care continuturile receptate sunt comentate, interpretate, asumate sau negate. La fel de adevarat este insa ca, in numeroase alte cazuri, consumul de mass-media conduce la izolare, membrii familiei sau ai micii comunitati inchizandu-se in cochilia lecturii, ascultatului sau privitului in intimitate a unor mesaje mass-media.

Continutul. Cea mai importanta caracteristica a continuturilor vehiculate de sistemul mass-media este data de faptul ca aceste produse sunt distribuite ca bunuri de consum: "Un produs mass-media este o marfa sau un serviciu vandut unor consumatori potentiali, in concurenta cu alte produse media" (D. McQuail, 1987, p. 220). Pentru ca urmareste atragerea unui numar cat mai mare de clienti, comunicarea de masa ofera o mare varietate de continuturi, atractive si accesibile. Mereu innoite si permanent promovate prin diferite campanii publicitare. La modul general, oferta mass-media cuprinde urmatoarele mari categorii de bunuri culturale:

Informatiile pot aparea sub forma unor date brute, neprelucrate (cotatii bursiere, rezultate sportive, statistici), sau sub forma unor date prelucrate si ambalate in formate, genuri si stiluri jurnalistice precise. Dupa J. Ryan si W.M. Wentworth, mass-media ofera "meta-informatii", adica, "informatii care depasesc aria de cunostinte locale, particulare, referitoare la viata de zi cu zi a unui individ" (J. Ryan, W.M. Wentworth, 1999, p. 16).

Idei si opinii: prin contactul cu presa, oamenii pot afla care sunt parerile unor semeni de-ai lor, fie ei specialisti in diverse domenii sau editorialisti de prestigiu. Publicul manifesta o atractie constanta pentru genurile de opinie (de la comentariu, pana la dezbatere), deoarece, cu ajutorul acestora, el poate pune anumite informatii intr-un context mai larg, poate obtine puncte de vedere alternative sau congruente fata de propriile lor atitudini, se poate confrunta cu intreaga paleta de interpretari generate de un eveniment complex sau de o situatie tensionata.

Divertisment. La ora actuala, mass-media sunt cele mai importante surse de divertisment, atat in ceea ce priveste cantitatea, cat si in ceea ce priveste varietatea formelor respective. Programele din audio-vizual sunt dominate de produse care au ca scop relaxarea : filme artistice, seriale, jocuri, sport, muzica, umor, talk-show, etc.; in presa scrisa divertismentul este dominat de genurile de interes uman, in jocuri, sport, horoscop, in materiale despre diversele intamplari din viata personalitatilor, etc.

Mesaje cu continut educational. Desi acestea au avut un rol esential in perioada de inceput a presei, epoca moderna a dus la o scadere a ponderii lor in continuturile mass-media. In presa generalista, emisiunile si paginile consacrate educarii sunt din ce in ce mai rare si ocupa pozitii marginale (emisiunile de tip telescoala se distribuie la ore de mica audienta, grupajele, paginile si suplimentele tematice pe aceste teme abia daca mai apar). In schimb, dimensiunea educativa este predominanta in reviste sau canale de televiziune specializate- evident, in combinatie cu elemente de divertisment, pentru a fi mai atractiva.

Eterogenitatea audientelor ii obliga pe creatorii de mesaje mass-media sa uniformizeze si simplifice continuturile transmise. Ei aplica frecvent asa-numitul "principiu al numerelor mari", in virtutea caruia mesajele mass-media trebuie sa fie accesibile cat mai multor oameni, deci trebuie sa fie eliberate de elemente de stricta specialitate sau de notele excesiv intelectualiste. Din aceasta cauza, continuturile vehiculate de comunicarea de masa se vor caracteriza prin simplitate, claritate, afectivitate, trasaturi care ofera uriaselor mase de oameni care consuma aceste produse culturale cu acces direct, simplu, rapid la intelegerea mesajelor purtate de ele.