Comunicarea in cadrul sistemelor informationale economice

Comunicarea in cadrul sistemelor informationale economice

Dezvoltarea tehnologiilor informatiei si comunicatiilor isi pune tot mai pregnant amprenta asupra tuturor aspectelor vietii cotidiene a cetateanului. Intr-o societate bazata pe informatie si cunoastere rolul comunicarii devine esential, constituind unul din indicatorii de evaluare a nivelului de dezvoltare a unei organizatii sau societati in ansamblu.

1. Sistemul informational economic - sistem cibernetic

Comunicarea - element al procesului de cunoastere

3. Influente si obstacole in calea comunicarii manageriale

4. Perceperea sistemica a mesajului

5. Calitatea si evaluarea calitatii datelor

In stiinta manageriala comunicarea este cunoscuta ca principala activitate desfasurata de manageri, fiind considerata componenta de baza a functiei de coordonare. La intrebarea "de ce comunicam intr-o organizatie?" pot exista mai multe raspunsuri, dintre care unele sunt unanim acceptate:

      functiile managementului nu pot fi operationale in lipsa comunicarii;

      procesele de stabilire a obiectivelor, de realizare a concordantei cu structura organizatorica, de armonizare a actiunilor cu obiectivele initiale si de eliminare a defectiunilor, de antrenare a personalului se bazeaza pe primirea si transmiterea de mesaje;

      comunicarea stabileste si mentine relatiile dintre angajati, contribuind la dezvoltarea culturii organizationale;

      prin feed-back-ul realizat, comunicarea releva posibilitatile de imbunatatire a performantelor individuale si generale ale organizatiei;

      aflata la baza procesului de motivare, comunicarea face posibila identificarea, cunoasterea si utilizarea corecta a diferitelor categorii de nevoi si stimulente pentru orientarea comportamentului angajatilor spre performanta si satisfactii profesionale;

      contribuie la instaurarea relatiilor corecte si eficiente, de intelegere si acceptare reciproca intre sefi si subordonati, colegi, persoane din interiorul si exteriorul organizatiei.

1. Sistemul informational economic - sistem cibernetic

Avand in vedere definirea unui sistem cibernetic, caracterizat prin existenta a cel putin doua subsisteme intre care exista autoreglarea prin conexiune inversa si analizand acest lucru pentru sistemul informational economic putem constata ca acesta are caracter cibernetic.

Caracterul de sistem cibernetic este intarit de faptul ca sistemul informational economic are propriile obiective, metode, tehnici si resurse. La nivelul sistemului informational economic se pot identifica cel putin doua subsisteme interdependente, care asigura stabilitatea intregului sistem: subsistemul managerial (de conducere) si subsistemul operational (condus). Exista astfel un subsistem in care se petrec transformarile necesare astfel incat la iesirea lui apare informatia economica. Acest subsistem constituie suportul organizatoric pentru derularea procesului informational. In cadrul procesului informational se deruleaza fazele formarii informatiei economice: culegerea datelor rezultate din procesul direct productiv al sistemului economic, transmiterea datelor pentru prelucrarea propriu-zisa (indiferent de mijloacele tehnice), formarea informatiei economice si arhivarea acesteia.

Procesul informational ca subsistem este influentat si condus prin decizii proprii transmise pe canalul conexiunii inverse. Deciziile au rolul de a asigura functionarea procesului informational la parametrii prestabiliti. Totodata, deciziile au si rolul de a adapta si de a perfectiona continuu procesul informational, astfel incat acesta sa corespunda intrutotul modificarilor sistemului economic pe care il deserveste.

O parte din fazele procesului informational (de exemplu culegerea datelor din evidenta primara) se realizeaza in cadrul subsistemului operational (condus) al sistemului economic. Se poate aprecia ca subsistemul in care are loc procesul informational impreuna cu o parte din subsistemul operational formeaza subsistemul condus al sistemului cibernetic informational. Rolul principal al subsistemului condus consta in asigurarea cu informatii pentru conducerea intregului sistem economic, pentru functionarea sistemului informational si pentru mentinerea acestuia in cadrul unor limite prestabilite.

Al doilea element al sistemului informational il constituie procesul managerial al sistemului, care are la baza metode specifice de conducere, similare managementului sistemului economic in ansamblu. Subsistemul managerial are un rol special, receptionand informatii si decizii (cerinte) pe de o parte, iar pe de alta parte, transmitand la randul sau decizii. Deciziile pe care le receptioneaza sub forma cerintelor de informatii au scopul de a mentine si asigura o concordanta deplina intre sistemul economic si sistemul informational care il caracterizeaza (figura 1). Cerintele sunt de genul crearii unor noi informatii, abandonarii unor informatii care nu mai sunt necesare conducerii sistemului economic, imbunatatirii unor metodologii de calcul al indicatorilor etc.

Fig. 1. Sistemul informational economic

Semnificatia elementelor din figura 1 este urmatoarea:

1 - informatii economice necesare conducerii sistemului economic in vederea adoptarii deciziilor;

2 - informatii necesare subsistemului de conducere a sistemului informational;

3 - decizii pentru mentinerea echilibrului (pentru conducerea) sistemului economic in ansamblu si care inchid astfel bucla sistemului cibernetic economic;

4 - decizii luate de conducerea subsistemului informational pentru functionarea si perfectionarea acestuia, decizii care inchid bucla sistemului informational economic;

5 - decizii (cerinte) elaborate de conducerea sistemului operational pentru a asigura buna si eficienta functionare a sistemului informational.

Daca presupunem urmatoarele notatii:

C - sistemul conducator (managerial),

S - sistemul condus (operational),

x - vector de intrare in sistemul informational,

y - vector de iesire din sistemul informational,

X - multimea tuturor vectorilor de intrare,

Y - multimea tuturor vectorilor de iesire,

atunci perechea (x,y) I X x Y reprezinta o activitate informationala din cadrul sistemului analizat.

Avand in vedere subordonarea finalitatii sistemului informational nevoilor conducerii, vectorul de iesire y este constituit tocmai din cerintele informationale pentru conducere. In functionarea sa, sistemul informational (ca si toate celelalte sisteme) sufera influenta unor perturbatii provenite atat din propriul sistem, cat si din mediul in care acesta functioneaza.

Caracterul dinamic al sistemului economic determina in mod necesar un caracter dinamic sistemului informational economic. Initial, variatiile comportamentului sistemului economic pot reprezenta perturbatii pentru sistemul informational insa, datorita existentei ca sistem cibernetic, sistemul informational se poate adapta si poate functiona in deplina concordanta cu sistemul economic.

In concluzie, caracterul cibernetic al sistemului informational economic rezulta din faptul ca are capacitatea de autoreglare, astfel incat reflecta si este intotdeauna in concordanta cu sistemul economic pe care il descrie, il caracterizeaza si il deserveste. In acest context se poate defini atat sistemul informational in general, cat si sistemul informational economic.

Comunicarea - element al procesului de cunoastere

Sistemul de comunicatie constituie un ansamblu de elemente care permite transmiterea unui mesaj de la un emitator la un receptor. Elementele componente ale unui sistem de comunicatie sunt (figura 2):

      Receptorul (R);

      Emitatorul (E);

      Canalul de transmisie (C);

      Mesajul/semnalul (M/S)

      Limbajul/alfabetul (L/A).

Fig. Sistem de comunicatie

Elementul principal al sistemului de comunicatie este mesajul transmis (semnalul, comunicatia propriu-zisa), care poarta in el informatia, concretizata in datele transmise cu ajutorul unui limbaj informational inteligibil atat de catre emitator, cat si de catre receptor. Datele reprezinta reflectarea, cu ajutorul unor semne, a realitatii obiective. Datele economice constituie reprezentarea simbolica a diverselor procese sau fenomene economice.

In practica exista mai multe metode de comunicare (figura 3). Comunicarea unu-la-multi presupune un singur emitator si mai multi receptori. In acest tip de comunicare se foloseste o singura directie pe care se transmite acelasi mesaj.

Fig. 3. Metode de comunicare

Comunicarea pe segmente tinta presupune, de asemenea, un singur emitator si mai multi receptori, dar fiecare receptor primeste un mesaj diferit. Comunicarea interactiva unu-la-unu implica un emitator-receptor si un receptor-emitator, care schimba intre ei mesaje individualizate, personalizate. In comunicarea interactiva multi-la-multi fiecare protagonist poate juca atat rol de emitator, cat si de receptor.

Fiecare proces de comunicatie este caracterizat prin parametrii modelelor de comunicare:

o        Metoda de comunicare;

o        Simetria mediului (volumul si calitatea informatiilor);

o        Continutul mediului (text, grafica, imagine, sunet);

o        Diversitatea surselor de informatii (panou de afisaj, televiziune prin antena, televiziune prin cablu, Web);

o        Coordonarea comunicarii:

sincrona (discutii directe);

asincrona (e-mail, posta vocala, Web);

o        Interactivitatea:

interpersonala (intalniri directe, videoconferinte, chat rooms);

tehnologica (utilizatori - Web).

Exista mai multe categorii de modele de comunicare, de la comunicarea impersonala la cea personalizata, respectiv de la comunicarea statica la cea dinamica. Indiferent de modalitatea de comunicare aleasa, aceasta implica cunoasterea unui limbaj.

Limbajul informational constituie sistemul de semne utilizat pentru realizarea comunicarii. Pentru a fi insa posibila comunicarea, in memoria emitatorului si a receptorului trebuie sa existe o multime de notiuni, rationamente si reprezentari cu ajutorul carora se structureaza reflectarea mediului inconjurator: tezaurul de cunostinte.

Fig. 4. Tezaur de cunostinte

Fiecare emitator sau receptor dispune de propriul tezaur de cunostinte, dar pentru a putea avea loc schimbul de mesaje trebuie sa existe o coincidenta cel putin partiala intre cele doua tezaure - TE si TR (figura 4).

Orice limbaj folosit in procesul de comunicare are doua planuri:

a)      planul continutului, dat de semnificatia sistemului de semne si a regulilor de combinare a acestora (tezaurul propriu-zis);

b)      planul de expresie, reprezentat de sistemul de semne pe care il folosesc anumiti purtatori materiali; expresia poate fi fonetica sau optica atunci cand semnificatia se transmite prin vorbire (voce, grai), respectiv poate fi scrisa atunci cand pentru transmiterea semnificatiei se folosesc simboluri grafice.

Cea mai mica unitate structurala a unui limbaj/alfabet il reprezinta simbolul/sunetul cand limbajul este fonetic (de exemplu limbajul morse), respectiv litera, cand limbajul este unul cu semnificatie grafica. Atat simbolul cat si litera nu au o semnificatie proprie, ele servind doar ca materie prima pentru construirea unor forme de limbaj de nivel mai inalt. Astfel, unitatea cea mai mica a unui limbaj cu o anumita semnificatie este cuvantul. Privit ca semn, fiecarui cuvant ii corespunde o notiune reprezentata de semnificatia acestuia. Drept urmare, cuvantul are atat semnificatie, cat si sens, fiind unitatea structurala cea mai mica a unui limbaj, capabila sa poarte informatia in mod independent.

Cuvintele si combinatiile de cuvinte formeaza lexicul unei limbi, care este redat in dictionarul limbii respective, unde se prezinta fiecare cuvant cu semnificatia lui. Relatiile constante formate in lexicul unei limbi se numesc relatii paradigmatice. La construirea unor propozitii concrete, intre cuvinte apar relatii variabile care fundamenteaza regulile de gramatica sau sintaxa si care se numesc relatii sintagmatice. Lexicul si gramatica asigura astfel exprimarea sensului comunicarilor intr-o forma accesibila pentru perceptie.

3. Influente/obstacole in calea comunicarii manageriale

Fiecare organizatie are o retea proprie de comunicare. Personalitatea si individualitatea organizatiei se regasesc in compozitia subtila a mesajelor vehiculate. Particularitatile sunt efectul unor influente exercitate atat de factorii externi organizatiei, cat si de cei interni.

      Factori externi

Mediul ambiant (tipul de mediu) influenteaza structura comunicarii organizationale. Astfel, un mediu stabil (linistit) poate incuraja in special comunicarile scrise, care raman valabile mult timp. Intr-un mediu agitat, reactiv si turbulent, in care schimbarile se succed cu repeziciune, comunicarile scrise tind sa fie inlocuite cu cele verbale, cele informale par sa le echilibreze pe cele formale, iar telefoanele sunt preferate linistitelor convorbiri fata in fata.

Dezvoltarea tehnologiilor comunicationale este implicata in mijloacele promovate in procesul de comunicare, fax-ul, pager-ul, telefonul mobil raspunzand nevoilor comunicarii rapide, dar tinzand in acelasi timp sa anuleze unul din marile atribute ale comunicarii - personalizarea. Cresterea nivelului general de educatie a oamenilor este un avantaj pe linia cresterii calitatii comunicarii. Codificarea, decodificarea, interpretarea si feed-back-ul pot elimina unele deficiente generate de lipsa de educatie, ignoranta, rezistenta la nou.

      Factori interni

Parametrii structurii organizatorice, gradul de formalizare, nivelul de centralizare a autoritatii, modul de efectuare a controlului influenteaza decisiv structura si procesul de comunicare. Astfel, in structurile de tip birocratic, deci cu un grad inalt de centralizare si formalizare, cu un control detaliat si rigid, vor predomina comunicarile scrise, descendente, formale si impersonale.

Procesul de comunicare se desfasoara in aparenta simplu deoarece mecanismele sunt simplificate de automatisme, rutine fara complicatii si subtilitate cerute de decodificarea si interpretarea unor mesaje non-formale si de folosire a feedback-ului. Simplificarea nu reprezinta decat o saracire a comunicarii. O structura cu multe niveluri ierarhice conduce la aglomerarea proceselor de comunicare, la ingreunarea si aparitia numeroaselor filtre, la multiplicarea comunicarii informale.

Stilul de management influenteaza asupra gradului de personalizare a comunicarii. In functie de conceptia care sta la baza stilului de munca, managerul poate fi adeptul ascultarii oarbe din partea subordonatului (cum este cazul stilului autoritar), stil care promoveaza prioritar comunicarea descendenta, formala.

La polul opus, managerul poate fi adeptul dialogului, in cazul stilului democrat-participativ, interesat de opinia subordonatului, respectandu-i demnitatea si folosindu-i competenta. In acest caz managerul va promova comunicarea verbala alaturi de cea scrisa, va utiliza intens comunicarea non-verbala decodificand sentimentele si reactiile celor din jur, iar comunicarea fata in fata va imbraca frecvent aspecte informale.

Tipul de cultura organizationala prin componentele de perenitate - conceptiile de baza, valorile si perspectivele, cultura - impune si mentine traditii, reguli nescrise dar puternic inradacinate, care se resimt in individualizarea procesului de comunicare al fiecarei organizatii. Daca traditia a impus, spre exemplu, comunicarea lipsita de formalizare dar selectiva, ca in cazul culturii de tip panza de paianjen, trecerea spre o cultura specifica organizatiei de tip retea va determina o adevarata revolutie culturala.

Modul de proiectare si functionare a sistemului informational reflecta partea formala si scrisa a comunicarii. Sistemul informational poate interveni asupra mesajelor, canalelor si mijloacelor de comunicare. Existenta unor deficiente la nivelul sistemului informational generate de supra sau sub-informare se va reflecta in calitatea, cantitatea, viteza de circulatie a mesajelor, in promovarea cu prioritate a anumitor tipuri de comunicari.

      Obstacole specifice procesului de management

Barierele in procesul de management depind nu atat de latura materiala, cat mai ales de cea umana, respectiv de componenta psihologica inclusa in proces. Obstacolele pot fi generate de manageri (decidenti) sau de subordonati.

Obstacolele generate de manageri. Ca initiatori si coordonatori ai comunicarii, managerii au tendinta de a ridica bariere artificiale in comunicarea cu subalternii sau omologii lor, in general datorita dificultatilor in capacitatea de transmitere a informatiilor. In aceasta categorie intra insuficienta documentare, tendinta de a supradimensiona explicatiile introductive, devenite inutile (mai ales cand receptorul este familiarizat cu subiectul), tendinta de a transforma dialogul in monolog. Acest lucru devine posibil fie din lipsa de timp sau de incredere in partener, fie din lipsa de interes fata de parerea acestuia.

Alte obstacole le reprezinta stereotipurilor in modul de transmitere si prezentare (cand scade interesul receptorului), utilizarea unui ton ridicat si marcat de iritabilitate (intimidarea partenerului si lipsa raspunsului), utilizarea unui limbaj neadecvat receptorului (termeni prea uzitati, prea elevati sau de stricta specialitate), lipsa de atentie sau abilitate in dirijarea dialogului catre realizarea unui obiectiv sau deficiente in capacitatea de ascultare.

Un alt factor care poate ridica bariere in calea comunicarii il reprezinta capacitatea redusa de ascultare sau ascultarea incorecta, ca urmare a lipsei de respect fata de personalitatea interlocutorului manifestata prin lipsa de atentie, nerabdare, graba de a termina mai repede, rezolvarea in paralel a altor probleme sau capacitatii scazute de concentrare asupra fondului problemei. Acest lucru deturneaza atentia catre forma comunicarii, persistentei in prejudecata ca cei din subordine nu pot avea idei sau sugestii bune pentru rezolvarea unor probleme (tendinta de a considera ca orice propunere este un atac la prestigiul conducatorului). Totodata poate aparea tendinta de a interveni in timpul expunerii si de a prezenta exact varianta contrara, ceea ce este de natura sa descurajeze continuarea dialogului, iar in perspectiva sa blocheze initiativele de comunicare a personalului din subordine.

Obstacole in desfasurarea cu succes a procesului comunicativ pot lua nastere datorita rezistentei fata de introducerea unor idei noi. O idee noua perturba o ordine deja stabilita, iar transpunerea in practica poate implica si dificultati de realizare, necesitand un efort suplimentar care ar periclita regulile, existenta, confortul, statutul unor persoane, avantajele deja obtinute etc. Noi bariere pot aparea datorita tendintei de a considera ca orice idee sau propunere de perfectionare a unui domeniu implica automat existenta unei defectiuni tolerate de conducere.

Obstacolele generate de subordonati au ca sursa fie dorinta de securitate, fie lipsa implicarii in viata organizatiei, fie factori care pur si simplu tin de temperament si climat de munca. Formele sub care se manifesta aceste dificultati sunt: rezerva subordonatilor in a exprima propriile opinii din teama de a nu avea neplaceri cu superiorii sau de a nu-si periclita avansarea; convingerea ca problemele subordonatilor nu il intereseaza pe manager; lipsa de obisnuinta in comunicare. Nedispunand de abilitatea de a se exprima verbal ori in scris, angajatii renunta din proprie initiativa la a mai da curs unei comunicari, avand tendinta de a considera ca orice idee sau propunere de perfectionare implica automat existenta unei defectiuni tolerate de conducere. Intr-un asemenea context, o propunere ar parea ca un denunt fata de cel ce conduce, ceea ce i-ar putea declansa ostilitatea.

Alte bariere pot fi generate de concordanta dintre cerintele comunicarii si posibilitatile subordonatilor de a le satisface in conditii de calitate si oportunitate. Frecventa modificarilor constituie generator de obstacole, modificarea frecventa a unor instructiuni sau ordine creand nemultumiri in randul subordonatilor si punand in lumina defavorabila capacitatea si competenta managerului.

4. Perceperea sistemica a mesajului

Omul isi formeaza imagini despre fenomenele si procesele inconjuratoare nu din simpla curiozitate, ci din necesitatea de a-si apropia fenomenele si procesele necesare vietii. Imperativul apropierii realitatii inconjuratoare devine o nevoie sociala din moment ce omul se constituie in grupuri sociale, tocmai pentru ca acest lucru sa fie mai lesne posibil. Apropierea realitatii inconjuratoare de catre om are loc prin actiunea umana.

Se stie ca una din principalele caracteristici ale omului luat ca individ sau grup social este posibilitatea ca pe baza experientei anterioare sa-si formeze imaginea despre scopul actiunii si despre modul de atingere a acestuia. Cu cat dispunem de mai multe cunostinte despre obiecte si procese, cu atat se pot contura mai bine imaginile despre scopul actiunii si se gasesc cai mai usoare de atingere a lui. Prin cerinta vitala a atingerii scopului, actiunea umana devine o necesitate obiectiva a existentei individului si a societatii in general. Dar actiunea umana nu este posibila fara o experienta sociala acumulata in procesul apropierii realitatii inconjuratoare. De aici rezulta ca aspiratia individuala de a cunoaste este o cerinta obiectiva, o necesitate si nu o intamplare.

In contact cu realitatea obiectiva, omul primeste diferite impulsuri receptionate prin simturi si transmise creierului, unde sunt transformate in imagini despre fenomenul sau procesul care le-a generat. Impulsurile transformate in imagini despre realitate prin actiunea sistemului nervos central devin cunostinte. Multimea cunostintelor receptionate poate aparea pentru prima oara prin repetarea unei cunostinte asemanatoare receptionata anterior.

Cunostinta care apare pentru prima oara are caracter de noutate, adaugand noi elemente cunostintelor acumulate de individ sau grupul social. Procesul cunoasterii inseamna receptionarea de cunostinte cu caracter de noutate (informatii).

Individul sau grupul social in cadrul diviziunii sociale a muncii este obligat sa exercite numai un grup restrans de actiuni, deci sa receptioneze mai ales acele cunostinte care sa fie utile desfasurarii acestora. O cunostinta cu caracter de noutate, dar fara valoare de actiune pentru individ este inutila, receptionarea sa fiind intamplatoare.

La nastere, omul nu este pregatit pentru viata sociala in care urmeaza sa traiasca. Aceasta impune o perioada relativ lunga de invatare, proces in care acumuleaza o multitudine de cunostinte, transformand omul in element social. Activitatea de invatare, desfasurata la randul ei intr-un cadru social nu are loc la intamplare. Pentru a deveni element social omul trebuie sa ocupe un anume loc in cadrul diviziunii sociale si profesionale a muncii. Apare deci necesitatea de a forma la nivelul fiecarui individ un nucleu de cunostinte, pentru a-i permite exercitarea actiunilor care ii vor reveni la locul pe care il va ocupa ca element al fortei de munca in cadrul productiei sociale.

Astfel, in activitatea de organizare a muncii, pentru fiecare loc de munca sunt fixate cunostintele de specialitate pe care trebuie sa le posede un individ care solicita sa-l ocupe si care urmeaza sa-i asigure conditiile indeplinirii atributiilor care-i vor reveni. Cerinta creeaza si interesul permanent fata de procesul invatarii, fiind conditia de baza a trecerii pe trepte superioare de incadrare, care prevad un plus de cunostinte necesar intreprinderii de actiuni de complexitate sporita.

Activitatea productiva a omului se desfasoara intr-un cadru social, ceea ce impune incadrarea sa in grupuri sociale. Apare nevoia unei noi sfere de cunostinte necesare intelegerii modului de organizare si functionare a acestora, a pozitiei, atributiilor si motivatiei individului in cadrul grupului. Se includ aici relatiile dintre lucratori in cadrul procesului de productie (de exemplu cele de cooperare pe fluxul tehnologic, de luare a unei decizii intr-un organ colectiv etc.), cat si cunostintele necesare trecerii de la interesul particular la cel de grup, formate prin motivatia de baza a pozitiei de producator.

In acelasi timp apare nevoia unor cunostinte generale de istorie, obiceiuri, geografie, de motivatie a relatiilor dintre oameni si natiuni. Diferitele sfere ale tezaurului de cunostinte se intrepatrund, se conditioneaza reciproc, organizandu-se in mod sistemic, creand entitatea informationala a personalitatii fiecarui individ. Fata de notiunea de tezaur de cunostinte care se situeaza la nivelul individului, notiunea de acumulari sociale de cunostinte la nivelul societatii reprezinta multimea cunostintelor detinute de societate la un moment dat, formata prin reuniunea tezaurelor de cunostinte si a cunostintelor stocate in diferite forme:, in care: A reprezinta acumularile sociale de cunostinte (fondul national de cunostinte), T_i reprezinta tezaurul de cunostinte al individului i, n reprezinta numarul membrilor societatii iar S reprezinta multimea cunostintelor stocate.

Acumularile sociale de cunostinte reprezinta factorul peren, hotarator al dezvoltarii societatii umane, ceea ce face ca activitatea stiintifica, de creatie si inovatie sa se bucure de o atentie deosebita. In mod obiectiv realitatea emite permanent o infinitate de semnale despre multimea elementelor componente si modul de comportare a acestora. Dar receptionarea unui mesaj nou si fixarea lui in constiinta umana (ca o reflectare a sistemului real) are loc in cadrul unei anumite experiente sociale.

La un anumit volum de cunostinte omul isi poate insusi numai anumite semnale noi care sa se poata incadra in contextul celor deja existente. Cu cat experienta sociala sau volumul de cunostinte la nivelul individului creste, cu atat se mareste posibilitatea receptionarii de noi cunostinte, cu atat mai complet poate fi reflectata realitatea obiectiva in constiinta umana. Caracterul de noutate al cunostintelor si posibilitatea de a percepe semnale noi sunt evolutive si determinate de caracterul dinamic al experientei sociale.

Imbogatirea tezaurului are loc prin receptionarea de noi informatii obtinute in procesul cunoasterii, constituite in prealabil sub forma de mesaje. Mesajul este forma de organizare a unui sistem de cunostinte prin care se reprezinta un anumit fenomen, proces sau o latura a acestora in vederea crearii posibilitatii transmiterii si perceperii lor de catre om. Cunostintele din mesaj sunt legate intre ele prin baza reala comuna - fenomenul sau procesul reflectat. Pe baza celor enuntate se poate introduce notiunea de percepere sistemica a mesajului.

Perceperea cunostintelor dintr-un mesaj inseamna incadrarea lor in continutul tezaurului, proces in care cunostintele noi duc la imbogatirea acestuia. Dar pentru aceasta trebuie creata mai intai posibilitatea legarii sistemice a celor doua multimi de cunostinte, tezaur si cunostinte noi din mesaj (figura 5). Pentru aceasta, in mesaj, pe langa cunostintele noi care vor imbogati tezaurul se introduc si anumite cunostinte care fac parte din acelasi sistem cu cele noi, dar care exista deja in tezaur. Fiind legate atat de cunostintele din tezaur, cat si de cele noi din mesaj, ele indeplinesc rolul de punte de legatura intre cele doua sisteme, permitand incadrarea noilor cunostinte in tezaur. Neavand caracter de noutate, dar indeplinind rolul de inlesnire a perceperii cunostintelor noi, cunostintele din intersectie au caracter de informatii redundante (surplus de informatie transmis in plus fata de strictul necesar).

Fig. 5. Schema perceperii sistemice a mesajului

Din figura 5 rezulta ca mesajul contine cunostinte noi x₁, x₂, x₃ si cunostintele x₄ si x₅ care exista deja in tezaur (y₅ respectiv y₆). Scopul cunostintei x₄ este de a introduce in tezaur cunostinta x₁, iar al lui x₅ de a lega cu tezaurul pe x₂ si x₃. Cunostintele x₄ si x₅, daca ar fi legate intre ele ar permite relatii si mai complexe de introducere in tezaur a celor noi.

Notiunea de percepere sistemica a mesajului are o importanta deosebita in activitatea practica de proiectare a mesajelor, prin faptul ca multimea si structura informatiilor redundante din mesaj trebuie stabilite la nivelul strictului necesar perceperii cunostintelor noi. Sub-dimensionarea multimii informatiilor redundante face imposibila perceperea unora din informatiile noi, ceea ce conduce la intreruperea fluxului spre locul de consum, deci la inutilitatea producerii lor.

Daca se presupune ca in mesaj nu s-ar include cunostinta x₄, schema perceperii ar arata ca in figura 6.

Fig. 6. Schema perceperii sistemice a mesajului in cazul

densitatii informationale excesive

Deoarece in intersectie nu avem decat informatia redundanta x₅, vor fi introduse in tezaur numai informatiile noi x₂ si x₃. Informatia x₁ nu poate fi perceputa, deci intreaga activitate de producere a acesteia si de introducere in mesaj este inutila. Prezenta ei in mesaj la nivelul receptorului apare ca inutila, fiind imposibila utilizarea din moment ce nu poate fi perceputa, ceea ce conduce, practic, la diminuarea consistentei informationale a mesajului. Supradimensionarea multimii informatiilor redundante conduce la introducerea in mesaj a unor cunostinte inutile (figura 7).

Fig. 7. Introducerea in mesaj a unei cunostinte inutile

Informatia x₆ introdusa in mesaj nu este noua si nu indeplineste nici functia de informatie redundanta, de a crea puntea de legatura intre informatiile noi din mesaj si cele din tezaur. Prezenta ei in mesaj este inutila si in plus solicita cheltuieli cu introducerea in mesaj, receptia si selectia informatiilor la utilizator.

Exista si situatii cand cunostintele introduse in mesaj nu pot fi percepute deoarece in tezaur nu exista cunostinte cu care acestea sa poata fi legate. In cazul in care cunostintele sunt utile totusi receptorului, tezaurul trebuie imbogatit in prealabil printr-un proces de instruire, formandu-se astfel baza informationala a perceperii mesajelor.

In descrierea procesului perceperii sistemice a mesajului apare notiunea de densitate informationala a mesajului: D_m = C_n/C_m unde D_m reprezinta densitatea informationala a mesajului; C_n numarul cunostintelor noi din mesaj; C_m numarul total de cunostinte care compun mesajul.

In sistemul informational economic numarul de cunostinte poate fi considerat cel al notiunilor economice existente in tezaur, respectiv indicatorii economici din mesaje. Din definitia densitatii informationale a mesajului rezulta redundanta informationala (R): R = C_m - C_n si coeficientul de redundanta informationala (K_r): K_r = R/C_m = 1 - D_m.

Pentru cazul redat in figura 5 vom avea:

D_m

R = 5 - 3 = 2 informatii;

K_r

Pentru figura 6 avem:

D_m

R = 1 informatie;

K_r

Se observa o crestere a densitatii informationale, insa aceasta determina imposibilitatea perceperii cunostintei x₁, ceea ce conduce practic la o densitate informationala utila D_m = 2/4 * 100 = 50%, adica o diminuare a acesteia cu 10% fata de cazul anterior si, in plus, aparitia unei informatii inutile in mesaj, in raport cu receptorul.

In figura 7 apare urmatoarea situatie:

D_m

K_r

Deci consistenta informationala scade cu 10% fata de cazul initial, coeficientul de redundanta scade si el (insa numai aparent), deoarece apare in plus un coeficient de inutilitate (K_i): K_i = C_i/C_m = 1/6*100 = 17% unde cu C_i s-a notat numarul informatiilor inutile (x₆).

Semnalele cu caracter de informatie se constituie in totalitatea lor intr-un tot organic numit sistem de informatii referitoare la fenomenul sau procesul respectiv. Sistemul modeleaza fenomenul sau procesul real si formeaza dualul informational, fiind o reflectare prin forme conventionale a acestuia. Informatia este formata din semnale receptionate de om in contact cu sistemul real. Cu tot caracterul sau abstract, dat de forma conventionala a reprezentarii sale in constiinta umana, ea isi pastreaza caracterul material prin raportarea la sistemul real care i-a dat nastere. Insasi emiterea de catre sistem si receptionarea intr-o forma specifica in constiinta umana sunt procese ale lumii materiale. Din acest punct de vedere informatia este o reprezentare intr-o forma conventionala a caracteristicilor reale ale unui sistem in constiinta umana.

Orice actiune umana este precedata de reprezentarea prin informatii a scopului si a mijloacelor de atingere a acestuia. In consecinta, oricarui sistem real dirijat de om trebuie sa i se ataseze in mod necesar un sistem de informatii care sa-l reprezinte in constiinta umana. Singurul suport material al dirijarii de catre om il constituie sistemul de informatii despre fenomenul sau procesul real condus.

A dirija un fenomen sau proces inseamna a-l incadra intr-un sistem de restrictii, astfel incat comportamentul sau sa se afle sub observare si control. Cunoasterea perturbatiilor si gasirea mijloacelor de contracarare formeaza obiectul activitatii de conducere. Perturbatiile posibil de cunoscut se constituie in obiect de decizie, iar informatiile despre cauzele lor constituie informatii de fundamentare a deciziilor.

Astfel se constituie un sistem al deciziilor cu ajutorul caruia sistemul de conducere intervine in economie si un sistem al informatiilor de fundamentare a deciziilor, ca un dual al sistemului real la nivelul constiintei umane. Conexiunea dintre cele doua sisteme si modul de organizare si functionare a acestora constituie sarcina si scopul organizarii si functionarii sistemelor informationale economice.

5. Calitatea datelor si securitatea comunicarii

Cercetarile asupra calitatii datelor constituie un domeniu interdisciplinar. Comunitatea cercetatorilor si practicienilor in domeniul calitatii datelor ar putea beneficia foarte mult din existenta unei intelegeri comune a modului in care diverse cercetari si abilitati din domeniu se completeaza reciproc si a directiei in care trebuie orientate cercetarile. In continuare se prezinta un cadru de lucru conceptual bazat pe teoria generala a sistemelor, pentru a facilita discutii colaborative intre cercetatorii si practicienii din domeniul calitatii datelor.

Constructia sociala a cunostintelor si abilitatilor a jucat un rol important in managementul stiintei. Intr-adevar, nici o teorie nu poate descrie simplu realitatile empirice asa cum se prezinta ele si nici un set de abilitati nu poate fi folosit cu eficienta in toate situatiile de afaceri. De aceea, pentru a identifica acele teorii si abilitati importante pentru cercetarile viitoare si dezvoltarea curriculara, cercetatorii din domeniul managementului au revizuit periodic rezultatele obtinute.

De asemenea, ei au studiat cu atentie si examinat sentimentele colective ale comunitatii cercetatorilor si practicantilor managementului. In plus, au fost dezvoltate cadre teoretice pentru a descrie modul in care teoriile si abilitatile managementului se complementeaza reciproc. Toate studiile au oferit oportunitati pentru auto-reflexie in cadrul comunitatii cercetatorilor din domeniul managementului, facilitand constructia sociala a cunostintelor acumulate in domeniu.

Cercetarile asupra calitatii datelor nu fac exceptie. In particular, cercetarea calitatii datelor este un domeniu interdisciplinar complex, acoperitor pentru mai multe discipline precum management, informatica sau psihologie. Pentru a efectua o cercetare in domeniu si a proiecta un curriculum eficient pentru profesionistii calitatii datelor trebuie utilizate cunostintele si abilitatile din aceste domenii disparate.

De exemplu, Wand si Wang (1996) descriu un cadru ontologic al calitatii datelor si ofera o trecere in revista a cercetarilor anterioare in domeniul calitatii datelor prin prisma acestui cadru. In plus, ei examineaza modul in care clientii definesc calitatea datelor. Studiile faciliteaza constructia sociala a cercetarilor privind calitatea datelor si ne ajuta sa proiectam un curriculum eficient pentru profesionistii calitatii datelor.

Teoria generala a sistemelor a fost dezvoltata initial pentru a facilita discursul academic interdisciplinar intre domenii foarte diferite precum economie, fizica, biologie sau sociologie. De aceea, teoria este potrivita pentru conceptualizarea cercetarilor interdisciplinare din domeniul managementului calitatii datelor.

      Cadru conceptual

In teoria generala a sistemelor, Boulding (1956) a sugerat ca diverse discipline academice pot fi clasificate pe trei mari niveluri, in functie de natura si caracteristicile "sistemelor" investigate de fiecare disciplina: nivelul sistemului mecanic, nivelul sistemului deschis si nivelul sistemului uman. Perspectiva teoretica a fost larg acceptata de cercetatorii din domeniul managementului. De exemplu Morgan (1986) adopta aceasta perspectiva si prezinta trei metafore pentru conceptualizarea teoriilor organizationale: masina, organism, creier. Chaffee (1985) examineaza literatura strategica si clasifica studiile din domeniu in trei categorii, conform teoriei generale a sistemelor: strategie liniara, adaptiva si interpretativa.

      Abilitati tehnice

Boulding (1956) arata ca unele discipline se concentreaza asupra sistemelor mecanice - sistemele care au o structura statica si prezinta un comportament predeterminat, de tip "ceasornic". De obicei, in aceste discipline modelul matematic joaca un rol central in epistemologie. Modelele matematice sunt utilizate pentru a examina dinamica complexa a sistemelor mecanice. Boulding include in aceasta categorie fizica, chimia si economia.

In domeniul sistemelor informationale, studiile diferitelor teorii computationale se incadreaza descrierii nivelului sistemelor mecanice. Studierea calitatii datelor se bazeaza extensiv pe matematica si inferenta logica ca abordare epistemologica primara.

In ceea ce priveste abilitatile practice, aceasta categorie reprezinta abilitatile de lucru direct cu sistemele informatice. De exemplu, utilizand algebra relationala, profesionistii calitatii datelor pot scrie interogari SQL pentru a gasi datele ambigue sau incorecte din bazele de date. In plus, tehnicienii pot avea nevoie de abilitati de programare pentru a scrie proceduri declansatoare de evenimente in vederea asigurarii integritatii datelor. Abilitatile si cunostintele constituie ceea ce numim abilitati tehnice.

      Abilitati adaptive

Urmatorul nivel al teoriei generale a sistemelor este cel al sistemelor deschise. De exemplu, organismele vii interactioneaza cu mediul, interschimband materiale prin ingestie, excretie si diverse forme de schimb metabolic. Discipline precum biologia, fiziologia si botanica investigheaza modul in care sistemele deschise primesc informatii din exterior, se adapteaza mediului si intretin un proces de interschimb eficient.

Managementul calitatii datelor poate fi considerat un sistem deschis. Profesionistii calitatii datelor trebuie sa interactioneze cu mediul lor, format din utilizatorii datelor, manageri si alti actionari. Abilitatea lor de a interactiona eficient este esentiala in managementul calitatii datelor. Multe studii au examinat diverse aspecte ale acestor interactiuni. De exemplu, profesionistii calitatii datelor trebuie sa fie capabili sa identifice ce vor sau au nevoie actionarii. Studii voluminoase ale satisfactiei utilizatorilor informatiei si dimensiunilor calitatii datelor investigheaza modul in care satisfactia actionarilor poate fi conceptualizata si masurata. Studiile asupra acceptabilitatii tehnologiei ofera o imagine a modului in care profesionistii calitatii datelor pot incuraja utilizarea sistemelor informationale. Abilitatile si cunostintele pentru interactiunea eficienta cu diversi constituenti ai calitatii datelor constituie abilitati adaptive.

      Abilitati interpretative

Spre deosebire de organismele biologice, oamenii nu reactioneaza sau se adapteaza in mod simplist la mediu. Asa cum arata Boulding (1956), oamenii sunt fiinte auto-constiente si auto-reflexive. Ei interpreteaza situatiile si asociaza intelesuri sociale actiunilor lor. In plus, ei sunt adanc inradacinati in contextele dinamicii sociale. Interpretarile si actiunile lor simbolice influenteaza structura sociala in aceste contexte sociale si, in acelasi timp, structura sociala constrange actiunile lor. Caracteristicile unice ale actiunilor umane diferentiaza sistemul uman de sistemele mecanice si cele deschise.

Multe studii au examinat interactiunile complexe intre utilizarea sistemelor informationale si sistemele umane. De exemplu Barley (1986) adopta teoria structurarii pentru a descrie cum o noua tehnologie poate afecta modelele interactiunilor intre oameni. El demonstreaza ca aplicarea unei noi tehnologii poate servi ca impuls pentru restructurarea relatiilor sociale in organizatie. In plus, Orlikowski si Yates (1994) arata cum o noua tehnologie de comunicatii poate crea un nou gen de practici de comunicatie.

Abilitatile de a identifica si descrie relatiile complexe intre tehnologii si structuri organizationale se numesc abilitati interpretative. Profesionistii calitatii datelor trebuie sa inteleaga in ce mod calitatea datelor afecteaza atat structura formala, cat si cea informala a organizatiei, precum si modul in care oamenii interactioneaza si iau decizii. De asemenea, ei trebuie sa fie capabili sa exprime implicatiile calitatii datelor in fata managerilor de nivel superior si a actionarilor.

Totusi, trebuie remarcat ca foarte putine cercetari semantice au examinat abilitatile interpretative din punct de vedere al calitatii datelor. Pana acum, cercetatorii calitatii datelor s-au concentrat in special pe imbunatatirea performantelor decidentilor individuali. Implicatiile organizationale precum posibilitatea aparitiei unor noi forme de organizare datorita calitatii crescute a datelor au fost ignorate in literatura. De exemplu, multiple cercetari sprijina ideea ca deciziile manageriale se iau in context social, fara date "solide". In ciuda acestor rezultate, au fost facute putine eforturi de cercetare pentru a investiga modul in care poate fi modificata structura sociala ce inconjoara luarea deciziilor manageriale.

      Evaluarea calitatii datelor

Cat de buna este calitatea datelor companiei? Raspunsul la aceasta intrebare necesita metrici utilizabile pentru calitatea datelor. In prezent, cele mai multe metrici pentru calitatea datelor sunt dezvoltate ad-hoc, pentru rezolvarea unor probleme specifice, iar principiile fundamentale pentru dezvoltarea unor metrici lipsesc. Exista insa o serie de principii care pot organiza dezvoltarea unor metrici utilizabile pentru calitatea datelor.

Studiile despre calitatea datelor au confirmat ca acesta este un concept multidimensional. Companiile trebuie sa raspunda atat perceptiilor subiective ale indivizilor implicati in lucrul cu date cat si masuratorilor obiective bazate pe setul de date in cauza. Evaluarea subiectiva a calitatii datelor reflecta nevoile si experienta actionarilor: colectori, depozitari si consumatori de produse informationale. Daca acestia evalueaza calitatea datelor ca fiind slaba, comportamentul lor va fi influentat de rezultatul evaluarii. Pentru a masura perceptia actionarilor asupra dimensiunilor calitatii datelor se poate folosi tehnica chestionarului. Multe companii au utilizat astfel de chestionare, dezvoltate pentru a evalua dimensiunile calitatii datelor listate in tabelul 1. O banca importanta din SUA, care a apelat la tehnica chestionarului a constatat ca depozitarii datelor (in mare parte profesionisti in domeniul sistemelor informationale) considera datele ca fiind produse si oferite "la timp" (punctuale), in timp ce clientii au o alta parere. Consumatorii de date considera datele ca fiind greu de manipulat in scopurile afacerilor lor, in timp ce depozitarii nu sunt de acord.

Evaluarea obiectiva poate fi independenta sau dependenta de sarcina. Metricile independente de sarcina reflecta starea datelor fara cunostintele contextuale ale aplicatiei si pot fi aplicate oricarui set de date, indiferent de sarcina curenta. Metricile dependente de sarcina, care includ regulile de afaceri ale organizatiei, regulamentele companiei sau guvernului si constrangerile impuse de administratorii bazelor de date sunt dezvoltate in contextul specific al unei aplicatii.

Tabelul 1. Dimensiunile calitatii datelor

In continuare se descrie evaluarea subiectiva si obiectiva a calitatii datelor si se prezinta trei forme functionale pentru dezvoltarea metricilor obiective privind calitatea datelor, intr-o abordare care combina evaluarea subiectiva cu cea obiectiva. Data si informatia sunt termeni folositi adesea ca sinonime. In practica, managerii diferentiaza informatia de data intuitiv si descriu informatia ca data procesata.

Cand se efectueaza o evaluare obiectiva, companiile trebuie sa urmeze un set de principii pentru dezvoltarea metricilor care raspund nevoilor respective. Exista trei forme functionale: raportul simplu, minimul sau maximul si media ponderata. Rafinari ale acestor functii, precum adaugarea unor parametri de senzitivitate, pot fi realizate usor. Adesea, sarcina cea mai dificila este definirea precisa a dimensiunii sau a unui aspect al dimensiunii legat de aplicatia specifica a companiei. Formularea metricii este simpla dupa indeplinirea acestei sarcini.

Raportul simplu masoara raportul dintre rezultatul dorit si rezultatul total obtinut. Deoarece oamenii masoara exceptiile, o forma preferata este raportul intre rezultatele nedorite si rezultatul total, scazut din valoarea 1. Raportul simplu adopta conventia ca 1 este cel mai dorit rezultat iar 0 cel mai putin dorit. Desi un raport care ilustreaza rezultatele nedorite ofera aceeasi informatie ca si unul care ilustreaza rezultatele dorite, experienta arata ca managerii prefera rezultatul care arata rezultatele pozitive, deoarece forma lui este utila pentru comparatii longitudinale care ilustreaza tendintele de imbunatatire continua. Multe metrici de calitate a datelor traditionale, precum lipsa erorilor, completitudine si consistenta, iau aceasta forma. Alte dimensiuni evaluate folosind aceasta forma sunt date de reprezentarea concisa, relevanta si usurinta in manipulare.

Dimensiunea lipsei de erori reprezinta corectitudinea datelor. Daca cineva numara erorile in unitati, metrica este definita ca numarul de unitati de date eronate impartit la numarul total de unitati de date si scazut din 1. In practica, a determina ce constituie o unitate de date si ce este eronat necesita un set clar de criterii. De exemplu, trebuie specificat gradul de precizie, fiind posibil ca un caracter incorect dintr-un text sa fie tolerabil intr-un caz dar nu si in altul.

Dimensiunea completitudinii poate fi vazuta din multe perspective, ceea ce conduce la metrici diferite. La cel mai abstract nivel, se poate defini conceptul de schema de completitudine, care reprezinta gradul in care entitatile si atributele nu lipsesc din schema. La nivelul datelor, se poate defini completitudinea coloanei in functie de datele lipsa dintr-o coloana a unui tabel. Masura corespunde criteriului integritatii coloanelor formulat de Codd, care evalueaza valorile lipsa. Al treilea tip este numit completitudinea populatiei. Daca intr-o coloana trebuie sa apara cel putin o data fiecare valoare din multimea valorilor posibile, dar numai o parte din ele sunt prezente, atunci avem de a face cu incompletitudinea populatiei. Fiecare din cele trei tipuri (completitudinea schemei, completitudinea coloanei, completitudinea populatiei) poate fi masurat scazand din 1 raportul dintre numarul de elemente incomplete si numarul total de elemente.

Dimensiunea consistentei poate fi de asemenea abordata din mai multe perspective, una dintre ele fiind consistenta acelorasi date (redundanta). Restrictiile de integritate referentiala ale lui Codd constituie un exemplu de astfel de consistenta. Similar celorlalte dimensiuni, o metrica pentru masurarea consistentei poate fi calculata prin scaderea din 1 a raportului dintre numarul de incalcari ale tipului de consistenta si numarul total de verificari.

Minim sau maxim. Pentru a manipula dimensiuni care necesita agregarea mai multor indicatori ai calitatii datelor se poate aplica operatia minim sau maxim. Se calculeaza valoarea minima (sau maxima) dintre valorile normalizate ale indicatorilor individuali de calitate. Operatorul minim este conservativ, in sensul ca asociaza dimensiunii o valoare agregata care nu este mai mare decat cel mai slab indicator de calitate a datelor (evaluat si normalizat intre 0 si 1).

Operatorul maxim este folosit daca se doreste o interpretare liberala. Variabilele individuale pot fi masurate folosind un raport simplu. Doua exemple interesante de dimensiuni care pot folosi operatorul minim sunt credibilitate si cantitatea corespunzatoare de date. Operatorul maxim se dovedeste util in metrici mai complexe, aplicabile dimensiunilor punctualitate si accesibilitate.

Credibilitatea este gradul in care datele sunt considerate reale si credibile. Intre alti factori, el poate reflecta o parere individuala a credibilitatii sursei de date, comparata cu un standard comun acceptat si experienta anterioara. Fiecare variabila este gradata pe o scala de la 0 la 1, iar credibilitatea generala este valoarea minima din cele trei. Sa presupunem ca credibilitatea sursei este 0,6, credibilitatea fata de un standard comun este 0,8, iar credibilitatea bazata pe experienta este 0,7. Asa cum s-a aratat anterior, aceasta este o evaluare conservativa. Ca urmare, credibilitatea generala este 0,6. Alternativ, se poate calcula credibilitatea generala ca medie ponderata a componentelor individuale.

O definitie de lucru a cantitatii corespunzatoare de date trebuie sa reflecte faptul ca nu sunt nici prea putine, nici prea multe date. O metrica generala care corespunde dezideratului este minimul dintre doua rapoarte simple: raportul dintre numarul de unitati de date primite si numarul de unitati de date necesare si raportul invers (dintre numarul de unitati de date necesare si numarul de unitati de date primite).

Punctualitatea reflecta gradul de actualitate a datelor fata de necesitatile de utilizare a lor. O metrica generala pentru masurarea punctualitatii a fost propusa de Ballou si altii, care sugereaza ca punctualitatea sa fie masurata ca maxim intre doi termeni: 0 si 1 minus raportul intre actualitate si volatilitate. Aici actualitatea este definita conform formulei A = V + T_L - T_I, unde V reprezinta varsta, T_L reprezinta timpul de livrare, iar T_I reprezinta timpul de introducere. Volatilitatea se refera la timpul cat datele raman valide. Timpul de livrare se refera la momentul cand datele sunt livrate utilizatorului. Timpul de introducere se refera la momentul cand datele sunt receptionate de sistem. Varsta se refera la varsta datelor in momentul primei receptii de catre sistem.

Totodata, se poate utiliza un exponent ca factor de senzitivitate, valoarea maxima fiind ridicata la acest exponent. Valoarea exponentului depinde de sarcina de rezolvat si reflecta judecata analistului. De exemplu, sa presupunem ca evaluarea punctualitatii, fara a utiliza factorul de senzitivitate (echivalent cu un factor de senzitivitate 1) este de 0,81. Folosind factorul de senzitivitate 2 valoarea punctualitatii devine 0,64 (un factor de senzitivitate mai mare arata ca datele isi pierd punctualitatea mai repede). Folosind factorul 0,5 atunci punctualitatea devine 0,9 (un factor de senzitivitate scazut arata ca datele isi pierd punctualitatea mai greu).

Fig. 8. Evaluarea dimensiunilor calitatii datelor in functie de roluri

O metrica similara poate fi construita pentru a masura accesibilitatea, o dimensiune care reflecta usurinta accesului la date. Metrica subliniaza aspectul timp al accesibilitatii si este definita ca maxim intre doi termeni: 0 sau 1 minus raportul intre timpul scurs de la cererea datelor pana la primirea lor si timpul scurs de la cererea datelor pana in momentul in care ele devin inutile. Si in acest caz se poate utiliza un factor de senzitivitate sub forma unui exponent.

Daca datele sunt livrate chiar inainte de a deveni inutile, ele pot fi utile intr-o masura oarecare, dar nu atat de utile cat ar fi fost daca erau livrate mai devreme. Metrica pune accent pe intervalul in care utilizatorul are nevoie de date vizavi de intervalul in care ele sunt livrate. Timpul de obtinere a datelor creste pana cand raportul devine negativ, moment in care accesibilitatea devine 0 (maximul intre doi termeni).

In alte aplicatii se poate defini accesibilitatea pe baza structurii si relatiilor intre caile datelor si lungimile acestor cai. Ca de obicei, daca timpul, structura si lungimile cailor sunt considerate importante, pot fi dezvoltate metrici individuale pentru fiecare si apoi se foloseste operatorul minim pentru a selecta accesibilitatea generala.

Media ponderata. In cazuri cu mai multe variabile, ca o alternativa la operatorul minim se poate folosi media ponderata a variabilelor. Daca o companie are o imagine clara a importantei fiecarei variabile in evaluarea dimensiunii, atunci cea mai potrivita metoda de masurare este calcularea mediei ponderate. Pentru a asigura normalizarea evaluarii, fiecare pondere trebuie sa fie intre 0 si 1, iar suma lor sa fie unu. De exemplu, pentru dimensiunea credibilitate mentionata anterior, compania poate specifica grade de importanta ale variabilelor in masura generala a credibilitatii, iar media ponderata este metoda cea mai buna de calcul.