CATEGORII DOCUMENTE |
Comunicare | Marketing | Protectia muncii | Resurse umane |
Etica in comunicare
Asa cum se mentiona in subcapitolul 2.8, principiul de baza al eticii in comunicare este acela de a trata angajatii ca persoane rationale, egale, libere, constiente, stapane pe viata lor si responsabile de obligatiile pe care si le-au asumat. Factorii care asigura etica, justitia comunicarii manageriale pot fi considerati urmatorii: reglementarile autoritatilor, codurile de conduita si etica, regulamentele de ordine interioara, particularitatile angajatilor. In aceste circumstante, factorii care accentueaza caracterul etic al comunicarii manageriale sunt: calitatile persoanei care comunica (credibilitatea, integritatea, loialitatea si respectul de care se bucura), respectarea promisiunilor si obligatiilor asumate, corectitudinea informatiilor, exemplul personal al conducatorului aflat pe treapta cea mai inalta, prejudecatile, tensiunile fizice si psihice.
O importanta aparte o joaca insa, potentialul psihologic al managerului, cel care transmite mesajul, aflat sub presiunea mai multor factori, cei mai importanti fiind:
Factorii cognitivi, care genereaza si potenteaza sansele de succes: capacitatea de constientizare a multiplelor elemente conjuncturale situationale, reflectata de posibilitatea de tratare, cu maximum de eficacitate, a informatiilor disponibile; capacitatea de concentrare a atentiei in momentele declansarii actiunilor, complementara constientizarii, strans legata de aptitudinea emotionala de a stapani si folosi stimuli provenind din mediul ambiant in care evolueaza; capacitatea de a interpreta prospectiv cele patru momente atentionale (fig.3.7), carora le corespund tot atatea stiluri - a analiza, a evalua, a pregati si a reactiona; capacitatea de a trece de la un mod de tratare a informatiei la altul, denumita flexibilitate mentala; capacitatea de organizare, concretizata in concentrarea atentiei in vederea reusitei actiunilor declansate;
- Fig.3.7 -
Factorii afectivi si emotionali, de care depinde capacitatea de adaptare, pusa in valoare de trei aptitudini diferite: controlul anxietatii (presiunea indusa de cunoasterea valorii concurentiale a competitorilor, de apropierea momentului convenit pentru negociere si, nu in ultimul rand, de a se imbunatati ultima performanta in domeniu); gestionarea starii de stres, ca factor de motivare, in conditiile in care incertitudinea si riscul optimizeaza randamentul castigatorului; controlul eventualelor esecuri;
Factorii relationali, de care depinde: deschiderea in raport cu semenii si disponibilitatea de a invata de la ceilalti; aptitudinea de a asculta si de a percepe si intelege sentimentele si aspiratiile interlocutorilor; colaborarea si cooperarea reciproc avantajoasa;
Factorii comportamentali, care propaga ambitia si dorinta de a reusi, combativitatea si competitivitatea, dinamismul si energia in actiune, auto-determinarea si auto-depasirea;
Factorii de care depinde formarea, dezvoltarea si impunerea imaginii sau a "marcii de firma", in competitia cu cei mai reprezentativi concurenti.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 3579
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved