Genurile elocintei (oratoriei) in antichitatea greco-romana si modelarile ei contemporane

● genurile elocintei in antichitatea greaca:

― tipologia lui Aristotel din Retorica (I, 1358 b):

1) criteriul de tipologizare: este cel al felului de auditoriu caruia discursul se adreseaza sau, altfel spus, al situatiei publice in care discursul se tine;

2) elementele lor definitorii:

A) auditoriul (situatia publica) caruia (careia) i se adreseaza discursul;

B) tehnicile argumentative ale discursului;

C) timpul discursului;

D) actele de discurs;

E) valorile promovate prin discurs;

― analiza lor din perspectiva elementelor definitorii:

1) genul deliberativ:

A) auditoriul (situatia publica): este cel(cea) al(a) adunarilor in care se iau decizii dupa regulile democratiei;

B) tehnica de argumentare:

a) scopul urmarit: luarea unei decizii de catre o adunare, in conditii de oportunitate (a mari un impozit, a declara un razboi sau a semna un tratat);

b) mijloacele folosite:

b₁) argumentul tip utilizat: este exemplul, luat in general din istorie;

b₂) metoda de luare a deciziei: este inductia (rationare sau miscare a gandirii de la particular la general);

C) timpul in care are loc exprimarea: este viitorul, intrucat luarea deciziei urmeaza sa fie facuta;

D) actele prin care se realizeaza discursul:

a) a consilia;

b) a deconsilia;

E) valorile in functie de care discursul este construit:

a) valorile "folositorului si ale vatamatorului/daunatorului";

b) valorile "celui mai bun si ale celui mai rau".

2) genul judiciar:

A) auditoriul (situatia publica): este cel(cea) al(a) tribunalelor, principalul destinatar reprezentandu-l judecatorii;

B) tehnica de argumentare:

a) scopul urmarit: de a convinge prin pledoarie un auditoriu mai instruit (judecatorii);

b) mijloacele folosite:

b₁) argumentul tip utilizat: este entimema sau silogismul (se vorbeste, de altfel, inca si azi despre "silogismul judiciar"), adica un rationament mai riguros in care se porneste de la premise verosimile (plauzibile) si se ajunge la concluzii probabile;

b₂) metoda de pledare: este deductia (rationare sau miscare a gandirii de la legea generala la o decizie particulara);

C) timpul in care are loc exprimarea: se vorbeste la trecut, intrucat pledarea vizeaza fapte care au avut loc;

D) actele prin care se realizeaza discursul:

a) a acuza;

b) a apara;

E) valorile in functie de care discursul este construit:

a) valorile "dreptului si ale nedreptului";

b) valorile "justului si ale injustului";

3) genul epidictic/demonstrativ:

A) auditoriul (situatia publica): este cel al spectatorului, aflat in diverse imprejurari, altele decat cele politice sau juridice (un discurs comemorativ, o oratie funebra, elogiul unui erou sau panegiricul unui monarh s.a.);

B) tehnica de argumentare:

a) scopul urmarit: de a evoca personaje, evenimente sau idei pe care ascultatorii le cunosc deja, adeziunea auditoriului fiind obtinuta deja, dinaintea tinerii discursului;

b) mijloacele folosite:

b₁) argumentele tip utilizate: sunt naratiunea si amplificarea;

b₂) metoda: este cea cuvantarilor politice sau a luarilor de cuvant, imbinand elementele de tip inductiv cu cele de tip deductiv.

C) timpul in care are loc exprimarea: de obicei, exprimarea este la timpul prezent, dar poate avea loc si la celelalte doua timpuri: trecut si viitor;

D) actele prin care se realizeaza discursul:

a) a elogia;

b) a blama;

E) valorile in functie de care discursul este construit:

a) valorile "frumosului si ale uratului";

b) valorile "extraordinarului si ale execrabilului".

Tabelul genurilor elocintei dupa Aristotel

● actualitatea tipologiei lui Aristotel:

― distorsiuni contemporane in receptarea tipologiei lui Aristotel:

Philippe Rossin, "Retorica", in Ducrot, O. si Schaeffer, J.-M. (ed.), Noul dictionar enciclopedic al stiintelor limbajului, Editura Babel, Bucuresti, 1996, p.112:

Ekkehard Eggs, Grammaire du discourse argumentative. Le topique, le gnrique, le figure, ditions Kim, Paris, 1994, p. 13:

― studiu de caz: tipologia cu ascendenta aristotelica oferita de Eggs pentru ipostazele contemporane ale elocintei (Ekkehard Eggs, Op. cit., pp. 14-15)

● abordari ale elocintei in contemporaneitate:

― principalele tipuri de abordare:

ELOCINTA = COMUNICARE;

ELOCINTA = PERSUADARE;

ELOCINTA = CONVINGERE (ARGUMENTARE);

― un exemplu de modelare contemporana a elocintei care valorizeaza cele 3 tipuri de abordare, dar pune accent pe perspectiva comunicationala, este modelul lui Louis Huete, numit "Schema comunicarii eficace" si formulat pornind de la structura elocintei teoretizata de Aristotel (ELOCINTA = ETHOS + PATHOS + LOGOS), dar si de la date regasibile in numeroase studii contemporane de specialitate (conform carora numai 7% din efecte comunicarii persuasive s-au obtinut datorita continutului verbal al mesajului, in timp ce 38% s-au datorat caracteristicilor vocii - inflexiuni, ton, calitate, viteza de vorbire - si expresiei faciale, in vreme ce 55% limbajului trupului):

		ETHOS (Caracter)		PATHOS (Emotie)				LOGOS (Logica)

COMUNICARE EFICACE = PERSUADARE

● elocinta ca modalitate de comunicare:

― punctele de pornire in modelare:

1) modelul standard al comunicarii, cel teoretizat in teoria matematica a informatiei Shannon si Weaver (Shannon, C. E., and Weaver, W., The Mathematical Theory of Communication, University of Illinois Press, 1949, https://cm.bell-labs.com/cm/ms/what/shannonday/paper.html) si redat prin schema unui sistem de transmitere a informatiei cu codificare:

A) Sursa de informatii, care produce mesajul sau secventa mesajelor de comunicat, fie in sensul larg de a selecta mesajul dorit (cuvinte scrise sau vorbite, picturi, melodii etc.) dintr-o multime de mesaje posibile (in cazul vorbirii orale aceasta sursa de informtie este creierul uman), fie in sensul restrans de mesaj alcatuit - de exemplu - dintr-o secventa de litere;

B) Transmitatorul care actioneaza asupra mesajului de asa maniera incat sa-l transforme intr-un semnal convenabil pentru transmiterea pe orice canal: in vorbirea orala, aceasta operatie se identifica cu mecanismul vocal de producere a varietatii sunetelor ce alcatuiesc mesajul (sistemul vocal + nervii aferenti);

C) Canalul, care este doar mediul folosit in transmisia semnalului de la transmitator la receptor si care poate fi - de exemplu - aerul, in vorbirea orala;

D) Receptorul, care de obicei efectueaza operatia inversa celei realizate de transmitator (reconstruirea mesajului pornind de la semnalul primit), punand la indemana destinatarului mesajul reconstituit (in vorbirea orala, receptorul este sistemul auditiv + nervii aferenti);

E) Destinatarul (destinatia), ca persoana (lucru) pentru care mesajul este intentionat (in cazul vorbirii orale, creierul persoanei careia i-a fost adresat mesajul initial);

D) Zgomotul, ca totalitatea schimbarilor ce intervin in semnalul transmis neintentionate de sursa de informatie, dar receptate la destinatie ca distorsionari ale mesajului;

2) definitia comunicarii din perspectiva informationala a modelului standard: proces prin care un om influenteaza comportamentul altuia, incluzand toate procesele transmiterii de informatii intre toate vietuitoarele (oameni/animale, plante) prin semne de tot felul si/sau dispozitive tehnice, biologice, psihologice, sociale si alte sisteme de transmitere a informatiei (comunicarea = schimb de informatii intre indivizi realizat numai prin utilizarea unui sistem comun de simboluri, semne sau comportamente si numai daca destinatarul are prilejul de a-si exprima punctul de vedere fata de informatia emitentului pe care si-o asuma sau potrivit careia isi schimba comportamentul);

― un exemplu de model obtinut este modelul cibernetic al elocintei comunicationale, care defineste elocinta ca un sistem de actiuni succesive, de momente emisie-receptie a informatiilor, de codificare si decodaj al lor in urma caruia comportamentul destinatarului este influentat in sensul dorit de emitator:

1) reprezentarea schematica a modelului:

Perturbatii ........ Perturbatii

Sursa - emitentul mesajului

Codificarea - simbolurile orale sau scrise utilizate pentru a transmite mesajul

Mesajul - ceea ce emitentul doreste sa comunice

Canalul - mediul utlizat pentru a transmite

Decodificarea - interpretarea mesajului de catre receptor

Receptor - destinatarul mesajului

Feedback - informatia utilizata pentru a determina fidelitatea transmiterii si receptionarii mesajului.

Perturbatii - orice element care distrorsioneaza procesul comunicarii.

2) detalierea modelului in functie de factorii perturbatori ai comunicarii:

● elocinta ca modalitate de persuadare (Larson, C. U., Op. cit., pp. 28, 32):

― punctele de pornire in modelare:

1) modelul SMCR al persuasiunii, care este o adaptare a modelelor standard ale comunicarii (schema sistemului de transmitere a informatiei cu comunicare, schema cibernetica a elocintei comunicationale) constand in patru componente fundamentale:

A) Sursa (S) (oratorul sau "agentul persuasiv"): persoana, mecanismul sau obiectul care codifica mesajul, codul putand fi verbal, nonverbal, vizual, muzical sau de alta natura;

B) Mesajul (M): constructie de semne sau simboluri menita sa transmita informatia sau semnificatia de la sursa printr-un cod oarecare;

C) Canalul (C): transporta mesajul, putand contine si zgomot perturbator;

D) Receptorul (R): auditoriul sau "pacientul persuadat"): cel care decodeaza mesajul, incearca sa ignore sau sa inlature zgomotul perturbator si sa adauge mesajului propria sa interpretare;

2) definitia persuasiunii din perspectiva comunicationala a modelului SMCR: "persuasiunea este crearea impreuna a unei stari de identificare intre sursa si receptor, ca urmare a utilizarii simbolurilor" (Charles U Larson, Persuasiunea. Receptare si responsabilitate, Editura Polirom, Iasi, 2003 p. 26-27);

― un exemplu de model obtinut este modelul persuasiv al lui Rank, denumit "Schema de intensificare / minimalizare":

1) reprezentarea schematica a modelului:

Minimalizarea (punctelor vulnerabile proprii, calitatilor oponentulu) Intensificarea (propriilor puncte forte, defectelor celorlalti) Omisiunea (adevarurile spuse pe jumatate, dovezile trunchiate sau mijloacele) Repetitia (sloganurile, exemplele sau temele recurente) Diversiunea (distragerea atentiei catre lucruri nesemnificative sau inexistente etc.) Asocierea (legarea unei idei cu valoare pozitiva sau negativa de un sfat persuasiv al cuiva)    Confuzia (complicarea artificiala a lucrurilor, jargonului, a logicii sofistice etc.) Compunerea (punerea in pagina, designul,    tipul de caractere etc.)

2) formularul lui Rank referitor la intensificare / minimalizare:

● elocinta ca modalitate de argumentare:

― punctele de pornire in modelare:

1) modelul standard al argumentarii, construit pe linia Perelman-Toulmin (Constantin Salavastru, Teoria si practica argumentarii, Editura Polirom, Iasi, 2003, p. 13, 33-38, 44-45):

Temeiul 1b

Temeiul 2b

Teza

Temeiul 3b

Teza

2) definitia argumentarii in spiritul aristotelic al noii retorici: "demers prin care o persoana sau un grup incearca de a determina un auditor sa adopte o pozitie (teza - n.m.) prin recursul la expuneri sau asertiuni - argumente (temeiuri -n.m.) - care urmaresc sa demonstreze validitatea sau justetea respectivei pozitii" (Pierre Oleron, L' Argumentation, Presses Universitaires de France, Paris, 1996, pp. 4-5);

― modele obtinute:

1) modelul "analitic" al lui Toulmin elaborate in 1958 (Stephen E. Toulmin, The Uses of Argument, Cambridge University Press, Cambridge, London, New York,New Rochelle, Melbourne, Sydney, 1983, p. 99-105):

A) D = "datul" (data) de la care se pleaca;

B) C = concluzia sau sustinerea (claim) care se bazeaza pe data;

C) W = "garantul" (warrant) sau autoritatea cu caracter de lege in baza careia se realizeaza raportul dintre D si C;

D) Q = "indicatorul de forta" (qualifier), care indica forta cu care cuplajul lui D cu W permite tragerea conluziei C si are - de pilda - forma lingvistica a unui adverb modal precum "probabil";

E) R = respingerea potentiala a concluziei (de la rebuttal);

F) B = suportul suplimentar (backing);

D Deci Q, C

Deoarece Mai putin cand

W R

Dat fiind

B

unde:

D: Harry s-a nascut in Bermude;

Q: probabil;

C: Harry este un cetatean britanic;

W: Un om nascut in Bermude ar trebui, de regula, sa fie un cetatean britanic;

R: Ambii lui parinti sunt straini / el a fost naturalizat american /

B: Urmatoarele prevederi statutare si alte dispozitii legale.

2) modelele "reale" ale gandirii critice (Steven Lee, What is the Argument? Critical Thinking in the Real World, Hobard and Wiliam Smith Colleges, 1997, p. 16-18)

A) sub forma unei diagrame liniare:

unde reprezinta o concluzie intermediara cu rol de premisa pentru concluzia finala , iar reprezinta premisa (temeiul) lui si, indirect, a lui

B) sub forma unei diagrame arborescente, care, de fapt, reda o inlantuire de argumente (premise, premise-concluzii intermediare, concluzie finala), precum:

⑦

unde reprezinta concluzia finala, si sunt premise-concluzii intermediare, iar si sunt simple premise.