Manipularea prin publicitate si mass-media (Manipularea prin publicitate electorala)

Manipularea prin publicitate si mass-media (Manipularea prin publicitate electorala)

Manipularea informationala sI structurile mediatice

În ultimul deceniu, sentimentele de scepticism, de neîncredere sau chiar de teama ale cetatenilor fata de sistemul de difuzare a informatiilor a crescut îngrijorator. Mai ales din 1991 când minciunile sI mistrificarile prilejuite de razboiul din Golf (52) i-au socat profund pe oameni.

Nimeni nu neaga însa comunicarii de masa functia sa indispensabila în democratie: informatia ramâne esentiala pentru bunul mers al societatii iar doua din conditiile esentiale ale unei democratii în contemporaneitate sunt chiar acestea:

existenta unei retele valabile de comunicatie

un maximum de informatie libera   

Totusi, decalajele ce se genereaza între natiuni ca urmare a dificultatilor lor de producere a informatiilor sI de asimilare sociala a posibilitatilor deschise de cercetarea teoretica în domeniu, sporesc dificultatile de comunicare sI conlucrare atât în interiorul natiunilor, cât sI între natiuni sI între statele care încearca sa le gestioneze. Pe de alta parte, exploatarea insistenta a posibilitatilor de folosire a noilor teorii, a tehnologiilor sI a materialelor accesibile în scopuri agresive este ilustrata de graba cu care noile posibilitati de comunicare prin structuri mediatice sunt folosite pentru a domina, pentru a impune anumite imagini sociale, pentru a directiona gândirea sI atitudinile oamenilor.

Se considera din ce în ce mai mult ca ceea ce nu trece prin structurile mediatice nu mai are decât o influenta neglijabila asupra evolutiei societatii; aceasta observatie genereaza tentatia manipularii structurilor mediatice de catre practicieni sI specialisti conform unor tabele de valori care le sunt proprii sau pe care le accepta reactionând doar slab sI încet asupra lor.

Manipularea - definitie, premise teoretice

Ce este manipularea?

Într-o exegeza recenta (53) manipularea este definita ca ''actiune de a determina un actor social (persoana, grup, colectivitate) sa gândeasca sI sa actioneze într-un mod compatibil cu interesele initiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsioneaza intentionat adevarul, lasând însa impresia libertatii de gîndire sI de decizie. Spre deosebire de influenta de tipul convingerii rationale, prin manipulare nu se urmareste întelegerea mai corecta sI mai profunda a situatiei, ci inocularea unei întelegeri convenabile, recurgându-se atât la inducerea în eroare cu argumente falsificate, cât sI la apelul la palierele non-rationale. Intentiile reale ale celui care transmite mesajul ramân insesizabile primitorului acestuia''.

Diversificarea permenenta a surselor de concepere sI difuzare de mesaje, a condus la o practica manipulativa care are la baza coduri precise, dar identificabile numai de ''profesionisti'' sI total inaccesibile celor neinitiati în acest domeniu. Unii analisti considera ca manipularea, ca substituire a violentei fizice printr-o violenta ''simbolica'', contribuie la reprimarea eficienta a unor aspiratii pe care nu pot fi satisfacute altfel la nivelul receptorului.

Premise teoretice ale manipularii

1.Dupa cum amintesc R.V.Joule sI J.L.Beauvois în Tratat de manipulare (15), în psihologia sociala experimentala se pot întâlni numeroase experimente în care cercetatorii determina oamenii, sub un pretext sau altul, sa se comporte în totala libertate în mod diferit de cum s-ar fi comportat spontan. Din punct de vedere psihologic, posibilitatea manipularii apare ca o consecinta a activitatii de decizie. Astfel, s-a demonstrat ca, dupa luarea deciziei (justificate sau nu), oamenii au tendinta sa o mentina (efectul de perseverare al unei decizii). Aceasta descoperire a stat la baza formularii teoriei angajamentului. Kiesler defineste angajamentul ca legatura care exista între individ sI actele sale, cu urmatoarele consecinte:

1.numai actele noastre ne angajeaza; nu ne sintim angajati de ideile sau sentimentele noastre, ci de conduitele noastre efective

2. putem fi angajati în moduri diferite în actele noastre, aceasta fiind o variabila dependenta de context. Astfel putem avea persoane foarte angajate(decizie libera), slab angajate (decizie fortata), sau altele care nu sunte deloc angajate (daca se spune un lucru sub amenitarea armei, acest lucru nu este angajant). Pe baza acestei teorii, autorii prezinta trei tehnici eficiente de manipulare cotidiana: amorsarea, piciorul-în-usa, usa în nas.

Amorsarea - perseverarea într-o prima decizie atunci când persoana ''amorsata'' ia o a doua decizie, de data aceasta în perfecta cunostiinta de cauza. Se poate vorbi de manipulare pentru ca, în toate cazurile, decizia finala ar fi fost cu totul alta daca victima ar fi primit de la început informatii complete.

Piciorul-în-usa - se obtine de la un subiect un comportament preparatoriu neproblematic sI putin costisitor, evident, într-un cadru de libera alegere sI în împrejurari care faciliteaza angajamentul. Acest comportament odata obtinut, o cerere este adresata explicit subiectului, invitându-l sa emita o noua conduita, de date aceasta mai costisitoare, sI pe care n-ar fi realizat-o spontan decât cu putine sanse.

Usa-în-nas - formularea unei cereri prea mari la început, ca sa fie acceptata înainte de a formula cererea care vizeaza comportamntul asteptat, o cerere de mica importanta sI care ar fi avut sanse altfel sa fie refuzata.

2. Din perspectiva modelului informational al comunicarii, îi este intrinseca mesajului calitatea de a fi purtatorul unei marje de manipulare (54). În practica, mentinerea unui optim între originalitate sI banalitate, între noutatea sI previzibilitatea mesajului printr-o variatie globala a originalitatii pe parcursul transmiterii mesajului, permite crearea unei ''ferestre de perceptie'' compatibila obiectivului aferent manipularii. Astfel, admitând ca ''spiritul uman n-ar putea sa absoarba mai mult de aproximativ 6/20 biti de originalitate pe secunda (Moles, Frank), este necesar ca la nivelul la care se situeaza atentia noastra mesajul sa propuna o asemenea redundanta încât debitul de originalitate pe care îl propune sa fie de acelasi ordin, pentru a fi perfect sesizat sI înteles. În manipulare însa, tocmai întelegerea sI sesizarea corecta nu intereseaza, ci trece pe primul plan deturnarea potentialului semantic spre scopurile dorite de sursa, chiar daca asupra acestora se pastreaza o totala discretie.

Practici manipulative - definitie sI caracterizare

Zvonul

Zvonul (53) este definit ca o afirmatie prezentata drept adevarata fara a exista posibilitatea sa I se verifice corectitudinea. Pentru Allport sI Postman, primii care au studiat acest fenomen, zvonurile reprezinta ''un enunt legat de evenimentele la zi, destinat a fi crezut, colportat din om în om, de obicei din gura în gura, în lipsa unor date concrete care sa ateste exactitatea lui. Peterson sI Gist definesc zvomnul ca o ''relatare sau explicatie neverificata care circula din om în om sI este legata de un obiect, un eveniment sau o problema de interes public. T. Shibutani da o definitie mai buna a zvonului, ca find ''produsul importantei sI ambiguitatii'': daca importanta este 0, în nici un caz nu se poate vorbi despre un zvon; la fel despre ambiguitate: declaratiile oficiale eleimina zvonurile, pe când lipsa lor nu face decât sa potenteze aparitia sI circulatia lor.

Zvonuile sunt puse în circulatie pentru ca au o dubla functie: de a explica sI de a atenua anumite tensiuni emotionale. De exemplu, calomnierea unei persoane are ca efect atenuarea urii care I se poarta. Circulatia zvonurilor este dependenta ce contextele sociale (credibilitatea institutiilor sociale, sistemul de organizare sI circulatie a informatiei formale, tipurile raporturilor de putere), de trasaturile de personalitate ale indivizilor sI de nevoile psihosociologice ale indivizilor sI grupurilor.

Lucrarile lui Allport sI Postman au pus în evidenta trei legi de transmitere a zvonurilor:

-legea saraciei sI a nivelarii (pe masura ce zvonul circula, el tinde sa devina mai scurt, mai usor de înteles sI de relatat)

-legea accentuarii (întarirea anumitor detalii - de obicei cele mai spectaculoase - care dobândesc astfel un loc central în semnificatia zvonurilor)

-legea asimilarii (conservarea sI reorganizarea continutului în jurul unei teme centrale). Asimilarea se poate face la tema centrala prin condensare, anticipare sI stereotipuri verbale.

Zvonurile tind sa se ajusteze intereselor individuale, apartenentei sociale sau rasiale, prejudecatilor personale ale celui care le transmite.

Cercetarile lui Allport sI Postman au aratat ca indivizii care propaga zvonurile se confrunta cu dificultatea de a sesiza sI de a retine în obiectivitatea lor elementele lumii exterioare. Pentru a putea sa le utilizeze, ei trebuie sa le restructureze sI sa le ajusteze modelului lor de întelegere sI intereselor lor proprii. Cercetarile lui Kapferer au aratat ca circulatia zvonurilor se bazeaza pe trei conditii esentiale: credibilitatea, aparenta de adevar sI dezirabilitatea continutului informatiei. Circulatia lor apare ca un sistem de canalizare a fricii sI incertitudinii în fata unor situatii ambigue. De asemenea, circulatia lor este corelata cu forma, cantitatea, calitatea sI credibilitatea informatiei oficiale sau formale. Cu cât aceasta din urma este mai saraca, incompleta sau mai putin credibila, cu atât se intensifica propagarea zvonurilor. Din acest motiv, în societatile totalitare care monopolizeaza informatia formala, zvonurile au o mare raspândire. Uneori ele sunt lansate de mijloace de propaganda ale statului totalitar pentru a promova anumite atitudini sI comportamente mai greu de obtinut prin utilizarea mijloacelor formale.

Circulatia lor se restrânge atunci când exista posibilitatea verificarii rapide a adevarului unei informatii.

Analistii clasifica zvonurile în trei categorii:

-cele care iau dorintele drept realitate (optimiste)

-cele care exprima o teama sI o anxietate

-cele care provoaca disensiuni ( ataca persoane din cadrul aceluiasi grup)

Temele recurente ale zvonurilor sunt: otrava ascunsa, complotul împotriva puterii, crizele artificiale, teama de straini, rapirea copiilor, bolile conducatorilor, problemele sentimentale ale acestora, compromiterea financiara sau escrocheriile lor.

Lansarea zvonurilor nu se face la întâmplare, ci tinându-se seama de asteptarile grupurilor umane fata de situatia problmatica pe care o traverseaza. Plecând de la aceste date ale situatiei, se lanseaza un mesaj cât mai apropiat de ceea ce ar dori sa afle populatia la acel moment, indiferent cât de departe de adevar este continutul enuntului respectiv. În acest context, posibilitatea de diseminare a zvonului este cea mai mare.

Ca principale tipuri de falsificari sau distorsiuni de mesaje care stau la baza zvonurilor amintim: dramatizarea, amplificarea proportiilor, a semnificatiilor, a detaliilor, întretinerea celor transmise , redefinirea prejudecatilor sI a mentalitatilor proprii segmentelor respective de opinie pentru a crea un puternic fond emotional în scopul ecranarii pâna la disparitie a spiritului critic.

Zvonul reuseste sa cucereasca o arie considerabila de întindere în spatiul social îndeosebi în situatii de criza, pe care le sI amplifica. O sursa de profesionisti poate chiar provoca o criza sociala plecând de la zvonuri bine directionate sI lansate la momente de maxim impact asupra opiniei publice. În acest sens, Merton releva faptul ca zvonurile pot genera ''predictia creatoare de evenimente'', atunci când sunt folosite ca instrumente ale propagandei sau contrapropagandei.

Intoxicarea

Intoxicarea (55) este definita de dictionarul Robert mai ales cu sensul de ''otravire'', dar tine sI de domeniul neologismelor: ''actiune insidioasa asupra spiritelor, tinzând sa acrediteze anumite opinii, sa demoralizeze, sa deruteze''. Ca neologism semantic, ''intoxicare'' este de origine militara. Dupa Brouillard, el este un sinonim al viclesugului de razboi, al subterfugiului diplomatic, al mistificarii, diversiunii, tradarii, minciunii sI al altor trucuri. El se aplica tuturor acestora, numai ca este rezervat doar unor planuri militare superioare:

-al tacticii gebnerale, adica al folosirii combinate a armelor de catre militarii de pe teren, în lupta

-al strategiei, al desfasurarii generale a razboiului

-al politicii interne sI în special externe

Putem spune ca intoxicarea vizeaza adversarul. Ea consta în ai furniza acestuia informatii eronate, care îl vor face sa ia decizii avantajoase pentru el si favorabile pentru tine.

Intoxicarea nu este rezervata însa doar domeniului militar: un partid politic, o banca, un fabricant poate profita de pe urma intoxicarii concurentilor. Spre deosebire de dezinformare însa, scopul ei este acela de a determina sa greseasca una sau mai multe persoane, sI nu o colectivitate.

Dezinformarea

Dezinformarea (53) reprezinta orice interventie asupra elementelor de baza ale unui proces comunicational care modifica deliberat mesajele vehiculate, cu scopul de a determina la receptori (numiti tinte în teoria dezinformarii) anumite atitudini, reactii, actiuni dorite de un anumit agent social. Acesta din urma nu trebuie sa fie neaparat dezinformatorul, el poate fi o institutie, o organizatie etc.

Ca realitate nemijlocita, dezinformarea are doua dimensiuni: una neintentionala, sI alta intentionala, vizând un anumit segment de opinie.

A. Sub aspect intentional, dezinformarea poate fi analizata (54) în functie de formele simbolice prin care sunt codificate informatiile din mesaj.

1. Dupa cum se stie, codurile pot fi exprimate prin limbajul natural, limbajul non-verbal (gesturi, mimica), simboluri concrete (culori, panouri, lumini) sI simboluri abstracte specifice limbajului artificial (eleborat stiintific), precum: formule matematice, expresii logice etc. Daca în comunicarea sociala frecventa cea mai mare o înregistreaza codurile verbale, mixarea acestora cu oricare din celelalte coduri conduce la realizarea unui nivel ''metacomunicativ'', care poate sa decontextualizeze mesajul în sensul dorit de sursa de emisie.

2. O alta modalitate intentionala prin care se actioneaza în sensul dezinformarii o constituie codificarea polisemantica a mesajului. Multitudinea de semnificatii imanente enuntului generând o diversitate corespunzatoare de opinii se rasfrânge într-o diversitate de atitudini care merg de la adeziune totala la refractarism. Acesta este primul pas pentru tensionarea relatiilor interpersonale. În continuare, mentinerea unei entropii semantice în mesaje garanteaza entropia organizationala pe termen scurt sI mediu, pentru ca pe termen lung sa se ajunga la prabusirea retelei comunicationale care asigura eficienta functionala a structurii organizatorice respective la nivel formal; la nivel informal, efectul cel mai sigur îl constituie dezagregarea mentalului colectiv, care asigura identitate unei comunitati.

3. Dezinformare strategica - este eficienta atunci când prezinta drept valori sociale fundamentale fie valori care îi sunt favorabile sursei, fie valori marginale în raport cu interesele publicului caruia I se adreseaza. În acest mod, comunitatea este deturnata de la preocuparile ei majore, valorile sociale fundamentale sunt neglijate, iar gradul de competitivitate al respectivei comunitati scade. Teoria dezinformarii include în aceasta categorie orice modificare deliberata a mesajelor în scopul cultivarii unui anume tip de reactii, atitudini sI actiuni ale receptorilor, denumiti în mod generic, tinte. Acest tip de actiuni sunt produse, în mod obisnuit, de organizatii specializate, militare sau paramilitare.

Elemente ale actiunii de dezinformare

a. comanditarii - cei care concep sI proiecteaza continutul actiunii, tintele reale si cele potentiale ale activitatii. Ei pot fi: factori de decizie (guverne, state majore militare sau socio-profesionale) sI grupuri de presiune. În timp ce prima categorie se foloseste de servicii specializate, grupurile de presiune se servesc sI de echipe ad-hoc de amatori care au mare eficienta în crearea sI mentinerea confuziilor.

b. specialistii sunt cei care planifica secventele tactice ale actiunii sI care coordoneaza toate modalitatile de tinere sub control a efectelor concrete ale mesajelor emise. Ei simuleaza toate categoriile de efecte pentru a reusi sa aiba sub control atât efectele proprii, cât sI exigentele reproiectarii unor elemente de detaliu sub impactul actiunilor de contracarare întreprinse de tinta.

c. controlul - este piesa de legatura între comanditari, care comanda/conduc actiunea sI agentii de influenta. Pentru a stapâni acea zona a spatiului social care le intra în raza de responsabilitate, controlorii recruteaza sI întretin o vasta retea de corespondenti, de obicei nu direct, ci prin intermediul unor terte persoane care joaca rolul de cercetasi. Acestia, alesi din rândul unor indivizi cu totul insignifianti, au rolul de a testa grradul de deschidere spre colaborare a unei personalitati cu acces la date de importanta considerabila pentru comanditari sI planificatori.

d. agentii de influenta - se recruteaza din rândul acelora care se bucura de prestigiu în grupul lor profesional si care urmeaza a fi dezinformat prin mesaje primite de la planificatori via controlori. Practica de profil a demonstrat ca agentii de influenta pot fi:

-liderii de opinie din mediile intelectuale, care, din dorinta lor de a se lansa în actiune practica, accepta sa lanseze în spatiul social mesaje care par socante pentru publicul autohton

-un personaj apropiat factorilor de decizie - în general acesta este compromis printr-un fapt verificabil, pentru a avea certitudinea unei colaborari mai longevive

-sefii de asociatii; contextul vietii asociative, specifice sistemelor pluraliste constituie un mediu favorabil pentru recrutarea sI cultivarea agentilor de influenta. Plasând pe primul plan interese de ordin umanitar, protejate de un cadru normativ cu validitate internationala, dezinformatorul poate atrage multi naivi în structurile asociatiei, care, profesional, sunt personalitati de referinta în domeniul lor de activitate.

e. intermediarii se recruteaza dintre personalitatile influente în comunitatea respectiva pentru a juca rol de lideri de opinie sI agenti de influenta ai intereselor care stau în spatele mesajelor ce se emit cu un aer neutru sI declarativ de pe pozitii ''independente''

f. releele - indivizi sau institutii care se dovedesc utili în amplificarea sI programarea mesajelor care constituie continutul dezinformarii

Ceea ce deosebeste dezinformarea de alte tipuri de comunicare este caracterul deliberat al actiunii sI lansarea în circuitul informational a unor informatii partial adevarate în conjugarea lor cu afirmatii false, fara indicarea vreunei surse care ar putea fi verificabila pentru autenticitatea celor emise. Cercetarile de teren au demonstrat ca rezultatele cele mai efciente se înregistreaza în domeniul mass-mediei, unde dezinformarea poate atinge frontal toate segmentele de opinie ale spatiului social.

B.Sub aspect neintentional, dezinformarea este generata de sursele de mesaje deservite de neprofesionisti. Veleitarismul acestora, sau diletantismul celor ce transmit mesajele pot contribui la colorarea senzationala a continutului lor pentru a stârni interesul unor segmente cât mai largi de opinie. Sporirea gradului de audienta a mesajului insuficient prelucrat sub raportul pertinentei, poate conduce la dezinformare. Diversitatea enunturilor, prin corelarea cu un spatiu (audio, video, grafic) limitat de inserarea într-o situatie informationala, determina, în mod inevitabil, o selectie a mesajelor. Practica mass-media a relevat ca o sursa de distorsionare a mesajelor, cu efecte importante asupra calitatii informarii sI care poate degenera în dezinformare, o constituie utilizarea unor criterii neadecvate de selectare a informatiilor. De exemplu, folosirea exclusiva a criteriului economic sau politic în selectarea mesajelor, prin imaginea partiala pe care o ofera asupra fenomenului în discutie, poate avea ca finalitate dezinformarea acelor segmente de public carora li se adreseaza.

Dezinformarea poate fi o componenta a propagandei, dar aceasta nu se poarte baza niciodata doar pe dezinformare. Din perspectiva consecintelor sale sociale, dezinformarea se aseamana cu un alt fenomen manipulativ, zvonul. Acesta din urma, spre deosebire de dezinformare, nu are un caracter deliberat sI nu presupune în mod obligatoriu circulatia unor informatii false, ci doar dificil de verificat. Zvonul poate fi produs însa de o actiune de dezinformare. Tintele pot fi atât grupuri sau segmente ale societatii, cât sI indivizi, întotdeauna lideri, de orice fel, care pot influenta decizional sI actional grupurile în care se afla. Efectele dezinformarii depind, pe de o parte, de caracteristicile tintelor (atitudine critica, personalitate, nivel intelectual, aspiratii,etc.), iar pe de alta parte, de posibilitatea de a verifica informatiile vehiculate.

Propaganda

Propaganda este considerata (53) o activitate sistematica de transmitere, promovare sau raspândire a unor doctrine, teze sau idei de pe pozitiile unei anumite grupari sociale sI ideologii, în scopul influentarii, schimbarii, formarii unor conceptii, atitudini, opinii, convingeri sau comportamente. În sensul clasic, se constituie ca un subsistem al sistemului politic al unui partid, al unui grup social sau al unui regim de guvernare; în prezent însa, se dezvolta numeroase forme de propaganda (economica, tehnica, medicala, sportiva, culturala), diferentiate dupa continut sI prin raportare la profilul grupului social care o initiaza, urmarind realizarea unor scopuri persuasive.

Ca sistem, propaganda dispune de:

1.o structura institutionala specializata (aparat de conducere ierarhica, centre de organizare, centre de studiu, proiectare sI difuzare de mesaje)

2.ideologie sI valori aflate în corespondenta cu interesele sI obiectivele gruparii sociale pe care o reprezinta; acestea sunt luate ca referinta pentru programarea sI realizarea propagandei

3.mijloace sI metode de transmitere a mesajului; studiul sociologic al acestora distinge urmatoarele grupuri mari de metode:

-afectiva - consta în organizarea mesajelor astfel încât acestea sa provoace trairi sI adeziuni colective, mai ales de tip emotional. Mai întâi se indica consecintele negative ale unei optiuni personale provocate de o agentie anume (afectarea intereselor, amenintare a pozitiei individuale, împiedicarea realizarii unor obiective personale importante etc) pentru a declansa reactia afectiva negativa fata de aceasta sI apoi se prezinta o alternativa diferita care ar avea numai efecte pozitive. Accentul nu este pus pe argumentarea logica sau prezentarea unor fapte relevante, ci pe acele informatii care au o profunda rezonanta afectiva.

-a faptelor - (Merton, Lazarsfeld); este concentrata pe transmiterea de fapte cât mai concrete, saturate de amanunte relevante pentru persoanele ale caror optiuni ar urma sa fie modificate. Accentul nu este pus pe fapte generale, ci pe cele personalizate sI care dispun de potentialitatea descoperirii unei surprize de catre receptor. Îndemnurile directe, lozincile, apelurile zgomotoase la urmarea unor cai sunt înlocuite de o astfel de selectie sI prezentare a faptelor care provoaca optiunea persoala pentru acea cale prezentata ca cea mai buna dintre cele posibile. În felul acesta se lasa impresia autonomiei personale în luarea deciziei.

-persuasiva - presupune aplicarea regulilor retorice de organizare a adiscursului, mai ales prin utilizarea unor cuvinte saturate emotional sI care se bazeaza pe persuabilitatea membrilor audientei.

O alta distinctie importanta se face între propaganda tactica (proiectata pe termen scurt pentru obtinerea unor efecte imediate) sI propaganda strategica (pe termen lung, destinata formarii sau modificarii valorilor, atitudinilor de baza sI conceptiilor proprii indivizilor sI societatii.

Cea mai imporatnta forma de propaganda a fost considerata pâna în prezent propaganda politica. Pentru J.Ellul (54) aceasta este, de fapt, ''un dialog care nu exista''. La nivel international, ea îti propune sa ''remodeleze psihologia celor cu care se afla în competitie, în conditiile în care caile diplomatice, economice sau militare au devenit inoperante sau excesiv de costisitoare. Propaganda politica nu urmareste descoperirea unor adevaruri, ci convingerea interlocutorilor reali sau potentiali. În acest sens, Gustve Le Bon, mentiona existenta a patru factori principali de convingere, pe care îi prezenta ca pe un fel de ''gramatica a persuasiunii'':

-prestigiul sursei - sugestioneaza si impune respect

-afirmatia fara probe - elimina discutia, creând totodata impresia documentarii erudite a celor care reprezinta sursa de mesaje

-repetarea - face sa fie acceptata ca fiind certa o afirmatie compatibila cu obiectivele sursei

-influentarea mentala, care întareste (itereaza) convingerile individuale incipiente sau apartinând indivizilor fara personalitate

Tot în domeniul politic (dar poate fi folosita cu succes si în alte domenii) se distinge între:

-propaganda alba; utilizeaza materiale provenite din surse oficiale, continâd noutati culturale, artistice, aparent inofensive, cum ar fi: stilul de viata, prezentarea unor personalitati considerate exemplare pentru viata culturala, sportiva, muzicala, fara a aduce în discutie elementele care ar pune în discutie performantele spatiului social din care provin personalitatile respective. Valoarea psihologica a unor astfel de colaje poate fi pentru ascultatorii (cititorii) nepregatiti sI fara luciditate, considerabila. Cercetarile au relevat o eficienta mai mare a propagandei albe în rândurile tineretului prin transmiterea unor emisiuni radiofonice de muzica tânara în alternanta cu scurte buletine de stiri. Pe fondul perceptiv pozitiv creat de contextul muzical, remanenta mesajelor din stiri este deosebit de mare, deoarece propaganda se realizeaza neostentativ sI creeaza impresia unui dialog între egali.

-propaganda neagra vehiculeaza, în general, materiale ''fabricate'', puse pe seama fie a unor institutii inexistente pe care ascultatorul/cititorul/privitorul nu le poate verifica, fie pe seama unor institutii care exista, dar care au cu totul alte preocupari decât cele din stirile fabricate. Mesajele ''artizanale ''lansate în spatiul social pot surprinde prin ''noutatea'' lor, sI asfel, pot genera un curent favorabil sursei de emisie. De pe aceleasi pozitii se emit stiri facându-se precizarea ca provin din zvonuri neidentificate.

-propaganda cenusie este cea mai frecvent folosita de centrele de dezinformare. Specificul sau consta în combinarea informatiilor partial reale cu cele integral false alcatuind stiri cu aspect aparent precis, care însa nu pot fi verificate complet. Publicul care identifica, episodic elemente pe care le cunoaste, poate fi usor indus în eroare de asemenea fabricatii, punând noutatile pe seama unor lacune personale de informatie.

Manipularea informationala sI structurile mediatice

Ignacio Ramonet (52) avertizeaza ca mecanismul comunicational modern, însotit de o reîntoarcre a monopolurilor, îi îngrijoreaza pe drept cuvânt pe cetateni. Scepticismul, teama, neîncrederea sunt sentimentele dominante în ultimul deceniu ale cetatenilor cu privire la mijloacele de difuzare a informatiilor. În mod confuz, fiecare simte ca ceva nu mai merge în functionarea generala a sistemului informational. Razboiul din Golf, Revolutia româna, scandalul Clinton-Lewinsky, îi fac sa se teama de eventualitatea unei manipulari subtile a mentalitatilor la scara planetara.

Aceasta stare de spirit este generata de iluzia ce mai persista înca potrivit careia sistemul media are doar rolul fundamental de a reprezenta realitatea. În aceasta acceptie, doar reprezentarea, oglindirea unui ''ce'' preexistent este luata în seama, fiecare om asteptând de la presa sa restituie o ''copie'' dupa modelul pe care viata îl pune la dispozitie. Realitatea mediatica de astazi ne pune însa în fata functiei de constituire, de constructie a realitatii pe care o manifesta astazi informatia. Ea nu mai este o oglinda neutra a unui dat ce premerge, deoarece sunt implicate definitiv sI substantial în acest ''dat'', configurându-l dupa propria lor finalitate.

Putem spune astfel, împreuna cu Ramonet, ca, astazi, conceptele de baza ale jurnalismului s-au schimbat, astfel încât, raportarea la acceptia reprezentationala a presei nu poate decât sa fie generatoare de crize.

Care sunt cele mai importante schimbari?

1. informatia - ea însemna, recent, furnizarea nu numai a descrierii precise - sI verificate - a unui fapt, a unui eveniment, ci sI un ansamblu de parametri contextuali care sa permita cititorului sa-i înteleaga semnificatia profunda. Sub influenta televiziunii însa, an special a ideologiei sale de informare (transmisia în direct sI în timp real), a informa înseamna acum ''a arata istoria în desfasurare''. Astfel, s-a stabilit iluzia ca a vedea înseamna a întelege. O asemenea conceptie duce la o fascinatie pentru imagini turnate în direct, cererea încurajând oferta de documente false, reconstituiri, mmanipulari sI mistificari.

2. actualitatea - televiziunea, datorita impactului imaginilor sale este aceea care impune alegerea evenimentului semnificativ, constrângând astfel presa scrisa sa o urmeze. Se instaleaza astfel ideea ca importanta evenimentelor este proportionala cu bogatia lor de imagini. Un eveniment care poate fi aratat în direct este mai remarcabil decît cel care ramâne invizibil sI cu o importanta abstracta.

3. timpul informatiei - aparitia Internetului micsoreaza timpul informatiei. Presa cotidiana pare demodata, aflându-se, prin forta lucrurilor, în întârziere fata de data producerii evenimentului. Astfel este constrânsa sa se limiteze la relatara evenimentelor din plan local, la genul ''people'' sI la afaceri.

4. veridicitatea informatiei. Un fapt este adevarat sau nu, nu fiindca se conformeaza unor criterii obiective, riguroase sI atestate la sursa, ci pur sI simplu pentru ca celelalte medii de informare repeta aceleasi afirmatii sI confirma. Repetitia se substituie demonstratiei, iar informtia este înlocuita cu confirmarea. Tendinta periculoasa daca ne gândim la aparitia noilor monopoluri informationale, a megatrusturilor internationale de media.

Plecând de la premisa ca ''mass-media participa nu numai la geneza, ci sI la manipularea opiniei publice'', Robert Cisimo (54) a studiat ''presa ca parte din sistemele de manipulare cele mai active ale opiniei publice, ajungând la concluzia ca ea reprezinta o arma teribila sub raportul potentialului de influentare. Ca principale tehnici de manipulare prin presa, folosite în mod curent, enumera:

1. selectarea stirilor - este apreciata ca cea mai eficienta cale de insertie a influentei în spatiul informational, deoarece criteriile de selectare apartin deja celor care detin o anumita influenta în structura sociala. Este evident ca acestia vor selecta numai informatiile care nu le lezeaza interesele

2. orientarea stirilor - se realizeaza de obicei prin omiterea unor componente ale mesajului initial, publicul având acces doar la unele segmente ale circuitului informational. În acest sens, redactarea stirilor trebuie sa tina cont de faptul ca realitatii prozaice publicul îi prefera o imagine mai tonica. În consecinta, stiind ca nu trebuie sa se opuna publicului, cei care le redacteaza au o proiectie distractiva, continând formulari deosebit de familiare chiar pentru fapte deosebit de grave, accesibilitatea acestora fiind asigurata. De asemenea au obligatia de a controla stilistic continutul în sensul asteptarilor publicului larg.

3. influentarea prin plasarea stirilor - vizeaza dimensionarea axiologica a continutului în functie de pagina pe care este culeasa stirea sau de locul atribuit acesteia într-o emisiune. Astfel, plasarea unui fapt oarecare pe prima pagina îl poate proiecta în sfera evenimentialului, în timp ce un eveniment autentic dar defavorabil puternicilor zilei, prin distribuire pe ultimele pagini contribuie la aruncarea lui în anonimat, opinia publica urmând acest curent

4. influentarea prin titluri - se bazeaza pe faptul ca sinteza din titlul articolului constituie o evaluare a articolului în structura de ansamblu a publicatiei. Caracterele cu care sunt alese indica sI importanta lor pentru editori, importanta ce se transfera sI publicului

5. alegerea evenimentelor care vertebreaza un flux comunicational cu mare putere de influentare, întrucât abordarea întregii activitati a unui lider în contextul statusului de prestigiu a ramurii de activitate în care s-a afirmat contribuie la discreditarea lui într-o maniera aparent reverentioasa, dar eficienta.

6. selectia fotografiilor în presa scrisa precum sI explicatiile care însotesc fotografiile pot afecta semnificativ atitudinea publici'ului fata de continutul din imagini. O modaliate de denigrare fara cuvinte o constituie alaturarea unei fotografii scandaloase de imaginea unei persoane careia nu I se face presa buna în momentul respectiv. Simpla vecinatate poate induce în perceptia cititorului o echivalenta valorica deosebit de remanenta în fondul aperceptiv si cu impact asupra aparitiilor publice viitoare ale persoanei respective

7. editorialul, prin orientarea inerenta editorialistului, poate contribui nu numai la afirmarea unei personalitati, ci sI la transformarea ei în lider de opinie al publicului care împartaseste punctul de vedere al editorialistului respectiv. Într-o lume grabita, editorul rezuma în ochii cititorului scara de valori necesara orientarii în succesiunea evenimentelor deosebit de schimbatoare. Efectul acestei situatii îl constituie cultivarea comoditatii cititorului care începe sa vehiculeze idei sI opinii care nu-i apartin, dar însusindu-le din editorial, el colporteaza aparenta girului obiectivitatii pe care-l pretinde presa în ansamblul ei

8. producerea sI difuzarea informatiilor tendentioase - ocupa un loc aparte în manipulare. Informatia tendentioasa a fost multa vreme identificata fie cu eroarea, fie cu minciuna. Studii recente (Volkoff) au clarificat faptul ca eroarea se defineste numai ca o neadecvare în raport cu realitatea, în timp ce minciuna este o neadecvare fata de adevar. Cum obiectivul îl constituie manipularea, dezinformatorul foloseste chiar sI calomnia sau minciuna atunci când acestea se dovedesc a-i sluji interesele. Ca principale fatete ale minciunii, literatura de specialitate propune urmatoarele (56):

1. dozajul savant de jumatati de adevar cu jumatati de minciuna, primele determinând acceptarea celorlalte, sI aceasta cu atât mai usor cu cât opinia publica este neutra sau deja partizana.

2. minciuna absoluta, adesea eficace datorita enormitatii sale

3. contraadevarul, neverificabil datorita lipsei de martori

4.minciuna prin omisiune, în special aceea care neglijeaza sa prezinte informatia în tot contextul ei

5.valorificarea detaliilor, a faptului întâmplator în detrimentul esentialului estompat în mod savant

6. amestecarea faptelor, a opiniilor sau persoanelor echivalente, care, într-o anumita varianta, vor putea fi condamnate cu usurinta folosind o ilustrare adecvata, chiar daca este abuziva

7. reminiscente false sau comparatii nejustificate

8. minciuna înecata într-un noian de informatii, existând posibilitatea de a fi regasita ulterior pentru a servi drept punct de referinta

9.citate aproximative sau trunchiate

10. afirmatii facute pe un ton angelic, dezinvolt sau indignat

11. exagerarea apocaliptica a unui fapt accesoriu si fara importanta în numele unor principii morale

12. slabirea adevarului printr-o prezentare sarcastica sau persiflatorie

13. etichetarea interlocutorului atribuindu-i o pretinsa apartenenta la un anumit sistem de idei ce poate fi respins mai usor decât discutarea în detaliu a argumentelor veritabile prezentate

14. forma superioara a utilizarii manipulative a minciuii ramâne însa spunerea adevarului lasându-se sa se înteleaga ca este minciuna,sau negarea unei afirmatii în asa fel încât interlocutorul sa creada ca, de fapt, este aprobata de cel ce o formuleaza sI o emite.

Toate aceste evolutii fac evident faptul ca varietatea modalitatilor în care se constituie sI functioneaza organizatiile sociale, diversitatea natiunilor dar sI a organizatiilor, posibilitatea diferentelor, decalajelor sI incompatibilitatilor sunt produse sI expresii ale procesorilor sociali de informatii . Tendinta globalizarii informatiei publice ofera câmp deschis intermediarilor ce se specializeaza pentru a folosi comunicarea cu scopuri ce pot sa o afecteze; de asemenea, utilizarea posibilitatilor deschise de cercetarea stiintifica produce noi canale de comunicare, care modifica din ce în ce mai mult nu doar posibilitatile de receptare, dar sI modalitatile de procesare sI conservare a informatiilor utile social.

Daca autonomia functionala a oamenilor este dependenta de capacitatea lor de a evalua informatiile cu care opereaza, evolutiile mentionate produc situatii existentiale noi care nu înlesnesc posibilitatile de evaluare sI decizie.

În aceste conditii, ansamblul sistemului de comunicare sociala arunca provocari de natura etica specialistilor în acest domeniu, provocari carora trebuie sa începem sa le facem fata.