Semiotica si comunicare gestuala (kinezica)

SEMIOTICA SI COMUNICARE GESTUALA (KINEZICA

Fara gesturi lumea ar fi statica, palida. E.T.Hall afirma ca 60% din comunicarile noastre sunt nonverbale;gesturile sunt inextricabil legate de viata noastra publica si privata, profesionala si familiala(Daniela Roventa-Frumusani, “,Semiotica,societate,cultura”,Institutul European,1999).

Innascute sau dobandite, voluntare sau involuntare,codificate sau personalizate (de la ticurile gestuale la emblemele caracterizante), gesturile insotesc, explica ,condenseaza sau comenteaza comunicarea interpersonala. Expertii in comunicare au identificat sapte sute de mii de semnale fizice, doar mimica fetei modeland 250 000 de expresii , iar mana generand 5000 de gesturi verbalizante. Indivizii si grupurie lanseaza depese indispensabile prin gest, pantomima , expresie corporala”(apud Frank Triplet,Roger Axtell, Birdwhistell in op.cit.,Daniela Roventa-Frumusani).

Kinezica (gr. kinesis = miscare) este stiinta comunicarii prin gest ( lat. gestus = atitudine, miscare a corpului) si expresie faciala.

Studiu al comunicarii prin miscarile corpului reprezentate in genere de expresiile fetei, gesturi si posturi, kinezica a fost initiata de antropologul american Ray Birdwhistell in 1952; pe parcursul cercetarilor sale de teren asupra indienilor Kutenai, Birdwhistell a remarcat ca miscarile lor erau diferite cand utilizau limbi diferite (engleza sau kutenai).

Coreland aceasta prima observatie cu sugestiile lui Edward Sapir si Francz Boas el a propus crearea unui nou camp de studiu intitulat kinezica.  Studiile sale au atribuit comunicarii gestuale urmatoarele caracteristici:

- stricta codificare (sau caracterul non aleator)

- dependenta de o comunitate socio-culturala (fiecare cultura are propriile sale norme de interactiuni), norme interiorizate prin socializare;

- integrarea intr-un sistem plurinivelar (implicand utilizarea spatiului si a timpului, precum si 'parakinezica' sau prozodia gesturilor: intensitate, durata, amplitudine, flux);

- contextualizarea (semnificatia nu decurge din gest in sine, ci din situatie in sens larg cf. supra exemplul O.K.).

Studiul gestualitatii comporta mai multe dimensiuni:

- studiul formelor si functiilor comunicarii individuale;

- interactiunea gestuala intre doi sau mai multi indivizi;

- natura relatiei intre limbajul verbal si cel gestual.

Investigarea stiintifica a gestualitatii este legata de dezvoltarea unei lingvistici a discursului (cotidian) si deci a oralului, de unele experimente teatrale (Meyerhold, Grotowsky, Artaud), precum si de dezvoltarea rapida a teoriei comunicarii si semioticii (cf. T. Sebeok, zoosemiotica) din ultimile decenii.

Ca noua sfera problematica, gestualitatea a fost introdusa treptat in reflectia semioticii:  i) fie ca domeniu autonom, strict circumscris, analizabil ca limbaj gestual (limbajul surdo-mutilor, al calugarilor trapisti), fie ca ii) o componenta omniprezenta, cu frontiere incerte, decelabila la multe practici semiotice particulare (semiotica teatrala, a circului, cinematografica).

Acest concept largit de practica sociala include pe langa gramatica gestuala strategiile proxemice si parametrii verbali, care examinate impreuna se constituie ca prolegomene la o semiotica a actiunii.