Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
ComunicareMarketingProtectia munciiResurse umane


CONDITII GENERALE CARE REGLEMENTEAZA OPERATIUNILE EFECTUATE DE CASELE DE EXPEDITIE

Marketing



+ Font mai mare | - Font mai mic



CONDITII GENERALE CARE REGLEMENTEAZA OPERATIUNILE EFECTUATE DE CASELE DE EXPEDITIE

In negocierea, contractarea si derularea transporturilor de marfuri pe calea ferata apar - de cele mai multe ori - persoane cu interese si pozitii juridice distincte si, pe cale de consecinta, raporturi juridice complexe, care depasesc cadrul simplu al relatiei expeditor-caraus-destinatar.



Activitatile caselor de expeditii, cu raspunderile, obligatiile si drepturile generate de acestea, se inscriu si ele in cadrul procesului complex al transportului.

Pentru a suplini - macar in parte - lipsa legislatiei si tinand seama de obligatiile impuse de FlATA[1] membrilor sai, USER (Uniunea Societatilor de Expeditii din Romania) a adoptat in Adunarea generala a membrilor din 26 octombrie 1995 'Conditiile generale care reglementeaza activitatea caselor de expeditii'. Aceste 'Conditii generale' isi vor gasi aplicarea pe cale conventionala, in raporturile pe care casele de expeditii membre USER le vor stabili cu clientii lor sau cu transportatorii.

GENERALITATI SI DEFINITII

1. Prin casa de expeditii, in sensul prezentelor conditii generale, se intelege orice intreprinzator, care din ordinul si pe seama unui comitet (client), face sa se transporte, adica sa se organizeze un transport de marfuri, fara sa fie el insusi transportatorul.

In organizarea transportului, pe langa transportul propriu-zis, se includ si activitati conexe acestuia, cum ar fi: depozitarea marfii, obligatiile vamale (declaratii s.a.), controlul marfurilor, executarea dispozitiilor privind incasarea sumelor cuvenite comitetului (client).

2. Clientul este orice persoana juridica sau fizica, detinator si/sau care are drept de dispozitie asupra unei cantitati de marfa si solicita efectuarea transportului acesteia, inclusiv operatiuni conexe transportului. Clientul este cel care plateste sau garanteaza plata pretului transportului si al operatiunilor legate de acesta.

3. Organizarea transportului se face in baza si in conditiile contractului de expeditii, incheiat intre client si casa de expeditii.

4. Se considera drept contract incheiat si comanda clientului adresata casei de expeditii, urmata de acceptarea acesteia. Comanda si acceptarea pot fi transmise prin posta, telex, fax sau pe cale electronica. Comanda trebuie sa contina elementele necesare care sa permita organizarea si efectuarea transportului, precum si a operatiunilor conexe de catre casa de expeditii.

5. Casa de expeditii nu este obligata sa verifice exactitatea documentelor puse la dispozitie de client (facturi comerciale, liste specificative etc.), care are responsabilitatea: modului de intocmire si a corectitudinii acestora. Clientul este obligat sa transmita in scris casei de expeditii instructiuni precise daca solicita conditii speciale de livrare a marfii. Instructiunile sunt supuse acceptului casei de expeditii. Totusi, acestea se considera acceptate daca, dupa primirea lor de catre casa se expeditii, s-a trecut la executare.

6. In toate cazurile in care casa de expeditii este membra USER, prevederile contractului de expeditie sau comanda se considera completate cu prevederile prezentelor conditii generale, care fac parte integranta din contract sau comanda, chiar daca o mentiune expresa in acest sens lipseste.

OBLIGATIILE CASEI DE EXPEDITII

1) Casa de expeditii va depune diligentele necesare pentru organizarea transportului si efectuarea operatiunilor conexe, potrivit instructiunilor clientului, astfel cum au fost convenite, precum si pentru protejarea pe tot parcursul executarii a intereselor acestuia.

2) Casa de expeditii trebuie sa fie organizata si sa dispuna de mijloacele necesare executarii misiunii sale.

OBLIGATlILE CLIENTULUI

1. Marfa trebuie sa fie predata ambalata, marcata, etichetata, astfel incat sa reziste operatiunilor de transport si /sau celor conexe si sa poata fi livrata destinatarului potrivit contractului si conform uzantelor.

2. Casa de expeditii nu raspunde pentru daunele ce ar decurge din absenta, insuficienta sau defectuozitatea ambalajului, marcarii si/sau etichetarii marfii, precum si din lipsa unor informatii corespunzatoare cu privire la natura sau insusirile particulare ale marfii.

3. In cazul constatarii, la destinatie, de pierderi, avarii sau orice pagube produse marfii, inclusiv cele produse din intarzierea transporturilor, destinatarul sau cei ce receptioneaza marfa au obligatia sa procedeze la constatarea daunelor si la indeplinirea formalitatilor ce se impun, inclusiv la formularea de rezerve legale fata de transportator, precum si sa ia alte masuri care sa asigure conservarea dreptului la reclamatii si actiuni in vederea recuperarii daunelor.

4. Clientul suporta consecintele, indiferent de natura lor, rezultate din transmiterea de documente gresite, incomplete sau de neaplicat, ori din furnizarea lor cu intarziere.

5. In cazul in care casa de expeditii angajeaza in contul clientului operatiuni vamale, clientul este cel care garanteaza comisionarului vamal plata taxelor de vama si a amenzilor ce s-ar datora, determinate de furnizarea unor instructiuni sau documente eronate.

6. In caz de refuz al marfii de catre destinatar sau in caz de absenta a acestuia, indiferent de motiv, clientul este obligat sa suporte atat cheltuielile initiale, cat si pe cele suplimentare, efectuate sau angajate de casa de expeditii.

RESPONSABILITATILE CASEI DE EXPEDITII

Casa de expeditii, oricare ar fi calitatea sa de intermediar (cesionar, mandatar) raspunde numai de daunele produse prin greselile proprii, ce-i pot fi imputate atat ei, cat si prepusilor sai,

Casa de expeditii nu raspunde pentru faptele tertilor, cum ar fi subexecutantii sai (transportator, intermediar etc.), cu exceptia cazurilor in care o greseala in alegerea acestora ar putea sa-i fie imputata. In acest caz, raspunderea casei de expeditii nu poate depasi limitele raspunderii tertilor.

Daca raspunderea casei de expeditii este angajata pentru avaria sau pierderea marfii, ca urmare a faptei proprii, cuantumul despagubiri lor datorate se stabileste in raport cu valoarea normala a marfii din momentul luarii in primire.

Totusi, in cazurile in care responsabilitatea casei de expeditii este angajata in conditiile alineatului precedent, acesta este strict limitata, neputand depasi:

a) pentru pagubele provocate marfii, din pierderi sau avarii si pentru toate consecintele care ar putea decurge din aceasta - 2,5 USD/kg, cu o limita maxima de 1600 USD/colet, indiferent de greutate, natura sau dimensiune si de 50.000 USD/expeditie. Pentru expeditiile in vrac, despagubirea nu poate depasi 2,5 USD/kg marfa lipsa sau avariata, dar nu mai mult de 50.000 USD/expeditie.

b) pentru toate celelalte pagube, inclusiv cele decurgand din intarzierea livrarii, cand este cazul, responsabilitatea sa este limitata la pretul transportului marfii.

Casa de expeditii nu raspunde pentru pagubele indirecte, indiferent de cauza care le-a generat.

Daca un termen de executare a transportului nu a fost cerut expres de client si acceptat de casa de expeditii, acesta nu garanteaza o data determinata de sosire la destinatie si nu datoreaza nici o despagubire pentru intarzierea transportului. Chiar in cazul unui termen expres convenit, clientul va putea solicita despagubiri numai dupa o notificare adresata in acest scop casei de expeditii.

Daca valoarea marfii excede limitele responsabilitatii casei de expeditii, clientul este liber sa aleaga una din urmatoarele masuri:

a) sa suporte, in caz de daune, riscul rezultat din diferenta dintre responsabilitatea casei de expeditii si valoarea marfii;

b) sa faca, la incheierea contractului, o declaratie de valoare a marfii care, daca va fi acceptata de casa de expeditii, va ridica limita responsabilitatii acesteia pana la valoarea declarata; in aceste situatii, se vor datora diferentele de pret corespunzatoare;

c) sa dea instructiuni casei de expeditii pentru incheierea in contul sau (al clientului) a unei asigurari care sa acopere total sau partial riscul, indicand riscurile si valoarea asigurata. Aceste instructiuni trebuie date pentru fiecare expeditie in parte.

CONDITII DE PLATA

Plata transportului si a celorlalte servicii se face de catre client sau de catre destinatar, s-a convenit astfel, pe baza facturii emise de casa de expeditii. daca

Termenul de achitare a sumelor facturate este de 48 de ore de la primirea facturii. Plata sumelor datorate atrage In mod automat exigibilitatea intregii sume datorate.

Pentru intarzierea platii, clientul datoreaza penalitati de 0,40% din valoarea sumei, pentru fiecare zi de intarziere.

DREPTUL DE GAJ SI DREPTUL DE RETENTIE AL CASEI DE EXPEDITII

Casa de expeditii are, pentru toate creantele sale actuale sau anterioare rezultate din prestatii executate pentru client, un drept de gaj si de retentie asupra marfurilor si asupra oricaror altor valori apartinand acestuia, care se gasesc in posesia sa.



FIATA - Federation International des Associations de Transitairea et Asimiles



Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 1678
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved