Relatiile intreprinderii agricole cu mediul extern

Relatiile intreprinderii agricole cu mediul extern

Intreprinderea agricola intra intr-un ansamblu de relatii, prin intermediul carora isi orienteaza si finalizeaza activitatea. Cu unii agenti ai mediului intreprinderea se afla in relatii de piata, iar cu altii se afla in relatii de concurenta.

Relatiile de piata ale intreprinderii agricole

Principala componenta in care o intreprindere apare atat in calitate de producator (ofertant) cat si de consumator (cumparator) este piata. Piata mijloceste legaturile multiple ale intreprinderii cu mediul sau, piata este un sistem de coordonate, care are la baza schimbul si contractul economic.

Din multitudinea relatiilor intreprinderii cu mediul sau extern se detaseaza prin amplasarea si complexitatea lor, relatiile de piata. Ele au drept obiect vanzarea - cumpararea de marfuri si servicii, imprumutul de capital si angajarea fortei de munca. Relatiile intreprinderii cu piata, cunosc o mare diversitate, exprimata printr-un numar variat de forme si instrumente utilizate in desfasurarea lor. Ele se pot grupa dupa mai multe criterii si anume: obiectul relatiilor, profilul agentilor de piata, frecventa si gradul de concentrare.

Dupa obiectul relatiilor intreprinderii agricole cu piata, acestea sunt de doua feluri: de vanzare cumparare si de transmitere (receptie) de informatii si mesaje.

Relatiile de vanzare ocupa locul principal, determinat de celelalte raporturi ale intreprinderii cu piata si imbraca diferite forme: livrare de marfuri, achizitionare de marfuri, prestare de servicii, inchirieri, imprumut, intermediere etc. Indiferent de genul de activitati la care se refera, ele iau nastere si se desfasoara in timpul unui proces complex care include operatiuni ce se constituie ele insele in forme particulare de manifestare a acestui tip de relatii. Principalele forme pe care le imbraca succesiv relatiile de vanzare - cumparare, in procesul constituirii si desfasurarii lor sunt relatiile precontractuale, contractuale si postcontractuale.

Corespunzator acest forme sunt utilizate o serie de instrumente specifice pentru organizarea si derularea activitatilor de piata. Relatiile precontractuale se realizeaza prin intermediul urmatoarelor instrumente principale: negocierea, comanda, cererea de oferta si oferta ferma.

Relatiile contractuale au drept instrument principal contractul, la care se adauga o serie de activitati legate de derularea acestuia - facturarea, livrarea, transportul, receptia, decontarea.

Relatiile postcontractuale iau nastere in perioada de garantie si postgarantie, avand drept instrumente tipice reclamatia si arbitrajul.

Relatiile de transmitere (receptie) de mesaje si informatii imbraca la randul lor forme specifice. Unele dintre ele apar in contextul desfasurarii relatiilor de vanzare - cumparare, avand drept scop sustinerea si concretizarea acestora. Cele mai multe vizeaza insa crearea atitudinii favorabile intreprinderii si produselor sale, ca o conditie a desfasurarii activitatii cu eficienta ridicata. Ele sunt realizate prin intermediul unor instrumente specifice, din randul carora se detaseaza publicitatea, marca, relatiile publice si alte forme de promovare.

Dupa profilul agentilor de piata, relatiile de piata apar sub urmatoarele tipuri: cu furnizorii si prestatorii de servicii (de cumparare), cu beneficiarii (de vanzare), precum si cu institutii si organisme de stat.

Dupa frecventa lor, relatiile intreprinderii cu piata pot fi: permanente, periodice si ocazionale. Acest caracter este determinat, in principal de particularitatile pe care le prezinta cererea si oferta, de profilul si obiectivele intreprinderii in cadrul pietei etc.

Dupa gradul de concentrare a relatiilor de piata, relatiile intreprinderii agricole pot fi concentrate sau dispersate. Concentrarea la randul ei, poate fi privita sub trei aspecte: dimensional (marimea partizilor in actele de vanzare - cumparare), spatiul (concentrarea activitatii de piata in anumite zone, localitati, puncte) si temporal (concentrarea sau dispersarea activitatii de piata in timpul unui an).

Relatiile de piata ale intreprinderii mai pot fi clasificate si dupa alte criterii, intre care, natura pietei, gradul de control al intreprinderii asupra relatiilor de piata in care se angajeaza, s.a.

Relatiile de concurenta ale intreprinderii agricole

In cadrul activitatii de piata apare un numar variabil de intreprinderi concurente. Actionand in cadrul acestor pietei, ele intra in competitie, disputandu-si aceleasi oportunitati si principii pe care le ofera piata.

In primul rand ele isi disputa furnizorii, prestatorii de servicii si disponibilitatile de forta de munca, iar in al doilea rand clientii, fiecare intreprindere agricola urmarind sa obtina conditii cat mai avantajoase pentru asigurarea resurselor si pentru valorificarea produselor proprii in cadrul pietei. Cu unii dintre agentii economici intreprinderea se afla in competitie numai in calitate de cumparatori, cu altii numai in calitate de vanzatori, iar cu altii in ambele situatii.

Ansamblul raporturilor de interactiune in care intra agentii economici in lupta pentru asigurarea surselor de aprovizionare si a pietelor de desfacere formeaza sistemul relatiilor de concurenta.

Concurenta cunoaste grade diferite de intensitate, in functie de raportul dintre cerere si oferta, de masura echilibrarii acestora, pe de o parte, de raportul de forte in care se plaseaza agentii de piata, pe de alta parte.

In cadrul luptei de concurenta, intreprinderile pot viza aceleasi nevoi de consum sau nevoi diferite, oferindu-le produse identice, asemanatoare ori substantial diferite. In functie de acestea, concurenta se plaseaza in situatii variate.

Concurenta cea mai evidenta are loc intre intreprinderi care apar pe piata cu bunuri identice sau diferentiate nesemnificativ, destinate satisfacerii acelorasi nevoi. In acest caz, diferentierea dintre concurenti se realizeaza prin imaginea de marca (concurenta intre marci). Intreprinderile intra in concurenta si prin oferta unor produse similare, care satisfac in masura diferita aceleasi nevoi de consum, situatie in care concurenta apare prin diferentierea calitativa a produselor. Acest tip de concurenta, in care intreprinderile agricole se prezinta pe piata cu produse similare sau identice pentru satisfacerea acelorasi nevoi de consum, poarta denumirea de concurenta directa.

Concurenta directa priveste:

- concurenta dintre firme ce apar pe piata cu bunuri identice sau foarte putin diferite si vizeaza satisfacerea acelorasi nevoi. In acest caz diferentierea dintre concurenti se realizeaza cu ajutorul imaginii de marca, pe care fiecare concurent incearca s-o imprime propriului produs.

- concurenta dintre firme ce apar pe piata cu bunuri similare, dar satisfac in marime diferita aceeasi nevoie. In acest caz, diferentierea dintre concurenti se realizeaza prin calitate.

Competitia dintre intreprinderile care se adreseaza acelorasi nevoi sau unor nevoi diferite prin oferirea de produse (servicii) diferite, poarta denumirea de concurenta indirecta.

In economia de piata, concurenta este o necesitate obiectiva, face parte din regulile de joc ale pietei. Functionarea ei stimuleaza preocuparile pentru cresterea, diversificarea si imbunatatirea calitativa a ofertei de marfuri, pentru adaptarea ei la dinamica cerintelor.

Mecanismul concurentei asigura plasarea preturilor la cote reale, favorizeaza rationalizarea costurilor ca mijloc de sporire a profitului. Forta competitiei si mecanismul ei in implicatiile pietei depind de numarul si pozitiile celor care se confrunta.

In practica economica se intalnesc situatii diferite in functie de specificul sectoarelor de activitate si al pietelor.

Astfel, concurenta lipseste total in situatia de monopol, cand productia (distributia) unui produs se controleaza intr-o singura intreprindere. Pentru eliminarea unei asemenea situatii, in unele tari se actioneaza prin intermediul legislatiei, pentru impiedicarea concurentei unui sector de activitate intr-o singura firma si eliminarea in acest fel a concurentei. Daca o asemenea situatie nu poate fi evitata, statul poate interveni cu unele reglementari, mai ales in privinta fixarii preturilor.

Se apreciaza ca in practica nu exista concurenta perfecta datorita nerealizarii intocmai a urmatoarelor conditii: atomicitatea (existenta unui numar mare de vanzatori si cumparatori, interventiile individuale ale acestora neputand determina o schimbare a cererii sau ofertei globale); fluiditatea (adaptarea usoara a ofertei la cerere si invers) si transparenta perfecta a pietei (cunoasterea precisa de catre cumparatori sau vanzatori a tuturor elementelor pietei). In practica aceste conditii sunt realizate numai partial, ceea ce inseamna ca piata cunoaste, de fapt o concurenta imperfecta.

Concurenta dintre ofertanti se manifesta in urmatoarele forme:

- concurenta pura, caracteristica situatiei cu multi ofertanti, actionand in cadrul pietei bunurilor de consum curent (cereale, legume, fructe etc.). Preturile practicate au la baza legea cererii si a ofertei, astfel ca datorita unor diferentieri nesemnificative intre produse si conditiile de comercializare, preturile sunt foarte apropiate sau chiar identice;

- concurenta monopolista, apare in cazul mai multor ofertanti, care actioneaza in cadrul pietei unor produse agricole si agroalimentare care pot fi diferentiate dupa unele caracteristici (calitate, forma, valoare nutritiva, culoare etc.). Concurenta determina o anumita aliniere a preturilor, cu mici diferentieri determinate de atributele acestor produse. In aceasta situatie apare posibilitatea ca prin diferentieri fata de concurenti sa se obtina o situatie de "monopol relativ" pentru un anumit segment al pietei, fapt ce explica denumirea oarecum contradictorie a acestei forme de concurenta.

- concurenta oligopolista, este caracteristica situatiilor de piata cu putini ofertanti (vanzatori), fenomen care poate conduce la o competitie aspra, ca urmare a posibilitatilor de cunoastere a pozitiei detinute de fiecare concurent in cadrul pietei. De aceea modificarea activitatii unuia dintre concurenti atrage rapid o reactie de raspuns din partea celorlalti. Un exemplu edificator este dat de formarea cartelurilor, caz in care de regula in mod ilegal, concurentii principali sau chiar toti concurentii domina piata prin fixarea preturilor si a altor conditii de vanzare.

Pot apare situatii cand ofertantii (in numar mai mare sau mai mic) se confrunta cu un singur cumparator. In acest caz, piata se afla intr-o situatie de monopol (la tutun, floarea soarelui, sfecla de zahar s.a.), unde cumparator poate fi statul, un concern, un consortiu, un trust etc. Realizarea schimbului se materializeaza de regula prin licitatii, care reprezinta de asemenea un gen de concurenta.

Pe piata, poate sa apara situatia foarte rar intalnita, cand atat ofertantul, cat si beneficiarul (cumparatorul) se afla fiecare intr-o situatie de monopol (nu au concurenti). Acest caz este cunoscut sub denumirea de monopol bilateral si are ca efect eliminarea concurentei.

Competitia dintre intreprinderile agricole in cadrul legal, bazata pe perfectionarea propriei activitati poarta denumirea de concurenta loiala.

In practica apar numeroase situatii cand unele firme apeleaza la mijloace ilegale, prejudicind in mod direct si cu stiinta activitatea concurentilor. O astfel de competitie poarta denumirea de concurenta neloiala.

Practicile neloiale, sanctionate in majoritatea tarilor prin legi special concepute in acest sens - sunt variate.

Mai frecvent sunt utilizate urmatoarele practici:

- denigrarea concurentilor prin punerea in circulatie a unor afirmatii inexacte despre activitatea acestora;

- obtinerea de avantaje ca urmare a confuziei care poate apare intre activitatea proprie si a concurentilor (confuzie de marci), cunoscuta si sub denumirea de concurenta parazitara;

- incalcarea legilor, in special a celor fiscale si obtinerea pe aceasta baza a unor costuri mai reduse si posibilitatea practicarii unor preturi joase (concurenta ilicita, frauda fiscala);

- practicarea unor preturi joase cu sacrificarea propriului profit (dumping), avand drept scop eliminarea concurentilor prin falimentare sau absorbtie.