Standardizarea produselor alimentare

Standardizarea produselor alimentare

In Romania activitatea de standardizare se desfasoara in baza Legii nr. 117/7 martie 1994, urmarind in principal, protectia vietii, a sanatatii si a mediului inconjurator, precum si inlaturarea barierelor tehnice in calea comertului institutional. Elementele de calitate, incluse in standarde, sunt corelate cu cuceririle stiintei si tehnicii, iar folosirea acestora de catre firma producatoare favorizeaza perfectionarea continua a proceselor de productie, obtinandu-se produse de calitate.

In acceptiunea specialistilor, ca si a documentelor legale, prin standard se intelege documentul care prevede, pentru utilizari comune si repetate, reguli, prescriptii si caracteristici referitoare la activitati sau la rezultatele acestora.

In Romania se elaboreaza 3 categorii de standarde:

1. Standarde Romane (SR) care se aplica la nivelul national.

Acest standard reprezinta un document, cu caracter de lege, prin care se impun norme unitare si rationale de productie, tehnologie, dimensiuni, calitate, receptie, clasificare, nomenclaturi obligatorii in toate ramurile economiei nationale, conditii tehnice de calitate pe care trebuie sa le indeplineasca produsele pentru a putea fi puse in circulatie, precum si prescriptii privind depozitarea, ambalarea si transportul produselor.

Elaborarea programelor pentru standardele romane, elaborarea proiectelor acestor standarde, propunerile de reconfirmare, suspendare sau anulare a lor, precum si lucrarile privind activitatile de standardizare internationala, inclusiv regionala se fac de catre comitetele tehnice de standardizare. Modul de lucru al comitetelor tehnice de standardizare, structura, continutul si regulile de redactare a standardelor se stabilesc prin standarde romane cu caracter metodologic, elaborate de catre un comitet tehnic de standardizare, infiintat pe langa Institutul Roman de Standardizare.

Institutul Roman de Standardizare coordoneaza activitatea desfasurata de comitetele tehnice de standardizare, furnizeaza informatii acestora si urmareste corelarea dintre standardele romane.

2. Standarde profesionale - se aplica in anumite domenii de activitate, in cadrul organizatiilor profesionale, legal constituite, care le-au elaborat.

Elaborarea programelor de standardizare pentru standardele profesionale, elaborarea proiectelor acestor standarde, propunerile de reconfirmare, modificare, suspendare sau anularea standardelor profesionale, precum si aprobarea lor se fac de catre organisme specializate, inclusiv de comitetele tehnice de standardizare stabilite de organele si organizatiile interesate.

3. Standarde de firma - se aplica in cadrul regiilor autonome, societatilor comerciale si al altor persoane juridice care le-au elaborat. Elaborarea si aprobarea programelor de standardizare pentru standardele de firma, precum si reconfirmarea, modificarea sau anularea lor se fac de catre regiile autonome, societatile comerciale sau persoanele juridice care le aplica si care l-au elaborat.

Standardele romane referitoare la protectia vietii, sanatatii, securitatii muncii si protectiei mediului inconjurator au caracter obligatoriu.

Standardizarea produselor agricole este o reglementare cu caracter normativ privitoare la conditiile tehnice minimale pe care trebuie sa le indeplineasca produsele agricole, pentru a fi acceptate si platite la pretul stabilit de beneficiar.

Standardizarea stabileste indicii de calitate si abaterile (tolerantele) admisibile, precum si reguli pentru luarea probelor si metodelor de verificare si determinare a calitatii produselor agricole. De asemenea, standardele cuprind si prescriptii privitoare la marcarea, ambalarea, depozitarea si transport. Normele de standardizare sunt stabilite diferentiat la nivelul ramurii agriculturii, la nivel national si international. Standardele specifice agriculturii au in vedere productia vegetala, animala, industrial - agricola si mecanizarea agriculturii.

Fiecare standard este alcatuit din doua parti:

Antetul care cuprinde intr-un chenar urmatoarele inscriptii:

Denumirea standardului ex: Standard roman;

Indexul format prin prescurtarea denumirii: 'SR';

Numarul standardului si, prescurtat, anul aprobarii ex: SR 5447-97;

Titlul (cu denumirea produsului standardizat) ex: 'Porumb boabe pentru consum alimentar';

Un indice de clasificare format dintr-o litera mare, care simbolizeaza sectorul, cuprinzand in general o ramura a economiei nationale si doua cifre ex: S 21: Agricultura - seminte pentru consum alimentar.

Continutul propriu-zis al standardului, avand diferite capitole ca:

Generalitati (in care se precizeaza la ce anume produs se refera standardul);

Clasificare

Conditii tehnice (in care sunt mentionati indicii de calitate minimi pentru produsul respectiv );

Conditii de receptie (cu precizarea loturilor, locului de receptie si modului de luare a mostrelor si probelor);

Metode de analiza (cu descrierea acestora);

Conditii de ambalare, depozitare, transport.

In Romania s-a adoptat sistemul alfa numeric, impartind domeniul de standardizare in saisprezece sectoare corespunzatoare ramurilor de productie din care face parte produsul standardizat, notat cu litere majuscule (A, B, C ). Sectoarele sunt impartite in zece grupe , notate cu cifre (de la 0 la 9), iar grupele se impart in zece subgrupe, notate cu a doua cifra (de la 0 la 9) (Tabelul 6.2.)

Drept criteriu de clasificare s-a adoptat domeniul de productie si nu domeniul de aplicare, deoarece un produs poate fi mai usor identificat dupa domeniul de productie, iar unele produse au mai multe domenii de aplicare.

Dupa Organizatia Internationala de Standardizare (I.S.O.), un standard (norma) este 'o specificare tehnica sau alt document accesibil publicului, stabilit cu cooperarea, consensul sau aprobarea generala a tuturor partilor interesate, fondat pe rezultatele conjugate ale stiintei, tehnologiei si experientei, vizand avantajul optional al comunitatii in ansamblul sau, si aprobat de catre un organism calificat pe plan national, regional sau international'.

Standardele definesc un nivel minim de calitate si permit alegerea obiectivelor si 'transparenta' produselor; sunt standarde obligatorii (cele mai numeroase) dar si facultative.

Tabelul 6.2.

Sectoarele si nominalizarea lor in standarde

Sursa: Iosif Gh.I. - Piata resurselor si a produselor agroalimentare. Ed. Tribuna Economica Bucuresti, 1998

Potrivit standardelor internationale, de exemplu, fructele sunt clasate pe categorii in functie de forma, calibru si culoarea lor dar si dupa prezenta unor defecte exterioare minore pe care le au.

In Franta culoarea etichetei de pe ambalajul fructelor atesta categoria lor de incadrare: rosu pentru categoria .,Extra', verde pentru categoria I-a, galben pentru categoria a II-a si gri pentru categoria a III-a.[41]

Carcasele de bovine, porcine si ovine sunt incadrate pe clase de calitate imediat dupa taiere, pe baza grilei EUROP. Folosita in toate tarile U.E., dupa conformatia carcaselor si starea lor de ingrasare.

Pentru laptele de consum, in Franta exista un cod de culori stabilit in functie de continutul in grasime al acestuia: rosu pentru laptele integral, bleu pentru lapte semiecremat si verde pentru lapte ecremat.

Pentru vinuri exista o clasificare europeana:

Vinuri de masa:

- vin de masa fara indicarea geografica;

- vin de masa cu indicarea geografica (vinuri de tara);

Vinuri de calitate produse in regiuni determinate:

- vinuri de calitate superioara din regiuni delimitate;

- vinuri cu denumire de origine controlata.

Clasificarea standardelor. In Comunitatea Europeana sistemele de asigurare a calitatii disting 4 tipuri de standarde (norme) pentru produsele alimentare:

Standarde de specificare, ce definesc compozitia si caracteristicile organice, fizico-chimice si bacteriologice ale produselor, terminologia si regulile de fabricatie.

Standarde privind' mediul ' produselor. Acestea definesc modalitatile de etichetare, de ambalare, de stocare si de transport al produselor.

Standarde privind metodele de analiza si incercare a produselor. Ele definesc metodele de esantionare si de executare a diverselor analize, inclusiv a celor senzoriale.

Standarde cu rol de directiva care definesc cerintele practice privind igiena fabricarii produselor si recomandari in materie de procedee de fabricatie, de stocare si de distributie.

Raspunzand criteriilor subiective (culoare, conformatie, stadiu de ingrasare etc.) si/sau obiective (greutate, calibru, rasa, zona de productie, continut in zahar etc.) de apreciere a calitatii, standardizarea permite distingerea si trierea loturilor de produse eterogene, asigurandu-se pe aceasta baza diminuarea incertitudinii in vanzarea acestora precum si o mai buna transparenta a pietei.

Standardele permit:

consumatorului sa aleaga si sa aiba siguranta in alimentatie;

vanzatorului sa stabileasca eficienta a vanzarilor (cost, pret, profit), pe grupe de clienti si pe diferitele categorii de produse comercializate;

cumparatorului sa-si analizeze cumparaturile pe categorii de produse si pe furnizori (preturi, cheltuieli de aprovizionare, timp etc.);

cumparatorilor, vanzatorilor si puterilor publice de a avea acelasi limbaj pentru definirea produselor si practicarii unei politici contractuale pe piata.

Standardele contribuie la promovarea vanzarilor, deoarece furnizeaza vanzatorilor argumente comerciale si cumparatorilor garantii.

In lipsa standardelor sau alaturi de ele, pentru precizarea caracteristicilor produselor ce fac obiectul unor viitoare tranzactii se folosesc caietele de sarcini. De regula, insotesc contractele comerciale dintre angrosisti si marile firme producatoare de alimente.

Alaturi de standardele impuse de catre stat, al caror obiectiv este de a asigura o calitate si o securitate minima a alimentelor, pot exista si standarde elaborate din initiativa operatorilor de pe filierele de produs, organizati in asociatii inter-profesionale, in scopul facilitarii tranzactiilor comerciale.

De standardizarea internationala in domeniul produselor alimentare se ocupa Organizatia Internationala de Standardizare (1.S.O.) si Comisia Codex Alimentarius (organism comun al OMS si FAO). Aceste organisme au ca obiect de activitate elaborarea de standarde si norme unitare asupra alimentelor, care sa faciliteze comertul international si sa protejeze sanatatea consumatorilor.

I.S.O. a elaborat seria de standarde TC-34 pentru produsele agricole si alimentare: cereale si leguminoase, fructe si legume proaspete si deshidratate, grasimi animale si vegetale, condimente, ceai, cacao, cafea, lapte si produse lactate, carne si produse derivate etc.

In cadrul activitatii de standardizare, I.S.O. acorda o atentie deosebita elaborarii metodelor de testare a aptitudinilor de utilizare a acestor bunuri de consum.

Standardele Comisiei Codex Alimentarius au urmatoarea structura: definitia standardului; importanta domeniului; descrierea alimentului; componenta alimentului (compozitia chimica); substantele de adaus (aditivi, ingrediente); agenti de poluare posibili; conditiile de igiena, greutatea si dimensiunile unitatilor de vanzare; marcarea; metodele de preluare a probelor si de efectuare a analizelor.

In functie de specificul standardului, structura poate fi completata si cu alte elemente, ca de exemplu: metode de fabricatie, principalele caracteristici organoleptice, fizico-chimice si de alta natura, conditionare, ambalare, etichetare etc.

In componenta Comisiei Codex Alimentarius functioneaza 19 comitete cu rol de elaborare a normelor pentru diferitele domenii de activitate, dintre care avand in vedere impactul pe care-l au standardele asupra calitatii produselor alimentare - mai importante sunt Comitetele Codex pentru: aditivi alimentari; reziduuri de pesticide; igiena alimentelor; etichetarea bunurilor alimentare; produse dietetice.

Comitetul Codex pentru aditivi alimentari a elaborat o serie de documente cu rol major in perfectionarea standardelor produselor alimentare in viitor, ca: 'Procedeele de cercetare a efectelor aditivilor alimentari asupra sanatatii', 'Aprecieri asupra pericolului de cancer pe care-l au aditivii alimentari', 'Aprecierea efectului toxicologic al substantelor aromatizante si edulcorantilor', ,.Stabilirea efectului toxicologic al conservantilor si autooxidantilor'.

Si Organizatia pentru Cooperarea si Dezvoltarea Economica (O.C.D.E.) desfasoara o importanta activitate de standardizare, dar numai in domeniul legumelor si fructelor proaspete.

Standardele elaborate de acest organism au o structura diferita de cele elaborate de Comisia Codex Alimentarius si I.S.O., cu care se afla in relatii de complementaritate: denumirea produsului; caracteristicile de calitate; continutul minim in suc in raport cu greutatea totala a fructului; culoarea; conditiile de incadrare pe clase de calitate; calibrarea; ambalarea si prezentarea (conditionare, omogenitate); marcarea (elemente de identificare).

Daca standardele internationale au caracter de recomandare si sunt destinate armonizarii si unificarii standardelor nationale, in masura in care sunt acceptate de guverne, standardele Uniunii Europene au caracter obligatoriu pentru tarile membre si negociabil pentru tarile asociate.

Avand in vedere diferentierile semnelor de calitate din tarife care o compun, Uniunea Europeana (U.E.) a definit 4 semne de calitate: [30]

agricultura biologica (A.B.)

indicarea numelui geografic protejat (I.G.P.)

apelarea la o origine protejata (A.O.P.)

atestatul de specificitate (A.S.)

Semnul de calitate 'A.B.' se aplica produselor agricole rezultate in urma practicarii unor tehnologii care:

nu utilizeaza produse chimice de sinteza;

protejeaza mediul si animalele;

respecta caietele de sarcini omologate;

s-au aplicat in conditii de productie controlate.

Pentru ca asupra lor sa se faca mentiunea comunitara 'agricultura biologica - sistem de control C.E.E.', produsele vegetale trebuie sa aiba in structura lor componenti biologici in proportie de minimum 95%.

Semnul 'I.G.P.', care protejeaza numele unei localitati sau a unei regiuni care serveste la denumirea unui produs alimentar. In aceste conditii produsul trebuie:

sa fie originar din acea localitate sau regiune;

sa aiba o calitate determinata sau a reputatie legata de acea localitate sau regiune;

sa fie produs sau prelucrat intr-o arie geografica limitata.

In Romania, un asemenea semn de calitate ar putea avea 'carnatii de Plescoi', 'tuica de Turt' etc.

Apelarea la originea protejata (A.O.P.) care se utilizeaza pentru produsele ale caror legaturi cu teritoriul din care provin sunt foarte stranse, incepand cu materia prima din care se produc si terminand cu comercializarea lor. Ca urmare, produsul trebuie:

sa fie obtinut sau prelucrat pe o arie geografica delimitata;

sa aiba calitate sau caracteristici legate exclusiv de mediul geografic respectiv, precum si exigenta unei experiente indelungate in obtinerea lui.

Exemple: vinul de Bordeaux sau nucile de Grenoble in Franta. In Romania, un asemenea atestat ar putea primi 'branza de cosulet' (in coaja de brad), produsa in zona cuprinsa intre Rucar si Bran.

Atestatul de specificare (A.S.) se acorda pentru produsele care se disting prin calitatea lor de celelalte produse similare. Specificitatea acestora nu este data de mediul geografic sau provincia din care provin, ci de compozitia lor, de modul de productie sau de prelucrare bazat pe tehnologii traditionale. La noi, acest atestat l-ar putea avea: covrigii de Buzau, placinta dobrogeana, tuica de Pitesti s.a.

Accesul la semnele de calitate pentru produsele alimentare in cadrul U.E. presupune respectarea unor cerinte ca:

cererile trebuie sa fie formulate de catre grupuri de producatori sau procesatori;

produsele trebuie sa fie definite prin caietele de sarcini;

produsele trebuie sa aiba deja o notorietate;

cererile transmise Comisiei de Specialitate a U.E. trebuie sa fie mai intai studiate si aprobate la nivel national;

controlul asupra obtinerii produselor trebuie sa se faca de catre serviciile de specialitate de stat sau de catre alte organisme agreate de stat;

Semnele de calitate definite de catre intreprinderi sunt marca comerciala si asigurarea calitatii.

Marca comerciala se poate exprima prin: numele intreprinderii, un termen, o sigla, un simbol, un desen sau o combinare a acestor elemente. Ea serveste la identificarea unui produs sau a unei intreprinderi, pentru a o diferentia de concurenti.

In practica economica a tarilor dezvoltate, alaturi de marcile de intreprinderi se intalnesc si marci colective, simple sau reglementate, precum si asa - zisele comitete de calitate.

Marca colectiva simpla este proprietatea mai multor intreprinderi. Marca colectiva reglementata corespunde unei intelegeri dintre mai multe organizatii economice si testata de 'semnaturi colective'. Ea este controlata de un organism de specialitate exterior intreprinderilor beneficiare.

Comitetele de calitate sunt specifice intreprinderilor specializate in produse de lux, care se asociaza in vederea realizarii unor activitati cu caracter promotional si de imbunatatire a imaginii lor pe piata.

Asigurarea calitatii presupune un ansamblu de actiuni planificate si sistematice ale firmelor interesate, menit sa dea increderea corespunzatoare clientilor ca produsele sau serviciile vor satisface cerintele de calitate specifice. Pentru a beneficia de o asemenea certificare, potrivit normei I.S.O. - 9000, intreprinderea trebuie sa faca dovada ca a implementat un sistem de asigurare a calitatii.

Cresterea cererii de produse de consum de calitate superioara a contribuit la intensificarea standardizarii acestor produse. Sanatatea, siguranta au devenit probleme sociale importante, iar intensificarea schimburilor a atras atentia asupra pericolelor legate de diversificarea prescriptiilor de siguranta.

O standardizare rezonabila si efectiva a produsului poate avea consecinte pentru producatori si consumatori.

Strategia actuala a standardizarii are la baza integrarea si simbioza dintre standarde - calitate - certificare, notiuni ce sunt indispensabile.