CONDITIA UMANA A MUNCII

CONDITIA UMANA A MUNCII

Munca este principala cale de dezvoltare a personalitatii in contextul social si in epoca de cultura data. Ca atare, ea este atat baza vietii, cat si principala ei modalitate de evolutie, desavarsire, dar si de epuizare.

Din acest motiv nu este de mirare ca atentia stiintei este indreptata si asupra muncii si anume, asupra conditiei umane a muncii.

Primele preocupari pentru conditia umana a muncii se pierd in negura istoriei. Astfel, la mijlocul secolului al XIII-lea medicul francez Armand de Viileneuve (1253 -1313) s-a ocupat de bolile profesionale, subliniind rolul factorilor de ambianta (caldura, umiditate, pulberi toxice).

Leonardo da Vinci (1452 -1519) a studiat aptitudinile, amplitudinea miscarilor articulare, segmentele functionale si deplasarile centrului de greutate. De asemenea, se pare ca primele studii privind organizarea muncii, usurarea si marirea productivitatii muncii, apartin tot lui.

Galileo Galilei (1564 -1642) compara fenomenele fizice legate de gravitatie cu semnele de oboseala musculara.

Descartes (1596 - 1650) stabileste principiile analizei stiintifice. El stabileste patru reguli aplicabile in orice analiza:

regula evidentei: a nu admite niciodata un fapt cu adevarat, care sa nu fie recunoscut ca atare;

regula analizei: sa se imparta fiecare dintre dificultati in atatea parti cat sunt necesare pentru a le rezolva cel mai bine;

regula sintezei: in elaborarea gandirii sa se mearga totdeauna treptat, de la simplu la compus, de la cunoscut la necunoscut;

regula controlului: sa se faca verificari cat mai complete pentru a se asigura ca nu s-a uitat nimic, (dupa 6 p.16)

Borelli (1608 - 1679) evalueaza matematic fortele musculare transmise prin parghii osoase.

Philippe de la Hire (1699) experimenteaza 'Forta oamenilor pentru a misca greutati'. Evalueaza sarcini, eforturi maxime, descriind posturile si aratand pericolul suprasolicitarilor lombare si interesul unei bune utilizari a muschilor.

Fizicienii francezi G.A.Hirn determina echivalentul mecanic al unei calorii, iar Gh.A.Coulomb (1775) propune o metoda de evaluare a cantitatii de munca necesara in profesiuni considerate grele.

Lavoisier (1743 - 1794), in urma cercetarilor sale ajunge la concluzia ca consumul de oxigen este un indicator al efortului.

In anul 1821, Charles Dupin atrage atentia asupra necesitatilor de a ne preocupa nu numai de mijloacele tehnice, ci si de om, intrucat acesta dispune de avantajul ca se poate observa si corecta atat prin munca, cat si prin intermediul gandirii.

Un an mai tarziu, si anume in 1822, se constata ca in reactii exista o perioada de latenta care variaza de la individ la individ.

In anul 1890, F.Kraepelin si-a dezvoltat teoria sa despre curba de lucru si oboseala. Tot atunci, A.Binet si T.Simon au pus bazele sistemului de testare pentru examinarea inteligentei.

In tara noastra, amintim pe profesorul I. Atanasiu, care a studiat optimizarea performantelor neuromotorii in sport si in munca, iar I.Nitescu a facut investigatii biochimice in efortul muscular.

Psihologia, ca stiinta componenta a ergonomiei, cunoaste o ampla dezvoltare la inceputul secolului nostru. Astfel, in 1903, psihologul german W.Stern lanseaza 'psihotehnica', prin care intelege cercetarea psihologica a problemelor practice. De asemenea, amintim si pe H. Munsterberg (1863 -1916), cercetator german care prin psihotehnica urmarea adaptarea omului la profesia sa, prin selectie profesionala.

Dupa primul razboi mondial, s-a infiintat Asociatia Internationala de Psihologie Aplicata, la Geneva (1920), care a incurajat infiintarea de laboratoare de psihotehnica si in tara noastra.

Profesorii FI.Stefanescu-Goanga si C.Radulescu-Motru au infiintat laboratorul de psihotehnica la Universitatile din Cluj si Bucuresti.

Cu toate aceste preocupari, in legatura cu munca umana, totusi accentul a cazut in studiul muncii pe 'masina', ceea ce reprezenta o conceptie potrivit careia omul se adapteaza mai bine la masina decat invers. Dezvoltarea echipamentului militar in timpul celui de al doilea razboi mondial a condus la modificarea opticii in studiul muncii si anume, adecvarea masinilor la capacitatile si limitele umane, astfel studiul a fost 'centrat pe om'.

Dupa aceasta data se intensifica mult cercetarile conditiei umane a muncii cu caracter monodisciplinar dar apare nevoia cercetarii multidisciplinare.

Au aparut probleme noi legate de introducerea unor tehnologii moderne si de trecere treptata la productia automatizata, problema adaptarii utilajelor si conditiilor de munca la capacitatile umane. Aceasta noua faza corespunde psihologiei ingineresti si ergonomiei.

Dintre lucrarile de dupa aceasta perioada, amintim cateva: 'Analiza psihologica a muncii tesatoarei' (I. Iancu, G. Zapan, C. Botez -1953), lucrare care analizeaza procesul de munca prin prisma operatiilor de transmitere a informatiilor, conditionarii si stereotipului dinamic. Metoda a fost apoi dezvoltata de Foverge si Ombredaone (1955), care citeaza si reproduc pe cercetatorii romani.

S-a mai studiat munca strungarului (G. Zapan, C. Botez, G. Iosif, P. Pufan), munca la banda rulanta (EI. Popescu-Neveanu), munca mecanicilor de locomotiva (V.Ceasu, M. Bolos).

S-a urmarit optimizarea conditiilor de munca prin studiul muncii in schimburi (EI. Popescu-Neveanu, M. Mamali, P. Ene - 1965), a pauzelor, a oboselii si monotoniei (C. Botez, M. Mamali -1967, 1968, 1969).

Incepand din 1968, s-au reinfiintat la noi in tara laboratoarele de psihologie industriala de pe langa marile uzine si laboratoare de psihologie si ergonomie din cadrul diferitelor institutii de invatamant superior.

Primul laborator de 'Economia si organizarea ergonomica a muncii' este infiintat de profesorul universitar Petre Burloiu, de la Academia de Studii Economice Bucuresti (1970), urmat de alte laboratoare in Cluj, lasi, Timisoara,
Craiova.

Acest laborator se remarca prin multiplele cercetari interdisciplinare a conditiei umane a muncii intr-un numar mare de intreprinderi romanesti.

Mentionam o mica parte din ele, si anume: organizarea ergonomica a locurilor
de munca, conditiile de mediu, corelatia dintre solicitarile locurilor de munca si
nivelul aptitudinal al fortei de munca, selectie, orientare si reorientare profesionala,
fluctuatia fortei de munca, aspecte ale motivatiei profesionale, organizarea muncii
in schimburi in functie de perioadele bioritmice etc.