Directive europene privind concedierile colective

Directive europene privind concedierile colective

Cele doua directive europene privind concedierea colectiva sunt;

      DIRECTIVA 75/129/CE privind apropierea legislatiilor statelor membre referitoare la concedierile colective ;

      DIRECTIVA 98 / 59 CEE care abroga si modifica Directiva 75/129/ CE

Directiva Consiliului din 17 februarie 1975 privind apropierea legislatiilor statelor membre referitoare la concedierile colective) 75/129/CE nu mai este in vigoare asa ca ne vom referi detaliat doar la Directiva 98 /59.

Concedierea colectiva in dreptul comunitar este reglementata legal de Directia 98 / 59 CE a Consiliului din iulie 1998 privind apropierea legisla iilor statelor membre cu privire la concedierile colective.[1]. Avand in vedere dezvoltarea economica si sociala a Comunitatii Europene in expunerea de motive a directivei se evidentiaza necesitatea intaririi protectiei lucratorilor in caz de concediere colectiva.

Prin concedieri colective, in sensul directivei, se inteleg concedierile mai multor lucratori dispuse de un patron pentru unul sau mai multe motive ce nu au legatura cu respectivi lucratori luati individual. Aceste concedieri sunt generate de motive economice , in campul de reglementare al directivei neintrand concedierile pentru motive legate de perosana lucratorului ( cum ar fi desfintarea postului ) .

Dispozi ia derogatorie a articolului 4 alineatul (4) din Directiva 98/59 privind apropierea legisla iilor statelor membre cu privire la concedierile colective este aplicabila exclusiv in cazul in care incetarea activita ilor unei intreprinderi sau ale unei exploatari decurge dintr o hotarare judecatoreasca. In toate celelalte cazuri, i in special atunci cand incetarea activita ii unita ii este determinata de decizia unilaterala a angajatorului, acesta are obliga ia de a continua consultarile cu lucratorii pe parcursul unui termen suplimentar in fa a autorita ii publice competente. Articolul 1 alineatul (1) din Directiva 98/59 stabile te sfera de aplicare a acesteia dupa cum urmeaza:

(1). In sensul prezentei directive:

(a) concedieri colective reprezinta concedierile efectuate de un angajator dintr unul sau mai multe motive, fara legatura cu persoana lucratorului, in cazul in care, conform op iunii statelor membre, numarul concedierilor este:

    fie, pentru o perioada de 30 de zile:

de cel pu in 10 in unita ile care incadreaza in mod normal mai mult de 20 i mai pu in de 100 de lucratori,

de cel pu in 10 % din numarul lucratorilor in unita ile care incadreaza in mod normal cel pu in 100, dar nu mai mult de 300 de lucratori,

de cel pu in 30 in unita ile care incadreaza in mod normal cel pu in 300 de lucratori;

    fie, intr o perioada de 90 de zile, de cel pu in 20, indiferent de numarul lucratorilor angaja i in mod normal in unita ile respective;

Articolul 1, paragraful 1 lit b al directivei prevede ca pentru calculul numarului de concedieri, sunt asimilate concedierilor situatiile in care are loc incetarea contractului de munca din initiativa angajatorului pentru unul sau mai multe motive care sunt inerente persoanei lucratorilor, cu conditia ca acele concedieri sa fie cel putin cinci la numar ( de exemplu, incetarea contractului de munca prin acordul partilor , negocierile fiind incepute de angajator ) .Printr-o hotarare din 7 decembrie 1995, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene a relevat doua aspecte ale notiuni de intreprindere :

aplicarea Directivei nr 98/59 este posibila cand doua sau mai multe intreprinderi, care fac parte dintr-un grup de intreprinderi si au legaturi reciproce, dar nici una nu are o influenta preponderenta asupra alteia sau asupra celorlalte, constituie un serviciu comun pentru angajari si concedieri;

nu prezinta interes daca unitatea in care au loc concedierile colective are o conducere care poate decide in acest sens de o maniera independenta; intreprinderea este unitatea in care lucratori sunt afectati de concedierile colective.

Prezenta directiva nu se aplica in cazul:

a) concedierilor colective efectuate in cadrul contractelor de munca incheiate pe perioade de timp limitate sau pentru sarcini specifice, cu exceptia cazurilor in care aceste concedieri au loc inainte de data expirarii sau realizarii acestor contracte;

b) lucratorilor din administratia publica sau din institutiile de drept public (sau, in statele membre in care acest concept nu este cunoscut, de organisme echivalente);

c) echipajelor navelor maritime.

Din dispozitiile articolului 1 al Directivei putem sublinia cateva aspecte importante:

a ) Concedierile colective pot fi dispuse de angajator numai pentru motive care nu tin de persoana salariatului, care , de regula sunt motive economice ( desfiintarea locului de munca , modificarea contractului colectiv de munca privind ritmul muncii neacceptata de salariat )[6]

b ) Concedierile survenite din cauza salariatului cum ar fi desfacerea disciplinara a contractului individual de munca nu intra in domeniul de aplicare a directivei ;

c ) In mare parte, concedierile colective privesc salariatii care detin contracte de munca pe durata nedeterminata si cu titlu de execeptie dispozitiile privind concedierile colective se aplica lucratorilor cu contract individual de munca pe durata determinata daca concedierea a intervenit inainte de a se implini termenul stabilit pentru executarea lucrarii.

d ) Prevedrile acestei directive nu se a plica salariatilor din adimistratia publica si celor care fac parte dintr-un echipaj maritim;

e ) Intreprinderea in sensul Directivei nr 98/59 reprezinta o unitate de munca , care nu trebuie sa dispuna de o conducere ce sa poata decide in mod independent concedierile colective; interpretand astfel directiva, Curtea de Justitie a facut deosebirea intre unitatea de munca si intreprinderea ca centru de decizie economica , care poate fi situat intr-un alt stat membru sau chiar in afara Uniunii Europene .

f ) libertatea angajatorului de a recurge sau nu la concedieri colective nu este atinsa prin dispozitiile directivei, aceasta stabilind o serie de reguli comune pentru statele membre, cea ce nu impiedica ca prin legislatiile nationale sa fie pevazute alte dispozitii mai avantajose lucratorlor.