LIBERALIZAREA PIETII MUNCII

Cererea si oferta de munca;

Produsul marginal al muncii; Costul marginal al muncii;

Salariul de echilibru;

Segmentarea pietii muncii;

Natura si formele salariului. Pachete salariale.

1. Cererea si oferta de munca

Factorul munca, se asigura pentru orice activitate prin intermediul pietei, unde are loc confruntarea cererii cu oferta.

Conditia generala pentru ca nevoia de munca sa ia forma cererii de munca este remunerarea sa, salarizarea ei.

Cererea de munca reprezinta nevoia de munca salariala care se formeaza la un moment dat intr-o economie de piata si se exprima prin intermediul numarului de locuri de munca.

Oferta de munca este formata din munca pe care o pot depune membrii societatii in conditii salariale. In oferta de munca nu se includ femeile casnice, studentii si alti oameni care depun activitati nesalariale.

Cererea si oferta de munca sunt doua marimi dinamice care reflecta legaturile existente dintre dezvoltarea economico-sociala si populatie.

In teorie, uneori si in practica s-a recurs la prezentarea corelatiei dezvoltare-populatie ca raport cerere-oferta de munca.
Malthus a analizat complexitatea legaturilor dintre dezvoltare - populatie in mod simplist, iar Marx aprecia ca acumularea capitalista ar determina transformarea unei parti a populatiei muncitoresti in suprapopulatie relativa, in sensul majorarii capitalului destinat mijloacelor de productie in timp ce s-ar produce o eliberare a fortei de munca, devenind someri.
Corelatia dezvoltare-populatie, ca raport cerere-oferta de munca a determinat stabilirea unor instrumente conceptuale referitoare la piata muncii:

a)         populatia totala cuprinde persoanele prezente in mod obisnuit pe teritoriul tarii si cetatenii acesteia aflati peste granita, rezultati din procesele naturale, migratia internationala si dezvoltarea economico-sociala are o contributie majora la determinarea marimii si structurii pietei nationale si la formarea ofertei de forta de munca.

b)         populatia disponibila pentru munca sau populatia activa disponibila, compusa din persoane care exercita o activitate ca profesie sau sunt in cautare de loc de munca.

c)         populatia efectiv activa sau ocupata formata din cei ce isi exercita activitatea ca salariati, cei ce lucreaza pe cont propriu, in exploatari de tip familial sau ca auxiliari familiali. Aceasta categorie este expresia cererii de munca si reprezinta cererea de munca satisfacuta.

Marimea si dinamica populatiei sunt determinate nu numai economic ci si biologic si demografic.

Cererea si oferta de munca nu sunt prelungiri simple si directe ale cererii si ofertei de bunuri economice de pe o alta piata deoarece sunt niste categorii specifice cu un continut propriu caracterizate prin aceea ca:

pe termen scurt, cererea de munca este practic invariabila

oferta de munca in ansamblul sau se formeaza in decursul unui timp indelungat in care creste si se instruieste o generatie

posesorii fortei de munca au o mobilitate relativ redusa, de asemenea, oferta de munca depinde de varsta, sex, starea sanatatii psihologice, conditiile de munca etc.

oferta de munca este eminamente perisabila si are caracter relativ rigid, dat de necesitatea de a trpi, a se hrpni, etc.

generatiile de tineri nu sunt crescute pentru a deveni marfuri sau salariaai ci ca oameni, tocmai de aceea, forta de munca este mai mult decat o marfa

cererea si oferta de munca nu sunt omogene, neputandu-se substitui reciproc.

Fazele derularii cererii si ofertei pe piata muncii

a)      se manifesta pe ansamblul unei economii sau pe segmente mari de cerere sau oferta, determinate de particularitatile tehnico-economice ale activitatii: se formeaza conditiile generale de angajare a salariatilor; se stabilesc principiile de stabilire a salariilor, nivelul minim si maxim;

b)      are loc intalnirea cererii cu oferta in termeni reali. Cererea se dimensioneaza precis ca volum si structura, iar oferta se delimiteaza si ea functie de programul de munca, numarul de ore suplimentare, de nevoile si aspiratiile lor, de situatia sociala si economica etc. Din confruntarea cererii si ofertei la acest nivel rezulta marimea si dinamica salariului nominal.

2. Produsul marginal al muncii. Costul marginal al muncii. Salariul de echilibru

Definirea categoriei de piata a muncii a suferit aceleasi mutatii ca si in cazul celorlalte piete, creandu-se mai multe modele. Din multitudinea de modele s-a constituit teoria despre piata muncii: caracter agregat al cererii si ofertei de munca.

Studierea pietei muncii presupune cunoasterea:

produsului fizic marginal al muncii care constituie modificarile ce intervin (cresterea sau scaderea) in volumul fizic al productiei (unei firme) prin schimbarea (cresterea sau scaderea) cu o unitate a volumului muncii care a realizat produsul respectiv MPPn, n reprezentand munca numarul de salariati, ore munca etc.

valoarea produsului marginal al muncii VMPn, se determina prin multiplicarea produsului fizic marginal al muncii cu pretul sau de vanzare (P)

VMPn = MPPn x P

acest indicator mai este cunoscut si ca venit marginal.

Echilibrul, valorii produsului marginal al muncii (sau venitul marginal) este egal cu costul marginal al muncii si, reprezinta o conditie absolut necesara, de la care incepe sa devina posibila obtinerea unui profit cat mai mare. Costul marginal este sporul de cheltuieli antrenat de cresterea cu o unitate a volumului muncii.

Practic este vorba de cresterea salariului nominal, intrucat la acesta se poate rezuma sporul cheltuielilor cu munca.
W = VMPn = MPPn x P

in care: W este salariul nominal care se mai noteaza si MFC, ceea ce inseamna costul marginal al factorului respectiv.

Se considera ca acest echilibru este conditia maxim benefica sau profitabila. Rezulta ca profitul firmei este cu atat mai mare cu cat venitul marginal este mai mare, costul marginal ramanand constant

Tinand seama de acest aspect, echilibrul mai poate fi exprimat: VMPn MCF = 0 acest echilibru poate fi exprimat si in unitati fizice: W/P = MPPn in care W/P = W* = salariul real.
Ecuatia maximizarii profitului sub aceasta forma consta in egalitatea salariului real cu produsul fizic marginal al muncii.

Echilibrul firmei poate fi perturbat numai daca sporirea costului marginal este insotita de cresterea intr-o alta proportie (%) a pretului bunurilor produse.

Daca salariul nominal creste mai repede decat pretul bunurilor produse, salariul real creste si firma angajeaza mai putina munca

In timp ce volumul de munca solicitat scade, produsul marginal al muncii (MPPn) si valoarea acestuia (VMPn) cresc, iar firma continua sa angajeze un volum mai mic de munca pana cand produsul marginal al muncii atinge o valoare egala cu cea a noului salariu real marit (prin cresterea salariului nominal). In concluzie: volumul cererii de munca al firmei este invers proportional cu salariul real, sau daca se mareste volumul muncii pe unitatea de timp, celelalte conditii ramanand constante, salariul real trebuie sa scada pana ce compenseaza scaderea produsului marginal al muncii.

salariu de echilibru sub aspect stiintific joaca acelasi rol pe care il are pretul de echilibru pentru piata celorlalte bunuri economice si desemneaza echilibrul ce se formeaza pe piata muncii in ansamblul ei, adica intre cererea si oferta de munca agregate si reprezinta acel nivel al salariului la care se poate realiza (satisface) cea mai mare parte a cererii si ofertei de munca. Practic este salariul pe care-l primeste cea mai mare parte a populatiei ocupate. Cresterea sau scaderea salariului de echilibru provoaca modificari importante in volumul cererii si ofertei de munca

salariul negociat colectiv este un instrument necesar la explicarea modului de functionare a pietei muncii. Negocierea se face intre sindicate si patronat.

3. Segmentarea pietei muncii

Teoria segmentarii pietei muncii sustine ca economia dezvoltata se caracterizeaza prin prezenta a doua sau mai multe segmente ale pietei muncii, intre care se interpun bariere ce impiedica evolutia fortei de munca.

La originea acestei teorii se afla explicatiile institutionalismului american si ale scolii 'relatiilor industriale' care au ajuns la concluzia ca pe piata muncii salariile nu sunt determinate, ca orice alt pret, prin oferta si cerere, ci trebuie interpretate ca rezultat al factorilor sociali, al fortelor politice si institutionale etc.

Punctul de pornire comun pentru toate teoriile despre segmentarea pietei muncii este constatarea ca aceasta piata este profund divizata in doua subansamble sau sectoare unul primar caracterizat prin salarii mari si siguranta locului de munca si unul secundar salarii mici si risc de somaj foarte mare.

Ipoteza segmentarii se intemeiaza pe 4 aspecte fundamentale:

a)        un sistem economic dualist structurat in diferite feluri: sectorul marilor intreprinderi monopol si cel secundar al micilor intreprinderi care presupun o relatie esentiala de dependenta unul fata de celalalt;

b)        piata a muncii, de asemenea, dualista, astfel incat fiecarui sector de productie sau activitate economica ii corespunde o piata a muncii specifica prin diferite aspecte, dar intotdeauna izolata prin 'bariere de mobilitate';

c)        consecinte diferite pentru salariatii pietelor respective, cu privire la posibilitatea de avansare, conditii de munca si de salarizare, de organizare sidicala si profesionala, pentru apararea intereselor comune etc.;

d)        efecte ce decurg din constituirea categoriilor respective, din diviziunea sociala a muncii si din diferentele de rasa, sex, varsta sau nationalitate.

O alta varianta a segmentarii pietei, indeosebi in SUA:

a)      economia de centru sectorul cel mai puternic din punct de vedere financiar: intreprinderile au pozitii de monopol, W inalta, productii ridicate, salarii mari;

b)      intreprinderile periferice caracterizate prin talie mica, se confrunta cu o concurenta foarte puternica, munca intensa, W si profituri mici, lipsa sidicalizarii si salarii mici. Salariatii cosiderati saraci;

c)      economie lipsita de regularitate diverse forme de activitate neoficiala, in securitatea angajatilor este totala; exemplu economia ghetourilor negre.

Aceste piete ale muncii confirma concluziile generale ale fiecarei variante de segmentare si demonstreaza egalitatile care exista intre diferitele moduri de folosire a FM si diferitele categorii de salariati; accentueaza importanta cererii de munca a intreprinderilor ca expresie a sporirii cererii de bunuri economice in mod general.

4. Natura si formele salariului. Forme de salarizare.

Termenul ca atare este de origine latina - salarium (banii primiti de soldatii romani), dar in timp a capatat sensul de venit al unui om care este dependent de altul.

Este suma platita pentru a obtine serviciul FM, este un cost si un venit pentru posesorul factorului munca.
Esenta salariului decurge din realitatile prilejuite de angajarea, utilizarea si plata muncii ca factor de productie.
In economiile dezvoltate salariul reprezinta cea mai mare parte a veniturilor realizate.

Natura salariului este tratata in moduri diferite: moniste si dualiste.

a)      conceptiile moniste un singur factor sta la baza salariului:

costul formarii resurselor de munca suma care asigura strictul necesar pentru existenta salariatului si intretinerea familiei sale;

salariul este o parte mai mare sau mai mica din rezultatul sau W muncii; pentru marginalisti, remunerarea factorului de productie munca trebuie sa fie egala cu W marginala a acestuia; dupa unii autori acesta este salariu de eficienta;

natura salariului este data de 'capitalul cultural' care se formeaza prin intermediul 'capitalului economic' (cheltuieli cu cresterea si pregatirea fortei de munca). Capitalul economic devine capital cultural;

capitalul cultural capata sensul de cunostinte stiintifice pe care posesorul fortei de munca le acumuleaza.

In literatura economica anglo-saxona s-a raspandit teoria capitalului uman stocul de experienta acumulata de lucrator.

Functie de nivelul acestuia se stabileste salariul.

b)      teoria dualista substanta salariului consta in costul fortei de munca si in w.

salariul se defineste ca fiind venitul distribuit, sub forma baneasca, pentru participarea salariatului la activitatea economica

natura salariului tine, de asemenea, de piata, deoarece se formeaza pe baza raportului dintre cererea si oferta de munca. Salariul este pretul muncii, care nu poate fi impus de nici unul dintre participanti intrucat acestia sunt caracterizati prin atomicitate. Ofertantul este muncitorul un agent economic ce se afla in acelasi timp in situatia de consumator de bunuri procurate in exclusivitate din salariu. Muncitorul actioneaza in baza rationalitatii economice urmarind maximizarea gradului de satisfactie si cresterea consumului de bunuri cu conditia diminuarii timpului liber; cresterea timpului liber cu conditia diminuarii consumului de bunuri. T (timpul total de care dispune muncitorul) este compus din: h (timp de munca); t-h (timpul liber); W = salariul sau pretul muncii; p = pretul bunurilor economice de consum; p=1; w/1 = salariul real; c = consum de bunuri economice; c = wh = constrangerea bugetara a consumatorului care arata ca acesta nu poate consuma mai mult decat venitul sau.

Cantitatea de munca pe care agentul economic decide sa o ofere, depinde de preferintele sale, de pretul bunurilor de consum si de marimea salariului. Muncitorul este preocupat de realizarea unui cuplu astfel incat sa-i asigure cea mai buna alegere intre consum si timp liber sub constrangere bugetara enuntata, adica maximizarea functiei U(c,T-h) in raport cu conditia c = wh.

Inlocuind pe c cu wh in expresia U rezulta ca preocuparea muncitorului-consumator devine o problema de maximizare U(w,T-h) in raport cu h. La echilibrul muncitorului-consumator, cantitatea optima de munca este relevata de ecuatia: wU1(wh,T-h) U2(wh,T-h) = 0

Aceasta egalitate arata ca la echilibru, cantitatea optima de munca anuleaza diferenta totala a functiei de utilitate in raport cu h. U1 si U2 reprezinta derivatele partiale de U in raport cu primul argument (consumul) si cu cel de-al doilea (respectiv, timpul liber). Aceasta conditie poate fi scrisa si astfel:
U1(wh,T-h) utilitatea marginala a consumului U2(wh,T-h) utilitatea marginala a timpului liber.

Ecuatia prezentata exprima rata marginala de substituire dintre consum si timpul liber = salariul real (sau raportul utilitatilor marginale).

Echilibrul pentru cel ce-si vinde munca, adica muncitorul consumator se asigura pe baza unei oferte crescatoare in functie de salariu; pentru fiecare nivel al salarizarii care se formeaza pe piata muncii, cantitatea bunurilor cerute si cantitatea de munca oferita este egala cu rata marginala de substituire dintre consum si timpul liber, precum si cu salariul real.

Echilibrul si functionarea normala a pietei muncii se bazeaza pe flexibilitatea salariului real care asigura stabilizarea sistemului.

Formele de salarizare modalitatile prin care se determina marimea si dinamica salariilor individuale indiferent sub ce forma ar fi platite.

Realizeaza legatura intre marimea rezultatului muncii, partea ce revine salariatilor, activitatea depusa de ei si alte elemente economice, sociale, psihologice sau de alta natura. Forme de salarizare: in regie; in acord; mixta.

Aceste forme de salarizare sunt contestate de angajati dar si de intreprinderi, astfel ca se folosesc forme de imbunatatire a salarizarii: corectarea, participarea, socializarea.

participarea - sub forma unei cote-parti din beneficii, ca supliment la salariu; facilitati acordate salariatilor pentru a cumpara actiuni la intreprindere; prin stabilirea unui procent constant din cifra de afaceri

socializarea - asigurarea unui surplus la salariu peste remunerarea pentru munca depusa de fiecare ca o creanta asupra comunitatii sociale in ansamblul sau (cei care au situatie mai grea, salariul fiind mic pentru nevoi)

Marimea salariului este data de marimea si dinamica W; determinat exclusiv de raportul cerere oferta. Teoria salariului de eficienta este cea mai revelatoare (apartine americanului H Leibenstein). Autorul porneste de la ideea ca W individuala este o functie crescatoare de salariu real (cantitatea de bunuri alimentare pe care le obtine salariatul) rezulta ca o crestere a salariul atrage cresterea costului direct al unitatii de munca, dar si al W . Pe aceasta baza se determina folosirea eficienta a muncii ca fiind volumul muncii ponderat cu W sa.
Salariul optimal ce rezulta din compararea eficientei factorului munca si costul sau este denumit salariu de eficienta, care nu reflecta legile pietei muncii, si mai mult regulile de utilizare eficienta a muncii in cadrul firmei.

Marimea efectiva a salariului cade sub incidenta efectului de substituire si a celui de venit (interesul de a avea un venit cat mai mare - munca suplimentara diminuarea timpului liber)
Efectul de venit atunci cand salariul atinge o marime care sa-i permita posesorului fortei de munca sa aiba conditii de viata potrivit aspiratiilor sale el renuntand la munca suplimentara.
Efectul de substituire imprima salariului o tendinta de crestere, in timp ce efectul de venit o tendinta de stagnare sau de limitare.

Marimea salariului este supusa permanent unor procese obiective contradictorii de diferentiere si de apropiere-egalizare.
Marimea salariului difera pe tari, ramuri de activitate, zone economice si pe intreprinderi

Salariul constituie o categorie economica, dar si una de factura juridica. Prin salariu se poate intelege pretul muncii prestate in temeiul contractului individual de munca exprimat, de regula, in bani. Prestarea muncii si salarizarea muncii sunt obligatiile principale ce rezulta pentru salariat si, respectiv, pentru angajator, prin incheierea contractului de munca se stabileste ca pentru munca prestata, in conditiile prevazute in contractul individual de munca , fiecare presoana are dreptul la un salariu in bani, convenit la incheierea contractului respectiv.

Legislatia in materie de salarizare este destul de proliferanta, principiile sistemului de salarizare se pot sistematiza astfel:

la munca egala, salariu egal, la stabilirea salariului, nu se pot face discriminari pe criterii politice, entice, confesionale, de varsta, de sex sau de stare materiala;

diferentierea salarizarii dupa:

nivelul studiilor;

in raport cu functia (meseria) indeplinita si conditiile de munca;

dupa cantitatea si calitatea muncii;

in functie de vechimea in munca (in mod obligatoriu in unitatile bugetare si in regiile autonome cu specific deosebit si numai facultative la celelalte
categorii de angajatori).

stabilirea, de regula, a sistemului de salarizare si a salariilor in mod concret prin negociere colectiva sau/si individuala.

Elementele sistemului de salarizare sunt componenetele salariului, respectiv salariul de baza, sporurile si adaosurile la salariul de baza. Salariul de baza constituie elementul principal al salariului si se determina pentru fiecare salariat in raport cu urmatorii factori de importanta si complexitatea atributiilor de serviciu, pregatirea si competenta profesionala. Sporul la salariu de baza, reprezinta un element accesoriu.

In legislatie si in contractele colective, se regasesc urmatoarele sporuri la salariul de baza:

sporul de vechime in munca ;

sporul pentru conditii deosebite de munca, grele, periculoase ori penibile;

sporuri pentru orele suplimentare sau pentru cele prestate in zilele nelucratoare (daca nu s-a acordat, in compensare, timp liber corespunzator);

sporul pentru munca de noapte;

sporul de izolare;

sporul pentru folosirea unei limbi straine;

sporul pentru stabilitate (in magistratura sporul pentru atragerea si stabilirea personalului;

sporul de confidentialitate (la Camera Deputatilor si la Senat);

sporul pentru suprasolicitare neuropsihica (in invatamant si in cazul magistratilor).

Sporurile la salariul de baza se stabilesc si se modifica la fel ca salariul prin negociere colectiva sau/si individuala

Sistemul de salarizare pe baza caruia se fixeaza salariile individuale este stabilit prin lege in raport cu forma de organizare a unitatii, modul de finantare si caracterul activitatii sale.

Caracterul activitatii diferentiaza salarizarea, dupa cum se refera la activiatatea de conducere si, in cadrul acestora, la functii (posturi) cu studii medii sau superioare.

Formele de salarizare se pot combina intre ele, avand caracter diferit de la o ramura a economiei la alta, de la un angajator la altul.

Veniturile salariale se deosebesc:

salariul nominal (sau net) este reprezentat de salariul brut minus retinerile salariale obligatorii stabilite de lege pe care le plateste persoana incadrata in munca (salariatul).

salariul real este suma care reprezinta capacitatea potentiala a salariatului de a achizitiona bunuri si de a beneficia de servicii. Salariul real cuprinde suma care ii ramane salariatului pentru consum si pentru a economisi.

In contractele colective sunt prevazute:

Formele de salarizare;

Retele de salarizare, cu salariile aferente muncitorilor calificati sau necalificati;

Salariile de baza penru functiile de executie (cu studii medii sau superioare) si de conducere (de regul, cu studii superioare);

Sporurile care se vor acorda, in ce conditii si cuantumurile lor.

Nivelul salariului minim brut pe tara garantat la plata este obligatoriu pentru toate categoriile de angajatori.

Modalitati de salarizare

Principalele modalitati de salarizare sunt:

a)         In societatile comerciale si regiile autonome. Conform L.14/1991, baza modalitatilor de salarizare o constituie negocierile colective si individuale.

b)         In regiile autonome cu specific deosebit, prin hotarari succesive de Guvern s-au stabilit, in baza L.14/1991 salariile care cuprind: salariul de baza, sporuri la salariul de baza (pentru vechime in munca si in functie de rezultatele obtinute; pentru conditiile grele, deosebite sau periculoase; pentru munca desfasurata peste programul normal de lucru; pentru munca in timpul noptii; pentru exercitarea unei functii suplimentare etc).

c)         In unitatile bugetare, salariile cuprind: salariul de baza; sporul la salariul de baza pentru vechimea in munca desfasurata, pentru munca peste programul normal de lucru; pentru munca in timpul noptii. Salariul de baza al personalului unitatilor bugetare este stabilit pe functii.

Plata salariului

Salariul de baza, adaosurile si sporurile sunt confidentiale. Salariul se plateste in bani. Potrivit contractului colectiv de munca la nivel national, la unitatile producatoare de produse agricole o parte din salariu se poate plati in natura,
fara a depasi 30% din salariul respectiv.

In cazul decesului, drepturile salariale neincasate se platesc sotului supravietuitor, copiilor sau parintilor defunctului; in lipsa acestora, se platesc celorlalti mostenitori potrivit dreptului comun.

In teoria si practica economica, salariul ocupa un loc deosebit de important. Termenul ca atare este de origine latina. Salarium era suma ce se platea fiecarui soldat roman pentru cumpararea sarii. Soldatul era un om dependent si i se acorda salarium, in virtutea acestei dependente un om liber nu primea salarium. Termenul s-a pastrat in timp si a capatat sensul de venit al unui om care este dependent de altul, fie juridic, fie economic.

Salariul apare ca venit ce revine factorului munca datorita participarii nemijlocite a lui la activitatea economica.

De la inceput trebuie sa precizam faptul ca salariul nu a existat in toate timpurile, cu toate ca factorul munca a participat in toate timpurile la procesul de productie. De fapt, este de neimaginat proces de productie, in general, activitatea economica, fara prezenta factorului munca. Atunci, apare limpede ca salariul, privit ca venitul persoanelor care participa prin munca lor proprie la procesul de productie, este o categorie economica ce a aparut in anumite conditii social-economice, odata cu aparitia in societate a unor oameni lipsiti de toate conditiile necesare pentru organizarea si desfasurarea productiei, in afara de forta muncii lor, care, pentru ei, aparea ca singurul mijloc de existenta.

Daca ne imaginam un producator independent, un meserias, observam ca acesta poseda in plina proprietate toate conditiile materiale de productie pe care impreuna cu munca lui le foloseste dupa cum crede de cuviinta, in procesul de productie.In acest caz, este firesc ca tot ce obtine el, intreaga valoare creata sa-i apartina in intregime.Nimeni altcineva nu are dreptul sa-i ceara nici o particola din valoarea nou creata de el, in afara poate de stat, care pentru serviciile aduse comunitatii , deci si mestesugarului, percepe impozitul pe venit. Putem spune oare ca venitul    mestesugarului obtinut prin munca sa proprie imbraca forma de salariu? Desigur nu, deoarece categoria de salariu nu reflecta toate tipurile de venituri obtinute de factorul munca de-a lungul timpului, el nu apare ca forma tip a venitului, ci ca venit ce revine factorului munca in anumite conditii social-economice. Aceste conditii sint acelea in care posesorul fortei de munca, nu poseda altceva decit aptitudinile lui fizice si intelectuale, priceperea lui, capacitatea lui de a munci, care reprezinta singura lui sursa de existenta. Lipsit de ceilalti factori de productie, el este lipsit si de mijloacele necesare traiului, singura lui alternativa este sa-si inchirieze forta lui de munca, singurul bun pe care il poseda, de pe urma caruia sa obtina venitul necesar traiului. Dar acest lucru, il poate face numai daca este cetatian liber, egal in drepturi cu toti ceilalti. Daca nu ar fi cetatean liber, el nu ar putea inchiria forta lui de munca, deoarece aceasta apartine de drept stapinului de sclavi, sau feudalului, iar rezultatele muncii lui vor fi insusite de catre acestea in virtutea posesiei de catre ei a factorului munca.

In conditiile contemporane , salariul reprezinta cea mai frecventa forma de venit, nivelul lui conditioneaza situatia economica a unui numar insemnat de persoane. El exprima atit retribuirea muncii de executie a lucratorilor propriu-zisi, cit si remunerarea muncii celor ce executa activitati de conceptie si conducere. Deci, salariul apare nu pur si simplu ca pret al muncii, ci ca pret al ichirierii fortei de munca, a capacitatii de a munci, a unor oameni liberi juridic si, desigur, ca pret al serviciilor aduse prin munca depusa de catre acesti oameni. Asa cum arata P.A.Samuelson, laureat al premiului "Nobel" pentru economie, "omul este mai mult decit o marfa, cu toate ca este adevarat ca omul inchirieaza serviciile sale pentru un pret. Acest pret este nivelul salariului, care este de la distanta cel mai important pret".

Conceptul, natura si formele salariului

Conceptul si natura salariului

Salariul reprezinta mai intii suma platita pentru a obtine serviciul factorului munca. Dar, salariul se obtine dupa ce munca s-a consumat, el deducindu-se din pretul incasat pentru bunul la producerea caruia a contribuit. De aceea salariul este si un venit.

Cele mai multe teorii considera in mod just, ca salariul reprezinta un venit insusit prin munca.

Muncitorul vinde pe piata nu munca, ci forta sa de munca. Munca este creatoare de valoare, dar ea insasi nu are valoare si nici pret. In primul rind, pe piata muncitorul nu vinde intreprinzatorului munca, aceasta nefiind materializata si neexistind decit in cadrul procesului de productie. El vinde doar capacitatea de a munci, adica forta de munca.

Salariul nu este ceea ce pare a fi, adica valoarea sau pretul muncii, ci numai o forma camuflata a valorii sau a pretului fortei de munca. El apare ca fiind pretul muncii, dar in realitate este pretul fortei de munca. Apare ca fiind expresia in bani a intregii valori nou create dar, in realitate, este o parte a valori create.

Problema salariului a constituit o preocupare constanta a economistilor incepind cu scoala clasica. Adam Smith enunta unele idei juste cu privire la salariu, spunind ca din toate cele trei venituri, salariul este singurul venit bazat pe munca. Salariul reprezinta, dupa el, o parte din produsul muncii muncitorului din care se scade in primul rind renta si in al doilea rind profitul. El a vazut in salariu o categorie naturala -"rasplata naturala a muncii".

Natura salariului este tratata in maniere diferite, existind in acest sens, conceptii moniste si conceptii dualiste, care au fost tratate in capitolele anterioare.

Pornind de la ceea ce este logic si rational in diferite teorii si la diferiti autori, se poate concluziona ca substanta salariului o reprezinta partea din venitul national, distribuita in mod direct salariatilor, pentru participarea lor la activitatea economica mai ales sub forma baneasca.

Salariul se stabileste pe baza relatiei dintre cel ce are nevoie de munca si posesorul acesteia, in contextul general al raportului dintre cererea si oferta de munca. Cererea de munca, la fel ca cererea pentru ceilalti factori de productie are caracter derivat. Aceasta se formeaza ca suma a necesarului pentru a produce toate marfurile si serviciile solicitate de societate. Pe termen lung, cresterea si diversificarea cererii pentru aceste bunuri se traduc printr-o miscare similara a cererii de munca.

Ca pret platit pentru serviciul adus de factorul munca, salariul se stabileste pe baza mecanismului pietei, el fiind insa definitivat si platit dupa depunerea muncii, in functie de rezultatele ei.

Acest mod de formare a salariului are la baza regulile generale de functionare ale pietei si elementele specifice pietei muncii. Salariul astfel format este raportat intotdeauna de posesorul muncii la cerintele propriei sale existente pe care si-o doreste normala si la parametrii tot mai ridicati de siguranta pe seama acestei forme de venit. Atunci cind salariul se dovedeste a fi insuficient, in vederea apropierii de conditiile unei vieti normale sau de realizarea acesteia intra in functie modalitatile de completare a lui cu resurse care au revenit initial intreprinderii sau societatii.

Formele de salariu

Substanta salariului, se concretizeaza in salariul nominal si cel real.

Salariul nominal este suma de bani pe care salariatul o primeste in schimbul fortei sale de munca, de la unitatea in care lucreaza.

Marimea lui depinde de mai multi factori:

a)      valoarea fortei de munca, adica mai concret de pretul fortei de munca care se stabileste pe piata muncii prin mecanismul cererii si ofertei;

b)      evolutia situatiei economice; in timpul crizelor si recesiunilor, scaderea productiei face ca cererea de forta de munca, sa scada, somajul sa ia proportii si, evident sa scada salariile. In perioadele de avint cind se inregistreaza cresteri ale productiei, cererea de forta de munca va fi mai mare si ca urmare a acestui fapt, salariile vor inregistra o tendinta de crestere.

c)      politica de salarizare; consta dintr-un ansamblu de masuri luate de intreprinzatori sau de stat, cu privire la nivelul salariilor pentru barbati, femei, pe regiuni, pe criterii nationale si rasiale, tarife, categorii si forme de salarizare etc.

Exista deosebiri regionale intre salariile nominale din cadrul aceleiasi tari. De pilda, salariile muncitorilor din sudul Italiei sint mai mici decit salariile muncitorilordin nord. In Franta, se consemneaza chiar prin legislatie salarii mai mici in provincie fata de Paris si regiunea pariziana.

Salariul real este cantitatea de bunuri si servicii care poate fi cumparata, la un moment dat, cu salariul nominal. Aceasta cantitate difera de la o perioada la alta si de la o piata la alta. El reflecta puterea de cumparare a salariului nominal.

Raporturile dintre salariul nominal si cel real sint in functie de costul vietii, si se poate exprima astfel: S_r =(S_n /C_v )*100

Un indice al costului vietii ne permite sa cunoastem marimea cheltuielilor banesti pe care un individ trebuie sa le faca pentru a-si asigura acelasi nivel de viata in doua situatii care difera numai prin preturi. Cresterea costului vietii neinsotita de o crestere proportionala a salariului nominal antreneaza scaderea salariului real.

Dinamica salariului real exercita o mare influenta asupra ofertei individuale de munca. Cind acesta este mic, lucratorul urmareste sa sporeasca numarul orelor de munca. Cresterea numarului de ore se micsoreaza insa pe masura ce salariul real atinge un nivel mai inalt.

Cind salariul real atinge un nivel pentru standardul lui de viata, numarul de ore de munca efectuate nu va mai creste, va stationa. Dar, daca salariul real va continua sa creasca si dupa acest moment, numarul orelor lucrate de cel ce ofera munca va scadea.

Dinamica salariului real este supusa actiunii mai multor factori:

a)      salariul nominal, care se afla in raport direct proportional cu cel real;

b)      preturile marfurilor si a tarifelor pentru servicii, impozitele, taxele, care actioneaza invers proportional asupra salariului real;

c)      puterea de cumparare a banilor ; la un salariu nominal dat, cu o unitate monetara se pot cumpara mai multe sau mai putine marfuri, in functie de valoarea mai mare a ei. Inflatia, care reflecta deprecierea valorii banilor, antreneaza o scadere a veniturilor reale;

d)      revendicarile celor ce muncesc.

Pe linga salariul incasat de fiecare s-au mai constituit salariul colectiv si cel social.

Salariul colectiv este atribuit in mod global tuturor salariatilor unei intreprinderi, ca participare la rezultatele acesteia sau prin diferite facilitati.

Salariul social reprezinta acea parte din venitul national, prin care societatea, in ansamblul sau, intervine pentru a spori veniturile unor categorii de salariati sau numai ale unor grupuri din cadrul acestora ce se confrunta cu riscuri mai mari, cum sint accidentele de munca, bolile profesionale, somajul etc.

Economistul Collinet a propus impartirea salariului social in doua categorii :

salariul social afectat care reprezinta sumplimentul de venit varsat in mod regulat unor categorii de salariati in functie de situatia lor familiara;

salariul social aminat, pentru riscuri comune, tuturor oamenilor. El se considera aminat pina la survenirea unor riscuri legate de boli, accidente .

Realitatea economica ne arata ca exista deosebiri nationale intre salarii determinate de o serie de factori:

In primul rind deosebirile nationale in marimea salariilor sint determinate de variatia diferita a elementelor valorii fortei de munca de la o tara la alta. Dupa cum se stie, valoarea mijloacelor de subzistenta si a serviciilor necesare traiului muncitorului si familiei sale, cantitatea si calitatea acestora depind de gradul de civilizatie, si modul traditional de viata, de conditiile naturale etc., componente care desigur difera de la o tara la alta.

De asemenea, intensificarea muncii difera de la o tara la alta, deci munca intensiva dintr-o tara, produce in aceeasi unitate de timp mai multa valoare decit munca mai putin intensiva din alta tara, isi va gasi expresia, desigur, intr-o suma de bani mai mare.

In tarile mai dezvoltate, in care productivitatea muncii este mai mare, se produc marfuri, cu o valoare nationala pe unitatea de produs mai mica decit in celelalte tari. Pe piata mondiala, tarile dezvoltate au deci un mare avantaj. De asemenea considerind identice celelalte elemente - durata zilei de lucru, intensitatea muncii, valoarea banilor etc - capacitatea de cumparare a salariului nominal al muncitorului dintr-o tara cu o productivitate nationala a muncii mai ridicata, este mai mare decit cea a muncitorului dintr-o tara cu o productivitate a muncii mai scazuta.

Deosebirile nationale intre salarii, depind si de alti factori care sint diferiti de la tara la tara: cererea si oferta de forta de munca, conjunctura economica favorabila sau nefavorabila, nivelul de organizare a muncitorilor etc. De asemenea un rol important are, puterea de cumparare a monedei, care difera si ea de la o moneda nationala la alta.

x    x

x

Bibliografie

1)Nita Dobrota, "Economia politica" , Bucuresti 1992

2)I. Cretoiu, "Economia politica" , Bucuresti 1994

3)V.I. Cornescu, "Costuri si venituri in economia de piata", Chisinau 1992

4)V. Nichita,    "Economia politica" , Bucuresti 1992

5)A. Smith,    "Avutia natiunilor" , vol.1, Chisinau 1992

6)S. Postolache, "Dictionar de economie" , Chisinau 1996