Piata muncii din Romania

Piata muncii din Romania

Analiza atentǎ a problemelor cu care se confruntǎ piata muncii din tara noastrǎ, fǎrǎ intentia de a ignora succesele din planul legislativ-institutional, reflectǎ faptul cǎ, pe ansamblu, aceasta se aflǎ intr-un stadiu critic. Situatia in cauzǎ nu se datoreazǎ doar dezechilibrelor si disfunctionalitǎtilor mostenite, ci si altora generate de ,,erorile de pilotare" ale reformei economice si de plasarea in plan secund a problemelor cu care se confruntǎ sectorul ocupǎrii fortei de muncǎ.

Ne referim in special la situatii grave, precum somajul de lungǎ duratǎ, a celui de descurajare si desocializare, la evolutiile atipice ale structurilor ocupational-profesionale, la nivelurile si diferentele de salarii neperformante, precum si la cresterea costurilor politicilor active si pasive ale ocupǎrii.[1]

In acest sens, au fost implementate noi modalitǎti de articulare a politicilor pietei muncii cu cele macro-economice, de restructurare, privatizare si educatie-formare, precum si noi forme de dialog si implicare a actorilor si partenerilor sociali, care sǎ incurajeze functionarea tripartitismului in administrarea si gestionarea pietei muncii, asumarea de cǎtre stat a rǎspunderilor care ii revin in acest domeniu vital pentru securitatea veniturilor cetǎtenilor si a ordinii sociale

O serie de autori sunt de pǎrere cǎ ,,in Romania nu lipsesc oportunitǎtile de a munci, ci vointa si capacitatea (inclusiv investitionalǎ) de a le operationaliza, stimularea valorilor si a performantei, eradicarea unor practici anterioare neperformante care se mentin pe piata muncii." [2]

Dacǎ modelele mostenite din economia socialistǎ nu mai corespund cu viziunile noastre moderne asupra pietei muncii si ocupǎrii fortei de muncǎ, nu inseamnǎ nici cǎ aplicarea tel-quel a unor modele compatibile cu principiile, institutiile si legislatia unei economii de piatǎ mature constituie solutia problemelor noastre.

Un alt aspect ce trebuie mentionat este legat de particularitǎtile naturale si dobandite ale pietei muncii, ca piatǎ principalǎ a celui mai important factor de productie, ,,cu importante caracteristici demo-socio-psihosociale si educational-formative, piatǎ negociatǎ, contractualǎ, cea mai imperfectǎ, mai putin concurentialǎ".[3]

De asemenea, in conceperea strategiei dezvoltarii Romaniei in perspectiva integrarii in comunitatea si structurile economico-sociale europene, trebuie sǎ se tinǎ cont si de problemele legate de inlǎturarea discriminǎrilor in ceea ce priveste libera circulatie a persoanelor si a fortei de muncǎ, de ,,emigratia selectivǎ" incurajatǎ de tǎrile dezvoltate, precum si de sustinerea mobilitǎtii fortei de muncǎ inalt calificatǎ si a migratiei de intoarcere.

Problema somajului nu a fost recunoscutǎ oficial in perioada regimului comunist, desi somajul mascat a crescut semnificativ in ultimii ani ai acestui regim. Din aceastǎ cauzǎ, in 1990 nu exista nici o legislatie care sǎ reglementeze problema somajului si a protectiei sociale a somerilor.[4]

In primii ani de tranzitie (1990-1997), piata muncii a cunoscut o serie de transformǎri, care au avut un puternic impact economic si social, Guvernul rǎspunzand printr-un set de ,,politici sociale de tip reparatoriu ″[5] :

lichidarea raritǎtii produselor ;

reducerea preturilor la multe produse ;

 reparatii materiale si morale acordate victimelor politice ;

cresterea cheltuielilor pentru protectia socialǎ a diferitelor categorii sociale : mame, copii, persoane cu handicap, institutionalizate, varstnici ;

legalizarea avortului pentru a evita alte sarcini nedorite si alti copii care sǎ fie abandonati si institutionalizati;

eliminarea somajului mascat, a celui nerecunoscut si a diferitelor forme de reduceri salariale .

Urmǎtoarea etapǎ in elaborarea politicilor sociale a fost aceea a constituirii cadrului legal-institutional.

  Ca o primǎ directie de actiune, s-a redus limita varstei de pensionare, fiind adoptatǎ Legea 1/1991 privind protectia socialǎ a somerilor si reintegrarea lor profesionalǎ, care prevedea, printre altele, infiintarea fondului de somaj, pe baza contributiilor angajatilor (1% din salariul brut de bazǎ) si angajatorilor (4%, respectiv 5% dupǎ 1996, din fondul de salarii).

Astfel, in prima fazǎ, s-a mentinut un potential ridicat si relativ constant al resurselor de muncǎ pe piata muncii, aproximativ 13,5 mil.de persoane , urmat apoi de o explozie a somajului in 1994 (rata somajului reprezentand 10,9%), ca efect al pierderii investitiilor si productiei in industrie si constructii. Rata somajului a cunoscut in 1996 cel mai scǎzut nivel datoritǎ programelor electorale din perioada respectivǎ. Totodata s-a inregistrat o crestere spectaculoasǎ a ponderii populatiei ocupate in agriculturǎ .Un alt fenomen ce trebuie mentionat il reprezintǎ existenta economiei subterane (estimatǎ la 20-30% din PIB), de care este strans legatǎ  piata neagrǎ  a fortei de muncǎ. Incepand cu anul 1997 au fost create institutiile si instrumentele de control necesare combaterii acestui fenomen.

In perioada 1998-2000, a tranzitiei propriu-zise, pe piata muncii au fost luate o serie de mǎsuri care sǎ reglementeze juridic inspectia muncii si aplicarea legislatiei muncii, prin asigurarea unui cadru corespunzator pentru cooperarea partenerilor de pe piata muncii implicati in procesul de ocupare . S-a incercat de asemenea, elasticizarea salariului in raport cu evolutia pietei muncii pentru diminuarea rigiditǎtii pietei si facilitarea functionǎrii mecanismului de reglare pe baza raportului dintre cerere si ofertǎ .

Specialistii sunt de pǎrere cǎ ,,mǎsurile de reformǎ au avut o viziune preponderent macroeconomicǎ, ignorandu-se lipsa de capital organizational specific economiei de piatǎ la nivel microeconomic."[6]

Tot in aceastǎ perioadǎ, au fost operate modificǎri ale legislatiei nationale privind dreptul la muncǎ si a liberei circulatii a salariatilor, au fost promovate programe de restructurare la nivel sectorial si de firmǎ, incluzand si problemele fortei de muncǎ pentru a crea conditiile care sǎ contracareze  cronicizarea  somajului,  marginalizarea ,  excluderea socialǎ  . S-a infiintat Agentia Nationalǎ pentru Ocuparea si Formarea Profesionalǎ care promoveazǎ aplicarea unor mecanisme economice capabile sǎ asigure cresterea sperantei de viatǎ a agentilor economici si implicit a securitǎtii locurilor de muncǎ .

In aceastǎ perioadǎ s-a insistat asupra dialogului social dintre patronate si sindicate , pentru cresterea rolului acestora pe piata muncii, statul asumandu-si din ce in ce mai mult rolul de moderator in deciziile privind constituirea si alocarea resurselor destinate cresterii ocupǎrii. Divergentele dintre patronate si sindicate s-au manifestat in special in primii ani ai derulǎrii procesului de reformǎ si au determinat amplificarea revendicǎrilor salariale si ,,tendinta de a pǎstra sau crea noi situatii de monopol, atat pe piata bunurilor si serviciilor, cat si pe piata fortei de muncǎ."

In perioada 2000-2004, Guvernul a continuat procesele de reforma economica, de restructurare si privatizare a pietei muncii. Din aceastǎ cauzǎ, in unele ramuri economice s-au produs insemnat disponibilizari de personal .Cu toate acestea, rata somajului nu a inregistrat cresteri semnificative, ci dimpotrivǎ a inregistrat tendinte de scǎdere, gratie unor masuri si actiuni eficiente de protectie sociala.

Piata muncii nu a suferit dezechilibre majore, atat datorita cresterii economice, care a consolidat locurile de munca existente in unele ramuri si a generat noi locuri de munca, cat si realizarii de masuri de stimulare a ocuparii, in aceasta perioada fiind inregistrata o crestere semnificativa a ponderii cheltuielilor cu masurile active pentru stimularea fortei de munca in totalul cheltuielilor efectuate din bugetul asigurarilor pentru somaj.

Un obiectiv important in domeniul ocuparii este alinierea Romaniei la Strategia europeana in domeniul ocuparii fortei de munca (SEO), care are ca obiective:

ocuparea deplina (rata generala de ocupare de 70% in anul 2010),

cresterea calitatii si productivitatii muncii ;

intarirea coeziunii si incluziunii sociale.

Pentru realizarea acestor obiective au fost elaborate, Planurile nationale de actiune pentru ocuparea fortei de munca 2002-2003 si 2004-2005, care vor fi urmate de noi planuri anuale.