Sistemul de remunerare din mediul public comparat cu sistemul din mediul privat

Sistemul de remunerare din mediul public comparat cu sistemul din mediul privat.

Autoritatile publice si celelalte institutii bugetare au specific faptul ca salariul se suporta din fondurile defalcate in acest scop din bugetul statului sau, dupa caz, bugetele consiliilor locale. Este un aspect esential ce influenteaza atat latura institutionala, referitoare la incadrarea si salarizarea angajatilor. Daca in sectorul privat, salarizarea se asigura din fonduri de origine privata, in mediul public, salarizarea angajatilor din structurile ce fac parte din acest sector se asigura din "bani publici". Pe cale de consecinta, modul de salarizare este, in mod necesar, stabilit de lege sau prin acte normative emise in temeiul legii, astfel incat salariul, cel putin sub aspectul componentelor sale de baza, este stabilit in raport cu functia indeplinita si alte aspecte cu caracter obiectiv care, chiar in ceea ce priveste componentele sale variabile, depind exclusiv de aprecierea conducatorilor.

De asemenea, chiar si componentele variabile - cum ar fi sistemul premial sau sporurile - sunt plafonate. Deci, privit in ansamblul sau, regimul de salarizare este institutionalizat, ceea ce nu semnifica faptul ca nu ar avea un caracter complex si divers, in raport cu specificul diferitelor domenii in care el se aplica. In aceste conditii, este imposibila particularizarea lui in functie de individualitatea locului de munca sau al aportului salariatului - cu exceptia unor componente variabile, legate de stimularea angajatilor - astfel cum este intotdeauna posibil in sectorul privat al economiei.

De principiu, acest sistem se intemeiaza, sub aspectul formei de salarizare, pe salarizarea dupa timpul lucrat.

Indeosebi in administratie, in numeroase tari se pune din ce in ce mai acut problema productivitatii muncii administrative. Un asemenea mod de abordare nu poate sa nu aiba implicatii si asupra sistemului de salarizare. Cresterea productivitatii administratiei publice presupune, in mod necesar, competitivitatea angajatilor in vederea obtinerii unor castiguri mai mari si eliminarea, in cat mai mare masura, a plafonarii, care afecteaza negativ legatura dintre munca prestata si rezultatele ei pentru institutie. Un sistem in care castigul este acelasi, indiferent de rezultate, evident ca nu poate fi decat descurajant pentru ce meritorii isi enereaza, in mod inevitabil, o atitudine neparticipativa a angajatului.

In analiza sistemului de salarizare este necesara distinctia intre autoritatile publice, pe de o parte, si celelalte institutii bugetare, pe de alta parte. Prin autoritatile publice se exercita puterea de stat. Ele cuprind o sfera extrem de diversa de institutii prin intermediul carora statul isi aduce la indeplinire functiile sale, indeosebi cele fundamentala, legislativa, executiva si judecatoreasca.

In schimb, celelalte institutii bugetare indeplinesc o activitate care, prin natura sa, nu este statala, intrucat ar putea fi indeplinita si de structuri private, cum ar fi in domeniul invatamantului (nu numai universitatile pot fi particulare, dar experienta altor tari dovedeste ca si scolile pot fi private, asa cum este cazul, in tara noastra, cu anumite unitati de invatamant concesional), in domeniul sanatatii (unitatile sanitare de stat, din reteaua sanitara a Ministerului Sanatatii si unitatile sanitare private, in plina dezvoltare sub forma de cabinete sau policlinici particulare), in domeniul culturii si educatiei (teatre de stat, biblioteci publice etc.), al stiintei (institute de cercetari, unitati de informatica).

Salariul de baza se stabileste in functie de categorie, de clasa, care reflecta nivelul studiilor necesare exercitarii functiei publice, si, dupa caz, de gradul profesional al functiei, precum si in raport cu nivelul la care se presteaza activitatea, respectiv la nivel central sau local, potrivit anexelor nr. 1- 6 din Ordonanta nr. 6 din 24 ianuarie 2007.