TIMPUL AFECTAT ACTIVITATII SI TIMPUL DE ODIHNA A FUNCTIONARILOR COMUNITARI

TIMPUL AFECTAT ACTIVITATII SI TIMPUL DE ODIHNA A FUNCTIONARILOR COMUNITARI

1.Timpul afectat activitatii functionarului

Acest subiect face obiectul de reglementare al unui titlu separat al statutului, respectiv titlul IV intitulat ' conditiile de munca ale functionarului'.

Regimul general al activitatii functionarilor europeni este guvernat de principiul potrivit caruia functionarii in activitate sunt in permanenta la dispozitia institutiei lor articolul 55 (7)(8)(16). Fata de asemenea prevedere, se impun cateva precizari:

a) Acest principiu nu trebuie interpretat in sensul ca functionarii comunitari in mod efectiv sunt in permanenta la serviciu.

O asemenea interpretare ar fi imposibila si din punct de vedere juridic si practic, in acelasi timp.

Interpretarea care se impune este aceea ca institutiei comunitare ii este recunoscuta aptitudinea de a apela, cand are nevoie, la functionarii sai, iar acestui fapt ii corespunde obligatia functionarilor comunitari de a da curs solicitarilor institutiei comunitare.

b) O a doua precizare vizeaza faptul ca actiunea acestui principiu nu exclude, ci dimpotriva, presupune:

* recunoasterea pentru functionar a unor durate limita zilnice sau saptamanale de munca;

* organizarea, in aceste limite, a programului zilnic de activitate a functionarilor in functie de specificul functiei si de nevoile reale ale institutiei;

* in stransa dependenta cu acesta, de fapt ca o consecinta a ei, faptul ca nu regasim o uniformitate a programului pentru toti functionarii comunitari;

* regasim in schimb aceeasi durata maxima saptamanala pentru toti, respectiv patruzeci si doua de ore saptamanale.

In legislatiile nationale, majoritatea statelor ' au consacrat o durata maxima a zilei de lucru de 8 ore '.[2]

Constam ca specific dreptului comunitar al functiei publice este o durata saptamanala mai mare de lucru, respectiv 42 de ore, fata de 40 cum regasim in majoritatea legislatiilor nationale. Articolul 2 din Carte Sociala Europeana, intitulat 'dreptul la conditii de munca echilibrate' instituie, ca prima obligatie a partilor contractante, pe aceea de a fixa durata rezonabila a timpului de munca zilnic si saptamanal, saptamana de lucru trebuind sa fie redusa progresiv in masura in care cresterea productivitatii si ceilalti factori care intra in joc o permit.

Putem afirma ca in domeniul respectiv nu se regaseste o limita evaluata in ore, zilnice si saptamanale pentru timpul de munca si de odihna, ci doar principii, respectiv responsabilitatea si reducerea progresiva.

c) Un alt aspect care vizeaza timpul afectat activitatii functionarului este acela ca el se deruleaza in baza unui orar, intocmit de autoritatea investita cu puterea de numire.

Este vorba de doua tipuri de orare:

un orar general, aplicabil majoritatii functionarilor;

orare speciale, aplicabile anumitor categorii de functionari comunitari care indeplinesc sarcini speciale, stabilite de aceeasi autoritate, insa dupa consultarea comitetului de personal.

d) In anumite situatii, determinate de nevoile serviciului sau de cele care privesc securitatea muncii, este posibil sa i sa impuna functionarului, in afara duratei normale de lucru, sa se afle la dispozitia institutiei fie la locul de munca sau fie la domiciliu.

e) Este recunoscuta posibilitatea ca activitatea functionarului sa se deruleze in jumatate din limita saptamanala de 42 de ore care reprezinta regula generala (o jumatate de norma).

Functionarul comunitar care a fost autorizat sa-si exercite atributiile in jumatate de timp este obligat sa realizeze in fiecare luna sarcinile de serviciu corespunzatoare unei durate de munca egala cu jumatate din durata normala de munca. Regimul juridic al acestei situatii este consacrat de Anexa nr.IV bis care el presupune urmatoarele :

durata maxima a prestarii unei jumatati de norma este fixata la un an;

daca au incetat cauzele obiective care au determinat autorizarea desfasurarii activitatii cu jumatate de norma, autoritatea investita cu puterea de numire, care a acordat o asemenea autorizare, poate sa o retraga;

este posibila reinnoirea autorizatiei de a presta activitatea cu jumatate de norma, daca exista motive reale care sustin prelungirea si daca functionarul a solicitat acest lucru printr-o noua cerere, formulata cu cel putin o luna inainte de expirarea perioadei anterioare;

dreptului de a exercita o jumatate de norma ii corespunde dreptul de a primi o jumatate din retributia cuvenita daca functionarul ar fi desfasurat durata normala de activitate;

este interzis functionarului care se afla in aceasta situatie sa mai desfasoare o alta activitate lucrativa pe perioada cat dureaza situatia respectiva;

desi primeste jumatate de retributie, functionarul comunitar va continua sa perceapa 100% alocatia pentru copii iar contributiile sociale pentru boala sau pentru pensii sunt calculate la retributia sa de baza.

f) In principiu, este interzisa obligarea functionarilor comunitari la efectuarea de ore suplimentare.

O asemenea situatie subzista in doua cazuri:

in cazuri de urgenta, cand nevoile iminente impun efectuarea de ore in plus;

in cazul in care are loc o supradimensionare a sarcinilor de serviciu, care atrage aceleasi consecinte.

Statutul impune si o limita maxima a orelor suplimentare, astfel ca totalul lor nu poate depasi 150 de ore pentru o perioada de sase luni.

Efectuarea de ore suplimentare atrage consecinte diferite, in functie de categoria de functionari care le presteaza.

Astfel, cand orele sunt prestate de functionarii din categoriile A, B si cadrele lingvistice (traducatorii), statutul nu recunoaste dreptul la compensare sau la retribuirea orelor respective.

Atunci cand orele suplimentare sunt efectuate de functionarii din categoriile C si D, acestia au dreptul sa li se acorde, dupa caz:

zile libere in compensare, daca nevoile serviciului permit acest lucru, acestea urmand a se acorda in luna urmatoare efectuarii orelor suplimentare;

daca nevoile serviciului nu permit acest lucru, functionarilor le este acordata o retributie corespunzatoare programului suplimentar efectuat.

g) Efectuarea de ore suplimentare poate rezulta din doua categorii de situatii:

in cazuri exceptionale, ca acelea discutate anterior, fiind vorba despre urgente sau supraaglomerarea sarcinilor de serviciu;

in cazuri obisnuite, cand specificul atributiilor unui functionar confera activitatii suplimentare a acestuia un caracter permanent si obisnuit, pe timpul noptii, in zilele nelucratoare sau in sarbatorile legale, determinat de nevoile serviciului, de exigente de securitatea din intitutie. Acest lucru atrage posibilitatea de a i se acorda functionarului o indemnizatie.

Competenta de a stabili lista functionarilor care se incadreaza in acesta categorie apartine Consiliului, la propunerea Comisiei, urmand a se stabili si indemnizatiile acordate functionarilor in cauza.

Precizam faptul ca Statutul limiteaza durata anuala a orelor suplimentare ale functionarului considerat in serviciu permanent la totalul anual al orelor normale de activitate.

h) Un anumit specific prezinta orele suplimentare efectuate in timpul nopti, in zilele libere si cele de sarbatoare, care urmeaza o procedura speciala decisa de autoritatea investita cu puterea de numire.

i) Ca o concluzie putem aprecia ca reglementarea statutara in materia timpului afectat activitatii functionarului se fundamenteaza pe principiul ca acesta trebuie sa se afle in permanenta la dispozitia institutiei.

Acesta atrage, pe de o parte, desfasurarea activitatii in conformitate cu orarele stabilite de autoritatea competenta in limita de timp de 42 de ore saptamanal, iar, pe de alta parte, un regim controlat al situatiilor in care activitatea functionarului se deruleaza fie sub, fie peste durata maxima de timp stabilita de statut.

Timpul de odihna al functionarului comunitar

Reglementarile interne si internationale contin, pe de o parte, reglementari privind timpul de munca al persoanelor care desfasoara o anumita activitate, iar, pe de alta parte, necesitatea ca lui sa-i corespunda o perioada de odihna.

Raportandu-ne la Carta Sociala Europeana vom constata ca articolul 2 instituie mai multe obligatii pentru partile contractante care privesc materia abordata de noi:

a)           sa instituie o 'durata rezonabila a timpului de lucru, ratiunea acestui

caracter fiind aceea de 'a permite si refacerea prin odihna a celui in

cauza (alin.1);

b)           sa prevada zile de sarbatoare platite (alin. 2);

c)           sa asigure dreptul la concediu platit anual de minimum doua

saptamani (alin.3);

d)           sa sigure o reducere a duratei timpului de munca sau concedii

suplimentare pentru cei care lucreaza in conditii insalubre sau

periculoase (alin 4);

e)           sa asigure un repaus saptamanal care sa coincida, pe cat posibil, cu ziua

saptamanii recunoscuta ca zi de repaus prin traditie sau uzuantele tarii

sau a regiunii (alin 5);

Constatam ca din aceste reglementari se desprinde concluzia, care este in egala masura valabila pentru dreptul national sau cel international, ca la baza desfasurarii oricarei munci, in acceptiunea lato sensu, se afla necesitatea imbinarii timpului afectat activitatii cu cel afectat odihnei, astfel incat acesta din urma sa determine refacerea fizica, si psihica a celui care presteaza munca, cu efecte asupra mentinerii sanatatii si integritatii capacitatii de munca dar si asupra randamentului general al activitatii.

Timpul de odihna se concretizeaza in mai multe elemente:

a) limitarea timpului de munca, care am stabilit, in capitolul anterior, ca este vorba, in ceea ce-i privesc pe functionarii comunitari, de 42 de ore saptamanale.

Acesta limitare are menirea sa asigure atat repausul zilnic cat si cel saptamanal [8].

Dupa cum se sustine in doctrina franceza, 'problemele privind durata muncii au capatat, in ultimii ani, o importanta deosebita'

a)      regimul concediu anual, care se asigura tuturor salariatilor;

b)     regimul altor categorii de concedii, care vizeaza anumiti functionari comunitari (exemplu concediul pentru femeile insarcinate, pentru cauza de boala, in caz de accident, etc.)

c)     regimul instituirii unor zile de sarbatoare. In cele ce urmeaza, vom supune analizei categoriile de concedii acordate functionarilor comunitari si cele ale zilelor de sarbatoare.

A . CONCEDIUL ANUAL DE ODIHNA

Este reglementat de articolul 57 din Statut, din continutul caruia desprindem urmatorul regim al acestui concediu:

este recunoscut tuturor functionarilor comunitari;

reprezinta unul din drepturile acestor functionari, in egala masura in care reprezinta si un drept al functionarilor nationali sau ai salariatilor;

se calculeaza prin raportare la anul civil;

acordarea acestui drept ca si limitele concediului anual insusi nu sunt diferentiate in functie de sexul functionarilor comunitari, regasind aplicabila egalitatea in drepturi a tuturor functionarilor indiferent de sex sau vreun alt criteriu;

Statutul stabileste limita maxima si minima a concediului, revenind autoritatilor competente dreptului de a stabili durata fixa, intre limitele ingaduite de el. Este vorba despre durata minima de 24 de zile iar durata maxima de treizeci de zile lucratoare;

Institutiile Comunitatilor sunt cele care vor determina durata concediului anual de odihna al functionarilor lor, in baza unui acord comun si cu avizul Comitetului Statutar;

din punct de vedere al modului in care poate fi efectuat, articolul 2 din Anexa nr. V ingaduie ca acest concediu sa se efectueze:

singura perioada, in care sa fie acoperite toate zilele de concediu cuvenite;

in mai multe perioade in functie de nevoile functionarilor dar si ale serviciului, cu conditia ca o perioada sa fie de cel putin doua saptamani consecutive;

concediul anual de odihna poate fi acordat abia dupa trei luni de la intrarea in serviciu.   

In cazuri exceptionale si temeinic motivate, concediul anual pentru noii functionari comunitari poate fi acordat si inaintea acestei perioade;

regasim institutia suspendarii concediului de odihna in cazul in care a intervenit o boala care l-ar impiedica sa-si indeplineasca serviciul, ceea ce atrage prelungirea duratei de concediu de odihna cu perioada corespunzatoare incapacitatii de munca provocata de boala respectiva ;

este recunoscuta, in principiu, posibilitatea ca efectuarea concediului sa nu fie epuizata in timpul unui an, din ratiuni care privesc nevoile serviciului si implicit, necesitatea prezentei sale la serviciu.

In acesta situatie, efectuarea concediului se poate face imediat in anul urmator, fara a fi posibil ca perioada neefectuata sa fie prevazuta in programul de perfectionare profesionala stabilit de fiecare institutie in conformitate cu articolul 24 alineatul (3) din Statut

B. CONCEDIUL DE MATERNITATE

Acest concediu se acorda independent de concediul prevazut de articolul 57 femeilor care exercita o functie comunitara si care urmeaza sa nasca, in urmatoarele conditii :

a) sa prezinte un certificat medical in care sa se regaseasca situatia in care

se afla si data posibila in care va interveni nasterea;

b) acest concediu are doua componente:

concediu prenatal, el putandu-se acorda cu sase saptamani inainte de data probabila a nasterii;

concediu postnatal, respectiv zece saptamani dupa ce a avut loc nasterea.

Constatam ca statutul limiteaza durata acestui concediu la saisprezece saptamani, care nu poate fi nici prelungita ci nici acordat un concediu inferior acestei limite.

C. CONCEDIUL DE BOALA

Este reglementat de articolul 59 (8) din Statut, dupa cum urmeaza:

beneficiaza de acest concediu acei functionari care dovedesc faptul ca se afla in imposibilitate de a-si indeplini functiile datorita unei boli sau a unui accident;

acest concediu se acorda de plin drept, functionarul trebuind doar sa faca dovada ca exista cauzele care atrag acordarea lui. In acest scop:

- functionarul trebuie sa anunte imediat institutia despre starea sa de

indisponibilitate si locul unde se afla;

- el trebuie, in patru zile de la interventia starii respective sa faca

dovada, printr-un certificat medical, a bolii sau a accidentului;

institutia poate decide sa-l supuna unui control efectuat de catre medici din interiorul ei;

numarul de zile de concediu medical de care poate beneficia functionarul este limitat de douasprezece zile pentru un an, depasirea lor atragand obligatia functionarului sa prezinte certificat medical pentru orice absenta care este motivata prin cauza de boala;

daca pe o perioada de trei ani functionarul cumuleaza mai mult de douasprezece luni de concediu medical, autoritatea investita cu puterea de numire poate sesiza comisia de invaliditate pentru a se pronunta asupra situatiei create;

concediul medical poate fi acordat atat la cerere cat si din oficiu, in urma unui control efectuat de medici consilieri din cadrul institutiei, in situatia in care starea sanatatii impune acest lucru sau exista o boala contagioasa in familia sa care determina concediul functionarului;

asupra eventualelor situatii de contestare facute atat de institutie cat si de functionar urmeaza sa se pronunte comisia de invaliditate, prin avize;

functionarii comunitari se supun unui control medical, care se efectueaza fie de medici consilieri ai institutiei sau fie de medici alesi de fiecare functionar;

este admisa posibilitatea ca functionarul sa-si petreaca in alt loc decat cel unde isi are resedinta concediul medical, insa este obligat sa ceara autorizarea prealabila a autoritatii investita cu puterea de numire.[14]

D. ZILELE DE SARBATOARE

Existenta unor zile de sarbatoare este, in dreptul national, determinata de traditiile si de specificul fiecarei tari, incat ea determina crearea cadrului necesar pentru a reprezenta o efectiva sarbatoare, ceea ce se realizeaza prin caracterul de zile libere al lor. Zilele de sarbatoare pot avea atat caracter laic cat si religios.

La nivelul Uniunii regasim o lista comuna a zilelor de sarbatoare, stabilita prin acordul comun al institutiilor comunitare si in baza unui aviz, emis de catre Comitetul Statutului.