FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV

FIZIOLOGIA SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV.

Structura functionala a sistemului nervos vegetativ.

Sistemul nervos vegetativ integreaza si coordoneaza, in stransa legatura cu sistemul nervos central, functiile viscerale. El dirijeaza activitatea organelor interne si intervine in reglarea functiilor metabolice. In prima jumatate a sec. XIX, functiile organismului erau impartite in doua mari categorii: functii animale, de relatie (miscari) si functii vegetative (respiratia, digestia, excretia), comune animalelor si plantelor (lat. vegetativus = vegetal).

Tot in aceasta perioada s-au descris marii nervi simpatici ce realizeaza legaturi, simpatii intre organele interne pe care le inerveaza (gr. sympathes = simpatie). Desi sistemul nervos vegetativ este separat la periferie de cel somatic, la nivelul formatiunilor centrale, superioare, exista o stransa legatura intre functiile vegetative si cele somatice. Sistemul nervos vegetativ inerveaza muschii netezi ai organelor interne, vasele sanguine, mushiul cardiac si glandele.

Exista, totusi, unele diferente structurale intre sistemul nervos vegetativ si cel somatic. Neuronii efectori ai sistemului nervos somatic se gasesc numai in sistemul nervos central (in coarnele ventrale ale maduvei spinarii sau in nucleii motori ai nervilor cranieni), in timp ce neuronii sistemului nervos vegetativ, care isi trimit axonii la efectori, sunt situati in ganglionii nervosi dispusi extranevraxial.

O alta caracteristica este si aceea ca fibrele vegetative se termina la nivelul organelor interne sub forma de terminatiuni libere, deci nu gasim acele formatiuni speciale (placile neuromusculare) de la terminatia nervilor somatici.

Sub aspect functional, sectionarea nervilor vegetativi efectori nu produce paralizia muschilor netezi sau suprimareas ecretiilor glandulare. O alta deosebire consta in modalitatea de transmitere a impulsului nervos la efector. Aplicarea unui excitant pe un nerv efector somatic determina aparitia unui singur potential de actiune si contractia muschiului.

Daca aplicam, insa, un stimul pe un nerv efector vegetativ, apare un singur potential de actiune, dar electromiograma prezinta o serie de deflexiuni asincrone ce se mentin mai mult timp, raspunsul fiind deci, de lunga durata. Acest aspect ne sugereaza faptul ca fibrele vegetative isi exercita actiunea prin intermediul unor substante chimice a caror efect continua si dupa incetarea excitarii lor.

Sistemul nervos vegetativ este constituit dintr-o portiune centrala si alta periferica.

-Portiunea centrala cuprinde centrii nervosi vegetativi situati in maduva spinarii, trunchiul cerebral, diencefal si scoarta cerebrala. In scoarta cerebrala exista centrii vegetativi in ariile 13, 14, 24, 25, 32, de pe fetele inferioare si interne a lobilor frontali, precum si in hipocamp. Stimularea electrica a ariilor 24, 25, determina o rarire a batailor inimii, efecte respiratorii, piloerectie, dilatarea pupilei, modificari tensionale. Stimularea ariilor 13, 14 poate opri miscarile respiratorii, modifica presiunea sangelui si miscarile gastrointestinale.

Dintre centrii vegetativi subcorticali cel mai important este hipotalamusul, care prezinta legaturi stranse cu hipocampul prin intermediul talamusului si al trigonului cerebral. De asemeni, legaturi intre scoarta cerebrala si hipotalamus se realizeaza prin intermediul corpilor striati. Activitatea hipotalamusului este controlata de scoarta cerebrala, iar la randul sau, hipotalamusul constituie principalul centru subcortical de reglare a activitatii simpatice si parasimpatice.

Centrii vegetativi de la nivelul maduvei spinarii si al trunchiului cerebral sunt considerati centrii vegetativi inferiori.

-Portiunea periferica este situata in afara sistemului nervos centrala, fiind reprezentata prin ganglionii vegetativi si fibre nervoase vegetative.

Ganglionii vegetativi au diferite dispozitii: unii sunt situati de o parte si de alta a coloanei vertebrale - ganglionii paravertebrali sau laterovertebrali; altii sunt asezati in fata coloanei vertebrale numiti ganglioni prevertebrali sau previscerali; altii sunt dispusi in peretii viscerelor si sunt numiti ganglioni intramurali.

Fibrele nervoase vegetative sunt alcatuite din fibre senzitive si motorii. Fibrele motorii, la randul lor, sunt preganglionare si postganglionare (amielinice).

Arcul reflex vegetativ reprezinta unitatea elementara in mecanismul de functionare a sistemului nervos vegetativ si este format dintr-o cale aferenta, un centru nervos si o cale eferenta (fig. 16).

Figura 16 - Structura arcului reflex vegetativ simpatic

Calea aferenta este formata din prelungirile neuronilor viscerosenzitivi din ganglionii spinali sau din ganglionii de pe traiectul nervilor cranieni. Dendritele acestor neuroni culeg excitatiile de la visceroceptori (baroreceptori, osmoreceptori, chemoreceptori), iar axonii merg la centrii nervosi din maduva sau trunchiul cerebral.

Calea eferenta este alcatuita din doua neuroni: un neuron preganglionar, situat in centrul vegetativ din maduva spinarii sau trunchiul cerebral, a carui prelungire formeaza fibra preganglionara (mielinica), iar al doilea neuron se gaseste in ganglionii vegetativi paravertebrali, previscerali sau intramurali; axonul acestuia constituie fibra postganglionara (amielinica) ce merge la organul efector.

Mentionam ca fibrele preganglionare medulare ies prin radacina anterioara a nervului spinal, impreuna cu fibrele somatice, patrund apoi prin ramul comunicant alb in ganglionul simpatic paravertebral. Aici, fibra preganglionara are mai multe posibilitati:

a. poate face sinapsa cu mai multi neuroni postganglionari din acelasi ganglion;

b. fibra preganglionara se ramifica in mai multe ramuri ascendente si descendente ce merg in lungul lantului simpatic si stabilesc conexiuni cu cca. 30 de neuroni postganglionari din 8-9 ganglioni diferiti; aceasta este situatia cea mai frecventa. Fibrele postganglionare se pot intoarce prin ramul comunicant cenusiu in nervul rahidian mixt, sau pot forma trunchiuri nervoase cenusii postganglionare. In ambele cazuri aceste fibre postganglionare se distribuie la organele interne, toracice, abdominale;

c. axonul preganglionar trece prin ganglionul paravertebral fara sa faca sinapsa aici, iese apoi pe calea nervilor simpatici albi (nervii splanhnici), va ajunge intr-un ganglion previsceral (celiac, mezenteric superior, mezenteric inferior) sau in unul intramural cu a caror neuroni sinapseaza. Fibrele postganglionare se vor distribui apoi la organele abdomino-pelvine, la aorta si arterele iliace;

d. fibra preganglionara trece prin ganglionii paravertebrali si previscerali (celiac) fara a face sinapsa si ajunge la medulosuprarenala, care este inervata de fibre simpatice preganglionare.

Comparativ cu calea eferenta a arcului reflex somatic care este neintrerupta, calea eferenta vegetativa este intrerupta la nivelul ganglionilor vegetativi; exceptie fiind doar in cazul inervatiei medulosuprarenalei, celulele secretorii ale acestei glande sunt inervate direct de fibrele preganglionare ale nervului splanhnic si ele reprezinta, de fapt, neuronii postganglionari.

Deci, in alcatuirea unui arc reflex vegetativ intra trei neuroni: un neuron senzitiv si doi neuroni motori. Totusi, ganglionul vegetativ nu este un neuron reflex, el fiind doar un simplu releu pe calea efectorie, centrul fiind situat in sistemul nervos central. De obicei, fibrele postganglionare, mai ales cele parasimpatice, sunt scurte si se distribuie numai la unele din celulele efectoare. Activitatea celulelor din jur (care nu sunt inervate) este influentata de mediatorii chimici secretati de terminatiile nervoase vegetative.

Majoritatea organelor primesc o inervatie vegetativa dubla cu efecte antagoniste asupra activitatii lor. Astfel, inima prezinta o inervatie simpatica (stimulatoare) si parasimpatica (inhibitoare). Exista, totusi, si organe asupra carora simpaticul si parasimpaticul au efecte similare.

Asa de exemplu, excitarea fibrelor simpatice, cat si a celor parasimpatice determina o stimulare a glandelor salivare, contractia splinei; exista insa, in aceste cazuri, o diferenta cantitativa si calitativa. Sunt si organe care primesc o singura inervatie vegetativa. Astfel, medulosuprarenala, uterul, cele mai multe arteriole poseda doar o inervatie simpatica, iar glandele gastrice si pancreatice au numai o inervatie parasimpatica.

La nivelul terminatiilor fibrelor vegetative se elibereaza mediatori chimici prin intermediul carora actioneaza asupra efectorilor.

Fibrele postganglionare simpatice descara un amestec de catecolamine, dintre care 95% il constituie noradrenalina si 5% adrenalina. Din aceasta cauza noradrenalina este considerata ca un mediator chimic al terminatiilor simpatice adrenergice. Celulele medulosuprarenale secreta catecolamine cu un procent de 80% adrenalina. Fibrele postganglionare parasimpatice, la fel si toate fibrele preganglionare (simpatice si parasimpatice) secreta acetilcolina, deci sunt fibre colinergice. Dar s-au descoperit si fibre postganglionare simpatice, care descarca acetilcolina, asa cum sunt fibrele care se termina in musculatura striata si in glandele sudoripare.

Sistemul nervos vegetativ, din punct de vedere fiziologic, se imparte in sistem nervos simpatic si sistem nervos parasimpatic.

Sistemul nervos simpatic

Sistemul nervos simpatic este format dintr-o portiune centrala si una periferica.

Portiunea centrala este alcatuita din neuronii vegetativi ai coarnelor anterioare medulare toracolombare - C₈-L₃ .

Acesti neuroni formeaza centrii simpatici spinali, iar axonii lor constituie fibre preganglionare. Centrii simpatici medulari au o dispozitie metamerica destul de precisa: centrul cilio-spinal (C₈-T₂); centrul cardioaccelerator in regiunile cervico-dorsala si partial lombara; centrul adrenalino-secretor (T₅-L₃); centrii genito-urinar si anorectal in regiunea lombara. O localizare destul de exacta o au si centrii vasomotori, sudorali si pilomotori.

Dar, in afara de acesti centrii nervosi simpatici medulari, substanta reticulata bulbara contine centrii integratori ai vasomotricitatii, adrenalino-secretor si probabil, si ai pilomotricitatii si sudoratiei, al caror rol este de a regla si determina activitatea homeostatica a aparatului circulator si termoreglator. Centrii bulbari actioneaza asupra celor medulari prin fasciculele descendente reticulospinale situate in profunzimea cordonului lateral al maduvei.

Portiunea periferica a simpaticului este alcatuita din fibre aferente si ganglionii paravertebrali, previscerali, intramurali de unde pleaca fibre nervoase preganglionare si postganglionare, ce constituie calea eferenta.

Ganglionii paravertebrali sunt situati de o parte si de alta a coloanei vertebrale, formand cele doua laturi simpatice laterovertebrale alcatuite din 22-24 ganglioni legati intre ei prin fascicule interganglionare. De asemenea, fiecare ganglion este unit de nervul rahidian mixt prin doua ramuri: ramura comunicanta alba (cu fibre preganglionare mielinizate) si ramura comunicanta cenusie (cu fibre postganglionare amielinice).

Dupa segementele medulare cu care sunt in raport, ganglionii laterovertebrali se impart pe regiuni astfel: 3 perechi de ganglioni cervicali, 10-12 perechi de ganglioni toracali, 4-5 perechi de ganglioni lombari, 4-5 perechi de ganglioni sacrali si 1 ganglion coccigian nepereche, unde se intalnesc cele doua lanturi ganglionare.

a. portiunea cervicala este formata din 3 perechi de ganglioni cervicali: superiori, medii si inferiori (stelati, fiind constituiti din unirea ultimei perechi de neuroni cervicali cu prima pereche toracala). Fibrele postganglionare, ce pleaca de la acesti ganglioni, dau plexuri ce transmit impulsuri motoare la glandele sudoripare, vase si muschii firelor de par din regiunea capului, a fetei si a membrelor superioare. Mai formeaza plexuri pentru inima, glandele salivare, glandele lacrimale, glandele tiroida si paratiroida.

b. portiunea toracala formata din 10-12 perechi de ganglioni, de la care pleaca fibre toracale si abdominale. Fibrele preganglionare din T₁-T₅, parasesc nervii intercostali respectivi prin ramurile comunicante albe si ajung la ganglionii simpatici laterovertebrali corespunzatori, unde sinapseaza. Fibrele postganglionare toracale participa apoi la formarea plexurilor pulmonar, esofagian si cardiac (fig. 17).

Figura 17 - Sistemul nervos vegetativ simpatic

Fibrele preganglionare, ce pleaca din T₅-T₁₂, se desprind din nervii intercostali si ajung la ganglionii paravertebrali corespunzatori, nu sinapseaza si formeaza, apoi, ramurile abdominale. Fibrele abdominale ce vin din T₅-T₉, dau nastere nervului splanhnic mare care, dupa ce strabate diafragmul, merge la ganglionul celiac (semilunar). Ganglionii celiaci sunt doi ganglioni voluminosi (de unde si numele de 'creier abdominal'), de la care pleaca numeroase fibre postganglionare, ce vor forma cel mai mare plex abdominal - plexul solar sau celiac. In acest plex isi au originea o serie de fibre nervoase ce merg in lungul arterelor si care formeaza plexuri secundare: gastric, splenic, hepatic, suprarenal, renal, mezenteric superior. Fibrele abdominale ce vin din T10-T11 formeaza nervul micul splanhnic, care merge la ganglionul aortico-renal.

Vedem deci, ca nervii splanhnici sunt formati din fibre preganglionare, care nu sinapseaza in ganglionii laterovertebrali, ci in ganglionii previscerali.

c. portiunea lombara este alcatuita din 4-5 perechi de ganglioni de la care pleaca fibre postganglionare ce formeaza urmatoare plexuri: lombar, vascular, intermezenteric.

d. portiunea sacrala cuprinde 4-5 perechi de ganglioni simpatici laterovertebrali, asezati de o parte si de alta a rectului. Fibrele preganglionare din maduva lombara nu vin la acesti ganglioni prin ramuri comunicante albe, ci prin ramurile interganglionare. O parte din fibrele postganglionare trec prin ramurile comunicante cenusii in nervii rahidieni sacrali, iar altele formeaza plexul hipogastric superior prin care sunt trimise impulsuri la colonul sigmoid, rect si vezica urinara. Plexul hipogastric superior da nastere la doua plexuri hipogastrice inferioare (de o parte si de alta a rectului), de la care se formeaza apoi plexurile secundare: hemoroidal, vezical, uterin, vaginal sau prostatic, care inerveaza viscerele pelvine.

Ganglionii previscerali sunt situati in apropierea viscerelor. Cei mai importanti sunt: ganglionii celiaci (semilunari), ganglionii mezenterici superiori si ganglionii mezenterici inferiori. Mai sunt si: ganglionii plexurilor carotidiene si cardiace, ganglionii plexului renal, splenic, vezical, hemoroidal, uterin.

Ganglionii intramurali sunt situati in peretii viscerelor. Astfel, in peretii tubului digestiv (de la esofag si pana la rect) se gasesc 3 plexuri simpatice intramurale ce se anastomozeaza intre ele: plexul subseros (plexul Vorobiov), plexul muscular (plexul Auerbach), plexul submucos (plexul Meissner). Aceste plexuri contin un mare numar de ganglioni mici sau de celule nervoase izolate. Deoarece un neuron simaptic din coarnele laterale da nastere la 30 de ramificatii preganglionare scurte, in evantai, va inerva mai multe organe; de aici si raspunsul extins, generalizat, care se capata in cazul generalizarii simaptice.

Functiile sistemului simpatic

Sistemul simpatic exercita multiple functii asupra diferitelor organe; aceste functii sunt redate succint in tabelul alaturat.

Prin descarcari adrenergice, sistemul nervos simpatic contribuie permanent la mentinerea tonusului vascular. Se considera ca rolul cel mai important consta in interventia sa in situatii speciale, de pericol, cand au loc descarcari masive, pregatind organismul pentru 'lupta sau fuga'.

Astfel, activitatea cardiaca este intensificata, tensiunea arteriala sporeste, ceea ce determina o perfuzare mai buna cu sange a muschilor si organelor vitale; glicemia creste, la fel si concentratia acizilor grasi plasmatici, furnizand in felul acesta o cantitate mai mare de energie; vasoconstrictie cutanata, a carei rezultat este redistribuirea sangelui pe teritoriul coronarian si cerebral, iar sangerarile la nivelul plagilor diminueaza; bronhiile se dilata, ceea ce permite patrunderea mai usoara si in cantitate sporita a aerului in plaman si o hematoza mai buna; dilatatie pupilara si patrunderea in receptorul vizual a unei cantitati mai mari de lumina.

Extirparea totala a lantului simpatic paravertebral permite animalului de experienta supravietuirea, dar numai intr-un mediu cat mai constant posibil, el nerezistand la frig. Muschii scheletici, pe langa inervatia lor somatica functionala, au si o inervatie trofica ce influenteaza capacitatea lor de munca; unele fibre postganglionare simpatice trec prin ramul comunicant cenusiu, se alatura fibrelor somatice ale nervului rahidian si merg impreuna cu acestea la muschii scheletici.

Asa se explica cresterea amplitudinilor contractile, la un muschi obosit cu putere de contractie scazuta, dupa aplicarea de excitatii pe fibrele lui simpatice; prin aceste excitatii au fost stimulate procesele biochimice musculare eliberatoare de energie.

Din cele relatate se poate constatat ca sistemul simpatic indeplineste functii motorii, secretorii si trofice. Stimularea simpaticului are ca efect general o crestere a reactiilor catabolice. Transmiterea impulsului nervos simpatic se face cu ajutorul noradrenalinei.

Asupra modului de actiune a catecolaminelor la nivelul tesuturilor, in prezent, este admisa explicatia conform careia, la nivelul organelor, inervate de filete simpatice, ar exista doua tipuri de receptori celulari: alfa-receptori si beta-receptori. Alfa-receptorii, activati mai ales de noradrenalina, produc contractia muschilor netezi, in special, acelea din peretii arteriolelor. Acelasi efect excitator, il poate avea si adrenalina, dar numai in doze mari. Beta-receptorii, sensibili numai la adrenalina, produc efect inhibitor.

Exista o serie de substante care au un efect asemanator stimularii simpaticului si se numesc simpaticomimetice. Unele din aceste substante actioneaza direct asupra efectorului, iar altele, prin intermediul fibrei postganglionare (ex. efedrina), declansand eliberarea de catecolamine.

Sunt si substante simpaticolitice, care actioneaza asupra organului efector, blocand fie alfa-receptorii (ex. ergotamina), fie beta-receptorii (ex. diclorizoprenalina).

Sistemul nervos parasimpatic

La fel ca si cel simpatic este format dintr-o portiune centrala si alta periferica.

Portiunea centrala cuprinde neuronii grupati in centrii vegetativi de la nivelul trunchiului cerebral - parasimpaticul cranian - si de la nivelul maduvei sacrale - parasimpaticul sacral.

Parasimpaticul cranian este reprezentat printr-o serie de nuclei vegetativi parasimpatici de la care pleaca fibre ce se ataseaza unor nervi cranieni (III, VII, IX, X), care sunt alcatuiti atat din fibre somatice, cat si vegetative. Dintre acesti nuclei pozitia cea mai rostrala o are nucleul accesor al oculomotorului (Edinger-Westphal) din calota pedunculara mezencefalica. De la neuronii acestui nucleu pleaca fibre preganglionare ce vor sinapsa cu celulele nervoase din ganglionul ciliar, iar de aici, impulsul este transmis prin fibrele postganglionare, la muschii intrinseci ai globului ocular.

In punte se gasesc nucleii lacrimal si salivator superior. De la nucleul lacrimal pleaca fibre parasimpatice secretoare si vasodilatatoare, ce merg pe calea nervului VII la glandele mucoasei nazale, bucale si faringiene. De la nucleul salivator superior, fibrele parasimpatice preganglionare merg pe cale nervului intermediar Wrisberg (VII bis) si ajung la ganglionul submandibular, de unde vor pleca fibre postganglionare la glandele salivare submandibulare si sublinguale.

In bulb se afla nucleul salivator inferior de unde isi au originea fibrele parasimpatice ale glosofaringianului (IX). Sub planseul ventriculului IV se afla nucleul dorsal al vagului (cardio-pneumo-enteric), de la care pleaca fibre preganglionare direct la: inima, bronhii, plamani, esofag, stomatc, ficat, pancreas, intestinul subtire, colonul ascendent si transvers, splina, rinichi, glandele suprarenale. Nervul vag (pneumogastric), dupa ce formeaza nervul laringian inferior (recurent), ramane numai cu fibre vegetative.

Parasimpaticul sacrat cuprinde centrii preganglionari situati in coarnele laterale ale maduvei (S₂-S₄) sau in neuronii periependimari. Aceste fibre parasimpatice parasesc maduva impreuna cu nervii sacrali II, III, IV. Dupa iesirea nervilor din canalul rahidian, fibrele parasimpatice preganglionare se grupeaza si dau nastere nervilor pelvieni (drept si stang), care intra in constitutia nervului hipogastric (pelvi-perineal), plex format dintr-o retea de fibre simpatice si parasimpatice in ochiurile caruia se afla neuronii multipolari. Desi toate fibrele preganglionare parasimpatice patrund in acest plex, numai o mica parte sinapseza cu neuronii de aici, restul fibrelor strabat plexul hipogastric si vor sinapsa in ganglionii intramurali, din peretii ureterelor, vezicii urinare, uretrei, prostatei, veziculei seminale, uterului, vaginului, rectului etc. (fig 18).

Figura 18 - Sistemul nervos vegetativ parasimpatic

Fibrele postganglionare, care inerveaza aceste organe, sunt scurte (fig. 18).

Figura 18 - Structura arcului reflex parasimpatic sacrat

Dintre centrii parasimpatici sacrali mentionam: centrul mictiunii (vezicospinal sacral), centrul defecatiei (centrul anospinal sacral), centrul erectiei (centrul genitospinal sacral).

Portiunea periferica cuprinde fibre senzitive, neuroni vegetativi grupati, sau nu, in ganglioni viscerali parasimpatici, fibre nervoase motorii (preganglionare si postganglionare). Ganglionii parasimpatici, spre deosebire de cei simpatici, au o pozitie mult mai periferica, fiind situati in vecinatatea sau chiar in peretele organelor pe care le inerveaza. In regiunea craniana gasim urmatorii ganglioni parasimpatici: ganglionul ciliar, ganglionul otic, ganglionul submaxilar.

Functiile sistemului parasimpatic

Ca si simpaticul, sistemul nervos parasimpatic are functii motoare, secretoare si trofice. Parasimpaticul inerveaza musculatura neteda, cardiaca si glandele. Actiunea sa este opusa celei simpatice. Produce, de obicei, vasodilatatie la nivelul organelor pe care le inerveaza, dar efectele vasodilatatorii si motoare sunt, de obicei, foarte localizate.

Actiunile segmentului parasimpatic sunt mai discrete si mai difuze comparativ cu cele simpatice. Efectele parasimpatice au un caracter mai localizat si de refacere. Asa de exemplu, asupra inimii are ca efect scaderea frecventei cardiace si a puterei de refacere, protejand inima de effort si de un consum prea mare de energie; constrictia pupilei (mioza) protejeaza ochiul de o lumina prea intensa, care ar fi daunatoare.

Efectele generale ale parasimpaticului sunt de a favoriza digestia, asimilatia, somnul. Datorita efectului excitator asupra aparatului digestiv, prin stimularea secretiei glandelor digestive si a intensificarii motilitatii digestive, parasimpaticul este socotit ca fiind un sistem anabolic, in opozitie cu simpaticul care este predominant catabolic.

Actiunea sistemului nervos parasimpatic asupra diferitelor organe a fost deja prezentata schematic anterior, in tabel, impreuna cu actiunea simpaticului. Mediatorul chimic parasimpatic este acetilcolina, ce determina depolarizarea membranelor organelor efectoare pentru care parasimpaticul are actiune excitatoare si hiperpolarizarea membranelor organelor efectoare, asupra carora are un efect inhibitor. Efectul acetilcolinei este rapid, de scurta durata, strict localizat, deoarece ea este foarte repede descompusa de o enzima - colinesteraza.

S-a stabilit ca exista doua tipuri de colinesteraze: pseudo-colinesterazele, care pot descompune si alte substraturi (deci nu au actiune specifica) si care se gasesc in plasma sangelui si in hematii; acetilcolinesteraza de la nivelul sinapselor sistemului nervos central si al placilor motorii (cu actiune specifica).

Exista unele substante parasimpaticomimetice care reproduc efectele parasimpaticului. Astfel, ezerina actioneaza prin inhibarea colinesterazei, prelungind in felul acesta efectul acetilcolinei. Alte substante sunt parasimpaticolitice a caror actiune se manifesta la nivelul receptorilor acetilcolinici din membrana efectorilor, impiedicand activitatea acetilcolinei (ex. atropina). Exista si asa-numitele substante parasimpaticotrope (ex. pilocarpina), care stimuleaza activitatea parasimpaticului.

Sistemul nervos vegetativ functioneaza, ca si sistemul nervos somatic, prin mecanisme complexe, avand la baza actul si arcul reflex vegetativ. S-a constatat insa, ca unele activitati vegetative (motilitatea intestinala, tonusul sfincterului anal) pot avea loc si dupa extirparea maduvei. Aceasta este data de sistemul nervos intramural format din plexuri si neuroni, ce confera unor organe o oarecare autonomie.

Organele care poseda o inervatie dubla sunt in mod permanent sub influenta actiunilor antagoniste a celor doua componente vegetative. Aceste actiuni, manifestate sub forma tonusului vegetativ, pot fi evidentiate prin indepartarea unuia din cele doua componente.

Rezultatul activitatii sistemului nervos vegetativ este mentinerea constantelor functionale ale organismului, a homeostaziei. Mentinearea in limite fiziologice a constantelor lichidelor mediului intern, a temperaturii lor, se realizeaza prin intermediul sistemului nervos vegetativ care actioneaza asupra circulatiei, respiratiei, aparatului glandular. De exemplu, la mentinerea unui anumit nivel a glicemiei intervine ficatul, pancreasul, medulosuprarenala, glande ce se gasesc sub controlul sistemului nervos vegetativ.

Intre sistemul nervos vegetativ si cel al vietii de relatie exista o stransa interdependenta anatomica si functionala. Cele doua sisteme se influenteaza reciproc, contribuind in felul acesta, la realizarea adaptarii functiilor organelor interne la conditiile variabile ale mediului intern si extern.

Substanta reticulata a trunchiului cerebral, pe langa functiile sale de reglare a sistemelor somatomotorii, mai indeplineste si importante functii vegetative; aici sunt situati o serie de centri: respirator, al deglutitiei, al masticatiei, al vomei, al motricitatii vaselor sanguine etc. Toti acesti centri integreaza reactii foarte complexe somatice si vegetative. In declansarea acestor efecte somatice si vegetative, in urma activarii formatiei reticulate, un rol deosebit il are secretia de adrenalina al carei efect este stimulativ asupra substantei reticulate.

BIBLIOGRAFIE

Baciu.I 'Fiziologie', Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1997

Baciu.I 'Bazele fiziologice ale ergonomiei' - vol. I, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1984

Best C.H.; Taylor N.B. 'Bazele fiziologice ale practicii medicale', Ed. Medicala, Bucuresti, 1958

Bota C. 'Fiziologia educatiei fizice si sportului', M.T.S., Scoala Nationala de antrenori, Bucuresti, 1993

Carmaciu R. si colab. 'Anatomia si fiziologia omului', Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983

Demeter A. 'Fiziologia si biochimia educatiei fizice si sportului', Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1979

Groza P. 'Fiziologie', Ed, Medicala, Bucuresti, 1991

Guyton Arthur G. 'Fiziologie', Ed. Medicala, Bucuresti, 1996

Haulica I. 'Fiziologie umana', Ed. Medicala, Bucuresti, 1996

Miscalencu D., Maxim Gh. si colab. 'Anatomia omului', Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1983

Mogos Gh., Ianculescu A. 'Compendiu de anatomie si fiziologie', Ed. Stiintifica, Bucuresti, 1973

Voiculescu I.C., Petricu I.C. 'Anatomia si fiziologia omului', Bucuresti, 1971

REZUMAT

Functiile de relatie pun omul in legatura cu mediul inconjurator si sunt indeplinite de organe speciale grupate in sisteme. Astfel locomotia se efectueaza datorita punerii in miscare cu ajutorul muschilor, a oaselor; oasele si muschii sunt organele esentiale ale locomotiei. Muschii se contracta numai cand primesc excitatii speciale, venite prin nervi de la organele centrale nervoase; acestea, la randul lor, primesc excitatii atat din mediul extern cat si din cel intern, prin intermediul unor organe receptoare, specializate pentru diferiti excitanti - organe de simt.

Sistemul nervos indeplineste cea mai complexa si mai inalta functie integratoare. Prin intermediul lui se realizeaza, pe de o parte integrarea organismului in mediu, iar pe da alta parte, a partilor lui intr-un tot unitar. Unitatea lui se vadeste prin originea comuna a partilor sale dar si prin relatiile sale fiziologice; astfel functiile de relatie nu se pot efectua fara concursul celor vegetative si nici cele vegetative fara sprijinul celor de relatie. Mecanismul fiziologic fundamental al sistemului nervos este reprezentat de actul reflex.