FIZIOPATOLOGIA FEBREI

Reactia febrila este componenta a reactiei generale de adaptare a homeotermelor fata de actiunea excitantilor macromoleculari. Prin reactia febrila sau sindromul de febra se intelege modalitatea reactionala a homeotermelor realizata prin tulburarea mecanismelor centrale de termoreglare in sensul stabilirii temperaturii corpului la un nivel nou, superior, nivel pentru care se restabileste echilibrul dintre termogeneza si termoliza, insotite de modificari functionale, metabolice si biochimice. Spre deosebire de hipertermie, febra prezinta o independenta relativa fata de conditiile termice ale mediului ambiant, putand apare in orice conditii de temperatura externa.

Reactia febrila are semnificatie patologica atunci cand depaseste anumite limite (intensitate, durata). La animale cu capacitatea de aparare epuizata, reactia febrila se produce foarte usor. Multe boli evolueaza mai grav in lipsa febrei (ex. holera aviara).

Etiologia reactiei febrile. In majoritatea cazurilor reactia febrila este rezultatul patrunderii in organism a unor excitanti macromoleculari care genereaza fenomene de excitatie nespecifice (paraalergice) sau specifice (alergice).

Agentii producatori de febra (piretogeni) pot fi:

agenti biologici (febra infectioasa) - determina febra septica si sunt: virusuri, bacterii, paraziti, exo- si endotoxine, lipopolizaharide membranare bacteriene, pirexina (subst. de natura glicoprotidica din exsudat) etc.

agenti neinfectiosi (febra aseptica):

- substante proteice rezultate din dezintegrari proteice in urma necrozelor, hemolizelor, arsurilor, dar si unele proteine heterologe. Aceste substante produc febra proteica (de resorbtie).

- unele medicamente, hormoni sau substante toxice: adrenalina, cafeina, cocaina, estrogenii, tiroxina, nicotina. Actioneaza asupra centrilor termoreglarii sau asupra energogenezei tisulare.

- substante osmoactive - determina febra salina sau de deshidratare. Se produce ca urmare a deficitului de aport hidric, excesului de eliminare de apa, injectarii intravenoase de solutii hipersaline.

- substante biologic active, rezultate in urma contactului antigen -anticorp; produc febra alergica.

- afectari cerebromedulare diverse - traumatisme, excitatii, tumori etc.

Patogenia febrei. S-a presupus ca in reactia febrila un rol deosebit il au tulburarile termoreglatorii, respectiv febra este rezultatul cresterii termogenezei sau diminuarii termolizei. Cel mai frecvent febra este urmarea perturbarii ambelor mecanisme, cu pastrarea corelatiilor functionale dintre ele. Organismul isi pastreaza capacitatea de termoreglare, insa nivelul la care se stabileste echilibrul dintre termogeneza si termoliza este mai inalt decat cel normal.

In patogenia reactiei febrile, rolul esential il detine tulburarea activitatii sistemului nervos central, respectiv excitarea directa sau indirecta a centrilor termoreglatori. Secundar se asociaza glandele cu secretie interna si ganglionii nervosi periferici.

Semnalul pirogenic, reprezentat de pirogeni primari (exo- sau endogeni) de naturi diverse, provoca injuria tisulara si activarea macrofagelor, care formeaza pirogenul endogen. Pirogenul endogen este o proteina bazica, cu masa moleculara mica, ce provine din leucocite si macrofage (IL-1, IL-2, IL-6, IL-8, TNF, IFN). Odata eliberat, pirogenul endogen actioneaza probabil asupra neuronilor termosensibili din regiunea preoptica a hipotalamusului, inducand sinteza de serotonina si prostaglandine E₁ si E₂ (trasmitatori centrali de initiere a febrei). Prostaglandinele mediaza cresterea AMP -ciclic, care mediaza stabilirea unui nou echilibru intre termogeneza si termoliza.

Stadiile reactiei febrile

Reactia febrila evolueaza in trei faze, astfel:

1. Cresterea temperaturii corporale (stadium incrementi). Are loc prin modificarea echilibrului dintre termoliza si termogeneza in sensul intensificarii termogenezei si diminuarii termolizei, putand sa predomine una sau alta dintre modificari.

Cresterea temperaturii poate avea loc lent, precedata fiind de o perioada de latenta, sau rapid, in cateva ore (ex. pneumonie, antrax). Instalarea in timp scurt este insotita de vasoconstrictie periferica generalizata si de diminuarea termolizei, cu senzatie de frig si cu energogeneza musculara intensa si horipilatie (frison termic). Consumul de oxigen poate creste in timpul frisonului cu pana la 200% fata de conditiile bazale. Pielea este palida sau usor cianotica si rece. Cu cat febra se instaleaza mai lent cu atat frisoanele sunt mai mici sau chiar lipsesc. Cresterea temperaturii centrale determina excitarea centrilor vasomotori, cu aparitia vasodilatatiei periferice.

2. Perioada de stare (stadium fastigii). Se caracterizeaza prin nivel termic crescut, cu pastrarea capacitatii de reglare termica, dar limitat, datorita labilitatii centrilor hipotalamici. Variatiile zilnice ale hipertermiei (ciclul nictermeral al febrei) definesc diferite tipuri de febra.

3. Revenirea la normal a temperaturii (stadium decrementi). Are loc prin limitarea relativa a termogenezei si cresterea termolizei - prin vasodilatatie periferica si hipersecretia glandelor sudoripare.

Restabilirea eutermiei se poate face brusc, in cateva ore (per crysis) sau lent, in cateva zile (per lysis). Se evidentiaza: bradicardie, hipotensiune arteriala, poliurie, restructurari imunologice. Uneori, la sfarsitul crizei se inregistreaza o noua ascensiune termica -pseudocriza - consecutiva unor complicatii.

Clasificarea febrelor se face dupa mai multe criterii, astfel:

dupa gradul hipertermiei:

- febra usoara (subfebrilitate) - cresterea temperaturii corporale cu pana la 1^oC peste limita maxima a speciei;

- febra moderata - temperatura creste cu 1-2^oC (in boli cu evolutie cronica, inflamatii localizate, postoperator);

- febra mare - temperatura corporala creste cu 2-3 ^oC peste valorile normale;

- febra foarte mare (hiperpirexia) -temperatura creste cu mult peste 3 ^oC fata de normal (rujet, septicemie, antrax).

dupa durata reactiei febrile si intensitate:

- febra efemera - cu o durata de 1-2 zile (stari alergice, stres);

- febra acuta - cu durata medie de 10 zile (forme acute ale unor boli infectioase);

- febra subacuta - cu durata intre 10-30 zile (gurma, jigodie);

- febra cronica - accese febrile repetate, in boli cu evolutie cronica;

dupa aspectul curbei termice in perioada de stare:

- febra continua (in platou) - diferenta nictemerala a temperaturii este sub 1^oC, fara atingerea normotermiei (pneumonie);

- febra remitenta (in dinti de ferastrau) - oscilatiile zilnice depasesc 1 ^oC, fara a ajunge la normal in cursul evolutiei (bronhopneumonie, procese supurative);

- febra intermitenta - puseuri hipertermice de scurta durata, intercalate de perioade de eutermie de durata ceva mai lunga;

- febra recurenta (ondulanta) - alternarea de perioade de hipertermie lungi (cateva zile) cu perioade de normotermie egale ca durata (anemia infectioasa);

- febra atipica - nu se incadreaza in cele patru tipuri (toxiinfectii).

Modificari morfo-functionale si metabolice caracteristice febrei. In general, in cursul reactiei febrile creste excitabilitatea intregului sistem nervos, cu dereglari cortico-subcorticale de grade variabile (inhibitie corticala si excitatia centrilor subcorticali). Echilibrul neurovegetativ se modifica in favoarea ortosimpaticului (in prima faza) sau a parasimpaticului (in faza finala).

Modificarile functionale depind de natura si agresivitatea agentului etiologic. Primele manifestari constatate la un animal febril sunt: facies abatut, zgribulire, zburlirea parului/penelor, tremuraturi musculare, uscarea botului si a mucoaselor aparente. Tahicardia este proportionala cu febra (frecventa batailor creste cu 8-10 pe minut pentru fiecare grad). Dupa o perioada de hipertensiune arteriala ce insoteste frisonul (in stadiul de crestere), se produce hipotensiunea arteriala, iar respiratia devine rapida si superficiala. In partea finala se manifesta hiperemie si tendinta de colaps.

La nivel sanguin se constata hemoconcentratie, hipercoagulabilitate, cresterea titrului de anticorpi, a VSH-ului, tendinta de acidoza. Secretiile tubului digestiv si peristaltismul se reduc, afectand utilizarea hranei si favorizand dezvoltarea florei de putrefactie. Pot apare constipatia si meteorismul. Datorita reducerii apetitului si diminuarii secretiilor digestive secundar se adauga semiinanitia sau inanitia. La nivel renal are loc reducerea filtrarii glomerulare si a concentrarii urinii, cu modificarea calitatii acesteia. Perioada initiala a reactiei febrile se caracterizeaza prin oligurie sau anurie, hipoclorurie, iar perioada de defervescenta e marcata de poliurie cu eliminarea excesiva de saruri minerale si metaboliti.

Modificarile morfologice sunt reprezentate de procese distrofice in organele parenchimatoase, datorate hipertermiei si toxicitatii metabolitilor.

Modificarile metabolice se manifesta astfel:

- metabolismul glucidic: hiperglicemie, reducerea glicogenezei, intensificarea glicogenolizei hepatice, cu scaderea rezervelor de glicogen hepatic;

- metabolismul lipidic: lipoliza cu cresterea colesterolului si acumularea de corpi cetonici (in cazul diminuarii rezervelor de glucide). Alterarile functionale hepatice pot fi insotite de infiltratia grasa a acestui organ.

- metabolismul protidic: creste catabolismul proteic, cu marirea eliminarilor de azot prin urina. Cresc alfa- si gamaglobulinele, fibrinogenul si protrombina.

- metabolismul hidromineral: in primele doua stadii se reduce diureza cu retinerea apei, clorului si sodiului in organism, iar in perioada finala se accentueaza diureza si transpiratia, cu eliminarea clorului si a apei.

In anumite limite, reactia febrila poate fi o reactie favorabila organismului pentru ca favorizeaza formarea anticorpilor, cresterea titrului acestora in sange (creste proteinemia), modifica reactivitatea, stimuleaza glandele cu secretie interna (hipofiza, tiroida, suprarenalele), mobilizeaza aparatul fagocitar si stimuleaza fagocitoza. Lipsa febrei intr-o infectie indica scaderea reactivitatii organismului (ex. la animalele batrane).

In bolile cronice, provocarea artificiala a reactiei febrile (piretoterapia) are efecte bune prin modificarea reactivitatii, in sensul cresterii capacitatii deaparare si vindecare prin activarea proceselor metabolice.

Febra mare si de lunga durata poate deveni nefavorabila organismului, scazand capacitatea de aparare ca urmare a epuizarii acestuia.