IMUNITATEA TRACTUSULUI RESPIRATOR

IMUNITATEA TRACTUSULUI RESPIRATOR

Pulmonul este inainte de toate organul unde se efectueaza schimburile gazoase intre aerul ambiant si organism. El participa deasemenea, in mod activ la defensiva acestuia din urma contra agresiunii din mediu, putand fi sediul reactiilor imune locale sau sistemice. In ultima instanta, tractusul respirator este in mod continu, expus particulelor si microorganismelor prezente in aerul ambiant. Particulele mai mari (peste 15 ) sunt interceptate in partea superioara a cailor aeriene cuprinse intre narine si bronhiile de calibru intermediar, iar stranutul, tusea clearence-ul mucociliar si anticorpii din clasa IgA in forma lor secretorie constituie principalele mecanisme de eliminare. Dimpotriva, caile aeriene inferioare si alveolele sunt lipsite de sistemul de epurare mecanica si depind aproape exclusiv de sistemul fagocitar pentru eliminarea celor mai mici particule care se pot depune.

In conditii normale, macrofagele constituie majoritatea fagocitelor din alveole si din interstitiul pulmonar. Se disting mai multe tipuri de macrofage in pulmon, macrofage alveolare, macrofage bronhice, macrofage interstitiale si macrofagele intravasculare.

In afara de functia de fagocitoza, macrofagele pulmonare participa activ la reactiile imune locale. Aceasta participare se explica pe deoparte prin bogatia lor in receptori membranari si pe de alta parte prin eliberarea mai multor mediatori. Dintre acesti mediatori se pot retine in mod particular metabolitii oxigenului, enzimele, monokinele si lipidele bioactive. Derivatii de oxigen in particular, radicalul hidroxil (OH) si peroxidul de hidrogen (H₂O₂) sunt puternici agenti bactericizi si tumoricizi. Monokinele sunt hormoni care permit celulelor sa comunice intre ele. Astfel, factorul necrozant al tumorilor (TNF) si interleukina 1 (IL1), au un larg spectru de actiune, favorizand aderenta fagocitelor la celulele endoteliale, recrutarea si activarea limfocitelor T si a polinuclearelor, promovand cresterea fibroblastica. In sfarsit, derivatii de acid arachidonic si factorul activator al plachetelor (PAF) sunt principalele lipide bioactive.

Aceasta capacitate a macrofagului alveolar de a raspunde la o intreaga serie de stimuli (factori ai complementului, imunoglobuline, complexe imune, endotoxine, citokine, lipide, etc.) si de a elibera un larg evantai de mediatori confera fagocitozei un rol de pivot in reactiile inflamatorii si imune de la nivelul pulmonului.

Limfocitele sunt localizate in diferite spatii anatomice ale pulmonului. In primul rand ele se gasesc in ganglionii limfatici de la nivelul marilor bronhii, apoi in nodulii limfoepiteliali ce se afla in relatie stransa cu endoteliul bronhic. Acesti noduli corespund placilor Peyer din tractusul digestiv si au fost denumiti tesut limfoid asociat bronhiilor, sau sub abrevierea de BALT in literatura anglo-saxona. In final, se gasesc limfocitele izolate in lumenul alveolar.

Polimorfonuclearele neutrofile sunt prezente in bronhii dar sunt virtual absente in alveole. In anumite circumstante patologice acestea pot patrunde si in alveole.

Polinuclearele eozinofile, gratie receptorilor Fc sunt capabile de citotoxicitate dependenta de anticorpi. O crestere a numarului de eozinofile in secretiile pulmonare survine in cursul reactiilor de hipersensibilitate, rezultat a infestatiilor parazitare, fie a inhalarii de alergeni.

In secretiile cailor respiratorii se gasesc si numerosi factori umorali nespecifici cu activitate antibacteriana. Neutrofilele, macrofagele si celulele epiteliului glandular produc lizozine care degradeaza peretele celular al bacteriilor Gr⁺. Macrofagele, limfocitele T si epiteliul cailor respiratorii produc interferoni care poseda proprietati antivirale. Se mai evidentiaza lactoferina, transferina si componenti ai complementului care sunt capabili de activitatea antibacteriana.

Imunoglobulinele detectate in secretiile cailor respiratorii la numeroase specii de animale sunt IgA, IgG si IgM. IgA si IgG predomina dar raportul lor variaza in functie de diferitele spatii ale tractusului respirator. IgA sunt majoritare in caile respiratorii superioare, in timp ce IgG cresc in portiunea distala a tractusului pentru a deveni predominante la nivel bronho-alveolar. Prezenta IgM este totdeauna discreta in caile respiratorii superioare (anterioare), dar mai marcata in bronhiole si alveole.

Vaccinurile pe cale nazala sau infectiile la acest nivel antreneaza o concentratie mare de IgA specifice in caile respiratorii superioare, ce constituie o buna protectie contra virusurilor si bacteriilor ce se ataseaza la mucoasa respiratorie.

Imunitatea bronhica

Inhalarea constanta de antigeni constituie un factor favorizant a raspunsurilor imune, mai intai la nivel nazal apoi bronhic. Depunerea antigenelor si formarea complexelor imune la suprafata epiteliului bronhic sunt etape cruciale in patogenia astmului extrinsec sau alergic.

Fiziopatologia astmului caracterizata prin bronhoconstrictie, edem submucos si hipersecretie bronsica este inca imperfect cunoscuta. Imunoglobulinele si mastocitele tisulare din submucoasa bronsica sunt protagonistii majori ai reactiei reaginice sau a hipersensibilitatii imediate din astm. In timpul crizelor de astm, eozinofilele si neutrofilele se acumuleaza in bronhii atrase de marile cantitati de agenti chimiotactici eliberati de mastocite. Mastocitul contine si mari cantitati de agenti bronhoconstrictori asa cum sunt: histamina, prostaglandina D₂, leucotrienele C₄, D₄, E₄ etc.

Imunitatea pulmonara

Reactiile imune fac parte din mecanismele de defensiva ale pulmonului contra tuturor antigenelor, microorganismelor sau virusurilor care afecteaza caile aerofore terminale si alveolare. Un depozit excesiv de antigene pot antrena o reactie imuna intensa asociata sau nu fenomenelor lezionale.

Reactia imuno-acuta se acompaniaza in mod obisnuit de un edem interstitial alveolar si de un aflux de polimorfonucleare neutrofile din capilarele pulmonare in spatiul alveolar.

Pneumopatiile de hipersensibilitate sunt deseori citate ca exemple de reactii imune cu complexe imune, care se acompaniaza de o intensa reactie inflamatorie initiala, urmata de o faza subacuta si evoluand spre cronicizare in cazul cand stimularea imuna persista. In cazul alveolitelor extrinseci, antigenul este deseori cunoscut (de ex. IgA de porumbel in boala crescatorilor de porumbei sau proteinele derivate din Thermoactinomyces faeni pentru 'pulmonul de fermier').

Testele de provocare realizate prin inhalarea antigenului declanseaza o reactie imuna imediata caracterizata printr-o acumulare de polimorfonucleare neutrofile in caile aeriene distale si alveole. Aceasta reactie imediata este urmata de o faza subacuta asociata unui aflux de limfocite, uneori de tip supresor/ citotoxic. Se ajunge in ultima instanta la o remaniere de tip fibros la nivelul interstitiilor alveolare cu depuneri de colagen de tip I la nivelul stromei interstitiale, proliferarea fibroblastelor stromei si inlocuirea celulelor epiteliale alveolare aplatizate de tip I prin celulele cubice de tip II. Aceasta fibroza antreneaza o mai slaba difuziune a gazelor prin traversul membranei alveolo-capilare.

Acest tip de leziuni fibrozante se regasesc in egala masura in patologia strict pulmonara asa cum este fibroza pulmonara idiopatica cat si in imunopatologiile sistemice asa cum sunt anumite boli autoimune si reumatismale, sau mult mai rar sarcoidioza.