CATEGORII DOCUMENTE |
Alimentatie nutritie | Asistenta sociala | Cosmetica frumusete | Logopedie | Retete culinare | Sport |
Materiale de amprenta
In stomatologie,amprenta ,reprezinta replica negativa,fidela, a campului protetic si este folosita pentru confectionarea in laborator a unui model.
In functie de datele pe care le transfera si de etapa de tratament in care se utilizeaza amprentele se clasifica in :
amprente preliminare-folosite in etapele intermediare si amprente finale-utilizate pentru realizarea lucrarii protetice finale.Transfera informatii morfologice ;
supraamprente sau amprente de pozitie-dau informatii de pozitie relativa a elementelor cuprinse de amprenta ;
amprente functionale-comunica informatii dinamice-functionale ;
amprente de orientare sau ghidaj-orienteazǎ alte etape ale tratamentului protetic.
Materialele de amprenta trebuie sa indeplineasca o serie de conditii impuse de tehnica de amprentare , precum si de particularitatile campului protetic.
Conditii pe care trebuie sa le indeplineasca materialele de amprenta :
Fidelitatea-capacitatea de a reproduce detaliile cele mai fine ale campului protetic.Depinde atat de consistenta initiala si de hidrofilia materialului,ca si de marimea particulelor componente.
Plasticitatea sau Fluiditatea-capacitatea de a fi deformat si modelat sub actiunea unei presiuni minime,inregistrand totusi toate detaliile morfologice ale campului protetic,fara deformarea reliefului acestuia.Depinde de consistenta initiala a materialului si este invers proportionala cu manevrabilitatea materialului.
Elasticitatea-capacitatea materialului de a permite dezinsertia amprentei de pe campuri protetice retentive. Capacitatea de a suporta astfel de deformari elastice este dependenta si de alti factori precum:
gradul de retentivitate al campului protetic ;
-grosimea materialului de amprenta supus deformarii ;
-timpul in care se face dezinsertia amprentei ;
-calitatea legaturii dintre materialul de amprenta si portamprenta.
Rezistenta mecanica-materialul de amprenta trebuie sa fie suficient de rezistent incat sa nu se rupa la dezinsertia amprentei de pe campul protetic,dar nici pe parcursul transportului,depozitarii sau a turnarii modelului.
Stabilitatea dimensionala-materialul de amprenta trebuie sa asigure reproducerea corecta a raporturilor dintre elementele morfologice.In conditii normale de temperatura si umiditate,nu exista un material stabil din punct de vedere dimensional.
Timpul de priza-ar trebui sa poata fi adaptat fiecarei situatii clinice in parte.
Compatibilitatea cu materialul modelului- in amprente din hidrocoloizi nu se pot obtine modele din amalgam , din aliaje usor fuzibile sau din metale depuse pe cale galvanica.Alginatele,prin fosfatul trisodic din compozitia lor,inhiba priza gipsului de model.
Pe langa conditiile enumerate mai sus,materialele de amprenta trebuie sa posede si o paleta de calitati care sa le mareasca gradul de rentabilitate :
Miros si gust placute ;
Durata lunga de depozitare ;
Lipsa unor componenti toxici sau iritanti ;
Utilizarea lor sa nu necesite o aparatura aferenta costisitoare;
Manipulare simpla;
Posibilitatea de dezinfectare a amprentei fara riscul de modificare a acuratetei acesteia;
Un raport calitatepret avantajos
Nu trebuie sa emane gaze , atat pe parcursul prizei proprii cat si al prizei materialului de model.
Neexistand un material de amprenta care sa intruneasca toate calitatile enumerate,medicului stomatolog ii revine sarcina de a alege materialul adecvat situatiei clinice,tehnicii de lucru si abilitatii sale profesionale.Aceasta alegere trebuie insa fundamentata pe cunoasterea profunda a avantajelor si dezavantajelor fiecarui material de amprenta.
Au existat mai multe incercǎri de clasificare ale materialelor de amprenta la baza carora au stat diferite criterii precum :
Consistenta pe care-o capǎtǎ la sfarsitul fazei de amprentare-POGIOLLI;
Timpul de plasticitate si consistenta materialului in momentul dezinsertiei amprentei din cavitatea bucala-IEREMIA
Gradul de vascozitate pe care-l au in stare de plasticitate-ENE si POPOVICI.
Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare |
Vizualizari: 1385
Importanta:
Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved