PERIOADA ADULTA - Schimbari in plan fiziologic

PERIOADA ADULTA

Schimbari in plan fiziologic

Pe durata intregului stadiu exista la majoritatea indivizilor un nivel functional organic stabilizat ca o conditie de fond a desfasurarii bune a tuturor activitatilor. H.B. James constata aceasta stabilitate pana catre 60-70 de ani care se datoreaza sistemului nervos autonom si hipotalamusului. Pe fondul acestui echilibru organic se inregistreaza unele modificari discrete incepand cu 40 de ani asa cum ar fi cele privind modificare tensiunii arteriale, functionarea inimii sau a apara-tului respirator. La nivelul SNC iesirea din functie a unor neuroni, proces care incepe de la 25 de ani, se accentueaza de-a lungul substadiilor adultului. Se produce de asemenea declinul functiilor glandelor sexuale, mai intai la femei si apoi la barbati. Pierderea de tesut osos care incepe de la 30 de ani se accentueaza usor la 40 de ani si mai departe. La fel tonusul muscular scade usor in primul substadiu si se resimte mai mult in ultimul. Datorita acestor fenomene se produc chiar modificari ale siluetei, creste greutatea corporala. Sunt de asemenea mai discrete, dar apoi incepand cu 50 de ani mai evidente, unele schimbari fizionomice cum ar fi accentuarea trasaturilor, incaruntirea si rarirea parului, aparitia ridurilor. Toate aceste schimbari biologice au ritmuri diferite la diverse persoane in functie de zestrea genetica a fiecaruia si de stilul propriu de viata. Ele au un ecou in planul vietii psihice indeosebi privind imaginea de sine si stimuleaza gasirea unor modalitati de compensare.

Cele mai multe scaderi ale capacitatilor fizice tin de sensibilitate si de psihomotricitate, mai ales perceptiile vizuale si cele auditive se desfasoara de-a lungul acestui stadiu cu modificari functionale din ce in ce mai accentuate. Astfel perceptiile vizuale incep sa fie influentate de faptul ca scade acomodarea cristalinului. Mobilitatea oculara se pastreaza si se asigura astfel viteza necesara in desfasurarea percep-tiilor. Dupa 45 de ani scade capacitatea de extragere a informatiilor din imaginile mai complexe sub presiunea timpului. Sensibilitatea auditiva incepe sa scada putin chiar dupa 35 de ani si se accentueaza dupa 45 de ani fara a perturba adaptarile la ambianta. Daca profesia cere astfel de capacitate de auz fin, ele pot sa le conserve inca multa vreme. Munca desfasurata in spatii poluate sonor afecteaza puternic auzul. Dupa 40-45 de ani scade sensibilitate olfactiva, cat si sensibilitatea tactila, dar solicitarile profesionale privind aceste capacitati le pot mentine la parametrii satisfacatori pe toata durata angajarii in munca. Psihomotricitatea are o dinamica nuantata: rapidi-tatea miscarilor scade chiar dupa 30 de ani si se accentueaza in stadiul adult, dar precizia scade la 40 de ani si ceva mai mult dupa 50. Ea tinde sa fie cel mai bine conservata de solicitarile profesionale. Intensitatea miscarilor scade dupa 50 de ani in mod real, dar tinde sa fie subiectiv resimtita mai accentuata decat este in realitate. O dinamica deosebita prezinta si capacitatile de atentie. Ele sunt foarte mult influentate de solicitarile profesionale si de aceea cercetatorii au propus sa fie distinse: atentia generala de cea profesionala. Atentia generala este mai mult influentata de inaintarea in varsta, insa scaderile sunt ceva mai mari intre 30 si 35 de ani si apoi pana la 50 de ani diminuarile sunt mai mici si devin mai accentuate in activitatile de lunga durata. Atentia profesionala poate inregistra chiar unele cresteri in primul substadiu adult. Volumul si distributivitatea cresc mai mult, selectivitatea si gradul de concentrare ceva mai putin si totusi semnificativ pentru adaptarea la sarcinile profesionale. Incepand cu perioada adulta mijlocie si aceasta forma de atentie scade, dar relativ putin fara sa perturbe desfasurarea activitatilor. Se poate spune ca se inregistreaza profesionalizarea acestor capacitati care le face pe de o parte sa se desfasoare in forme caracteristice si pe de alta parte sa se mentina la parametri buni mai multa vreme (Tinca Cretu).

Etapele varstei adulte

Perioada adulta este perioada cea mai bogata si activa a ciclurilor de viata, este caracterizata de activitate profesionala intensa, relatii sociale si de munca in expansiune, precum si de extinderea responsabilitatilor privind viata de familie. Criteriile diferentierii stadiilor dezvoltarii psihice dupa U. Schiopu, E. Verza (1981, p. 254) sunt tipul fundamental de activitate si tipul de relatii implicate. Ca urmare autorii propun urmatoarele subetape cu anume caracteristici:

35/45 ani este varsta adulta caracterizata de stabilitate, implantatie profesionala intensa, activitate cumulativa, activa creatoare. Statusurile si rolurile incep sa fie mai incarcate de responsabilitati. Copiii incep sa frecventeze scoala si creste continutul subidentitatii de parinte.

45/55 ani adulta propriu-zisa unde continua dezvoltarea planurilor profesionale si sociale, dar are loc diminuarea subidentitatilor de sot si parinte. Evolutia feminina este relativ mai tensionata si incarcata de indispozitii si anxietati cu substrat biologic si hormonal (menopauza).

55/65 ani corespunde perioadei adulte prelungite carac-terizata de diminuarea fortelor fizice, este o perioada critica pentru femei fragilizarea lor fizica fiind mai evidenta, este momentul diminuarii acelor 4 subidentitati intr-un mod variat si inegal. Are loc denuclearizarea familiei si diminuarea pana la anulare a subidentitatii profesionale (momentul retragerii din viata profesionala). Ramane activa subidentitatea maritala si cea social-culturala si are loc tranzitia catre varstele de regresie.

Perioada adulta dominata de tinerete este dupa WHITE (1975) una din cele mai importante, datorita multiplelor structuri ce se solidifica acum; ca urmare el identifica 4 directii de dezvoltare carac-teristice:

q  stabilirea identitatii eului

q  independenta relatiilor personale

q  cresterea intereselor

q  umanizarea valorilor

C. Gould este un alt cercetator preocupat de dezvoltarea adultului. In studiile sale propune mai multe etape si anume: elevarea de domi-nanta de la 16 la 18 ani unde axa comportamentala este lupta pentru castigarea independentei, de la 18 la 22 perioada parasirii familiei unde caracteristica este construirea relatiilor de prietenie ca substitute ale familiei, de la 22 la 28 perioada construirii unei vieti functionale (efective), de la 29 la 34 de ani perioada crizei de evaluare, de la 35 la 43 de ani criza relativa la incheierea perioadei de tinerete, de la 43 la 50 de ani atingerea unei relative stabilitati, de la 50 in sus perioada maturitatii depline cand adultul in varsta este axat pe valorizarea activitatilor zilnice in detrimentul planurilor de lunga durata.

Ca o concluzie, putem afirma ca perioada adulta este una dintre perioadele cele mai pline de variatii si in pofida propunerilor de periodizare majoritatea autorilor recunosc faptul ca adultii trec prin stadiile propuse de ei pe paliere largi de varsta. Pe de alta parte trebuie sa mai adaugam faptul ca fiecare aspect al dezvoltarii adultului pe fiecare stadiu este trait diferit fiind afectat de contextul individual de viata si de propriile trasaturi de personalitate.

Aspecte caracteristice ale gandirii si invatarii in perioada

adulta

Ideea piagetiana conform careia dezvoltarea se incheie cu atingerea stadiului de operare formala pe de o parte si ca aceasta se petrece in adolescenta, pe de alta parte este pusa in discutie de cercetari recente care prezinta al cincilea stadiu cel al operatiilor postformale.

Concluziile studiilor au aratat ca operatiile postformale includ trei tipuri de rationamente:

q  gandirea relativista - care presupune intelegerea cunoasterii ca fiind dependenta de perspectiva subiectiva a celui care cunoaste;

q  gandirea dualista - abilitatea de a releva si rezolva contradictii survenite din viziuni/pareri contrare;

q  gandirea sistematica - capacitatea de a gandi sau de a reflecta la toate sistemele de cunoastere sau de idei.

Cercetatorii subliniaza faptul ca dezvoltarea adultului se situeaza pe un nou nivel care a primit diferite denumiri: postformal, multiliniar (Chandler), pragmatic (Lahouvie-Vief) metacognitiv (Broughton, Gruber, Voneche), stadiul dialectic (Riege) si stadiul formularii de probleme (Arlin). Comparand aceste denumiri cu caracteristicile gandirii postfor-male pot fi evidentiate caracteristicile majore ale gandirii adultului: metacognitiva, dialectica si pragmatica.

Deosebit de importanta pentru dezvoltarea adultului este evo-lutia capacitatilor intelectuale, stadiul in care se afla aceste capacitati. Desi nu se stie inca suficient despre aceasta, cert este ca devenirea adulta nu duce la o degradare sau o deteriorare a acestor capacitati decat foarte tarziu. Memoria se restructureaza prin maxim de eficien-tizare la 25 de ani (Lowe), iar dintre componentele memoriei fixarea si pastrarea au o foarte mare longevitate. Recunoasterea si reproducerea devin mai putin prompte dupa 55 de ani, dar memorarea logica este mai rezistenta, iar memorarea mecanica scade intre 40 si 45 de ani. Invatarea ca achizitie de cunostinte atinge maximum la 40/50 de ani si ramane stabila si deschisa ca posibilitate pana la 58/60 de ani. Viteza si randamentul invatarii se dezvolta pana la 21 de ani dupa care se stabilizeaza si scade lent dupa 30 (Thorndike).

Comparand invatarea la adulti cu invatarea la adolescenti, U. Schiopu si E. Verza (1997, p. 325) arata ca fata de perioada anterioara invatarea castiga in perioada adulta:

q   coeziune, capacitate de imbinare a formelor de analiza concret/abstract;

q   extragerea ideilor esentiale, sesizarea mai rapida a semnifi-cativului;

q   critica pragmatica a noului;

q   atitudine clara de refuz a neclaritatilor, nevoia de precizie;

q   evaluarea independenta a surselor de informare;

q   cerinta de aplicare si practica;

q   necesitatea de a completa informatia cu deprinderile, teh-nicile, procedeele necesare domeniului.

Conform teoriei piagetiene multitudinea de situatii la care adultul trebuie sa faca fata sunt rezolvate sau pot fi rezolvate cu ajuto-rul operatiunilor logice formale, prin rationamente ipotetice deductive. Experientele recente releva insa ca nu toti adultii sunt capabili de operatii logice formale. N. Vintanu (1998) citeaza un studiu realizat in Franta pe 488 de adulti studiati unde s-a constatat ca de fapt 14% din subiecti au o structura intelectuala operatorie incheiata si ca 23 % au un nivel foarte apropiat de aceasta, ceea ce inseamna ca aproape jumatate nu au probleme majore de rationament logic de un nivel corespunzator. Aceleasi experimente pun in evidenta ca nivelul inte-lectual nu este omogen. El este concret intr-un domeniu si operational formal in altul si ca nu exista o corelatie directa intre nivelul de scolarizare si nivelul de dezvoltare a operatiunilor logice, desi o scolarizare mai redusa poate implica un nivel logic mai deteriorat.

Plecand de la aceste date putem confirma unele tendinte in caracteristicile principale ale cunoasterii la adulti:

q  Fixarea asupra concretului;

q  Generalizarea, extrapolarea abuziva;

q  Regruparea incorecta a notiunilor;

q  Explicatii tautologice;

q  Interpretare antropomorfica;

q  Confuzia intre calitati sau atribute ale fenomenelor si relatiilor acestora.

Ceea ce se desprinde cert din studiile prezentate, apreciaza N. Vintanu din perspectiva educatiei adultilor, este ca "adultul nu se situeaza totdeauna la nivelul logic pe care l-ar putea atinge. Mai mult un numar destul de mare de adulti se situeaza la un nivel intermediar intre stadiul concret si cel logic, ceea ce duce la fixatie si perceptie a imediatului, la caracterul de tatonare al cunoasterii (incercare si eroare)" (N. Vintanu, 1998, p. 14). Invatarea permanenta atenueaza diferentele in pregatire, prelungeste durata participarii la varsta activa, largeste adaptarea la schimbare si creste randamentul, iar viata activa favorizeaza mentinerea unei bune conditii a invatarii.

Concluzionand, invatarea are noi functii in perioada adulta, asa cum afirma Bogdan Suchodolscki (1974), invatarea la varsta adulta este nu numai necesitate sociala, ci si mijloc de invingere a alienarii.

Caracteristicile personalitatii la varstele adulte

Personalitatea sanatoasa la varsta maturitatii, spune Allport (1991, p. 280), isi stapaneste in mod activ mediul, manifesta o anu-mita unitate a personalitatii si este capabila sa perceapa in mod corect lumea si pe ea insasi. Maturitatea personalitatii nu are o relatie necesara cu varsta cronologica (idem, p. 280), dar expectanta sociala aliniaza varsta adulta cu maturitatea.

Dupa Allport criteriile de maturitate ale personalitatii sunt sase la numar si anume:

q  Extensiunea simtului eului;

q  Raportarea calda a eului la ceilalti;

q  Securitatea emotionala (autoacceptarea);

q  Perceptie realista, abilitati si sarcini;

q  Obiectivarea eului: intuitie si umor;

q  Filosofia unificatoare a vietii.

Extensiunea simtului eului presupune dezvoltarea intereselor puternice in afara eului. Aceste interese se refera la participarea autentica a persoanei in cateva sfere semnificative ale efortului uman. A participa nu este acelasi lucru cu a fi activ, spune Allport, iar domeniile sunt: economic, educational, recreational, politic, domestic si religios. "Daca nu s-au dezvoltat interese autonome in unele din aceste domenii - daca munca noastra, studiul nostru, familia noastra, ocupatia favorita din timpul liber, politica sau aspiratia religioasa, nu au devenit personale in mod semnificativ - nu putem fi calificati ca personalitati mature" (Gordon Allport, 1991, p. 287).

In virtutea extensiunii eului persoana matura este capabila de o mare intimitate in capacitatea sa de a iubi. Alaturi de intimitate se afla compasiunea respectiv intelegerea conditiei umane a tuturor oame-nilor. Raportarea calda la ceilalti presupune, deci, din perspectiva lui, intimitate, compasiune, dar si toleranta si "structura de caracter demo-cratica". In contrast, exemplifica Allport, persoana imatura doreste mai mult sa fie iubita decat sa daruiasca iubire.

Autoacceptarea, toleranta la frustratie, sentimentul securitatii, autocontrolul caracterizeaza achizitia securitatii emotionale.

Persoanele mature sunt centrate pe probleme. Ceea ce este obiectiv este demn de facut. Acest fapt insemna ca imboldurile egoiste ale satisfactiei impulsului, placerea, mandria, starea de defensiva pot fi toate uitate pentru lungi intervale de timp deoarece implicarea intr-o sarcina le preia. Acest criteriu special poate fi pus in legatura cu scopul "responsabilitatii" care este subliniat de ganditorii existentia-listi. Sintetizand, Allport arata ca o persoana matura va fi in contact strans cu ceea ce numim "lumea reala". Va vedea obiectele, oamenii si situatiile asa cum sunt si va fi implicat intr-o activitate (munca) relevanta pentru sine. Prezenta umorului ca si caracteristica a persona-litatii mature face individul capabil sa perceapa dezacordurile si absurditatile prezente inlauntru, propriile calitati si valori. Allport mai adauga si faptul ca personalitatea matura reclama o intelegere clara a scopului vietii in termenii unei teorii inteligibile.

Pe toata perioada continua modelarea personalitatii si este legata de adaptarea profesionala si sociala. In a doua perioada a varstei adulte se constientizeaza simtul reusitei si al implinirii sau al nereusitei si al neimplinirii. O data cu apropierea retragerii din viata activa adultul se pregateste pentru dezangajare profesionala cu tot ce implica aceasta. Problematica privind adaptarea profesionala si sociala pentru perioada adultului tanar este abordata dupa U. Schiopu,  E. Verza (1997, p. 326) in consecinta a trei tipuri de situatii:

disconfortul "socului realitatii", inadaptarea profesionala, investitii mari de aspiratii si responsabilitati neadaptate profesiunii exercitate;

adaptare restransa, fara investitii de aspiratii, dar cu efort de realizare profesionala si a aptitudinilor;

adaptare gradata, investitie de aspiratii crescatoare, flexibilitatea acestora, posibilitati multiple de dezvoltare;

Perioada adulta de stabilizare 34-45 de ani este caracterizata de faptul ca pot interveni modificari ale proportiilor celor trei categorii de relatii.

Perioada adulta II - 45-55 de ani se petrece constientizarea reusitei/nereusitei; implinirii/neimplinirii, simt al ratarii latente/active.

Perioada adulta III are loc dezangajarea profesionala si un nou "soc al realitatii".

Activitatea profesionala constituie aspectul cel mai reprezentativ pentru persoana adulta. Persoanele de 35-40 de ani care ajung la functii medii in ierarhia profesionala sesizeaza diferenta fata de generatia mai tanara; acest fapt se constientizeaza ca un plus de experienta practica si ca o cerinta de perfectionare teoretica. Viata profesionala si integrarea in comunitate devin mai intense si mai pline de responsabilitati.

Atat sfera profesiunii, cat si cea familiala sunt presionate de noi adaptari de rol, iar pentru ca si in viata de familie apar noi probleme, de multe ori se ivesc conflicte de rol si se impun decizii privind prioritatile in viata individului. Cresterea copiilor si intrarea acestora in scoala implica aspecte noi mai complexe, legate de educatie si instruire. Aceasta este perioada in care pot aparea tensiuni mari in familie si cele mai multe divorturi. Intre 40 si 45 de ani experienta profesionala devine tot mai bogata, iar pe prim plan se afla capacitatea de munca si randamentul. In familie se reinstaleaza echilibrul si un stil adecvat de interrelationare. Intre 45 si 55 de ani cresc responsabi-litatile atat pe plan profesional cat si marital.

Dinamica si tranzitia rolurilor in perioada adulta

Femeile si barbatii trec prin perioada adulta si batranete in maniere personale si complexe implicand numeroase procese sociale, psihologice si biologice. Comportamentul de rol, identitatea de rol si transformarea rolurilor de-a lungul vietii sunt componente majore ale acestor procese complexe. In mod traditional schimbarile si transfor-marile rolurilor au fost prezentate mai ales in lipsa contextualizarii, dar realitatea arata ca rolurile sunt dependente de contextul social si de caracteristicile psihologice ale individului. Adultul este implicat intr-o serie de roluri printre care cele din viata profesionala, viata familiala si cea sociala.

Dinamica rolurilor parentale este si ea importanta in perioada adulta. White R.W. (1975) a considerat ca ciclurile vietii se centreaza pe modificarea de pondere a unor subidentitati ce coexista in structura personalitatii si se organizeaza in jurul rolurilor si statutului social (cuprinde activitati si aptitudini, creativitate, interese, cunostinte). White se refera la subidentitatea de cariera - profesionala, cea de parinte, si de sot sau sotie analizand dezvoltarea lor in fazele adulte. Se poate observa ca exista o mare fluctuatie si diversitate referitoare la limitele inferioare (adolescenta) si superioare ale stadiilor adulte si mai ales ale primului dintre ele (tineretea). U. Schiopu, E. Verza (1997, p. 326) propun urmatoarele elemente caracteristice ale perioa-dei adulte din perspectiva subidentitatilor maritale si parentale:

q  adult tanar - are loc consolidarea casniciei, un proces de adaptare activ, libidoul foarte activ, crescator, creste intimitatea, familia este dominata de dorinta intretinerii confortului afectiv, se realizeaza diferentierea rolurilor in familie, se constituie gradele de dependenta si autonomie intre soti, iar cresterea copiilor mici largeste sfera intimitatii;

q  adult 34/45 de ani - perioada este caracterizata de un rol parental mai incarcat, rolurile profesionale sunt absorbante, apare erodarea intimitatii, libidoul este in continuare activ, se consolideaza identitatea familiei, tendinta este spre confort afectiv - pot interveni unele crize maritale;

q  adult 45/55 de ani - apar unele tensiuni pe dimensiunea rolului parental, are loc fragilizarea sanatatii mamei, temperarea discreta a libidoului, anularea capacitatii de procreare a femeii;

q  adult 55/65 de ani - rolul parental este solicitat de denu-clearizarea familiei, are loc dezangajarea profesionala si in consecinta se produce o criza de identitate profesionala, legatura matrimoniala devine una de securizare, poate interveni pierderea partenerului si aparitia nepotilor.

Ca si in cazul stabilirii stadiilor perioadei de varsta adulta trebuie precizat faptul ca societatea contemporana releva noi tendinte cum ar fi cele de amanarea casatoriei pentru perioade de varsta mai inaintate, amanarea momentului cand adultul tanar devine parinte, restrangerea numarului de copii etc. Ca urmare, chiar daca stadiile propuse sunt inca relevante, intervalele de varsta pentru aceste stadii se coreleaza cu tendintele mentionate.

Apar de asemenea numeroase modificari in interiorul rolurilor maritale si parentale. Procesul de baza in perioada adulta este castigarea independentei, respectiv adultul tanar paraseste familia de provenienta si isi intemeiaza propria familie. Aceste schimbari de rol de la rolul de copil la cel de parinte este dificil si cere reevaluarea unor probleme din istoria devenirii adultului. Rolurile pe care individul le poate trai in viata de familie sunt cele de sot si de parinte. Chiar daca tendinta actuala este aceea de a intarzia casatoria, cuplurile, casatorite sau nu, sunt susceptibile de a fi mai mult sau mai putin trainice, in consecinta a trei componente (Lloyd Saxton, 1980) legate de functionalitatea rolurilor in cuplu:

q  congruenta perceptiei rolurilor;

q  reciprocitatea performantei de rol;

q  echivalenta functionarii rolului.

Congruenta perceptiei rolurilor presupune ca fiecare persoana percepe rolul ei sau rolul lui aproape la fel cum este perceput de celalalt. Dificultatea in perceperea congruenta a rolurilor este aceea ca individul in mod frecvent priveste atitudinile si asteptarile sale ca fiind corecte si le mentine fara a incerca sa vada sau sa inteleaga atitudinea si asteptarea celeilalte persoane. Cand fiecare ia o pozitie ferma in felul sau - dificultatea de a vedea, intelege si accepta punctul de vedere al celuilalt devine din ce in ce mai dificila. Congruenta de perceptie a rolurilor este esentiala pentru stabilitatea cuplului (Lloyd Saxton, 1980, p. 245). Performanta de rol se refera la felul in care individul intra in rolul sau si ii da viata. Reciprocitatea performantei de rol presupune implicarea in rol si folosirea lui pentru a intampina solicitarile rolului celuilalt. Performanta de rol si congruenta percep-tiei rolurilor sunt interdependente. Echivalenta functionarii rolului se refera la principiul conform caruia gradul de satisfactie al fiecaruia primit din partea celuilalt trebuie sa aiba acelasi grad ca si satisfactia oferita celuilalt. Nevoile ce sunt implinite in interiorul cuplului sunt: materiale, sexuale si psihologice (Lloyd Saxton, 1980, p. 247).

Rolurile parentale sunt conform celor mai multi autori intr-o mare proportie o repetare a rolurilor la care indivizii au fost expusi in copilarie. Parintii tinda sa repete atmosfera din propria familie. Mecanismul psihosocial care genereaza disfunctii maritale exprima de fapt jocul incrucisat al proiectiilor si expectatiilor de rol mutual (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, 1991, p. 299). Rolurile parentale functionale prezinta o clara exprimare a limitelor. Insuficienta limi-telor conditioneaza independenta si autonomia copiilor. Limitele slabe caracterizeaza parinti supraprotectori sau dimpotriva parinti indiferenti (slab implicati in rol). Intr-un studiu efectuat de Rose Vincent (1972) pe o populatie de aproape 100 de copii au fost puse in evidenta mai multe tipuri de parinti (mame si tati) si frecventa alegerii de catre copii a unui tip sau altul. Aceste tipuri pentru tati au fost: tatal important, seducator, autoritar, mester la toate, vedeta, om de interior, tatal "bomboana", si tatal sportiv. Pentru mame au fost identificate urma-toarele tipuri: mama "bomboana", "mondena", calma, energica, mama copilaroasa si mama "closca".

Concluziile autoarei sunt acelea ca tatal autoritar este cel mai frecvent ales de copii; de asemenea, cel care seamana in cele mai multe cazuri cu tatal adevarat, dintre copiii care au un tata autoritar, doar 1 din 4 crede ca acesta este cel ideal, cei care si-l doresc sunt cei care nu au un astfel de tata. Concluzia privind autoritatea paterna manifestata fata de copii este: afirmarea brutala a unei suprematii si autoritatea de tip epistemic. Doar 20% dintre copii l-au identificat pe tatal lor cu tatal ideal (Rose Vincent, 1972, p. 12). Privind alegerea tipurilor de mame s-a constatat ca exista un nivel mai ridicat al asteptarilor si implicit al criticilor fata de mama decat fata de tata. In timp ce tatal ideal si tatal real au acelasi profil din punctul de vedere al copiilor, mama ideala difera aproape intotdeauna de cea adevarata. Copiii nu aleg mama in functie de gradul de rasfat oferit, ci dimpotriva, in timp ce copilul creste, incepand cu varsta scolara, orice atitudine excesiv de protectoare este respinsa ca posesiva, invadatoare, ea pare uneori o masca ipocrita a unei vointe de dominare (Rose Vincent, 1972, p. 18).

Rolurile conjugale si cele parentale pot fi privite izolat, dar manifestarea lor este interdependenta si disfunctionalitatile intr-un sector antreneaza disfunctionalitati si in celelalte. Multi autori trateaza de aceea rolurile parentale si maritale in complexul rolurilor familiale, aici enumerand: rolurile sexual-afectiv si procreativ, rolurile parental-educational, rolul organizatoric administrativ (Iolanda Mitrofan, Cristian Ciuperca 1998, p. 330). Cercetarile autorilor citati au reliefat mai multe tipuri de disfunctionalitati de rol: adoptarea si exercitarea inadecvata a rolului specific sexului, adoptarea si exercitarea incom-pleta a rolului familial, adoptarea si exercitarea inautentica a rolului familial. Rolurile conjugale sunt serios modificate de aparitia copiilor si deci de extinderea pentru un noul rol, cel parental.