SISTEMUL IMUNITAR

Spre deosebire de mecanismele de rezistenta sau de imunitate `nnascuta ("Innate immunity") care asigura protectia nespecifica a organismului fata de diferite agresiuni externe, raspunsul imun are caracter adaptativ. Acest caracter decurge din orientarea specifica a reactiilor sale, care sunt `ndreptate spre un anumit agent patogen sau o anumita substanta nonself. Ele sunt determinate de mobilizarea unor celule programate, care "asteapta" sa fie activate de un anumit agent specific, corespunzator specificitatii lor.

Raspunsul adaptativ are o serie de particularitati esentiale, care, `n ansamblu, determina eficienta sa atat de marcata:

Actioneaza strict specific, pe baza capacitatii sistemului imunitar de a deosebi substantele self de cele nonself si de a recunoaste o diversitate enorma de substante nonself.

Actioneaza cu o mare economie de mijloace, deoarece selectioneaza si activeaza numai subpopulatiile celulare corespunzatoare substantei nonself respective, toate celelalte celule si molecule ramanand disponibile pentru alte interactiuni.

Reactiile adaptative asigura si protectia descendentilor unui organism imun, prin transferul transplacentar al anticorpilor si/sau prin lapte si au, `n plus, o proprietate fundamentala unica, memoria imunologica.

~n ansamblu, functionarea sistemului imunitar si evolutia raspunsului adaptativ sunt caracterizate printr-o mare suplete si o foarte mare eficienta, asigurate prin punerea `n actiune a mai multor strategii diferite, menite sa neutralizeze diferite substante straine sau devenite straine.(Fig.1)

~ntreaga activitate este controlata genetic si supusa unui numar mare de macanisme de reglare, care moduleaza interactiunile constituientilor si/sau ale moleculelor de mediatori, amplificandu-se enorm sau din contra, atenuand sau chiar represand raspunsul imun, `n functie de nevoile organismului.

IMPLICA}IILE SISTEMULUI IMUNITAR ~N PATOLOGIE

Exista un acord unanim `n a considera existenta unui sistem imunitar integral reactiv, ca o premisa esentiala pentru supravietuirea organismelor `n lupta cu diferiti agenti patogeni infectiosi (viroizi, virusuri, bacterii si alte microorganisme), toxici sau oncogeni. Numeroase stari patologice consecutive deficientelor imunitare reprezinta confirmarea cea mai elocventa a acestei necesitati. Cu toate acestea, `n anumite circumstante, raspunsul imun poate fi dezavantajos. Imunopatologia reprezinta, `n prezent, unul dintre domeniile importante si de mare dificultate ale stiintelor medicale, prin complexitatea mecanismelor patogenetice, a dificultatilor de diagnostic si mai ales a implicatiilor terapeutice.

Mai multe exemple ilustreaza importanta si semnificatia acestui domeniu. Diferite stari patologice consecutive reactiilor de hipersensibilitate, alergia la polen si la substantele chimice (coloranti, medicamente, etc.), bolile consecutive depunerii complexelor antigen-anticorp la nivelul unor organe (de exemplu, rinichiul) sunt exemple foarte familiare, care ilustreaza efectele unui raspuns imun nedorit. Reactiile imunitare anormale ca intensitate si/sau natura pot sta la baza unor boli autoimune, care afecteaza grav diferite tesuturi si organe. Un alt exemplu de implicare a sistemului imunitar `n patogenia unei boli este reprezentat de accidentele de tipul eritroblastozei fetale (maladia hemolitica a nou-nascutului) determinata de anticorpii materni. ~n sfarsit, respingerea imunitara a transplantelor de tesuturi si organe, corelate, `n unele cazuri, cu functii vitale, reprezinta `nca un exemplu dramatic dintr-o gama foarte larga de situatii asemanatoare.