Vascozitatea plasmatica in practica clinica

Vascozitatea plasmatica in practica clinica

Clinicians use this test to demonstrate and monitor hyperviscous states, the viscosity measurements is the only test available. The plasma viscosity has fewer variable and results correlate better with clinical conditions than the erythrocyte sedimentation rate (ESR). We hope that we are able to play an important role for standardization of plasma viscosity. Plasma viscosity can be quality controlled with absolute standards, but only secondary standards can be applied to the measurement of ESR. In the modern laboratory as a variety of viscometers are now available, from 'point of-care' single sample analysers, to laboratory information management system (LIMS) linked, fully automated, 200 test station 'load and walk-away' plasma viscometers. Plasma viscosity can be performed on the same sample as the full blood count (FBC), while the ESR requires a separate sample. The plasma viscosity test uses only 50 ml of plasma and takes 30 seconds for a result. An ESR must be carried out within four hours of the sample being taken from the patient, whereas a plasma viscosity sample can be stored or in transit for up to seven days before test. Plasma viscosity has the advantage over the ESR for predicting flare ups and in the monitoring of treatment with glucocorticoids.

Key words: plasma viscosity, erythrocyte sedimentation rate, viscometers, hyperviscous states

Reologia sanguina studiaza curgerea si deformarea elementelor figurate ale sangelui. Comitetul International pentru Standardizare in Hematologie (ICSH) a publicat metodologia standard pentru masurarea vascozitatii sangelui. In prezent, aplicatiile clinice ale reologiei sanguine se suprapun urmaririi reactiei de faza acuta la pacientii cu afectiuni inflamatorii.

Cuvinte cheie: vascozitatea plasmatica, viteza de sedimentare a eritrocitelor, vascozimetre, sindromul de hipervascozitate

Reactia inflamatorie de faza acuta

Reactia de faza acuta (RFA) este probabil situatia cea mai frecvent studiata in practica clinica. Aceasta inseamna reactie inflamatorie sistemica cu leziuni tisulare locale, care este mediata de citokine proinflamatoare (IL-6, TNF-a, etc.) eliberate in circulatie de catre monocite/macrofage la locul stimulului inflamator

Inflamatie tisulara

Ficatul Proteine

Monocit/macrofag Citokine Hipotalamus Febra

Maduva osoasa Leucocite

Figura 1 Efectul activarii monocitelor/macrofagelor la locul inflamatiei tisulare cu eliberarea de citokine in circulatie si stimularea consecutiva a ficatului, hipotalamusului si maduvei osoase

Citokinele pro-inflamatoare stimuleaza ficatul sa sintetizeze proteine de faza acuta, stimuleaza hipotalamusul sa produca stare febrila, stimuleaza maduva osoasa sa elibereze polimorfonucleare neutrofile si activeaza sistemul imun. In practica clinica se dozeaza unul sau mai multi meditori ai RFA. Unele proteine macromoleculare de faza acuta, ca fibrinogenul si unele globuline induc agregarea si sedimentarea eritrocitelor (VSH crescut). In 1988 Comitetul International pentru Standardizare in Hematologie (ICSH) a publicat metoda standard pentru determinarea VSH. ICSH a abordat si alte teste ca vascozitatea plasmatica, agregarea eritrocitelor si dozarea proteinei C reactive (CRP).

Termenul de "faza acuta" poate induce in eroare prin faptul ca pacienti cu boli cronice ca poliartrita reumatoida prezinta frecvent alterari recurente sau persistente ale "fazei acute". Daca clinicianul doreste sa urmareasca alterarile pe termen scurt, CRP constituie fara indoiala cel mai bun dintre teste, deoarece concentratia sanguina de CRP creste in 6-10 ore dupa inflamatie, iar daca tratamentul este benefic, CRP scade dupa 48 de ore. Dozarile repetate de CRP sunt utile in special pentru urmarirea evolutiei acute la pacientul cu poliartrita reumatoida sau pentru a monitoriza raspunsul la antibiotice la pacientul cu infectie bacteriana si care prezinta un deficit imun.

In cazul pacientilor imunodeprimati, semnele clinice ale inflamatiei sunt absente: lipsa neutrofilelor de ex. poate sa mascheze simptomele localizarii unei infectii bacteriene cu risc fatal.

Dozarea de CRP este mai putin utila pentru a urmari alterarile pe termen lung, datorita timpului de injumatatire scurt (6 ore), concentratia sanguina poate sa revina la normal in faza cronica a bolii. In aceste conditii, proteinele cu raspuns latent, ca fibrinogenul (timpul de injumatatire 4-6 zile) si globulinele reflecta mult mai bine starea clinica. Este posibil, dar putin economica dozarea fibrinogenului, orosomucoidului (alfa 1 glicoproteina acida), alfa 2 macroglobulinei si imunoglobulinelor G si M.

VSH se bazeaza pe sedimentarea eritrocitelor; orice anomalie a eritrocitelor influenteaza rezultatul VSH (ex. anemia va accelera sedimentarea eritrocitelor). In poliartrita reumatoida, efectul anemiei se alatura efectului proteinelor de faza acuta, rezultatul fiind cresterea VSH. Vascozitatea plasmatica nu este infuentata de anemie. Comitetul International pentru Standardizare in Hematologie recomanda metoda standard de masurare a vascozitatii cu vascozimetrul capilar manual. Exista o varianta semi-automata, precum si o alta varianta automata. Vascozitatea plasmatica poate fi masurata in cateva minute.

Pacientii cu policitemie adevarata primara sau secundara prezinta masa eritrocitara si hematocritul crescute, de asemenea, hipervascozitate. Pentru monitorizarea policitemiei, masurarea vascozitatii sangelui total este un indicator mai bun decat masurarea hematocritului.

Reologia sanguina joaca un rol important in bolile arteriale. Pacientii cu boli arteriale (cerebrale, coronariene sau periferice) prezinta cresterea vascozitatii sangelui. Cresterea concentratiei plasmatice a fibrinogenului provoaca cresterea vascozitatii plasmatice. Vascozitatea sangelui depinde in principal de hematocrit si vascozitatea plasmatica, concentratia in fibrinogen fiind un factor determinant al vascozitatii plasmei Concentratia fibrinogenului in plasma este un factor predictiv mai bun decat concentratia colesterolului. Modificarile reologice afecteza debitul sanguin in artere. Hematocritul, concentratia fibrinogenului si numarul de leucocite constituie factori de risc pentru accidentul vascular (raspuns inflamator secundar in cadrul aterosclerozei fara manifestari clinice). Pacientii cu diabet zaharat prezinta modificari reologice. Cresterea vascozitatii plasmatice, vascozitatii sangelui total si agregarea eritrocitelor reflecta cresterea concentratiei plasmatice a fibrinogenului si a globulinelor de faza acuta. Pacientii cu diabet zaharat care prezinta complicatii vasculare sunt predispusi alterarilor reologice care pot sa prezinte o etiologie similara cu aceia a alterarilor reologice din ateroscleroza fara diabet, un control metabolic deficient poate sa exacerbeze aceste alterari.

Vascozitatea pasmatica (valori de referinta) 1,38 0,08 unitati relative

Vascozitatea serica (valori de referinta) 1,260,08 unitati relative

Sindromul de hipervascozitate plasmatica. Pacientii care prezinta mielom sau macroglobulinemie Waldenstrm tind sa dezvolte hipervascozitate plasmatica. Paraproteinele cresc agregarea eritrocitelor (VSH depaseste 100 mm/ora). Masurarea vascozitatii sangelui la aceste cazuri este putin utila. Cand vascozitatea plamatica este crescuta pacientii prezinta simptome respiratorii, cardiovasculare, oculare sau neuropsihice. Vascozitatea plasmatica foloseste la monitorizarea tratamentului cu glucocorticoizi.

In concluzie, se impune reintroducerea cercetarii reologiei sanguine care prezinta diverse aplicatii clinice. Determinarea vascozitatii plamatice este superioara vitezei de sedimentare a eritrocitelor.

Bibliografie

Benson B., Plasma viscosity versus erythrocyte sedimentation Why are we still doing ESRs? European Clinical Laboratory 2005; 23: 10-11.

Lowe G. D. O., Should plasma viscosity replace the ESR? British Journal of Haematology 1994; 86: 6-11.

Ng T., Erythrocyte sedimentation rate, plasma viscosity and C-reactive protein in clinical practice British Journal of Hospital Medicine 1997; 58: 521.

Stuart J., Applications cliniques de la rheologie sanguine Essentialia 1991; 30: 9-15.

Somer T., Rheology of paraproteinaemias and the plasma hyperviscosity syndrome Bailliere's Clinical Haematology 1987; 1(3): 695-723.

Gudmundsson M., Nordborg E., Bengtsson B. A., Bjelle A., Plasma viscosity in giant cell arteritis as a predictor of disease activity Annals of the Rheumatic Diseases 1993; 52: 104-9.