Raport cu privire la educatia in penitenciare

Nota preliminara

Cap. I. Introducere

         - Termeni de referinta

         - Participanti

         - Un concept mai amplu al educatiei

         - Principalele teme ale raportului

         - Justificarea fondurilor necesare educatiei in penitenciare

         - Punctele comune ale educatorilor din penitenciare

Cap. II: Obiectivele educatiei in penitenciare

         - Dreptul de a se instrui

         - Politica Consiliului Europei in materie de educatie a adultilor

         - Educatia adultilor in contextul carceral

Cap. III: Locul educatiei in cadrul regimului penitenciar

         - Eventuale conflicte intre educatie si regimul penitenciar

         - Contributia educatiei

         - Egalitate de statut si de salarizare pentru educatie

         - Atitudinea lucratorilor din penitenciare fata de educatie

Cap. IV: Participanti si motivatie

         - Detinuti elevi

         - Un concept dinamic al motivatiei

         - Salarii

         - Mediul fizic si social

         - Statutul educatiei in penitenciar

         - Un grad de autonomie pentru sectorul educativ

         - Calificari

         - Recrutarea si "piata educationala"

         - Metode de predare

Cap. V: Metode de educatie pentru adulti

         - Dezavantaje

         - Caracteristicile educatiei pentru adulti

         - Fluctuatie mare a elevilor

         - Invatamantul in grupe mici si programe individualizate

        - Invatamant la distanta

        - Computere personale

        - Asocierea educatiei cu munca

        - Evaluare

Cap. VI: Posibilitati de instruire

        - Selectarea continutului educatiei

        - Interactiune cu lumea din exterior

        - Diversitate

        - Invatamant elementar

        - Detinuti a caror limba materna este diferita

Cap. VII: Invatamantul profesional

        - Componenta instructiva a muncii

        - Legaturi cu piata fortelor de munca

        - Educatie pentru adaptabilitate

        - Somaj

        - Metodologia educatiei pentru adulti

Cap. VIII: Biblioteci

        - Functii asemanatoare cu cele ale bibliotecilor publice

        - Aspecte educative ale bibliotecilor din penitenciare

        - Pluralism cultural

        - Standarde profesionale

        - Acces

Cap. IX: Educatie fizica si sport

        - Importanta activitatilor fizice

        - Distinctia dintre educatie fizica (EF) si sport

        - Obiective

        - Modalitati de garantare a calitatii

        - Interactiune cu lumea din exterior

        - Adaptari speciale

Cap. X: Activitati de creatie si culturale

       - Creativitate

       - Activitati culturale

       - Talente sub-dezvoltate in penitenciar

       - Atractie exercitata de arte

       - Libertate de exprimare

       - Abordare non-elitista si multiculturala

       - Interactiune cu lumea din exterior

Cap. XI: Educatie sociala

         - Conceptul de educatie sociala

         - Implicare a diferitelor categorii de personal

         - Informare

         - Aspecte afective si de comportament

         - Cursul norvegian

         - Pregatire morala in vederea liberarii

         - Studii sociale

         - Metodologie flexibile

         - Aplicatii in penitenciar

Cap. XII: Relatia dintre educatia din exteriorul si cea din interiorul     asezamantului penitenciar

         - Educatie in exteriorul penitenciarului

         - Educatie de dupa liberare

         - Educatie in penitenciar

Cap. XIII: Conditii pentru educatie in penitenciar

         - Personal

         - Voluntari

         - Planificarea educatiei

         - Facilitati

         - Acces

RECOMANDAREA NR. R (89) 12 A COMITETULUI DE MINISTRI AL STATELOR MEMBRE CU PRIVIRE LA EDUCATIE

(adoptata de Comitetul de Ministri la 13 octombrie 1989, in cadrul celei de a 429-a reuniuni a Ministrilor Adjuncti)

Comitetul de Ministri, in conformitate cu art. 15.b din Statutul Consiliului Europei,

Considerand ca dreptul la educatie este fundamental;

Luand in considerare importanta pe care o are educatia in dezvoltarea individului si a comunitatii;

Constient fiind, in special, de faptul ca un procent mare de detinuti nu a cunoscut decat putine experiente educationale eficiente si ca, din acest motiv, au nenumarate nevoi in materie de educatie;

Considerand ca educatia in penitenciar ajuta la umanizarea  penitenciarelor si la ameliorarea conditiilor de detentie;

Considerand ca educatia in penitenciar este un mijloc important de facilitare a intoarcerii detinutului in societate;

Recunoscand ca in aplicarea practica a unor drepturi sau masuri, in acord cu recomandarile urmatoare, pot sa fie justificate unele distinctii intre detinutii condamnati si detinutii aflati in detentie preventiva;

Tinand cont de Recomandarea nr. R(87) 3 cu privire la regulile de penitenciare europene si de Recomandarea nr. R(81) 17 cu privire la politica de educare a adultilor,

Recomanda guvernelor statelor membre sa implementeze politici, in care sa se tina cont de cele ce urmeaza:

Toti detinutii trebuie sa aiba acces la educatie: aceasta trebuie sa includa educatia de baza, formarea profesionala, activitatile de creatie si culturale, educatia fizica si sportul, educatia sociala si posibilitatea de a frecventa o biblioteca;

Educatia in penitenciar ar trebui sa fie similara cu cea desfasurata in exterior, pentru categorii corespunzatoare de varsta, iar posibilitatile de educare trebuie sa fie cat mai multe;

Educatia in penitenciar trebuie sa aiba in vedere dezvoltarea in ansamblu a persoanei, tinandu-se cont de mediul sau social, economic si cultural;

Toti cei care sunt implicati in administrarea sistemului penitenciar si in gestionarea asezamintelor de detentie ar trebui, in masura in care este posibil,  sa sprijine si sa incurajeze educatia;

Educatia nu ar trebui sa fie considerata ca fiind mai putin importanta decat munca din cadrul regimului penitenciar, iar detinutii nu ar trebui sa suporte prejudicii financiare daca participa la activitatile de educatie;

Ar trebui sa fie intreprinse toate eforturile pentru a incuraja detinutul sa participe, in mod activ, la toate formele de educatie;

Ar trebui sa fie puse in aplicare programe de perfectionare pentru a se asigura ca educatorii din penitenciare adopta metodele de educatie corespunzatoare adultilor;

O atentie speciala ar trebui sa fie acordata detinutilor care au dificultati de citire si de scriere;

Formarea profesionala ar trebui sa tinda spre dezvoltarea mai vasta a persoanei, tinandu-se cont de evolutia pietei fortelor de munca;

Detinutii ar trebui sa aiba acces liber la o biblioteca bine dotata, cel putin o data pe saptamana;

Ar trebui sa fie dezvoltate si incurajate educatia fizica si sportul;

Ar trebui sa se acorde o atentie deosebita activitatilor de creatie si culturale, deoarece acestea ofera detinutilor posibilitati speciale de desfasurare si de exprimare;

In educatia sociala ar trebui sa fie incluse elemente practice care sa permita detinutului sa-si gestioneze viata cotidiana din penitenciar, cu scopul facilitarii intoarcerii sale in societate;

Detinutilor ar trebui sa li se permita, pe cat este posibil, sa participe la procesul de invatamant care se desfasoara in exteriorul penitenciarului;

Comunitatea exterioara ar trebui sa se implice, cat mai mult posibil, in procesul educational al detinutilor, in cazul in care acesta se desfasoara in interiorul penitenciarului;

Ar trebui sa se ia masuri pentru a permite detinutilor sa-si continue educatia dupa liberare;

Ar trebui sa fie puse la dispozitia penitenciarelor credite, echipament si personal didactic, pentru a permite detinutilor sa primeasca o educatie corespunzatoare.

RAPORT CU PRIVIRE LA EDUCATIA IN PENITENCIARE

Nota preliminara

Comisia de experti in educatie in penitenciare a fost invitata sa elaboreze nu doar o " recomandare", ci si o "nota preliminara". Aceasta este prezentata in capitolele ce urmeaza. In numeroase rapoarte ale Consiliului Europei, fiecare din cele 17 paragrafe ale recomandarii este comentat sau dezvoltat separat. Comisia a apreciat ca, data fiind multitudinea aspectelor problemei, un plan rigid nu se potriveste cu prezentul studiu. Totusi,  exista o oarecare corespondenta intre paragrafele Recomandarii enuntata mai sus si capitolele de mai jos. Paragrafele 1-3 reflecta, indeosebi, analiza capitolului II, "Obiectivele educatiei in penitenciare". Paragrafele 4-5 se raporteaza la capitolul III, "Locul educatiei in regimul penitenciar". Paragraful 6 este consacrat motivatiei si participarii, probleme care sunt abordate in capitolul IV. Paragraful 7, care subliniaza necesitatea metodelor de educatie corespunzatoare adultilor, corespunde capitolului V. Urmatoarele sase paragrafe (8-13) se refera la domenii speciale ale educatiei in penitenciare si sunt studiate separat, in capitolele VI-XI. Paragrafele 14-16 trateaza aspecte ale "Relatiilor dintre educatia din exteriorul si cea din interiorul asezamintelor penitenciare", care este si titlul capitolului XII. Ultimul paragraf (17), consacrat resurselor necesare educatiei in penitenciare, se regaseste in ultimul capitol (XIII), dar argumentele care justifica acordarea unor resurse importante sunt expuse mai pe larg in capitolul de introducere, la punctul 1.8.

Capitolul I: Introducere

Coordonate

   Prezentul raport al Comisiei de experti in educatia in penitenciare, compus dintr-o recomandare si o nota explicativa, a fost intocmit in conformitate cu decizia (CDPC/74/060484) de creare a comisiei, decizie care a fost preluata in 1984 de catre Comitetul european pentru probleme penale (CDPC). Mandatul a constat din:

a Ancheta cu privire la organizarea, orientarea si experientele in educatie in cadrul penitenciarelor, in statele membre ale Consiliului Europei, in special:

       i.  instruirea din interiorul asezamantului, care include: cursurile prin corespondenta; biblioteca; formarea profesionala (ateliere, ferme etc.); activitati culturale si sportive;

       ii. instruirea in exteriorul asezamantului (invatamant secundar, universitar, profesional etc.);

       iii. dispozitiile in vederea incurajarii detinutilor de a-si incepe educatia in penitenciar si de a o continua dupa liberare.

b). Elaborarea unei recomandari, care sa fie insotita de o nota explicativa cu privire la educatia din cadrul regimurilor institutiilor penitenciare. 

Participantii

Comisia a avut sapte reuniuni la Strasbourg, in perioada octombrie 1984- octombrie 1988. Membrii sai au fost urmatorii:

Printre alti experti invitati sa prezinte rapoarte cu ocazia unor reuniuni, putem sa citam pe d-na Marianne Hakansson (Suedia), pe dl. Ettore Gelpi (UNESCO) si pe d-na R. Mirandela da Costa (Portugalia). Comisia a fost ajutata in indeplinirea sarcinii sale de catre agenti ai Consiliului Europei, Sectia probleme penale - de dl. Ekkehart Muller-Rappard, de d-na Aglaia Tsitsoura si de d-na Marguerite-Sophie Eckert, secretar al comisiei, precum si de dl. George Walker, din Directia invatamant, cultura si sport.

In cadrul activitatii lor, membrii comisiei au elaborat un mare numar de rapoarte cu privire la diferitele aspecte ale educatiei in penitenciar. In cursul deliberarilor, au decis ca este necesara si contributia statelor membre ale Consiliului Europei, care nu sunt reprezentate in comisia de experti. Aceste tari au fost invitate, in 1987, sa sublinieze principalele caracteristici ale sistemelor de educatie in penitenciare si sa informeze comisia despre orice proiect care poate prezenta un interes special. Comisia a apreciat ca fiind utile raspunsurile date de Belgia, Spania, Malta, Norvegia, Portugalia, Suedia si Elvetia. In plus, a putut sa dispuna de documentele si de rapoartele celor doua conferinte internationale cu privire la educatia in penitenciare, care au avut loc in Cipru si in Anglia, in vara anului 1984, ajutand considerabil la stabilirea ordinii de zi, inca de la inceput. De asemenea, exista o mai mare colaborare in 1988, atunci cand comisia a inaintat un proiect al prezentului raport sefilor delegatiilor fiecarei tari membre a Consiliului Europei, pentru a le solicita observatiile in legatura cu acesta, inainte de a saptea si ultima reuniune. Belgia, Cipru, Danemarca, Franta, Norvegia si Elvetia au trimis raspunsurile lor, contribuind astfel foarte mult la clarificarea si desavarsirea raportului.

Un concept mai amplu al educatiei

   Intre tarile Consiliului Europei exista diferente mari in materie de cultura si de sisteme educative. De asemenea, sistemele penitenciare variaza considerabil, la fel si definirea a ceea ce constituie educatia in penitenciar, in cadrul administratiei penitenciare. Totusi, in ciuda acestor diferente, este posibil sa se formuleze un numar de generalitati in ceea ce priveste educatia in penitenciar. In conformitate cu coordonatele sale, prezentul raport trateaza educatia in penitenciar in sensul larg, incluzand rolul bibliotecilor, formarea profesionala, activitatile culturale, educatia sociala, educatia fizica si sportul, ca si materiile universitare continute in conceptele mai stricte ale educatiei. Termenii de "educator" si de "profesor" asa cum sunt folositi in acest raport, indica personalul angajat sa faciliteze  activitatile deja mentionate. In linii mari, termenul "profesor" se refera la persoana implicata in procesul de invatamant care se desfasoara in sala de clasa, iar termenul "educator" - la persoana implicata in educatia pentru adulti, in sensul mai specializat. Termenul "sector educativ", folosit frecvent in raport, desemneaza nu doar spatiul dintr-un penitenciar in care se deruleaza principalele activitati educative, ci orice loc sau orice persoana care participa la educatia detinutilor in sensul larg, in special in salile de gimnastica, atelierele de formare profesionala, sali de teatru, biblioteci etc.

Principalele teme ale raportului 

  Dat fiind sensul larg pe care comisia il da termenului de "educatie", este de asteptat ca si  dezbaterile si sugestiile cuprinse in raport sa fie la fel de vaste si de variate. Cu toate acestea, domina doua mari teme complementare: in primul rand, faptul ca educatia detinutilor trebuie, prin filozofia sa, prin metodele si continutul sau, sa fie cat mai apropiata de cea mai buna educatie care se ofera in exterior adultilor; in al doilea rand,  educatia trebuie sa caute in mod constant modalitati care sa permita detinutilor sa stabileasca un raport cu lumea exterioara si sa dea posibilitatea celor doua grupuri (detinuti si populatia din exterior) sa interactioneze cat mai mult si cat mai constructiv cu putinta.

 Prezentul raport incearca sa clarifice principiile importante in ceea ce priveste educatia pentru detinuti, dar, reprezinta si intentia comisiei speciale de a viza aspectele concrete pe cat posibil. Astfel, sunt inserate numeroase exemple rezultate din experienta unor tari, precum si unele sugestii, sa speram realiste. Aceste exemple sunt deseori mentionate pe scurt, iar informatii suplimentare pot fi obtinute de la administratiile respective sau din documentele citate. De asemenea, se considera important sa se cunoasca problemele obisnuite existente, in speranta ca  vor fi gasite cai de solutionare.  Convingerea comisiei, ca acest raport ar fi mai util daca ar fi concret si ar aduce exemple palpabile si daca aborda probleme de principiu, explica in parte natura discursiva a raportului.

    Comisia are ferma convingere ca fiecare tara vizeaza imbunatatirea, cel putin in privinta unor aspecte ale educatiei pe care o ofera detinutilor. In capitolul VI, se subliniaza importanta diversitatii in gama si in  nivelurile  educationale disponibile detinutilor, deoarece nevoile si situatiile acestora variaza in mare masura. Numeroase tari vor aprecia faptul ca trebuie, de asemenea, sa se acorde atentie unor aspecte, cum ar fi statutul educatiei in cadrul regimurilor penitenciare, metodele de predare aplicate, structurile de sustinere pentru educatori, facilitatile disponibile etc. Este de notat faptul ca, in numeroase tari, educatia ocupa un loc marginal in cadrul sistemului penitenciar, ca nu are decat o contributie limitata si beneficiaza de resurse foarte mici. O astfel de critica poate fi adusa acolo unde educatia se limiteaza doar la cursuri serale sau la alfabetizare, la care se adauga invatarea prin corespondenta pentru alte materii sau acolo unde predomina munca industriala, iar dezvoltarea personala sau elementele mai generale de educatie lipsesc. "Activitatile de creatie", descrise in capitolul  X, trebuie sa fie dezvoltate in numeroase asezaminte si sisteme penitenciare. Criteriile rezonabile sugerate in capitolele consacrate bibliotecilor si educatiei fizice sunt impropriu respectate in multe tari. In special, diferentele calitative enorme intre educatia detinutilor in penitenciare si educatia detinutilor in exterior, asa cum au fost mentionate in capitolul XII, pun serioase probleme educatorilor din penitenciare, ca si administratorilor de penitenciare.

Justificarea fondurilor necesare educatiei in penitenciare

Aproximativ 330. 000 de persoane sunt detinute in penitenciarele tarilor membre ale Consiliului Europei. A argumenta in favoarea unei instruiri substantiale, cuprinzatoare si de buna calitate pentru acesti oameni, asa cum reiese din raport, duce imediat la justificarea aspectelor financiare si altor resurse necesare pentru a face acest lucru posibil. Comisia apreciaza ca se cuvine sa se aloce pentru educatia detinutilor resurse importante, eventual superioare celor de care ar putea sa beneficieze membrii comunitatii exterioare, si aceasta din mai multe motive. In primul rand, prin natura sa,  penitenciarul nu se afla in sfera normalului si, din numeroase puncte de vedere, distruge  personalitatea. Educatia, printre alte elemente ale sistemului penitenciar, este in masura sa faca aceasta situatie sa para mai putin anormala, sa limiteze intrucatva prejudiciul pe care incarcerarea il aduce oamenilor. In al doilea rand, exista un argument care tine de echitatea sociala: numerosi sunt detinutii ale caror experiente din trecut in materie de educatie au fost si foarte limitate, si negative; astfel, avand in vedere egalitatea in sanse, trebuie sa aiba dreptul la o sustinere speciala, pentru a-si remedia situatia, defavorizata, pe plan educational. Se poate aminti un al treilea argument, acela al reabilitarii: educatia este in masura sa incurajeze si sa ajute pe cei care se straduiesc sa intoarca spatele infractionalitatii. Tinand cont de o astfel de varietate de factori, analiza costuri/avantaje in ceea ce priveste alocarea de resurse pentru educatia detinutilor este extrem de complexa, dar exista o problema izbitoare: costul educatiei in penitenciar tinde sa fie foarte mic, in raport cu costul global al gestionarii asezamintelor penitenciare (de altfel, si in raport  cu costul general al infractionalitatii in societate). In special, costurile celor mai multe activitati educative din penitenciar (referitor la spatii, necesitati financiare etc.) sunt sensibil comparabile cu cele ale activitatilor alternative, cum ar fi proiectele de munca.

1.9.  Comitetul apreciaza ca la educatie trebuie sa aiba prioritate detinutii cei mai defavorizati pe acest plan; in capitolul IV sunt subliniate  dezavantajele cu care se confrunta numerosi detinuti. Desigur, nu toti detinutii se gasesc in aceasta situatie. In unele tari, un numar tot mai mare de oameni instruiti sunt incarcerati pentru infractiuni legate de droguri sau din alte motive. In orice caz, educatia are ceva de oferit tuturor detinutilor, chiar daca au prioritate detinutii care au beneficiat putin de instruire.  Toti au nevoie   sa compenseze efectele daunatoare pe care incarcerarea le-a avut asupra lor, iar  conceptul de "educatie permanenta" presupune ca oamenii  sa invete si sa se dezvolte in toate etapele vietii.

Puncte comune intre educatorii de penitenciare

   Dupa cum s-a mai aratat, comisia s-a confruntat cu diferente considerabile intre tari in materie de cultura, de sisteme educationale si de sisteme penitenciare. In pofida acestui fapt, a constatat, cum au facut-o si altii, ca persoanele, care lucreaza in domeniul special al educatiei in penitenciar, au multe puncte comune cu cei care lucreaza in penitenciarele de dincolo de frontierele nationale. De fapt, educatorii de penitenciare din tari diferite, deseori, au mai multe lucruri de impartasit intre ei, decat au cei din alte domenii in aceeasi tara. Acest schimb de experienta  se poate aplica la identificarea si la abordarea problemelor comune. Datorita acestor puncte comune, comisia a considerat ca sunt foarte importante mijloacele de realizare a schimbului de idei si de informatii intre educatorii de penitenciar din diferite tari, atat pentru administratii, cat si pentru practicanti. Comisia aproba dorinta Departamentului Penitenciare pentru Anglia si Tara Galilor de a extinde invitatiile catre cadrele didactice de penitenciar din alte tari sa frecventeze cursurile anuale de vara. Comisia a mentionat si faptul ca au avut loc cateva intruniri internationale ale bibliotecarilor implicati in sistemul penitenciar. Sunt necesare mai multe schimburi de aceasta natura, probabil sub egida unui comitet european permanent pe probleme de educatie in penitenciar, posibil similar Conferintei Europene Permanente pe probleme de probatiune si de asistenta post liberare sau Asociatiei de Educatie Corectionala din America de Nord. O alta posibilitate o reprezinta o revista internationala de educatie in penitenciar. Dar, in aceasta etapa, trebuie sa se acorde prioritate unei conferinte europene care sa vina in completarea prezentului raport si care sa se axeze asupra problemelor ridicate de acesta.  

   Constienta de numeroasele caracteristici proprii educatiei detinutilor - caracteristici care se regasesc peste tot, in pofida marilor diferente nationale si culturale - comisia a considerat ca raportul sau ar putea fi util daca ar circula printre cei implicati direct in educatia detinutilor, in loc sa fie apreciat doar de catre administratii. Acest lucru nu implica faptul ca  raportul este "litera de lege" sau un ghid complet de educatie in penitenciare; mai degraba a fost conceput dintr-o constientizare profunda a naturii speciale a educatiei in penitenciare si din speranta ca acest raport poate sa inlesneasca, in unele privinte, reflectiile si discutiile din acest domeniu.

   Membrii comitetului au dorit sa li se consemneze aprecierea deciziei conducerii de a demara acest studiu si a ocaziei acordata de catre Consiliul Europei membrilor comitetului de a se angaja intr-un dialog international relevant propriei lor activitati.  

Capitolul II: Obiectivele educatiei in penitenciare

Dreptul la instruire

  Obiectivele educatiei in penitenciare nu trebuie sa fie mai putin importante decat cele ale educatiei din exterior. Mai ales, obiectivele educatiei in penitenciare trebuie sa fie aceleasi cu cele ale educatiei pentru adulti  (caracteristicile educatiei pentru adulti sunt descrise de-a lungul intregului raport, dar in special la punctul 5.2.). Serviciile de educatie din penitenciare trebuie sa aiba ca obiectiv, inainte de toate, facilitarea dreptului la instruire, de care beneficiaza  orice om si care constituie cheia desavarsirii lui ca persoana.

Dreptul la instruire este definit in declaratia adoptata la cea de a 4-a Conferinta internationala a UNESCO cu privire la educatia pentru adulti:

- dreptul de a citi si de a scrie;

- dreptul de a intreba si de a reflecta;

- dreptul la imaginatie si la creatie;

- dreptul de a citi despre mediul sau si de a-si scrie memoriile;

- dreptul de a accede la resursele educative;

- dreptul de a  dezvolta competente individuale si colective.

Politica Consiliului Europei privitor la educatia pentru adulti

   In 1981, Comitetul de Ministri al Consiliului Europei a recomandat o politica de educatie pentru adulti, printr-o abordare la fel de vasta si de dinamica, identificand-o, printre altele, ca fiind "un factor fundamental al egalitatii de sanse in domeniul educatiei si al democratiei culturale". In anexa la aceasta recomandare se spune ca "in privinta obiectivelor politicii educatiei pentru adulti, este important:

sa se considere educatia pentru adulti ca fiind unul dintre factorii de dezvoltare economica si sociala;

sa se ia in considerare, in educatia pentru adulti, persoana in totalitatea sa si in intreg contextul sau social, economic si cultural si, in acest scop, sa se diminueze in continuare discrepantele  intre instruirea generala si formarea profesionala;

sa se integreze educatia pentru adulti, in mod progresiv, in sistemul global al educatiei permanente, dezvoltand la toate nivelurile de educatie abordari si metode care sa permita adultilor sa faca fata diverselor nevoi educationale, cu care se vor confrunta de-a lungul vietii;

sa promoveze, cu ajutorul educatiei pentru adulti, dezvoltarea rolului activ si al atitudinilor critice, atat la femei cat si la barbati, in calitate de parinti, de producatori, de consumatori, de utilizatori ai mass-media, de cetateni si de membri ai comunitatii;

 pe cat este posibil si in conformitate cu situatia nationala, sa raporteze dezvoltarea educatiei pentru adulti, la modurile de viata, la responsabilitatile si la problemele adultilor respectivi;

sa stimuleze intreprinderile comerciale si industriale, ca si administratiile si serviciile publice, sa promoveze educatia pentru adulti, tinand cont - in plus fata de necesitatile tehnice - si de nevoile de instruire care tin de democratia industriala si de dezvoltarea socio-culturala;

7. sa incurajeze cooperarea intre organizatiile publice, voluntare si cele particulare de educatie pentru adulti (inclusiv, universitatile) si alte institutii de educatie si servicii sociale, in domenii ca: sanatate, calitatea vietii si a mediului, locuinte, loc de munca, familie, cultura si timp liber;

 8. sa sprijine cercetarea in domeniul educatiei pentru adulti avand in vedere crearea de activitati si de locuri de munca, in special a acelora care sa raspunda nevoilor sociale neacoperite de intreprinderile private sau de sectorul public." (1)

 Proiectul nr.9: "Educatie pentru adulti si dezvoltare comunitara" reprezinta unul dintre experimentele patronate de Consiliul pentru cooperare culturala. In raportul cu privire la acest proiect, educatia pentru adulti este perceputa ca fiind, mai degraba, participativa si bazata pe experiente directe, decat o absorbtie pasiva de cunostinte sau de deprinderi; este un mijloc prin care oamenii exploreaza si descopera identitatea de sine si de grup. In declaratia, adoptata la Conferinta finala a Proiectului nr.9, s-a recomandat ca: "educatia pentru adulti si educatia permanenta sa fie considerate un drept al omului si o premisa, nu numai pentru adaptarea oamenilor la transformarile rapide ale societatii, dar si pentru a le da posibilitatea sa profite din plin de capacitatea de a-si modela propria existenta si de a avea un rol activ in procesul de dezvoltare". In acest context, dezvoltarea a fost considerata in sensul larg al progresului social, economic si cultural. (2)

Educatia pentru adulti in contextul carceral

    Sarcina principala a educatorilor care se ocupa de detinuti este aceea de a face eforturi ca educatia in penitenciare sa fie echivalenta cu educatia pentru adulti din exterior. Cu alte cuvinte, educatia in penitenciar are o valoare intrinseca, indiferent de obiectivele sistemului penitenciar. Aceasta abordare se potriveste oricarui sistem penitenciar din tarile membre ale Consiliului Europei.

   Totusi, trebuie sa se tina seama si de contextul carceral in care se desfasoara procesul de educatie pentru adulti. Privarea de libertate produce  suferinte si o degradare a personalitatii, iar educatia poate sa joace un rol important in limitarea acestor consecinte. De fapt, efectele nefaste ale detentiei - depersonalizarea, institutionalizarea, desocializarea - sunt cele care justifica, in beneficiul educatiei in penitenciare, desfasurarea unor resurse si eforturi mai mari decat cele de care beneficiaza societatea, in general. O educatie reala pentru adulti poate sa contribuie, intr-o oarecare masura, la normalizarea situatiei anormale, care este detentia.

   De asemenea, educatia in penitenciare este, uneori, considerata  un mijloc de socializare sau de re-socializare, ceea ce poate constitui un obiectiv justificat, dar cu conditia sa nu impuna indivizilor un comportament. O adevarata educatie presupune respectarea integritatii si a libertatii de optiune a elevilor. Educatia poate sa le stimuleze potentialul pozitiv si sa-i faca sa constientizeze noi posibilitati. In aceasta privinta, educatia poate sa-i ajute sa se decida ei insisi sa renunte la delincventa.

Desi este normal ca educatorii sa-si stabileasca principalele obiective in profesia lor, asa cum s-a descris mai sus, este important sa se recunoasca faptul ca nu este nevoie sa existe contradictii fundamentale intre obiectivele educationale si cele ale intregului sistem penitenciar. De fapt, ar trebui sa fie complementare, cum sunt si obiectivele de tratament din cadrul regimurilor, adoptate in conformitate cu versiunea revizuita a Regulilor europene de penitenciar:

64. Incarcerarea, prin privarea de libertate, este ea insasi o pedeapsa. Astfel, conditiile de detentie si regimurile  penitenciare nu trebuie sa agraveze suferinta inerenta, decat in cazul in care mentinerea ordinii justifica izolarea.  

65. Trebuie sa fie intreprinse toate eforturile pentru a se asigura ca regimurile din asezamintele penitenciare sunt stabilite si gestionate astfel incat:

a). sa asigure conditii de viata compatibile cu demnitatea umana, la standarde acceptabile in comunitate;

b). sa reduca la minimum efectele daunatoare ale detentiei si diferentele dintre viata carcerala si viata in libertate, care tind sa diminueze respectul de sine si simtul responsabilitatii;  

c). sa mentina si sa consolideze legaturile detinutilor cu membrii familiei si cu lumea din exterior, in interesul ambelor parti;

d). sa ofere detinutilor posibilitatea de a-si imbunatati cunostintele si competentele, care le vor spori sansele de a se reintegra in societate, dupa liberare". (3)

   In orice situatie, educatorii adultilor trebuie sa faca fata contextului in care muncesc si sa acorde atentie nevoilor speciale cu care se confrunta, iar aceasta adaptare capata un interes deosebit in mediul carceral. Mare parte din acest raport este consacrata ilustrarii si examinarii problemelor  specifice educatiei in penitenciare. In orice caz, profesori si educatori care lucreaza in penitenciare, ca si in alte profesii, trebuie sa-si stabileasca, cu prioritate, obiectivele si orientarea, in functie de domeniul lor de activitate. Din aceasta cauza, in prezentul raport se pune accentul pe obiectivele educationale acceptate si pe abordari. Astfel, scotand in evidenta un principiu de baza al domeniului lor, cel al educatiei pentru adulti, educatorii din penitenciare se straduiesc sa ofere detinutilor posibilitatea de auto-indreptare,  de crestere a stimei de sine si a increderii in sine, intr-o maniera precizata in definitia data de UNESCO, cu privire la dreptul de a se instrui, asa cum a fost precizata mai sus.

  Comisia speciala de experti, cu privire la educatia in penitenciare, a subliniat o orientare sau  o perspectiva a educatiei in penitenciare, inspirata din domeniul educatiei din exterior si care poate fi diferita din perspective penale, dar care afirma faptul ca o asemenea abordare reprezinta probabil cea mai mare contributie pe care educatia o poate aduce la starea generala de bunastare a detinutilor si a regimurilor penitenciare. Atunci cand detinutii vor intelege ca instruirea acordata este de inalta calitate, ca ii respecta si le ofera optiuni si un scop si ca nu incearca sa-i manipuleze, vor participa in mod voluntar si astfel vor avea sanse de dezvoltare personala.

Capitolul III: Locul educatiei in cadrul               regimului penitenciar

Eventuale conflicte intre educatie si regimul penitenciar

  Tipul de educatie pentru adulti, asa cum a fost descris mai sus, constituie singura forma de educatie utila si eficienta. Cu toate acestea, trebuie sa recunoastem ca pot exista conflicte intre urmarirea obiectivului educational si regimul penitenciar, avand in vedere faptul ca educatia se concentreaza mai mult pe potentialul uman si incurajeaza participarea si optiunea. Sistemele de siguranta se axeaza deseori intr-o mai mare masura pe ceea ce este negativ in oameni si cauta sa tina sub control comportamentul. Totusi, aceste contradictii nu sunt ireconciliabile, iar un serviciu educativ poate sa ofere optiuni constructive pentru regimurile penitenciare.

  Comisia a apreciat ca tensiunile de aceasta natura trebuie sa fie abordate astfel incat sa poata fi solutionate. Penitenciarul este deseori descris ca fiind o institutie "totala". Detinutul poate sa fie privat de orice responsabilitate in ceea ce priveste gestionarea propriei sale existente. In unele domenii, sectorul educativ si penitenciarul pot avea pareri divergente cu privire la metodele de gestionare a detinutilor. Un studiu norvegian (4) atesta faptul ca, atunci cand exista un conflict de interese intre educatie si penitenciar, cele care pierd sunt interesele educationale. O parte dintre  problemele cu care se confrunta cadrele didactice si care sunt mentionate in acest studiu sunt urmatoarele:

transferul unui detinut dintr-un asezamant in altul poate sa fie pus in aplicare, fara sa se tina cont de continuitatea studiilor;

unele masuri disciplinare adoptate de administratia penitenciara pot sa determine ca un cursant sa fie privat de cursuri pentru o perioada de timp;

poate sa fie dificil sa se realizeze activitati in exteriorul asezamantului, chiar daca fac parte integranta din instruire (excursii etc.);

spatiile suprapopulate si uneori inadecvate pot afecta procesul de predare;

urmarea tratamentului medical.

Contributia educatiei

   Desi pot exista diferente justificate intre obiectivele primordiale ale educatiei si cele ale penitenciarului, in practica, educatia este cea care contribuie la disciplina si la siguranta in penitenciar. Aceasta, deoarece activitatile educative ii  ajuta pe cei incarcerati sa se destinda, sa-si elibereze tensiunile, sa se exprime si sa-si dezvolte aptitudinile mentale si fizice. O instruire buna se rasfrange asupra calitatilor si asupra potentialului pozitiv al cursantilor; ii face sa se simta mai umani; ii leaga de societatea din afara penitenciarului.

 In consecinta, penitenciarul devine mai suportabil, efectele sale daunatoare asupra personalitatii sunt diminuate, iar sanatatea si siguranta detinutilor se imbunatatesc, deoarece stimularea fizica si cea mentala sporesc.  Aceasta situatie faciliteaza gestionarea penitenciarului dar, solicita si o reactie in schimb, din partea regimului. Pentru a se bucura de succes, educatia in penitenciare are nevoie ca detinutii sa beneficieze de un oarecare grad de libertate: un spatiu fizic si posibilitati de miscare si de interactionare, un spatiu psihologic in care sa se poata simti autonomi si sa poata avea optiuni, precum si posibilitatea de a-si exprima gandurile si sentimentele.

Egalitate de statut si de recompensa pentru educatie

  Educatia pentru adulti poate avea un rol insemnat daca participarea este voluntara. Trebuie sa se faca eforturi pentru a permite detinutilor sa aleaga intre studii si activitatile productive. In cadrul regimului penitenciar, educatia trebuie sa aiba cel putin acelasi statut cu activitatea productiva si sa beneficieze de o sustinere materiala egala. Detinutii nu trebuie sa sufere din punct de vedere financiar, pentru ca s-au decis sa urmeze cursurile si, in consecinta, cele doua activitati ar trebui sa fie remunerate conform aceluiasi barem, asa cum se intampla in Irlanda si in Danemarca. Cei care opteaza pentru educatie nu trebuie sa beneficieze in mai mica masura de programele de liberare decat ceilalti. Comisia speciala de experti pe probleme  de educatie in penitenciare a constatat cu satisfactie ca un principiu similar a inspirat noile reguli europene de penitenciare, adoptate de catre Comitetul de Ministri, in 1987. Regula 78 enunta: "Educatia trebuie sa fie considerata ca fiind o activitate a regimului penitenciar, la fel ca si activitatea productiva - cu acelasi statut si cu aceeasi remuneratie de baza, cu conditia ca ea sa fie integrata in orarul normal de activitati si sa faca parte integranta din programul autorizat de tratament individualizat".  (5)

   Din nefericire, in prea multe penitenciare, educatia are inca un rol marginal, fiind limitata, in mare parte, la "cursurile serale". Din punct de vedere al comisiei, educatia pentru detinuti este o activitate normala de zi, care trebuie sa aiba un scop si sprijin material cum au si atelierele.  Sunt posibile  conflicte de alta natura, deoarece educatia si activitatile productive se pot afla in concurenta. Totusi, aceste conflicte vor fi benefice, daca presiunile obliga la modernizarea atat a muncii din ateliere, cat si a activitatilor educative. La fel de importanta este atitudinea gardienilor de penitenciare; gardienii pot fi ostili fata de educatie, deoarece vad in aceasta un mijloc prin care detinutii se sustrag de la munca. Recunoasterea deplina, oficiala a faptului ca educatia este o activitate la fel de importanta ca si munca, poate duce la depasirea acestor probleme. Este util sa se gaseasca metode prin care ofiterii de penitenciar sa fie cooptati in derularea unor activitati educationale, iar in timpul cursurilor de instruire a personalului sa se puna accent pe beneficiile educatiei. Trebuie sa existe o recunoastere unanima a faptului ca munca si instruirea constituie activitati complementare, fiecare dintre ele oferind  in moduri diferite un scop pentru implinire personala si profesionala.

3.6.  Daca educatia urmeaza sa primeasca un statut egal cu cel al activitatilor productive in politica sistemului si in cadrul regimurilor penitenciare, este necesar ca si responsabilii cu administrarea pedepselor sa fie sensibili la nevoile si la activitatile detinutilor in materie de educatie. De exemplu, trebuie sa se faca eforturi ca detinutii, care doresc sa urmeze cursuri de invatamant, sa fie repartizati in penitenciare in care sa beneficieze de un invatamant de calitate. Acolo unde este posibil, sa se incerce evitarea intreruperii participarii la cursuri, activitati culturale etc. datorata transferului intr-un alt penitenciar.  Desi insistam pe necesitatea de a oferi educatiei un loc in timpul orelor normale de lucru, consideram de asemenea ca aceasta poate avea o contributie importanta si in alte ore, sub forma de manifestare constructiva, in timpul perioadelor de relaxare si de studiu in timpul perioadelor de izolare.

Atitudinea supraveghetorilor din penitenciare fata de educatie

   Problema pusa de unii supraveghetori care au rezerve cu privire la educatie, oricare ar fi motivul, nu este de neglijat si este destul de raspandita pentru a i se acorda atentie. Se poate ca ei sa admita cu mare greutate ca educatia trebuie sa aiba acelasi statut cu activitatea productiva; se poate intampla ca ei sa nu fie prea constienti ca efectele secundare benefice ale educatiei asupra sigurantei pot cantari mai greu decat flexibilitatea procedurilor de care are nevoie procesul de educatie.  Chiar si atunci cand propria lor experienta de educatie sau preocuparile in legatura cu aceasta sunt pozitive, le este greu sa inteleaga stilul si continutul diferit al instruirii pentru  adulti. Dincolo de toate aceste considerente, introducerea in penitenciar a unor activitati educationale noi este greu de acceptat, doar pentru ca reprezinta o noutate, iar ofiterii de penitenciar au nevoie de timp ca sa se adapteze la schimbare.

 Se sugereaza faptul ca tensiunile dintre activitatile educative si mentinerea controlului se bazeaza pe o neintelegere. Intr-o publicatie britanica (6), autorul (el insusi guvernator experimentat si in prezent director regional) sustine ca "grija" amplifica "controlul". Autorul defineste "siguranta dinamica" ca fiind convergenta tuturor eforturilor acelora care lucreaza in penitenciare pe baza a trei principii: "individualism", "relatii" si "activitati". Daca obiectivele si procedeele tuturor celor care lucreaza in penitenciare pot fi privite in acest mod, prevederea educatiei in penitenciare ar fi considerata ca fiind congruenta cu etica penitenciarului. Mai mult decat atat, o astfel de abordare a "sigurantei dinamice" va spori  rolul fiecarui membru al personalului. Rolul restrans al supraveghetorilor combinat cu posibilitatile limitate de a-si continua propriile lor studii, le creeaza, adesea, o parere negativa despre sectoarele educative. Numerosi detinuti si gardieni au nevoie "de o a doua sansa" dar, atunci cand instruirea este disponibila doar pentru detinuti, apare resentimentul. Acordand un mai mare rol supraveghetorilor si sporindu-le posibilitatile de instruire, vor avea o mai buna imagine de sine, iar resentimentul le va fi atenuat.

3.9.  In dezvoltarea acestui domeniu, se poate vedea un proces continuu. La o extremitate, se afla o ierarhie informala, care permite personalului responsabil de educatie in penitenciar, prin legatura pe care o mentine cu invatamantul din exterior, sa consilieze agentii responsabili cu disciplina despre posibilitatile de educatie, atat ale lor, cat  si ale familiilor lor. La cealalta extremitate, exista o pozitie oficiala, conform careia sectoarele  educative au  responsabilitatea de a constitui resursele educative si de formare pentru intregul penitenciar. Pentru a se achita eficient de aceasta sarcina, sectorul educativ va trebui sa aiba legaturi puternice cu cei care presteaza si valideaza educatia si formarea in comunitate, pentru a se asigura ca scolarizarea si calificarea primite in penitenciar sunt acreditate pe plan national. Printre alte domenii de activitate, ce fac parte din acest proces continuu, este inclusa sprijinirea supraveghetorilor care sustin examene de promovare prin a le crea conditii sa invete, sa fie la curent cu noua tehnologie si sa fie instruiti pentru o functie educativa, intr-un sens formal sau informal, sa poata pregati mai bine detinutii in vederea liberarii.

3.10.  Desi educatia pentru detinuti poate contribui, ca un produs derivat bine-venit, la buna disciplina si atmosfera in penitenciar, aceasta trebuie acordata oricum, in sensul continutului si orientarii sale filozofice.

Capitolul IV: Participantii si motivatia

Detinuti cursanti    

  Este esential ca toate persoanele implicate in procesul educational in penitenciar sa fie incurajate sa-si priveasca cursantii ca pe adulti care participa la activitati normale de educatie. Este important sa fie tratati ca persoane responsabile, care dispun de posibilitatea de a alege. Altfel spus, trebuie sa se minimalizeze contextul penitenciar si sa fie trecute pe planul al doilea antecedentele penale ale cursantilor, astfel incat sa se creeze un climat firesc, de interactiuni si procedee educationale, asemanatoare celor din comunitatea exterioara. Ceea ce este fundamental pentru un astfel de abordare, este ca programul educativ sa se bazeze  pe nevoile individuale ale participantilor.

Atunci cand se examineaza nevoile educationale ale detinutilor, este posibil sa apara unele generalizari. Printre detinuti, se va gasi un procent mare de persoane defavorizate, care au suferit esecuri multiple. Acesti detinuti au putina instruire sau nu au nici o calificare. Au o proasta imagine de sine si le lipsesc deprinderile participative. Sunt constienti de esecul lor scolar. Initial vor avea convingerea ca educatia nu le poate oferi nimic. Multi dintre ei sunt analfabeti si se simt stigmatizati.

Astfel de oameni reprezinta o provocare considerabila pentru educatori care, in primul rand trebuie sa-i convinga sa participe. A-i motiva sa  ia parte la procesul educational necesita multa inventivitate si incurajare din partea cadrelor didactice. Problema cheie este aceea de a recladi increderea in propriul potential. Pentru a ajunge aici, profesorii trebuie sa se distanteze si mai mult de abordarile si de atitudinile carcerale traditionale, chiar si de un numar mare de aspecte ale scolii traditionale.

Conceptul dinamic al motivatiei

  Problema motivatiei necesita o analiza mai ampla. Comisia a subliniat aceasta chestiune analizand "dispozitiile de a incuraja detinutii sa-si inceapa educatia in penitenciar si s-o continue dupa liberare". Comisia a apreciat ca trebuie avute ferm in vedere nevoile speciale ale unei parti importante din populatia carcerala, descrisa mai sus, si, in special, experienta educationala negativa din copilarie. Profesorilor le revine sarcina de a repara unele din prejudiciile produse in trecut si de a le da o speranta potentialilor lor elevi. Astfel, motivatia trebuie sa fie privita ca un concept dinamic, motivatia scazuta a detinutilor fiind considerata un rezultat al experientelor din trecut (scolare sau altele). Ca profesorii din penitenciare sa adopte un concept static al motivatiei (lipsa de reactie fiind atribuita lipsei de personalitate a individului), ar fi atat o nedreptate fata de elevii lor, cat si o eroare tactica.

   Din fericire, experienta arata ca atunci cand sunt adoptate abordari inventive si cand se acorda un scop educatiei in cadrul regimurilor penitenciare, exista un nivel ridicat de participare si de realizari din partea detinutilor. Ceea ce urmeaza este analizarea unor factori care au influenta asupra participarii detinutilor la procesul de educatie.

Salarii

   Dupa cum s-a vazut in Regula europeana de penitenciare nr.78, se cere sa fie acordat acelasi statut si aceeasi remuneratie si pentru munca si pentru studii. Daca detinutii care opteaza pentru educatie sunt defavorizati din punct de vedere financiar, cu siguranta, multi nu vor face aceasta optiune. Nu trebuie sa existe diferente intre veniturile obtinute din munca si cele obtinute din studii, asa cum se intampla in comunitatea exterioara; este, mai degraba, o problema de evaluare a utilitatii relative a educatiei si a muncii pentru detinuti. Comisia apreciaza ca aici sunt in joc probleme  mai importante decat productivitatea si ca detinutii care participa la educatie nu trebuie sa fie penalizati injust, printr-o pierdere de salariu.

Mediu fizic si social

  Mediul fizic si social in care se desfasoara educatia poate, fie sa intareasca, fie sa slabeasca motivatia detinutului. Pe cat este posibil, este important ca activitatile educative sa se deruleze toate intr-un cadru aparte, in care sa fie posibila crearea unei ambiante atragatoare, astfel incat centrul educativ sa devina pentru detinut un fel de oaza in cadrul penitenciarului, dar si un cadru diferit de cel din scoala, in ceea ce priveste atmosfera, organizarea, metodele, materiile si activitatile propuse - asa cum se cuvine unui loc de educatie pentru adulti.

Statutul educatiei in penitenciar

 Un studiu danez, care a avut drept subiect motivatia detinutilor in ceea ce priveste educatia, a scos in evidenta ca principalii factori ai demotivarii au fost salariile mici obtinute de detinutii care au participat la cursuri si atitudinea negativa a personalului si a celorlalti detinuti cu privire la educatie. Cei doi factori sunt in stransa legatura: lipsa veniturilor arata, atat in ceea ce priveste detinutii, cat si personalul, ca educatiei i se acorda o importanta mai mica, comparativ cu munca productiva. De asemenea, statutul educatiei este diminuat in penitenciar, atunci cand cursurile sunt plasate candva, in timpul zilei: in timpul liber, dupa programul de munca sau in functie de programul de lucru. De asemenea, atunci cand spatiile si facilitatile alocate educatiei sunt de calitate inferioara fata de cele rezervate activitatilor productive, statutul educatiei pierde si mai mult din importanta. Recunoasterea acordata educatiei in Regula europeana de penitenciare nr.78 constituie, in plan politic, un pas inainte, dar este necesar sa fie urmata de masuri practice care sa invinga rezervele multor cadre ale administratiei penitenciare, indiferent de grad, fata de educatia destinata detinutilor.

Un grad de autonomie a sectorului educativ

   Una dintre problemele cele mai dificile si mai complexe, pe care educatorii o au de rezolvat, consta in definirea pozitiei pe care o au fata de sistemul penitenciar ca intreg, si fata de detinuti. Este clar faptul ca munca educativa trebuie sa se desfasoare in limitele impuse de autoritatile penitenciare, tinandu-se cont de siguranta si de obiectivele generale ale sistemului penitenciar. Daca munca educativa se identifica prea mult cu sistemul penitenciar in ansamblu, multi detinuti pot deveni suspiciosi si o pot considera un mijloc de manipulare. Daca detinutii simt ca a lua parte la procesul educativ implica capitularea lor din punct de vedere psihologic in fata sistemului penitenciar, atunci il vor respinge. In aceasta situatie, un oarecare grad de autonomie a sectorului educativ este potrivit. Mai mult decat atat, orientarea educatiei pentru adulti, asa cum o recomanda comisia, impune acordarea unui oarecare grad de libertate de actiune in ceea ce priveste abordarea, acelora care se ocupa de educatie in penitenciar. Desigur, infractionalitatea nu poate fi scuzata, iar viata infractionala poate fi abordata ca o tema in timpul cursului, dar exista aspecte legate de cultura detinutului pe care educatorul trebuie sa le respecte sau cel putin sa le accepte. Aceste aspecte pot include o parere critica fata de autoritate, furie fata de nedreptatea sociala, solidaritatea in fata adversarului etc. Ca in oricare domeniu de educatie pentru adulti, respectarea si acceptarea cursantilor si a potentialilor cursanti sunt indispensabile pentru motivatie si participare. Gradul inalt de profesionalism necesar educatorului care lucreaza cu adulti in penitenciare este dat de cerinta de a da dovada de un astfel de respect si de acceptare (acceptare a persoanei nu si a infractiunii) fata de cursanti si, in acelasi timp de a lucra in limitele impuse de autoritatile penitenciare si de a evita sa fie manipulati de catre detinuti. Atunci cand respectul si acceptarea exista, detinutul se simte in stare sa participe la actul educativ.   

Calificari

4.10.  Pentru numerosi detinuti este important sa obtina aceleasi calificari ca si in exterior. Astfel de calificari sunt de dorit pentru utilitatea lor dupa liberare si, de asemenea, pentru ca prestigiul acestora va fi mai mare decat al celor concepute special pentru educatia in penitenciar. A da detinutilor posibilitatea sa obtina astfel de calificari, nu presupune excluderea cursurilor si a activitatilor care vizeaza in mod mai direct obtinerea dezvoltarii personale, sporirea increderii in sine etc. si care sunt special concepute pentru nevoi individuale. 

Recrutare si "piata educationala"

  Sunt necesare eforturi speciale pentru a atrage detinuti care ar putea sa beneficieze de educatie, cat si pentru a-i incuraja sa participe la aceasta, iar aceste masuri variaza in functie de dimensiunea penitenciarului, de gradul de transferari autorizate in interiorul sau exteriorul asezamantului, de durata pedepsei pe care detinutul o are de executat etc. La scurt timp de la depunerea in penitenciar, ar trebui sa se inmaneze fiecarui detinut cel putin un pliant in care sa fie descrise, atractiv si usor de citit, cursurile disponibile. Dar, este de preferat contactul direct dintre educatori si potentialii lor elevi si trebuie sa se faca eforturi deosebite pentru a-i incuraja pe cei care nu au incredere in capacitatea lor de invatare. Uneori, este posibil ca un profesor sa se intalneasca, individual, cu fiecare detinut nou depus, sau macar cu fiecare detinut nou depus care are de executat o pedeapsa de lunga durata. In penitenciarele olandeze, un mijloc bun de a atrage atentia asupra activitatilor educationale este "piata educationala" - o intalnire intre o echipa de educatori si un grup de 20-30 de detinuti. Pe parcursul acestei intalniri, echipa de educatori ofera informatii despre diferitele cursuri si activitati disponibile si  prezinta metodele folosite cu ajutorul casetelor video sau prin alte mijloace. Atmosfera este destinsa, ca si cea a unei zile dintr-un centru de educatie pentru adulti in exterior, se serveste ceai sau cafea, pentru ca detinutii sa se simta in largul lor. Prin circuitele de televiziune sau de radio, sunt difuzate anunturi si precizari despre piata educationala.

Metode de predare

  Calitatea educatiei constituie, ea insasi, factorul cel mai important care exercita o influenta asupra gradului de participare a detinutilor. Cu cat se acorda detinutilor mai multe optiuni si respect si mai multe cursuri care sa prezinte interes pentru viata fiecaruia dintre ei, cu atat cei care vor dori sa participe, vor fi mai numerosi. Metodele de predare adoptate au o importanta cruciala in stimularea detinutilor, mai ales atunci cand rata somajului este crescuta, iar perspectivele de a ocupa un loc mai bun de munca nu mai reprezinta un stimulent. Metodele de predare sunt discutate mai detaliat in capitolul urmator, dar se pot observa cateva dintre conditiile importante, necesare pentru a incuraja detinutii sa participe si sa reuseasca:

a o orientare spre adulti;

b). o legatura cu experienta cotidiana a cursantului;

c). participarea voluntara si activa a cursantului;

d). grupe mici care sa permita programe individualizate;

e). completarea educatiei si a formarii;

f). utilizarea de cursuri modulare.

4.13.  Trebuie subliniat un ultim punct, care priveste natura dinamica a motivatiei. Tinand cont de cunostintele precare ale detinutilor, nu este de mirare ca unii dintre ei abordeaza initial educatia din "motive amestecate", in cel mai bun caz. La inceput, detinutii vor veni la cursuri doar din curiozitate sau (in cazul barbatilor) pentru ca au ocazia sa intalneasca femei sau pentru ca atmosfera este destinsa, pentru ca pot sa vorbeasca mai liber, pentru ca simt ca sunt tratati ca niste oameni normali, pentru ca pot  sa-si prepare mancare "ca acasa"etc.. Sunt preocupari firesti pentru fiintele umane si trebuie sa fie acceptate, cel putin la inceput. Acestea permit profesorilor stabilirea legaturilor cu detinutii, iar un profesor bun va profita de aceste "deschideri" pentru a-si ajuta elevii sa vada noile posibilitati si sa-si descopere talente pe care, pana atunci, ei insisi le ignorau, pentru ca in timp, sa aiba realizari mai serioase. O astfel de abordare nu este ceva neobisnuit, deoarece sunt numerosi cei care urmeaza cursuri pentru adulti in comunitate, tot din motive "amestecate" (mai ales din motive sociale), iar cei cu perspective educationale limitate pot avea la inceput o vaga idee despre ceea ce vor sau pot castiga din participarea la o ora de curs.

Cap. V: Metode de educatie pentru adulti

Dezavantaje educationale

In linii mari, maniera in care un educator pentru adulti isi abordeaza activitatea in mediul carceral este aceeasi cu cea din exterior. Obiectivele, tipul de cursuri si activitatile propuse sunt similare, ca si metodele de predare. Pot fi diferite unele dintre problemele cu care se confrunta si, bineinteles, caracterul defavorizat al populatiei carcerale - care tin, in primul rand, de factorii de provenienta descrisi in capitolul precedent si, in al doilea rand, chiar de incarcerare - care se va reflecta in numeroase aspecte ale educatiei. Cu toate acestea, in principal, metodele prin care educatorul pentru adulti planifica, conduce si modifica activitatile si cursurile sunt aceleasi cu cele care se aplica in exterior. De fapt, stilul, continutul si problemele de invatamant in penitenciar pot fi in intregime comparabile cu activitatea desfasurata in exterior cu grupuri similare, defavorizate din punct de vedere social si educational. In prezentul capitol sunt analizate metodele educationale de predare pentru adulti, asa cum se aplica ele in mediul carceral.

Caracteristici ale educatiei pentru adulti

  Educatia pentru adulti are unele caracteristici particulare. In special, se presupune ca elevii participa activ la alegerea continutului si a metodelor de invatare, precum si la evaluarea  asimilarii cunostintelor predate. Deseori, este posibil ca detinutii sa-si asume organizarea completa a unor evenimente, in special a activitatilor sportive si a manifestarilor culturale. De asemenea, invatamantul pentru adulti, in comparatie cu invatamantul scolar, are o legatura mai stransa cu experienta de viata a cursantilor.  Dupa cum a subliniat un grup de profesori care isi desfasoara activitatea in penitenciare, elevul adult poseda  cunostinte despre lume, infinit mai vaste decat cel mai invatat copil (7). In plus fata de accentul care se pune pe participare, se pune accent si pe metodele active de invatare, care sunt mai adecvate decat cele traditionale -  mult mai pasive. Comisia apreciaza ca stilul de educatie pe care il are in vedere pentru detinuti se apropie mult de educatia din comunitate, descrisa in raportul Consiliului de cooperare culturala al Consiliului Europei: "Invatarea (.) se  bazeaza pe motivatie, contine obiective si este legata de rezolvarea de probleme. Nu se bazeaza pe relatia traditionala profesor/elev si nu se inscrie in invatamantul scolar traditional. Invatamantul in comunitate inseamna participare si acumulare de experienta, si nu a asculta in mod pasiv vocea profesorului (8)".  

   Datorita acestor caracteristici, metodele de predare trebuie sa fie foarte flexibile, astfel incat sa se adapteze la dorintele si la preferintele participantilor. Trebuie sa existe cat mai multe optiuni pentru diverse tipuri de activitati si de domenii de studiu, si chiar si in cadrul cursurilor. In masura in care este posibil, programa este stabilita de catre profesori impreuna cu cursantii. Intr-o serie de institutii din Olanda exista o conventie intre profesori si cursanti, care se angajeaza sa acopere impreuna o materie, introducand astfel responsabilizarea, nu doar participarea cursantului.

Fluctuatia mare a cursantilor

   Detentia genereaza  situatii care necesita metode de predare mult mai flexibile. De cele mai multe ori, fluctuatia de cursanti este mare datorita liberarilor sau transferarilor; cursurile sunt frecventate la intervale neregulate de timp; multi cursanti au pedepse scurte. La toate acestea se adauga si conditiile speciale ale detinutilor arestati preventiv. Intr-o astfel de situatie, cursurile modulare de scurta durata au avantaje considerabile. Ele permit incheierea unui segment educational intr-o perioada scurta de timp - ceea ce este deosebit de important pentru cei care, in trecut, rareori au dus la bun sfarsit ceea ce au inceput. Pe de alta parte, cursurile modulare permit cursantului sa continue sa urmeze acelasi curs si dupa liberare. In aceeasi ordine de idei, se pot concepe cursuri tematice, in general scurte, consacrate unor probleme care prezinta interes pentru cursanti, dar care nu fac parte din programele obisnuite. De exemplu, se pot aborda problemele de educatie sanitara.

Invatamant in grupe mici si programe individualizate

5.5.  Atat nevoile cursantilor, cat si mediul penitenciar indica alte particularitati ale metodelor de predare. Sunt de preferat grupele mici de cursanti, care permit aplicarea programelor individualizate si care se preteaza la o frecventare neregulata. Deseori, profesorii vor fi nevoiti sa isi pregateasca singuri materialul didactic, deoarece textele pentru copii nu sunt relevante si nu se potrivesc cu interesele si experientele cursantilor adulti. De exemplu, in munca de alfabetizare, folosirea propriilor cuvinte ale cursantului sau propria poveste (dictata sau inregistrata pe banda magnetica, daca este necesar) reprezinta o metoda foarte importanta.

Invatamant la distanta

   Comitetul a fost special insarcinat, prin mandatul sau, sa analizeze cursurile prin corespondenta. Aceste cursuri implica o institutie din exterior care trimite materiale de studiu si teme unui cursant, temele sunt efectuate si trimise inapoi institutiei pentru a fi corectate, iar corecturile si explicatiile sunt trimise in scris cursantului. Procesul de "feedback" este mai putin direct in cazul altor forme de "invatamant la distanta", in care se folosesc inregistrari audio sau video. In asemenea cazuri, se considera ca elevul lucreaza in mod independent si isi urmareste singur progresele. Adesea, documentele audiovizuale si cele scrise sunt asociate si, uneori (ca in cazul universitatilor deschise din Marea Britanie si Olanda), sunt completate cu lucrari efectuate sub indrumarea unui profesor.

5.7.  Cursurile de acest tip trebuie privite in lumina celor discutate in contextul metodelor de invatamant pentru adulti. Comisia a ajuns la concluzia ca dezavantajele cursurilor prin corespondenta si a altor forme de invatamant la distanta sunt destul de mari,  atunci cand sunt utilizate in mediu carceral, si a recomandat utilizarea lor intr-o masura foarte limitata. Deseori, acest tip de invatamant nu permite cursantului sa stabileasca o legatura intre cursuri, propria experienta si mediu. Continutul cursului fiind fix si deci ne-negociabil, elementul indispensabil de participare a elevilor la conceperea cursului lipseste in mare masura. In plus, de multe ori, nu exista nici un fel de contact cu un profesor sau cu alti cursanti care urmeaza cursurile prin corespondenta;  interactiunea imediata, supravegherea, ajutorul, sfatuirea sau confirmarea nu sunt posibile. In consecinta, este foarte dificil sa se mentina motivatia, iar cursurile de acest gen se caracterizeaza prin procente foarte mari de abandon, in cazul in care procedurile de selectie, consilierea dinainte si dupa inceperea cursurilor nu sunt cu adevarat foarte bune. Un alt dezavantaj este acela ca, aceste cursuri, desi au aplicabilitate in ceea ce priveste deprinderile cognitive, sunt inadecvate invatarii care implica deprinderi practice si dezvoltare comportamentala.

Totusi, comisia a apreciat ca aceste cursuri prin corespondenta se potrivesc unui numar mic detinuti. Este vorba de cursurile universitare sau de alte studii superioare, pentru care cunostintele anterioare, aptitudinile si motivatia sunt suficiente pentru a incepe si a continua un program de studiu independent. Chiar si la acest nivel, sansele cursantului vor fi mai mari, daca acesta poate dispune de consultatii si de indrumari directe si daca cursantii care frecventeaza acelasi curs sau cursuri similare se pot  intalni in mod regulat, pentru a se incuraja si a se ajuta reciproc.

  Institutiile de tipul universitatilor deschise au enormul avantaj de a oferi o mare varietate de cursuri din domenii care nu ar putea sa fie tratate altfel, fie din cauza ca tematica lor ar prezenta prea putin interes cursantilor, fie din cauza ca nu au suficienti profesori disponibili. Atunci cand exista o astfel de posibilitate, este important ca detinutii sa poata sa profite, pe cat este posibil, de aceasta alegere. Un alt avantaj al invatamantului prin corespondenta, pentru detinuti, consta in faptul ca este mult mai usor pentru ei sa-si continue studiile in cazul in care sunt transferati intr-un alt penitenciar sau atunci cand sunt liberati.

Computere personale

O mare parte dintre referirile facute se leaga de utilizarea computerelor personale in procesul de predare. Datorita avantajelor pe care le prezinta in anumite situatii utilizarea computerelor, educatorii trebuie sa stie foarte bine cum sa le foloseasca. Este important ca aceste instrumente sa nu reprezinte o enigma pentru cursanti. Pentru o parte dintre cursanti programarea informatica va fi un domeniu de studiu important si va oferi si locuri de munca. Dar, cel mai important este faptul ca un computer personal reprezinta un instrument util de lucru in multe situatii in procesul de invatamant, inclusiv in procesul de alfabetizare. Totusi, trebuie subliniat faptul ca reprezinta doar un tip de instrument util in completarea muncii profesorului si nu neaparat mai util decat alte instrumente, care trebuie de asemenea sa fie disponibile, cum ar fi tabla, masina de scris, casetofonul.

  Computerul personal poate fi utilizat eficient atunci cand se cunosc rezervele fata de acest instrument: unii  il pot considera impersonal,  este dificil de folosit experienta cursantului in procesul de invatare si nu se preteaza la dobandirea deprinderilor afective. Totusi, considerat un instrument pedagogic, printre alte instrumente folosite de profesor, computerul poate fi foarte util pentru crearea unei noi si incitante dimensiuni a procesului de invatare, mai atractiva, in special pentru cursantii mai tineri.Un avantaj important consta in faptul ca utilizatorul poate avea controlul asupra invatarii, fara sa depinda de profesor. Experienta dominarii unei masinarii si a detinerii controlului asupra propriului proces de invatare poate aduce beneficii mai mari pentru imaginea de sine si pentru increderea in sine a cursantului.   

Asocierea educatiei cu munca

Deseori, multe dintre metodele de invatare recomandate mai sus - participarea cursantului, invatarea, mai degraba activa, decat pasiva, programele individualizate etc. - sunt asociate cu un stil "liberal" de educatie pentru adulti. Uneori, exista impresia ca astfel de abordari nu se prea  pot  aplica si altor tipuri de invatamant pentru adulti, cum ar fi formarea profesionala. Comisia considera, in mod contrar, ca o astfel de metodologie este la fel de importanta si pentru formarea profesionala. Nevoia de metode de predare flexibile si novatoare iese in evidenta atunci cand efectivul de cursanti este format din tineri marginalizati, cu putine sanse de ocupare a unui loc de munca (ca in cazul celor mai multi dintre detinuti).

5.13.  Un astfel de demers este ilustrat de experienta daneza in domeniul invatamantului, cu ajutorul "proiectarii". Proiectele combinate invatamant/productie se bazeaza pe o metodologie elaborata in universitatile din Danemarca si aplicate tinerilor someri care:

a). au abandonat scoala, adesea inainte de incheierea ciclului obligatoriu de invatamant;

b).  nu au urmat nici un curs de formare profesionala;

c).  nu au lucrat niciodata in vreo bransa.

S-a constatat ca pentru acesti tineri, atelierele traditionale de formare profesionala nu au fost de folos, iar in ultimii zece ani, "proiectarea", s-a bucurat de un succes considerabil atat in interiorul, cat si in exteriorul asezamintelor penitenciare.

  Activitatea de proiectare se axeaza pe un scop sau pe o problema, scopul in sine fiind acelasi care se stabileste prin mijloace traditionale in procesul de formare profesionala, ca de exemplu, construirea unui zid, fabricarea unui scaun sau a unei barci, renovarea unei camere de zi etc. Insa acum, maniera in care se realizeaza aceste lucruri este diferita.  Se insista mai mult pe invatare, decat pe productie, scopul principal fiind acela de a-i ajuta pe tineri sa invete cum sa munceasca si/sau sa invete cum sa invete. Scopul trebuie sa fie stabilit in functie de abilitatile cursantilor si trebuie sa ofere posibilitati de instruire, iar procesul de invatare pe care il presupune scopul depaseste, de regula, hotarele domeniului respectiv. De asemenea, este esential ca rezultatele acestei activitati sa fie folosibile, fie de catre institutie, fie de catre studenti, sau sa poata fi vandute.  

  In aceste proiecte este mai important procesul decat produsul. Cursantii dobandesc cunostinte prin sarcinile pe care le realizeaza dar, mai important este  faptul ca  devin interesati sa invete si sa munceasca si isi dezvolta simtul responsabilitatii. Proiectele sunt conduse de catre cursanti incepand cu etapa de prezentare in care discuta despre ceea ce au nevoie pentru a-si atinge scopul, continuand cu planificarea tipului de lucru, a metodelor, a materiei ce trebuie invatata, pana la etapa de productie si la cea de evaluare. 

  In Danemarca, se intentioneaza ca la astfel de activitati de proiectare sa participe un sfert din totalul detinutilor, demers care are un succes deosebit pana in prezent. Totusi, aceasta presupune o adevarata provocare atat pentru profesori, cat si pentru instructorii responsabili cu formarea profesionala, care sunt nevoiti sa gandeasca si sa actioneze intr-un mod complet diferit. Acum, acestia  trebuie sa gestioneze un proces mult mai complex decat cel de a  impartasi cunostintele lor de "specialisti" celor ce nu au nici un fel de cunostinte. Multe dintre caracteristicile acestei abordari daneze se regasesc intr-un proiect-pilot de formare pre-profesionala din centrul de detentie pentru minori din Everthorpe, Anglia 9). Penitenciarele suedeze, de asemenea, intreprind eforturi pentru a integra in mod dinamic procesul de invatare cu productia, iar primele proiecte au avut rezultate pozitive.

Evaluare

In permanenta, ar trebui ca toti profesorii sa-si reevalueze obiectivele, continutul si metodele de invatamant. Fiind vorba despre adulti, cursantii insisi ar trebui sa contribuie la aceasta evaluare, iar conditia de  detinut nu trebuie sa priveze persoana de posibilitatea si de responsabilitatea de a participa la formularea de judecati legate de procesul de invatamant pe care il urmeaza. De asemenea, institutiile de invatamant trebuie sa isi evalueze obiectivele, programele, metodele, resursele si rezultatele pe care le obtin.  Comisia a subliniat permanent necesitatea ca educatia din "mediul carceral"  sa fie comparabila si evaluata in raport cu educatia "din mediul exterior". Lucrul acesta implica faptul ca ar trebui sa fie evaluata de cei care au aceasta responsabilitate in exterior. Ar trebui ca inspectoratele independente, in special cele in subordinea ministerului educatiei sau a altor autoritati, sa fie abilitate sa efectueze evaluari similare cu cele din exterior. In plus, chiar sectoarele educative din penitenciare ar trebui sa-si evalueze activitatea, in mod sistematic si obiectiv si sa-si adapteze strategiile in functie de rezultatele evaluarii. De asemenea, ar trebui sa se implice si guvernatorii si alti membri de personal din comunitatea penitenciara. Nu numai ca punctul lor de vedere este important, ci acest proces ar trebui sa contribuie mai mult la inlaturarea barierelor dintre educatori si regimul penitenciar. Comisia a constatat ca documentul publicat de Inner London Education Authority, "Tinand institutia sub observatie" ("Keeping the Institute under Review"), conceput ca un cadru de auto-evaluare pentru institutiile de invatamant pentru adulti din comunitate, este in curs de adoptare, in vederea unei posibile folosiri de catre educatorii din penitenciarele din Anglia si Tara Galilor (10).

Capitolul VI: Posibilitati de instruire

Selectarea continutului educatiei

  Pentru a decide continutul educatiei in inchisoare, trebuie sa se puna doua intrebari importante. In primul rand, care sunt cerintele si nevoile  detinutilor? In al doilea rand, ce ofera cele mai bune cursuri pentru adulti disponibile in societate? Un proces de invatamant pentru adulti bine conceput se adapteaza singur dorintelor participantilor, iar acest principiu trebuie aplicat si in cazul detinutilor. Initial, cunostintele lor limitate legate de posibilitati le reduc optiunile, si astfel, educatia trebuie sa identifice si sa stimuleze dorintelor lor latente si sa raspunda cu flexibilitate, pe masura ce interesul se contureaza.  Cursurile nu trebuie sa se limiteze la disciplinele conventionale;    cursantul are dreptul sa invete cat mai mult, iar anumite nevoi de a invata nu sunt satisfacute prin parcurgerea traditionala a materiei.

Interactiune cu lumea din exterior

  Politica de a incerca introducerea in educatia  din penitenciar a celor mai bune norme si practici aplicate in exterior asigura in mai mare masura succesul acestui tip de invatamant si, totodata, determina si un grad de "normalizare" in  viata institutiei penitenciare. Acolo unde detinutii nu au permisiunea sa paraseasca institutia pentru a frecventa cursurile, normalizarea poate fi creata prin legaturi stranse intre activitatile educative din inchisoare si organismele ce le furnizeaza in exterior. Astfel, biblioteca unei inchisori poate face parte dintr-o retea de biblioteci publice; in  privinta sportului, echipe din exterior ar trebui sa joace cu echipe de detinuti; activitatile culturale ar trebui sa cuprinda realizari care sa-i  uneasca pe artistii din interior cu cei din exterior; dezbaterile pot cuprinde schimburi intre detinuti si oamenii din afara; invatamantul profesional ar trebui sa aiba legaturi cu industria din exterior. Aceste lucruri se justifica nu numai prin motive educative, ci si prin faptul ca in acest fel se reduce fenomenul de izolare a inchisorii si a detinutilor, in penitenciar patrunzand o "atmosfera de oras".

Diversitate

Capitolele urmatoare ale prezentului raport vor prezenta mai amanuntit modalitatea in care anumite elemente ale educatiei (invatamantul profesional, bibliotecile, educatia fizica, activitatile creative si educatia sociala)  pot servi  la satisfacerea nevoilor detinutilor prin asigurarea  unei legaturi cu lumea exterioara. Fiecare dintre aceste domenii prezinta posibilitati de instruire, care, in diferite moduri si combinatii, ii pot ajuta pe detinuti. Diversitatea celor propuse este importanta pentru ca nevoile individuale si situatia detinutilor difera foarte mult. Aceasta  trebuie sa se exprime atat in  gama cursurilor si activitatilor, cat si la nivelul la care sunt distribuite. Gasim adesea in inchisoare o programa bine conceputa pentru invatamantul elementar si pentru cel superior. Cu toate acestea, este necesar sa se conceapa programe pentru majoritatea detinutilor ale caror nevoi se afla intre aceste doua extreme. Necesitatea unei astfel de elaborari este la fel de mare in comunitatea adultilor din exterior cum este si in inchisoare si impune o abatere de la examenele care au fost stabilite pentru scolari. Anumite grupuri au nevoie de o atentie speciala si de anumite variatii in cadrul programului si al metodelor folosite, cum ar fi: tineri, femei si detinuti straini.

Invatamant elementar

  In intreaga Europa, procentul celor care nu stiu sa citeasca si sa scrie este mai ridicat in inchisori decat in afara acestora. Numarul detinutilor complet analfabeti este destul de  ridicat; iar daca  adaugam si numarul semi-analfabetilor (adica cei care sunt capabili sa citeasca sau sa scrie putin, insa cu mari dificultati), gasim in mod curent inchisori in care cel putin o treime dintre detinuti prezinta astfel de probleme. Nu este usor sa obtii date exacte  intr-un astfel de domeniu pentru ca depistarea si evaluarea acestui fenomen ridica o serie de probleme. Linia de demarcare dintre alfabetism si analfabetism este cu totul arbitrara. Exista, in realitate, un spectru care merge de la cei complet incapabili sa citeasca sau sa scrie, pana la cei semi-analfabeti, ajungand la cei care stiu destul de bine sa citeasca sau sa scrie, dar au probleme mari la ortografie.  Numeroase autoritati ii definesc pe cei care au probleme de analfabetism ca pe niste oameni constienti de faptul ca prezinta dificultati la citit si scris (11). In general, aceste persoane au primit o anumita instruire si au un grad mediu de inteligenta sau aproape mediu. Este important sa mentionam faptul ca problemele  de alfabetizare prezentate aici trebuie sa fie diferentiate, pe de o parte, de dificultatile lingvistice pe care le au strainii sau membrii minoritatilor culturale si, pe de alta parte, de dificultatile de invatare pe care le au persoanele cu o inteligenta redusa.

   Aceste probleme de alfabetizare a adultilor nu se limiteaza doar la inchisori. Totusi, amploarea lor mai mare in randul detinutilor poate fi datorata faptului ca atat delincventa cat si analfabetismul isi gasesc originea in frustrari. Autorul unui studiu francez, care se bazeaza pe o definitie destul de limitata a problemei,  a constatat ca in timp ce proportia de analfabeti era de 4% in randul populatiei nationale, la detinuti procentul era de 12%. Decalajul este asemanator si in alte tari.

  Persoanele care prezinta probleme de alfabetizare merita o atentie deosebita din partea educatorilor din inchisorile europene. Aceasta prioritate se justifica nu numai prin numarul mare de persoane care prezinta astfel de probleme, ci si prin faptul ca cei care au dificultati la scris si citit sufera enorm. Perspectivele de angajare li se limiteaza in mod sever, respectul si increderea de sine li se pot diminua foarte mult, iar viata sociala li se poate restrange. In inchisoare se pot simti si mai vulnerabili, atat fata de  personalul penitenciar, cat si fata de ceilalti detinuti, iar o parte dintre ei fac eforturi  foarte mari pentru a-si ascunde problemele. Incapacitatea de a scrie, de a citi scrisori sau de a se ocupa cu cititul in timpul perioadelor petrecute in camera de detentie pot spori si mai mult povara sentintei pe care o au de executat. Importanta problemei si dificultatea de a-i identifica pe cei care sufera, devin responsabilitatea intregului personal penitenciar de a-i descoperi cu tact pe detinutii care au probleme de alfabetizare si de a-i incuraja sa invete.

   Cu toate ca exista similitudini intre invatarea cititului si scrisului la adulti si invatamantul primar la copii,  este necesar ca acestui domeniu sa i se aplice  o metoda de invatare pentru adulti. Prin urmare, este vorba de mai mult decat de o simpla problema tehnica de a dobandi deprinderi de  scriere si de citire. La adulti este foarte posibil  ca dificultatile de ordin tehnic sa  fie secundare in raport cu sentimentul puternic de rusine si cu senzatia generalizata de esec sau cu lipsa de incredere. Este asa din cauza rolului cheie pe care alfabetismul il  joaca in societate, si pentru ca, deseori este considerat (gresit) sinonim cu ignoranta.

  Metodele de predare pentru adulti descrise in capitolele precedente sunt potrivite, de asemenea, pentru invatarea cititului si a scrisului. Este esentiala obtinerea participarii  initiale, iar mai apoi continue a elevului, la dialog cu educatorul, pentru evaluarea situatiei sale si pentru planificarea studiilor (ceea ce se stie si ceea ce nu , care sunt obiectivele de fixat, care sunt metodele optime de invatare, care sunt punctele de interes ce ar trebui incluse in invatamant). In consecinta, testele clasice de aptitudini in materie de lectura, in special cele folosite pentru copii, sunt inutile ca mijloace de evaluare si pot sa impiedice atingerea scopului urmarit. Desi sprijinul grupului implicat in procesul de invatare este important in a ajuta cursantul sa-si depaseasca sentimentele de rusine si izolare, educatorii trebuie sa ofere o atentie deosebita fiecarui elev. O descriere detaliata a aplicarii metodelor de educare pentru adulti prin invatamantul elementar in inchisoare apare in raportul unui grup de educatori din inchisorile din Irlanda de Nord.  (12).

  Adultii care prezinta probleme de citit si scris le confrunta si le depasesc in diferite moduri. De asemenea, este nevoie de imaginatie si de eforturi pentru a oferi orice fel de ajutor cursantilor atat  in timpul cursului de alfabetizare  cat si in timpul  programului educational. Computere, masini de scris, casetofoane, ziare si carti  sunt instrumente care pot functiona in moduri diferite, in functie de cursant. Sporirea numarului de ziare si reviste redactate de detinuti si folosirea in cadrul orelor de alfabetizare a textelor scrise de catre cursanti  pot creste in mod considerabil increderea elevilor. Se apeleaza destul de des la astfel de materiale in inchisorile din Irlanda de Nord, iar o serie de "povesti" scrise de detinuti  au fost publicate spre uzul cursantilor adulti din lumea exterioara. Acelasi lucru este valabil si in privinta altor mijloace de exprimare cum ar fi dezbaterile, arta dramatica, activitatile artistice, muzica, arta fotografica, artizanatul, educatia fizica. Este  foarte important ca celelalte activitati educative organizate pentru detinuti, cum ar fi cele mentionate anterior sa fie la fel de accesibile si detinutilor care prezinta  probleme de scris si citit. In special bibliotecile ar trebui sa gaseasca modalitati de a-i atrage pe detinutii care nu au obiceiul de a citi. Aici ar trebui sa existe carti tiparite cu litere mari si cu un continut ilustrativ bogat, precum si versiuni simplificate, dar pentru nivelul adultilor.

  Comisia estimeaza ca o constientizare a necesitatii de a-i face pe detinutii care prezinta probleme de scris si citit sa participe la o gama larga de activitati educative si de a-i incuraja in acest scop, ar trebui sa existe in prim-planul dezbaterilor referitoare la diferitele "posibilitati de instruire" continute in urmatoarele cinci capitole ale prezentului raport. 

Detinuti a caror limba materna este diferita

  Ca o consecinta a mobilitatii crescatoare intre statele europene si a fenomenului de imigrare a cetatenilor din lumea intreaga in Europa, in inchisorile europene gasim detinuti cu limbi materne diferite, dintre care unii sunt straini, dar si un numar mare de cetateni ai tarii in care sunt inchisi. Acesti detinuti au nevoi educationale speciale, iar daca urmeaza a fi trimisi inapoi in tarile de primire, acestia trebuie sa invete sa comunice in cea de a doua limba. Chiar si in cazul in care acestia trebuie sa se intoarca in alte tari dupa liberare, au nevoie de un ajutor imediat care sa le permita sa supravietuiasca si sa comunice pe durata executarii pedepsei. Educatorii care cunosc limba materna a acestor detinuti sunt cei mai indicati pentru practicarea acestui tip de invatamant. In plus, aceasta diversitate de limbi si de rase ar trebui sa-i incite pe educatori sa examineze dintr-un spirit critic programa si materialele utilizate, cu scopul de a se asigura ca acestea reflecta nevoile si aspiratiile tuturor indivizilor. Uneori aceasta diversitate poate naste prejudecati si tensiuni. In cadrul activitatilor normale, sectoarele educative ar trebui sa considere aceasta diversitate ca pe o resursa utila si sa creeze posibilitati de intelegere multiculturala. Comisia a observat ca aceasta conceptie asupra nevoilor este in conformitate cu Recomandarea nr. R(85) 12 cu privire la detinutii straini, adoptata in 1984 de catre Comitetul de Ministri al Consiliului Europei.

Capitolul VII: Invatamant  profesional

  Dupa  ce am analizat principiile generale in capitolele precedente, vom incerca sa le aplicam in domenii specifice invatamantului. In acest capitol, ca si in cele urmatoare, vom examina diverse segmente ale invatamantului sau diverse "posibilitati de instruire", pentru a vedea cum pot contribui la satisfacerea nevoilor detinutilor. Vom incepe cu invatamantul profesional.

Componenta instructiva a muncii

In anumite sisteme penitenciare, invatamantul profesional se desfasoara in paralel cu activitatile productive.  In alte sisteme, acesta este administrat partial sau total in cadrul procesului educational din inchisoare. Oricare ar fi organizarea adoptata, esential este sa se asigure calitatea pedagogica a invatamantului profesional si echilibrul dintre productivitate si instruire in munca. Destul de des, accentul pe elementul instructiv nu se pune in mod  suficient. Este important sa se insiste pe un concept al educatiei care sa inglobeze invatamantul profesional, asa cum s-a stabilit in coordonatele comisiei. In consecinta, invatamantul profesional, daca este un instrument care permite dobandirea de competente profesionale, poate fi si o excelenta sursa de dezvoltare personala.

Legaturile cu piata fortelor de munca

  In primul rand, invatamantul profesional trebuie sa fie legat de piata fortelor de munca. Foarte des, cunostintele dobandite in inchisoare sunt cele traditionale, pentru care cererea este foarte limitata pe piata fortelor de munca. Cum posibilitatile de angajare variaza in mod frecvent, este necesar ca invatamantul profesional sa fie destul de flexibil pentru a se putea adapta acestor schimbari.  Mai mult decat atat, este necesar ca acesta sa fie de buna calitate, pentru ca piata fortelor de munca este foarte sensibila in privinta calitatii, si pentru ca nu trebuie sa se alature celorlalti factori care limiteaza perspectivele de angajare ale fostilor detinuti. Cel mai bun mijloc de a reusi ca invatamantul in inchisoare sa atinga un nivel inalt consta, poate, in realizarea acestuia in institutii - sau in stransa legatura cu institutiile - care desfasoara cel mai bun invatamant profesional in societate (colectivitati locale, organisme ale Statului, organisme de predare a  invatamantului profesional, etc.). Existenta  legaturilor stranse cu organismele exterioare de predare a invatamantului profesional prezinta si un alt avantaj: cursurile modulare de formare profesionala incepute in inchisoare pot fi cu usurinta completate sau continuate in exterior.

Este important sa se analizeze profund raportul dintre  invatamantul profesional si activitatile productive din penitenciare. Adesea, detinutii care au dobandit o instruire profesionala de calitate, fac dupa aceea o munca ce nu le solicita deprinderile in nici un fel, situatie foarte demoralizanta, care ii poate determina sa renunte la o pregatire ulterioara.

Educatie pentru adaptabilitate

  Desi deprinderile sunt foarte bine asimilate, poate fi la fel de necesar ca detinutii sa progreseze si in alte domenii, daca vor ca aceste pregatiri sa le foloseasca in mod util in munca. Detinutul poate avea nevoie de o educatie personala sau sociala, sau doar de dobandirea increderii in sine, iar la acest nivel, alte segmente ale educatiei pot juca un rol complementar.  Pentru anumiti detinuti  mai dinamici si cu spirit de initiativa - a caror energie a fost gresit canalizata in trecut spre infractionalitate - o activitate profesionala independenta, intr-o mica intreprindere, poate reprezenta o perspectiva realista. Intr-un astfel de caz, pregatirea poate fi completata printr-un curs de management al afacerilor sau printr-o munca independenta. De fapt, mai multe administratii penitenciare semnaleaza cautarea unor astfel de cursuri, care obtin rezultate foarte bune. Datorita schimbarilor rapide ce se produc in societate si care pot face ca anumite pregatiri sau materii sa fie inutile pe perioade scurte de timp, este indispensabil ca oamenii sa fie adaptabili, si in acest scop, sunt necesare cunostinte vaste, deprinderi mai putin specifice, precum si o dezvoltare generala, personala si sociala. Intr-o anumita masura, invatamantul profesional specializat ar trebui sa cedeze locul unui invatamant mai general chiar si doar pentru a raspunde cererii de pe piata fortelor de munca. O astfel de evolutie are repercusiuni asupra instructorilor implicati in invatamantul profesional si asupra perfectionarii la locul de munca, de care are nevoie personalul care asigura invatamantul profesional, de exemplu atunci cand este vorba despre mestesugarii traditionali.

Somaj

  Totusi, datorita faptului ca somajul exista in majoritatea statelor membre ale Consiliului Europei si ca populatia carcerala cuprinde mai multi indivizi defavorizati, nu ar fi real sa ne imaginam ca majoritatea detinutilor isi vor putea gasi  un loc de munca in momentul liberarii. Chiar daca maistrii si ucenicii isi dau toata silinta, somajul risca sa fie, inca, inevitabil. De aceea este important ca invatamantului profesional sa i se dea o dimensiune educativa sau de dezvoltare personala mai mare. Locul de munca nu trebuie sa fie singurul obiectiv propus; trebuie mentinut si spiritul altor obiective, cum ar fi cel de a-i intari detinutului increderea in sine prin deprinderi,  prin aplicarea deprinderilor in situatii domestice, de a-l invata sa foloseasca un computer spre satisfactia personala, etc. Cand tinem cont de aceste elemente, necesitatea unei stranse colaborari intre invatamantul profesional si celelalte  parti ale sectorului educativ (oricare ar fi legaturile lor organizationale) devine evidenta. In acest context, abordarea educationala adoptata de Danemarca in proiectele care combina educatia cu activitatea profesionala descrise mai sus, in capitolul V, este foarte relevanta.

Metodologia educatiei pentru adulti

  Comisia a remarcat cu interes faptul ca, in raportul sau asupra Proiectului nr.9, Consiliul de cooperare culturala al Consiliului Europei, a subliniat ca educatia pentru adulti si dezvoltarea comunitara constituie un raspuns adus somajului, fenomen vast si de lunga durata in Europa, prin legarea progresului economic de cel social si cultural. De asemenea, prin alaturarea obiectivelor profesionale celor educative, care sunt mai vaste, Consiliul a definit o metodologie de educare a adultilor asemanatoare cu cea descrisa in capitolul V, de mai sus: "Cu cat educatia s-a axat mai mult pe rezolvarea problemelor, in detrimentul dobandirii de cunostinte noi doar de dragul de a dobandi ceva, cu atat mai mult impactul sau a fost tangibil (.) Educatia s-a inserat intr-un proces dinamic (.) cooperarea si convorbirile au devenit noile deprinderi ale vietii cotidiene, care au luat locul spiritului de competitie, de confruntare si de dominare. Aceste metode s-au perfectionat pe masura ce s-au pus in practica."  (13)

Capitolul VIII: Bibliotecile

Functii asemanatoare cu cele ale bibliotecilor publice

  In mod normal, o biblioteca este o sursa de educatie, de informare si de divertisment, dar si un centru de dezvoltare culturala. Bibliotecile puse la dispozitia detinutilor trebuie sa indeplineasca aceleasi functii  pe care le indeplinesc bibliotecile moderne, deschise publicului, si ar trebui sa li se aplice aceleasi  norme profesionale. Ar trebui ca detinutilor sa li se permita accesul direct la o biblioteca publica, precum si frecventarea acestui loc. In caz contrar, va trebui sa li se puna la dispozitie un serviciu complet de acest fel in penitenciare, iar capitolul de fata analizeaza conditiile necesare acestui scop.

Aspecte educationale ale bibliotecilor din penitenciare

  Avantajele si posibilitatile bibliotecilor sunt adesea subestimate. Pentru detinuti, functia educativa a acestora prezinta doua aspecte. Bibliotecile sprijina si extind invatamantul primit in timpul orelor de curs prin furnizarea de carti si alte tipuri de materiale, cat si prin furnizarea unui spatiu pentru activitatile organizate. In acelasi timp, bibliotecile sunt o sursa importanta pentru educatia ne-organizata  si sunt folosite adesea de catre detinutii care nu participa la alte activitati educative sau la cursuri. O carte este un obiect care provine din lumea exterioara, pe care cititorul o poate aborda, parcurge sau citi atent cand doreste acest lucru. Cartea este un instrument cultural, dar este si ceva personal, care deschide drumul catre lumea exterioara. In mediul carceral, este un mijloc de ocrotire a intimitatii. Alegerea unei carti dintr-o biblioteca adecvata, da posibilitatea detinutului sa isi exerseze autonomia. Pentru a se asigura o promovare a acestor doua aspecte, este esentiala o stransa cooperare intre biblioteca si personalul didactic. De exemplu, din cand in cand, se pot tine cursuri in biblioteca pentru a li se arata cursantilor materialele utile pentru materiile studiate. De asemenea, la cursuri, detinutilor trebuie sa li se explice  cum functioneaza o biblioteca si trebuie sa fie incurajati sa o frecventeze. Bibliotecile pot servi si expunerilor legate de subiectele in curs de studiere, in alte parti ale sectorului educativ.

Pluralism cultural

  Orice biblioteca trebuie sa isi bazeze serviciile pe interesele si pe dorintele clientelei sale. Cele destinate detinutilor ar trebui sa includa multe opere renumite, reviste sau chiar carti de umor, precum si casete. O biblioteca buna vizeaza dezvoltarea si largirea gusturilor si a intereselor cititorilor, fiind astfel un mijloc de vehiculare a pluralismului cultural. In general, se constata ca detinutii au interese la fel de mari ca si publicul larg in privinta lecturii, si, drept urmare, ar trebui sa gasim in bibliotecile din penitenciare aceeasi gama si aceeasi calitate de carti, ca a celor din bibliotecile publice. Pe de alta parte, stocul de carti ar trebui improspatat cu regularitate. Totusi, exista doua principii de care se va tine cont, in mod special, cand se aleg cartile. In primul rand, se va tine cont de numarul ridicat de detinuti care prezinta dificultati la citit sau care nu au nici o experienta in privinta lecturii, si acestia vor fi incurajati sa citeasca, prin furnizarea unei cantitati suficiente de opere simplificate, de opere ilustrate in mod atragator sau de casete cu lecturi inregistrate, etc. In al doilea rand, stocul de carti ar trebui sa reflecte, daca este cazul, natura multiculturala a populatiei penitenciare, cum este cazul numeroaselor penitenciare britanice care contin opere din Africa si din insulele Antille.

  Pentru o buna functionare, biblioteca din inchisoare trebuie sa fie administrata de catre un bibliotecar profesionist, care va incerca sa obtina un standard asemanator cu cel al bibliotecilor bune din exterior. Eventuala asociere a acestei persoane la functionarea zilnica a bibliotecii din inchisoare se va face in functie de numarul de inchisori si de detinuti pe care aceasta persoana il deserveste. Din partea bibliotecarului se doreste un aport profesionist si supraveghere in ceea ce priveste gestionarea bibliotecii din inchisoare. O astfel de persoana poate garanta respectarea procedurilor potrivite, dar si incurajarea actiunilor cu privire la stimularea clientilor ( cu reviste, sedinte de lectura, expozitii, etc.) sa dezvolte conceptul de biblioteca dincolo de carti si de alte sustineri, si sa-i incite pe detinuti in vederea unei folosirii in mai mare masura a mijloacelor acestei institutii. In general, alegerea cartilor sau a altor materiale ar trebui sa apartina bibliotecarului profesionist, ca si in comunitate, pentru ca un bun bibliotecar va include in stocul sau o cantitate mare de carti care prezinta interes pentru clientii bibliotecii. Detinutii ar trebui sa aiba acces liber la carti, cataloage si la sistemul de imprumut, la fel de usor ca in sistemul bibliotecilor publice. In masura in care acest lucru este posibil, va trebui sa se apeleze la tehnologie, de exemplu, la calculatoare, pentru a stabili legaturi intre biblioteca din inchisoare si bibliotecile publice, ceea ce ar inlesni detinutilor imprumutul de carti de la biblioteci din exterior. Pentru a raspunde cerintelor, ar putea fi util ca liniile directoare sa fie stabilite de catre bibliotecari profesionisti, asa cum s-a procedat in cazul asociatiei bibliotecilor pentru penitenciare, din Marea Britanie. Aceste linii directoare stabilesc normele minime cu privire la stoc, reinnoirea acestuia, la spatiul de depozitare, personal si acces. (14)

Daca  se considera ca este bine ca gestiunea bibliotecii sa fie incredintata unui bibliotecar profesionist calificat, este de preferat ca acesta sa faca parte din sistemul public de biblioteci sau sa aiba legaturi stranse cu acest sistem, astfel incat biblioteca din penitenciar sa se integreze cat de mult posibil in sistem. Desi aceasta persoana este adanc implicata in tot ceea ce inseamna biblioteca in penitenciar, in mod normal este necesara si implicarea ofiterilor de penitenciar sau a asistentilor de bibliotecar. Este foarte important ca supraveghetorii sau asistentii de bibliotecar sa-i incurajeze pe  detinuti sa frecventeze biblioteca, avand si pregatirea necesara indeplinirii acestor sarcini.  Si detinutii pot participa la gestionarea bibliotecii, avand si acestia nevoie de o pregatire.

Accesul la biblioteci

Poate fi destul de dificil sa li se asigure detinutilor acces suficient si regulat la biblioteca. De asemenea, trebuie subliniat faptul ca oricare ar fi calitatea resurselor unei biblioteci, valoarea acestora ar fi mult mai mica daca detinutii nu ar avea acces in mod regulat la ele sau cel putin o data pe saptamana. Acestia trebuie sa dispuna, de asemenea, de timp suficient pentru a cauta si a alege ceea ce imprumuta. Frecventarea bibliotecii este o activitate care ar trebui sa fie inclusa in programul penitenciar - adesea i se acorda un statut de plan secundar sau marginal. Mai mult chiar, cum provin din medii defavorizate, numerosi detinuti sunt putin familiarizati cu cartile si ezita sa le imprumute. Este important sa se incerce atragerea lor spre biblioteca si sa fie ajutati, ca acolo sa se simta in largul lor. Teama de distrugeri nu trebuie sa influenteze buna functionare: chiar si bibliotecile publice trebuie sa accepte o anumita proportie de degradari si pagube, pentru a incuraja clientii. O biblioteca in totalitate "sigura" este o biblioteca in care nimeni nu intra!

  Transformarea bibliotecii intr-un loc animat, in care sa se realizeze sedinte de lectura, dezbateri, conferinte, confirma si rolul sau cu privire la imprumutul de carti. Dar acest lucru nu este suficient pentru a garanta o frecventa mare. Programul bibliotecii trebuie sa fie stabilit astfel incat sa permita fiecarui detinut accesul cel putin o data pe saptamana, pe o perioada de timp suficient de lunga. Amplasarea bibliotecii intr-un loc central permite tuturor accesul regulat. Comisia a considerat, de asemenea, ca regulamentele penitenciare ar trebui sa acorde detinutului dreptul de a avea acces la biblioteca cel putin o data pe saptamana, asa cum se intampla in Olanda. Mai mult decat atat, atunci cand se aplica sanctiuni, privarea de carti nu ar trebui sa figureze printre pedepse (cu exceptia cazurilor de degradare grava si intentionata a cartilor din biblioteca).

   Comisia a subliniat, de asemenea, importanta  accesului direct la o biblioteca centrala. Obiceiul de a distribui carti in inchisoare pe etaje sau sectii nu este satisfacator. Este esential contactul direct cu ansamblul de colectii din ambianta unei biblioteci bune. Apar probleme in cazul detinutilor, care in cea mai mare parte a timpului sunt izolati in sectii speciale ale penitenciarului, insa ar trebui sa se gaseasca mijloacele necesare, care sa le permita chiar si acestora accesul liber la biblioteci. Aceeasi remarca este valabila si in privinta femeilor, pentru ca acestea constituie o mica parte din efectivele unui penitenciar in care predomina barbatii: acolo unde este posibil, acestea ar trebui sa aiba acces liber mai mult la biblioteca principala decat la anexe.

Capitolul IX: Educatie fizica si sport

Importanta activitatilor fizice

9.1.  Educatia fizica si sportul joaca un rol important in multitudinea de posibilitati educative si recreative existente in penitenciare. Se bucura de succes din mai multe motive: atractia inerenta catre sport, dorinta de a face ceva "activ", faptul ca cei mai multi oameni pot participa, nefiind necesara  nici un fel de experienta sau formare prealabila (pot participa si cei care nu vorbesc limba locala, fara nici un fel de probleme), iar antrenamentul fizic ii permite detinutului sa-si uite situatia, pentru o anumita perioada de timp.

  In  Regulile europene de penitenciare se recomanda ca tuturor detinutilor sa li se acorde posibilitatea de a participa in mod regulat la activitati sportive organizate si la educatie fizica, activitati ce ar trebui sa se bucure de prioritate. In cadrul unui seminar organizat sub auspiciile Comitetului de dezvoltare a sporturilor al Consiliului Europei, care a avut loc la Vimeiro, in Portugalia, in 1986, o atentie deosebita s-a acordat participarii detinutilor si a delincventilor tineri la activitatile sportive. Pregatirile si organizarea seminarului au fost incredinte unui grup de experti in domeniul sportului pentru detinuti si tineri delincventi. Raportul seminarului (CDDS (86) rev.1) confirma accentul pus pe educatia fizica si sport in Regulile  europene de penitenciare si merge chiar si mai departe. O atentie deosebita este acordata formularii obiectivelor in ceea ce priveste sportul si educatia  fizica pentru  detinuti, iar  importanta contactelor cu comunitatea exterioara si a suportului acordat de catre aceasta este exprimata in mod clar.

Distinctia dintre educatie fizica si sport

In privinta terminologiei, se continua dezbaterile cu privire la asemanarile si deosebirile dintre sport si educatie fizica. O concluzie care se trage intotdeauna este ca obiectivul educatiei fizice este prin definitie explicit, adica este inclus in intentia specifica de a face exercitii, pe cand obiectivul practicarii unui sport este implicit, adica exercitiul vine dupa elementul placere, prin antrenament. O alta distinctie poate fi sugerata prin faptul ca educatia fizica are o orientare mai educationala in comparatie cu sportul, in care accentul se pune mai mult pe practicare si recreare. Educatia fizica presupune un program structurat care introduce si dezvolta o varietate de activitati si principii, sub indrumarea unui specialist calificat. Este dificil si deloc recomandat sa se traseze o linie de demarcatie neta intre cele doua domenii. Atat sportul cat si educatia fizica merita sa ocupe un loc important in regimurile penitenciare. La sfarsitul prezentului raport nu se fac distinctii intre cele doua activitati si sunt considerate ca un  intreg.  Oricum, problema importanta a calitatii educatiei fizice sau a activitatilor sportive ce se ofera va fi abordata in continuare.

Obiective

 9.4.  Participarea la educatia fizica si la sport poate avea trei obiective:

a). specific: scopul fiind cel de a invata sau de a-si imbunatati performantele intr-un anumit sport, cum ar fi natatia, baschetul etc;

b). social: invata sa se socializeze, de exemplu, fiind membru al unei echipe si muncind impreuna, invata sa accepte infrangerile, sa-si dezvolte stapanirea de sine si sa faca fata agresiunilor;

c). de reflectare: expunere la valori, norme, motive pentru care exista reguli in sport. Detinutii pot afla, in primul rand, ca regulile exista in interesul tuturor participantilor.

Urmarirea acestor obiective poate sa permita detinutilor sa se dedice sportului, dupa liberare. Activitatile care se pot desfasura in cluburile si in  asociatiile sportive ofera fostilor detinuti posibilitati semnificative de a-si ocupa, in mod creativ, timpul liber. In plus, aceste activitati sunt importante pentru efectul pozitiv pe care il au asupra atmosferei din asezamintele penitenciare. Comisia apreciaza ca obiectivele sportului si ale educatiei fizice in penitenciare trebuie sa fie aceleasi cu cele ale sportului si educatiei fizice, in general. Acest punct de vedere corespunde  tendintei generale a raportului care stabileste obiectivele pentru educatie in penitenciare in ansamblu, si pentru anumite componente ale acesteia, care au caracteristici foarte apropiate de educatia oferita in comunitate, daca nu chiar identice. De asemenea, aceasta optica corespunde conceptului Consiliului Europei, "Sport pentru toti",  conform caruia sportul si activitatile din timpul liber trebuie sa fie accesibile tuturor celor care vor sa participe, indiferent de situatie sociala, origine sau handicap.

Modalitati de garantare a calitatii activitatilor

Aceste obiective pot fi atinse, doar daca sunt indeplinite unele conditii si, anume:

i).  Instructorii de sport trebuie sa fie calificati, si anume  sa fie instruiti  pentru a preda educatia fizica, pentru a antrena in sport si pentru a lucra cu detinuti. Comisia apreciaza ca nu se vor obtine beneficii in activitatea fizica din penitenciare, daca nu se va acorda suficienta atentie aspectelor educationale si daca nu se vor aplica norme corespunzatoare. In plus, programele de educatie fizica bine concepute si intr-adevar educationale necesita profesori a caror calificare trebuie sa fie cel putin egala cu a celorlalti profesori de alte specialitati din penitenciar si cu a profesorilor de educatie fizica din comunitate;

ii). Trebuie sa existe facilitati si echipamente corespunzatoare (inclusiv costume de sport);

iii). Trebuie sa se ofere o gama de activitati sportive atragatoare si variate ;

iv).  Locul acordat sportului si educatiei fizice in programul zilnic al penitenciarului trebuie sa incurajeze  participarea detinutilor.

9.6.  Daca aceste obiective sunt luate in serios, este necesar sa se asigure ca sportul nu se limiteaza la alcatuirea unei echipe de fotbal sau de volei. Instructorii calificati trebuie sa intocmeasca o planificare si o organizare minutioasa. Sunt sugerate mai multe strategii pentru imbunatatirea calitatii educatiei fizice si a activitatilor sportive din penitenciar:

i).  sa initieze detinutii in sporturi care sunt noi pentru ei (de ex., prin organizarea unor cursuri de scurta durata);

ii). detinutii sa participe la organizarea activitatilor sportive si a educatiei fizice, dandu-le astfel un sentiment de responsabilitate;

iii). sa incurajeze contactele cu organizatiile sportive din exterior;

iv). sa adapteze programe pentru persoanele dependente de droguri;

v).  sa incurajeze supraveghetorii sa participe, in mod activ, la aceste activitati, pe masura ce au primit o instruire corespunzatoare.

9.7.  Subliniind importanta standardelor profesionale in ceea ce priveste educatia fizica, comisia realizeaza ca interesele si competentele tehnice ale numerosilor gardieni, in materie de sport, constituie o resursa pretioasa, care trebuie sa fie utilizata. Aceasta a propus ca profesorii de educatie fizica sa ofere indicatii despre activitatile fizice si despre jocurile sportive corespunzatoare care pot fi conduse de catre supraveghetori, in perioadele de repaus sau de sport. Pe masura ce este oferita acestui personal o instruire corespunzatoare, gama acestor activitati poate sa fie largita.

Interactiune cu lumea din exterior

9.8.  Ca si activitatile culturale, sportul poate sa fie un mijloc foarte util de interactiune intre penitenciar si comunitatea exterioara. De preferinta, detinutii ar trebui sa fie autorizati sa participe la activitatile sportive din exterior si sa adere la unele cluburi. Atunci cand lucrul acesta nu este permis, echipe si sportivi din exterior ar trebui sa fie incurajati sa practice sporturi cu detinutii, in mediul carceral. Organizarea de catre penitenciarele deschise a unor activitati in exterior, cum ar fi: canotaj, alpinism, natatie, motociclism, ciclism etc., pot sa fie profitabile pentru detinuti, in planul dezvoltarii lor. Aceste activitati sunt atragatoare si benefice, in special pentru tinerii delincventi:  pot apela la simtul lor de aventura, deseori intr-un mod nou chiar pentru ei insisi si sa le pot canaliza energiile, intr-un mod constructiv.

Adaptarea activitatilor fizice la populatia carcerala

9.9.  Comisia doreste sa sublinieze unele dintre caracteristicile speciale ale detinutilor care solicita reactii si adaptari speciale din partea personalului de educatie fizica si sport. In conformitate cu raportul Conferintei de la Vimeiro a Comitetului pentru dezvoltarea sportului din cadrul Consiliului Europei (punct de vedere cu care prezenta comisie este de acord):

"In penitenciar, scopul final al educatiei fizice si sportive este ca  detinutii sa fie implicati personal; performanta (adica obtinerea de "rezultate bune") este, de cele mai multe ori, secundara, deoarece deseori detinutii au fost in trecut "perdanti". Diversitatea situatiilor si a conditiilor de detentie ale detinutilor - in special, durata pedepsei, varsta (in general putin avansata), nivelul de educatie, originea, sanatatea (deseori precara) - determina adaptarea programelor de educatie fizica si sport, ca si invatarea si antrenarea pentru aceste activitati, in functie de varietatea situatiilor si a motivatiilor, fiind deseori concepute pentru indivizi izolati sau pentru grupuri foarte mici (activitatile in sine - care  pot sa acopere toate tipurile de sporturi - in principiu nu necesita vreo adaptare). Nevoia de adaptare apare mai mult atunci cand este vorba despre femei sau despre delincventi tineri, care sunt condamnati la pedepse scurte".

Capitolul X: Activitati creative si culturale

Creativitate

  Orice fiinta umana simte nevoia sau dorinta de a crea. Aceasta se poate exprima in numeroase domenii: in bucatarie, in sport, in activitatile manuale, in relatiile cu ceilalti, pentru a da doar cateva exemple. De cele mai multe ori, creativitatea ramane in stare latenta, nu se dezvolta. Uneori, chiar indivizii isi ignora potentialul. De cele mai multe ori, creativitatea poate sa fie impiedicata si este regretabil ca sistemul de invatamant, care ar trebui s-o ajute sa se exprime si sa se dezvolte, serveste, uneori, la distrugerea ei. De asemenea, se intampla, uneori, ca aceasta sa fie deviata intr-un sens distructiv sau antisocial, cum s-a intamplat in cazul multor detinuti.

Activitati culturale

  Orice forma de educatie autentica este, intr-un fel, un mijloc de creatie. In acelasi timp, activitatile artistice au un rol special in procesul de eliberare a energiei creatoare. In acest capitol vom examina posibilitatile de invatare pe care ni le ofera artele. Vor fi analizate doua serii de activitati:

     1. proiectele care necesita participarea activa a detinutilor, cum ar fi exprimarea artistica, dramaturgia, scrisul, dansul, fotografia, productia de filme, pe care comisia le-a numit "activitati de creatie";

activitati mai pasive, cum ar fi: vizionari, prelegeri, concerte si piese de teatru prevazute pentru detinuti si care au fost denumite "activitati culturale". Desigur, aceasta terminologie este putin arbitrara, iar distinctia pasiv/activ nu este intotdeauna aplicabila. Este utilizata aici pentru a sublinia importantele diferente calitative dintre domeniile pe care mass-media le prezinta ca fiind active, in raport cu cele mai putin active. Atunci cand detinutii participa, potentialul educational si de reabilitare al artelor este mult mai mare.

  In acelasi timp, a insista asupra "activitatilor de creatie" ca fiind cele mai active, nu subestimeaza in nici un fel "activitatile culturale", mai pasive. Intr-adevar, fiecare dintre ele poate reprezenta un sprijin sau un stimulent pentru cealalta. De exemplu, atunci cand o persoana joaca intr-o piesa de teatru, aceasta poate sa dobandeasca unele cunostinte care pot sa ii trezeasca interesul pentru o alta piesa, care la randul sau poate sa-i stimuleze interpretarea. Acelasi lucru este valabil si pentru muzica, pentru productia de filme, pentru arta etc. Mai mult, implicarea detinutilor in activitati culturale poate sa sporeasca atunci cand ei insisi participa la organizarea manifestarilor si la alegerea filmelor, a artistilor etc. In analiza care urmeaza, se cuvine sa se tina cont de aceasta complementaritate dintre cele doua forme de activitati creative. 

Existenta in penitenciare a talentelor neexploatate

   Educatorii din mediul penitenciar trebuie sa fie perfect constienti de bogatia de talente si de creativitate neexprimate, care poate fi gasita in detinuti. Educatorul pentru adulti are ca sarcina primordiala, sa-i ajute pe elevii detinuti sa se cunoasca, apoi sa-si dezvolte resursele neexploatate, pe care le poseda fiecare. Este indispensabil ca tuturor sa le fie oferite posibilitati de invatare in domeniul artelor, chiar daca unii incep prin a respinge aceasta oferta. Comisia este optimista in ceea ce priveste atractia pe care activitatile creative pot sa o exercite asupra detinutilor si recunoaste  potentialul intrinsec al acestora pentru dezvoltare, care depinde insa, in mare masura, de atitudinile si de calitatea artistilor si a profesorilor.

10.5.  Exista doi factori care favorizeaza, amploarea "subdezvoltarii" creativitatii in penitenciare. In primul rand, asa cum am comentat in capitolul IV, numerosi detinuti au avut in trecut posibilitati de studiu foarte reduse si pot fi foarte dezavantajati in numeroase alte privinte. In al doilea rand, exista motive in a vedea in comportamentul infractional manifestarea unei energii creatoare " gresit orientata", a unei personalitati puternice care nu a putut sa dispuna de mijloace mai constructive. Astfel, Jimmy Boyle, din Scotia, care fusese inainte un criminal cu un comportament violent, a descris cum si-a descoperit talentul pentru sculptura, in penitenciar: 

"M-am apucat sa-mi revars intreaga energie in acest nou mod de exprimare si eram naucit de profunzimea a ceea ce simteam atunci cand  terminam o sculptura. Singurul sentiment cu care puteam sa-l compar era cel pe care-l aveam in trecut, cand ieseam invingator dintr-o incaierare sau cand reuseam sa obtin o victorie impotriva sistemului. Diferenta este ca, in penitenciar, foloseam aceasta energie stiind ca sunt atat de agresiv, dar creand un obiect care era un simbol concret, acceptabil pentru societate. Lucram intr-un ritm rapid, redand, in principal, ceea ce era in sufletul meu: durere, furie, ura, iubire, disperare si teama. Era foarte important pentru mine in plan personal, deoarece mi-a permis sa-mi eliberez toate aceste emotii foarte puternice,  canalizandu-le in alt fel: in sculptura". (15)

  Bineinteles, Jimmy Boyle este un caz exceptional, atat prin amploarea trecutului sau infractional, cat si prin calitatea activitatii sale artistice si literare, ulterioare. Dar, esentialul argumentatiei sale poate fi valabil pentru toti detinutii, chiar si fara nuante atat de dramatice. Desi in numeroase cazuri, schimbarea va fi mai putin brusca, nu va fi mai putin semnificativa. In primul rand, multi dintre ei se dedica unei activitati artistice, numai pentru ca in ea gasesc o sursa de consolare, de  lupta impotriva plictiselii sau, pur si simplu, pentru a face ceva si a nu ramane pasiv; dar, motivatia poate sa conduca, in timp, la o schimbare pozitiva. De asemenea, activitatea de creatie sau artistica poate sa produca si alte efecte favorabile: sa contribuie din plin la dezvoltarea afectiva a detinutilor, oferindu-le un mijloc de exprimare si de explorare a sentimentelor lor, intr-un mod acceptabil si neprimejdios. Aceasta activitate este si un mijloc de insusire a autodisciplinei si de a invata sa coopereze cu cei cu care lucreaza in echipa.

Atractia exercitata de arte

Datorita naturii informale si a faptului ca aceste activitati ofera participantilor posibilitatea de a alege, numerosi detinuti care sunt instrainati de orice forma de invatamant accepta activitatile culturale. Pot avea sentimentul ca sunt straini de arte, dar incurajarile educatorilor si ale administratorilor au un rol important in a-i face sa depaseasca acest sentiment. In general, se constata ca activitatile de creatie, ca si educatia fizica si sportul, au un prag de participare scazut, dar detinutii sunt usor de motivat sa participe.  Mai mult decat atat, aceste activitati nu depind neaparat de cunoasterea unei anumite limbi.

Libertate de exprimare

   Este important sa se acorde detinutilor o libertate maxima de exprimare (in interiorul conventiilor artistice recunoscute). Aceasta va permite chiar si exprimarea sentimentelor ostile si negative, cum ar fi cele la care face referire Jimmy Boyle. Fara aceasta libertate, detinutii risca sa nu actioneze cu toata sinceritatea si pot sa presupuna ca li se ofera aceste posibilitati pentru a fi manipulati. Mai mult, o reabilitare autentica, in sensul ca detinutii sunt cei care aleg re-orientarea energiei si vietii lor, nu se poate face decat in contextul unei libertati de alegere care sa le permita sa-si analizeze sentimentele si trairile si sa poata defini ei insisi "pozitia in care se afla". O veritabila libertate de alegere are mai multe sanse sa fie garantata, atunci cand activitatea de creatie este inlesnita de artisti sau de educatori din afara sistemului penitenciar. In special, artistii aduc cu ei un spirit de stimulare si de speranta. Atunci cand este posibil, activitatile ar trebui sa se desfasoare in afara penitenciarului, intarind astfel interactiunea cu societatea si creand legaturi care ar putea sa se mentina dupa liberare.

Abordare non-elitista si multiculturala

   Este indispensabil sa se adopte o abordare non-elitista. Orice politica culturala sau artistica pentru detinuti trebuie sa aiba ca obiectiv participarea in numar cat mai mare si nu sa se ocupe doar de cei care au aptitudini speciale. Nu trebuie sa se ocupe doar de un grup cultural majoritar. Adoptand o politica pluri-culturala, se poate contribui mai mult la ameliorarea intelegerii reciproce si la disparitia prejudecatilor rasiale si culturale. S-a convenit, ca in penitenciare, sa se urmareasca o abordare "arta pentru toti", in sensul notiunii "sport pentru toti".

Interactiune cu comunitatea

   Trebuie sa fie subliniate si alte conditii care sunt necesare pentru reusita unei politici. Nu este posibil sa se obtina opere artistice de inalta calitate de la un numar mare de detinuti, fara un angajament serios din partea regimului penitenciar, in ceea ce priveste timpul, spatiul si resursele. Desigur, timpul destinat recrearii ofera unele posibilitati, dar o politica serioasa lasa sa intervina sectorul educativ din penitenciar si permite ca cel putin o parte din ziua de lucru sa fie consacrata activitatilor artistice. Totusi, de cea mai mare importanta este implicarea pe scara cat mai larga a personalitatilor artistice si culturale din exterior: scriitori si muzicieni din exterior care sa interactioneze cu scriitorii si muzicienii detinuti; profesionisti in arta dramatica care sa se asocieze cu detinutii (de exemplu, actrite care sa faca parte din distributie  intr-un penitenciar pentru barbati si invers); artisti care sa conduca ateliere etc. De exemplu, in Irlanda, Consiliul national pentru arte propune ateliere de scriitori si ateliere de artisti in penitenciare. In aceste ateliere, scriitori si artisti profesionisti interactioneaza cu scriitorii si artistii detinuti.

Capitolul XI: Educatie sociala

Concept de educatie sociala

   Desi educatia sociala nu este mentionata in mod expres, in mandatul comisiei este considerata totusi ca fiind un domeniu de importanta majora. Acest termen descrie orice forma de educatie care vizeaza sa ajute oamenii sa traiasca in colectivitate. Este de o importanta speciala pentru persoanele care, in societate, sunt marginalizate sau sunt lipsite de aparare, asa cum sunt numerosi detinuti inainte de a fi incarcerati. Inevitabil, excluderea din societate si experienta incarcerarii, in general, le vor agrava sentimentul de alienare fata de societate, dar si dificultatile carora trebuie sa le faca fata. Ca si creativitatea, educatia sociala este prezenta intr-o oarecare masura in orice forma de educatie. In acelasi timp, exista un anume domeniu al educatiei care are posibilitatea de a forma atitudini, deprinderi si de a oferi informatii care vor permite cursantilor sa traiasca mai din plin si intr-un mod mai constructiv in colectivitate. Acesta este subiectul prezentului capitol.

   Termenul "educatie sociala" este preferat altor variante, cum ar fi: "deprinderi sociale si deprinderi de viata" sau "formare sociala", deoarece vizeaza educatia generala sau dezvoltarea integrala a persoanei si evita  ideea de "modificare comportamentala", la care se face aluzie in alte enunturi. Unele abordari didactice pot sa insiste, in mod exagerat, asupra inadecvarii si sa nu recunoasca suficient potentialul pozitiv si creativitatea cursantilor. Obiectivul educatiei sociale ar trebui sa fie dezvoltarea personala, care sa permita cursantului sa-si domine mai bine un aspect sau altul al vietii sale. Deseori, o mai buna dominare sau o mai mare responsabilitate intr-un anumit domeniu (alimentatie, sexualitate, forma fizica, intelegerea copiilor etc.) poate avea un efect pozitiv in  alte domenii, intarindu-le stima si increderea in sine. Ceea ce trebuie evitat este punerea unui accent prea mare pe aspectele negative (ca de ex.: pe problemele de alcoolism sau de toxicomanie, pe lipsa "deprinderilor" sociale), deoarece exista riscul ca tocmai acest lucru sa intareasca sentimentul de inadaptare - chiar daca detinutilor li se cere sa gestioneze aceste probleme.  

Participare a diferitelor categorii de personal

    Problemele de educatie sociala nu tin, in mod exclusiv, de competenta educatorilor. Ele tin, de asemenea, de domeniul lucratorilor sociali, al psihologilor, al terapeutilor si chiar al personalului de penitenciar, in general. Responsabilitatea educatiei sociale este plasata in mod diferit, in functie de tara. Lucrurile se complica si mai mult datorita diferentelor de interpretare a ceea ce inseamna invatamantul in penitenciar.  In special, in tarile latine, educatia in penitenciare este adesea interpretata ca acoperind orice activitate destinata facilitarii reabilitarii detinutilor dupa liberare sau care le confera o mai mare independenta. In Luxembourg, nu exista un sector sau un departament de educatie in penitenciar ca atare, cu toate ca activitatile educative sunt conduse sub auspiciile serviciilor sociale. Dar, oricare ar fi organizarea si oricine ar fi responsabilul, ceea ce este important, este ca educatia sociala sau activitatile socio-educative sa existe. Aceste activitati vor fi folositoare, atunci cand toate sectoarele de activitate din penitenciar vor cauta sa se completeze unele pe celelalte in aceasta problema. In fond, a identifica si a exploata orice posibilitate pentru o mai buna pregatire a detinutilor in vederea liberarii, poate sa fie un excelent procedeu de a reuni, in mod util, personal de diferite specialitati.

Informarea detinutilor

   La baza, educatia sociala ar trebui sa se asigure ca informatiile de care detinutii ar putea sa aiba nevoie pentru reaparitia lor in societate, sunt  disponibile pentru cei care le doresc. Informatiile cerute vor varia mult, in functie de indivizi, dar trebuie sa se refere si la locurile de munca si la somaj, la cazare, transporturi, la serviciile sociale, sanitare si educative din comunitate, la gestionarea banilor etc. Bibliotecile, in special, ar trebui sa fie locurile in care ar putea sa gaseasca mai usor aceste informatii.

Aspecte afective si de atitudine

   Chiar si pentru problemele pe care le-am mentionat, trebuintele se limiteaza foarte rar doar la obtinerea de informatii. Adesea, detinutii au nevoie sa exploreze dimensiunea emotionala a unei probleme, sa-si trieze atitudinile. De exemplu, experienta unui loc de munca sau a somajului poate fi un motiv de reflectare, sentimentul de depresie, deseori asociat cu lipsa unui loc de munca, merita atentie. Chiar si atunci cand astfel de dimensiuni psihologice sunt mai mari, in cazuri in care relatiile si problemele de identitate sunt primordiale, este nevoie si de informatii directe legate de: familie, sexualitate, educatia copiilor, violenta, afirmarea de sine, gestionarea stresului etc. Detinutii sunt cei care trebuie sa-si asume alegerea domeniilor pe care vor sa le parcurga, iar participarea la cursuri trebuie sa fie in totalitate voluntara. Adesea, cursantii detinuti pot deveni constienti de nevoia unei competente numai dupa ce au explorat astfel de domenii si pot sa-si formuleze cererile ca atare, ca de exemplu: sa fie capabili sa se apere si sa-si prezinte punctul de vedere, fara a deveni agresivi; sa solicite ocuparea unui loc de munca sau sa solicite ajutor social sau sa faca fata unei probleme care tine de alcoolism sau de toxicomanie. Pot fi necesare si deprinderi de alt gen, si anume cele care privesc viata la domiciliu: sa traiasca independent, sa-si prepare mancarea, sa faca reparatii etc. dar, si aici se ridica probleme de comportament legate de rolurile sexelor sau de singuratate.

Cursul norvegian

   Comisia a fost informata de existenta, in Norvegia, a unui curs de economie domestica pentru detinuti; cursuri si activitati similare sunt curente in multe tari. Cursul norvegian se leaga de faptul ca un numar de detinuti ies din penitenciar cu bani putini, fara un domiciliu permanent si care urmeaza sa traiasca intr-un mediu social nesigur, iar pentru intoarcerea la conditii sociale mai stabile, deseori, este nevoie de timp. Cursul cu durata de 120 de ore, care se desfasoara in penitenciar, are in vedere facilitarea reinsertiei in comunitate. Acesta incearca sa ajute detinutul sa-si gestioneze viata de zi cu zi. Oferind cunostinte teoretice si practice, cursul se straduieste sa sporeasca insusirea unui mod de viata acceptabil, in domenii cum ar fi: nutritia, igiena, bugetul personal si viata sociala. Rezultatele sunt pozitive: participantii gasesc cursurile atragatoare si instructive, teoria si practica fiind bine echilibrate. Bucataria este partea care are cel mai mare succes, iar barbatii apreciaza aceasta parte atunci cand reusesc sa-si depaseasca sentimentele de nesiguranta. Una din partile cele mai dificile ale cursului se refera la familiarizarea cursantilor cu planificarea financiara: cursantii trebuie sa lucreze cu bugete restranse, pentru a castiga experienta si cunostinte care reflecta, in mod realist, situatia in care se vor afla dupa liberare. Fiecare grup este format din 3-5 cursanti, favorizandu-se astfel o atmosfera de siguranta si incredere.

Pregatire morala in vederea liberarii

    In general, in pregatirea detinutilor pentru liberare, trebuie sa se tina cont de doua imperative: necesitatea ca intregul sistem penitenciar sa fie  preocupat de aceasta problema (de un climat de preliberare indreptat spre exterior si spre viitor) si necesitatea unor cursuri speciale. Aceste doua componente sunt complementare si indispensabile. Daca pregatirea in vederea liberarii consta doar dintr-un singur curs, care nu beneficiaza de sprijin din partea regimului penitenciar, prin alocare de timp pentru detinuti si de resurse din partea sectorului educativ, un astfel de curs risca sa fie doar simbolic si ineficient. Cultura si climatul penitenciarelor trebuie sa fie, in ansamblu, orientate spre pregatirea in vederea liberarii, ca un curs sa fie eficient. La fel, daca un penitenciar se straduieste sa puna in functiune o pregatire morala in vederea liberarii, dar nu prevede cursuri speciale, vor exista multi detinuti cu probleme ce nu vor fi examinate. Ambele elemente sunt necesare, daca se doreste eficienta. Bineinteles, nevoile detinutilor cu pedepse de lunga si de scurta durata vor fi diferite, in numeroase privinte. Detinutii care executa pedepse lungi trebuie sa fie ajutati in vederea unei readaptari de amploare. In cazul detinutilor care executa pedepse scurte, eforturile trebuie sa se axeze pe mentinerea unui numar cat  mai mare de sustineri din exterior. Un exemplu de curs de pregatire in vederea liberarii, pe care comisia a convenit sa-l mentioneze, este programul de pregatire pentru liberare din centrul de detentie pentru tineri, din Rochester, Anglia. Este un curs de 8 ore pe zi, timp de doua saptamani, care se inspira dintr-o schema de "dezvoltare in grup", dar a carui structura fundamentala consta in cinci module, fiecare tratand un aspect diferit al vietii unui "adult tanar': situatia sociala (ca de ex.: sexualitatea, frecventarea unui local, modalitati de gestionare a criticilor), locuri de munca si somaj, activitati domestice, autoritati,  locuinta si sanatate.

Studii sociale

  Studiile sociale si sociologice sunt alte modalitati de a ajuta detinutii sa se integreze in societate. Acestea pot sa-i ajute pe oameni sa aiba legaturi cu societatea si au o importanta deosebita, data fiind multipla alienare fata de societate, intalnita deseori printre detinuti. Un astfel de studiu permite abordarea oricarei probleme ce tine de informarea detinutilor: modalitatea de votare, analizarea unei probleme sociale - poluarea, analiza teoretica sau critica a societatii. Dar, indiferent de nivelul la care se situeaza acest studiu, cursantii au posibilitatea sa-si mentina punctul lor de vedere critic despre societate, daca asa doresc. In orice caz, li se ofera un mijloc de exprimare sau de analiza a propriilor atitudini fata de societate, intr-o maniera mai putin distructiva in plan personal si social. Istoricul local, de exemplu, istoricul recent al localitatilor de origine a detinutilor, poate, de asemenea, sa-i ajute sa se raporteze la societate si sa dobandeasca simtul identitatii. Lucrurile vor sta asa, mai ales, daca vor fi studiate modurile de viata ale oamenilor obisnuiti si daca vor putea fi legate de propriile amintiri ale cursantilor. Publicatiile cunoscute in Marea Britanie si in Irlanda sub numele de "Community Publications", care contin aceste genuri de amintiri pe plan local, constituie stimulente utile pentru astfel de studii: este deosebit de important sa se consolideze sentimentul de identitate pe care detinutul il poate avea fata de o localitate (sau de un grup etnic, sau de un grup ca cel al tiganilor sau al oamenilor nomazi), deoarece, de cele mai multe ori, principalul sentiment de identitate va fi legat de infractiune. Un detinut, mai ales daca este tanar, se poate vedea ca un hot desavarsit, sau ca un "macho" care actioneaza prin violenta, astfel ca tot ceea ce poate sa sustina un alt sentiment de identitate trebuie sa fie constructiv.

Metodologie flexibila

  Accentul pus pe invatarea emotionala si comportamentala are consecinte asupra metodologiei folosite. Programa de studiu trebuie sa se bazeze pe nevoile percepute de cursanti, si nu pe informatiile pe care profesorul doreste sa le comunice. Profesorul trebuie sa creeze o situatie (prin joc-de-rol, studiu de caz, discutii etc.) care, mai degraba, sa permita cursantului sa invete mai usor si intr-un mod mai activ, decat sa fie beneficiarul unor informatii deja evaluate. De asemenea, munca in grup va fi, deseori, un instrument pretios pentru un profesor instruit in astfel de metode, desi nu se pune accent aici un grup de lucru mai avansat sau terapeutic, decat daca este implicat un psiholog sau un alt specialist in domeniu. Jocul de rol sau instruirea cu ajutorul filmelor video vor contribui si mai mult la educatia sociala, permitand elevilor sa invete sa faca fata unor situatii interpersonale delicate sau sa-si stabileasca atitudinile cu privire la unele probleme si subiecte. Majoritatea cursurilor beneficiaza de participarea unor persoane din exterior - membre ale unor asociatii de voluntari sau specialisti in domenii stiintifice sau tehnice. Pe durata cursurilor de pregatire pentru liberare, este deosebit de important, ca fosti detinuti care au reusit dupa liberare, sa fie invitati  sa vorbeasca in fata grupelor de cursanti. Cu toate ca o astfel de idee poate sa ridice probleme de siguranta, cel mai bun mod, pentru cei ce se afla in inchisoare, de a invata sa faca fata situatiei lor dupa liberare este, probabil, de a profita de experienta, de cunostintele si de competentele unui fost detinut.

Punerea in practica in penitenciar

   Cu toate ca prezentul capitol se concentreaza asupra pregatirii in vederea intoarcerii in societate, multe dintre sugestiile facute pot fi la fel de utile detinutilor, chiar inainte de liberare. Este evident perioada in care detinutii isi dezvolta simtul responsabilitatii, al independentei sau al autodeterminarii, sau cand reusesc sa-si atenueze stresul sau sa lupte in alt mod impotriva efectelor negative ale vietii carcerale. Bineinteles, lumea din interiorul unei inchisori nu este in totalitate rupta de lumea din exterior si numeroase probleme intalnite in afara sunt prezente si in interiorul penitenciarului. Exista si probleme de rasism si de sex, care trebuie combatute atat in penitenciar, cat si in afara lui.

Capitolul XII: Relatiile intre educatia din exteriorul si cea din interiorul asezamantului penitenciar

   Una dintre ideile importante ale prezentului raport este ca educatia pentru detinuti trebuie sa fie, in toate privintele, cel putin de calitatea unei educatii bune care se ofera adultilor in societate. Atunci cand exista o educatie pentru adulti bine dezvoltata (ca in tarile scandinave), cel mai bun lucru este ca detinutii sa fie lasati sa iasa din penitenciar in timpul zilei, pentru a frecventa cursuri. Daca lucrul acesta nu este permis, educatia in penitenciar trebuie sa fie strans legata de invatamantul care se ofera in exterior, comunitatea din afara trebuind sa fie puternic implicata. Exista un numar de avantaje care se desprind din participarea institutiilor de invatamant din exterior la munca cu detinutii. Aceste avantaje sunt enumerate in alte parti ale prezentului raport; dar, unul din cele mai importante consta in faptul ca, serviciile educationale pentru detinuti sunt cu atat mai acceptate, cu cat reflecta mai mult imaginea institutiilor din "afara".

Educatia in exteriorul penitenciarului

Tarile difera in ceea ce priveste gradul "de deschidere" al sistemelor lor penitenciare, dar si din punctul de vedere al posibilitatilor de autorizare a iesirilor pentru frecventarea cursurilor in exterior. Comisia a recomandat ca permisiile de iesire pentru a urma cursuri in exteriorul penitenciarului sa fie considerate, intr-o maniera generala, ca fiind cea mai buna solutie. Exista numeroase motive in favoarea sustinerii acestei abordari. In primul rand, studiile efectuate, in special in Danemarca, sugereaza faptul ca atunci cand detinutii sunt autorizati sa urmeze cursuri in exterior, probabilitatile lor de recidiva se diminueaza (vom reveni asupra acestui subiect la paragraful 12.4). In al doilea rand, posibilitatile de studiu oferite sunt, in general, sporite, ceea ce este foarte important in cazul penitenciarelor de dimensiuni mici. In al treilea rand, exista mai multe sanse ca detinutul sa-si continue studiile dupa liberare, daca a urmat cursurile in exteriorul si nu in interiorul penitenciarului.

  Un factor deosebit de important al educatiei in exterior il constituie posibilitatea mai mare de reabilitare sociala. In exterior, cursantul detinut are mai multe sanse de a-si imbunatati imaginea de sine. Fiind doar unul sau doi detinuti printre persoanele "normale" care-si fac studiile in comunitate, acestia sunt incurajati sa se considere mai mult "studenti" si mai putin "detinuti". Astfel, aspectele pozitive sau constructive ale personalitatii lor sunt intarite, ceea ce contribuie la a-i determina sa faca eforturi mai mari pentru a studia si probabil pentru a se reabilita.

  Propuneri interesante se desprind dintr-un studiu danez realizat de Bjorn Holstein de la universitatea din Copenhaga, legat de o serie de efecte ale "Planului Skadhauge", care a inceput in 1975, si care a aratat ca s-a inregistrat o crestere a numarului de persoane care urmeaza cursuri in timpul detentiei si a numarului de permisii de iesire in scopuri educationale. In acest studiu,  s-a constatat ca participarea la cursurile din interiorul penitenciarului nu a modificat semnificativ rata de recidiva. A aparut insa o stransa legatura intre permisiile de iesire pentru a frecventa cursuri in exterior si diminuarea ratei de recidiva. De asemenea, s-a constatat ca elevii din institutiile obisnuite de invatamant nu erau influentati, in mod defavorabil, de prezenta unor elemente din "exterior".

Educatia de dupa liberare

  Educatorii se confrunta si cu problema continuarii procesului de invatamant dupa liberare pentru cei care urmeaza cursuri in penitenciar. Cand se incearca asigurarea unei astfel de continuitati, apar numeroase probleme. Multe  dintre ele depind de posibilitatile de studii care exista in lumea din afara si, in special, in regiunea in care va trai detinutul liberat. De asemenea, este important sa se dispuna de o retea de consilieri pentru orientarea detinutilor liberati. In plus, experienta arata (in special in unele studii britanice) ca detinutii liberati au nevoie de o sustinere individuala mai mare pentru a reusi sa treaca de la educatia "din interior", la educatia "din exterior"  (16). Aceasta sustinere este primordiala, din mai multe motive: numerosi detinuti au avut experiente negative si au obtinut mai putine rezultate pozitive in timp ce au urmat cursurile si, in plus, exista si alte presiuni care se exercita asupra fostului detinut, in perioada care urmeaza dupa liberarea sa. Divergente pot sa apara si in ceea ce priveste problema de a sti daca administratiei penitenciare sau serviciilor educative le revine sarcina de a acorda acest sprijin vital, dar trebuie precizat ca, in pofida costurilor, o sustinere bine structurata, care sa permita ajutarea fostilor detinuti pentru a se integra in sistemul educativ din comunitate, poate fi foarte eficienta. Exista convingerea ca, fara o sustinere structurata, nu exista nici un fel de sansa ca studiile sa fie continuate dupa liberare.

   Printr-un raport intocmit de partea norvegiana catre comisie se arata ca mare parte dintre detinutii care frecventeaza cursuri in penitenciar nu reusesc sa parcurga trecerea la invatamantul obisnuit din comunitate. Pentru a contracara aceasta situatie, in mai multe localitati ale tarii, s-au creat clase pentru continuarea cursurilor/de asistenta post-penitenciara. Ca si in penitenciar, aceste clase au efective reduse, de 4-6 elevi si ofera un mediu fara risc si clar definit, ca si posibilitatea de a trece direct de la asezamantul penitenciar la educatia post-penitenciara. De asemenea, in Norvegia a fost aplicat un proiect pilot in Rogaland, unde, in trei penitenciare sunt incarcerati 260 pana la 280 de detinuti. Proiectul a inceput in 1985 si s-a terminat in 1988 si viza sa completeze educatia din penitenciare cu programe in exterior care sa permita detinutilor sa treaca mai usor la studii sau sa ocupe un loc de munca. De asemenea, viza sa stabileasca metode eficiente de cooperare intre diferitele agentii implicate atat in interiorul cat si in exteriorul penitenciarului, iar o prima evaluare a aratat ca acest obiectiv a fost atins. Inainte, fiecare serviciu elabora propriul sau program, astfel incat detinutul putea sa fie cuprins, in acelasi timp, in mai multe planuri. Lucrul acesta era o irosire de resurse si facea situatia beneficiarului si mai dificila. In prezent, serviciile lucreaza impreuna, facand schimb de informatii si recurgand la o planificare mai sistematica, de larga perspectiva. Cursantii sunt cuprinsi in propriile lor proiecte educationale atat in interiorul, cat si in exteriorul asezamantului penitenciar.

   Desi un mare numar dintre factorii mentionati mai sus, care influenteaza continuitatea educatiei dupa liberare, pot sa depaseasca limitele competentelor administratiei penitenciare, exista si probleme care tin de resortul acesteia. Astfel, dupa cum s-a vazut deja, daca studiile parcurse in timpul executarii pedepsei se desfasoara in afara penitenciarului, va exista o probabilitate mai mare de a le continua, chiar si atunci cand, dupa liberare, detinutul va locui intr-o alta regiune. Ii va fi mai usor sa treaca de la o institutie de invatamant din exterior la alta, decat de la educatia din interiorul penitenciarului, la studii in exterior. Pentru o mai mare inlesnire, detinutii autorizati sa urmeze cursuri in exterior ar trebui sa fie incarcerati in penitenciare situate in apropierea domiciliului lor, astfel incat sa-si poata continua studiile intr-un loc familiar, dupa executarea pedepsei.

Educatia in penitenciar

   Desi comisia considera permisiile de iesire pentru a frecventa cursuri in exterior ca fiind cea mai buna solutie, recunoaste ca "a doua cea mai buna" solutie - de a asigura cursuri in interiorul penitenciarului, constituie practica cea mai uzuala, in majoritatea tarilor. Exista factori care pot sa exercite o influenta considerabila asupra calitatii serviciului furnizat in acest mod. Un mare numar de "conditii" care afecteaza calitatea serviciilor educative din penitenciar sunt studiate in detaliu in capitolul urmator. Aici vom insista pe un factor important:  masura in care educatia din penitenciar reflecta calitatile celei mai bune educatii din exterior. De asemenea, vom aminti unele metode care permit educatiei din penitenciar sa obtina si sa pastreze aceasta calitate "exterioara". 

   Partial, calitatea invatamantului din exterior se poate obtine prin "importul" de cursuri si activitati de la organisme educative din exterior. Actionand astfel, va creste posibilitatea ca cel putin unii detinuti sa-si continue studiile dupa liberare. Totusi, studiul danez arata ca reabilitarea sociala nu are loc in aceeasi proportie, cu toate ca detinutii sunt  constienti de faptul ca trec prin acelasi examen public ca si elevii din exterior, ca lucrarile lor de arta sunt expuse alaturi de cele ale populatiei, ca sunt, oficial, studenti ai "universitatilor deschise", ca si cei din exterior etc.

   Procesul de introducere in penitenciar a ceea ce este mai bun in invatamantul din exterior este favorizat de faptul ca profesorii si ceilalti educatori din institutia penala sunt angajati de autoritatile educative din exterior. Nu se pune problema conditiilor de desfasurare a activitatii personalului didactic care sa fie similare cu ale celorlalti profesori din comunitate. Ceea ce este important, este faptul ca acestia nu trebuie sa fie izolati din punct de vedere profesional si trebuie sa aiba legaturi semnificative, directe cu mediul pedagogic din exterior. Daca profesorii primesc un sprijin sustinut din partea organismelor educationale din exterior, atunci se diminueaza posibilitatea ca acestia sa devina "institutionalizati" sau sa adopte atitudini negative, ca alte persoane care lucreaza in mediul penitenciar. Intr-adevar, un personal didactic bun, "orientat spre exterior", poate sa contracareze institutionalizarea generala, care se poate produce intr-un penitenciar. 

Capitolul XIII: Conditii de invatamant in penitenciar 

Personalul

In ceea ce priveste personalul care are ca responsabilitate  educatia in penitenciar, fiecare tara are tendinta de a adopta dispozitii si metode diferite de asociere a competentelor - din interior si din exterior, in cadrul  sistemului carceral. Cu toate acestea, oricare ar fi solutiile adoptate, este indispensabil, ca stiinta si ideile, de care beneficiaza serviciile de educatie din comunitatea exterioara, sa fie canalizate spre sistemul penitenciar. In mod normal, educatorii care lucreaza in penitenciare trebuie sa posede experienta si calificari, cel putin egale cu cele pe care le are personalul din reteaua  principala de servicii de educatie. Exista aspecte ale invatamantului din penitenciar care se raporteaza, in special, la contextul carceral. Trebuie sa se acorde prioritate perfectionarii personalului si este foarte important ca educatorii sa primeasca si sprijin, pentru a putea sa gestioneze astfel de aspecte.

  Despre rezervele pe care le au, uneori, supraveghetorii din penitenciare fata de educatie, s-a discutat in capitolul III. Una dintre metodele sugerate pentru a face fata acestei situatii consta in extinderea, intr-o oarecare masura, a serviciilor din sectorul educativ asupra supraveghetorilor, abordare care ar putea sa favorizeze o ambianta generala pozitiva in penitenciar. In plus, sunt necesare si metode mai directe. Trebuie sa se puna pret, intr-o mai mare masura, pe formarea initiala si continua a supraveghetorilor, pentru a le permite sa inteleaga de ce este necesar ca in penitenciar sa se desfasoare invatamantul pentru detinuti si pentru a-i incuraja sa sustina, in toate modurile posibile, activitatile educative din penitenciare.

Uneori, este necesara implicarea supraveghetorilor efectiv in procesul de invatamant, in cazul in care acestia au competenta necesara,  contribuind astfel, in mare masura, la eliminarea barierelor dintre diferitele categorii de personal, ca si a celor dintre detinuti si personal. Dificultatile inerente unei astfel de situatii pentru supraveghetor, in special conflictul dintre rolul de gardian si de cel de educator nu trebuie sa fie subestimate. Aceste dificultati se accentueaza atunci cand se tine cont de metodele de invatamant recomandate pentru adulti. Profesorul nu mai are rolul de a comunica cunostinte, acordand putina atentie felului in care acestea sunt receptionate, ci de a determina participarea activa a cursantilor, considerandu-i resurse si nu primitori pasivi.  

Voluntari

   Accentul pus pe cunostintele de specialitate necesare educatiei pentru adulti in penitenciare constituie, de asemenea, un criteriu util pentru inceput, in examinarea rolului voluntarilor in educatia din penitenciare. Exista diferente considerabile, in functie de tara, in ceea ce priveste amploarea cu care se recurge la vizitatorii voluntari. De exemplu, acestia au un rol important in asezamintele penitenciare din Franta si Luxemburg si activeaza fie individual, fie prin intermediul organizatiilor, cum ar fi GENEPI (asociatia studentilor francezi, alcatuita din 800 de membri si care se axeaza, in special, pe vizitarea si pe ajutorarea detinutilor). Desi exista pericolul ca voluntarii sa fie folositi pentru a furniza un substitut nefericit al serviciilor de specialitate, acestia pot reprezenta un mijloc de completare si de extindere a eficientei personalului didactic angajat, cu conditia sa fie bine utilizati. In plus, ei pot reprezenta un mijloc excelent de a spori colaborarea si intelegerea dintre comunitate si populatia carcerala, si un mijloc de a incuraja implicarea activa a detinutilor. 

   Unele domenii de activitate se preteaza foarte bine la folosirea voluntarilor. Acestia se pot asocia cu detinutii pentru a desfasura impreuna activitati culturale: arta dramatica, grupe de lectura, muzica, pictura, sah etc. Adesea, persoana venita din afara arata sau preda detinutilor interesati, in mod gratuit, deprinderile sale. Sau din contra, insisi detinutii invita unele persoane pentru a-i vizita si a le impartasi deprinderile sau cunostintele. Manifestarile sportive sunt, de asemenea, un mijloc popular de interactiune, atunci cand echipe din exterior concureaza cu detinutii. Uneori, voluntarii isi asuma un rol socio-educativ, oferind informatii despre demersurile pe care trebuie sa le faca pentru a beneficia de un ajutor social sau pentru a cauta un loc de munca, consiliere in probleme legate de consumul de droguri, de alcool etc. De asemenea, ei constituie un sprijin in domeniul educatiei ca atare, de exemplu, prin conversatii cu un detinut care invata o limba straina sau ajutand cursantii sa-si faca temele, in alfabetizare, in formarea profesionala etc. Grupuri din GENEPI au un rol de sprijin in cadrul invatamantului din Franta, raspunzand nevoilor unui numar mic de elevi (unul, doi sau trei) sau intereselor minoritare, pentru care, atribuirea unui post didactic nu se poate justifica.

   In Luxembourg, sunt avute in vedere proiecte noi, cum ar fi participarea detinutilor la competitii sportive in exterior, dar si participarea publicului la meciuri in interiorul asezamintelor penitenciare. Se fac eforturi pentru ca atat detinutii, cat si publicul sa participe la organizarea si gestionarea unor astfel de manifestari. In 1987, s-a facut un experiment de acest gen. Experimentul a constat in organizarea unui campionat de fotbal pe durata unei zile intregi, in care detinutii aveau permisiunea de a invita spectatori din exterior. Toate preparativele au fost facute de catre un comitet mixt, alcatuit din detinuti si din membri ai personalului de penitenciar, care a trimis invitatii publicului. Ziua manifestarii a fost descrisa ca un "festival de vara", cu un numar egal de detinuti si vizitatori (in jur de 150, de o parte si de alta). O echipa formata din detinuti, gardieni si voluntari, in a carei responsabilitate s-a aflat prepararea de gustari la gratar, a vandut aceste produse in beneficiul a trei asociatii de detinuti: echipa de fotbal, echipa de sah si echipa de redactie a jurnalului detinutilor.

   De cele mai multe ori, acest tip de contacte se limiteaza, in principal, la domeniul sportiv. Foarte rar se cauta posibilitati mai discrete si  pe termen mai lung. Ar putea sa se organizeze grupuri de discutie, la care sa fie invitati specialisti din exterior. Voluntarii ar putea sa supravegheze activitatea detinutilor care isi incep studiile, ceea ce necesita mai mult timp decat simpla participare la manifestarile sportive sau la discutiile in grup si  care ofera o sansa pentru stabilirea de relatii de o mai buna calitate, intre detinut si persoana venita din exterior.

   Desigur, vizitatorii voluntari ofera multe posibilitati pentru diminuarea sentimentului de izolare si favorizeaza progresul detinutilor, dar se cuvine sa fie formulate unele rezerve. Nu trebuie pierdut din vedere riscul, deja amintit, de a vedea voluntarii ca pe o solutie ieftina de inlocuire a specialistilor remunerati. Rolul lor trebuie sa fie acela de a completa si de a extinde serviciile educative. De asemenea, trebuie sa fie examinata cu atentie perspectiva in care gardienii sa poata fi in masura sa intreprinda macar o parte dintre activitatile care sunt prevazute pentru voluntari. Acestia din urma, la fel ca si altii care lucreaza in penitenciare, au nevoie, pe de o parte, sa primeasca directive precise in conformitate cu rolul si deontologia lor si, pe de alta parte, sa fie sprijiniti, prin instruire si consultatii regulate. In Tarile de Jos, selectia voluntarilor este foarte stricta si se incheie un "contract" cu fiecare in parte,  precizandu-se ce se asteapta de la ei, ce ajutor vor primi etc.

Planificarea educatiei

Fluctuatia", deseori in proportie mare si neregulata a detinutilor intr-un penitenciar, independent de implicatiile didactice la care ne-am referit in capitolul V, poate impune cerinte organizatorice majore. In raportul sau catre comisie, Suedia a descris felul in care se straduieste sa abordeze problema nevoilor educationale mari ale detinutilor condamnati la pedepse de scurta durata (in 1985, 63% dintre detinuti erau condamnati la trei  luni de detentie sau mai putin). Numeroase regiuni ale administratiei penitenciare (regiuni administrative compuse din penitenciare locale, centre de arest preventiv si centre de probatiune, fiecare avand un director zonal) au conceput un "dosar de studii" special, pentru fiecare detinut care participa la programele de invatamant. In dosar sunt incluse: nivelul educational,  planificarea in detaliu a studiilor si a rezultatelor obtinute in timpul detentiei; chiar daca cursurile nu au fost urmate complet, se vor inregistra partile parcurse. Acest dosar este deschis in perioada detentiei preventive si va insoti cursantul in penitenciarul in care urmeaza sa-si execute pedeapsa. Daca detinutul este transferat intr-un alt penitenciar, este asigurata continuitatea studiilor. Acest proiect se afla in faza de experiment dar, dupa 18 luni, se pare ca este apreciat atat de catre cursanti, cat si de profesori si de personalul de penitenciar.

Facilitati

  Atunci cand detinutii nu pot iesi din penitenciar pentru a frecventa cursuri, penitenciarul trebuie sa dispuna de spatii adecvate suficiente. Desi unele spatii destinate activitatilor educative din penitenciar pot fi repartizate in locuri diferite (de ex.: ateliere, sala de sport, sala de teatru, biblioteca), este important sa se dispuna cel putin de un nucleu de sali de clasa, pentru a putea fi creata o ambianta de studiu, diferita de restul asezamantului. Dar, mai mult decat atat, elemente separate cum sunt: bibliotecile, atelierele, activitatile culturale si sportive trebuie sa se straduiasca sa creeze in interiorul penitenciarului o ambianta pozitiva, cat mai apropiata de cea din exterior. Trebuie sa se dispuna de materiale folosite in mod curent in educatia pentru adulti, in special, de fotocopiatoare pentru copierea textelor pentru cursanti si pentru profesori. Bineinteles, ca atunci cand echipamentele sunt puse la dispozitia penitenciarelor, administratiei educatiei ii revine sarcina de a veghea ca acestea sa fie folosite eficient si efectiv.

Accesul

13.11.  Experienta traita in diferite locuri arata ca, in afara de descrierea amenajarilor corespunzatoare pentru invatamant, trebuie sa se specifice si in ce masura detinutul are, cu adevarat, acces la acestea. Deseori, se intampla ca in penitenciare cu echipamente corespunzatoare pentru invatamant, bibliotecile, salile de gimnastica etc. sa fie foarte putin folosite, din cauza lipsei de personal sau din alte cauze. De asemenea, principiul accesului se aplica intr-un alt mod. Este inadmisibil ca participarea la cursuri sau la activitatile educative din penitenciare sa depinda intr-o masura importanta de situatia financiara a detinutului. Atunci cand este necesar sa se faca selectii in functie de resursele limitate, trebuie sa se tina cont de considerentele legate de invatamant, cum ar fi: nevoile candidatului, aptitudinea sa pentru a urma cursul respectiv, autenticitatea eforturilor sale etc. In general, pe cat este posibil, trebuie sa se aplice intru totul principiile corectitudinii si al egalitatii, in ceea ce priveste sansele de a avea acces la educatie.  

Note:

(1).  Recomandarea nr. R (81) 17 a Comitetului de Ministri ai Statelor membre cu privire la educatia pentru adulti (Consiliul Europei, 1981).

(2). Education des adultes et dveloppement communautaire (Consiliul Europei, 1987).

(3). Regulile europene de penitenciare (Consiliul Europei, 1987).

(4). Scoala dincolo de gratii (School Behind Bars), Skaalvik/Stenby, (1981).

(5). Regulile europene de penitenciare (Consiliul Europei, 1987).

(6). Ian Dunbar, A Sense of Direction (Hole Office, 1985).

(7). Adult Basic Education in Prison Establishments in Northern Ireland: a report by a working party (Northern Ireland Office, 1988).

(8). Education des adultes et dveloppement communautaire (Consiliul Europei, 1987).

(9). Pre-vocational Education: an insude story (Further Education Unit, 1987).

(10). Keeping the Institute Under Review - (Inner London Education Authority, 1985).

(11). A.H. Charnley si H.A. Jones, The Concept of Success in Adult Literacy (London, 1979) .

(12). Adult Basic Education in Prison Establishments in Northern Ireland (Northern Ireland Office, 1988).

(13). Education des adultes et dveloppement communautaire (Consiliul Europei, 1987).

(14). Prison Libraries (The Library Association, 1981).

(15). Jimmy Boyle, A Sense of Freedom (Pan, 1977).

(16). Bridging the Gap (NACRO, 1981) si Adults Literacy Unit Development Projects, 1978-1980 (ALBSU, London, 19)