Metode si tehnici de investigare psihosociala

1. Metoda observatiei

1.1. Caracteristicile observatiei stiintifice

Observatia este o metoda fundamentala de culegere a datelor empirice, utilizata in stiintele socioumane si in practica asistentiala. Spre deosebire de observatia spontana, folosita in contextul vietii cotidiene, observatia stiintifica este o actiune planificata, ghidata de scopuri si ipoteze, desfasurata dupa reguli precise si indelung verificate.

Observatia stiintifica se remarca prin urmatoarele caracteristici:

- este fundamentata teoretic: utilizeaza concepte, scheme de analiza, teorii si modele explicative cu privire la fenomenele investigate;

- este sistematica si organizata metodic;

- este integrala: 'obiectul' observat este privit ca intreg situat intr-un context determinat;

- este repetabila si verificabila: pentru obtinerea unor date veridice, observatia poate fi repetata, reconstituind pe cat posibil conditiile initiale. Acest lucru nu este insa realizabil in cazul fenomenelor/evenimentelor unice;

- are o finalitate teoretica (testarea sau imbogatirea teoriilor existente; constructii teoretice noi) sau o finalitate practica (vizand schimbarea sociala) bine precizate.

1. Tipuri de observatie

Investigatia psihosociala, realizata in scopul cercetarii teoretice sau al interventiei practice, poate face apel la un tip sau altul de observatie, in functie de obiectivele urmarite. In literatura metodologica sunt mentionate mai multe tipologii ale observatiei care au la baza criterii diferite de clasificare:

- dupa scopul investigatiei deosebim: observatia exploratorie, observatia de diagnostic, observatia experimentala;

- dupa gradul de implicare a observatorului in contextul realitatii de studiat: observatia externa (nonparticipativa) si observatia participativa;

- dupa gradul de structurare: observatie structurata si observatie nestructurata (calitativa).

1) Observatia exploratorie se utilizeaza atunci cand nu detinem informatii suficiente despre realitatea ce urmeaza a fi investigata. Astfel de observatii au fost utilizate pentru prima data de antropologi si etnologi in studierea societatilor arhaice. Observatia exploratorie se realizeaza la primul contact al cercetatorului cu fenomenul social, motiv pentru care acest tip de observatie este putin sistematizata, situandu-se la nivelul descriptiv al cunoasterii stiintifice. Practica asistentei sociale presupune apelul frecvent la asemenea tehnici de investigare, dat fiind faptul ca fiecare client si fiecare situatie problematica reprezinta 'cazuri unice', in felul lor (Bocancea, Neamtu, 1999, p. 115). Astfel, in etapa de reperare a problemei si de analiza a situatiei clientului, asistentul social realizeaza observatii exploratorii, in cadrul carora isi construieste ipotezele pentru investigarea metodica ulterioara (respectiv, pentru fazele de diagnostic psihosocial si de planificare a interventiei). .

2) Observatia de diagnostic consta intr-o analiza de profunzime a situatiei problematice cu care se confrunta clientul asistat, presupunand interpretarea si incadrarea cazului in tipologia consacrata a diagnozei psihosociale. Un diagnostic realizat pe baza unei investigatii stiintifice cuprinde, in fapt, doua componente: un diagnostic descriptiv (diferential) si un diagnostic explicativ (cauzal, etiologic). Diagnoza psihosociala este un demers complex si de durata ce presupune utilizarea unor modalitati de investigare combinate: observatii si interviuri repetate, analiza documentelor. Precizarea diagnosticului diferential consta in descrierea amanuntita a conditiilor obiective si subiective ce caracterizeaza problema de asistenta si analiza sistematica a 'simptomatologiei' cazului respectiv (Rascanu, 1996). De exemplu, in categoria problematica a 'minorilor cu tulburari de comportament', putem repera ca diagnostic diferential cazurile de 'abandon scolar', 'delincventa', 'vagabondaj', 'toxicomanie' etc.

Diagnosticul diferential, descriptiv, trebuie completat de un diagnostic explicativ, care inventariaza cauzele ce au generat problema respectiva. Diagnosticul cauzal serveste elaborarii unui plan de interventie adecvat solutionarii cazului.

3) Observatia experimentala este utilizata in asistenta sociala, indeosebi pe parcursul derularii planului de interventie prin care se declanseaza procese de schimbare sociala ce reunesc caracteristicile unei situatii experimentale (manipularea variabilelor; verificarea unor ipoteze; construirea unui sistem controlabil de observat).

4) Observatia externa (nonparticipativa) este utilizata de catre jurnalisti, oameni de stiinta, medici si asistenti sociali. In acest caz, observatorul se situeaza in afara sistemului observat. Acest tip de observatie se recomanda in situatiile in care incadrarea investigatorului in grupul sau colectivitatea-tinta este dificila, inadecvata sau imposibila.

5) Observatia participativa presupune integrarea observatorului in comunitatea cercetata, pentru o perioada lunga de timp, in scopul unei cunoasteri in profunzime, de tip calitativ. Observatia participativa se defineste prin cateva caracteristici de baza:

- surprinde existenta cotidiana a unei comunitati pentru a obtine o imagine autentica asupra acesteia;

- este un studiu comprehensiv si holistic asupra unei unitati sociale (cultura, subcultura, grup, organizatie, credinte, obiceiuri, modele actionale, interactiuni sociale etc.) ; .

- este un demers de tip calitativ atat sub aspectul realitatii studiate (aspecte unice, particulare ale vietii sociale), al principiilor si strategiei metodologice utilizate (primeaza abordarea comprehensiva, 'din interior', a fenomenelor sociale; ipotezele si categoriile de analiza sunt flexibile, suportand modificari pe parcursul cercetarii prin confruntarea cu noi date), cat si sub aspectul rezultatelor (teorii particulare sau cu raza medie de generalitate, teorii interpretative etc.);

- se deruleaza potrivit unor principii si reguli specifice de ordin metodologic si deontologic: observatorul trebuie sa respecte normele de convietuire si obiceiurile colectivitatii investigate; sa nu lase impresia ca este o autoritate si sa nu joace rolul de conducator sau sfatuitor; sa nu socheze prin vocabularul utilizat, prin cunostintele sale sau prin vestimentatie; sa nu forteze situatia de observatie; sa inregistreze cat mai fidel datele empirice; sa manifeste interes egal fata de toti membrii comunitatii respective, pentru a castiga increderea lor si, mai ales, pentru a obtine acordul autoritatilor formale si informale (Bocancea, Neamtu, 1999, p. 117);

- identitatea observatorului poate fi dezvaluita total, partial sau deloc. De asemenea, gradul de implicare in viata comunitatii poate varia, implicand o pozitie de neutralitate sau una de actor social (membru activ sau membru periferic) ;

- pe parcursul observatiei participative este necesara adesea utilizarea unor observatori membri ai grupului investigat sau asistat. Aceasta este tehnica participantului observator care este solicitat de catre investigator (asistent social) sa culeaga informatii cu privire la activitatea propriului grup. In asistenta sociala, participantul observator este o persoana din proximitatea clientului care, adesea, sesizeaza institutia asistentiala, formuland si cererea de ajutor in favoarea celui pe care il crede in criza sau in situatie de risc.

Utilizarea observatiei participative in practica asistentei sociale permite o mai buna evaluare a problemelor clientului individual sau multipersonal, surprinde dinamica realitatii traite, conexiunea factorilor obiectivi si subiectivi ai acesteia.

6) Observatia structurata se distinge prin faptul ca face apel la grile de categorii, scale de evaluare, tabele de analiza, construite in prealabil, care ghideaza observatia si ordoneaza materialul empiric vizat. Categoriile de observatie sunt clase de fenomene sociale, comportamente, atitudini, reprezentari, formulate ca indicatori relevanti care permit analiza cantitativa (statistica) a proceselor si relatiilor sociale. Sistemul de categorii, construit pe baza operationalizarii unor concepte si ipoteze, este utilizat si sub denumirea de ghid (grila) de observatie. Construirea sistemului de categorii pune problema fidelitatii, validitatii si eficientei acestui instrument de culegere a datelor. Sub aspectul gradului de cuprindere a realitatii, sistemul de categorii poate fi exhaustiv (acoperind toata gama actelor comportamentale specifice fenomenului studiat) sau non exhaustiv (selectiv); in raport cu gradul de omogenitate a fenomenelor vizate, sistemul de categorii poate fi unidimensional sau multidimensional (Chelcea, 2001, p. 364).

Observatia structurata este o metoda cantitativa, riguroasa si sistematica. Obiectiile pe care calitativistii le aduc, in mod frecvent, acestui tip de observatie vizeaza faptul ca 'fragmenteaza realitatea sociala atat de policroma, in categorii prestabilite, lasand pe dinafara dimensiuni si aspecte importante si neputand reda complexitatea si fluiditatea interactiunilor umane' (Ilut, 1997, p. 79).

In practica asistentei sociale, se utilizeaza grile de observatie care faciliteaza actiunea de investigare si diagnoza psihosociala. Reproducem grila de observare a efectelor abuzului si neglijarii la adolescenti, pe baza careia pot fi evaluate problemele care apar la aceasta categorie de populatie:

• Grila de observare a efectelor abuzului si neglijarii la adolescenti

Abuz fizic (indicatori): retras/apatic; comportament agresiv; comportament antisocial; incapabil sa aiba legaturi cu cei de aceeasi varsta; se identifica cu 'tipii duri' (punk, gasti); cauta atentia adultilor; probleme cu scoala; fuga de acasa; prostitutie; consum de droguri si alcool; tulburari de nutritie etc.

• Abuz sexual (indicatori): comportament sexualizat; promiscuitate/prostitutie; nesupunere sau bunavointa duse la extrem; izolare; frica/anxietate/depresie; automutilare; gesturi sinucigase; pseudomaturitate; consum de droguri si alcool; fuga de acasa; comportament delincvent.
• Neglijare (indicatori): retras/apatic; agresiv; incapabil sa-si faca sau sa-si pastreze prietenii; obezitate sau alte tulburari de nutritie; consum de droguri si alcool.

7) Observatia nestructurata (calitativa), spre deosebire de cea structurata (cantitativa), nu face apel la o schema prestabilita de categorii sau ipoteze, acestea urmand sa fie elaborate pe parcursul investigatiei sau la sfarsitul acesteia. Acest tip de observatie se utilizeaza in cercetarile antropologice, in studiile etnografice si in practica asistentei sociale, mai ales sub forma observatiei participative.

1.3. Reguli de observare

Utilizarea observatiei, ca metoda fundamentala de investigare psihosociala, presupune respectarea unor reguli generale referitoare la pregatirea observatiei, la realizarea acesteia si inregistrarea datelor empirice. In acest sens, in orice tip de observatie, cercetatorul (asistentul social) trebuie sa raspunda la un set de intrebari care sistematizeaza activitatea de observare:

• Ce sa observe?
• Cum sa observe?
• Cum sa inregistreze faptele observate
• Cum sa le interpreteze
• In ce scop realizeaza observatia?
• Cum valorifica rezultatele in cadrul planului de interventie?

Cu ajutorul metodei observatiei putem culege date de natura diferita, precum:

- manifestari de conduita (comportamente individuale si colective surprinse in context natural; activitati de joc, invatare sau munca; actiunile si interactiunile umane cotidiene) ;

- aspecte legate de comunicarea interpersonala (limbaj verbal si nonverbal; calitatea comunicarii; mesajele transmise) ;

- aspecte referitoare la mediul social (conditii materiale si de locuit; reteaua de relatii) .

Asadar, prin intermediul observatiei inregistram, in mod direct, date vizand factorii obiectiv-structurati ai realitatii sociale si, indirect, prin reflectarea lor in acte de conduita, obtinem date despre universul subiectiv-simbolic.

Pentru a culege aceste tipuri de informatii putem efectua observatii integrate sau selective, structurate sau nestructurate, spontane sau provocate, transversale sau longitudinale. Indiferent de tipul de observatie pentru care opteaza investigatorul, pregatirea acesteia presupune cumularea urmatoarelor conditii: stabilirea obiectivelor cercetarii, selectarea unitatilor de observare (secventele comportamentale), alegerea tehnicilor de observare si a procedeelor de notare a datelor (Chelcea, 2001, p. 381).

Informatiile culese prin observatii trebuie notate cu fidelitate si la intervale cat mai scurte de timp.

Notele de observatie trebuie sa includa: data, ora, durata observatiei, locul desfasurarii, circumstantele observarii, aparatele utilizate etc.

Opiniile, ipotezele si interpretarile observatorului trebuie notate separat de datele empirice.

Notele de observatie trebuie revazute, completate, corectate si clasificate de indata ce acest lucru este posibil (Chelcea, 2001, pp. 381-382).

Informatiile obtinute prin intermediul observatiilor, completate cu datele culese prin interviuri si analiza documentelor, furnizeaza asistentului social materialul necesar investigarii cazului si clarificarii problemelor clientului in scopul proiectarii unei interventii specializate.

Tehnica documentarii in asistenla sociala

1. Ce este un document social?

In cercetarea si interventia sociala, tehnica documentarii este utilizata in scopul culegerii de date despre un aspect al socialului la care nu avem acces prin observatie directa sau in scopul informarii teoretice, in sensul consultarii unei bibliografii si a rapoartelor de cercetare cu privire la un domeniu studiat anterior, precum si in incercarea de a reconstitui spiritul unei epoci. Documentele sociale sunt valorificate in cadrul unor stiinte teoretice si aplicative precum istoria, sociologia, antropologia, psihologia, stiintele juridice si administrative, asistenta sociala. In functie de modul de valorificare, documentele vor fi utilizate ca sursa principala de informatii sau, complementar, alaturi de alte metode si tehnici.

Documentele sociale contin relatari despre evenimente, fapte sociale si despre reflectarea acestora in constiinta subiectilor (reprezentari, opinii, credinte, productii literare etc.). Din aceasta perspectiva, un document social este orice obiect material sau text care contine o informatie comprehensibila despre o realitate oarecare; ele sunt 'urme' ale faptelor si proceselor sociale. Urmele lasate de faptele anterioare pot fi urme directe (rezultate din activitatea productiva a oamenilor) si urme indirecte (texte scrise, acte oficiale) (Chelcea, 2001, p. 467).

In categoria documentelor sociale intra, asadar, atat textele scrise, cat si imaginile fotografice si cinematografice, inregistrarile audio, produsele activitatii umane, obiectele casnice, simbolice si de vestimentatie etc. (Bocancea, Neamtu, 1999, p. 119).

In practica asistentei sociale, analiza documentelor sociale oficiale si neoficiale ale clientilor este o activitate curenta, reprezentand una dintre sursele complementare de informare utilizate in scopul realizarii unor investigatii si diagnoze psihosociale cat mai complete.

Clasificarea documentelor

Marea diversitate a documentelor, utilizate de cercetatori si practicieni pentru descrierea si explicarea fenomenelor sociale din trecutul mai indepartat sau mai apropiat, impune clasificarea lor. Principalele criterii de clasificare mentionate in literatura de specialitate sunt forma (natura), continutul, destinatarul si emitentul. Combinarea acestor criterii acopera diversitatea documentelor sociale (Chelcea, 2001, pp. 468-469).

Clasificarea dupa criteriul formei include: documente scrise (texte propriu-zise; documente oficiale si neoficiale; publice si personale etc.) si nescrise (obiecte cu utilitate practica, documente fotografice, sonore si cinematografice).

Clasificarea dupa criteriul informational include documente cifrice (statistici, recensamanturi) si necifrice (avand ca suport limbajul natural).

In functie de destinatar, deosebim documente personale si publice, iar in functie de emitent, oficiale (emise de guvern sau alte autoritati de stat) si neoficiale.

In asistenta sociala, o utilitate speciala o au documentele publice oficiale cu caracter infonnativ (cu privire la aspecte ale vietii politice, economice etc.) sau prescriptiv (legi, ordonante de guvern, regulamente de ordine interna, coduri deontologice); documentele personale oficiale (certificate de nastere, casatorie, deces, buletin de identitate, acte de proprietate, testamente, adeverintele si dovezile eliberate de autoritati, documente scolare, fise medicale etc.) servesc in primul rand pentru identificarea subiectilor investigati. Documentele personale neoficiale jurnale, memorii, scrisori, produsele activitatii) ofera asistentului social un bogat material informativ, relatand experiente individuale unice sau reprezentative pentru o categorie de populatie. Specificul documentelor sociale consta in ambivalenta subiectiv - obiectiv, individual social. Acestea sunt utilizate de psihologi si asistenti sociali pentru studierea personalitatii si a conditionarii sociale a acesteia.

Gordon W. Allport sintetizeaza astfel motivele posibile pentru care oamenii scriu documente personale: 'pentru autojustificare, din egotism, cu intentia de a se prezenta intr-o lumina favorabila, din dorinta de a pune in ordine propria viata, in scop estetic, in vederea gasirii unei perspective sigure in viata, pentru autoexplicarea conflictelor traite, din motive pecuniare, cu intentia de a le publica, la cererea expresa a cercetatorilor sau a oficialitatilor, spre a gasi mantuirea sau pentru a facilita reintegrarea in societate, cu scop stiintific, spre a servi ca exemplu celorlalti sau din dorinta de a-si asigura nemurirea ()' (apud Chelcea, 2001, p. 502). Cunoscand motivele care ii determina pe oameni sa scrie jurnale, autobiografii etc., cercetatorul (asistentul social) poate verifica gradul de obiectivitate a relatarilor. In acelasi timp, deformarea voluntara sau involuntara a relatarilor poate fi interpretata si exploatata stiintific. Documentele personale ofera o importanta baza de date investigatorului pentru elaborarea sau verificarea ipotezelor, pentru intelegerea concreta a motivatiei sociopsihologice a clientului. Analiza si interpretarea acestor date pot fi facute la nivelul simtului comun sau realizate sistematic prin metode stiintifice de studiu al documentelor sociale.

3. Analiza documentelor sociale

Analiza documentelor sociale face apel la un ansamblu de tehnici de cercetare calitativa si cantitativa pentru descifrarea semnificatiilor explicite si implicite ale textului. Analiza calitativa a unui document, utilizata deopotriva in critica literara, in cercetarea istoriei, in sociologie si asistenta sociala, se remarca prin faptul ca nu aplica sisteme precodificate de inregistrare a informatiilor, presupunand o minima sistematizare a instrumentelor de lucru cu textul. Spre deosebire de aceasta, analiza cantitativa, subordonata dezideratului obiectivitatii si preciziei, recurge la cuantificarea documentului (stabilirea unor categorii de analiza, semnalarea frecventei acestora, clasificarea, ierarhizarea lor etc.) si la analiza statistica a datelor (Uut, 1997, p. 162). Desi introduce un plus de rigoare in cercetare, analiza cantitativa se opreste mai ales asupra mesajului manifest al comunicarii, asupra componentelor vizibile si repetabile, pierzand semnificatiile profunde si inedite. De asemenea, analiza cantitativa nu este aplicabila oricarui tip de document si nici nu se utilizeaza in 'forma pura'.

Adeptii perspectivei calitativiste in cercetarea socioumanului aplica, la randullor, si un tratament de tip cantitativ, de stabilire a unor categorii, de codare si numarare. 'Adoptand strategia multiperspectivala (.. .) si coroborand in aceeasi cercetare metode structurate (cantitative) cu unele mai flexibile, nestructurate (calitative), se poate ajunge () la rezultate care sa depaseasca truismele stereotipizate ale simtului comun sau interpretarile speculative fara acoperire in date sistematice - oricat de subtile si seducatoare ar fi ele -, dar si datele empirico-statistice care, in sine, nu spun nimic sau spun orice' (Ilut, 1997, pp. 171-172). J

La ora actuala, in metodologia cercetarii sociale se sustine ideea imbinarii adecvate intre cercetarea de tip cantitativ si cea de tip calitativ, dorindu-se o 'temperare' a cantitativismului, dublata de aspiratia spre rigoare a calitativismului. Aceste tendinte metodologice se reflecta si in practica asistentei sociale in cadrul carei a analiza documentelor se raporteaza la premisa ca documentele sociale, cele scrise, ca si cele materiale, se prezinta ca adevarate' texte sociale' ce ofera informatii asupra unui caz particular si asupra contextului general in care acesta se incadreaza. Avand in atentie documentele personale oficiale si neoficiale de tipul jurnalelor, memoriilor, scrisorilor, produselor activitatii, asistentul social realizeaza, indeosebi, analize calitative centrate pe analiza interna (descifrarea sensurilor si semnificatiilor) si externa (contextuala) a documentelor. Aceste tipuri de analiza necesita aplicarea cunostintelor din campul psihologiei si sociologiei.