Factoringul ca produs de creditare

Factoringul ca produs de creditare

In tarile cu economie in curs de dezvoltare, si nu numai, intreprinderile mici si mijlocii (IMM) reprezinta motorul dezvoltarii economice. Acest fapt se datoreaza partial si credintei ca dezvoltarea IMM-urilor duce la rezolvarea problemelor legate de somaj.

Desi factoringul prezinta avantaje cat si dezavantaje, in randurile de mai jos voi incerca sa explic de ce factoringul este o alternativa viabila fata de alte forme de finantare.

Creditarea pe baza situatiei bilantiere

Acest tip de finantare are doua cerinte. Prima dintre ele se refera la faptul ca solicitantul trebuie sa prezinte documente contabile (auditate de o firma de incredere), iar a doua trebuie sa reflecte o situatie financiara sanatoasa. Astfel, contractul de credit ce rezulta din aceste cerinte poate sa reflecte o varietate de elemente precum garantii, rate de dobanda si clauze speciale.

Pentru a beneficia de acest tip de creditare trebuie sa existe standarde contabile bine definite si solicitantul sa fi beneficiat de serviciile unei societati de audit. Pentru IMM-uri aceasta ultima conditie este greu de indeplinit datorita costurilor ridicate pe care le presupune.

Creditarea pe baza    bonitatii clientului

Acest tip de creditare se foloseste la scara destul de larga in Germania, Italia, Japonia, Spania precum si in Statele Unite. Legatura de incredere dintre creditor si debitor afecteaza de multe ori termenii contractului in ceea ce priveste nivelul dobanzii, garantiile sau perioada de creditare. Se remarca de asemenea faptul ca bancile mici sunt mai inclinate spre acest tip de credit, in timp ce celelalte banci (mai ales bancile mari) prefera sa se bazeze pe informatii mai elaborate, cum este de pilda in cadrul creditului pe baza de situatie contabila.

Creditarea pe baza de scoring

Acest tip de credit, precum si tehnicile similare au aparut pentru a putea evalua riscul asociat creditului. Aceste modele statistice sunt folosite pentru a cuantifica probabilitatea de risc si include modelul liniar de probabilitate, modele logice si analiza liniara.

In opinia profesorului Feldman, modelele folosite pentru IMM-uri tind sa fie mai complexe decat cele pentru creditele de consum si pun accentul pe istoricul financiar al societatii. Aceasta deriva din faptul ca in cazul unei intreprinderi mici, increderea de care beneficiaza proprietarul se rasfrange si asupra acesteia.

Creditare pe baza de active

Creditori pot acorda imprumuturi pe care debitorii le pot garanta cu active (datorii de incasat, inventar si echipamente industriale) care reprezinta in acelasi timp si principala sursa de achitare a datoriei. Aceasta modalitate de creditare este foarte raspandita in SUA, Canada si Marea Britanie poate si datorita faptului ca permite observarea performantelor debitorului prin continua monitorizare a activelor.

Desi acest tip de credit poate fi asemanat cu oricare altul dintre cele de mai sus, diferenta consta in faptul ca activele reprezinta sursa primara de rambursare.

Creditul comercial

Acest tip de credit apare atunci cand exista o perioada de timp intre momentul primirii marfii si momentul achitarii ei catre furnizor.

Totusi, exista opinii care incadreaza creditul comercial intr-unul dintre cele mentionate mai sus, printre care incadrarea in tipul de creditare tip scoring (pentru ca se folosesc tehnici de evaluare a situatiei financiare a clientului) si in tipul de credit acordat pe baza bonitatii clientului (pentru ca se bazeaza pe increderea dezvoltata de-a lungul timpului).

Elementul esential care distinge creditul comercial de alte tipuri de credite este acel avantaj suplimentar pe care il au creditorii comerciali fata de restul imprumutatorilor in evaluarea capacitatii de plata a clientilor, a motivatiei in rezolvarea problemelor, a capacitatii de vanzare de bunuri in caz de neplata si de a detine rezerve viitoare.

Dar exista motive care vin sa demonteze aceste avantaj suplimentar. Astfel, in tari cu sisteme informationale dezvoltate (registrii de credit privati sau publici), cu o industrie a factoringului bine asezata sau cu o piata a asigurarilor dezvoltata, nu mai este evident acest avantaj al creditorilor, mai ales in cazul in care vanzarile se fac catre o varietate de alte industrii (cunostintele creditorului fata de alte ramuri industriale este mult mai mica decat in cea in care isi are domeniul de activitate sau in cea complementara acesteia).

In concluzie, nu este clar daca creditul comercial este un tip de credit separat sau nu.

Asigurarea creantelor

Asigurarea creantelor este acea operatiuni prin care se acopera riscul de neplata, astfel ca societatile financiare care vand acest tip de asigurare preiau riscul asociat cu posibilitatea neplatii unor facturi.

Desi nu poate fi vazuta ca un credit obisnuit, asigurarea creantelor este asemanatoare factoringului prin asumarea riscului de neplata (circa 80-90% vs. 100% pentru factoring). De aceea in unele situatii asigurarea creditelor concureaza cu factoringul. Astfel, IMM-urile pot incheia o asigurare de credit pentru riscul de neplata al creantelor, imbunatatindu-si astfel situatia bilantiera in vederea contractarii unui credit. Dar, asigurarea creantelor poate fi complementara factoringului, si asta datorita factorilor care au o expunere riscanta/mare fata de anumite facturi/conturi/grupuri de conturi si care doresc reducerea riscului prin contractarea unei asigurari.

Factoringul

Asa cum o fost mentionat si in randurile de mai sus, factoringul implica cumpararea de facturi de cate un imprumutator (factor). Astfel, factoringul este asemanator cu creditarea pe baza de active dar exista trei deosebiri. In primul rand factoringul presupune doar finantarea creantelor, pe cand creditarea pe baza de active accepta si finantarea imobilizarilor corporale. In al doilea rand, in cadrul operatiunii de factoring creantele pe baza carora se face finantarea sunt vandute creditorului, astfel, in cazul in care debitorul devine insolvabil, creantele vandute nu mai intra sub incidenta procedurii de faliment. In al treilea rand factoringul presupune un mix de trei servicii: finantarea totala sau partiala a intreprinderii[1], acoperirea creantelor comerciale si supravegherea conturilor impreuna cu eliberarea intreprinderii aderente de sarcinile contabile si administrative legate de vanzare.