BARIERELE NETARIFARE

BARIERELE NETARIFARE

Barierele netarifare reprezinta noul tip de protectionism,    forme complexe, mai putin transparente, greu cuantificabile si cu actiuni indirecte si mai neclare. Multitudinea acestora constituie un impaienzis greu de descurcat cu efecte diverse.

Masurile netarifare produc efecte similare cu cele ale taxelor vamale, dar motivele pentru care ele sunt preferate sunt multiple:

T  sunt mai putin cunoscute de populatie;

T  psihologic, sunt percepute cu mai putina ostilitate, data fiind aversiunea fata de orice inseamna "taxe si impozite";

T  sunt mai dificil de contracarat de catre partenerii comerciali;

T  impactul asupra importurilor este uneori mai rapid si mai direct decat in cazul taxelor vamale;

Pe plan mondial se remarca o tendinta de reducere a taxelor vamale si o raspandire din ce in ce mai dezvoltata a barierelor netarifare.

DEF: Barierele netarifare (BNT) cuprind toate masurile netarifare care au drept scop influentarea volumului comertului.

Instrumentele netarifare cel mai frecvent utilizate sunt: contingentele, subventiile, taxele anti-dumping, taxele compensatorii, restrictiile voluntare la export, barierele tehnice. In general, scopul acestor masuri este de a restrange volumul importurilor si de a incuraja productia nationala, impiedicand accesul marfurilor pe pietele dezvoltate. Ele afecteaza serios exporturile provenind din tarile in curs de dezvoltare, indeosebi exporturile de produse prelucrate: textile, incaltaminte.

Clasificare:

1. BNT dure (hard): cele ale caror efect este presupus a fi cele mai restrictive (obstacole cantitative, restrictii "voluntare" de export, restrictii "voluntare" de import).
2. BNT blande (soft): norme tehnice, reguli de securitate, reguli de igiena si norme sanitare, excluderea intreprinderilor straine de pe piete publice.
3. Masuri paratrifare: subventii de export, credite de export cu dobanda redusa, avansuri rambursabile, distorsiuni legate de dieferentele de regimuri fiscale.

Contingentele de import sunt plafoane cantitative sau valorice, admise la importul anumitor produse sau grupe de produse pe o perioada determinata de timp, de regula un an. Ca orice instrument de protectie contingentele au menirea de a apara producatorii interni, prin limitarea importurilor pentru a le asigura desfacerea pe piata interna, sau economia nationala si resursele acesteia, limitand iesirea din tara a unor produse importante pentru aceasta. Contingentele sunt limite cantitative sau valorice impuse la exportul si la importul anumitor marfuri.

Contingentele de export    sunt plafoane cantitative sau valorice maxime instituite la exportul anumitor produse sau grupe de produse pe o perioada determinata de timp cu scopul limitarii exporturilor anumitor marfuri importante pentru economia nationala. Aceasta masura se aplica de regula in tarile in curs de dezvoltare, in care producatorii interni sunt tentati, datorita competitivitatii reduse pe plan international a produselor prelucrate, sa exporte cu preponderenta materii prime si produse ce incorporeaza un grad redus de prelucrare. Produsele    sunt comercializate la preturi reduse si in cantitati ridicate. Aceasta situatie impune o interventie urgenta din partea statului prin impunerea unor limite la exportul acestor produse.

Limitarile voluntare la export presupun existenta unui acord (negociat sau tacit) in baza caruia exportatorul unei anumite categorii de produse procedeaza la restrangerea livrarilor sale catre o anumita piata externa.

Una dintre masurile de protectie netarifara utilizata de guverne pentru a ajuta producatorii nationali in competitia lor cu exportatorii straini este subventia interna (de productie). Aceasta consta intr-o suma de bani pe care statul o acorda,direct sau indirect, producatorilor interni pentru ca acestia sa se poata mentine in competitie cu importurile.

Subventiile de export sunt plati directe sau reduceri de taxe pe care statul le acorda firmelor pentru exportul unor marfuri. Firmele primesc subventiile ca sume in plus fata de pretul obtinut de la clientii externi. Pretul incasat de firme este format din pretul extern si o suma primita de la guvern sub forma de subventie. Aceasta permite firmelor exportatoare sa vanda la export produsele la preturi mai mici, in detrimentul firmelor de pe pietele externe. Pentru a elimina efectul negativ al subventiei in    tara importatoare, guvernul acesteia poate impune taxe compensatorii. Efectul acestora fiind revenirea la nivelul productiei si al consumului existente inaintea acordarii subventiei de catre tare exportatoare.

Subventionarea productiei si a exportului sunt reflectate in nivelul preturilor produselor destinate pietei interne si externe. Daca autoritatile guvernamentale dintr-o tara suporta o parte din costurile de productie si/sau comercializare, producatorul va obtine un avantaj competitiv artificial prin pret care nu rezulta din eforturile sale.

• Subventie specifica: acordarea este limitata la o intreprindere, la un grup de intreprinderi sau ramura, ce intra sub jurisdictia autoritatii ce acorda subventia.
• Subventii prohibitive, rosii: subventii la export, directe sau indirecte, sau cele care privesc utilizarea unor mijloace pt folosirea produselor nationale in mod preferential fata de importuri. Daca constatarea e adevarata, este imediat suprimata.
• Subventii sctionabile, portocalii: daca valoarea subventiei este mai mult de 5% din pret, cauzator automat de prejudicii, tara exportatoare trebuie sa faca dovada. Daca sunt adevarate, tara trebuie sa-si retraga subventiile sau sa adopte masuri de suprimare.
• Subventii neactionabile, verzi: se includ subventiile nespecifice referitoare la cercetarea industriala, dezvoltare preconcurentiala, in sprijinul regiunilor defavorizate sau ajutori de protectia mediului.

Exceptiile acceptate de OMC: subventii din planul de dezvoltare a tarilor in curs de dezvoltare sau in tranzitie, cu PIB < 1000$, sunt exceptate de disciplinele de subventii prohibitive. Pentru restul tarilor subventiile prohibitive vor fi eliminate in 8-7 ani dupa intrarea in vigoare a Acordului privind OMC.

Dumpingul: forma discriminrarii internationale prin intermediul preturilor, pp ca un exportator dintr-o tara sa-si ofere produsul pe piata externa sub "valoarea normala" din tara exportatoare, sub pretul intern. Obiectul unui dumping creaza un prejudiciu unei ramuri sau sector al economiei nationale. Procedurile de antidumping sunt initiate de producatorii de produse din tara importatoare (partea prejudiciata) si se adreseaza organelor guvernamentale nationale, care are obligatia de a stabili si justifica o legatura cauzala intre import si pejudiciu. Pe acuzator il costa putin pentru a prezenta o plangere, iar partea acuzata trebuie sa faca fata costurilor ridicate de demonstrare a fenomenului

Salvgardarea: masura    la care statele pot recurge in cazuri deosebite a existentei unor prejudicii grave, pentru a face fata unor cresteri ale importurilor care nu mai pot fi suportate. Totodata sunt mentionate si conditiile in care pot fi declansate asemena actiuni, motivele si cauzele lor, respectiv clauzele de stingere.

Licentele de import sunt autorizatii pe care statul le acorda firmelor importatoare pentru un anumit produs sau grupa de produse si pe o perioada rezonabila de timp (2, 4, 5 luni), in functie de natura produsului si distanta geografica fata de tara de provenienta.

Preturile minime de import se folosesc de catre tarile in care costurile de productie sunt mai ridicate, la produsele respective, fata de cele ale concurentilor externi, sau in cazul in care pe plan extern preturile au tendinta sa scada. Tarile exportatoare recurg la stabilirea unor preturi minime de import care sunt foarte apropiate de nivelul preturilor interne ale produselor, urcand astfel preturile la import la produsele respective.

Preturile maxime de import sunt folosite de catre unele tari care incearca o ridicare artificiala a preturilor la anumite produse pe care la exporta. Raspunzand la aceasta incercare a exportatorilor, tarile importatoare stabilesc preturi maxime la importul produselor respective, preturi care sa nu depaseasca preturile produselor indigene, sau doar cu procente reduse.

Achizitiile guvernamentale sunt reprezentate de cumpararile de bunuri si servicii pe care le realizeaza statul si institutiile sale. In mod normal acestea nu ar trebui sa influenteze comertul international, dar ele pot deveni bariere atunci cand in anumite state in baza unor reglementari, firmele nationale au prioritate deplina fata de cele straine, in ceea ce priveste aprovizionarea organelor de stat.

Obstacolele tehnice sunt reglementari in vigoare pe plan international (standarde internationale) sau in anumite state (standarde nationale) cu privire la diferitele caracteristici tehnice si de calitate pe care trebuie sa le indeplineasca produsele importate si cele indigene.

Protejarea sigurantei si a sanatatii umane. In aceasta categorie intra prevederile conform carora autoturismele trebuie prevazute cu centuri de siguranta sau jucariile pentru copii sa aiba anumite dimensiuni minime.

Protejarea vietii si sanatatii plantelor si animalelor. Se are in vedere protejarea animalelor si plantelor de poluarea apei, solului, aerului.

Protejarea mediului reprezinta obiectivul unor reglementari cum ar fi: reciclarea hartiei, sticlei, plasticului, stabilirea nivelului maxim admis al noxelor emose de autovehicule.

Prevenirea practicilor de inselare a asteptarilor cumparatorilor. Aceasta grupa de reglementari cuprine prevederi ce privesc etichetarea, ambalarea, marcarea produselor.

Cele mai raspandite obstacole tehnice sunt: normele sanitare si fitosanitare, normele de securitate, normele privind ambalarea, marcarea, etichetarea.