Masurarea inflatiei

Masurarea inflatiei

Cel mai corespunzator criteriu de masurare a procesului inflationist este ecartul absolut si relativ dintre cererea solvabila nominala pe de-o parte, si oferta reala de marfuri si servicii, pe de alta parte . Ambele marimi sunt considerate ca fiind agregate la scara economiei nationale. Cererea agregata inculde: cheltuielile agentului agregat cosumator pentru bunuri de consum personal; ceea ce firmele cheltuiesc pentru achizitionarea bunurilor investitionale; cumpararile administratiilor publice si private pentru bunurile sociale; achizitiile agentului economic - strainatatea de marfuri din tara de referinta. Oferta agregata se compune din : bunurile materiale si serviciile produse, respectiv create, intr-un an; soldul pozitiv sau negativ al stocurilor; bunurile oferite de strainatate.

Absolut, marimea inflatiei ar consta din diferenta intre cererea absoluta nominala de bunuri si cantitatea reala de marfuri si servicii, pe care le pot oferi efectiv agentii economici si pe care acestia le pot pune in circulatie. Dezechilibrul inflationist inseamna, in fond, un excedent de masa monetara de care dispun agentii economici si care este neacoperit printr-o oferta reala adecvata. Marimea inflatiei poate fi masurata prin volumul acestor semne monetare care nu au acoperire in marfuri necesare si dorite de populatie.

Relativ, procesul s-ar masura ca raport procentual intre excedentul de masa monetara si oferta reala de bunuri. Marimile relative pot fi exprimate in indici. Pe baza indicilor respectivi, se poate aprecia sensul evolutiei procesului inflationist ( crescator, descrescator, constant). Sensul crescator, respectiv cresterea ratei inflatiei se concretizeaza in cresteri mai mari ale acesteia de la un an la altul ( de la 8% la 10% si de la 10% la 14% de pilda).

La modul relativ , masura cea mai fidela o ofera rata inflatiei. Amplitudinea ei exprima intensitatea inflatiei.

Matematic rata inflatiei se obtine scazand din indicele general al preturilor, exprimat procentual, baza de comparatie care este de 100 :

R_i = I_gp - 100% .

In prezent inflatia este masurata prin urmatorii indici si coeficienti:

- indicele general de crestere a preturilor, care se calculeaza prin raportarea PIB socotit in preturile perioadei curente ( p1) la acelasi indicator calculat in preturile perioadei de baza (p0) dupa formula deflatorului PIB :

I_PIB = PIBp₁ ∕ PIBp₀ 100%,

- indicele general al preturilor sau indicele preturilor de consum :

I_gp = ∑ (q_i0 p_i1) ∕ ∑ (q_i0 p_i0) 100,

unde p_i1, p_i0 reprezinta preturile bunurilor si serviciilor din perioada curenta si , respectiv de referinta care fac obiectul consumului obisnuit al populatiei (q_i0).

- indicele de cumparare al populatiei, respectiv a cantitatii de marfuri ce poate fi obtinuta cu o unitate monetara. Puterea de cumparare , deci valoare relativa a monedei se afla in relatie invers proportionala cu indicele preturilor :    

P_CMM = M_m ∕ I_gp , iar : I _PC/MM = (I _MM ∕ I_gp ) 100;

sau: I _PC/MM = (1 ∕ I_gp) 100.

De-a lungul deceniilor postbelice, s-a impus ca instrument principal de masurare a inflatiei indicele preturilor de consum.

Indicele general al preturilor si tarifelor de consum (IPC) exprima modificarea medie ponderata a cheltuielilor pe care o familie de talie mijlocie, din mediul urban le face pentru asigurarea mijloacelor de subzistenta, in concordanta cu nivelul si structura nevoii sociale istoriceste determinate.

IPC este un indice de tip Laspeyres, calculandu-se dupa formula :

IPC = ∑ (p₀ p₁) ∕ ∑ (q₀ q₁), unde q1 reprezinta structura cosului de bunuri ce reflecta nevoia sociala.

Motivele care au condus la o astfel de optiune a factorilor de decizie pot fi reduse la urmatoarele: calcularea acestui indice beneficiaza de o baza informationala foarte larga si de o metodologie simpla si convenita intre fortele active ale societatii; inflatia este pereceputa, de catre consumatori, in primul rand, prin cresterea preturilor bunurilor corporale si a sporirii tarifelor serviciilor.

In toate tarile cu economie de piata exista organisme autorizate care calculeaza si supravegheaza acest indice. La prima vedere, IPC are doar un continut pur statistic, de observare si de calculare a evolutiei preturilor. In realitate, acesta are un pronuntat continut social-economic. Diferitele categorii sociale si factori de decizie isi exprima interesele prin intermediul lui si lupta pentru a-i da continutul convenabil fiecareia dintre ele.

IPC este folosit de guverne drept criteriu de apreciere a reusitei sau nereusitei politicii sale economice. Dinamica preturilor exprima mersul economiei si al conjucturii pietelor. Guvernul este mandatat de societate sa gestioneze eficient, cu raspundere economia nationala.De asemenea, acest indice serveste patronatului la negocierea cu sindicatele si cu salariatii, precum si la analize comparate intre dinamica preturilor si a productivitatii muncii, ca si pentru cunoasterea marimii profitului. Sindicatele, pe de alta parte, urmaresc in permanenta si cu maximum de interes evolutia acestui indice, stiut fiind ca sporirea lui afecteaza salariul real, a carui aparare constituie obiectivul principal al luptei sindicale.

Totalitatea bunurilor care intra in structura consumului unei familii nu pot fi luate in evidenta. De aceea s-a recurs la folosirea unor modele de calculare a indicilor preturilor de consum.

Prima operatiune in vederea construirii acestui model este cea a alegerii grupelor de marfuri ce urmeaza sa faca parte din esantion si precizarea marfurilor reprezentative pentru fiecare grupa. In al doilea rand, se dau ponderi grupelor de marfuri din fiecare grupa. In al treilea rand, se precizeaza modalitatea de observare directa a pietelor si se stabileste frecventa cu care sunt inregistrate nivelurile preturilor la marfurile retinute in esantion. In al patrulea rand, se stabilesc prin lege atat metoda de calculare a indicelui, cat si organele specializate cu competente in acest domeniu.

Pe baza observatiilor facute de agentii ce inregistreaza nivelurile preturilor la intervalele stabilite in metodologia aprobata de legislativ si pe baza evidentelor primare, s-a ajuns, sa zicem, la datele anuale din tabelul de mai jos :

Tabel - Modelul de calculare a indicelui preturilor bunurilor de consum

Cresterea preturilor de consum cu 22,46% deriva din sporirile diferentiate ale preturilor marfurilor reprezentative, cuprinse in esantionul aprobat, ca si din ponderile celor 7 grupe de bunuri in ansamblul cheltuielilor efectuate de o familie, respectiv, in consumul mediu al unei familii.

In procesul de concepere a metodologiei de inregistrare a dinamicii preturilor, de calculare a cresterii lor generale, ca si in cel al aplicarii IPC in practica, apar numeroase contradictii intre patronat, sindicate si executivul administrativ, fiecare urmarindu-si interesele. Organizatiile patronale cauta o modalitate de a diminua cresterea preturilor, deoarece salariile nominale se indexeaza aproape automat cu cresterea preturilor. Sindicatele incearca uneori sa "umfle" aceste sporuri de preturi, in acest fel obtinind, prin indexare, salarii nominale mai mari.

Confruntarea cu privire la adoptarea metodologiei si la aplicarea ei are loc pe mai multe cai. De exemplu, aceasta se face in legatura cu ponderile atribuite divereselor grupe de marfuri incluse in esantion, cu definirea marfii reprezentative in cadrul grupei, cu conditiile ce trebuie indeplinite pentru ca aceasta sa fie inculsa in esantion. Tendinta oficialitatilor si patronatului este aceea de a include in categoria bunurilor reprezentative unele bunuri care, de regula nu se scumpesc, pentru ca astfel sa creeze impresia unei cresteri mai lente.

O modalitate de a diminua IPC este cea a punerii cresterii pretului pe seama imbunatatirii calitatii marfii respective, cota respectiva de crestere nefiind luata in calcul la dimensionarea IPC. De exemplu, daca pretul unui aparat electronic creste intr-un an cu 25% si se apreciaza ca parametrul tehnic principal se amelioreaza cu 20%, atunci cresterea pretului bunului va fi cotata doar cu 5% (25%-20%).

Masurarea inflatiei a devenit o problema pe cat de actuala pe atat de echivoca. Cantitatea de moneda care depaseste la un moment dat oferta de bunuri economice este greu de estimat. Cu toate acestea in literatura de specialitate se incearca delimitarea diferitelor genuri de inflatie dupa gradul de intensitate si tinandu-se cont de valorile principalilor indicatori de masurare a inflatiei, in principal de indicele mediu anual de crestere a preturilor. In anii '70 ai secolului nostru, pe baza realitatilor economice din tarile dezvoltate economic, a fost impusa urmatoarea scala departajatoare a procesului inflationist:

inflatie taratoare (creeping inflation), este o inflatie linistita, exprimata printr-un ritm mediu anual de crestere a preturilor de consum de pana la 3%;

inflatie deschisa ( open inflation), o inflatie moderata, care apare atunci cand preturile cresteau cu 5-10% anual

inflatie galopanta (cu doua cifre), atunci cand cresterea preturilor de consum depaseste 15 % anual. Aceasta este considerata o inflatie destul de periculoasa.

megainflatie, fenomen relativ nou, care apare atunci cand inflatia depaseste pragul formei galopante, preturile crescand cu 15% lunar

hiperinflatia, cea mai acuta forma de crestere necontrolata a preturilor, inregistrand cote de 200-300% anual.

Intensitatea inflatiei se poate masura si prin corelarea acesteia la indicatorii de exprimare a dinamicii macroeconomice. Asemenea corelatii sunt analizate prin termeni si expresii consacrate, cum sunt : crestere economica neinflationista, crestere inflationista, stagfaltie, slumpflatie.

Cresterea neinflationista a semnificat si semnifica o inflatie moderata si controlata de guverne si de alti factori de decizie macroeconomica, insotita de o rata de crestere economica relativ inalta. Rata de crestere economica este mai mare decat rata inflatiei. Aceasta crestere este dobandita si ca urmare a efectului de antrenare pe care creditul facil si ieftin, in conditii de inflatie, il are asupra dezvoltarii. O astfel de crestere s-a inregistrat in tarile dezvoltate economic in deceniile al 6-lea si al 7-lea, cand la o rata medie a inflatiei mai mica de 3 %, s-a inregistrat o crestere a productiei nationale in ritm de 4-6%, in unele tari chiar mai mult.

Cresterea economica inflationista releva sporul de productie nationala insotit de o rata a inflatiei ce depaseste acest spor. In anii 1971-1980, in SUA, la o crestere medie a preturilor de consum cuprinsa intre 5,8 - 12,6 %, ritmul mediu de crestere a PIB a oscilat intre 1,8 si 6,1 %.

Stagflatia semnifica acea situatie din economie care se caracterizeaza prin inflatie rapida si prin lipsa de crestere notabila a economiei, adesea prin "crestere zero" si prin recesiune economica. In conditiile stagflatiei, productivitatea regreseaza fara ca masa monetara sa se reduca, aceasta acoperind toate cresterile de preturi incepute anterior.

Termenul de slumpflatie sintetizeaza un declin economic, o scadere a productiei nationale, pe de o parte si o inflatie rapida sau chiar galopanta pe de alta parte. In Italia, in anul 1975, la o rata a inflatiei de peste 16 %, s-a inregistrat o scadere a PIB cu 3,5%.

In ultimul deceniu, in tarile lumii au fost prezente toate corelatiile posibile intre aspectele cantitative ale inflatiei si cele ale dinamicii economice. In acelasi timp, sensurile oscilatiunilor si dimensiunile concrete ale acestora au fost diferite de la o grupa de tari la alta, de la o tara la alta. In tarile dezvoltate, incepand cu 1983 si pana in 1990, putine au fost cazurile de inflatie mai mai mare de 4%. In cele mai multe tari din America Latina, Asia, Africa si mai ales in tarile foste socialiste din Europa, inflatia a atins cote alarmante, procesul find putin stapanit de guverne. Pocesul inflationist a fost insotit de scaderi notabile ale productiei, de stagnari ale acesteia si rareori de cresteri economice moderate. Daca in anii `60, nu existau tari in care inflatia si depaseasca 10 %, in anul 1979 in 65 de tari se inregistrau ritmuri anuale de peste 10%. In anii 1988-1989 circa 30 de state cunosteau rate ale inflatiei de peste 20%, din care 8 tari se confruntau cu inflatie punternica de peste 100%. La sfarsitul secolului XX numarul acestora din urma a ajuns la 15.