NEVOILE SI RESURSELE

NEVOILE SI RESURSELE. ACTIVITATEA ECONOMICA

Omul este atat produs al naturii, cat si al societatii. In aceasta a doua calitate a sa, el depaseste natura si regnul animal printr-un act specific numai lui, prin creativitate omul devine astfel o fiinta valorizatoare, in masura sa asigure si sa intretina o activitate creatoare si sa transforme natura in folosul sau.

1.1. Nevoile si activitatea umana

Tendinta permanenta si normala pe care omul o are de a-si acoperi cat mai bine nevoile, orienteaza si stimuleaza intreaga sa creativitate, ii determina comportamentul in societate si fata de natura.

Nevoile pe care le are omul sunt atat naturale - individuale, cat si sociale. De asemenea, nevoile pot fi elementare (de baza, fundamentale) si superioare (complexe, elevate). Indiferent de modul in care se clasifica, nevoile apar ca un sistem bine conturat ce caracterizeaza global nivelul de dezvoltare atat a fiecarui individ in parte, cat si stadiul de dezvoltare a societatii la un moment istoric dat.

Nevoile au o determinare legata de dorintele, asteptarile, aspiratiile si idealurile indivizilor, grupurilor si societatii in ansamblul sau. Nevoile se multiplica pe masura ce apar mijloace mai eficiente si mai diversificate de satisfacere a lor, pe masura ce cunoasterea avanseaza, iar indivizii sau societatea isi formuleaza asteptari, scopuri, idealuri, aspiratii tot mai variate si mai elevate. Astfel, nevoile au cunoscut o dinamica continua si complexa de la cele naturale - biologice (hrana, imbracaminte, locuinta) la nevoile sociale si spirituale tot mai numeroase, mai diversificate si complexe, mai elevate.

Multiplicarea si diversificarea nevoilor sunt conditionate de nivelul de dezvoltare al societatii (conditionare obiectiva), dar si de nivelul de dezvoltare a individului (conditionare subiectiva).

Activitatea omului apare ca fiind generata si orientata de necesitatea acoperiri nevoilor, dar si ca o permanenta creatoare de noi nevoi ce reies din insusi procesul de desfasurare a activitatii umane.

1.2. Resursele si limitele lor

Toate elementele pe care omul le foloseste in activitatea sa pentru a-si satisface trebuintele constituie resursele; ele sunt suportul consumului.

Resursele de care dispune societatea pot fi primare (potentialul demografic, potentialul de resurse naturale) si derivate formate pe baza celor dintai (masini, utilaje, cunostinte si experienta stiintifica). Deosebit de importante sunt resursele naturale, fara de care nici o activitate umana nu este posibila.

Din punctul de vedere al duratei folosirii resurselor naturale, acestea pot fi neregenerabile sau epuizabile (zacamintele de combustibil fosil si minereuri) si regenerabile (pamant, apa, aer).

Din punct de vedere al posibilitatilor de recuperare sau de reutilizare in procesele de productie sau de consum, resursele naturale pot fi clasificate in: recuperabile, in care se include o gama larga de resurse de materii prime; partial recuperabile, in care se includ in special cele biologice care prin refolosiri succesive se degradeaza in mod treptat; nerecuperabile, care cuprind in special resurse energetice.

Indiferent de gradul de folosire sau refolosire, resursele trebuie interpretate ca fiind limitate.

Cresterea nevoilor nu poate fi insotita de o crestere similara a resurselor. Orice acoperire a unor nevoi suplimentare trebuie deci sa se realizeze printr-o utilizare mai buna, mai rationala, a resurselor care sunt limitate.

1.3. Rationalitatea utilizarii resurselor

Activitatea omului indreptata spre satisfacerea propriilor nevoi nu poate fi deci intamplatoare. Sensul sau major rezida in permanenta grija pentru o asemenea utilizare a resurselor limitate incat sa se obtina o cat mai deplina acoperire a nevoilor. Obiectivul acestei activitati se traduce astfel intr-o functie de maximizare a efectelor utile, respectiv prin minimizarea consumului de resurse, ceea ce reprezinta expresia rationalitatii economiei sau activitatii economice. Rationalitatea consta in capacitatea omului de a intelege aceasta activitate de a o cunoaste si de a actiona in concordanta cu cunostintele dobandite, deci de a actiona constient, anticipand consecintele faptelor sale.

Rationalitatea confera activitatii economice eficienta. A avea eficienta in activitatea economica inseamna deci a satisface trebuinte mai mari cu aceleasi resurse sau cu resurse mai putine. Eficienta releva in ce masura activitatea economica poate satisface trebuintele cu resursele pe care ea insasi le asigura.

Dezvoltarea si utilizarea in tot mai mare masura a cunostintelor stiintifice in activitatea economica accentueaza rationalitatea acesteia, asigurand astfel premisa cresterii eficientei.