PIATA UNICA

PIATA UNICA

I. Realizarea obiectivului din 1993

(a) Limitele pietei comune

Tratatul din 1957 care a pus bazele Comunitatii Economice Europene a facut posibila eliminarea barierelor vamale din interiorul Comunitatii si a stabilit un tarif vamal comun aplicabil marfurilor provenind din tarile din afara Comunitatii Economice Europene. Acest obiectiv a fost indeplinit la data de 1 iulie 1968.

Cu toate acestea, drepturile vamale nu constituie decat un aspect al barierelor protectioniste ridicate in calea comertului transfrontalier. In anii '70, alte bariere comerciale au stat in calea realizarii complete a pietei comune. Norme tehnice, standarde de sanatate si de siguranta, reglementari nationale in ceea ce priveste dreptul de a practica anumite profesii si controlul schimburilor valutare restrictionau libera circulatie a persoanelor, a bunurilor si a capitalurilor.

(b) Obiectivul din 1993

In iunie 1985, Comisia, sub presedintia lui Jacques Delors, a publicat o Carte Alba, al carei scop era eliminarea, in cel mult 7 ani, a tuturor barierelor fizice, tehnice si fiscale care restrictionau libera circulatie in interiorul Comunitatii. Obiectivul sau era incurajarea expansiunii industriale si comerciale in cadrul unui spatiu economic extins si unificat, comparabil cu piata americana.

Conceptul de piata unica a fost introdus de Actul Unic European, care a intrat in vigoare in iulie 1987. Acesta prevedea:

• extinderea competentelor Comunitatii in anumite domenii de politica (politica sociala, de cercetare, de mediu);
• instituirea treptata a pietei unice pana la sfarsitul anului 1992, prin punerea in aplicare a unui vast program legislativ care presupunea adoptarea a sute de directive si regulamente;
• folosirea mai frecventa a votului cu majoritate calificata in Consiliul de Ministri.

II. Bilantul pietei unice

(a) Barierele fizice

In interiorul Uniunii Europene, toate controalele la frontiera privind bunurile, precum si controlul vamal al persoanelor au fost eliminate. Politia (brigazi antidrog si de lupta impotriva criminalitatii) desfasoara activitati de control ori de cate ori este necesar.

Acordul Schengen, semnat in 1985 de catre un prim grup de state membre ale Uniunii, iar ulterior si de alte tari (desi Bulgaria, Irlanda, Cipru, Regatul Unit si Romania nu participa), vizeaza cooperarea politieneasca si o politica comuna de azil si de imigratie, in scopul eliminarii totale a controalelor persoanelor la frontierele interne ale Uniunii Europene (a se vedea capitolul 10 "Libertate, securitate si justitie").

(b) Barierele tehnice

Pentru majoritatea produselor, statele membre ale Uniunii Europene au adoptat principiul recunoasterii reciproce a reglementarilor nationale. Oricarui produs fabricat si comercializat legal intr-un stat membru trebuie sa i se permita plasarea pe piata oricaruia dintre celelalte state membre.

Liberalizarea sectorului serviciilor a fost dobandita gratie recunoasterii reciproce sau coordonarii reglementarilor nationale in ceea ce priveste accesul la anumite profesii (avocatura, medicina, meserii din domeniul turismului, sectorului bancar, asigurarilor, etc.) sau practicarea acestora. Cu toate acestea, libera circulatie a persoanelor este un obiectiv inca departe de a fi atins. Inca exista obstacole pentru persoanele care doresc sa se stabileasca sau sa profeseze in alt stat membru.

Au fost intreprinse actiuni in vederea favorizarii mobilitatii lucratorilor, in special in ceea ce priveste asigurarea recunoasterii in toate statele membre a diplomelor sau a calificarilor in diferite meserii (instalator, tamplar etc.).

Datorita deschiderii pietelor nationale de servicii din interiorul Uniunii Europene, pretul apelurilor telefonice nationale a scazut semnificativ fata de acum 10 ani. Folosirea Internetului pentru telefonia vocala, sustinuta de noile tehnologii, este tot mai frecventa. Presiunea concurentei a avut drept consecinta scaderea tarifelor companiilor aeriene din Europa.

(c) Barierele fiscale

Barierele fiscale au fost reduse datorita armonizarii partiale a cotelor nationale de TVA. Impozitele pe veniturile obtinute din investitii au facut obiectul unui acord incheiat intre statele membre ale Uniunii Europene si alte tari terte (printre care si Elvetia). Acest acord a intrat in vigoare in iunie 2005.

(d) Contractele publice

Fie ca sunt sau nu incheiate de catre administratii nationale, regionale sau locale, contractele publice constituie de acum inainte obiectul unei concurente pe tot teritoriul Uniunii Europene, datorita directivelor referitoare la servicii, echipamente si lucrari, inclusiv in sectoare cum ar fi apa potabila, energia si telecomunicatiile.

III. Lucrarile in curs:

(a) Servicii financiare

Planul de actiune al Uniunii Europene de a crea, pana in anul 2005, o piata integrata pentru servicii financiare a fost dus finalizat. Acest plan va permite reducerea costurilor de imprumut acordate firmelor si consumatorilor si va oferi depunatorilor o gama larga de produse de investitii - planuri de economii si de pensii - pe care le vor putea obtine de la furnizorii europeni alesi. Taxele bancare pentru platile transfrontaliere au fost reduse.

(b) Barierele administrative si tehnice in calea liberei circulatii a bunurilor si serviciilor

Statele membre ale Uniunii Europene raman inca reticente in a accepta standardele si normele altor state sau, cateodata, in a recunoaste calificarile profesionale. Fragmentarea sistemelor fiscale nationale dauneaza, de asemenea, integritatii si eficacitatii pietei.

(c) Pirateria si falsificarea

Este nevoie de o protectie sporita pentru a preveni piratarea si falsificarea produselor provenind din Uniunea Europeana. Comisia Europeana apreciaza ca aceste practici ilegale cauzeaza Uniunii Europene disparitia anuala a mai multor mii de locuri de munca. Din acest motiv, Comisia Europeana, impreuna cu guvernele nationale, lucreaza la un proiect care vizeaza extinderea protectiei drepturilor de autor si a brevetelor.

IV. Politici de sustinere a pietei unice

(a) Transportul

Activitatea Uniunii Europene a vizat mai ales libertatea de a presta servicii in domeniul transporturilor terestre, in special accesul liber pe piata transporturilor internationale si activitatile de cabotaj, care constau in a permite accesul transportatorilor nerezidenti pe piata nationala de transport a statelor membre ale Uniunii Europene. Au fost luate decizii in vederea armonizarii conditiilor de concurenta in domeniul transporturilor rutiere, in special a conditiilor privind accesul la profesie si la piata de munca, libertatea de stabilire si de a presta servicii, timpul de conducere si siguranta rutiera.

Politica comuna in ceea ce priveste transportul aerian trebuie sa faca fata efectelor concurentei mondiale. Liberalizarea spatiilor aeriene europene este realizata in etape, rezultatul acestui fapt fiind o mai mare flexibilitate a modului in care marile companii aeriene isi impart intre ele aceste spatii, accesul reciproc pe piete si libertatea fixarii tarifelor. La aceasta se adauga clauzele de protectie referitoare la responsabilitatile serviciului public aerian si la imperativele amenajarii teritoriului.

Concurenta sporita a determinat o scadere a preturilor la biletele
de avion, facilitand astfel transportul aerian.

Transporturile maritime sunt supuse regulilor concurentei care se aplica atat armatorilor europeni, cat si celor care navigheaza sub pavilionul unor state terte. Aceste reguli vizeaza combaterea politicilor tarifare neloiale (pavilioane de complezenta), dar, de asemenea, urmaresc sa faca fata gravelor dificultati cu care se confrunta industria santierelor navale din Europa.

(b) Concurenta

Prezenta in Tratatul de la Roma, politica comuna in domeniul concurentei este corolarul indispensabil al aplicarii regulilor libertatii comerciale in cadrul pietei unice europene. Aceasta politica este pusa in aplicare de catre Comisia Europeana care, alaturi de Curtea de Justitie, vegheaza la respectarea ei.

Aceasta politica a aparut pentru a impiedica orice intelegere intre companii, orice ajutor public sau monopol abuziv susceptibile sa denatureze libera concurenta in cadrul pietei unice.

Orice intelegere care cade sub incidenta regulilor Tratatului trebuie notificata Comisiei Europene de catre companiile sau organismele implicate. Comisia poate aplica in mod direct o amenda companiilor care nu respecta regulile concurentei sau care omit sa adreseze notificarea ceruta.

In cazul unui ajutor public ilegal sau in absenta notificarii acordarii unui astfel de ajutor, Comisia Europeana poate solicita rambursarea acestuia de catre beneficiar. Orice fuziune sau preluare care ar putea genera o situatie de pozitie dominanta intr-un sector anume trebuie notificata Comisiei.

(c) Protectia consumatorilor

Politica privind protectia consumatorilor in Uniunea Europeana permite cetatenilor europeni sa faca cumparaturi in deplina siguranta in toate statele membre. Toti consumatorii beneficiaza de acelasi nivel ridicat de protectie. Produsele alimentare si nealimentare sunt supuse unor teste efectuate in scopul verificarii faptului ca sunt de cea mai inalta calitate. Uniunea Europeana intreprinde masuri pentru a preveni riscul inselarii consumatorilor de catre comercianti lipsiti de scrupule sau de catre publicitate mincinoasa sau inselatoare. Drepturile consumatorilor sunt protejate, acesta putand cere despagubiri oriunde pe teritoriul Uniunii Europene, fie ca si-a facut cumparaturile intr-un magazin, prin posta electronica, prin telefon sau pe Internet.

POLITICA EUROPEANa IN DOMENIUL CONCURENtEI

Esafodajul industrial economic si al organismelor decizionale ale Uniunii Europene trebuie completat (pentru intregirea viziunii holistice), in mod armonios, cu implementarea practica a hotararilor, deciziilor luate si care privesc functionalitatea intregii structuri economico sociale si politice care este astazi Uniunea Europeana. si, acest lucru se realizeaza prin intermediul politicilor, specific pentru fiecare domeniu sau sector de activitate. Daca vorbim de politici, in primul rand de natura economica , acestea se prezinta ca un ansamblu de obiective si mijloace de actiune a statului (a puterii publice) in viata economica si sociala a unei entitati nationale, sau in cazul de fata al unei structuri supranationale, traductibile in planuri, strategii, linii de actiune, agreate de toti factorii politico-economici decidenti.

Politicile comune reprezinta si sunt asimilate, de fapt, substituirii, prima modalitate evidentiala de exercitare a competentelor UE. In acest context, competentele nationale sunt transferate la nivel suprastatal . Cealalta modalitate de exercitare a atributiunilor UE, armonizarea, are in vedere mentinerea competentelor nationale, totul pe fondul unor apropieri legislative in domenii si sectoare concrete ale vietii economico sociale.

Politicile comune constituie, deci, un ansamblu de reguli, masuri , linii de actiune si conduita propuse si adoptate de catre institutiile comunitare europene , ce sustin atat integrarea economica, cat si pe cea politica.

Ca tipologie , aceste politici imbraca trei forme de prezentare:

Politici comune orizontale, numite si generale, care afecteaza in mod egal modul de manifestare a activitatilor in toate statele membre. Aici se include politica social, cea concurentiala, in domeniul mediului s.a.

Politici comune sectoriale , ce se focalizeaza pe sectoare bine delimitate ale economiilor nationale a statelor membre, cum ar fi cele din domeniul industrial, agricol al transporturilor, al energiei.

Politic comune externe , care se preocupa de relatiile Uniunii Europene cu state terte , precum si politica comerciala, sau politica de sprijinire a dezvoltarii multidimensional.

In final, se urmareste dezvoltarea competentelor comunitare , in special a celor ce revin Comisiei Europene , mai mult decat a celor nationale ale statelor membre.

Acest lucru este demonstrat si de sporirea numarului de domenii asupra carora se exercita competentele comunitare (deci supra carora se aplica politicile comune) . Daca la origine , numai trei domenii faceau obiectul exercitarii acestor competente - politica agricola, politica comerciala, politica in ramura transporturilor, - prin actul unic European un numar de cinci domenii noi se adauga in portofoliul de competente European : politica monetara , politica social, politica ambientala, (vizand mediul inconjurator ), politica de coeziune economic si social, politica de cercetare - dezvoltare. Pentru ca , uniunea Europeana , deci Tratatul de la Maastricht, sa consacre alte domenii suspuse politicilor comune, cum ar fi cresterea competitivitatii industrial , retele de infrastructura, transeuropene, educatie, formare, cultura, s.a., ajungandu-se ,m astfel., la peste 20 de domenii de exercitare a competentelor comunitare, supranationale.

Politica in domeniul concurentei

Din punctual de vedere al principiilor politicii in domeniul concurentei si al politicii industrial, este esential sa existe un raspuns la urmatoarele intrebari:

Se justifica, din punct de vedere economic , o interventie a puterii publice pentru reglementarea concurentei (politica in domeniul concurentei ) si pentru sustinerea sau promovarea unor activitati economice )politica industriala_

Daca raspunsul la prima intrebare este afirmativ, atunci trebuie dat raspuns la o a doua intrebare : care nivel de interventie este mai eficient , cel la nivel national sau cel la nivelul Uniunii?

Pentru a raspunde , va trebui gasit nu numai argumentul economic , dar si justificarea juridica.

Astfel, politica in domeniul concurentei are ca obiectiv limitarea, controlul si interzicerea actiunilor intreprinderilor care pot afecta climatul de concurenta pura si perfecta.

Conceptul de " climat de concurenta pura si perfecta" trebuie insa inteles in coordonatele economie postmoderne care a relevant existenta asa numitelor esecuri (limite ) ale pietii (market failures) care justifica interventia statului atunci cand regulile liberei concurente nu sunt respectate de catre intreprinderi. Aceste esecuri ale pietii pot aparea sub forma efectelor de externalitate )activitatea de cercetare - dezvoltare realizata de catre o intreprindere poate influenta in asa masura climatul antreprenorial, incat si alte intreprinderi pot beneficia de rezultatul cercetarii , desi nu suporta nici un cost al acesteia sau sub forma efectelor randamentelor de scara crescatoare . In acest ultimo caz , randamentul intreprinderii creste odata cu cresterea marimii sale ceea ce face ca, pe ansamblul intreprinderii creste odata cu cresterea marimii sale ceea ce face ca, pe ansamblul economiei, sa nu mai fie de dorit mentinerea starii de atomicitate (existenta unui numar mare de mici intreprinderi ) care atesta existenta climatului de concurenta pura si perfecta.

Rezulta ca aceste intreprinderi de talie mare sunt primele vizate de catre politica in domeniul concurentei. Ele reprezinta monopoluri sau intreprinderi cu comportament temporar/conjunctural monopoliste.

Pentru a putea controla si limita tendinta acestora de a incalca regulile concurentei perfecte, nu se mai poate actiona doar national, fiind necesara actiunea la nivelul uniunii.

Astfel, avem raspunsul si la cea de a doua intrebare care fundamenteaza principiile politicii comunitare in domeniul concurentei.

O justificare analitica a principiului interventiei de la nivelul Uniunii, in scopul mentinerii climatului de concurenta libera, o gasim in lucrarea lui J. D. HANSEN, H: HEINRICH si J. U. NIELSEN.

Autorii citati folosesc exemplul a doua tari , A si B, care formeaza o uniune economic. Fiecare dintre tari are o structura de intreprinderi monopol care actioneaza pe piata unica (se accept ipoteza conform careia intreprinderile de monopol din tara A actioneaza intr-o ramura de activitate, iar cele din tara B intr-o ramura de activitate diferita).

In masura in care intreprinderile monopol din tara A export la un pret ridicat (de monopol) in tara B iar intreprinderile monopol din tara B export tot la un pret ridicat (de monopol) in tara A, nici una dintre tari nu are interesul sa aplice o politica in domeniul concurentei (cu obiectivul de a limita practicile monopoliste ) deoarece si-ar diminua profitul rezultat din export.

Mai precis , daca tara A ar aplica o astfel de politica in absenta unei politici similar si in tara B, atunci tara A ar fi in pierdere. Situatia ar putea gasi o rezolvare prin incheierea intre cele doua tari a unui "acord cooperativ", prin care s-ar angaja reciproc sa aplice politici in domeniul concurentei. Piata ar redeveni concurentiala si preturile ar cunoaste o tendinta de scadere. Realitatea arata , insa, ca un astfel de acord, este greu de realizat in absenta unui arbitraj. Iata de ce, este necesar ca legislatia antitrust (politica in domeniul concurentei) sa fie aplicata in mod central, de catre institutiile comunitare, pe ansamblul intregii uniuni.

Aceasta politica a jucat si joaca un rol fundamental in procesul de creare si consolidare a uniunii Europene. E a este expresia in plan practic a postulatului conform caruia o economie de piata functionala este mijlocul cel mai eficient de realizare a obiectivelor Uniunii europene.

Politica comunitara in domeniul concurentei a realizat si realizeaza un echilibru intre dinamica pietii interne a fiecarui stat membru si piata unica . Astfel, in planul pietii interne politica in domeniul concurentei are ca obiectiv

Eliminarea tuturor barierelor dina cale liberei circulatii are ca obiectiv eliminarea acelor structuri si comportamente care ar urmari utilizarea in scopuri monopoliste a oportunitatii oferite de o piata de mari proportii.

Orientari si contradictii ale politicii comunitare

Politica comunitara in domeniul concurentei a cunoscut Io permanent evolutie conceptuala, fiind influentata de importante dezbateri teoretice, ca si de pozitiile pe care unele state membre le-au avut in diferite moment ale procesului de integrare.

Se pot distinge doua mari orientari in conceperea politicii din domeniul concurentei: o orientare care priveste concurenta ca pe an scop in sine si o orientare care priveste concurenta doar ca pe un instrument al atingerii obiective.

La randul sau, orientare care priveste concurenta ca pe un scop in sine reprezinta, si ea doua abordari diferite.

Prima abordare consider ca politicele din domeniul concurentei nu trebuie sa aiba ca obiectiv doar eficienta sau rentabilitatea, ci si un obiectiv de natura politica. Aceasta ar consta in asigurarea conditiilor de exprimare nelimitata a libertatii si initiativei intreprinzatorilor mici si mijlocii.

A doua abordare, de sorginte ultra liberal, exacerbeaza libertatea de actiune pe piata a intreprinzatorilor pana la renuntarea la orice tip de politica in domeniul concurentei. Absolutizand "miscarea natural " a pietei, aceasta abordare a fost utilizata in analiza teoriei inovatiei enuntata de catre J. A. Schumpeter, conform careia mecanismele pietei determina, in mod natural, intreprinderile sa ocupe pozitii dominante, in functie de gradul in care achizitioneaza si folosesc inovatii tehnice.

Aceste pozitii dominante sunt insa tranzitorii, deoarece decalajele tehnice apar , in mod constant, intre intreprinderi, ca urmare constantei cu care evolueaza tehnica si tehnologia. Astfel, pozitia de monopol a unor intreprinderi se erodeaza in favoarea altor intreprinderi care reusesc sa depaseasca dotarea tehnica a celor doua precedente.

Concluzia este ca pozitia de monopol nu este vesnica si nu ar fi nevoie de politici de reglementare a concurentei daca piata, prin propriile ei mecanisme , reuseste sa anihileze perenitatea pozitiilor monopoliste. Reglarea spontana a raportului de forte pe piata este astfel considerata mai eficienta decat orice reglementare birocratico administrativa

O alta orientare general este aceea conform careia concurenta nu este conceputa decat ca un instrument necesar realizarii unor obiective economice, sau chiar sociale. si aceasta orientare poate fi prezentata prin doua abordari diferite:

Prima abordare consider concurenta un instrument esential, dar nu unic, al procesului de crestere a eficacitatii muncii sociale si al cresterii bunastarii populatiei. Transpunerea in practica a acestei abordari prin politic bazate pe evaluarea capacitatii de eficientizare a diferitelor grade de reglementare a concurentei, este dificila si contradictorie datorita nu numai lacunelor metodologice, dar si lipsei de informatie coerenta la interval regulate de timp.

A doua abordare cauta, prin intermediul politicilor din domeniul concurentei, sa satisfaca si alte interese de ordin public , de la cele alea eficientei si rentabilitatii activitatii economice. In acest caz, politicele din domeniul concurentei sunt concepute in paralel cu politici industriale de promovare a unor activitatii cu rezonanta sociala la nivel local sau national; cu politici sociale destinate reconversiei fortei de munca sau cu politici agrare si de protectie a mediului inconjurator.

Politicile comunitare din domeniul concurentei apar ca fiind nucleul organizarii si functionarii pietei unice, dare le nu pot face abstractie de posibilitatea aparitiei unor efecte negative (perverse) datorate tendintelor contradictorii pe care le manifesta, pe de o parte , dezvoltarea structurilor de piata, si pe de alta parte , dezvoltarea procesului de concentrare si centralizare a productiei si a capitalului.

Sa explicam aceasta situatie:

Asa dupa cum s-a vazut, principiile politicilor din domeniul concurentei au la baza ideea conform careia "efectele pozitive ale unei economii de piata nu apar decat in conditiile unui climat concurential ."

In cadrul teoriei economice traditionale , climatul de concurenta pura I perfecta se caracterizeaza prin faptul ca intreprinderile nu au o influenta individual asupra formarii preturilor ( sunt doar "price taker" ) ceea ce face ca preturile sa tinda spre un nivel minim (punctual unde pretul mediu este minim), reprezentand un orizont de optimizare al ansamblului economic.

Un pret mai mare decat acest nivel ar conduce la obtinerea de supra profit , iar unul mai mic la pierderi. In realitate, o astfel de analiza intra in contradictie cu realitatea concurentei dintre firme, care presupune ca o firma are tendinta normal de a se impune pe piata prin costuri si presuri mai mici, ca si prin inovarea si modernizarea produselor.

Acceptand aceasta realitate, trebuie sa admitem ca o politica in domeniul concurentei care are ca obiectiv instaurarea unui adevarat regim de concurenta perfecta, va avea ca efect tocmai pierderea de eficacitate, deoarece aduce prejudicii acelor intreprinderi care au reusit sa se impuna pe piata prin costuri si preturi mai mici (un nivel mai mare de eficacitate si rentabilitate).

Cu alte cuvinte , incercarea de reglementare a concurentei are ca efect pervers pierderea de eficacitate a producatorului si reducerea posibilitatii de consum a cumparatorului.

Nu putem sa nu luam in calcul si situatia unei structuri economice in care actioneaza in paralele atat intreprinderi mici si mijlocii, cat si mari intreprinderi. Avantajele economiei de scara nu pot fi accesibile intreprinderilor mici si mijlociii, ci doar marilor intreprinderi, care, devin principalele generatoare de profit prin acest "monopol natural " al utilizarii avantajelor economiei de scara. Iata de ce devine posibil ca in situatia industriilor in care costurile de intrare a factorilor de productie sunt mari si se actioneaza pe economia de scara (exemplu: industria aeronautica ), preturile produselor marilor intreprinderi (monopoluri )sunat mai mici decat preturile produselor marilor intreprinderi (monopoluri ) sunt mai mici decat preturile ce rezulta ca urmare a unei perfecte lupte de concurenta intre intreprinderile mici si mijlocii ale aceleiasi ramuri industriale.

Astfel, pe o piata reala, caracterizata de imperfectiuni ale concurentei (economia de scara, costuri nerecuperabile, efectul inovarii, informatie asimetrica ) apare necesitatea unor masuri de protectie a procesului de concentrare a productiei si a proprietatii.

Politicile comunitare din domeniul concurentei releva, astfel , o tendinta contradictorie: pe de o parte, concentrarea productiei si a capitalului ridica nivelul de rationalitate si eficacitate prin marirea dimensiunilor intreprinderilor, stimuland procesul de scadere a preturilor prin marirea dimensiunilor intreprinderii, stimuland procesul de scadere a preturilor ; pe de alta parte, concentrarea productiei si a capitalului conduce la deteriorarea climatului concurential, stimuland procesul de crestere a preturilor.

Dispozitiile Tratatului de la Roma.

Dispozitiile privind politicile comunitare din domeniul concurentei sunt cuprinse in articolele (de la 85 la 94) Tratatului de la Maastricht. Principalele elemente ale acestor dispozitii sunt urmatoarele:

Interzicerea oricaror tipuri de acorduri sau intelegeri (fixarea preturilor, impartirea pietei, limitarea productiei etc.) intre intreprinderi cu scopul limitarii concurentei pe piata unic europeana. Comisia Europeana este imputernicita sa ia masuri impotriva unor astfel de actiuni prin aplicarea de amenzi si penalizari;

Controlul si eliminarea pozitiilor dominante.

Comisia Europeana defineste pozitia    dominanta ca fiind capacitatea unei intreprinderi de a actiona, intr-o masura importanta, independent de cerintele concurentei m ale clientilor si ale consumatorilor. Comisia considera ca exista o prezumtie de pozitie dominanta atunci cand o intreprindere detine 50% sau mai mult de 50% dintr-o piata specifica.

Se considera a fi actiuni , comportamente si masuri bazate pe pozitia dominanta:

impunerea unor preturi de cumparare sau de vanzare diferite de cele care rezulta din comportamentul concurential;

existenta unor contracte prin care se impune altor intreprinderi contingentarea productiei, limitarea sortimentelor sau interzicerea folosirii unor tehnologii sau procedee de fabricatie;

discriminarea prin pret a clientilor, refuzul de a vinde.

Controlul fuziunilor. Tratatul de la Roma nu cuprinde dispozitii privind fuziunile. Acestea au fost introduse prin reglementari din decembrie 1989si din septembrie 1990. Comisia europeana a introdus termenul de "fuziune la nivel european" care defineste procesul de fuziune prin care o intreprindere atingea cifra de afaceri de 2 miliarde de ECU pe piata unica. Toate fuziunile la nivel european trebuie sa beneficieze de un acord prealabil al Comisie Europene. Acest acord este dat numai dupa ce s-a constat ca fuziunea nu aduce prejudicii climatului concurential efectiv la dat inaintarii cererii de acord.

Ajutorul guvernamental acordat intreprinderilor. Ajutorul guvernamental acordat intreprinderilor poate imbraca forma: subventiilor, credit cu dobanda preferentiala, esalonarea datoriilor reducere de impozit, comenzi guvernamentale. Toate acest forme de ajutor guvernamental au fost interzise prin articolul 92 al tratatului de la Roma si prin Tratatul de la Maastricht, fiind considerate obstacol in cale formari si consolidarii climatului concurential.

Comisia Europeana considera insa ca se pot accepta unele exceptii atunci cand ajutorul guvernamental are ca scop : rezolvarea unor probleme cu caracter social, eliminarea efectelor catastrofelor naturale, stimularea dezvoltarii economice a unor zone cu nivel de viata inferioara mediei europene sau cu un somaj superior mediei europene. In orice situatie, insa, ajutorul guvernamental nu poate fi acordat decat cu acordul Comisiei Europene. Este important de subliniat si faptul ca intreprinderile publice nu beneficiaza de nici un privilegiu fata de cele private si ca, acestea din urma, daca se simt discriminate de guvernele nationale, pot depune plangere la Comisie.

Pana in 1990, se considera ca a existat o politica permisiva in ceea ce priveste aprobarea unor ajutoare guvernamentale, ceea ce reflecta dificultate pe care Comisia a avut-o de a face fata presiunii guvernelor diferitelor tari membre )din 527 de cererii de acordare a dreptului de ajutor guvernamental nu au fost aprobate decat 440). Dupa 1990, se remarca o intarire a pozitiei Comisiei care aplica principiul "one time, last time", ceea ce inseamna ca fiecare acord asupra ajutorului guvernamental a fost insotit de precizarea ca nu va fi reinnoit.

In lipsa posibilitatii de a reinnoi acordul de ajutor guvernamental, unele intreprinderi publice importante, dar aflat in dificultate au fost obligate sa recurga sa privatizare totala sau partiala.

BIBLIOGRAFIE :

1. ECONOMIE sI CONSTRUCtIE EUROPEANa, ALEXANDRU TRIFU sI DIANA VIORICA LUPU