VENITUL, CONSUMUL, INVESTITIILE

Venitul, consumul, investitiile

1. Venitul (V) si consumul (C)

In S.C.N., venitul national exprima marimea agregata a veniturilor obtinute de proprietarii factorilor de productie. Acest venit obtinut din activitatea economica se foloseste in doua directii:

- cheltuielile pentru consum, atunci cand agentii economici apar in calitate de cumparatori-consumatori;

- cheltuielile pentru cumparare de noi factori de productie, cand agentii economici sunt cumparatori-investitori.

Astfel, consumul si investitiile concretizeaza utilizarea finala a venitului national, fapt ce poate fi urmarit la nivel privat sau guvernamental.

Consumul reprezinta folosirea de catre agentii economici a unei parti din venit pentru cumpararea de bunuri si servicii destinate satisfacerii nevoilor directe.

Y = C +S

C - consum;

Y - venit;

S - economii.   

Rata consumului reprezinta cheltuielile pentru consum in totalul venitului.

c = C / Y

Pentru a creste consumul fara ca economiile sa fie micsorate, se impune ca venitul sa creasca mai repede decat consumul.

Inclinatia spre consum reprezinta relatia fundamentala dintre un anumit nivel al venitului si cheltuielile de consum la nivelul respectiv al venitului. Marimea cheltuielilor pentru consum depinde de doua categorii de factori:

- factori obiectivi:

nivelul si dinamica venitului net, respectiv a venitului national;

modificari neprevazute ale pretului elementelor de capital fix si circulant (in perioada scurta);

modificarea asteptarilor in raportul dintre cheltuielile pentru consumul prezent si viitor;

modificarea politicii fiscale.

- factorii subiectivi se refera la obiceiurile si inclinatiile psihologice ale indivizilor:

- dorinta de a-si mentine si a-si ridica standardul de viata;

- modificarea asteptarilor privind raportul dintre venitul actual si viitor;

- legea psihologica fundamentala formulata de Keynes, legata de consum. Aceasta exprima faptul ca atunci cand venitul oamenilor creste, ei tind sa-si mareasca si consumul, dar nu in aceeasi proportie, (deci ∆Y >∆C), pe cand sporirea economiilor este mai accentuata. Un venit in descrestere e insotit, la inceput, de economii micsorate in proportie mai mare. Cu cat venitul e mai ridicat, decalajul intre venit si consum e mai mare, din momentul in care indivizii ating un anumit nivel de bunastare.

Inclinatia marginala spre consum (c') arata cu cat creste consumul la o crestere cu o unitate a venitului:

c' = ∆C / ∆Y

0 < ∆C / ∆Y < 1

Pentru a vedea cum trebuie impartit sporul urmator al venitului intre consum si investitii, Keynes foloseste formula:

∆Y = ∆C + ∆I

Studierea consumului se face prin intermediul bugetelor de familie, la nivel microeconomic; la nivel macroeconomic se face prin intermediul bugetului de stat. Acestea reprezinta un sistem de evidenta prin care se inregistreaza sistematic si cronologic pe o perioada de timp, de obicei un an, veniturile dupa provenienta lor si cheltuielile de consum dupa destinatia lor. Se constata ca, odata cu cresterea veniturilor, scade ponderea cheltuielilor pentru alimente, se mentin constante cheltuielile pentru imbracaminte si confort personal; sporesc cheltuielile pentru servicii, pentru ridicarea nivelului cultural.

2. Economii (S) si investitii (I)

Partea din venitul unor agenti economici, sau din PNN, peste consum reprezinta economiile

Intre evolutia economiilor (∆S) si evolutia venitului (∆Y) exista o legatura functionala exprimata prin inclinatia marginala spre economii (s), care se calculeaza astfel:

s ∆S/∆Y .

Aceasta releva cu cat cresc economiile ca urmare a sporirii cu o unitate a venitului.

0 < s < 1;

c′ + s = 1.

Cheltuielile pentru consum sunt diminuate de o serie de factori care genereaza economii:

nevoia unor rezerve pentru situatii neprevazute;

dorinta de a beneficia de dobanzi, sau alte sporuri de valoare;

- setea de propasire economica;

- dorinta de independenta economica;

- spiritul de afaceri;

- dorinta de a lasa mostenire;

- mandria sau avaritia.

Economiile sunt acumulate de indivizi, sau de autoritatile centrale sau locale pentru crearea unor lichiditati si pentru investitii.

Economiile fac posibile investitiile, asigurand mijloacele necesare pentru ele.

Y = C + I

C- consum; I - investitii.

Investitiile sunt parte din P.N.N. destinata formarii capitalului. Pot fi investitii nete, adica partea din venit destinata sporirii capitalului fix si stocurilor de capital circulant; si investitii brute, care sunt investitii nete + amortizari.

In conceptia lui Keynes, investitiile nete sunt in mod obligatoriu egale cu economiile:

I = S

- aceasta fiind conditia de baza a echilibrului economic.

In situatia cand economiile sunt mai mari decat investitiile, ele devin inactive si pot genera somaj

Proportia intre venit, consum si investitii

Este legata de principiul multiplicatorului si principiul acceleratorului.

Principiul multiplicatorului reliefeaza influenta investitiilor asupra venitului viitor. Se noteaza astfel :

El arata ca atunci cand are loc o sporire a investitiilor, venitul va creste cu o marime de K ori mai mare decat sporul investitiilor.

K = 1/s = 1/1 - c′

Prin semnificatia sa, multiplicatorul reflecta legatura dintre intrarile in sistemul economic - concretizate prin investitii - si iesirile acestuia, sub forma veniturilor participantilor la activitatea economica. Investitiile sunt cele care produc efectele de antrenare asupra productiei de bunuri economice si, prin aceasta, asupra veniturilor si consumului.

In ce priveste principiul acceleratorului, acesta are in vedere influenta consumului asupra investitiilor, exprimata prin accelerator. Acceleratorul reda raportul dintre cresterea investitiilor si cresterea cererii de bunuri de consum.

a =

Formulat prima data de A.Aftalio, principiul acceleratorului era interpretat in sensul ca sporirea cererii de bunuri de consum incepe prin a antrena o crestere mai mult decat proportionala a productiei de bunuri de capital. Intre cererea de bunuri de consum si investitii exista o relatie de accelerare. Logica principiului se prezinta astfel:

O crestere a venitului (ΔV)

Antreneaza sporirea cererii de bunuri de consum (ΔC) adresata producatorilor

Producatorii urmaresc sa-si adapteze oferta (ΔQ)la modificarea cererii

Sporirea productiei necesita o investitie suplimentara,

pentru a mari capacitatea de productie

Investitia suplimentara va fi egala cu:

Capital tehnic x cresterea productiei

Productie

Mobilurile care determina agentii economici sa investeasca, sunt:

- cererea de investitii: depinde de eficienta marginala a capitalului si de rata dobanzii (marimea investitiilor curente creste pana la punctul in care nu mai exista nici o categorie de bunuri de capital a caror eficienta marginala sa depaseasca rata curenta a dobanzii);

- rata dobanzii in raport cu rata rentabilitatii - cand rata rentabilitatii fata de cost depaseste rata dobanzii, apare imboldul de a investi;

- asumarea riscului: exista riscul intreprinzatorului, care ia bani imprumut, nestiind cu certitudine ce venit viitor va obtine; riscul celui care da banii cu imprumut; risc determinat de o posibila modificare nefavorabila a valorii etalonului monetar;

- existenta unor intreprinzatori optimisti, cu inclinatii constructive, dar - tot mai mult - a intreprinzatorilor care socotesc randamentul in perspectiva al unui bun capital;

- fluctuatiile profitului la investitii;

- cresterea raspunderii statului in organizarea investitiilor - manifestarea reala a acestei raspunderi antreneaza un spor de investitii;

- starea generala a economiei nationale, respectiv stabilitatea ori instabilitatea factorilor economici si sociali-politici, precum si situatia mondiala, fazele de expansiune sau recesiune economica.

1. Clasificarea investitiilor si eficienta lor

In sens economic, investitiile reprezinta procesul producerii si acumularii de capital. Spre deosebire de bunurile de consum, bunurile de investitii, sau de capital, nu satisfac in mod direct nevoile umane, fiind folosite la producerea altor bunuri. Astfel, unii economisti, atunci cand analizeaza investitiile, au in vedere doar investitiile reale, nu si investitiile financiare (precum cumpararea de bonuri guvernamentale).

Investitia reala este una din cele patru componente ale cheltuielilor totale din PNB, alaturi de cheltuielile pentru consum personal, achizitiile guvernamentale de noi bunuri materiale si servicii, precum si exporturile nete. Avand in vedere ca este mai usor sa se amane achizitia de bunuri capital decat sa se amane achizitia de bunuri de consum, cheltuielile pentru investitii sunt mult mai putin stabile decat cheltuielile pentru consum. Atunci cand se produce un declin in cheltuielile de investitii, apare o cerere mai redusa de imprumuturi, care, la randul ei, implica o scadere a costului imprumutului. Scaderea costului investitiilor devine un nou stimulent pentru investitii, iar proiecte care au fost amanate se reiau. Efectul va consta in inviorarea investitiei totale.

Clasificarea investitiilor

Presupune o prima distinctie: intre activele financiare si investitiile industriale, sau comerciale.

A doua distinctie se refera numai la investitiile industriale si comerciale:

Investitii de reamplasare - au ca obiect mentinerea capacitatii de productie a intreprinderii,

Investitii de modernizare - vizeaza ameliorarea productivitatii,

Investitii de expansiune - asigura fie cresterea capacitatii de productie si comercializare existente, fie lansarea de noi produse,

Investitii strategice - au caracter ofensiv, ca de exemplu - cresterea pietei, ori caracter defensiv - gasirea protectiei necesare debuseurilor.

Investitiile au rol pozitiv in economie, antrenand agentii economici, fiind factori de crestere economica. Ele pot avea urmatoarele efecte:

- sporirea ofertei de bunuri economice, cantitativa si calitativa;

- introducerea progresului tehnic;

- modernizarea echipamentelor existente;

- crearea de noi locuri de munca;

- imbunatatirea conditiilor de munca si de trai.

Investitiile contribuie la extinderea posibilitatilor de productie. Dar, asupra capacitatilor productive a economiei actioneaza si alte forme de investitii:

-investitii in capitalul uman, concretizate in resursele folosite pentru educarea si formarea fortei de munca;

-investitii in capitalul social, guvernul asigurand in cadrul lor transportul, comunicatiile, sistemele de sanatate si alte servicii publice;

-investitii in cercetare si dezvoltare.

In cadrul investitiilor, un rol important au investitiile demografice, care reprezinta totalitatea cheltuielilor pe care le implica sporul populatiei, avand ca principala ratiune sa-i asigure acesteia un nivel de existenta egal cu cel de dinainte.

Eficienta investitiilor este trasatura de baza a dezvoltarii pe termen lung. Ea exprima rezultatele care se obtin intr-o anumita perioada de la fiecare unitate monetara investita. Aceasta eficienta a investitiilor exprima randamentul lor economic, adica raportul dintre acumularile nete pe intreaga perioada de functionare a obiectivelor productive si valoarea investitiei.

Tarile in curs de dezvoltare pun accent mai mult pe marimea investitiilor, iar cele cu economie dezvoltata pun accent pe eficienta lor.

In politica de investitii, interes deosebit prezinta efectul de antrenare, care este propagat deoarece se formeaza un lant de actiuni succesive. Prin efectul propagat, investitia dintr-o ramura creeaza posibilitatea folosirii mai bune a capacitatii de productie din alte ramuri, determinand cresteri de productii finale si de venituri, fara ca acestea sa fie rezultat direct al investitiei respective.