Continuturile educationale

Continuturile educationale

Continutul educatiei il reprezinta ansamblul valorilor stiintifice, tehnice, culturale, artistice, puse in circulatie in mod deliberat si sistematic in unitatile de invatamant, in vederea realizarii scopurilor educatiei.

Conditiile determinarii continuturilor sunt consistenta si coerenta. Primul, consistenta interna, sugereaza faptul ca acesta, continutul, trebuie sa integreze date esentiale ale domeniului, cel de-al doilea, coerenta, solicita definirea logica si sistematica a acelorasi continuturi.

Principalele forme de prezentare ale continuturilor sunt:

- datele factuale;

- principii, concepte, legitati;

- modele si metode de cunoastere;

- atitudini, sentimente si judecati de valoare.

Modalitatea de specificare a principalelor continuturi se realizeaza astfel:

Filtre / cultura generala Plan

Cultura sociala / Cultura scolara Obiect invatamant Programa

/ Filtre cultura profesionala Manual

Sursa fundamentala care influenteaza cultura scolara o reprezinta ansamblul cunostintelor socialmente elaborate si cu putere de circulatie intr-o societate. Cultura scolara este un produs teoretico-pedagogic rezultat al unor selectii efectuate prin filtre cum ar fi:

- politica scolara;

- psihologica anatura psihica) -

potentialul de invatare al elevilor;

- stiintifica - structura interna;

- pedagogica

Problema majora a elementelor de continut o constituie preintampinarea supraincarcarii, sarcina cadrului didactic fiind aceea de a regla raporturile dintre potentialul de invatare al elevilor si solicitarile intelectuale ale continuturilor.

Din perspectiva predarii, structurile de continut cele mai uzuale sunt: planul de invatamant si programa educationala.

1. Dezvoltarea curriculum-ului - planul de invatamant:

a. Principii de orientare a activitatii de elaborare a planurilor de invatamant:

1. Principiul corelarii planurilor de invatamant cu misiunea si functiile invatamantului secundar / superior;

Planul de invatamant prevede nu doar obiectivele, continuturile si formele de pregatire si evaluare menite profesionalizarii elevilor / studentilor, ci si alte activitati specifice institutiei universitare: activitati de cercetare si dezvoltare stiintifica, de consultanta si expertiza, de educatie civica etc.

2. Principiul adaptarii continue la schimbarile din universul profesiilor

invatamantul preuniversitar / superior trebuie nu numai sa se adapteze la schimbare, ci si sa o anticipe, sa o provoace.

3. Principiul autonomiei

Elaborarea, experimentarea, optimizarea si validarea planului de invatamant trebuie realizate de catre fiecare institutie de invatamant, pe baza unui cadru metodologic elaborat de Ministerul Educatiei Nationale, sub avizul Consiliului / Senatului universitatii respective.

4. Principiul unitatii si diversitatii

Obiectivele si continutul pregatirii obligatorii de baza trebuie sa fie aceleasi si nu pot fi stabilite decat prin colaborarea institutiilor / facultatilor de acelasi profil. in acest sens, principiul descentralizarii trebuie inteles ca relativ. in aceeasi situatie se afla si unele discipline obligatorii de specialitate, care nu pot fi diferite de la o facultate la alta. in schimb, diversitatea disciplinelor optionale si facultative trebuie sa fie cat mai mare. Ca oferte de aprofundare a studiilor, acestea pun la dispozitia studentilor posibilitati de alegere a unor 'drumuri' proprii de aprofundare a studiilor si de formare a calitatilor de cercetator stiintific. Totodata, paleta ofertelor institutiei de invatamant contribuie la individualizarea si personalizarea sa in peisajul concurential preuniversitar / universitar;

5. Principiul coerentei planului

Planul de invatamant trebuie sa fie coerent atat pe verticala, cat si pe orizontala. Coerenta verticala se refera la corelatia intregului curriculum - de la misiunea si obiectivele la continuturile sale si pana la modalitatile de formare si standardele de performanta a pregatirii. Coerenta orizontala se refera la modul in care sunt corelate elementele curriculumului in diverse etape ale pregatirii atrimestre, semestre, ani de studiu, nivelul unui ciclu etc.). Surplusurile, corelatiile gresite sau componentele structurale neglijate in planul de invatamant afecteaza negativ realizarea obiectivelor procesului de invatamant;

6. Principiul flexibilitatii

Planul de invatamant trebuie astfel conceput incat sa fie cat mai corect si complet satisfacute necesitatile de formare ale elevilor / studentilor. Pregatirea obligatorie de baza trebuie inteleasa doar ca premisa sine qua non a curriculumului propriu pe care elevul / studentul sa si-l poata constitui cu ajutorul ofertelor de discipline de specialitate, discipline optionale si facultative pe directia unor trasee bine definite de aprofundare a studiilor. Planul trebuie sa fie suficient de flexibil pentru a permite elevului / studentului cat mai multe optiuni, cu deosebire in ultimii ani de pregatire, si sa evite pe cat posibil sa se substituie prin constrangeri formale acestor optiuni.

7. Principiul ierarhizarii disciplinelor

Ierarhizarea obiectivelor planului de invatamant implica si ierarhizarea continuturilor, ceea ce permite cuantificarea lor simpla si elaborarea unui sistem de credite convenite responsabil si obiectiv de consiliul de administratie. Astfel conceput, sistemul de credite va permite fiecarui elev / student sa se orienteze cat mai exact in directia propriei formari, la nivelul de performanta dorit, cu obligatia satisfacerii unor standarde bine definite.

8. Principiul promovarii dimensiunii europene a educatiei

Deoarece planul de invatamant condenseaza valorile paideutice pe care le promoveaza scoala / universitatea, calea cea mai sigura de integrare a scolii superioare romanesti in Comunitatea Europeana o constituie asumarea valorilor promovate de societatile democratice din spatiul euro-atlantic. Compatibilizarea finalitatilor, functiilor si obiectivelor, apropierea continuturilor si metodologiilor de pregatire si evaluare, includerea in planurile de invatamant a standardelor de pregatire stiintifica si profesionala egale sau chiar superioare celor europene, ca fundament al certificarii diplomelor etc. genereaza un etos preuniversitar / universitar european care adauga traditiilor romanesti capacitatea de a rezona mai prompt si mai amplu la progresele umanitatii.

9. Principiul integrarii curricumului

Planul de invatamant trebuie sa fie rezultatul unui curriculum care integreaza tridimensionalitatea proceselor educative. Absolventul trebuie sa fie pregatit in mod echilibrat pentru a sti si a face, dar si pentru a fi. Continutul planului preuniversitar / universitar trebuie sa cuprinda, in ponderi firesti, cunostinte, capacitati de utilizare a cunostintelor, cultura generala, atitudini si valori. Proiectantii curriculumului preuniversitar / universitar trebuie sa evite supradimensionarea unei laturi in defavoarea celorlalte. Reducerea curriculumului la formarea ingusta si pragmatica a specialistului aexpertul, tehnicianul etc.) este la fel de primejdioasa ca si aspiratia spre formarea livresca a eruditului si a umanistului. Continuturile formative ale pregatirii trebuie sa balanseze pe cele informative, iar metodele de instruire trebuie sa se adapteze acestei norme esentiale. in acelasi mod, pregatirea practica trebuie sa reechilibreze un curriculum orientat, prin traditie, spre instruire teoretica. Este necesar ca scoala sa-si abandoneze autocentrismul in favoarea deschiderii fata de solicitarile vietii reale, cu provocarile sale social-economice si culturale actuale si potentiale.

10. Principiul elaborarii curriculare riguroase

Planul de invatamant trebuie elaborat pe baza exigentelor metodologice de dezvoltare a curriculumului national educational. Demersul curricular presupune parcurgerea metodica a cel putin trei etape succesive:

1. proiectarea planului;

2. experimentarea;

3. validarea.

b. Un demers metodologic pentru elaborarea planurilor de invatamant

Pentru conturarea unui cadru metodologic pentru elaborarea planurilor de invatamant, optam pentru un demers alcatuit din patru faze succesive:

proiectarea,

experimentarea,

optimizarea,

validarea.

in aceasta viziune metodologica, alcatuirea planurilor de invatamant trebuie conceputa ca o activitate cuprinsa intr-un ansamblu sistemic - curriculum - depinzand de alte elemente ale acestui sistem si influentandu-le la randul sau.

1. Curriculum in proiect si conceperea planului de invatamant

Alcatuirea proiectului planului de invatamant necesita:

aa) examinarea nomenclatorului profesiilor actuale si virtuale pe baza unor analize ale universului profesiilor si progreslor cunoasterii in domeniu; scopul examinarii este acela de a stabili daca institutia respectiva pregateste sau poate pregati eficient specialisti in concordanta cu solicitarile actuale sau de perspectiva ale societatii;

ab) reexaminarea filosofiei si a finalitatilor educatiei nationale, precum si a functiilor institutiei de invatamant pentru a-i defini cu claritate: misiunea si ofertele educative ale acesteia;

ac) realizarea 'portretului robot' al absolventului sau modelul 'produsului'. Cu ajutorul instrumentelor psihopedagogiei ataxonomii de obiective pedagogice, teorii ale dezvoltarii personalitatii, teorii ale invatarii etc.) se va realiza transcrierea competentelor pe care le va castiga beneficiarul pregatirii si a performantelor de care va fi capabil in plan cognitiv, actional-profesional si atitudinal-civic;

ad) inventarierea elementelor necesare dezvoltarii curriculumului si alcatuirii proiectului planului de invatamant, stabilind:

obiectivele pedagogice ale pregatirii si ordinea lor ierarhica;

continuturile pregatirii - necesare realizarii fiecarui obiectiv;

intrarile si iesirile din sistem, precum si sistemul de profesionalizare cu ciclurile atreptele) sale si tipurile de calificare si certificare;

formele de pregatire si suporturile logistice ale acestuia;

standardele de performanta partiala si terminala si modalitatile de a le evalua.

Planul de invatamant, in faza de proiect, va solutiona urmatoarele probleme:

gruparea continuturilor in discipline de invatamant;

clasificarea disciplinelor in discipline fundamentale, optionale si facultative, in functie de ierarhia obiectivelor si standardelor de performanta;

conturarea 'trunchiului comun' de discipline obligatorii, fundamentale si de specialitate si a structurii disciplinelor optionale si facultative;

esalonarea parcurgerii disciplinelor dupa criterii predefinite ale nivelurilor de pregatire si a tipurilor de calificare vizate prin obiective si standarde de performanta;

modularizarea pregatirii se va impune in chip firesc in cel putin una dintre urmatoarele variante:

structurarea de 'pachete de instruire' prin compactarea mai multor discipline;

alcatuirea de 'blocuri autonome' intra-disciplinare;

liste de discipline optionale, care sa permita elevilor / studentilor alegeri multiple in vederea constituirii unui parcurs propriu in vederea specializarii si studiului apofundat.

elaborarea unui sistem de credite pe baza ierarhiei obiectivelor si disciplinelor prin acordarea numarului maxim de credite disciplinelor fundamentale si obligatorii si a unui numar minim pentru disciplinele optionale, excluzand din sistem disciplinele facultative;

principial, ponderea care s-ar putea acorda disciplinelor care alcatuiesc trunchiul comun ar trebui sa nu fie mai mica de 60%, dar nici mai mare de 70%; o proportie similara s-ar putea stabili intre disciplinele care asigura pregatirea teoretica a60-70%) si cele care asigura pregatirea practica a30-40%); aceste estimari sunt doar teoretice, deoarece misiunea si obiectivele pedagogice ale institutiei constituie criteriile de stabilire a unor ponderi de acest fel.

Fie si in cea mai simpla forma de redactare, planul de invatamant trebuie sa cuprinda:

A. Obiectivele pregatirii finale, pe cicluri de instruire, tipuri de calificare si trepte de calificare;

B. Esalonarea disciplinelor, modulelor, cursurilor etc.;

C. Standardele de performanta finala pe cicluri de instruire si tipuri de calificare;

D. Modalitatile de desfasurare a pregatirii si de evaluare a performantelor;

E. Sistemul de credite.

2. Curriculum in experiment si experimentarea planului de invatamant

aa) Scopul este de a identifica posibilele erori de proiectare la nivelul planului si al intregului curriculum;

ab) Complexa si de maxima responsabilitate, aceasta activitate trebuie realizata numai pe baza avizarii 'curriculumului in proiect' de catre Consiliul / Senatul universitatii de care apartine institutia respectiva;

ac) Activitatea de experimentare trebuie condusa direct de membrii consiliului - in sensul participarii la evaluarile partiale si finale si al asistentelor la activitatile didactice;

ad) Experimentarea unui plan de invatamant care se poate extinde pe parcursul unei promotii, dar nu mai mult.

3. Curriculum optimizat

Rezultatele experimentarii trebuie valorificate in sensul identificarii disfunctionalitatilor, erorilor si nereusitelor din proiect, care vor fi corectate sau ameliorate. Planul de invatamant optimizat va fi reavizat de catre Consiliul / Senatul institutiei si supus unor reexperimentari partiale a'tintite' asupra modificarilor introduse);

4. Curriculum si plan validat

Dupa reexperimentarea planului optimizat, vor fi reintroduse, daca este cazul, alte noi corecturi si ameliorari si planul poate fi validat de catre Consiliul / Senatul preuniversitar / universitar. in aceasta forma, nici curriculumul, nici planul de invatamant nu pot fi considerate definitive, deoarece ele trebuie reevaluate continuu si ameliorate periodic, in functie de progresele cunoasterii, de mutatiile din lumea profesiilor si de inovatiile educationale.

5. Evaluarea planului de invatamant

Definirea unor criterii de evaluare este indispensabila pentru realizarea sarcinilor din ultimele trei faze. Constituirea unui set de criterii pentru evaluarea calitatii planurilor de invatamant constituie, oricum, o problema urgenta, iar principiile enuntate la paragraful 3 pot fi luate in considerare pentru elaborarea unor asemenea criterii de evaluare. Coerenta pedagogica constituie criteriul fundamental, putand identifica o coerenta pe verticala si o coerenta pe orizontala.

A. Criterii de coerenta verticala

A1. Concordanta planului cu filosofia si finalitatile educatiei nationale

A2. Compatibilitatea finalitatilor, continuturilor si a metodologiei de instruire cu etosul si practicile invatamantului superior din tarile Comunitatii Europene

A3. Concordanta planului cu functiile invatamantului

A4. Concordanta planului cu misiunea si obiectivele institutiei de invatamant

A5. Gradul de adaptare la nivelul invatamantului de acelasi profil pe plan national si international

A6. Corectitudinea structurarii 'trunchiului comun'

A7. Pertinenta ofertelor de discipline facultative si optionale

A8. Pertinenta structurarii disciplinelor de specialitate

A9. Ponderea disciplinelor care alcatuiesc trunchiul comun

A10. Nivelul standardelor de performanta la disciplinele obligatorii fundamentale si de specialitate

A11. Ponderea pregatirii teoretice si practice

B. Criterii de coerenta orizontala

B1. Structura planului pe trepte de pregatire si tipuri/nivele de calificare

B2. Structura planului pe ani de studiu, trimestre semestre etc.

B3. Orarul saptamanal acaracteristici)

B4. Sesiunile de examene acaracteristici, rationalitate)

B5. Programele disciplinelor fundamentale si obligatorii

B6. Programele disciplinelor optionale si facultative

B7. Modularizarea pregatirii

B8. Caracterul interdisciplinar al pregatirii

B9. Modalitati de evaluare

B10. Sistemul de credite

B11. Calitatea pregatirii teoretice

B12. Calitatea pregatirii practice

B13. Nivelul standardelor de pregatire

2. Structura programei educationale

In scopul identificarii unor posibile modele structurale ale unei programe, vom prezenta in cele ce urmeaza elementele definitorii ale sale:

a. propunator____________________

b. obiectul de invatamant_______________

c. anul / grupa____________________

d. extensia temporala : nr.ore / semestru_______

e. numarul de credite_______________

f. scopurile____________________

g. obiective____________________

h. forme de evaluare________________

i. bibliografie___________________

j. tematica aprezentarea fiecarei teme

acompaniata de cateva idei ori subteme).

Inainte de a exemplifica cu un model programa, se cuvine sa mentionam ca prezentarea acesteia colectivului de elevi / studenti, la inceputul fiecarei lectii, curs ori seminar, este un act cu valoare deontologica.

Sistemul de credite academice transferabile

Sistem de organizare si elaborare a programelor de studii din institutiile de invatamant construit pe baza principiilor curriculare si aplicat prin intermediul unor unitati de valoare, ce tind sa indice cantitatea afara ca prin aceasta sa faca o referire precis si la calitate) de munca si de efort implicate de o disciplina pre/universitara in relatie cu numarul total al solicitarilor academice necesare obtinerii unei diplome, denumite credite academice de studii.

Incercarile de definire a notiunilor specifice sistemului de credite reprezinta probleme extrem de complexe dar si de complicate. Un prim acord unanim s-a stabilit la nivelul CONDITIILOR DE PROMOVARE A SISTEMULUI DE CREDIT:

1. TRANSPARENTA: conditie care exprima faptul ca institutiile de invatamant asuperior) ofera anual un pachet de informatii privind programele oferite;

2. ACORDUL PREALABIL: reprezinta o conditie absolut necesara pentru implementarea sistemului de credite academice, o conventie intre institutiile de invatamant asuperior) de primire ale elevului / studentului si cele de origine, in privinta programului individual ce-l va urma acesta;

3. FOLOSIREA PUNCTELOR DE CREDIT: creditele ar reprezenta, in sistemul de definire utilizat de autorii studiului 'Le system de transfert des credits de cours dans la Communaute Europeene', 'indici utili pentru constructia programelor de studii si pentru organizarea recunoasterii academice'.

Observatiile realizate de majoritatea specialistilor in problemele invatamantului superior au indicat faptul ca in sistemul universitar traditional evaluarea studentilor s-a facut mai mult in termeni cantitativi si mai putin din punct de vedere calitativ. Noua maniera de abordare curriculara a cursurilor-credit si combinatia realizata intre credite si note reprezinta performantele studentului in termeni calitativi si cantitativi.

Intr-un alt material 'The National Academic Recognition Information Centre for the United Kingdom',NARIC,1996, creditul universitar este definit ca o unitate de valoare care ar putea exprima finalizarea completa, cu succes, a unei discipline universitare. Creditul este menit sa indice cantitatea de invatare anu cu necesitate si calitatea) presupusa de respectiva disciplina in relatie cu totalitatea cerintelor instructionale si de pregatire in vederea obtinerii certificatelor de studii ori a diplomei'. Aceasta ar fi, in plan rezumativ, cursul prin unitati capitalizabile.

O alta sursa bibliografica 'ECTS dans l'anee de son lancement: le regard des etudiants',1994, prezinta semnificatia creditului universitar 'sub forma unei valori afectate fiecarui curs, volumul de munca pe care un student se presupune ca-l consuma pentru un anumit curs'. Creditul exprima asadar cantitatea de munca pe care fiecare curs o presupune in raport cu volumul global de munca necesar pentru a promova un an universitar complet in institutie.

International Guide to Qualification in Education,1996, precizeaza ca 'sistemul de credite in invatamantul superior permite fiecarui curs sa obtina un numar specific de unitati / ore in functie de munca si efortul implicat. Gradele sau notele cursurilor constituie baza pentru evaluarea performantei academice a studentului'. Studentii trebuie sa-si mentina o medie aun minimum de punte) care ii poate favoriza sa ramana intr-o pozitie academica buna. Performanta indeplinirii sarcinilor instructionale, academice, e masurata prin grade.

In materialul prezentat de prof. Dan Horia Mazilu, 'Propuneri privind introducerea sistemului de cursuri-credit',1996, creditul este inteles ca 'un echivalent unitar in care pot fi exprimate si prin care pot fi cuantificate contributiile diferitelor activitati in cadrul unei discipline si a unei discipline in cadrul planului de invatamant'. In continuare mai este facuta mentiunea ca ar fi de dorit ca creditul universitar sa fie proportional cu numarul de ore afectat unei activitati, insa aceasta proportionalitate va putea varia intradisciplinar - de la un tip de activitate la alta, cat si interdisciplinar, de la un curs la altul.

Incercand sa sintetizam informatiile prezentate anterior putem extrage urmatoarele note caracteristice ale conceptului teoretic si pragmatic de credit academic:

-reprezinta o unitate de valoare;

-tinde sa indice cantitatea de munca implicata de un curs;

-stabileste o relatie cu numarul total al solicitarilor academice necesare pentru obtinerea unei diplome;

-nu reda in mod necesar calitatea performantelor studentului;

-creditul incearca sa cuantifice invatarea folosind raportari la efortul total de invatare al unui ciclu academic;

-permite o ierarhizare a fiecarei activitati in cadrul aceleiasi discipline si a disciplinelor in cadrul planului de invatamant.

Pe langa incercarile de definitie rezervate propriu-zis conceptului de credit academic, mai e necesar sa fie explicitate si alte notiuni asociate:

-nivel: indica gradul de dificultate al invatarii;

-grad: ofera a masura a progresului realizat de catre student in cadrul fiecarui nivel;

-modul: cuprinde in mod normal activitatile de invatare si reprezinta un ghid pentru student din punctul de vedere al obiectivelor finale pe care le vizeaza. 'Tot aici trebuie incadrate si metodele de instruire cat si exercitiile de consolidare, fiind singura forma de prezentare complexa a continuturilor academice', Michael Armstrong,1991,

-semestru: diviziune a anului academic in perioade de aproximativ 6 luni.

Toata seria anterioara de concepte si incercarile lor de definire isi propun sa delimiteze cat mai clar cu putinta aria de extensiune rezervata conceptului deosebit de complex dar si de ambiguu de credit academic.

Dupa cum s-a putut constata, ne-a fost greu sa pastram o consencventa a denumirii conceptului, acesta imbracand variante cum ar fi: credit academic, unitate de credit, cursuri-credit, in functie de specificul analizelor operate de autorii studiilor citate. Este posibil ca din punct de vedere semantic nici chiar cele trei 'sinonime' anterioare sa nu descrie cu claritate acelasi obiect.

In scopul prezentarii insa si a propriului nostru punct de vedere legat de defirea creditului academic am recurs la o sinteza a punctelor de vedere deja cunoscute si la o apropiere mai accentuata de necesitatile si de valorile specifice spatiului universitar romanesc: valoarea conceptului studiat si definit anterior este una mai putin teoretica si cu mult mai multe implicatii pragmatice. Natura sa va putea fi pe deplin apreciata in momentul contactului cu elementele concrete care vor conditiona contructia si evaluarea disciplinelor si a planurilor de invatamant din perspectiva cursurilor credit.

Inainte de a specifica dimensiunile normative care au derivat si care statueaza introducerea sistemului de cursuri credit, e necesar sa analizam fundamentele si baza acestuia:

-unitatile de credit sunt o cale pentru a masura si compara progresul studentului. Efortul studentului e apreciat folosind o unitate de credit iar performanta sa prin utilizarea notelor sau a sistemelor de grade. Spre exemplu, programul ECTS, defineste 60 de credite academice ca reprezentand efortul natural de munca al studentului la nivelul unui an universitar. Acesta include timp de contact la curs si timp de studiu individual. Si la nivelul acestui program se face o diferenta neta intre credite si grade. Orice modul care atrage un anumit numar de credite va fi de obicei gradat pentru a indica standardul de progres al fiecarui student:

-constituie de asemenea baze pentru introducerea sistemelor de cursuri-credit restructurarile curriculare prin remodelarile planurilor de invatamant. Acestea vor trebui sa cuprinda o structurare pe categorii de discipline cum ar fi: obligatorii, optionale si facultative. Rolul disciplinelor optionale va trebui sa fie bine conturat prin libertatea de optiune si autonomia selectiei pe care le vor lasa studentului;

-nu trebuie ignorate elementele cu carater psihologic de aderenta si de vointa de schimbare, acceptate la scara globala de institutiile de invatamant superior. Orice schimbare educationala presupune din partea corpului profesoral dar si din partea studentilor, o rezistenta lesnicios de anticipat. Vointa de innoire, acceptata si constientizata de majoritatea membrilor institutiei de invatamant superior respective va conditiona succesul intregului demers reformator;

-in urma asigurarilor de natura psiho-sociologica, vor trebui luate masuri de preventie in plan tehnic si informational. Aceasta va presupune selectia specilalistilor in domeniu care vor trasa liniile generale si cadrul de referinta, unitare, pentru constructia acestui sistem. Metodologia comuna de implementare a modelului va trebui sa fie adusa la cunostinta intregului corp profesoral si a reprezentantilor studentilor, ba mai mult, elaborata prin recoltarea sugestiilor si a propunerilor acestora. Cu cat gradul de informare va fi mai sporit cu atat sansele de acomodare si de eficienta ale programului vor fi mai rapide.

In ceea ce priveste incercarea de a creiona sistemul de principii al introducerii programului cursurilor credit, se pot identifica cu limitele tolerabile ale sintezelor teoretice urmatoarele idei-principiu:

1. Principiul mobilitatii, constructia sistemului cursurilor credit facandu-se in scopul cresterii libertatii de miscare a studentului in interiorul propriei facultati si la nivelul intregii institutii de invatamant superior. Mobilitatea pe orizontala si mobilitatea pe verticala vor fi cele doua tipuri de mobilitate, din perspectiva studentului, care vor marca puternic cariera universitara a acestuia.

1.1.Mobilitatea pe orizontala, inteleasa in doua ipostaze: ca oficializare a unor listinguri de cursuri credit transferabile pe domenii stiintifice: umaniste, reale, ale naturii, sociale, pe de o parte si, ca instituire in facultati a doua tipuri de programe educationale, pe de alta parte;

a programele amintite aici vor reprezenta o dezvoltare a principiului numarul 2). 1.2.Mobilitatea pe verticala, este aceea care da posibilitatea studentului sa-si organizeze propria cariera universitara prin rationalizarea temporala a duratelor de studiu si prin restructurarile curriculare;

2. Principiul modularitatii are in vedere instituirea a doua programe didactice, module de specializare: un modul principal sau major, care permite studentului formarea pentru a profesa in specialitatea respectiva si dreptul de a urma masterul si, eventual, doctoratul, si, un modul secundar sau minor, oferit studentilor de la o alta facultate si incheiat cu licenta. Acest principiu reprezinta o esenta a sistemului de cursuri credit si un temei al legitimarii sale;

3. Principiul curriculum-ului vizeaza manierele de constructie interna ale planurilor de invatamant, raportarea la triada finalitati-continuturi-timp si secventierea interna a disciplinelor universitare in unitati echivalente ca valoare psihologica si epistemologica;

4. Principiul responsabilitatii evidentiaza libertatea si dreptul studentului de a-si construi propria cariera universitara in raport de potentialul, asteptarile, dorintele de cunoastere, idealul profesional si vocatia personale. Singurele instante sau persoane care pot interveni in procesul de optiune al studentului sunt serviciile de secretariat prin informatiile oferite si consilierul universitar, prin sfatul competent venit in urma solicitarilor suplimentare ale studentului;

5. Principiul succesului si al eficientei caracterizeaza cariera universitara a studentului si activitatea instructionala de ansamblu. Prin existenta unui 'semestru de gratie' si prin libertatea studentului de a-si organiza propria cariera universitara, sansele de succes personal in universitate vor spori. Pe ansamblu insa, prin constructia finalista armonioasa a cursurilor credit, se vizeaza cresterea eficientei activitatii institutiilor de invatamant superior, ca organisme sociale puternice dotate cu mecanisme de autoreglare;

6. Principiul transferului vizeaza o cucerire fundamentala si indubitabila a sistemului cursurilor credit: sansa de echivalare a studiilor universitare prin mecanismele transferului de credite academice, echivalente, indiferent de zona socio-culturala in care este integrata institutia de invatamant superior vizata. Se consolideaza astfel mobilitatea si libertatea de miscare a studentilor in plan international si se statueaza cu claritate deschiderea ori adaptarea universitatilor la standardele externe omologate.