Definitia

Definitia

1. Rolul definitiei in procesul de instruire

Definitia are o valoare metodologica deosebita in cadrul procesului de instruire, prin intermediul sau fiind posibil accesul la notiunile (conceptele) specifice diferitelor domenii ale cunoasterii. Se poate constata ca pentru multe cuvinte (notiuni) pe care le folosesc in mod curent, elevii nu sunt in stare sa asocieze o definitie, macar aproximativa. Nu de putine ori ei pun intrebari de tipul Ce inseamna X?, Ce reprezinta X?, Ce este X?. In general, raspunsul vine sub forma unei definitii. Introducerea definitiilor in discursul didactic nu este doar o consecinta a solicitarilor venite din partea elevilor, profesorul, urmand firul logic ce strabate demersul sau de predare, provoaca el insusi un astfel de moment (cel al definirii), prin enunturi de genul: Pentru a intelege conceptul X trebuie mai intai sa-l definim; Nu vom putea aborda aceasta tema inainte de a vedea ce inseamna X etc.

Ceea ce trebuie definit este necunoscut elevului; el are nevoie de o definitie pentru a conceptualiza definiendum-ul, conceptualizare care se prezinta ca o sinteza a caracteristicilor esentiale. Reconstituirea in plan mintal a obiectului de cunoastere se va realiza printr-o astfel de determinare, caci "Definirea este operatia prin care tintim sa redam caracteristicile unui obiect, caracteristici care-l deosebesc de toate celelalte obiecte, sau este operatia prin care redam semnificatia unui termen", scrie Gh. Enescu in al sau Tratat de logica (p. 57). Eficienta demersului didactic, eficienta prelucrarii, transmiterii si receptarii informatiei depinde, printre altele, de gradul de organizare interna al ansamblului de notiuni vehiculate, care, la randul sau, depinde in mod direct de folosirea corecta a operatiilor logice cu notiuni, dintre care un rol deosebit il are definitia.

2. Structura definitiei

Indiferent de contextul in care este data si de intentia urmarita, definitia exprima o relatie intre doi termeni. Altfel spus, orice definitie este alcatuita dintr-o structura in alcatuirea careia intra trei parti:

a) Definitul (definiendum) - consta din notiunea care formeaza obiectul definitiei;

b) Definitorul (definiens) - consta din ceea ce se spune ca este obiectul definitiei;

c) Relatia de definire - definitul si definitorul sunt legati printr-un operator ce exprima operatia logica a identitatii (relatia dintre cei doi termeni trebuie sa satisfaca intotdeauna conditia de necesar si suficient). De retinut faptul ca definitorul nu reprezinta el insusi intelesul definitului, ci doar exprima acelasi inteles cu acesta.

Structura standard a definitiei poate fi redusa la urmatoarea formula: A=df.BC, care se citeste "A este identic prin definitie cu BC", unde A reprezinta definitul, BC reprezinta definitorul (in perspectiva aristotelica, B constituie genul proxim, iar C diferenta specifica), iar "=df." relatia dintre cei doi termeni ai definitiei.

Regulile definitiei

Corectitudinea definitiei si, in consecinta, adevarul si eficienta ei practica depind de respectarea unor reguli, care reflecta cerintele legilor gandirii corecte.

a) Definitia trebuie sa fie caracteristica, adica definitorul trebuie sa fie astfel alcatuit incat sa corespunda intregului definit si numai lui. Pentru aceasta, din totalitatea notelor existente in continutul definitului, definitorul trebuie sa selecteze pe cele care, impreuna, formeaza un temei suficient pentru a preciza care este clasa reflectata de definit. Aceste note sunt comune tuturor obiectelor din aceasta clasa, nu apartin si altor obiecte, permit identificarea clasei respective si, in acest sens, se numesc "note caracteristice".

In cazul nerespectarii acestei reguli, intre definit si definitor ar exista un raport de ordonare in locul unuia de identitate, iar definitia ar fi falsa. Abaterile de la aceasta regula pot fi in doua sensuri:

Definitia este prea ingusta, atunci cand notele care formeaza definitorul nu apartin intregului definit si, drept rezultat, definitorul este o notiune subordonata fata de definit.

Definitia este prea larga, atunci cand notele care formeaza definitorul apartin si altor elemente decat cele care alcatuiesc clasa reflectata de definit si, drept rezultat, definitorul este o notiune supraordonata fata de definit.

b) Definitia nu trebuie sa fie circulara, ceea ce inseamna ca:

Definitorul nu trebuie sa contina in alcatuirea lui pe definit;

Definitorul nu trebuie sa utilizeze definitul pentru propria sa definire;

Desi astfel de definitii nu sunt false, ele sunt totusi lipsite de valoare informativa, in sensul ca nu comunica nimic despre definit.

c) Definitia trebuie sa fie logic-afirmativa, adica ea trebuie sa precizeze ce este definitul si nu sa arate ce nu este el. Daca prin definitie am spune despre definit ca nu este ceva anume ar lasa deschisa posibilitatea ca el sa fie orice altceva si, prin urmare, ar fi o sursa de confuzii, de neclaritate asupra obiectului sau.

Atunci cand definitul este o notiune negativa, definitorul este obligatoriu negativ, pentru ca negarea negatiei este o afirmatie.

d) Definitia trebuie sa fie clara si precisa. Pentru a se respecta aceasta regula, este necesar ca:

Definitorul sa nu contina termeni confuzi, necunoscuti sau notiuni vide;

Definitorul nu trebuie sa includa termeni figurati, metafore, figuri de stil;

In asemenea cazuri, definitorul nu ne spune ce este, de fapt, definitul, ci tinde cel mult sa impresioneze. Asemenea enunturi nu sunt definitii, ci enunturi retorice, care pot fi folosite ca mijloace de convingere pe calea sentimentelor si nu pe aceea a ratiunii, pentru ca ele nu sunt mijloace de cunoastere.

e) Definitia trebuie sa fie consistenta, adica sa nu intre intr-un raport de opozitie (contradictie logica) cu orice alte definitii sau propozitii acceptate deja in domeniul din care face parte.

4. Functiile definitiei

Importanta definitiei in procesul didactic poate fi pusa in evidenta prin intermediul functiilor pe care le indeplineste:

a) Functia cognitiva. Cu ajutorul definitiilor poate fi surprinsa, intr-o forma sintetica, esenta obiectelor, fenomenelor, proceselor.

b) Functia formativa. In actul definirii elevul exerseaza o serie de operatii logice (analiza, sinteza, clasificarea, ordonarea, generalizarea, abstractizarea etc.).

c) Functia practic-operationala. In activitatea experimentala, de cercetare, elevul recurge la definitii, ca puncte de reper, pentru identificarea, selectia si delimitarea unor clase de obiecte, iar pe de alta parte, pentru fixare sau recapitularea cunostinte dobandite.

5. Definirea si invatarea

Prin intermediul definitiei este surprinsa, descrisa si explicata, intr-o forma concisa, lapidara, esenta obiectelor, fenomenelor sau proceselor exprimate prin notiuni (concepte), conform insusirilor (calitatilor) ce le caracterizeaza. Din perspectiva logica, a defini, subliniaza Gh. Enescu (1980), inseamna sau a indica o determinare proprie (caracteristica) unui obiect al cunoasterii sau a da semnificatia unui termen ori a arata caracteristicile pe care trebuie sa le aiba o clasa de obiecte ce urmeaza sa o construim. Pe scurt, operatia de definire presupune a dezvalui caracteristici, a da semnificatii, a da reguli de constructie, a identifica, a descrie, altfel spus, a elucida un obiect de cunoastere.

Concentrand o informatie necesara si suficienta pentru explicitarea unui obiect de cunoastere, definitia ajuta la o mai buna intelegere si la o mai buna insusire a notiunilor de baza din continutul ideatic al unei discipline studiate. Ea este indisolubil legata de actul psihic al intelegerii unei notiuni (concept) sau a unei expresii dintr-o limba data.

Insusirea unor continuturi teoretice reclama, de multe ori, in primul rand o clarificare conceptuala, iar a defini nu inseamna altceva decat a dezvalui, a preciza intelesul conceptelor utilizate. Un proces de analiza a conceptului prin prisma notelor sale esentiale, dar si de sinteza realizata in scopul de a surprinde sensul unitar a ceea ce reprezinta definitorul. In actiunea de transmitere si insusire a cunostintelor de catre elevi, definitia permite analiza continutului unui termen si invers, sinteza continutului acestuia intr-un tot coerent. In fond, o reductie a necunoscutului la cunoscut. Prin actul definirii se reconstituie la nivelul intelectului subiectului (subiectilor) receptor, utilizandu-se un numar de termeni intelesi de acesta, continutul conceptual desemnat de un termen.

Definitia reprezinta un important instrument de cunoastere si de comunicare interumana. In perspectiva cognitiva, rolul sau rezida in clarificarea conceptelor (notiunilor).

Eficienta cognitiva a definitiei, subliniaza C. Popa, se manifesta in procesul comunicarii si consta in insusirea de catre un subiect logic a unui termen nou, in analiza si precizarea semnificatiei si sensului sau, determinand acceptiile de baza in care il folosim.

Prin discursul didactic practicat, profesorul reuseste sa le transmita elevilor conceptele create de stiinta, un rol esential in acest sens avandu-l procedeul definirii. Se poate constata insa, urmarindu-se diversele manuale scolare sau, in mod direct, lucrarile de specialitate apartinand diferitilor autori consacrati in domeniu, ca unui acelasi obiect de cunoastere ii sunt date, in aparenta, definitii relativ diferite. Cum se explica aceasta situatie? Prin faptul ca diversele definitii intalnite sunt doar "reflectari inegal descriptive" (V. Dospinescu, 1998), dar care prezinta puncte comune cu mult mai importante decat diferentele ce le deosebesc.

R. Carnap (Semnificatie si necesitate, 1972) considera procesul de definire ca fiind o explicare. Definitul este numit de el explicat, iar definitorul explicant. Definitia de explicare este necesara atunci cand se introduce o notiune noua, a carui semnificatie nu este cunoscuta de toata lumea. Ca forma discursiva, ea este o explicatie: arata ce se intelege prin respectiva notiune.

Referitor la rolul explicativ al definitiei C. Popa scrie: "Enuntarea de catre S1 a definitorului P (1... n) echivaleaza cu construirea pentru S2 a explicatiei termenului B, initial necunoscut de catre acesta. Actul explicatiei unui termen rezida, asadar, in analiza semnificatiei, sensului sau continutului acestuia si in capacitatea de a le reconstitui utilizand exclusiv termeni intelesi sau cunoscuti subiectului logic caruia i se adreseaza explicatia. Explicatia unui termen are, deci, o valoare relativa fiind in functie de clasa subiectilor logici pe care ii vizeaza, de multimea termenilor cu semnificatie si sens determinat pe care ii poseda acestia. Explicatia unui termen necunoscut este in cele din urma reducerea lui la un complex de termeni cunoscuti, definitia fiind una din operatiile care mijlocesc explicatia" (1972, p. 160).

Intr-o comunicare didactica, pentru subiectul emitator, care in momentul definirii poseda deja denotatul sau sensul vizat in definitie, actul definirii nu inseamna altceva decat o reluare a analizei continutului termenului B, o repetitie realizata in scop instructiv. Pentru subiectul receptor, precizeaza C. Popa, emiterea definitiei echivaleaza cu explicarea termenului B si cu dobandirea unui sens pentru un termen nou, ce urmeaza a fi introdus in limbajul propriu.

Utilizata ca procedeu discursiv, definitia mijloceste stocarea, prelucrarea si fixarea informatiei in scopul unei mai bune receptari, permite familiarizarea elevilor cu continutul unei probleme, care formulata fiind intr-un limbaj tehnic, de specialitate este "tradusa" intr-un limbaj stiintific accesibil acestora, chiar in termenii limbajului comun. In acest fel, problema isi pierde caracterul difuz, dobandind un contur precis. Termenii necunoscuti sunt eliminati prin reducerea lor la cei cunoscuti subiectilor ce se instruiesc. De aceea, putem considera ca absenta definitiilor pentru anumite concepte fundamentale face expunerea profesorului inaccesibila, ermetica, ineficienta.