Evaluarea prin metodele cercetarii pedagogice

Evaluarea prin metodele cercetarii pedagogice

Desi fac parte din doua categorii metodologice distincte, metodele de cercetare si metodele de evaluare au un punct de convergenta, ca metode ce servesc si studiului fenomenelor educative si evaluarii scolare. Prin urmare, verificarea beneficiaza de cercetarea pedagogica, imprumutand de la aceasta metode de cunoastere si apreciere a subiectilor.

Observatia de evaluare

Metoda observatiei consta in perceperea intentionata, planificata si sistematica a manifestarilor comportamentale, individuale si colective ale elevilor, in conditii naturale, in timpul desfasurarii lectiei sau al altor activitati realizate cu elevii. Caracteristica principala a observatiei este neinterventia, faptul ca profesorul nu produce sau nu schimba artificial comportamentele pe care la observa, acestea fiind surprinse in desfasurarea lor normala. De regula, observatia de evaluare nu este o metoda folosita de sine statator, ci insoteste celelalte metode de verificare si evaluare. Observatia se efectueaza concomitent cu conversatia de evaluare, cu aplicarea unui test, a unei lucrari scrise, avand rolul de a oferi o informatie complementara privind reactiile si comportamentele elevilor pe parcursul evaluarii.

Similar observatiei stiintifice, observatia de evaluare trebuie sa fie planificata, sistematica si selectiva. Este evident ca nu se poate observa totul deodata. De aceea, profesorul trebuie sa efectueze o anumita selectie in campul perceptiv, ceea ce presupune sistematizarea conduitelor ce vor fi supuse observatiei, raportarea lor la clase de comportament si la tipologii, adica reducerea diversitatii la unitati de observatiei accesibile si semnificative, care sa ofere o informatie relevanta despre elevi. De aceea, observatia trebuie pregatita prin stabilirea indicatorilor observabili ce vor fi urmariti, indicatori care sa fie semnificativi si pertinenti, sa 'spuna' ceva despre caracteristicile evaluate. De exemplu, participarea elevului la lectii, ca o caracteristica semnificativa pentru actul evaluarii, poate fi transpusa in urmatorii indicatori observabili: participa la lectii din proprie initiativa; participa numai la solicitarea profesorului; participa la incitarea colegilor; nu participa prin indiferenta (apatie); refuza sa participe (non-participare activa). Dupa cum se constata, fiecare dintre acesti indicatori reflecta un anumit tip de comportament, iar in combinatie cu alti indicatori, de pilda cu cei privind nivelul si calitatea raspunsurilor date de elev, completeaza informatia necesara unei evaluari corecte. Observatia poate oferi informatii utile despre starile emotionale si efectele acestora asupra prestatiei elevilor, despre o seama de caracteristici care isi pun amprenta asupra nivelului performantei elevilor cum sunt: increderea in sine, siguranta, neincrederea in sine, timiditatea, anxietatea, mobilitatea etc.

Cu toate ca observatia de evaluare nu poate fi transpusa nemijlocit in acordarea notelor scolare, ea poate fi folosita in evaluare prin aprecieri verbale adresate elevilor, cu rol de incurajare, de recomandare sau de avertisment, precum si ca o circumstanta luata in considerare si comunicata elevilor, cu sens pozitiv sau negativ, la acordarea notelor.

Chestionarul de evaluare

Chestionarul de evaluare consta intr-o succesiune logica si psihologica de intrebari si raspunsuri prin care se urmareste verificarea si evaluarea nivelului si calitatii achizitiilor elevilor pe o gama larga de obiective si continuturi. Spre deosebire de testul de cunostinte, chestionarul de evaluare nu este o proba docimologica standardizata, rolul lui este de a colecta informatii si nu de a masura (in sensul in care se face masurarea prin testele de cunostinte). Acelasi chestionar poate sa cuprinda intrebari de tipuri diferite, cu solicitari de naturi diferite, scopul lui fiind acela de a oferi profesorului o informatie bogata si diversa.

In construirea chestionarului, mai importante decat standardizarea si tipizarea itemilor sunt fluenta si coerenta interna a succesiunii de intrebari, legatura logica si de continut intre o intrebare si alta. Chiar daca se prezinta ca un formular scris, chestionarul pastreaza in buna masura caracterul unui dialog sau al unui discurs in care intrebarile nu sunt entitati izolate, ci fac parte dintr-un demers cognitiv si comunicativ coerent, cu o anumita continuitate de continut si inlantuire logica. De aceea, chestionarul de evaluare se elaboreaza in jurul unei anumite teme, la incheierea unui anumit capitol din programa, cand sunt necesare si posibile sinteze, transferuri de cunostinte, comparatii, generalizari.

Chestionarul poate fi si un bun instrument de autoevaluare pentru elevi. In acest scop, profesorul poate da elevilor chestionare ca ghid in pregatirea lectiilor de recapitulare, a lucrarilor scrise semestriale sau a examenelor.

Analiza produselor activitatii elevilor

Activitatea de invatare desfasurata de elevi se materializeaza deseori in produse, in lucrari, in obiecte fizice care pot constitui un bun reper pentru verificarea si evaluarea cunostintelor, capacitatilor si deprinderilor dobandite in procesul de invatamant. Produsul activitatii are avantajul ca sintetizeaza foarte bine un complex de caracteristici incluzand domeniul cognitiv (cunostinte, capacitati), domeniul motivational-atitudinal (motivatii, interese, atitudini) si domeniul psiho-motor, de aplicare si executie (deprinderi, abilitati). intr-o anumita masura, se poate afirma ca in fiecare produs se reflecta intreaga personalitate a elevului.

In sens larg, prin produs se intelege orice rezultat fizic al activitatii elevilor realizat de ei in cadrul sau in legatura cu procesul de invatamant. in acest sens, sunt produse ale activitatii: lucrarile scrise, referatele, desenele, obiectele de lucru manual, lucrarile de atelier etc. in practica evaluarii, analiza produselor activitatii elevilor apare in doua ipostaze:

a) ca metoda specifica de evaluare, in cazul tipurilor de activitate didactica (ateliere, lucrari practice, laboratoare) ce presupun prin obiectivele si continutul lor realizarea de produse. in acest caz, realizarea produsului reprezinta principala modalitate de invatare, iar caracteristicile produsului principalul criteriu de evaluare.

b) ca metoda complementara e evaluare, in cazul activitatilor didactice care nu presupun realizarea unor produse de catre elevi. in acest caz, o serie de lucrari realizate de elevi, cu scop de invatare sau de evaluare, sunt tratate si ca produse. De exemplu, o compunere, un referat sau, in general, o lucrare scrisa poate fi abordata si ca produs al activitatii si analizata si sub alte aspecte decat cele privind continutul ei: aspectul estetic, plasarea in pagina, acuratetea, lizibilitatea s.a.

Pentru a oferi o evaluare semnificativa, analiza produselor activitatii elevilor trebuie sa se intemeieze pe repere si criterii clare si pertinente. Desigur, acestea sunt in buna masura dependente de natura produsului si a activitatii didactice in care produsul a fost realizat. Dintre criteriile de evaluare cu o aplicabilitate mai generala se pot mentiona:

- gradul de corespondenta cu obiectivele sau cu parametrii proiectati, in baza carora produsul a fost realizat;

- aspectele tehnice sau procedurale ale realizarii produsului: aplicarea tehnicilor si procedeelor recomandate, calitatea operatiilor efectuate;

- aspectele estetice ale produsului;

- aspectele relevante pentru atitudinea elevului in procesul executarii produsului, cu referire la acuratetea executiei, atentia acordata detaliilor aparente, temeinicia realizarii, exigenta in autocontrolul calitatii etc.

In cadrul reformei educationale actuale a invatamantului romanesc, un accent deosebit se pune pe utilizarea unor metode si tehnici de evaluare eficienta a elevilor, aceasta presupunand si o serie de metode alternative. Experienta de la catedra ne-a demonstrat ca nu se poate renunta definitiv la metodele traditionale de evaluare, in favoarea celor alternative, dar se impune imbinarea acestora in scopul optimizarii actului didactic. Spre deosebire de metodele traditionale, care realizeaza evaluarea rezultatelor scolare obtinute pe un timp limitat si de regula cu o arie mai mare sau mai mica de continut, dar oricum definita - metodele alternative de evaluare prezinta cel putin doua caracteristici:

pe de o parte realizeaza evaluarea rezultatelor in stransa legatura cu instruirea invatarea, de multe ori concomitent cu aceasta;

pe de alta parte ele privesc rezultatele scolare obtinute pe o perioada mai indelungata, care vizeaza formarea unor capacitati, dobandirea de competente si mai ales schimbari in planul intereselor, atitudinilor, corelate cu activitatea de invatare.

principalele metode alternative de evaluare, al caror potential formativ sustine individualizarea actului educational prin sprijinul acordat elevului sunt:

• observarea sistematica a activitatii si a comportamentului elevului;
• investigatia;
• portofoliul;
• proiectul;
• studiul de caz;
• interviul;
• referatul;
• autoevaluarea;
• hartile conceptuale

Prin consecintele ei, evaluarea depaseste granitele salii de clasa, ale scolii si depasesc cadrul strict al procesului de invatamant; nu evaluam doar elevii ci in acelasi timp, direct sau indirect, evaluam cadrele didactice, calitatea actului de predare, a procesului de invatamant, a institutiei scolare si, nu in ultimul rand, evaluarea sistemului educativ cu componentele sale.

PORTOFOLIUL

Portofoliul reprezinta "cartea de vizita" a elevului, prin care cadrul didactic poate sa-i urmareasca progresul - in plan cognitiv, atitudinal si comportamental - la o anumita disciplina, de-a lungul unui interval mai lung de timp (o etapa dintr-un semestru, un semestru un an scolar sau chiar un ciclu de invatamant).

Teoretic, un portofoliu cuprinde:

• lista continutului acestuia, (sumarul, care include titlul fiecarei lucrari/fise;
• lucrarile pe care le face elevul individual sau in grup;
• rezumate;
• eseuri;
• articole, referate, comunicari;
• fise individuale de studiu;
• experimente;
• inregistrari, fotografii care reflecta activitatea desfasurata de elev individual sau impreuna cu colegii sai;
• reflectiile proprii ale elevului asupra a ceea ce lucreaza;
• autoevaluari scrise de elev sau de membrii grupului;
• harti cognitive,;
• comentarii suplimentare si evaluari ale cadrului didactic, ale altor grupuri de elevi sau chiar parinti;

Asa cum afirma Ioan Cerghit, portofoliul cuprinde "o selectie dintre cele mai bune lucrari sau realizari personale ale elevului, cele care il reprezinta si care pun in evidenta progresele sale; care permit aprecierea aptitudinilor, talentelor, pasiunilor, contributiilor personale. Alcatuirea portofoliului este o ocazie unica pentru elev de a se autoevalua, de a-si descoperi valoarea competentelor si eventualele greseli. In alti termeni, portofoliul este un instrument care imbina invatarea cu evaluarea continua, progresiva si multilaterala a procesului de activitate si a produsului final. Acesta sporeste motivatia invatarii." (Ioan Cerghit, 2002, p. 315) Aceasta metoda alternativa de evaluare ofera fiecarui elev posibilitatea de a lucra in ritm propriu, stimuland implicarea activa in sarcinile de lucru si dezvoltand capacitatea de autoevaluare. "Raportul de evaluare" - cum il numeste I. T. Radu - are in vedere toate produsele elevilor si, in acelasi timp, progresul inregistrat de la o etapa la alta. El se substituie tot mai mult modului traditional de realizare a bilantului rezultatelor elevului(lor) prin media aritmetica "saraca in semnificatii privind evolutia scolara a acestuia"

Avantajele folosirii portofoliului:

• este un instrument flexibil, usor adaptabil la specificul disciplinei, clasei si conditiilor concrete ale activitatii;

permite aprecierea si includerea in actul evaluarii a unor produse ale activitatii elevului care, in mod obisnuit, nu sunt avute in vedere; acest fapt incurajeaza exprimarea personala a elevului, angajarea lui in activitati de invatare mai complexe si mai creative, diversificarea cunostintelor, deprinderilor si abilitatilor exersate;

evaluarea portofoliului este eliberata in mare parte de tensiunile si tonusul afectiv negativ care insotesc formele traditionale de evaluare; evaluarea devine astfel motivanta si nu stresanta pentru elev;

• dezvolta capacitatea elevului de autoevaluare, acestia devenind auto-reflexivi asupra propriei munci si asupra progreselor inregistrate;
• implica mai activ elevul in propria evaluare si in realizarea unor materiale care sa-l reprezinte cel mai bine;

Portofoliul este o metoda de evaluare ce implica si alte metode alternative ca investigatia si autoevaluarea, prin autoevaluare elevii asumandu-si responsabilitatea asupra activitatii desfasurate, regandindu-si propriul proces de invatare, de gandire si de evaluare.

• Ca metoda alternativa de evaluare, portofoliul solicita mai mult o apreciere calitativa decat cantitativa si este mai usor de aplicat pe grupuri mai mici. Invatatorul il poate folosi pentru a evalua performantele elevilor, iar elevii il pot folosi pentru autoevaluare si ca modalitate de reflectie asupra invatarii. De asemenea, portofoliul este compatibil cu instruirea individualizata ca strategie centrata pe stilurile diferite de invatare. Poate fi considerat in acelasi timp un instrument complementar folosit de invatator in aplicarea strategiilor de instruire centrate pe lucrul in echipa, pe elaborarea de proiecte ample de cercetare si invatare. PORTOFOLIUL, este o metoda de evaluare mai veche, folosita, indeosebi, in invatamantul primar, unde invatatorii le cereau elevilor sa realizeze o seama de lucrari, pe parcursul instruirii, care constituiau un fel de carte de vizita a lor. Aceste lucrari, cuprinzand compuneri, rezolvari de probleme, diverse produse executate la lucrul manual, ierbare, insectare, colectii minerale si altele asemenea, erau apreciate si notate, iar cele mai reusite erau prezentate in cadrul unor expozitii organizate la sfarsitul anului scolar. "Descoperita" dupa anul 1989 si numita "portofoliu", metoda s-a extins si la celelalte trepte de invatamant, dandu-i-se un continut mai precis. Adrian Stoica o include intre metodele "complementare" de evaluare, alaturi de observare, de investigatie si de proiect, nici ele noi dar mai bine definite, evidentiindu-li-se valentele formative si apartenenta la ceea ce autorul numeste "evaluare autentica", prin care intelege "un concept relativ nou" ce "se refera la evaluarea performantelor elevilor prin sarcini de lucru complexe" (Stoica, A., 2003). In aceasta perspectiva, Adrian Stoica include in portofoliu diverse rezultate ale activitatii desfasurate de elevi pe parcursul instruirii, inregistrate fie cu ajutorul metodelor considerate "traditionale" (orale, scrise si practice), fie cu ajutorul celor numite "complementare" (observarea, proiectul, investigatia). Fara a minimaliza valoarea portofoliului si a celorlalte metode "complementare", suntem de parere ca oricare dintre metodele de evaluare (mai vechi sau mai noi, "traditionale" sau "moderne") trebuie utilizate de profesori si apreciate in raport cu "fidelitatea" lor, adica cu gradul in care ele reusesc sa masoare cat mai riguros ceea ce vrem sa masuram, masurarea fiind o caracteristica importanta a oricarei evaluari. Ideea pentru care pledam este aceea de a nu absolutiza nici o metoda de evaluare ci, asa cum mentionam intr-un alt paragraf al lucrarii, de a utiliza un sistem de metode, amplificandu-le astfel avantajele si diminuandu-le dezavantajele. Sa nu uitam ca elementele portofoliului sunt lucrari executate de elev, de regula, in cadrul activitatii independente din afara scolii, el putand beneficia de indrumarea altor persoane sau prelua de la acestea lucrari gata facute. Asadar, si portofoliul va putea fi folosit ca o alternativa, alaturi de alte metode, continutul sau fiind precizat de evaluator, in functie de specificul disciplinei de studiu, la inceputul semestrului sau al anului de invatamant. 

• DISERTATIA este folosita sub aceasta denumire sau sub denumirea de lucrare de absolvire, de licenta sau de diploma, la incheierea unei scoli sau a unei facultati.

Disertatia este o lucrare stiintifica mai ampla, sustinuta public, in fata unei comisii de examen. Pe parcursul realizarii, autorul (elev sau student) beneficiaza de indrumarea unui profesor, specialist in domeniul din care a fost aleasa tema lucrarii. Ea se foloseste si ca proba finala in obtinerea titlului de doctor in stiinte sau, sub forma de discurs, la primirea in Academia Romana.

Hartile conceptuale

Hartile conceptuale (conceptual maps) sau hartile cognitive (cognitive maps) se definesc ca fiind o imagine a modului de gandire, simtire si intelegere ale celui sau celor care le elaboreaza (in cazul nostru scolarul din ciclul primar dupa multe experiente in acest sens -> realizarea unei harti conceptuale simpla la inceput, apoi din ce in mai completa -> devenind o modalitate, o procedura de lucru la diferitele discipline, dar si inter si transdisciplinar.

Aceasta procedura poate si folosita:

• in predare
• in invatare
• in evaluare

Hartile conceptuale care cuprind notiuni largi si complete se pot construi pe baza unor retele cognitive si emotionale formate in cursul vietii in cadrul carora sunt reinnodate retele cognitive, sunt incluse idei noi intr-o structura cognitive, sunt rearanjate cunostinte deja acumulate -> idei noi dau roade pe terenul modelelor cognitive existente.

Conceperea acestora se bazeaza pe temeiul: "invatarea temeinica a noilor concepte depinde de conceptele deja existente in mintea elevului si de relatiile care se stabilesc intre acestea" ( Teoria lui Ausubel).

Esenta cunoasterii consta in modul cum se structureaza cunostintele. Important este nu cat cunosti, ci relatiile care se stabilesc intre cunostintele asimilate.

In procesul de instruire constructivista, hartile conceptuale sunt mai des folosite ca instrumente de instruire decat ca procedeu de estimare.

Avantaje ale hartilor conceptuale:

• usureaza procesul de invatare
• organizeaza cunostintele existente in mintea elevului
• pregateste noile asimilari
• ajuta la organizarea planificarii sau proiectarii unei activitati
• elimina memorizarea si simpla reproducere a unor definitii sau algoritmi de rezolvare a unei probleme
• invatarea devine activa si constanta
• se preteaza foarte bine la teoria constructivista a invatarii conform careia noua cunoastere trebuie integrata in structura existenta de cunostinte
• permit vizualizarea relatiilor dintre cunostintele elevului
• evaluarea pune in evidenta modul cum gandeste elevul si cum foloseste ceea ce a invatat

Ar fi si cateva dezavantaje:

• solicita mult timp -> deci un alt mod de organizare a invatarii
• nivelul standardelor este ridicat -> deci evaluarea se face pe finalitati ale curriculumului
• elevul trebuie sa respecte o rigoare si o ordine deosebite

Hartile conceptuale pot avea diverse aplicatii (tinand cont de faptul ca ele pot fi completate, dezvoltate de la un an de studii la altul -> de exemplu harta conceptuala a Apei va arata intr-un fel in clasa a II a sau a III a si mult completata la sfarsitul clasei a IV a).

• stimuleaza explozia de idei
• se creeaza solutii alternative ale aceleiasi probleme date
• usureaza intelegerea
• fac accesibila cunoasterea
• integreaza noile cunostinte in sistemul celor vechi
• micsoreaza stresul scolarilor mici
• atrag elevii in actiuni de cautare, cunoastere, invatare
• permit desfasurarea activitatilor de grup care plac mult elevilor mici.

Este foarte important ca elevii sa fie initiati cat mai de timpuriu in aceste proceduri de lucru, parcurgandu-se pasii corespunzatori raportati la particularitatile de varsta si individuale ale acestora:

pregatirea  -> formarea grupurilor

-> stabilirea temei de lucru

generarea idelor -> definirea conceptelor

structurarea ideilor -> selectarea lor

-> clasarea

reprezentarea grafica -> elaborarea hartilor conceptuale

interpretarea  -> verificarea listei de concepte

-> analiza utilitatii pentru scopurile propuse

-> analiza relatiilor dintre concepte

utilizarea hartilor conceptuale -> prezentarea unor proiecte

-> realizarea unor produse

-> intocmirea unor portofolii

In continuare sunt abordate patru aspecte ale notiunii de reusita scolara, implicit ale sistemului de evaluare:

• In prezent, aceasta reusita depinde, in primul rand, de aptitudinile elevului de a se exprima operativ in scris, care, la randul ei, este in functie de capacitatea fiecaruia de memorizare a datelor. Examenul privilegiaza, deci, aceasta capacitate, punand accentul mai mult pe cunostinte decat pe deprinderi, mai curand pe memorizare decat pe priceperea de a sesiza esenta unei probleme, in sfarsit, mai mult pe exprimarea scrisa decat pe alte forme de comunicare.
• Un alt aspect al reusitei scolare care trebuie avut in vedere si care este mai dificil de evaluat, fiind deci mai slab inregistrat la examene, il constituie capacitatea elevului de a utiliza cunostintele, de preferat aceleia de a le insusi, aptitudinea lui de a le folosi mai degraba pe plan practic decat pe plan teoretic.

O a treia problema este aceea a aptitudinilor personale si sociale: predispozitia elevului de a comunica cu altii, inclinatia spre cooperare (in interesul colectivului si al sau), spiritul de initiativa, increderea in sine, capacitatea de a lucra singur, fara supraveghere. Practic, asemenea calitati nu intra in preocuparile comisiilor de examen.

Un al patrulea aspect priveste motivatia elevului si autoangajarea, puterea de a accepta esecul fara a-i dramatiza urmarile, perseverenta, convingerea ca trebuie sa invete fara a se lasa descurajat de dificultatile intampinate. Multor elevi intrati in scoala fara motivatie, profesorii au reusit sa le cultive interesul pentru invatatura, ca o preconditie a reusitei scolare. In cazurile in care scoala n-a acordat cuvenita importanta acestui aspect, celelalte trei au fost, in mod automat, neglijate.

Avand in vedere ca tinerii care sosesc pe piata muncii trebuie ca, pe langa un nivel corespunzator de instruire scolara, sa aiba o serie de calitati in ceea ce priveste comunicarea, creativitatea, autonomia si luarea deciziilor, autorii propun, printre altele, o reconsiderare a sistemului de evaluare in cadrul examenelor, in contextul unei reforme mai ample a invatamantului.

AUTOEVALUAREA

Autoevaluarea este un demers care indeplineste o functie de reglare/autoreglare a oricarui sistem, iar experienta ne demonstreaza faptul ca atunci cand demersurile evaluatoare si/sau autoevaluatoare nu se produc, activitatea in cauza se deregleaza pana la starea in care ea inceteaza de a mai fi utila.

Cultivarea capacitatii autoevaluative devine necesara din considerente care privesc organizarea activitatii scolare.

Pentru a forma capacitati autoevaluative am folosit mai multe proceduri cum ar fi:

*"notarea reciproca" in sens de consultare a colegilor elevului evaluat;

*"autonotarea controlata" - cel evaluat si-a autoevaluat rezultatele, motivand.

Atat in, ,notarea reciproca,, cat si in, "autonotarea controlata" am cerut elevilor sa motiveze calificativul acordat; la inceput a fost mai dificil pentru ei dar reluand acest mod de evaluare s-au obisnuit si acum totul decurge foarte bine. ,,Autoevaluarea este posibila si necesara intrucat serveste cunoasterii (perceperii) de sine (autocunoasterii) si dezvoltarii constiintei de sine (autoconstiintei), aspecte esentiale ce vor da posibilitatea, cu timpul, fiecaruia sa descopere sensul propriei valori, premisa necesara oricarei depasiri; o disponibilitate privita in perspectiva educatiei permanente, care presupune angajarea individului nu numai in procesul propriei formari, ci si in actiunea de evaluare a propriei formari pentru a deveni capabili de autoperfectionare".(Ioan Cerghit,2002,p312).

Abordarea integrata a invatarii si utilizarea metodelor alternative de evaluare stimuleaza crearea unei relatii de colaborare, de incredere si respect reciproc intre invatator si elevi si intre elevi. Elevul nu se simte 'controlat', ci sprijinit. Profesorul trebuie sa fie mai mult un organizator al situatiilor de invatare si un element de legatura intre elev si societate, care mediaza si faciliteaza accesul la informatie. Implicarea elevilor in procesului didactic trebuie realizata in toate laturile acestuia predare-invatare-evaluare.

INVESTIGATIA

Investigatia atat ca modalitate de invatare cat si ca modalitate de evaluare, ofera posibilitatea elevului de a aplica in mod creativ cunostintele insusite, in situatii noi si variate, pe parcursul unui interval mai lung sau mai scurt. Ea "consta in solicitarea de a rezolva o problema teoretica sau de a realiza o activitate practica pentru care elevul este nevoit sa intreprinda o investigatie (documentare, observarea unor fenomene, experimentarea etc.) pe un interval de timp stabilit." Indeplineste mai multe functii:

• acumularea de cunostinte;
• exersarea unor abilitati de investigare a fenomenelor (de proiectare a actiunii, alegerea metodelor, emiterea unor ipoteze, culegerea si prelucrarea datelor, desprinderea concluziilor);
• exersarea abilitatilor de evaluare a capacitatii de a intreprinde asemenea demersuri;

Activitatea didactica desfasurata prin intermediul acestei practici evaluative poate sa fie organizata individual sau pe grupuri de lucru, iar aprecierea modului de realizare a investigatiei este de obicei, de tip holistic. (SNEE)

Cu ajutorul acestei metode profesorul poate sa aprecieze:

gradul in care elevii isi definesc si inteleg problema investigata;

capacitatea de a identifica si a selecta procedeele de obtinere a informatiilor, de colectare si organizare a datelor;

abilitatea de a formula si testa ipotezele;

felul in care elevul prezinta metodele de investigatie folosite;

conciziunea si validitatea raportului-analiza a rezultatelor obtinute;

Toate acestea, corelate cu gradul de complexitate al sarcinii de lucru si cu natura disciplinei de studiu fac din metoda investigatiei un veritabil instrument de analiza si apreciere a cunostintelor, capacitatilor si a personalitatii elevului.

CONCLUZII

Este recunoscut faptul ca aceste metode de evaluare constituie o alternativa la formulele traditionale a caror prezenta domina. Alternativele oferite constituie optiuni metodologice si instrumentale care imbogatesc practica evaluativa evitand rutina si monotonia. Valentele formative le recomanda sustinut in acest sens. Este cazul, in special, al portofoliului, al proiectului, al hartilor conceptuale, al investigatiei care, in afara faptului ca reprezinta importante instrumente de evaluare, constituie in primul rand sarcini de lucru a caror rezolvare stimuleaza invatarea de tip euristic.

Valentele formative care sustin aceste metode alternative ca practici de succes atat pentru evaluare cat si pentru realizarea obiectivului central al invatamantului si anume invatarea, sunt urmatoarele:

• stimuleaza implicarea activa in sarcina a elevilor, acestia fiind mai constienti de responsabilitatea ce si-o asuma;
• asigura o mai buna punere in practica a cunostintelor, exersarea priceperilor si capacitatilor in variate contexte si situatii;
• asigura o mai buna clarificare conceptuala si o integrare usoara a cunostintelor asimilate in sistemul notional, devenind astfel operationale;
• unele dintre ele, cum ar fi portofoliul, ofera o perspectiva de ansamblu asupra activitatii elevului pe o perioada mai lunga de timp, depasind neajunsurile altor metode traditionale de evaluare cu caracter de sondaj in materie si intre elevi;
• asigura un demers interactiv al actelor de predare-evaluare, adaptat nevoilor de individualizare a sarcinilor de lucru pentru fiecare elev, valorificand si stimuland potentialul creativ si originalitatea acestuia;
• descurajeaza practicile de speculare sau de invatare doar pentru nota;
• reduce factorul stres in masura in care profesorul este un consilier, iar evaluarea are ca scop in primul rand imbunatatirea activitatii si stimularea elevului si nu sanctionarea cu orice pret, activitatile de evaluare cuprinzand materiale elaborate de-a lungul unui interval mai mare de timp.

Utilizarea metodelor alternative de evaluare incurajeaza crearea unui climat de invatare placut, relaxat, elevii fiind evaluati in mediul obisnuit de invatare, prin sarcini contextualizate; realizeaza experimente, elaboreaza proiecte, alcatuiesc portofolii, acestea fiind in acelasi timp sarcini de instruire si probe de evaluare. Este important ca elevii sa inteleaga criteriile de evaluare, procesul evaluativ, pentru a putea reflecta asupra performantelor obtinute, a le explica si a gasi modalitati de progres. Elevii nu trebuie evaluati unii in raport cu ceilalti, scopul nu este de a-i ierarhiza, ci de a vedea evolutia, progresul, achizitiile.