Scrigroup - Documente si articole

     

HomeDocumenteUploadResurseAlte limbi doc
Gradinita

INCEPUTURILE CONSTITUIRII PEDAGOGIEI CA STIINTA

didactica pedagogie



+ Font mai mare | - Font mai mic



INCEPUTURILE CONSTITUIRII PEDAGOGIEI CA STIINTA

Johann Friedrich Herbart

Desi Pestalozzi ne-a lasat o suma de principii admise mai apoi de stiinta pedagogica, acestora le lipsea intrucatva justificarea stiintifica, din punct de vedere al fondului si sistematizarea din punct de vedere al formei. Herbart a incercat sa elimine aceste lipsuri printr-un sistem pedagogic bine articulat, la baza caruia a pus un sistem filosofic(in special etica) si psihologia. El a fost si pedagog practician, ocupandu-se de educarea copiilor unui baron elvetian pe nume Steiger si a infiintat un seminar pedagogic la Universitatea din Konigsberg, unde era profesor de pedagogie. Dintre lucrarile sale mai insemnate putem retine: Despre aplicarea psihologiei in pedagogie(1831) si Prelegeri pedagogice



Pedagogia, considera Herbart, trebuie sa-si ridice constructia teoretica pe temelia altor doua discipline: etica si psihologia, ambele avand la baza o metafizica. Etica intrucat indica scopul educatiei, psihologia pentru ca arata calea prin care se asigura atingerea scopului. Nemultumit insa de conceptiile etice si psihologice din epoca sa, Herbart s-a angajat sa elaboreze o noua etica si o noua psihologie, pe care sa-si cladeasca, mai apoi, teoria asupra educatiei.

Actiunile umane, aprecia Herbart, sunt morale daca corespund urmatoarelor idei etice:

Ideea de libertate interioara, care exprima armonia dintre judecata si vointa; omul care actioneaza in conformitate cu gandurile sale este un om liber.

Ideea de perfectiune, care reflecta nazuintele multilaterale ale omului si subordonarea lor unui scop.

Ideea de bunavointa, care reflecta armonia dintre vointa unuia si a celorlalti oameni, tendinta de a evita conflictele.

Ideea dreptului, care se manifesta in calitatea de a simti daca un lucru e drept sau nu si in renuntarea, pe aceasta baza, la conflicte.

Ideea de echitate, care reflecta faptul ca binele trebuie rasplatit cu bine, iar raul trebuie pedepsit.

Herbart considera aceste idei morale ca fiind vesnice, independente de societate, de schimbarile pe care aceasta le cunoaste. Un punct de vedere idealist si intelectualist, care se regaseste si in conceptia sa psihologica.

Herbart neaga existenta unor facultati psihice/forte innascute. Sufletul este o 'reala', care, in starea sa originara, este o 'tabula rasa'; el se formeaza treptat, datorita reprezentarilor dobandite prin perceptii. Fenomenele sufletesti rezulta din raportul pe care il are reala suflet cu altele din afara, in primul rand cu reala corp. Pe reprezentarile dobandite in urma acestui raport se bazeaza intreaga viata sufleteasca. Derivarea intregii vieti sufletesti din reprezentari si din raporturile dintre ele urmeaza anumite legi, care formeaza la un loc ceea ce Herbart numeste 'mecanismul psihic'. Iata o asemenea lege: Reprezentarile care au acelasi continut se asociaza si se reproduc. Pe aceasta miscare a reprezentarilor se bazeaza nu numai viata sufleteasca intelectuala, ci si cea afectiva si volitionala.

Herbart stabileste idealul educatiei pornind de la etica; acesta trebuie sa fie moral, deoarece omul ideal e acela care se supune ideilor morale in toata activitatea sa. Trei sunt elementele constitutive ale idealului moral: caracterul, energia si moralitatea. Acest ideal al educatiei este exprimat prin formula: 'taria de caracter a moralitatii' sau 'caracter energic si moral'. Toate cele trei elemente constitutive se cuprind in cele cinci idei morale pe care le-am amintit anterior: caracterul e cuprins in ideea libertatii interne, energia in ideea de perfectiune si moralitatea in ideile de bunatate, dreptate si rasplata.

Ce mijloace sa folosim pentru realizarea acestui ideal? Daca idealul sau scopul educatiei ni-l fixeaza morala, mijloacele ni le ofera psihologia. Dar cum vom ajunge sa realizam idealul educativ? In Prelegeri pedagogice, Herbart considera ca in pedagogia generala exista trei notiuni principale: 'guvernarea', 'invatamantul educativ' si 'educatia morala'. Toate acestea trei alcatuiesc educatia.

A)Guvernarea. Este educatia fara instructie si prin intermediul sau se formeaza ideile morale. Ea cuprinde restrictiile si constrangerea pe care trebuie sa le simta copilul inca inainte de a merge la scoala. Mijloacele guvernarii sunt ocuparea si supravegherea. Pentru a fi deprinsi cu ordinea, copiii trebuie ocupati cu jocuri sau alte activitati potrivite varstei. In timpul acesta, ei vor fi supravegheati, educatorul formuland ordine si interdictii menite sa-i indemne la ascultare. Guvernarea este oarecum asemanatoare 'dresajului' si are in vedere varsta la care copilul nu poate fi educat in sensul dobandirii ideilor morale.

B)Invatamantul educativ. Este o modalitate de ocupare a copiilor apti pentru acest proces, pentru ceilalti recomandandu-se munca fizica la un patron. Spre deosebire de guvernare, invatamantul se ocupa de viitor, urmarind doua scopuri:

1. unul indepartat, constand in dobandirea virtutii;

2. altul apropiat, care faciliteaza atingerea scopului indepartat si anume multilateralitatea interesului.

Realizarea scopului indepartat presupune insusirea ideilor morale si punerea de acord a vointei elevului cu ele. Instructia devine, astfel, mijlocul principal de realizare a educatiei. Atingerea acestui scop indepartat este precedata si pregatita prin realizarea obiectivului ei apropiat: multilateralitatea interesului.

Primirea cunostintelor cu indiferenta ii apare lui Herbart ca un depozit limitat de reprezentari. Interesul este o conditie pe care trebuie sa o indeplineasca o idee pentru a produce sentimente si acte de vointa. Dar ce este interesul? In Prelegeri pedagogice se spune: 'Interes inseamna, in genere, felul activitatii spirituale, pe care trebuie sa o provoace invatamantul intrucat nu se margineste numai la simpla stiinta'. El reprezinta tranzitia de la reprezentari la fapte, de la idee la actiune.

Trebuie realizata insa o distinctie intre interesul ca scop si interesul ca mijloc. Interesul ca mijloc este o stare trecatoare pe care o provocam pentru a ajuta asimilarea cunostintelor. Daca, de exemplu, la o lectie de stiintele naturii asupra unei plante sau unui animal, prezentam elevilor planta sau animalul aceasta prezentare are, pe langa valoarea intuitiva, si importanta ca ne ajuta sa interesam pe elevi pentru un anume grup de cunostinte. Daca insa organizam biblioteci scolare cu scopul de a dezvolta gustul elevilor pentru literatura, atunci impresiile si cunostintele sunt un mijloc, iar scopul este formarea unei directive constante, care nu dispare deodata cu obiectul care a provocat-o. In cazul acesta, nu urmarim interesul pentru un anumit obiect, ci interesul ca forma generala, aplicabila si la alte obiecte. Prin urmare, aici invatamantul este un mijloc, iar interesul e un scop. Si acest interes-scop trebuie sa-l aiba in vedere cu deosebire invatamantul.

Educatorul trebuie sa vada in copil pe viitorul adult si, ca atare, sa prevada scopurile pe care si le va propune copilul cand va fi mare. Dar fiindca acest lucru nu se poate realiza, deoarece nu putem prevedea ce forme concrete va lua activitatea sa viitoare, iar pe de alta parte, pe langa specializarea intr-o activitate e necesar ca spiritul individului sa aiba o mare putere de receptivitate in multe alte ramuri de activitate, vom cauta sa dezvoltam la copil o receptivitate multilaterala, cultivandu-i un interes multilateral.

Herbart distingea sase tipuri de interese provocate prin raportarea la cunoasterea lucrurilor si la cunoasterea oamenilor(vietii sociale):

1. Interesul empiric, provocat de perceptia imediata a lucrurilor, de noutatea trasaturilor lor, care vin in contact cu simturile(Se manifesta prin intrebarea: Ce este aceasta?).

2. Interesul speculativ, dezvoltat de reflectia asupra lucrurilor(Se manifesta prin intrebarea: Pentru ce?).

3. Interesul estetic, rezultat din contemplarea lucrurilor, din aprecierea artistica a lor.

4. Interesul moral simpatetic, care este indreptat spre membrii familiei si cunoscutii cei mai apropiati; este relevat de simpatia copilului cu toti acestia.

5. Interesul social, care este dezvoltat de reflectia asupra relatiilor cu societatea si este indreptat spre un cerc mai larg de oameni, spre patrie, spre umanitate.

6. Interesul religios, care este rezultat din contemplarea creatiei divine.

Aceste tipuri de interes ne reamintesc principiul culturii formative al lui Pestalozzi, care cere sa cultivam fortele sufletesti ale copilului, cu toate ca la Herbart nu este vorba de o dezvoltare a acestor forte ca scop al invatamantului. Scopul invatamantului, dupa Herbart, este acela de a cultiva la fiecare materie de studiu cat mai multe interese si sa se utilizeze pentru stimularea fiecaruia cat mai multe obiecte de studiu.

Baza interesului este asigurata de atentie, deoarece acesta este o manifestare activa a intelectului. Daca ne gandim la deosebirea dintre atentia voluntara si cea involuntara, e de la sine inteles ca la baza interesului, care e o activitate libera si placuta, sta atentia involuntara. Dar atentia e numai baza interesului ca scop; cand e vorba de interesul ca mijloc, atunci raportul se schimba, in sensul ca interesul e baza atentiei(tinem o lectie interesanta pentru a destepta atentia). Nu trebuie sa ne inchipuim ca Herbart ignora atentia voluntara. In activitatea intelectuala cand, de exemplu, memoram ceva care presupune efort, atentia voluntara este necesara.

Herbart distinge doua categorii ale atentiei involuntare:

a)Perceptiva, care e provocata de impresiile vii ale simturilor si e conditionata in scoala de metoda intuitiei;

b)Aperceptiva, care se bazeaza pe legatura ideilor noi cu cele aflate in constiinta: asimilarea ideilor noi, deci intelegerea se face prin intermediul ideilor vechi asemanatoare. Fara ea, atentia perceptiva nu se poate mentine pentru mult timp la un nivel ridicat si invatarea nu ar fi posibila.

Pornind de la teoria aperceptiei, a interesului multilateral si a atentiei involuntare, Herbart a trecut la elaborarea unei teorii privind desfasurarea procesului de dobandire a cunostintelor: teoria treptelor psihologice. El stabileste patru operatii ale procesului de insusire a cunostintelor: claritatea, asocierea, sistema si metoda, corespunzatoare a doua trepte: patrunderea(operatiile 1-2) si reflexia(operatiile 3-4).

Am vazut ca pentru Herbart scopul invatamantului este interesul multilateral. Dar interesul presupune claritate, deoarece ideile confuze nu pot produce interes. Claritatea, la randul ei, presupune izolarea cunostintelor multiple si variate, deoarece numai sa ne putem concentra atentia asupra fiecarui element in parte, pentru a-l putea patrunde bine(cunoaste, intelege). Pe de alta parte, multilateralitatea presupune o mare varietate de cunostinte. Sunt deci doua cerinte de indeplinit:

A oferi elevului cunostinte clare;



A oferi elevului multe cunostinte;

De aceea, Herbart recomanda:

a)O analiza amanuntita a fiecarui element in parte, pentru a-l clarifica, adica pentru a-l patrunde(intelege) bine;

b)Aceasta aprofundare izolata(analitica) provoaca insa o dispersare a sufletului(intelectului), o incoerenta a elementelor din cunostinte, adica o stare opusa aceleia urmarita de invatamant, care tinde sa organizeze ideile, sa creeze o unitate a elementelor aflate in constiinta.

De aceea, dupa ce fiecare element a fost bine patruns, trebuie sa urmeze pe de o parte sinteza elementelor izolate, pe de alta parte, proiectarea realitatii in personalitatea elevului.

Trecerea de la analiza la sinteza se realizeaza prin asociatii involuntare, ceea ce constituie o generalizare sau o desprindere a ideilor. Procesul de proiectare a realitatii, redusa la aceste generalizari(idei) in personalitatea individului, este numit reflexie. Fara reflexie s-ar produce o dispersare a personalitatii, fiindca insusirea si intelegerea diverselor elemente ale cunoasterii presupune o unitate. Reflectarea lor in intelectul elevului, legatura lor cu principiile si convingerile sale, le integreaza in structura cognitiva a personalitatii lui. Procesul se continua cu exersarea gandirii prin aplicarea generalizarilor stabilite la noi cazuri concrete, in scopul cultivarii unei gandiri metodice. Acestei operatii Herbart i-a spus metoda.

Plecand de la astfel de consideratii psihologice, Herbart a elaborat o teorie a lectiei, care, pentru acele vremuri, a insemnat un pas important in constituirea didacticii(pedagogiei) ca stiinta. El distingea doua modalitati de desfasurare a procesului instructiv-educativ:

a)O modalitate analitica. Scolarul isi exprima mai intai ideile sale, care sunt mai apoi explicate si completate sub conducerea cadrului didactic. Acest tip de invatare are un caracter intuitiv, pentru ca recurge la experienta elevului ca izvor de cunostinte;

b)O modalitate sintetica. Cadrul didactic hotaraste mersul activitatii elevilor; instructia are un caracter descriptiv.

Modalitatea analitica sugerata, Herbart demonstreaza ca nu era strain de ideea unui invatamant intemeiat pe activitatea elevului, care, in conceptia lui, asigura respectarea unei importante cerinte: 'tineretul sa-si pastreze vioiciunea sa naturala'. Cu toate acestea, el nu a insistat asupra activizarii elevilor in procesul instructiv, asa cum a facut, de exemplu, Diesterweg. Mai mult decat atat, el subaprecia diferentele individuale dintre elevi, inclinatiile si interesele lor diferite, metoda de lucru propusa obligandu-i pe toti la acelasi ritm de lucru. Accentul se punea pe receptarea cunostintelor, favorizand starea pasiva a elevilor.

C)Educatia morala. Cea de-a treia notiune principala a pedagogiei trimite la procesul prin care se desavarseste opera inceputa prin invatamant, de cultivare a virtutii. La aceasta se ajunge prin insusirea celor cinci idei morale amintite si fixarea lor in atitudinile individului.

Herbart distinge intre educatia morala indirecta - realizata prin invatamant - si educatia morala directa. In ce consta aceasta de pe urma? Am vazut ca in scopul general al educatiei sunt cuprinse trei notiuni fundamentale: caracterul(consecventa), energia si moralitatea. Invatamantul asigura doar moralitatea si un impuls catre vointa(interesul), dar nu ne da energia si consecventa, care raman pe seama educatiei directe. Altfel spus, invatamantul ne duce pana la interes. Tranzitia de la dorinta la vointa se face insa prin intermediul deprinderilor. Cum se poate intampla acest lucru? Prin intermediul consecventei(caracterului).

Herbart opereaza distinctia intre caracterul obiectiv si cel subiectiv. Primul este alcatuit atat din elementele mostenite, cat si din elementele dobandite prin influentele din afara; cel de-al doilea este constituit din vointa ce se manifesta in momentul in care elementele mostenite si cele castigate sunt apreciate in raport cu principiile morale. Caracterul subiectiv incepe sa se manifeste din momentul in care individul este capabil de autoapreciere si actiune in scopul transformarii caracterului obiectiv potrivit ideilor morale. Cum acest moment intervine relativ tarziu in viata individului, procesul educatiei morale trebuie sa inceapa cu formarea deprinderilor favorabile moralitatii. Acestea vor constitui caracterul obiectiv in momentul manifestarii caracterului subiectiv. Existenta unor deprinderi favorabile moralitatii va ingadui punerea in aplicare cu mai multa usurinta a principiilor morale.

Sarcini de lucru:

1.In opinia lui Herbart, educatia religioasa contribuie la moralizarea omului. In perspectiva acestei idei, aratati care este valoarea formativa a religiei, ca disciplina scolara.




Politica de confidentialitate | Termeni si conditii de utilizare



DISTRIBUIE DOCUMENTUL

Comentarii


Vizualizari: 2542
Importanta: rank

Comenteaza documentul:

Te rugam sa te autentifici sau sa iti faci cont pentru a putea comenta

Creaza cont nou

Termeni si conditii de utilizare | Contact
© SCRIGROUP 2024 . All rights reserved