Pedagogia – stiinta despre educatie

Pedagogia – stiinta despre educatie

Pedagogia (gr. pais, paidos – copil, agein – a educa sau agoge - a conduce, a îndruma) este – potrivit semnificatiilor etimologice - stiinta conducerii si îndrumarii copilului[1]/individului uman pe calea devenirii sale, conducere de la stadiul de fiinta dependenta, la stadiul de fiinta autonoma. Este stiinta care descrie, explica, prevede si controleaza procesul educational, implicatiile sale asupra formarii personalitatii umane în toate dimensiunile acesteia: cognitiv, afectiv-motivational, comportamental.

În egala masura, pedagogia sintetizeaza în concepte stiintifice aspectele educationale ale devenirii personalitatii umane în conditiile specifice ale activitatii de educare, în institutii sau în cadru neinstitutionalizat. Ca teorie a educatiei si despre educatie, pedagogia îsi propune sa orienteze activitatea practica (educationala) a tuturor factorilor implicati, direct sau/si indirect, în acest proces complex.

În tara noastra, termenul de „pedagogie” s-a consacrat începând cu secolul al XVIII-lea, fiind mentionat în lucrarea lui Iosif Moesiodax –„Tratat despre educatia copiilor sau Pedagogia”, definind pedagogia drept „…o metoda care îndrumeaza moravurile copiilor spre virtuti si le pregateste sufletul spre dragostea fata de însusirea învataturilor”, fiind în acelasi timp „…una dintre cele mai grele îndeletniciri de care viata omeneasca are nevoie.” Pedagogia ocupând – în viziunea autorului „ …locul cel dintâi si având scopul sa aduca lumina dascalului ca sa înteleaga mai bine ce are de facut.”( dupa E. Joita, 1999)

Pedagogia[2] este stiinta si arta, în acelasi timp.[3] Este stiinta prin cercetarile pe care le realizeaza independent si în colaborare cu celelalte stiinte (psihologie, biologie, sociologie, etc) dar este si arta, prin aplicarea adevarurilor descoperite. Poate fi arta, pentru ca procesul de educare/formare/dezvoltare a personalitatii umane este, în esenta, un proces creator, dar si pentru ca modul în care pot fi valorificate rezultatele cunoasterii pedagogice în planul actiunii educationale concrete este pus sub semnul artisticului, al actiunii ca arta (arta de a face educatie).

C. Cucos (1996, p. 22), abordând pedagogia ca interogatie asupra educatiei, nu crede ca „pedagogia este o arta – decât în cazuri speciale, când pedagogul este un artist al cuvântului, care scrie o pedagogie expresiva, asemenea literaturii; putem spune ca J.J. Rousseau este un pedagog-artist - Calitatea de arta apartine practicii paideutice, deci, educatia poate fi o arta.”[4]

Desigur ca sintagma „arta si stiinta a educatiei” ascunde în realitate o contradictie epistemologica, în sensul ca o disciplina anume nu poate fi în acelasi timp si arta si stiinta, pentru ca s-ar raporta la doua moduri diferite si simetrice de cunoastere a realitatii. Arta implica o cunoastere sintetica si intuitiva, bazata pe imagini, în timp ce stiinta presupune o cunoastere analitica, rationala, conceptualizata. (C. Bârzea, 1998)

Tabelul nr. 1 Cunoasterea stiintifica si cunoasterea artistica

(dupa C. Bârzea, 1998, p. 26)

Analiza diverselor moduri de a defini pedagogia permite identificarea a trei conceptii[5] diferite cu privire la statutul epistemologic al acesteia:

Pedagogia este o disciplina normativa care se ocupa îndeosebi de finalitatile educatiei, într-o dubla determinare: aceea a disponibilitatilor/aspiratiilor individului, ale omului, pe de o parte, a cerintelor si determinarilor/comenzilor sociale, pe de alta parte

Pedagogia este o arta, adica o abilitate cu caracter practic[6] rezultata din intuitia educatorului, exprimându-se printr-un set de tehnici de lucru a caror valabilitate si aplicabilitate sunt impuse prin utilizare si eficienta[7]

Pedagogia este o disciplina stiintifica orientata spre descrierea si explicarea fenomenului educational; este o stiinta socio-umana care împrumuta metodologia stiintelor socio-umane, aplicându-o la cercetarea educatiei; este o disciplina aplicata, fiind, în relatie cu disciplinele – mama (îndeosebi cu psihologia) în aceleasi raporturi pe care le are medicina cu fiziologia

Pedagogia – ca principala stiinta a educatiei - îndeplineste conditiile necesare pentru a fi considerata stiinta de drept în „comunitatea” stiintelor socio-umane (C. Cucos, 2002, p. 17):

Dispune de un obiect de studiu – fenomenul educativ

Dispune de o serie de metode specifice sau adaptate pentru a cerceta si explica procesele paideutice; dispune de un instrumentar investigativ, relativ autonom, care permite investigarea unor noi fatete, aspecte ale procesului educational

Inovatia pedagogica ajunge la decelarea si stabilirea unor regularitati (legitati), a unor norme care pot fi identificate la nivelul structural si functional al educatiei

Rezultatele cercetarii si reflectiei pedagogice sunt stocate în ansambluri explicativ/interpretative numite teorii; explicatia pedagogica a atins stadiul unei teorii consistente, sistematice, capabile de a-l instrumentaliza pe cel care practica educatia sau cercetarea fenomenului educational, conferindu-i astfel, pedagogiei, statutul de stiinta a educatiei

Pedagogia s-a diferentiat pe parcursul evolutiei sale, parcurgând mai multe etape, de la stadiul reflectarii în constiinta comuna a oamenilor a faptelor si actiunilor de sorginte educationala, înspre etapa analizei stiintifice, sistematice a fenomenului educational. Putem astfel distinge urmatoarele etape în devenirea pedagogiei[8] ca stiinta asupra educatiei:

Stadiul reflectarii spontane, accidentale, ocazionale a fenomenului educational în constiinta oamenilor, cu un pronuntat caracter de oralitate, de transmitere prin „viu grai” a „învataturilor” despre educatie, dinspre generatia adulta, spre generatia tânara; este o pedagogie populara, un cumul de observatii, generalizari sau abstractizari spontane, exprimate în proverbe, judecati empirice, cumul de informatii care sintetizeaza experienta educativa a comunitatilor, nestructurat teoretic, dar cu o forta deosebita în plan practic, exprimat sub forma etosului moral al familiei, al comunitatilor, etc

Stadiul unor preocupari relativ sistematice cu privire la descrierea/explicarea aspectelor care vizeaza devenirea personalitatii umane si care se materializeaza în scrierea unor opere cu caracter filosofic (cel mai adesea), politic sau literar, care „ating” si probleme specifice ale modului în care trebuie „îngrijiti”, „cultivati”, „condusi” copiii pe traseul desavârsirii lor ca fiinte sociale si care îmbraca adeseori forma unor prescriptii, „retete” de natura educationala; este o   pedagogie filosofica – gândire pedagogica bazata pe deductie filosofica, pe intuitii ale marilor gânditori; aproape toti marii filosofi ai omenirii au formulat idei cu privire la educatie: Socrate, Platon, Aristotel, Rousseau, etc.)

Etapa stiintifica, plasata la nivelul secolului al XVII-lea, când se constata existenta unor preocupari sistematice referitoare la organizarea si realizarea practica a educatiei, pe de o parte, de constituire a unor teorii (sisteme de gândire) pedagogice care sa orienteze, sa fundamenteze practica educationala. În legatura cu momentul aparitiei unor preocupari sistematice si coerente cu privire la educatie, trebuie sa mentionam aparitia a ceea ce se considera a fi prima opera cu caracter pedagogic, lucrarea lui Jan Amos Comenius (Komenski), Didactica Magna.

o      Pedagogia experimentala – aparuta în a doua jumatate a sec. al XIX-lea prin utilizarea metodei experimentale în studierea fenomenelor educationale, a altor metode de analiza si interpretare a datelor obtinute.

Asistam în prezent la o cercetare interdisciplinara a fenomenelor educationale, intensificându-se astfel legaturile pedagogiei cu alte discipline stiintifice: genetica, politologia, statistica, cibernetica, etc.

În concluzie, pedagogia este:

Stiinta din domeniul social, stiinta socio-umana

Stiinta fenomenului educational sub multiplele sale aspecte

Stiinta predominant teoretica cu o puternica orientare practica

Stiinta analitica, descriptiva, normativa, recomanda principii, reguli, descrie si analizeaza fenomenul educational, stiinta sintetica prin generalizarile oferite domeniului practic

Stiinta nomotetica, stabilind norme si principii cu caracter legic

Obiectul de studiu al pedagogiei este fenomenul educational în multiplele sale ipostaze:

Fenomen complex de conservare si transmitere a experientei sociale, a sistemului de valori materiale si spirituale, de la generatiile anterioare la generatiile actuale, asigurându-se astfel continuitatea evolutiva a societatii dar si progresul culturii si civilizatiei umane

Proces psihogenetic de ridicare a fiintei umane de la starea de natura la starea de cultura, la statutul de fiinta sociala, modelata cultural

Proces constient de modelare a personalitatii într-un context social istoric determinat, dar si în perspectiva societatii viitoare