STRATEGII DE PROMOVARE A SUCCESULUI SCOLAR IN CICLUL PRIMAR

Literatura de specialitate grupeaza aceste strategii in trei mari domenii, aflate in interactiune:

1. strategii de natura pedagogica;

2. strategii de natura psiho-socio-fiziologica;

3. strategii de natura familiala.

Strategiile de natura pedagogica sunt numeroase; printre cele mai importante sunt:

Ø      calitatea si modernitatea curriculum-ului (planuri, programe analitice, manuale scolare);

Ø      nivelul pregatirii psihopedagogice a invatatorilor, pe baza careia sa manifeste o deosebita maiestrie pedagogica si un elevat si dinamic tact pedagogic;

Ø      o moderna si completa baza tehnico-materiala necesara activitatii instructiv-educative;

Ø      folosirea de strategii didactice moderne, care sa determine caracterul activ-participativ al elevilor in actul invatarii si care sa asigure accesibilitatea si operationalitatea cunostintelor insusite;

Ø      concomitent cu o tratare frontala a elevilor, sa fie prezenta activ si permanent o tratare individuala si diferentiata a acestora, urmarindu-se valorificarea la nivel de inalta performanta a posibilitatilor individuale ale subiectilor actului instructiv-educativ (capacitati intelectuale, aptitudini, interese, aspiratii etc.);

Ø      asigurarea transferului de cunostinte;

Ø      relatii democratice intre elevi si educatori.

Ø      Promovarea colaborarii dintre scoala si familie, prin organizarea de sedinte, consultatii, parteneriate, actiuni comune cu parintii

Strategii de ordin psiho-socio-fiziologic:

Ø      organismul bine dezvoltat, sanatos, puternic si echilibrat;

Ø      asigurarea unui psihic normal, echilibrat, capabil sa dezvolte o activitate intelectuala, afectiva, volitiva etc. (In cadrul acestei strategii un rol foarte important il ocupa starea de pregatire a copilului pentru activitatea scolara, lucru care se realizeaza in mare masura in cadrul gradinitei, la grupa pregatitoare si in clasa I);

Ø      asigurarea unor relatii interumane si sociale favorabile(favorizarea relatiilor optime in cadrul grupului de elevi)

Strategiile de natura familiala reprezinta conditii de obtinere a succesului scolar:

Ø      prezenta unui grup familial inchegat;

Ø      familia trebuie sa fie preocupata constant pentru educatia elevilor;

Ø      cultivarea de catre parinti a atitudinii serioase fata de scoala si implicit fata de invatatura;

Ø      asigurarea in familie a unor conditii favorabile pentru invatatura si cultura;

Ø      cultivarea din partea parintilor a spiritului de independenta si invatatura, pastrand totodata si autoritarism fata de copii (trebuie sa existe un simt al masurii in atitudinea si exigentele parintilor).

Copilul, acest "Candidat la umanitate", dobandeste, prin intermediul procesului de invatamant, cele mai noi achizitii din toate domeniile, in scopul unei pregatiri temeinice pentru a raspunde exigentelor societatii; C. Cretu (1997) sustine necesitatea unui curriculum diferentiat, ca strategie de promovare a succesului scolar prin aplicarea careia se poate ajunge la reducerea subrealizarilor scolare si la o mai eficienta si comoda "exprimare" a "excelentei intelectuale".

Tratarea diferentiata favorizeaza mai mult reusita scolara comparativ cu abordarea frontala a invatarii, deoarece ofera un cadru metodologic individualizarii procesului de invatare

Tratarea diferentiata a elevilor va avea in vedere urmatoarele aspecte: :

construirea strategiilor de invatare adecvate la posibilitatilor interne ale elevului;

detecteze dificultatilor la invatatura ale elevilor prin utilizarea fiselor de observatie;

ilustrarea evolutiei pregatirii elevilor pe o perioada delimitata de instruire.

Copiii si, in special, scolarii mici au nevoie de un anume tip de exigenta dublat de un anume tip de toleranta cu scop stimulativ. Pasiunea pentru un anumit obiect de invatamant se dezvolta in relatie directa cu rezultatele bune obtinute in acest domeniu de studiu. Se impune deci ca elevul sa fie ajutat sa obtina bune rezultate la invatatura, care sa-i rasplateasca asteptarile pe masura efortului depus si sa se bucure de succes. Calea cea mai sigura in acest sens o reprezinta tratarea diferentiata a elevilor, in functie de posibilitatile lor interne, de interesele si aptitudinile prin care se exprima domeniul lor de "excelenta".

Actiunile instructiv-educative reusite sunt acele conditii pedagogice care asigura succesul scolar al elevului. Transformand in mod real si in sensul dorit personalitatea scolarului, invatatorul il ajuta sa devina capabil sa rezolve problemele si sa realizeze sarcinile scolare la nivelul cerintelor instructiv-educative, care, o data cu trecerea de la o clasa la alta, devin din ce in ce mai complexe si mai variate. La randul lor, realizarea efectiva a activitatilor si asimilarea, interiorizarea reala a cerintelor scolare determina schimbari profunde in structura personalitatii scolare. Relatia dintre actiunea pedagogica si dezvoltarea psihica a elevului presupune ca obiectivele pedagogice formulate in termeni generali sa fie transcrise intr-un sistem de actiuni si operatii didactice concrete, accesibile fiecarui invatator. Transcrierea generalului in particular devine posibila din momentul in care "arta" de a instrui si a educa se transforma in "stiinta experimentala" a formarii omului.

Se stie ca stiinta si practica educatiei nu se rezuma la constatari ca: "elevul nu intelege" sau "elevul nu este capabil, nu vrea, nu-i place etc.", care nu sunt decat simple clisee negative ce pot submina nu numai reusita scolara a elevului, ci insasi finalitatea activitatii didactice. O veritabila inteligenta sau o motivatie reala pentru activitatea scolara poate fi formata numai prin realizarea unui asemenea sistem de obiective instructiv-educative, care transforma in mod continuu activitatea elevului si prin aceasta insasi inteligenta, motivatia, atitudinea sa. Problema pedagogica consta doar in gasirea acelei cai care sporeste, perfectioneaza in mod real competenta elevului in activitatea scolara.

In canalizarea spre munca scolara a curiozitatii si a activismului natural al copilului, tactul pedagogic este conditia decisiva a transformarii curiozitatii infantile, inca generala si nespecializata, in interese cognitive, in trebuinta de realizare (de performanta), ceea ce marcheaza cristalizarea motivatiei intrinseci in activitatea scolara. Un educator abil creeaza situatii didactice potrivite obiectivelor concrete, imprimand procesului instructiv-educativ continutul si structura dorita, directia si ritmul adecvat, mentinand astfel nivelul optim de activare a elevului de-a lungul activitatii sale. Dascalul care colaboreaza efectiv cu elevul, incitandu-l sa argumenteze si sa contraargumenteze, permitandu-i sa "descopere" informatii noi schimba in esenta personalitatea elevului, contribuind din plin la realizarea potentialitatilor, la crearea placerii de a munci si a atitudinii pozitive a elevului fata de activitatea scolara.

Reusita scolara a copilului, care rezulta din interactiunea factorilor psihofiziologici, pedagogici si sociali, indica atat dorinta si capacitatea elevului de a se adapta la cerintele muncii scolare, cat si preocuparea si capacitatea cadrului didactic de a crea un mediu scolar predominant "selectiv" sau "adaptativ". Succesul scolar este un "barometru" al gradului de adaptare scolara a elevului, fara a fi un scop in sine, asa cum poate deveni el in unele cazuri. Ca un principiu general se poate retine ideea ca reusita scolara a elevului trebuie sa fie maxima posibila nu numai in raport cu cerintele externe, ci si cu posibilitatile interne ale elevului. Orice progres inregistrat in activitatea de invatare, in sensul depasirii unei dificultati anterioare se asociaza cu ideea de succes scolar.

Alaturi de relevarea capacitatii de adaptare scolara a elevului, reusita scolara furnizeaza informatii si despre calitatea actiunii pedagogice si personalitatea cadrului didactic, factori care conditioneaza in mare masura succesul celui dintai. Astfel, capacitatea invatatorului de a-l conduce si a-l apropia de elev de nivelul si de logica stiintei, prin logica activitatii didactice, este o conditie importanta a succesului scolar, mai ales in cazul acelora care prezinta aptitudini scolare mai slab dezvoltate.

De cele mai multe ori, familia vine in sprijinul scolii pentru ameliorarea reusitei scolare a elevului, dar uneori "valorile" promovate in familie nu coincid intrutotul cu cele cultivate in scoala. Colaborarea reala intre scoala si familie, mai ales in cazul elevilor slabi la invatatura, poate fi un factor favorizant al invingerii de catre elev a dificultatilor scolare.

Ori de cate ori reusita scolara a elevului ramane sub nivelul posibilitatilor sale, se cer interventii psihopedagogice prompte in vederea detectarii si combaterii cauzelor reusitelor inferioare. Contributiile valoroase ale biologiei, psihologiei, medicinii etc. la consolidarea "stiintei educatiei" au creat premisele conceptuale si metodologice necesare pentru a mari eficienta activitatii instructiv-educative, care este calea cea mai sigura a lichidarii si a prevenirii inadaptarilor si a pierderilor scolare.

Pentru ca modificarile initiate in continutul sau in metodele de invatamant sa fie reale si eficiente, se impune totodata si modernizarea formelor de organizare a activitatii instructiv-educative, schimbarea conceptiei cadrelor didactice despre invatamant, modernizarea evaluarii randamentului scolar, schimbarea relatiei cadru didactic-elev etc. Pe scurt, pentru a fi eficienta, orice incercare de modernizare a invatamantului presupune adoptarea perspectivei sistematice, adica punerea in discutie a organizarii scolii insasi. Se impune din acest punct de vedere, adoptarea unei strategii de instruire care sa conduca la crearea unui mediu scolar cu valente pozitive asupra desfasurarii propriu-zise a procesului de invatamant. Se au in vedere asemenea masuri cum ar fi: competenta si prestigiul profesional al educatorului, marimea si structura colectivului de elevi, baza materiala din scoala, calitatea procesului didactic, climatul de munca din scoala.