ACTIVITATI PRACTICE IN MUZEE

ACTIVITATI PRACTICE IN MUZEE

1. Introducere

Relatiile dinte scoli si muzee ar trebui vazute prin prisma obiectivelor lor respective, care totusi ridica deseori obstacole in calea dezvoltarii colaborarilor intre aceste institutii. Scolile se adreseaza unei populatii-tinta, grupate pe cicluri. Ele transmit si impun un mesaj construit pe baza programei oficiale si sunt preocupate de coerenta aspectului didactic al transmiterii de continuturi. Pe de alta parte, muzeul este locul invatarii optionale, accesibil doar celor care doresc cu adevarat sa-l viziteze, care se adreseaza unui public variat. Coerenta prezentata de muzeu este mult mai punctuala, legata de subiectul tratat si, deseori, directia vizitei este cea care da coerenta educationala.

Reflectiile noastre din acest capitol se bazeaza pe punctul de vedere al scolilor si isi propun sa defineasca asteptarile unui profesor si ale elevilor sai din partea unui muzeu de stiinta si tehnica atunci cand pregatesc si efectueaza o vizita.

In general, un proiect construit in jurul muzeului ar trebui sa porneasca de la o problema / ipoteza aparuta in contextul clasei; intrebarile care se nasc ar trebui sa-si gaseasca raspunsurile (partial sau total) cu ocazia vizitei la muzeu, care este utilizat ca resursa documentara in scopul investigarii unei chestiuni. La inapoierea in clasa, raspunsurile copiilor se vor baza pe munca depusa in cadrul muzeului si pe informatiile obtinute prin manipulare si experimentare.

Am dori sa evitam marcarea unei distinctii nete intre activitatile muzeale si lucrul in clasa; dimpotriva, ar trebui sa cautam si sa dezvoltam o sinergie intre actorii implicati. Lucrul in clasa poate fi legat de teme care sa atraga mai multe discipline decat cele conexe vizitei la muzeu; de exemplu, lucrul legat de stiinta si tehnica poate include si aspecte istorice, dezvoltarea abilitatilor lingvistice (orale si scrise), activitati legate de masuratori, clasificari etc.

Prin urmare, nu putem concepe o activitate muzeala independent de lucrul in clasa; un profesor nu poate sa-si "predea" pur si simplu elevii educatorului muzeal pentru o perioada determinata de timp si apoi sa consolideze vizita la muzeu lucrand ceva cu totul diferit, fara sa tina cont de ceea ce au descoperit copiii. In mod similar, muzeul nu ar trebui sa ofere activitati educative fara a lua in calcul factori ca varsta elevilor, cunostintele lor de baza si modul in care acestia primesc si exprima conceptele stiintifice.

2. Utilizarea muzeelor ca resurse educationale

2.1. Diversitatea muzeelor - diversitatea ofertei educationale

Trebuie oare sa facem distinctia intre muzeele care se ocupa cu istoria stiintei si tehnicii si locurile in care putem descoperi stiinta, atunci cand ne hotaram sa vizitam un muzeu?

Exista, intr-adevar, o diferenta marcanta intre obiectele lor de studiu - vizibila, spre exemplu, in cazul Muzeului de Arte si Mestesuguri si Palatul Descoperirilor din Paris, sau intre Muzeul Fierului si Acvariul din Nancy.

Pe de alta parte, muzeele care nu sunt dedicate in mod specific stiintei si tehnicii pot prezenta si ele un interes real pentru educatia stiintifica, ca in cazul muzeelor de istorie, intre care se numara si Muzeul Lorrain din Nancy. Muzeele de arte si traditii populare pot fi locuri in care sa gasim informatii pertinente despre viata cotidiana in vremuri trecute. La acestea se adauga si fabricile vechi sau platformele industriale parasite care au fost reabilitate de curand si care pot oferi o bogatie de stimuli pentru invatare. Pe masura ce incercam sa definim o procedura globala, ar trebui sa tinem cont si de variatele tipuri de institutii pe care profesorii le pot folosi drept resurse educationale.

O problema in plus legata de utilizarea muzeelor de catre scoli este distributia lor neomogena, ceea ce inseamna ca orasele mai mari sunt de obicei privilegiate. Nu intotdeauna este posibil sa organizezi o vizita la un muzeu mare, bogat in colectii si activitati, din motive legate de distanta si de aspectele financiare. In astfel de cazuri ar trebui sa luam in considerare alte locuri legate de cultura stiintifica si tehnica, inclusiv micile muzee rurale. Desigur, ne putem confrunta cu problema ca aceste muzee sa nu aiba toate personal permanent, sau sa nu fie intotdeauna corespunzator pregatite pentru a primi grupuri scolare. Daca scopul nostru este elaborarea proiectelor educationale bazate pe colaborarea intre profesori si personalul muzeului, cum poate personalul didactic sa exploateze comorile acestor mici muzee cand personalul acestora lipseste adesea?

2.2. Diversitatea de continuturi - bogatia de stimuli

Muzeele de stiinta si tehnica expun un numar mare de obiecte vechi, adesea grupate pe domenii ca energia, comunicatiile, optica, astronomia etc. Aceste prezentari acopera perioade mai lungi sau mai scurte de timp, expunand de multe ori obiecte a caror existenta reala (cum se intampla cu majoritatea prototipurilor) si legatura cu utilizatorul lor raman obscure pentru noi. Dupa cum scrie Beaune,

"cronologiile muzeale clasice se bazeaza pe doua principii: Obiectul este smuls din mediul sau (sau prezentat intr-o reconstituire complet lipsita de autenticitate a acestuia). Recurenta, o alta fateta a acestei viziuni asupra istoriei: obiectul, asa cum este definit de calitatea sa exemplara, originala - adesea cu o confuzie intre acesti doi termeni - serveste la re-crearea povestii formelor sale precedente" (Beaune 1998, 459).

Vizitatorii trebuie adesea sa faca un adevarat efort intelectual de reconstituire pentru a plasa obiectul in contextul sau tehnic si pentru a-l situa, dupa cum argumenteaza Deforge (1985), intr-un mediu legat de utilizare, productie, marketing si intr-o perspectiva diacronica, pe fondul unei serii intregi de versiuni anterioare. Acest fond nu poate fi sintetizat prin juxtapunerea obiectelor cu aceeasi functie, clasificate dupa varsta lor, ci trebuie ilustrat prin prezentarea atat a continuitatii, cat si a intreruperilor ce caracterizeaza evolutia obiectelor tehnice. In plus, obiectul nu este singurul punct de intrare in istoria tehnicii; procesul de fabricatie poate fi si el un criteriu de prezentare.

Un muzeu al tehnologiei are cu siguranta vocatia prezentarii exhaustive, dar vizitatorii - in cazul nostru elevii - trebuie sa fie capabili sa recunoasca elementele majore si inventiile esentiale in evolutia unui domeniu de activitate. In acest proces, elevii trebuie sa treaca de la statutul de spectatori la acela de actori, prin ocazii de a atinge si manipula, de a experimenta si de a testa ipotezele prin descoperire. In acest mod, accesul la obiecte ofera posibilitatea dezvoltarii cunostintelor intr-o masura semnificativa.

Profesorii care isi desfasoara activitatea in regiunea Lorena - dar si cei din alte zone - dispun de o gama suficient de larga de muzee si amplasamente. Bernard Gille (1978, 106-111) propune o clasificare interesanta a muzeelor tehnice:

2.2.a. Muzeele tehnologice

Acestea pot fi muzee care gazduiesc o gama intreaga de aspecte tehnologice, adesea asociate cu muzee de stiinta(muzee de istoria stiintei; si/sau muzee axate pe un domeniu tehnic anume sau pe o serie de domenii tehnice, cum ar fi Agricultura, Minele si resursele subsolului, Arta militara, Transporturile, Industriile de produse agricole, Textilele, Metalurgia fierului si otelului, Productia de ceasuri, Sticlaria, Fotografia, Comunicatiile, Imprimeriile etc.

2.2.b. Institutiile de stiinta

Institutiile de stiinta isi propun, prin popularizarea stiintelor, sa educe publicul in domeniul culturii stiintifice. Rezultatele scontate variaza de la formularea de intrebari privind fenomenele a caror explicatie are caracter stiintific pana la starnirea uimirii vizitatorilor, macar. In acest context, vizitatorii isi depasesc adesea conditia de spectatori, devenind actori prin participarea la experimente interactive.

Domeniile abordate, precum si nivelul explicatiilor date, pot duce si ele la formularea de intrebari privind relatia dintre aceste locuri de informare, documentare si invatare, mai ales daca tinem seama de faptul ca muzeele mari sunt adesea atat institutii de stiinta, cat si muzee de istorie a stiintei si tehnicii. Exemple in acest sens pot fi Acvariul, Gradina Botanica etc.

2.2.c. Fostele ateliere, fabrici

Aici putem include gaterele, fabricile de bere, fabricile de ulei etc.

2.2.d. Alte muzee

Muzeele de arta, dispunand de colectii de tablouri si obiecte.

Muzeele arheologice, incluzand atat resurse vizuale cat si obiecte din excavatii (unelte si obiecte fabricate).

Muzee de istorie regionala, care acopera toate aspectele vietii comunitatii regionale respective in ceea ce priveste arta, istoria si arheologia.

Muzeele de etnografie.

2.3. Practica de colaborare muzeu-scoala: Planificarea unei vizite

Vizitele la muzee sunt adesea evenimente facute in graba, fara pregatiri suficiente in clasa sau o intalnire preliminara intre personalul muzeului si profesor. In consecinta, nivelul explicatiilor nu este intotdeauna adaptat nivelului de intelegere al copiilor - fie in privinta textelor ce insotesc obiectele, fie in explicatiile orale date de ghidul muzeului - limitand in acest fel beneficiul vizitei sau riscand chiar sa mergem impotriva starii de spirit culturale pe care dorim s-o dezvoltam. In acest context, este important sa definim rolurile ambelor parti - pe acela al profesorului, care nu trebuie pur si simplu sa-si insoteasca elevii la muzeu, si pe acela al educatorului muzeal, care trebuie sa fie capabil de a-si adapta cunostintele si metodele la persoanele carora li se adreseaza.

Planificarea unei vizite la muzeu trebuie sa tina cont de urmatoarele elemente:

Nivelul de cunostinte disponibil in randul unui public dat;

Organizarea exponatelor in asa fel incat sa permita intelegerea si invatarea, precum si interactiunea intre vizitatori si ghizi;

Posibilitatile de a efectua activitati conexe ulterior vizitei, in context scolar.

Vizita presupune si luarea in calcul a unor parametri cum ar fi:

a)      Care sunt domeniile acoperite?

b)      Educatorii muzeali sunt in muzeu?

c)      Informatiile date sunt clare si adaptate diverselor nivele de specializare?

d)      Sunt posibile experimentele? Acestea se efectueaza in fata elevilor sau de catre acestia?

e)      Muzeul poate merge la scoala?

f)        Muzeul este aproape de scoala?

g)      Cat costa o vizita?

3. Programa scolara in Franta

3.1. Caracteristici generale

Programa scolara franceza include instructiunile oficiale ce definesc atat continutul predarii cat si obiectivele vizand deprinderile si atitudinile, impreuna cu indrumarile privind desfasurarea proceselor care ar permite transmiterea continuturilor si atingerea obiectivelor.

Invatamantul primar francez incepe cu perioada de cresa si dureaza pana la "anul doi invatamant gimnazial" (CM2), adresandu-se elevilor intre doi si unsprezece/doisprezece ani.¹⁴ Programa este definita de catre Ministerul Educatiei Nationale. Ultima versiune dateaza din 1995, dar de la inceputul anului scolar 2002/03 ne aflam intr-o perioada de reforma (Buletinul Oficial special n.1/14-02-2002). Programa prevede continuturile, orarele, procedurile si obiectivele de atins la sfarsitul fiecarui stadiu. In cadrul ei, profesorii trebuie sa poata defini progresul elevilor lor in contextul proiectelor de invatare.

Demersul actual al predarii - adoptat si in cadrul noii programe - este inspirat de proiectul Main la Pate (cu mainile pe exponate, activitati practice). Aceasta initiativa, sustinuta de Academia de Stiinta, implica un numar limitat de profesori voluntari, dar, fiind bazata pe un proces activ si punand accentul pe invatarea lingvistica, s-a bucurat de mult sprijin in Franta.

3.2. Programa din 2002

Noua versiune a programei a fost inspirata de munca desfasurata in cadrul programului de reinnoire demarat in iunie 2000. Indeosebi pentru stiinta si tehnica, reforma s-a efectuat conform demersului urmator:

"Noua programa de stiinta si tehnica este puternic axata pe o abordare experimentala. Cunostintele propuse de aceasta sunt chiar mai bine asimilate, intrucat se bazeaza pe intrebari formulate in stadiile de manipulare, observare si masurare. Aceste lectii ridica si probleme etice importante ale vremurilor noastre, fata de care copiii sunt deosebit de sensibili (dezvoltarea economica, mediul sau sanatatea)" (Consultatie privind noile programe,3).

"Elevii isi pun intrebari, actioneaza in mod rational si comunica" (Plan de reinnoire, BO n.23, 1106).

3.2.a Programa din 2002: orientarea proiectului pe etape

Programa se elaboreaza sub forma proiectelor, a caror aplicare trebuie sa inceapa inca de la cresa. Proiectele de stiinta si tehnica se construiesc pe temele urmatoare:

3.2.b Obiectivele si procedurile programei scolare

Dintre obiectivele activitatilor experimentale de stiinta si tehnica, ne concentram asupra acelora legate de utilizarea muzeelor (pentru care metoda folosita este preconditionata):

Situatia initiala

Intrebari

Idei preliminare

Selectia intrebarilor

Investigatii

Experimentare directa (de preferat oricand este posibil) conceputa si realizata de copii;

Reutilizarea materialelor (cautarea unei solutii tehnice);

Observatia directa sau cu ajutorul instrumentelor, cu sau fara masurare;

Cercetarea, ancheta si vizitele documentare;

Construirea know-how-ului, reperelor de cunostinte si culturale, conform prevederilor din programa.

Dupa cum se prevede in programa:

"Comparatiile cu cartile de referinta consolideaza cunostintele dobandite si contribuie la invatarea strategiilor de lectura adaptate specificitatii acestor texte.

Activitatea elevilor este regula si in consecinta experimentele efectuate de profesor trebuie sa fie rare. Rezumatele periodice conduse de profesor sunt, totusi, esentiale pentru a da semnificatie deplina practicii experimentale si pentru a trage concluzii din ea.

Consolidarea maiestriei Limbii si Francezei este un punct esential. Interogatia si schimbul, compararea rezultatelor, confruntarea lor cu volumul de cunostinte deja achizitionat sunt diverse tipuri de ocazii de a descoperi metodele dezbaterii constante in scopul producerii de cunostinte. Pe tot parcursul etapei, elevii vor avea un caiet pentru experimente si observatii. Lucrarile scrise permit reflectia sustinuta si introducerea rigorii si preciziei.

O initiere in lectura documentelor cu caracter stiintific are loc cand elevii intalnesc un nou tip de scriere stiintifica: o fisa de parametri tehnici, un referat asupra unui experiment, un text explicativ, un text argumentativ, un tabel care contine cifre." (Orare si programe, BO special n.1, 14/02/2002, pp. 86-87).

Aceasta prezentare tine cont de unele aspecte ale metodei experimentale. In contextul unui demers constructivist, ea ia in considerare conceptiile gresite ale copiilor, care pot fi explicate in faza interogatiei, constituind o conditie pentru organizarea situatiilor de cercetare ulterioare.

3.2.c Lucrul cu muzeele

Lucrul cu muzeele se poate desfasura in cadrul zonei de cercetare de documente, ancheta si vizite. Totusi, de fiecare data cand tema o permite, lucrul cu muzeele ar trebui sa se desfasoare intr-o serie de moduri diferite si sa nu se limiteze la cercetarea documentelor din muzeu. Profesorul ar trebui sa faca efortul de a reamplasa      activitatile in cadrul unui proces activ insotit de experimente si manevre care sa poata da semnificatie obiectelor vazute in muzeu.

Programa pentru etapa a treia abordeaza diverse aspecte legate de stiinta si tehnica, dintre care le vom cita doar pe acelea care ar putea juca un rol in lucrul cu muzeul:

Materia

Stari si stari schimbatoare

Amestecuri si solutii

Unitatea si diversitatea lumii vii

Stadiile dezvoltarii unei fiinte vii

Conditii pentru dezvoltarea plantelor

Semne ale evolutiei fiintelor vii

Educatia legata de mediu

Demers ecologic pe baza mediului inconjurator local

Roluri si locuri ale fiintelor vii: notiuni de lanturi si retele trofice

Adaptarea fiintelor vii la conditiile de mediu

Energia

Exemple simple de surse de energie utilizabile

Consumul si economia de energie

Cerul si Pamantul

Lumina si umbre

Masurarea timpului

Lumea construita de Om

Parghii si balante; echilibru

Obiecte mecanice; transmisia miscarii

Faurirea obiectelor tehnice

3.2.d Alte domenii inrudite

Istoria, de exemplu, este o disciplina care stabileste usor conexiuni cu temele stiintifice si tehnice. La istorie, se poate discuta predarea diverselor perioade si a productiilor lor tehnice, cum ar fi:

Unelte preistorice, mestesugul fierului

Manastiri si catedrale in Evul Mediu

Noua viziune stiintifica despre lume in perioada moderna si interesul fata de tehnica in secolul al XVIII-lea

Expansiunea industriala in secolul al XIX-lea; conditiile de lucru

Progresul stiintific si tehnic in secolul XX.

Se poate elabora un proiect interdisciplinar intre stiinta, tehnica, istorie, geografie si arte in jurul activitatilor orientate pe rezolvarea de probleme.

4. Muzeele ca resurse ale predarii in scoala

Muzeele se pot folosi intr-o varietate de moduri, ca resursa educationala pentru invatamantul cu caracter stiintific si tehnic: resursa documentara; pentru ateliere centrate pe productie sau manevrare; pentru descoperirea obiectelor originale; ca locuri de reinvestire sau evaluare a cunostintelor dobandite; ca locuri de cercetare stiintifica sau de deschidere culturala catre alte civilizatii. Urmatoarele exemple ofera idei asupra procesului de lucru in cadrul unui proiect centrat pe muzeu:

a. Muzeul ca loc de expunere si documentare. Muzeul ofera acces la obiecte originale, manevrarea machetelor, simularea cu ajutorul computerelor sau aparaturii video. In acest context, profesorul ar putea incepe de la o problema, a carei solutie (sau elemente ale solutiei) urmeaza sa fie gasita in muzeu. Problema poate presupune cautarea unei tehnici anume: "Cum a fost facut un obiect din bronz?" sau "Cum reproducem impresia de miscare folosind imagini fixe?" Profesorul poate incepe de la un obiect necunoscut si le poate adresa elevilor intrebari despre functia, materialul, utilizarile acestuia etc. Raspunsurile elevilor urmeaza sa fie clasificate, in timp ce propunerile lor vor fi validate prin exploatarea suplimentara a resurselor muzeului si a contextului istoric. Pornind de la o functie data, elevii lucreaza la categorii si serii cronologice de obiecte care, la randul lor, stimuleaza cercetarea suplimentara.

b. Muzeul ca loc de aplicare in practica a ideilor, unde se pot produce obiecte. In contextul unei teme trans-curiculare legata de arta si istorie, elevii pot descoperi, spre exemplu, arta vitraliului sau a mozaicului si se pot familiariza cu uneltele si materialele, explorand dificultatile tehnice care decurg din transformarea materialelor sau asamblarea acestora.

5. Exemple de activitati la care se pot utiliza muzeele

Urmatoarele doua activitati au fost concepute de autori si constituie baza cercetarii in contextul proiectului european¹⁵, dar pot servi si ca idei de lucru in alte scoli sau muzee. Dificultatea - dar in acelasi timp interesul pedagogic - consta in faptul ca orice raspunsuri legate de domeniile activitatilor sugerate pot fi gasite intr-o gama larga de muzee, specializate sau nu, langa scoala sau departe de aceasta (chiar in strainatate). Va fi o ocazie pentru stabilirea de contacte, de exemplu, pentru a obtine materiale educationale (cum ar fi cataloage de expozitii) pe baza carora sa se extinda lucrul la clasa.

5.1. Exemplul de activitate 1: obiecte realizate prin turnare

Prima activitate se concentreaza asupra:

Continutului stiintific: stari lichide si solide, topirea, solidificarea

Continutului tehnic: Materiale. Turnarea, scoaterea din matrita. Bain-marie

Procese tehnologice de constructie.

Realizarea activitatii include sase faze de lucru in scoala si muzeu.

PRIMA ETAPA: IN CLASA, O ORA

Punct de pornire: In clasa, profesorul arata o statueta, o arma sau o unealta din bronz (acest obiect poate proveni dintr-un muzeu sau dintr-o colectie personala).

Intrebare-cheie (situatie de rezolvare de probleme): Cum au reusit stramosii nostri sa creeze un asemenea obiect?

Exprimarea ideilor, a conceptelor sau conceptiilor gresite: Copiii sunt stimulati sa-si scrie primele idei. Raspunsurile lor sunt stranse si analizate. Compararea si dezbaterea temei permite eliminarea unor raspunsuri evident aberante, elaborandu-se in acelasi timp o lista de propuneri, care formeaza o baza pe care se vor construi experimentarea si cercetarea documentara.

Cautarea solutiilor (primele propuneri): Profesorul si elevii discuta daca solutiile propuse pot fi controlate pe cale experimentala, pentru a examina valabilitatea ideilor exprimate.

ETAPA A DOUA: LA MUZEU

Stabilirea legaturilor cu istoria: Cum pot elevii sa descopere tehnicile utilizate pentru constructia obiectelor? Cercetarea documentara este o metoda importanta, care ofera ocazia unui prim contact cu muzeul. La muzeu, elevii cauta informatii privind diversele tehnici si strang indicii prin care sa rezolve problema data: modelarea, forjarea, sculptarea, turnarea, asamblarea etc. (in cadrul acestei activitati se pune accentul pe tehnica topirii cerii).

ETAPA A TREIA: IN CLASA, O ORA

Alegerea unei tehnici: Activitatile de continuare se axeaza pe lucrarile de turnare, incepand de la cateva intrebari:

'Ce proprietate a materiei este necesara la utilizarea unei matrite?'

- 'Putem face o matrita?'

- 'Care sunt constrangerile impuse de materiale, forme etc.?'

Elevii lucreaza la tehnicile de matritare: obiectul prototip, obiectul de format (in ce material, cu ce fel de unelte?) sau de stantat. Matritele din ceara si ipsos. Ideea productiei de serie merita discutata (o matrita recuperabila).

ETAPA A PATRA: IN CLASA, O ORA 30'

Atelier: fabricarea de matrite

ETAPA A CINCEA: IN CLASA, O ORA 30'

Simularea turnarii bronzului cu ceara topita. Vizionarea unei casete video privind reconstituirea acestei tehnici de catre arheologi. Scoaterea din matrita. Probleme si solutii.

ETAPA A SASEA: LA MUZEU, O ORA 30'

Sinteza: Clasa revine la muzeu pentru a cauta raspunsuri suplimentare. Cercetarea in cadrul muzeului stimuleaza comparatiile: munca desfasurata in scoala si rezultatele - ce au facut stramosii nostri. Ce asemanari si deosebiri exista?

MUNCA SUPLIMENTARA DE CONTINUARE

Re-investirea, evaluarea: se pot arata si alte productii. Cunoasterea etapelor de urmat va face posibila re-investirea (in cazul sigiliilor, de exemplu).

5.2. Exemplul de activitate 2: Sa dam o impresie vizuala de miscare

In cadrul acestei activitati, se pot urma doua proceduri. In primul caz, munca poate incepe de la o vizita la muzeul cinematografului (sau la alte tipuri de muzee), unde elevii sa faca o lista de obiecte in miscare. Ar putea observa solutii diverse, face fotografii pentru a-si documenta munca, sau folosi fise de activitati pregatite de profesor, care sa-i ajute sa se concentreze asupra unor sarcini si obiective anume. La intoarcerea la scoala, elevii ar reflecta asupra activitatilor muzeale axate pe diversele functii observate la obiecte (intoarcerea, ascunderea, impartirea miscarii in secvente). Solutiile s-ar obtine cu ajutorul unei varietati de materiale si de munca legate de fabricatie si de analiza a tehnicii.

In cel de al doilea caz, lucrul poate incepe din clasa, prezentand un exemplu de obiect tehnic facut sau adus de profesor. Descoperirea destinatiei acestuia, a modului in care functioneaza, analizarea acestuia, ar accentua scopul sau esential: acela de a pune in miscare sau de a da iluzia miscarii.

In cazul procesului de punere in miscare, pornirea de la o situatie de rezolvare de probleme ar constitui baza activitatilor orientate spre solutionarea, intelegerea si invatarea problemei. In acest context, vizita la muzeu ar servi unor scopuri distincte si complementare:

Ar putea oferi resursele necesare sprijinirii copiilor in procesul rezolvarii de probleme, dupa cum s-a descris anterior;

Poate oferi temeiul validarii productiilor copiilor prin explorarea unei varietati de solutii tehnice legate de diferite perioade.

Elevii ar putea lucra la organizarea unei expozitii in scoala cu propriile lor productii, cu posibilitatea colaborarii cu muzeul (prin imprumuturi sau participare).

Alte piste

Proiectele propuse mai sus se pot adresa si unor teme (si discipline) suplimentare, cum ar fi:

Istoria iluminatului

Evolutia instrumentelor de masura si a standardelor (timp, greutate, lungime.)

Evolutia obiectelor din viata cotidiana: unelte, ustensile de bucatarie etc.

Imbracaminte.

7. Concluzii: Sugestii, idei, obiective

Dupa cum se vede din exemplele anterioare, muzeele functioneaza ca suporturi pedagogice si pot fi exploatate in cadrul punerii in practica a programei scolare. Muzeele pot fi un instrument important de predare utilizat si pe durata altor tipuri de activitati sau proiecte educative, cum ar fi cele elaborate in jurul faptelor sau actiunilor comemorative (aniversarea Scolii din Nancy, Jean Prouv, Victor Hugo etc.)

In orice caz, predarea proiectelor trebuie sa integreze o strategie pentru exploatarea resurselor oferite de muzeu in contextul:

Programelor scolii primare

Procedurilor recomandate

Situatiilor de rezolvari de probleme

Gasirii mijloacelor de a tine seama de conceptiile elevilor

Construirii unei activitati experimentale sau de fabricatie

Cautarii solutiilor continute in muzee

Definirii unui proces adecvat muzeelor mici

Inventarierii posibilitatilor regionale.

Bibliografie

Beaune, J.C. (1998) : Filozofia mediilor tehnice. Champ Vallon.

Deforge Y. (1985) Tehnologia si Genetica obiectului industrial, Paris, Maloine.

Gille, B. (1978) Istoria tehnicii. La Pliade, Prolgomnes, pp 106-111.

Le Sueur, B. (1997) Epistemologie si didactica; din istoria tehnicii: exemplul navigatiei interioare in Istoria stiintelor &      tehnicilor dir. Jean Rosmorduc, CRDP de Bretagne, pp. 303-318.

Ministerul Educatiei Nationale (2002) Orare si programe de invatamant pentru scoala primara, in Bulletin Officiel, extra serie nr.1, disponibil si pe https://www.eduscol.education.fr/D0027/default.htm

Ministerul Educatiei Nationale (2000) Plan de innoire a invatamantului stiintific si tehnologic in scoala, in Bulletin Officiel, nr.23, 15/06/2000, pp.1105-1111.

Ministerul Educatiei Nationale, https://www.eduscol.education.fr/D0027/default.htm

pentru versiunea veche a programei si https://www.eduscol.education.fr/D0048/r_prim.htm

pentru versiunea noua.