Mitologia inferioara a slavilor

Mitologia inferioara a slavilor

Vechii slavi nu se multumeau cu aceasta bogatie de zeitati superioare si inferioare, ei divinizau intreaga natura,antropomorfizand fortele sale naturale sau reprezenandu-le sub forme colosale de animale (zoomorfism). Astfel ca, in afara de zeii si zeitele pomenite mai sus, vechii slavi mai cinsteau ca zeitati deosebite: soarele, luna, stelele, focul, apa, muntii, cursurile izvoarelor si raurilor, animalele, pasarile, pestii si copacii.

Scriitorul arab din sec. al X-lea, Al-Masudi, spune despre slavi ca "unii dintre ei sunt crestini, dar intre dansii, se afla si pagani, la fel si adoratori ai soarelui"[1]. Doua veacuri mai tarziu, alt scriitor arab, Ibrahim-ben-Vesih-Sah (cca. 1200), spune despre slavi ca unii dintre ei, crestini fiind, se inchinau soarelui si altor astre ceresti. Constantin Porfirogenetul (sec. al X-lea) povesteste ca rossii, in drum spre Tarigrad, in anul 949, aduceau drept jertfa pasari vii, langa un stejar gigantic. In tipicul bisericesc atribuit lui Vladimir de Kiev, supranumit cel Sfant (este vorba de Vladimir Sviatoslavici, mare cneaz de Kiev: 978-1015), caruia i se atribuie crestinarea rusilor, de unde si denumirea de Sfant; se interzicea ruga sub sopron, adica inchiderea focului fie in crang, sau in apa. In "Slavo Hristoliubta" = "Cuvantul iubitorului de Hristos", dupa o copie din sec. al XIV-lea, se spune: "Si se roaga focului, numindu-l Svarojici se roaga focului sub sopron".

In "Cuvant cum cele dintai popoare se inchinau, pagane fiind, se inchinau idolilor" atribuit Sf. Ioan Gura de Aur, se spune: "Unii ineaca in ape cocosii, iar altii, la fantani venind, se roaga si, aruncand in apa, aduc jertfa lui Veles; iar altii se roaga focului, pietrelor, raurilor, izvoarelor, malurilor si copacilor, dar nu numai inainte de paganatate, ci multi, si astazi fac acestea si sar peste foc, crezandu-se crestini, ei fac fapte pagane"[2]. In secolul al XII-lea, mitropolitul Ioan Rustul, scria in epistola sa ca slavii "aduc jertfe demonilor si baltilor si fantanilor". In cuvantul lui Kiril (mitropolit de Iurov, stralucit scriitor rus religios, din secolul al XII-lea) se spune "despre duhurile rele", urmatoarele: "Nu va numiti voua zeu, pe pamant, nici in ape, nici in fantani, nici in vazduh, nici in soare, nici in luna, nici in pietre, nici pasari". In apocrifa "Calatorie a Maicii Domnului in iad", se spune: "ei i-au numit zei pe toti: soarele si luna, pamantul si apa, salbaticiunile si lighioanele" .

Divinitatile care tin de mitologia inferioara a slavilor, s-au dovedit, peste timp, a fi mai trainice decat celelalte. Ele au rezistat aprope pana in zilele noastre desi nu e intotdeauna lesne a se deosebii ce anume in figurile lor isi are obarsia in timpurile stravechi si care sunt adaosurile ulterioare.

La toate popoarele slave au fost inregistrate credinte despre spiritele naturii. Spiritele padurii sunt cunoscute in special in regiunile paduroase (lesii; la rusi lesuk sau puscevik, la bielorusi duch lesmy; borowy la polonezi). In ele s-a oglindit ostilitatea izvorata din teama slavului agricultorului fata de codrul des, de la care trebuie sa cunoasca prin lupta pamantul de arat si in desisul caruia omul este amenintat de primejdia de a se ratacii, de a pierii sfasiat de fiarele salbatice.

Soarele era, in conceptia slavilor din vechime, un loc ceresc care arde: un cerc, o roata, un ochi al cerului. Aceste stravechi reprezentari despre soare, luna si stele, s-au sedimentat in conceptiile slave de mai tarziu intr-un imens numar de superstitii in folclorul slav. Diferite fenomene ale naturii: norii, ploaia, vijelia, tunetul si fulgerul, care exercitau o influenta directa si adeseori hotaratoare asupra vietii si gospodariei omului primitiv si, prin maretia lor, ii frapau constiinta, n-au putut fi interpretate de el in alt fel decat in actiuni ale unor imense forte supranaturale, sau chiar ca insesi aceste forte, care se manifestau prin actiuni corespunzatoare, prielnice sau neprielnice omului. Aceste forte supranaturale, erau reprezentate in constiinta omului sub forma unor uriasi, sau in chipul unor colosale vietati si animale.

Asa, de pilda, norii erau reprezentati in chip de vaci, boi, oi sau miei ceresti, iar la cehi chiar in chip de babe. Dupa credintele altora, norii erau niste cearsafuri imense ale uriasilor, cusute si umplute cu apa; uneori scapa din mana cearsaful sau se rupe funia si atunci porneste o ploaie torentiala etc. Norul purtator de furtuna este uriasul Baba-iaga (= Baba cloanta-cotoroanta) sau Kostiania noga (=picior de os) sau Koscei (care este un personaj supranatural, din povestile populare rusesti: personificarea iernii). Vantul era infatisat in conceptia slavului, in chip de cal sau cal alb pe care lumea intreaga nu-l putea tine in frau. Chipul calului vant sau al calului vifor era cunoscut peste tot.

In Slavo o polku Igoreve, vanturile sunt numite ca fiind nepoti ai lui Stribog: "Astea-s vanturi, nepoti ai lui Stribog, care sufla cu sagetile de pe mare, asupra ostilor viteze ale lui Igor".

In povestile populare figureaza deseori vantul-tata si vantul-mama; mama vantului se numeste Bura-Kobala (=Iapa furtuna) si este identificata cu Baba-Iaga, astfel ca vantul este feciorul norului purtator de furtuna. In folclorul slavilor rasariteni, vantul este infatisat in chip de om batran cu buzele ferecate, el respirand numai printre trei dinti, din care cauza se ridica furtuna; daca lui i s-ar descatusa buzele si ar putea respira cu intreaga gura, atunci el ar putea sufla totul de pe lume, ar nivela muntii cu vaile si s-ar produce sfarsitul lumii[4].

a) Soarta -Destinul

Istoricul      Procopiu de Cezarea afirma, atunci cand vorbea despre religia slavilor ca "ei nu cunosc destinul si nici nu cred ca acesta sa aiba vreo inraurire asupra oamenilor". Afirmatia este insa falsa, deoarece vechii slavi credeau in ursita. Astfel ca, la nasterea unui copil, slavii credeau ca niste fiinte deosebite ii hotarau soarta. La rusi, astfel de fiinte se numesc Rojanite, la bulgari -Naraciniti sau Orispite,Urisniti; la sarbi se numeau Sudnice, Sugjenice, la croati si sloveni -Sudjenice, Sujenice etc. Rojanitelor li se aduceau rugaciuni precum si ofrande de mancare, cum ar fi: paine, branza, miere. Mancarea lor preferata era Kutia (=coliva). Aceste fiinte se infatisau in chip de fecioare foarte frumoase sau in chip de batrane blande, placute; la croati si sloveni, ele erau si vilele (=nimfele), cu fetele rotunde, imbracate in haine albe, iar gatul le era infrumusetat cu podoabe frumoase de aur, argint si briliante, iar in maini ele tineau lumanari aprinse .

Slavii isi inchipuiau norocul si nenorocul sau partea si nepartea sub forma unor fiinte vii deosebite. Tot asa isi inchipuiau si destinul, care trimitea omului norocul sau nenorocul, la fel el isi infatisa: durerea, necazul si lipsa; zilele rele, bolile, moartea.

b) Cultul stramosilor

Cinstirea stramosilor la vechii slavi se facea in chipul unor zeitati cosmice minore. Acestia sunt: Ded, Did, Dziad (=mos), Deduska (=mosulica), sau Deduska-domovoi (=Mosulica al casei), Hoziain (=stapan) etc. Acesta era un batran de statura mica, imbracat cu o bluza rosie si incins cu un brau de culoare albastra inchisa, cu barba alba si cu un par carunt-galbui pe cap. El traieste de obicei in soba sau dupa soba. Aceasta initiala infatisare a Domovoiului, adica, de casa sau al casei, are in diferite locuri variantele lui. Domovoiul se poate preface in diferite animale: caine, pisica, urs cu cap de om. De cultul Domovoiului sunt legate la slavi o multime de ritualuri si superstitii[6].

In venerarea "parintilor" suntem indreptatiti sa vedem o varietate a cultului familial al stramosilor (la origine, evident, un cult gentilic). Taranii rusi ii pomenesc pe "parinti" in anumite zile ale anului, mai cu seama in sambata "parintilor" (inainte de lasarea secului, precum si inainte de Sfata Treime) si in saptamana de dupa Pasti. Taranii din Bielorusia serbau de cateva ori pe an sarbatoarea strabunilor, deosebit de festiv -toamna (de cele mai multe ori in ultima Sambata si in luna Octombrie). Sarbatoarea era pregatita cu grija, locuinta era curatata, se gateau mancaruri rituale; dziazii (stramosii sau mortii) erau poftiti sa ia parte la ospat care era intotdeauna foarte solemn. La sarbi si bulgari sunt serbate pana in ziua de astazi si nu numai de catre tarani dar si de catre oraseni asa numitele zadusnite, pomeniri ale mortilor la cimitir, unde sunt aduse produse alimentare, se mananca si se bea pe morminte, iar o parte din produse sunt lasate mortilor. Nu este clar daca in acest caz mortii sunt considerati ca niste protectori ai familiei, dar in incontestabil ca inainte erau considerati astfel.

O alta ramasita a cultului stramosilor o constituie, pe langa credinta in Domovoi (spiritul casei), si imaginea fantastica a lui Ciur sau Sciur. Este foarte probabil ca acesta sa fi fost un stramos intemeietor de ginta. Cultul sau nu este confirmat prin marturii directe, dar in limbile slave sau pastrat marturii convingatoare ale lui[7].

c) Demonii

Slavii credeau intr-o multime de divinitati inferioare sau demoni, care si-ar avea sediul in casa, langa vatra, sub prag, in paduri, in ape, prin grane etc. Termenul general pentru denumirea acestor fiinte demonice este besu, termen care pare sa fie foarte vechi[8].

Termenii cei mai raspanditi pentru denumirea divinitatilor inferioare sunt, printre altele: pereplutu, care nu se stie sigur daca ar fi fost zeu sau demon. Pare sa fi fost un fel de Bacchus slav, zeu al betiei si al dansului; bereginja care era socotita cel mai adesea ca demon al apelor. Etimologia cuvantului arata insa ca este vorba mai de graba de nimfe ale muntilor[9]. Ele ar fi in numar de trei sau noua: vila, rusalka.

Caracterizand conceptiile religioase ale slavilor, Procopiu spune intre altele, despre slavi, ca ei se inchinau de asemenea raurilor si nimfelor si unor alte zeitati.

Acestui grup de zeitati apartin la slavii sudici, rasariteni si in parte si la cei nord-vestici, inainte de toate, vilele (=nimfe). Aceste vile, la bulgarii de azi, se numesc: samovilele(=nimfa, zana), samodivele, iudele si samoiudele. Originea lor se leaga de munti, paduri, roua etc., ceea ce ingaduie de a vorbi despre lagatura teogonica a acestor fiinte, cu norii. Dupa vechile conceptii populare, acestea sunt si sufletele celor morti, sau copile care au murit nebotezate, ori fete mandre, pedepsite de Dumnezeu, care a facut picioarele lor in copite, si de aceea ele si le ascund sub o haina lunga, alba, etc. Ele sunt infatisate sub forma unor femei tinere, frumoase, cu fete palide, cu parul lung, despletit, de culoare galben-auriu, ce le atarna pe spate pana la pamant, imbracate in haine albe sau albastre. Forta si viata vilei stau in par. Siluetele lor sunt subtiri ca bradul, corpul lor e transparent si subtire ca al pasarii. Ochii lor ard cu stralucire, glasul le este atat de fermecator, incat, cine-l aude odata, nu poate sa-l mai uite. Cine vede odata o vila, tanguieste dupa ea toata viata si moare de dorul ei.

Toate aceste trasaturi caracteristice dau temei cercetatorului de a vedea in vile, personificarea norilor care se misca cu viteza pe cer, luminati de stralucita lumina a soarelui. In legatura cu aceasta se afla si capacitatea atribuita vilelor de a se preface intr-o lebada alba, in vultur sau in cal.

Dupa locul lor de salasluire, vilele sunt: de nori, de pamant si de apa. La bulgari exista samovile de padure si samovile de mare; la alti slavi mai sunt, inafara de acestea, si vile de munti. Vilele isi petrec timpul in cantari si jocuri; ele joaca in nori si pe pamant, ademenind, prin dansurile lor, pe oamenii tineri, pe pastori, cantareti, muzicanti si rasplatindu-i pentru aceasta cu fericire sau nenorocire[10].

In folclorul sud-slavic, vilele formeaza un capitol extrem de bogat si variat ca obiect, dupa cum si ele sunt diferite prin functiunile lor.

Aceluiasi grup de fiinte, pe care Procopiu il aminteste, ii apartin si rusaliile, gasindu-le la slavii rasariteni si fiind infatisate in chip de fecioare fermecator de frumoase, cu ochii cenusii, albastrii sau negrii, cu sprancenele dese, cu parul auriu, negru sau verde, desfacut si cazand in jos, pana la genunchi. Ca si la vile, puterea rusaliei sta in parul ei ud; daca parul i se usuca, rusalia piere. Ea are o statura zvelta si mladioasa, acoperita cu frunze galbene sau camasa alba, fara cingatoare. Rusaliile traiesc in ape, in paduri, pe campuri, pe ogoare. Dupa vechile credinte populare, rusaliile sunt sufletele copiilor care au murit nebotezati sau au fost inecati, ori sugrumati, precum si ale fetelor si femeilor care s-au sinucis[11].

In conceptia cercetatorului L. Niederle, rusaliile sunt, dupa credinta slavilor, sufletelor tinerelor fete moarte, care traiesc in ape sau pe malurile apelor, jucandu-se si dansand. Ele fac rau barbatilor, de aceea poporul cauta sa le imbuneze prin mici sacrificii. Numele lor se leaga de vechile "sarbatori ale rozelor": rosalia, pascha rosarum[12]. Aceste sarbatori se celebrau vara, dupa anumite ritualuri dramatice, de traditie bachica. Slavii au adoptat "sarbatoarea rozelor" spre sfarsitul epocii pagane, dar rusaliile trebuie sa se fi altoit pe credinte mai vechi in spiritele apelor.

Grupului rusaliilor apartin mavcele, maicele, neicile, navecele, navilile. Mavcele sunt copiii nebotezati si inecati de mamele lor. Ele sunt infatisate in chip de copii, cu obrajii bucalati, cu parul despletit, sau in chip de fete tinere si frumoase, pe jumatate goale, sau imbracate intr-o camasa alba, cu parul ondulat, balai. Ele traiesc in paduri si in stepa, iau infatisarea unor persoane cunoscute si apar si dispar in fata calatorului, ceea ce il face pe acesta, pana la urma, sa cada in amorteala. Dupa parerea unor cercetatori, vilele si rusaliile sunt, dupa originea lor, fie personificarea stramosilor, fie personificarea norilor ceresti. Mai tarziu, personificarea vilelor si rusaliilor in nori ceresti, s-a complicat prin combinarea in ele, a fenomenelor atmosferice cu fenomene subterane, dand nastere la aparitia vilelor si rusaliilor din apa si de pe pamant, care, fiind in legatura cu fortele vegetale ale naturii, pot fi numiti demoni vegetali.

In sfarsit, in personificarea acestor fiinte, s-au cristalizat si conceptiile despre viata de dincolo de mormant, despre sufletele celor morti, astfel ca vilele si rusaliile au ajuns sa reprezinte contopirea cultului naturii cu cel al stramosilor.

In persoana rusaliilor, s-a vazut cu timpul, cultul stramosilor, iar in cel al vilelor -cultul naturii. Mai tarziu, cultul vilelor la slavii sudici s-a largit, in sensul ca vilele s-au contopit cu alte fiinte de padure, de apa si de camp, luand asupra-si atributiile acestora. Pana la urma vilele, ca si alte fiinte mitologice, s-au transformat, in general, in demoni (prezicatoare, vrajitoare) .

Rusalia, cunoacuta la toti slavii, a dat nastere la mai multe controverse, si anume, unii considerau ca rusalia este o intruchipare a apei, altii ca ea reprezinta o femeie inecata, etc. In ceea ce priveste originea cuvantului rusalia, unii presupun ca ar fi rusii (luminos, limpede), altii ruslo (albia raului) etc. De aici se poate considera, ca acest cuvant nu are o origine slava, ci una latina.

La popoarele mediteraneene, sarbatoarea de primavara-vara a Treimii se numea Domenica Rosarum, Pascha rosata, iar in forma greaca -rosalia. "Rusaliile" greco-romane au fost aduse odata cu crestinismul la slavi si s-au contopit cu ritualurile agricole de primavara si de vara.

Pana in ziua de astazi sunt cunoscute la bulgari si la macedoneni sarbatorile denumite "Rusalii" sau "Rusalniti" ca sarbatori de vara. La rusi se serba, de asemenea, "Saptamana Rusaliilor" (inainte de Sf. Treime), precum si restul luarii de ramas bun de la      "rusalca"; pe rusalca o intruchipa fie o fata, fie o momaie din paie. Insasi imaginea mitologica a "rusalcai" -fata ce traieste in apa, in camp sau padure -este tarzie: marturiile cu privire la ea nu dateaza decat din secolul al XVIII-lea. Imaginea este in mare masura intruchiparea sarbatorii sau ritualului in sine. Dar aceasta imagine s-a contopit dupa cat se pare cu stravechile reprezentari mitologice pur slave, ele fiind destul de variate: aici este si intruchiparea stihiei apei (rusaliei ii place sa atraga in apa si sa-i inece pe oameni) si reprezentarile cu privire la femei si fete pierite in apa, cele cu privire la copii morti nebotezati si credintele cu privire la spiritele fecunditatii (rusalcele, in credintele rusilor de sud, se plimba prin secara, se tavalesc prin iarba, facand sa creasca astfel recoltele de grau, de in, de canepa etc.).

Aceasta imagine noua si complexa, a rusaliei pare sa fi luat locul vechilor reprezentari slave cu privire la "bereghine", "vodianite" si alte spirite feminine ale apelor[14]. Mai trebuie spus faptul ca rusaliile apar mai tarziu decat vilele.

Din grupul zeitatilor minore din timpul vilelor si rusaliilor fac parte, pe langa o multime de alte fiinte si cele care erau populare si anume: la slavii rasariteni -Lesii (Lesak, Lesovik, Lesnik, Lisun, Polisun); la ucrainieni -Perelesnik, Pidlesnik si Vodianoi (Vodianik, Vodovik, Deduska Vodianoi); la sloveni -Povodnji, Diviji moz sau Muk; la cehi -Hastrman; in Moravia -Bestrman; in Silazia -Hasrman (Vaserman, Vastrman); la sarbii luzaciani -Wodny muz sau Nyks, Nykus; la poloni -Topielek, Toplec.

Lesii este infatisat in chipul unui taran voinic, puternic si sanatos, imbracat intr-un cojoc din piele de oaie, cu ochii fara gene si fara sprancene, cu parul verde si mustatile de aceeasi culoare, paros si cu unghiile lungi. El traieste printre radacinile si scorburile copacilor si pe camp. In padure are inaltimea deopotriva cu stejarii si pinii inalti, iar pe camp poate fi de statura mica ca si iarba. Unii identifica pe Lesii cu grecescul vechi Pann si vad in el personificarea naturii paduroase, personificarea indeosebi a fenomenelor vietii de padure, a miscarilor ei provocate de vant, in care cauza Lesii are particularitati deosebite, comune cu fiintele vantului[15].

Cat despre Vodianoi, care apare la ucrainieni, apoi la rusi, el este infatisat in chip de batran chel, burtos, cu fata buhaita, cu o plasa pe cap in forma de caciula inalta, incins cu o cingatoare facuta din iarba de mare, avand uneori picioare de gasca. Alteori, el se poate preface in chip de om, insa el poate fi identificat prin faptul ca, din poala stanga ii picura apa.

Dupa cum Lesii poate lua infatisarea diferitelor animale de padure, dintre care el prefera indeosebi pe urs, tot asa si Vodianoi dispune de puterea de a se intrupa, mai ales in peste. Vodianoi traieste in fundul raurilor, izvoarelor, lacurilor si mai cu seama, in apropierea morilor.

Dupa cum Lesii este infatisat ca stapan desavarsit al padurii si al vietatiilor ei: pasari si animale, de unde si-a luat numele de imparatul padurii, tot asa si Vodianoi se prezinta in chip de stapan suprem al apelor si al vitatilor ei: pesti si animale de apa. La slavoneti, Vodianoi este infatisat sub forma unui flacau frumos sau a unui mos inalt, imbracat in haine verzi si izmene pestrite, cu o caciula rosie pe cap si cu papuci de sticla sau de argint. Are braul de culoare verde, parul si mustatile la fel, iar de la brau in jos, el este in chip de peste[16].

La cehi, Vodianoi se infatiseaza in chip de om mic, cu parul verde si ochii la fel, cu nasul acvilin, din ochiul drept ii curge sange, iar din par ii curge apa suroaie. El este imbracat frumos, are pantaloni galbeni, caftan verde sau rosu, cu poalele lungi si nasturi de aur, pe cap are o palarie verde, impodobita cu un buchet de flori rosii.

El poate fi recunoscut prin faptul ca, din poala stanga (sau dreapta) a caftanului ii picura apa. In mana el tine o nuieluse verde; cu aceasta el loveste apa care, in fata lui se da in laturi. El este moale ca ceara, de aceea nu poate fi prins.

O infatisare asemanatoare a lui Vodianoi o intalnim si la sarbii luzacieni. Luzacienii de jos il infatisaza pe Vodianoi ca pe o fiinta capabila de diferite intruchipari, mai ales in copil imbracat in camase alba, iar sotia lui Vodianoi se preface in broasca[17].

Fara pre multe amanunte, ramasitelor credintelor vechi de dinainte de crestinism la popoarele slave de astazi, infatiseaza un tablou destul de intins al conceptiilor religioase ale slavilor din vechime, tablou care este departe de a se epuiza prin elementele ce le-am prezentat pana acum.

Inafara de acestea, se pot remarca urmatoarele: la cehi, moravi si slovaci; dintre slavii sudici, la sloveni, iar dintre cei rasariteni, la ucrainieni-gelatieni; printre fiintele padurilor exista asa numitii oameni salbatici, femei salbatice si barbati salbatici, acoperiti peste tot cu par. Acestia poarta diferite denumiri, astfel ca, la ucrainieni ii intalnim sub numele de lisovi liudi; la poloni -Diziwozony si Boginje, Bogienki (Bogunki la moravi), acestia fiind vrajitori si prezicatoare. Tot de acestia tin: femeile din padure sau fetele din padure, cunoscute la slovaci sub numele de bosorki (=zana) etc.; duhul stancilor, duhul muntilor, acesta din urma, purtand la slovaci numele de Dimek, Laber, Belia, Labus; la sarbi -Gorianin; duhul amiezii la sarbii luzacieni: Prepoznilka sau Pripolnika, Dopolnici, Wotpolnici, Serpolnica, Serpysja etc. Ultimele denumiri, stand in legatura cu Serp (=secera); la cehi, moravi si in Silenzia: Polednici; la poloni: Poludnica, Poludniowka, Przypoludnica -Poludnicele (zanele amiezii) care se infatiseaza in chipul unei fete albe ce pluteste in vazduh; superstitia sta probabil in legatura cu vantul si furtuna si personifica in sine coloana de praf care, in timpul verii strabate campul.

La rusi este remarcata fiinta care apara lanul de grau copt, care se numeste Polevik sau Polevoi (=campie), la cehi intalnim aceeasi fiinta, in chip de femeie, sub numele de Zithola; la bielorusi, zeitatea grauluiu in spic este Belun; la glitieni este Jitnii ded (=Mosul granelor), avand trei trei capete cu fetele barboase din gurile carora tasnesc limbi de foc; la ucrainieni este Jelezna baba (=Matusa de fier) sau Jitna baba (= Matusa granelor) sau Jitna matka (=Maica granelor) .

Printre zei si zeisorii, adica fiinte supranaturale, vechii slavi, cinsteau nu numai padurile, campiile si ogoarele, ci si raurile, marile, lacurile, izvoarele; fapte atestate de numeroase date istorice incepand cu Procopiu. Astfel, dintre raurile, apele, marile pe care le cinsteau vechii slavi, avem: Tari batiusca reea (=Raul parinte imparat), care este fluviul Dunarea (Dunai -Dunai -Ivanovici) la ucrainieni; la rusi -Nistrul, precum si Donul, Niprul, Volga, Suhman, Volhov. Nipru, Volga si Dvina apuseana au fost candva oameni; Niprul era frate cu Volga si Dvina, iar cele doua din urma, surori. Marea o stapaneste Morskoi-tari (=Imparatul marilor) sau ciudoiudo; lui ii plac muzica si cantecele. La slovaci il gasim ca fiind regele apelor (Vodianoi korol) iar sotia lui, regina apelor (Vodianoia koroleva). La ucrainieni, in afara de acestia mai gasim: oamenii marilor sau memozinii si fabronii adica oastea lui Faraon, care a pierit in mare in timpul urmaririi evreilor. In mare salasluiesc siroidele (sirene grecesti) care, la sarbii luzacieni sunt fecioarele marii, iar la cehi sunt Fecioarele si Femeile apelor; la slovaci-Vodopanenky (=fecioarele apelor) sau Bile pani, adica femeile albe; la luzacienii de jos, acestea sunt fecioarele apelor; la poloni-la fel: Wodni panny sau Bogunki, iar barbatul lor este Boginiarz; iar la sloveni, siroidele poarta numele de Povodnje device (fecioarele apelor)[19].

In afara de zeii si zeisorii numiti mai sus, vechii slavi venerau si focul, intre care, focul din vatra casei, tot asa si focul ceresc al meteoritilor cazatori. Acestia din urma erau infatisati sub forma de dragoni zburatori, purtand diferite nume. Astfel, la cehi ii gasim cu numele de Zmek (=Zmeu); la poloni -Smok; la bielorusi -Tmok-domovnik (Zmeul casei). Uneori el era reprezentat in chip de pasare, ca de pilda cum il gasim la rusi sub infatisare de vultur sau la cehi si moravi, sub infatisare de gaina uda. La slavii apuseni, Smok este o fiinta prietenoasa a casei caci ea se ingrijeste de bunastarea ei. La bulgari, Smok-ul suge sangele oamenilor, ia cu sine copiii fara capatai si ii ingrijeste cu grija, iar acestia se transforma in smoki.

O fiinta asemanatoare este cunoscuta sarbilor luzacieni sub numele de Plon, iar la cehi, acestui grup de fiinte ii apartin Plevnik sau Plivnik si Prasivec, care este zeul casnic aducator de bogatie. In unele locuri, cu numele de Prasivec se denumesc meteoritii, ceea ce vadeste in mod vazut, de unde provine zeul acesta la cehi: Prasivec este vestitorul focului, al incendiului.

Uneori, el se infatiseaza in forma de cocos, ale carui aripi sunt acoperite cu fosfor, precum si in chip de glob incandescent sau de pasare incandescenta, cu o coada lunga care arde.

Aceluiasi grup de zei minori ai focului, apartin la slavi asa numitele focuri sau foculete stralucitoare ca si focurile baltilor, care, la rusi, acestea sunt sufletele mortilor sau, de cele mai multe ori, comori fermecate, unde, dupa scurgerea sorocului blestemului, ratacesc pe pamant si se arata oamenilor in diferite chipuri: crenguta de aur, cocos de aur, gaina de aur cu pui, capra, vitel, bou, vaca, cal alb, lup, purcel, caine galben, pisica etc. Inafara de acestea, aceleasi comori, iau chipul unui batran cersetor, in forma de batran cat unghia, cu barba de un cot.

La bielorusi, acestea poarta numele de Dzedka sau Dzedzia. La cehi, focurile ratacitoare sunt sufletele celor morti, mai cu seama sufletele copiilor morti nebotezati sau sufletele sinucigasilor (spanzurati sau innecati) etc.; acestea sunt fiintele rele, dusmanoase omului, insa ele pot fi atrase de partea celui in cauza. La cehi, acestea sunt comorile care ard.      

Tot aceluiasi grup de focuri ratacitoare si focuri ale baltilor, ii apartin la cehi omul de foc, care se arata oamenilor pe mlastini, in chip de butoi de foc sau cerc, snop, roata, stalp, caine etc.-toate acestea, in flacari. El este binevoitor omului, il ajuta cu sfatul sau in toate cazurile grele, insa cere rasplata pentru serviciul sau.

Fiinte asemanatoare exista la sarbii luzacieni, si anume: Bludnik (=luminite), Blud (=ratacitor), Bludnicky(=ratacitori), Bludnesviecky (=lumini ratacitoare); la poloni -Bledniky (=ratacitori), Swictlky (=luminite) sau Swieczniky (=lumini), Latance, Bledne suratla; la sarbii de sud -se numesc mataruli; la sloveni -Vedonci sau Vedunci[20].

Zeitele nasterii

De asemenea, slavii credeau in genii sau spirite protectoare, care, la origine erau spirite ale stramosilor. Din categoria spiritelor protectoare fac parte si spiritele numite rojanice sau rojdenice, adica "zeite ale nasterii". Ele viziteaza lehuzele si hotarasc soarta noilor nascuti. Ele pot fi comparate cu moiarile grecesti, cu parcele romane si cu normele germanice. Lor li se aduceau sacrificii de paine, miere, branza. Tot ca sacrificii, se aduceau acestor spirite protectoare, primele fire de par ale copilului, pentru ca ele sa-i acorde o soarta buna[21].

Langa rojanici se mentioneaza si un demon numit Rod (=nastere) care, probabil favoriza nasterile usoare. Prof. Brckner traduce rod prin "neam", caci numai spiritele propriilor stramosi se intruchipeaza din nou in nou-nascuti, de aici si alegerea acelorasi nume pe care le-au purtat stramosii lor[22].

d) Vampirii

Remarcam credinta raspandita in folclorul slav, mai ales la bulgari, despre mortii care ies din mormant si sug sangele oamenilor. La bulgari, acestia sunt vampirii, numindu-se si vampirii, vemprii sau vupirii. La poloni, poarta denumirea de vampir, upior, upierzyca; la ucrainieni -vapir, vepir, vipir, opir, vpir, upir; la bielorusi -uipr; la rusi -vampir, upiri, upiri, obiri; la hertegovineni -tenat, teinat, lorko orto; in Dalmatia -kozlak[23].

De asemenea, credinta in vampiri, pare sa fie dupa prof. J. Kostrzewski, foarte veche la slavi. Cercetatorii socotesc ca aceasta credinta s-a dezvoltat in Balcani, dar trebuie sa se fi extins devreme si in alte regiuni. Este probabil ca aceasta credinta in vampiri sa fi luat nastere in urma unei molime in familie, care a facut ca membrii familiei sa moara unul dupa altul, lasandu-se impresia ca sufletul primului mort s-a facut vampir, venind noaptea si sugand sangele celor ramasi in viata[24].

In Balcani, imparatul Traian, invingatorul dacilor, care la rusi se numara intre zei, alaturi de Perun, este un spirit intunecos si raufacator, infatisat adesea cu urechi de magar[25].

Vampirii se pot transforma in cal, lup, caine, pisica, cucuvea, cocos, cioara, ghem, bulgare de zapada, capita de fan etc. Dupa credinta slavilor rusi, vampirii zboara prin nori, calaresc pe cai prin imprejurimi, fac zgomot si latra, perie pe calatori, li se arunca sub picioare, le taie calea in fuga, ei pot strabate prin cea mai mica crapatura, asa ca nici usile inchise nu pot fi o aparare impotriva lor, au dintii colosal de mari etc. Vampirii ies noaptea din mormant, mai ales la miezul noptii si sunt alungati inapoi in groapa de cantecul cocosului. Vampirii sug sangele oamenilor care dorm, mai ales ale copiilor dar si al adultilor. De aceea, vampirii sunt cunoscuti la bulgari drept kravniti (=vampiri), la sloveni -pijavice (=sugator de sange, deci vampir). Ei sug, deasemenea si sangele animalelor. Pentru a paraliza actiunea vatamatoare a vampirilor, mortii banuiti de vampirism se dezgroapa din mormant si li se strapunge inima cu o tapusa facuta din lemn de paducel, plop, artar sau tei; in afara de aceasta, se mai practica un sir intreg de alte masuri de aparare.

Dupa credinta popoarelor slave, vampirii pot fi recunoscuti inca din viata, dupa unele insemne ca: doua randuri de dinti, sprancenele impreunate deasupra nasului, fata rosie etc. In mormant, cadavrul vampirului se conserva bine, are buzele rosii si sange pe buze. Mai mult, daca o persoana era banuita de vampirism, i se dezgropa cadavrul, si , in cazul in care se confirma banuiala, dupa semnele obisnuite ale vampirismului, i se infigea in inima un tarus pentru al face incapabil sa mai vatame pe cineva.

In acest scop, se intorcea cadavrul cu fata in jos, i se taia capul si i se punea intre fluierele picioarelor sau sub picioare; i se mai infigeau si ghimpi sub limba sau sub unghiile degetelor de la picioare etc. Cel mai adesea i se straoungea vampirului inima cu un tarus de plop sau i se strapungea craniul cu un cui lung. Cercetarile arheologice au dat la iveala schelete cu craniul strapuns de un cui, ceea ce dovedeste ca aceasta credinta in vampiri era foarte veche[26].

e) Volkodlacii -Varcolacii

La sarbi si croati, vampirii se identifica cu volkodacii (varcolacii). Dupa o superstitie, larg raspandita la toate popoarele slave, volkodacii sunt oameni capabili de a se transforma in lupi si, sub aceasta forma sa pricinuiasca rau oamenilor. Aceste fiinte sunt indeosebi populare in folclorul bulgar, unde poarta urmatoarele denumiri: varkolak, vlakolak, farkuliak; la sloveni -volkodlak, vukodlac, vrkodlac; la sarbi si croati -vukodlak; la cehii din Silezia -vlkodlak; la slovaci -vlkolak, vrkolak; la poloni -wilkolak si wilkolek; la ucrainieni -volkolak, vovkulak si volkun; la bielorusi -volkolak si vavkulak; la rusi -volkulak. Aceasta superstitie isi afla rasunetul in "Slavo o polku Igoveve", care e atribuita cneazului Vseslav care, "pe oameni judeca, in calitate de cneaz, carmuia orasele, iar noaptea alerga de ici colo, in chip de lup: alearga de la Kiev pana la Tumtorokan in chip de lup si taie calea marelui Horsie"[27].

O traditie asemanatoare din legendele populare bulgare este atribuita fiului mai mic al cunoscutului tar Simeon (inceputul secolului al X-lea), lui Boian care era socotit vrajitor si se putea transforma in lup. In Pravila sarba , veche din anul 1262, se spune ca volkodacii produc eclipse de soare si de luna. Dupa superstitiile populare bulgare, farkuliacii sunt nascuti in urma legaturii dintre o femeie si un vampir; urmasii farkuliacilor purtand numele de djadadjii, adica vrajitori. Dupa superstitiile slovenilor, volkodlak este omul care poate prin propria vointa sa se prefaca in lup si apoi devina din nou om. Dupa credintele altor popoare slave (polonii si ucrainienii), volkodacii sunt oameni care se transforma in lupi intr-un anumit timp al anului. Oamenii care se nasc cu picioarele inainte sau cei din mama femeie si tata lup, devin volkodlaci; ei sunt la fel ca si oamenii, insa tot trupul lor este acoperit cu par de lup si au dintii ca de lup, ori sunt jumatate lup, jumatate om (la sloveni). Dupa superstitiile slovacilor, volkodlak devine mortul care a fost dus la cimitir cu capul inainte, iar nu cu picioarele. La ucrainieni este remarcata superstitia ca, de Sfantul Vasile, volkulacii se prefac in caini sau in pisici negre si sug laptele vacilor, iepelor si oilor; sugruma caii si arunca molima asupra vitelor cornute. Dupa aceleasi credinte, omul blestemat de catre vidma poate devenii volkodlak. Volkodlacii se deosebesc de lupii obisnuiti prin faptul ca au numai trei picioare cu labe de lup, al patrulea fiind ca de om. Volkodlacii se pot preface nu numai in lup, ci si in cal, vaca, caine, pisica neagra, gasca, gaina etc.[28]

f) Mura

Tuturor slavilor le era cunoscuta fiinta care ii chinuie pe oameni in somn. La cehi, aceasta se numeste mura, murak. La slovaci o intalnim cu numele de kikomora; la sarbii luzacieni se numeste murava, morava, mirava, vurlava; la poloni -mora, mara, zmora, morus; la slavii sudici -mora etc. Aceasta fiinta vie, femeie sau barbat, care noaptea este parasita de suflet, ia diferite infatisari, chinuind oamenii in somn. La rusi: mora, mara, marura, kikomora, sismora, se identifica cu moartea. Tinand capul subsuara, ea rataceste noaptea pe sub ferestrele caselor si striga pe nume pe stapanul casei sau pe cei din casa; cine raspunde, acela trebuie sa moara.

Dupa credintele bulgarilor, mora este sufletul copilului mort nebotezat care sugruma pe oameni in somn. Dupa credinta cehilor si polonilor, mura se deosebeste de oameni prin faptul ca are sprancenele negre, stufoase, imbinate. In afara de aceasta, dupa superstitia cehilor, mura are capul ascutit si talpa piciorului neteda. Dupa superstitiile populare, omul poate deveni mura (mora) din nastere. Copilul care s-a nascut cu sprancenele imbinate sau cu dinti, este un viitor mora. Parasind pentru un timp trupul omenesc, la miezul noptii, adica la orele 12 si pana la 3, mura se intoarce inapoi in trup. Dupa credintele populare, mura ia diferite forme: in chip de pai, pisica alba, umbla imbracata in haina alba si lunga etc. La sarbii luzacieni, inafara de acestea, mai ia si chip de burduf, os, soarece alb, sarpe, motan. La poloni, ia chip de musca, soarece, catelus etc. La sarbi -lana alba, fluture, musca sau vreun animal mic. Dupa credinta sarbilor luzacieni, mura poate lua de asemenea, chipul unui barbat alb sau al unei femei negre, care au limba aspra, trupul aspru ca panza si calatoresc pe un tap. Dupa credintele polonilor, mura se infatiseaza in chipul unei fete. Mura patrunde prin cele mai mici crapaturi, de aceea, impotriva ei nu te poti apara. Ea sugruma oamenii in somn si le suge sangele. Dupa superstitiile polonilor, exista sapte mure: una calareste pe cal, alta pe taur sau pe vaca, a treia pe gard, a patra pe maracine, a cincea pe matura, a sasea pe poc si a saptea pe om. Dupa credintele luzacienilor, mura este foarte puternica si nu poate fi vatamata de nimic, insa, dupa credintele poporului, exista un sir intreg de mijloace prin care poti scapa de ea.

Avand in vedere ca mura apare noaptea, ea este cunoscuta de asemenea sub numele de nocnice -la slovaci, nocnica -la poloni, nocinita (=noapte) -la sarbi, niciki -la rusi, unde mora, mara, maruha se prezinta in chip de fiinte mici, de sex feminin, care stau dupa soba si torc noaptea, uneori incalcind femeilor caierul. Le place sa arunce cu caramizi in oamenii care dorm. In superstitiile rusesti ele sunt identificate cu kikomorele, fiinte mici de gen feminin, cu capul cat un degetar si cu trupul ca un pai. Kikomorele traiesc      sub soba. Ele provin din copiii care au murit nebotezati, ori au fost blestemati de parinti. Dupa credintele rusesti, morele apartin asadar zeitatilor casnice minore .

Dracii

Credintele slave vechi in duhuri rele s-au sedimentat la slavi in superstitiile de mai tarziu in draci. Teogonia dracilor este bogat imfatisata in imensul material folcloric al tuturor slavilor. Pe langa denumirea ciort, comuna tuturor slavilor (polonul czart; luzacianul superior czert; luzacianul inferior cart; ucrainianul ciort, cert; bielorusul ciort; rusul ciort), el se mai numeste la sloveni vrag (acelasi si la rusi, bulgari, sarbi, poloni) zlodi si hugic. La ucrainieni ii intalnim cu numele de: kaduk, didiko, bolotiianik, morok, mara, divo, livo, liho, bida, nedolia, oblud. Dracii din traditiile populare inlocuiesc deseori pe lesii, vodianoi, domovoi si, in general, pe zeii minori casnici. In ultimul caz, el poarta, la slavii apuseni, denumirile: spirek rarasekdiblik, pikulik etc. Denumirile comune pentru drac la toti slavii mai sunt, de asemenea, si diavol si bes[30].

g) Vidmele

Una din ramasitele trecututlui pagan o formeaza la toti slavii superstitiile despre vidme si magi. Aceste fiinte sunt inzestrate cu o forta supranaturala sau cu mai multa stiinta (atotstiitoare), decat a omului obisnuit. Aceste reprezentari, de asemenea, s-au sedimentat in folclorul slav ca si cel despre draci. De cele mai multe ori, fiintele pomenite poarta denumiri care deriva din cuvantul vedati sau vedenie, adica stiinta, a sti.

La sloveni, aceasta este vesca; la bulgari -vestisa, vestirita; la sarbi si croati -vjestica; la slovaci -vedomhine, la poloni -wieszeza, wiedma; la rusi -vedima, vescita, vesciunia. Fiintele corespunzatoare de gen masculin sunt: la sloveni -vescec; la bulgari si sarbi -vestat, vjestat; la slovaci -vedomec; la rusi -vedimak, vedum, vesciun. Aceleasi fiinte poarta denumirile de znaharka (=vrajitoare, adica stiutoare); znahari -la sloveni, rusi si ucrainieni. La cehi si la rusi sunt cunoscute si sub numele de ciarodeii (vrajitor, adica facator de farmece) si ciarodiece (=vrajitoare). De asemenea, la rusi mai intalnim si kudesnik, okudnik, koldeen, iar la slovaci intalnim numele volhvita, si croati vuchvec, vuchovec, vuchvica etc.

Particularitatea caracteristica a acestor fiinte este puterea ce o au de a se transforma in: caine, motan, pisica, pasare, ghem de ata, broasca. Ele pot zbura prin vazduh cu iuteala vantului inaripat si, ca sa fie usoare, ele se ung cu un lichid magic. Calaresc pe oameni, cai, vaci, lupi, cocosi negri, pisici si pe alte animale, deseori se multumesc a calari numai pe o matura, lopata, grebla etc. Se folosesc de asemenea si de covoare zburatoare, precum si de cizme fermecate. De vidme se leaga reprezentarea puterii de stapanire a fenomenelor naturii. Vidmele trimit pe pamant grindina, furtuna si vantul, ascund roua, ploaia si le ascund in lazile lor; mai au de asemenea, de pe cer, soarele, luna si stelele. Vidmele si vrajitorii cunosc forta magica a ierburilor, ratacind pe campii si prin paduri, de unde aduna plantele tamaduitoare, scotand radacinile, pe care le folosesc la vindecarea bolilor, la descoperirea comorilor, la farmece. Vidmele si magii pot tamadui bolile, pot vindeca ranile, opri hemoragiile, ajuta la vindecarea muscaturii de sarpe si a cainelui turbat. Dar, odata cu aceasta, vidmele pot face rau animalelor domestice, indeosebi vacilor. Ciarodii si ciarodrinitele, cum sunt cunoscute la cehi si rusi, pot cunoaste pe hoti, pot descoperii lucrurile pierdute, prezice viitorul, fermeca pe domovoi, pe kikomoa si alte duhuri rele. De aici, la rusi, si denumirea de septun pentru mag, iar pentru vidma, septuha sau septuniia.

Dupa credinta populara, exista un sir intreg de mijloace cu care se poate lupta impotriva actiunilor rele ale acestor fiinte: crengutele de soc asezate crucis, aceasta in Moravia; cutitul infipt sub talpa unei mese sau cocioarva pusa la usa cu coada in jos (la rusi) si tot asa mai departe. Pentru ca vidmele sa nu faca rau vitelor domestice, se aseaza in grajduri ramuri de maracine sau de plop. Dupa superstitiile ucrainienilor, impotriva vidmelor se poate apara cu: macul, scaiul, pelinul, usturoiul, crengute de salcie etc.

Particularitatile caracteristice ale vidmelor, dau temeiul de a vedea in aceste fiinte personificarea fenomenelor noroase. Vidmele, dupa cum am vazut mai sus, pot capata diferite infatisari, pot zbura prin aer, pot sa rapeasca soarele, luna si stelele, sa trimita pe pamant ploaie, grindina, furtuna si vant. Sub forma de vidma care mulge vaca, se imagineaza aceeasi forma de nor (vaca neagra), care produce ploaia (laptele)[31]. Asa cum laptele este absolut necesar ca hrana pentru cei ce sug lapte, pentru a creste, tot asa si apa, care cade din cer, este absolut necesara pentru plante, pentru ca, ele sa poata sa creasca, sa se dezvolte si sa dea rodul lor pe care il asteapta toate vietuitoarele pamantului, in frunte cu omul pentru ca din rodul pe care il dau plantele, sa poata sa traiasca.

Alaturi de credinta in aceste zeitati minore casnice, mai intalnim la slavi si cultul animalelor, al pasarilor, al arborilor, izvoarelor si locurilor, care este de fapt un rezultat al credintelor ca in toate acestea rezista anumite spirite.

Astfel, am vazut, mai sus, ca aveau un cult al lupului manifestat in credinta in anumite fiinte numite volkodlaci, care, de fapt, erau anumiti oameni care, prin anumite vraji, se transformau pentru un timp in lupi. In acest sens Herodot spune despre stramosii slavilor de Est ca se schimbau odata pe an in lupi[32]. Urme ale cultului lupului pot fi descoperite la unele populatii slave, si mai ales la bulgari, unde se serbeaza inca si astazi "sarbatorile lupilor". In timpul acestor sarbatori, care dureaza mai multe zile, este interzis a se executa anumite lucruri .

Alt cult intalnit la slavi, este cultul ursului, care a lasat, de asemenea, urme in Bielorusia si Bulgaria. Tot in Bulgaria este atestat si cultul cerbului. In unele parti ale Poloniei s-au pastrat urmele unui cult al serpilor si al nevastuicilor, care erau crescute odinioara nu numai pentru a alunga soarecii, ci si din pricina credintelor in legatura cu ele. De asemenea, credinta in intruparea sufletelor mortilor in pasari, face ca multe dintre acestea sa fie socotite ca sfinte si sa se bucure de o mare veneratie in popor. La polonezi, fac parte din aceasta categorie, indeosebi, randunelele, berzele si ciocarliile. Aceste pasari nu trebuie omorate, deoarece sunt socotite ca vestitoare de fericire si bucurie. Sufletele mortilor, ale celor pacatosi indeosebi, dar si ale celor fara de pacat, se pot transforma, dupa credintele populare slave, chiar intr-un vierme, intr-o musca sau intr-o viespe, intr-un fluture de noapte, intr-o broasca sau intr-o soparla[34].

Din cele expuse pana aici, configuratia religioasa istorica a vechilor slavi permite sa se traga cateva concluzii: religia slavilor era o religie naturala, care exemplifica conceptiile religioase ale popoarelor raspandite de la Volga si pana la Elba. Vechii slavi aveau toate formele religioase naturale. Ei erau animisti si fetisisti, naturalisti si zoolatri, deoarece stadiul lor religios inca nu se inaltase pana la superioritaea monoteismului religios. Aceste conceptii religioase primitive se intrepatrund. Astfel ca adorarea zeului suprem este imbinata cu adorarea stejarului sau a vulturului; spiritele se amesteca cu pietrele, cu raurile si copacii. Totusi, o evolutie progresiva a paganismului slav este evidenta, acest fapt observandu-se si din decrierea facuta de Procopiu.

Religia primitiva a slavilor n-a avut astfel un Olimp organizat. Abia cristalizarile ulterioare ale unor evolutii religioase puternice, cat si ramificarile si separatiile triburilor slave, determina, aparitia zeilor personali. Acestia se dezvolta mai intens la slavii de pe Elba si de la Marea Baltica al caror panteon este mai bogat decat al celorlalti slavi (slavii rasariteni si slavii sudici).