PERSONALITATE, CARACTER, TEMPERAMENT

PERSONALITATE, CARACTER, TEMPERAMENT

Personalitatea este organizarea dinamica in cadrul individului a acelor sisteme psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic.

Sillamy N.-Larousse (1996)-personalitatea este in esenta elemental stabil al conduitei unei persoane, ceea ce o caracterizeaza si diferentiaza de o alta persoana. Dupa acelasi autor tipologia reprezinta studiul caracterelor psihice si mentale ale fiintelor umane, clasate intr-un anumit numar de tipuri.

Dupa Al.Rosca Rosca Al.(1976) personalitatea reprezinta imbinarea non-repetitiva a insusirilor psihice care caracterizeaza mai pregnant si cu un mai mare grad de stabilitate omul concret si modalitatile sale de conduita.

Dupa Eysenck(1959)- personalitatea este inteleasa ca ansamblul modurilor actuale sau potentiale de comportament al organismului, determinate de ereditate si mediu, reusind a dezvolta de-a lungul interactiunii functionale, sectorul:

• cognitiv = inteligenta
• conativ = caracterul
• afectiv = temperamentul
• somatic =constitutia

Cunoasterea trasaturilor de personalitate, reprezinta punctul de pornire in a evidentia ceea ce este specific, mai precis, unic persoanei respective, pornind de la 'constelatia de trasaturi' (Guilford P.) ce dau prestanta unei personalitati.

G. Allport G. considera ca in fiecare individ se pot evidentia una-doua trasaturi cardinale (dominante si determinante in raport cu celelalte) 10-15 trasaturi principale (caracteristice) si o multitudine de trasaturi secundare.

Trasaturile se pot referi la aspectele:

• morfologice (dimensiuni si raporturi somatice);
• fiziologice (forta, echilibru, mobilitate, etc.);
• psihologice

Personalitatea are la baza:

• un continut orientativ, exprimat prin atitudini;
• o structurare operativa, realizata prin: temperament, aptitudini si caracter;
• expresie a subiectivitatii insului sub influenta conditiilor ambiantei.

Cea mai 'vehiculata' tipologie, apartine compartimentului dinamico-energetic, si anume, temperamentul, avand un caracter innascut care structureaza din punct de vedere formal, conduita umana, si care reprezinta o sinteza a diferitelor grupuri ale fortei, mobilitatii si echilibrului:

1) Forta reprezinta energia, capacitatea de lucru si se exprima prin rezistenta mai mare sau mai mica la excitantii puternici sau la eventualele situatii conflictuale. Astfel:

a)-tipul puternic: suporta tensiunea psihica, ferm, stapan pe sine, energic in executarea actiunilor;

b)-tipul slab: nu rezista la efort, uneori este temator, nesigur, irascibil, sensibil, emotiv;

2) Mobilitatea desemneaza usurinta cu care se trece de la excitatie la inhibitie si invers, in functie de solicitarile externe.

a)-tipul mobil: trece usor de la o forma de lucru la alta, isi formeaza rapid noile deprinderi, le modifica si la inlocuieste pe cele vechi, ia decizii rapide, are initiativa;

b)-tipul inert: suporta greu varietatea, surprizele, isi formeaza greu deprinderi, miscarile sunt lente; prefera activitatile tipice.

3) Echilibrul se refera la repartitia fortei celor doua procese (excitatia si inhibitia).

a) tipul excitat - neechilibrat, cu energie tumultuoasa, agresiv, irascibil, nechibzuit;

b) tipul normal - miscari proportionate cu solicitarile; directe si suficient de rapid, vorbire echilibrata si expresiva;

c) tipul inhibat - se concentreaza greu, oboseste repede, invata incet.

Pornind de la aceste considerente se pot delimita cele patru tipuri temperamentale:

1) coleric = puternic-mobil-neechilibrat;

2) sangvin = puternic-mobil-echilibrat;

3) flegmatic = puternic-inert-echilibrat;

4) melancolic = slab-mobil/inert-neechilibrat, recunoscute ca avand urmatoarele reactii:

Prima incercare de identificare si explicare a tipurilor temperamentale o datoram medicilor Antichitati, Hipocrate (400 i.e.n.) si Galenus (150 e.n.). in concordata cu filosofia epocii, care considera ca intreaga natura este compusa din patru elemente fundamentale: aer, pamant, foc si apa. Acestia au socotit ca predominanta in organism a uneia dintre cele patru ,,umori' (hormones): sange, flegma, bila neagra si bila galbena, determina temperamentul. Pe aceasta baza se stabilesc cele patru tipuri clasice de temperament: sangvinic, flegmatic, melancolic si coleric.

I.P.Pavlov stabileste pe baza studiilor de laborator existenta unei corespondente intre tipurile de activitate nervoasa superioara si tipurile temperamentale, facand corespondente:

• tipul puternic, neechilibrat, excitabil = colericul
• tipul puternic, echilibrat, mobil = sangvinicul
• tipul puternic, echilibrat, lent = flegmaticul
• tipul slab = melancolicul

1) Colericul:

v     impulsiv si uneori chiar violent, agresiv;

v     reactivitate motorie accentuata si reactii emotionale puternice;

v     face risipa de energie, reusind insa sa-si dovedeasca rapid capacitatile;

v     oscileaza intre entuziasm si deceptie, intre activism impetuos si perioade de delasare

v     foarte expresiv, usor de citit, gandurile si emotiile i se succed cu repeziciune;

v     inconstant in relatiile cu ceilalti;

v     tendinta de dominare in grup;

v     -vorbire inegala, inclinatie spre exagerare;

v     incapabil de a munci cu migala;

v     se daruieste cu pasiune unei cauze;

v     intr-o sarcina isi etaleaza rapid posibilitatile

2) Sangvinicul:

v     vioi, vesel, bine dispus, trece totusi rapid de la o traire afectiva la alta;

v     se adapteaza rapid, reusind sa se stapaneasca relativ usor, ceea ce ii permite stabilirea rapida de relatii sociale;

v     abundenta expresiei verbale;

v     fire comunicativa;

v     ia usor decizii, simtind nevoia variatiei situatiilor;

v     activism crescut;

v     emotii intense dar sentimente superficiale;

v     adaptabilitate, simte nevoia de variatie, de schimbare

v     decizie rapida

v     isi mentine rezistenta si echilibrul in situatii dificile

v     suporta insuccesele

v     dispozitie stenica

3) Flegmaticul:

v     calm, imperturbabil, chiar lent;

v     echilibru emotional, fiind putin reactiv din acest punct de vedere, dar cu sentimente durabile;

v     caracterizat de rabdare si toleranta;

v     se adapteaza mai greu si trece cu o oarecare dificultate de la o activitate la alta;

v     meticulos, inclinat spre rutina;

v     lentoare in miscari si in limbaj;

v     capabil de munci de migala;

v     capacitate de munca indelungata si tenace;

v     comportament sarac in manifestari;

v     cugetat in tot ce face.

4) Melancolicul:

v     sensibilitate ridicata;

v     puternic afectat de insuccese;

v     dificultati de adaptare;

v     decompensare in situatii critice;

v     capacitate redusa de lucru in conditii de suprasolicitare;

v     sentimente de durata;

v     emotiv si sensibil, are dificultati de adaptare;

v     capacitate de lucru redusa, dar obtine un randament progresiv inclinat spre reverie si interiorizare;

v     puternic afectat de insuccese, compenseaza insuccesele prin inchiderea in sine;

v     capabil de activitati de migala.

Rorschach (1941) abordeaza tipologia in functie de rezonanta afectiva, sub forma:

• tipul extratensiv = facilitatea realizarii unei legaturi interpersonale, labilitate,

instabilitate, renuntare;

• tipul introtensiv = se caracterizeaza printr-o oarecare rigiditate, fermitate,

discretie;

• tipul coartat = este retractat, cu o slaba energie instinctiva;
• tipul ambiegal = apare firea ambivalenta

Tipologia lui Jung

Conform viziunii lui C.G.Jung exista doua atitudini cruciale:

cea a extravertitului, cand libidoul este orientat preferential catre lumea exterioara si in care obiectul isi subordoneaza Eul.

cea a introvertitului, repliat asupra propriei persoane si in care Eul isi subordoneaza obiectul.

TIPUL EXTRAVERTIT

Atitudinea constientului

• interesul si atentia extravertitului sunt indreptate statornic spre evenimentele obiective, in primul rand spre cele ale imediatei vecinatati. Manifesta interes fata de oameni, lucruri si este dependent fata de acestea;
• este integrat, dar nu adaptat, pentru ca adaptarea presupune mai mult decat o inscriere perfecta in situatia momentului si in anturajul imediat;
• stie sa faca impresie buna, aceasta fiind insa si punctul sau nevralgic, foamea de a face impresie buna si o oarecare tendinta catre superficialitate;
• un alt punct slab al sau este tendinta atat de inradacinata de a se intoarce catre exterior incat nu ia in considerare starea propriului sau organism de care isi da seama doar atunci cand are parte de senzatii corporale anormale. Astfel tulburarile organice sau functionale (de natura nervoasa) au rol compensator, ele obligandu-l sa se restranga asupra lui insusi chiar fara voia sa;
• nevroza cea mai frecvent intalnita la tipul extrovertit este isteria.

Atitudinea inconstientului

Cu cat mai desavarsit extravertita este atitudinea constienta, cu atat mai infantila si mai arhaica e atitudinea inconstienta. Daca se ajunge la o exacerbare a pozitiei constiente, atitudinea inconstienta incepe sa se manifeste simptomatic.

Echilibrul psihic este in general expresia faptului ca atitudinea inconstienta o compenseaza pe cea a constientului.

TIPUL INTROVERTIT

Atitudinea constientului

• introvertitul prezinta reticenta fata de oameni, nu iubeste activitatea preferand intimitatea. Constientul introvertit vede conditiile exterioare, dar investeste cu putere decisiva doar in ceea ce il determina in mod subiectiv;
• este timid, impresionabil, meticulos, dar are o viata interioara foarte bogata;
• pentru a-si valorifica virtutile are nevoie de un climat tonic, securizant.

Atitudinea inconstientului

- introvertitul se separa cu totul de obiect luandu-si pe de-o parte masuri de aparare si incercand pe de alta parte, fara nici un rezultat sa se impuna obiectului;

forma tipica de nevroza este neurastenia.

Eysenck N. (1963) reia tipologia lui C.G.Jung, facand diferenta dintre persoanele stabile din punct de vedere emotional si cele instabile si construind urmatoarele tipuri temperamentale:

colericul = extravertul instabil

sangvinul = extravertul stabil

flegmaticul =introvertul stabil

melancolicul = introvertul instabil.

Heymans si Wiersma isi bazeaza teoria tipologiei temperamentale, in functie de trei parametrii si anume:

v     emotivitatea - se refera la reactiile de ordin afectiv, unele persoane fiind emotive, altele non-emotive;

v     activismul - predispozitia unor persoane spre actiune in raport cu altele, renuntarea cu usurinta la unele actiuni pe cand altele sunt stimulate de eventualele obstacole;

v     ecoul-'amprenta' pe care evenimentul de viata o lasa asupra unor persoane, diferenta constand in:

primaritate (preocupare pentru prezent, superficialitate, optimism, ceea ce denota un ecou slab al evenimentelor);

secundaritate (persoane la care evenimentele au un ecou puternic. influentand prezentul si viitorul). Astfel, se inscriu pe baza acestor parametri, opt tipuri temperamentale si anume:

pasionatii-emotivitate-activism-secundaritate;

colericii-emotivitate-activism-primaritate;

sentimentalii-emotivitate-non-activism-secundaritate;

nervosii-emotivitate-non-activism-primaritate;

flegmaticii-non-emotivi-activism-secundaritate;

sangvinicii-non-emotivi-activism-primaritate;

apaticii-non-emotivi-non-activism-secundaritate;

amorfii-non-emotivi-non-activism-primaritate.

In practica medicala, medicul se intalneste cu .elemente ce duc implicit spre tulburari de personalitate. Astfel, identificarea la timp a unor caracteristici care pot orienta medicul spre o ipostaza diagnostica privind tulburarile de comportament este absolut necesara.

Dupa Tudose Fl.(2000) caracteristicile obisnuite ale pacientilor cu tulburari de personalitate sunt:

• modele de comportament cronice si durabile, nu episodice;
• blamarea constanta a altora;
• usor de infuriat sau de facut gelosi;
• ego-sintonic;
• functia sociala si ocupationala tulburata;
• dependenta sau independenta excesiva;
• frecvent 'dezamagiti' de catre partener;
• impulsivi sau compulsivi;
• exarcerbare produsa de afectiunile SNC, traumatism cranian si stres;
• standarde si opinii inflexible;
• iritabilitate;
• abilitati empatice reduse;
• inselarea persoanelor pentru a ajunge la un rezultat final;
• egocentrism;
• deseori, rezistenta la tratament;
• trecere de la subevaluare la supraevaluare;
• relatii interpersonale tulburi sau instabile;

In conformitate cu caracterologia Heymass-Wiersma-La Senne (dupa Athanasiu A, 1983), putem distinge:

1) Nervosii sunt anxiosi in fata bolii: ei se alarmeaza si se calmeaza tot atat de usor. Nu urmaresc cu perseverenta vindecarea, schimba des tratamentele si medicii, preferand cateodata 'vindecatorii'. Tind a impune medicului o interpretare personala a bolii si chiar un anume tratament.

2) Sentimentalii sunt inclinati catre ipohondrie. Pot stabili un raport afectiv deosebit de strans cu medicul daca acesta nu-i inhiba, dar au fata de el o atitudine critica sau de suspiciune si pot fi usor dezamagiti, nu sunt totusi fideli. Boala este pentru sentimentali, un eveniment grav. Se autoobserva si-si expun detaliat suferintele; retin date utile in anamneza si documente privind bolile din trecut. Sentimentalii au mai multa incredere in medic decat in medicina si n-au incredere in propria lor soarta.

3) Colericii, anxiosi si ei in fata bolii, recurg la medic fara intarziere; exagereaza si sunt lipsiti de curaj. Boala le apare nu numai ca un obstacol ci chiar un scandal. Fidelitatea fata de medic pare accentuata, dar in fond, este fragila, colaborarea cu medicul este satisfacatoare, insa atitudinea colericului este deseori usor insolenta.

4) Pasionatii nu alcatuiesc un grup omogen-unii sunt apropiati de tipul sentimental, altii de constitutia paranoida. Interesul pasionatului este indreptat asupra operei la care lucreaza, ajungand uneori la neglijarea propriei sanatati. Cand s-au decis sa faca apel la medic, dau dovada de perseverenta, de bunavointa si de spirit de colaborare. Increderea lor fata de medic este deplina, insa o eventuala deceptie este resimtita profund; de multe ori renunta la medicul respectiv chiar fara sa-i dea nici o explicatie. Sunt curajosi in fata actului medical.

Pasionatul are o atitudine ,,captativa' - tinzand sa-si impuna personalitatea. El este un tip particular egocentric si narcisic. Este curajos in fata actului medical si are ,,curaj civic': in problemele de concediu medical evita sa frustreze institutia la care lucreaza. Pasionatii sunt expusi la surmenaj (unii dintre ei au perioade de hiperactivitate care alterneaza cu perioade de epuizare). Pentru a-i obliga la repaus, este necesar uneori o deosebita insistenta. Exista, poate, o corelatie intre temperamentul pasionat si unele tulburari mentale (schizoidie, paranoia); in schimb (spre deosebire de sentimentali) pasionatii prezinta mai rar afectiuni psihosomatice.

5) Sangvinicii sunt cei mai putini anxiosi in fata bolii. Ei se supun tratamentului cu oarecare intelegere, dar asteapta 'ultimul moment' pentru a se consulta (aceasta decizie o iau adesea sub influenta anturajului). Este greu sa impunem unui sanguinic incetarea lucrului (ceea ce se explica prin indiferenta fata de boala, prin firea hiperactiva). Sunt indiferenti fata de boala si relativi, sanatosi, bolile de care sufera sunt frecvent rezultatul inclinatiei lor de a gusta toate

placerile vietii.

6) Flegmaticii consulta medicul doar pentru tulburari precise, avand o atitudine ce poate fi corecta sau 'indiferenta' in sensul de a lasa medicul sa suporte tot greul tratamentului. Daca sunt fideli, constanti si ascultatori, acest fapt este legat mai mult de un anumit simt al datoriei, decat de.participarea afectiva la propria drama. Flegmaticii nu fac intoxicatie alcoolica

sau tabagica. Dintre ei se recruteaza cei ce fac schizofrenie de tip 'rationalism'morbid'.

7) Amorfii sunt nerabdatori in fata bolii, constiinciosi in aplicarea prescriptiilor, fideli, ei sunt legtti de obisnuinta si de ascultare mai curand decat de incredere si de ratiune. Totodata ei sunt relativ inerti iar comunicarea lor in dialogul medic-pacient este redusa. Amorfii sint ,,pasivi fata de momentul actual' si ,,relativ independenti fata de trecut' - Le Senne).Amorfii corespund intrucatva limfaticilor sau apaticilor din vechile clasificari.

8) Apaticii se prezinta de obicei cu o simptomatologie abundenta, expunerea ei fiind confuza. Atitudinea lor este un complex de indiferenta si de supunere. Persoana lor ii intereseaza destul de putin, iar persoana medicului, deloc. Tendintele lor conservatoare ii fac sa ia medicamentele cu regularitate, pana la obisnuinta sau toxicomanie. Nu cauta sa influenteze pe medic.

In ceea ce priveste tipul temperamental implicat in boala Paunescu-Podeanu A.(1981) pe baza tipologiei lui Pavlov(dupa Athanasiu A, 1983). El spune ca se poate conta, in boala, pe psihicul indivizilor puternic echilibrati, fie ei mobili sau inerti (adica sangvini sau flegmatici), implicit pe reactiile lor psiho-vegetative si biologice, care sunt pozitive, favorabile, utile in genere; dar nu pe al indivizilor puternici dar dezechilibrati (colerici) si mai ales pe al indivizilor stabili (melancolici), ale caror reactii sunt nearmonice, apatice, dezordonate. Cel echilibrat tare, mobil, se observa constiincios, urmeaza prescriptia, dar trebuie sustinut prin comenzi repetate (avand tendinta de a abandona repede un lucru inceput).

Colericul este nedisciplinat, 'pacient incert' care se cere supravegheat. Melancolicul trebuie 'sustinut, stimulat, revigorat'.

Pentru ca tipologiile sa fie utile ca o cale spre cunoasterea individualitatii, este necesar sa avem la dispozitie tipologii cuprinzatoare, diverse, pentru a putea alege, in cazul concret, pe cea corespunzatoare problemei ce trebuie s-o rezolvam. De exemplu, un endocrinolog are nevoie, drept calauza, in primul rand de o tipologie endocrina.

Trebuie subliniat faptul ca individul poate fi caracterizat in acelasi timp de pe platforma mai
multor tipologii (abordare politipologica).

Medicina biotipologica cuprinde orientarile constitutionaliste care au folosit sistematic gandirea tipologica. Spre deosebire de ,,medicina persoanei', care pune accentul pe ceea ce este unic, individual, singular in bolnav - medicina tipologica cauta sa contureze tipuri constitutionale. Spre deosebire de diferitele caracterologii (care tin seama exclusiv de latura psihologica a individului) si de somatotipologii (care tin seama exclusiv de latura somatica) - biotipologiile postuleaza corelatii dintre habitusul fizic si trasaturi importante ale vietii sufletesti. Aceste corelatii au fost intuite inca de catre medicina hipocratica si de catre astro-logie.

Frenologia - ca studiu al psihologiei individului bazat pe particularitatile craniene, ca si fiziognomonia, care se ocupa cu cunoasterea caracterului pornind de la trasaturile somatice, in special ale fetei, sunt ,,anticipari' ale biotipologiei.

Tipologia lui Kretschmer - 1921

Punctul sau de plecare este psihiatric. Psihozele ar fi rare exagerari ale unor mari grupe temperamentale (caracteriale) raspandite printre oamenii normali.

Kretschmer distinge trei tipuri morfologice fundamentale (dintre care doua sunt tipuri extreme) carora le corespund trei tipuri fundamentale de temperament, mentalitate, ,,ca-racter' :

Tipul picnic se caracterizeaza prin cap rotund (frecvent cu chelie), fata rotunda, gat scurt, breviliniaritate, trunchi plin si rotund, statura mijlocie, membre subtiri'(cele inferioare fiind relativ scurte), abdomen si torace bine dezvoltate, exces ponderal. Din punct de vedere psihic, picnicii reactioneaza ca persoana unitara; sunt sintoni (E. Bleuler) si sociabili - comunicand si fiind in acord afectiv cu ambianta: vioiciune, mobilitate, optimism, umor, spontaneitate, sociabilitate, dar si superficialitate

Ei sunt preocupati mai curand de aspectele concrete ale realitatii, de aspectele globale, de relatii. Sunt mai curand empiristi'. Viata lor sufleteasca se desfasoara prin oscilatii (cicluri) intre euforie si depresiune. Tipul caracterologic corespunzator celui picnic-somatic este cel ciclotim (ciclotimic), varianta premorbida fiind cicloidia (prezenta la cicloizi).

Tipul leptosom (cu varianta sa extrema - tipul astenic) se caracterizeaza prin fata ovoida uscativa, gat lung, corp subtire, torace lung si plat, longiliniaritate, adipozitate si musculatura reduse. Tipul caracterologic corespunzator este schizotimul tipul pre-morbid fiind schizoidul. Afectivitatea schizotimlui nu este unitara (coexista tendinte si aprecieri diverse si chiar antagoniste, ambivalente), atentia este divizibila. Ei sunt (sau par) inchisi, enigmatici, reci, indiferenti la lumea din jur sau chiar ostili fata de mediu asadar nesociabili. Inclinatie spre abstractizare, interiorizare, sensibilitate, un simt acut al onoarei, meticulozitate etc. Conduita lor este frecvent neadecvata, bizara. Gandirea lor este abstracta, cu capacitatea de a sesiza detaliile; exista o predilectie catre neobisnuit.

Tipul atletic se caracterizeaza prin corp inalt, de constructie solida; capul este adesea rotund, corpul este bine proportionat. Atleticul este linistit in miscari, mai curand greoi: imaginatia este redusa, dar perseverenta este remarcabila.

Tipologia lui Sheldon

Cercetarile biotipologice ale scolii americane sunt ilustrate de catre rezultatele lui W. H. Sheldon. In clasificarea formelor constitutionale pe care, o propune, Sheldon foloseste o nomenclatura embriologica, tinand seama de dezvoltarea si de rolul in economia organismului a derivatelor celor trei foite embrionare.

1. Tipul endomorf: ,,rotund', afabil, iubitor de comoditati, de spectacole si de tovarasie, curios si tolerant, satisfacut de sine insusi, atasat de familie si de trecut.

2. Tipul mezomorf are sistemul muscular si cardiovascular bine dezvoltate : puternic, plin de energie, poate fi dur, curajos, combativ si chiar agresiv, iubitor de aventura si de excitatii, cu tendinte dominatoare, traind mai ales in prezent.

3. Tipul ectomorf are sistemul nervos dezvoltat si sensibil. Este de obicei slabanog si fragil, cu miscari dizarmonice, dar cu reactii fiziologice vii. Este foarte sensibil la durere. Iubitor de singuratate, nesigur de sine, introvertit si poate egoist, ectomorful asteapta fericirea de la viitor.