PSIHANALIZA COPILULUI

PSIHANALIZA COPILULUI

De tema psihanalizei copilului au fost interesati numerosi cercetatori, precum: A. Freud, M. Klein, R.A. Spitz, S. Lebovici, B. Bettelheim, Margaret S. Mahler, E. Erikson etc. Acestia au subliniat importanta primelor experiente infantile in dezvoltarea psihologica si sociala. Relatiile interumane timpurii, spun ei, servesc ca prototip pentru relatiile interpersonale ulterioare (in termeni de: maturitate, stabilitate etc). Daca copiii nu reusesc sa stabileasca legaturi cu una sau cateva persoane 'semnificative', sau daca aceste legaturi sunt disfunctionale, ca adulti ei vor avea dificultati in a stabili relatii personale stranse (intime). Acest lucru a fost demonstrat prin studiile efectuate de Bowlby (1969), B.L. White (1973 / 1975), Rutter (1974) (dupa Vander Zanden, 'Human Development', p. 206)

Contributii importante la psihiatria infantila au adus, pe langa psihanalisti precum M. Klein, si J. Cordier, R. Diatkine, M.G. Hurting, B. Znhelder, A.E. Luria, Mannon, R. de Ajuriaquera etc.

Anna Freud (Viena 1895 - Londra 1982) a fost insasi fiica lui Sigmund Freud. Ernest Jones spunea despre Anna ca era foarte atasata de tatal ei, fiind unul din acele cazuri in care parintele real corespunde cu acea 'imago' a tatalui (dupa P. Gay, p. 440). Si Freud era foarte atasat de Anna, sustin biografii lui. Ziua cand Anna a fost retinuta de Gestapo a fost cea mai rea zi a lui Freu (dupap P. Gay, p. 627). 'Cand si-a mai sublimat o femeie pasionanta aproape in intregime sexualitatea?' exclama el, cu referire la Anna, fireste (P. Gay, p. 615). Si mai departe (op. cit., p. 652): 'Soarta a fost atat de buna cu mine incat m-a lasat sa ma bucur de relatia cu o asemenea femeie - ma refer la Anna, bineinteles.'

Anna Freud a apartinut scolii continentale de psihanaliza, care a mutat accentul de pa inconstient pe constient sau Eu. Ea a fost cea care a descris pe larg (in lucrarea din 1936, 'The Ego and the Mechanism of Defence') mecanismele de aparare ale Eu-lui. Prezentam in continuare principalele mecanisme puse in joc de Eu (dupa C. Enachescu, 2003, p. 68 - 69) pentru a se adapta la realitate:

1. refularea sau negarea unei realitati inacceptabile;

2. proiectia - tendinta primitiva de a atribui lumii exterioare si in special altor persoane trasaturi sau afecte proprii;

3. intraiectia - tendinta incorporarii prin identificare a acelor elemente ale lumii exterioare considerate ca bune, dezirabile.

4. deplasarea sau deturnarea impulsurilor agresive spre alte tinte (ex.: refugiul in alcool, tutun); intervine ori de cate ori o situatie genereaza sentimente contradictorii

5. intoarcerea la contrariul sau - in situatiile in care agresivitatea si gelozia nu pot fi exprimate liber, apar conduite contrare, de autoumilire, autovictimizare, supunere etc.

6. anularea retroactiva - tipic pentru conduitele obsesive, acest mecanism consta in anularea apriorica a oricarui comportament susceptibil de a leza subiectul.

7. formatiunea reactionala - consta in antrenarea trasaturilor caracteriale intr-un mecanism adaptativ de tip circumstantial. Exemplul tipic este supracompensarea sentimentelor de inferioritate prin exacerbarea nevoii de putere.

8. rationalizarea - consta in justificarea pe baze rationale a unui comportament ale carui motivatii profunde si inconstiente ar fi socialmente inacceptabile.

9. sublimarea - permite realizarea pe cai ocolite a tendintelor, pulsiunilor sau dorintelor 'indezirabile'.

Dar contributii majore a adus Anna Freud mai ales in domeniul psihanalizei copilului. dintre lucrarile publicate de ea pe aceasta tema, amintim: 'Le normal et la pathologique chez l'enfant' (trad. fr. 1965); 'Le traitement psichanalitique des enfants' 1946; 'L'enfant dans la Psichanalys'; 'Pdsichanalyse a l'ussage des enseignats et des parents'; 'Les enfants et la guerre' (in colab. cu Dohorty T. Burlingham). În ultima lucrare mentionata, Anna vorbeste despre impactul major al spectacolului mortii si distrugerii asupra psihicului infantil.

A lucrat in special cu copii si adolescenti, fiind interesata de tulburarile emotionale ale acestora, de temerile, dorintele, obsesiile si fobiile lor (Szaluta, p. 94). În urma observatiilor facute in cresele de la Hampstead, a vorbit despre importanta mamei in dezvoltarea psihica.

Relatia precoce mama - copil a fost amanuntit analizata de austriaca Melanie Klein (Viena 1882 - Londra 1960). De formatie educator de gradinita, Melanie Klein se initiaza in psihanaliza ortodoxa dupa venirea sa in Marea Britanie, in anii '30, devenind o reprezentanta de seama a 'scolii relatiilor obiectale' (reprezentantii acestei scoli de psihanaliza s-au preocupat permanent de relatiile - reale sau imaginare - individului cu ceilalti), din care mai faceau parte si W. Roland Fairbairn, Harry Guntrip, Donald W. Winnicott. În 1927 M. Klein a inceput o polemica cu Anna freud, pe tema atitudinii pe care trebuie sa o adopte analistul in timpul curei. Anna Freiud pleda pentru o atitudine pedagogica, M Klein pentru una neutra (dupa Schiopu, p. 404).

Dintre lucrarile Melaniei Klein amintim: 1922 'Psihanaliza copiilor', 1930 'Eseuri de psihanaliza aplicata', 1952 'Dezvoltarea psihanalizei', 'Envy and gratitude. Our adult world' (1957 - 1970), si lucrarea 'Deelopments in Psycho-analysis' (1952), scrisa in colaborare cu P. Heimann, J. Zsaacs, J. Rivière.

M. Klein s-a interesat mult de fixatiile emotionale si conflictele din prima copilarie. Un concept des folosit de ea a fost cel de 'relatie cu obiectul' - intelegand prin aceasta un mod specific de a sesiza 'obiectul' si de a se raporta la el.

Primul an de viata cuprinde doua 'momente' sau 'pozitii': pozitia schizoparanoida (se numeste asa deoarece corespunde unei structuri psihotice ce se regaseste in schizofrenie sau paranoia) si respectiv pozitia depresiva (baza structurii depresive).

În etapa schizoparanoida (3 - 4 luni) 'obiectul' este sanul mamei. 'Obiectul' aceste sufera un clivaj in 'obiect rau si urat' (acelasi san, cand inceteaza de a mai procura placere). Pentru Klein, notiunea de 'ambivalenta' este esentiala. Pulsiunile sunt ambivalente inca de la inceput, 'iubirea' pentru obiect neseparandu-se de distrugerea sa. Obiectul insusi devine ambivalent, clivat in 'bun' si 'rau', si deci de netolerat (dupa 'Vocabularul psihanalizei', p. 44) Corelativ, se realizeaza clivajul Eu-lui, in 'Eu bun' si 'Eu rau'. Asupra obiectului partial se proiecteaza impulsurile libidinale, respectiv agresive, 'sadic - anale'. Mecanismele de aparare puse in joc in acest stadiu sunt: proiectia si introiectia.

În etapa depresiva (luna 4 - luna 12), mai buna organizare a perceptiilor asigura o mai buna adaptare. Mama este sesizata in calitatea ei de persoana distincta de el si care stabileste relatii si cu alte persoane; raportarea la ea se face ca la un 'obiect total'. În perioada in care se poate edifica relatia cu 'persoane totale' este plasat complexul Oedip. Sentimentele ambivalente (ura versus iubirea) traite fata de unul si acelasi obiect genereaza culpabilitate.

Pozitia depresiva este depasita cand 'obiectul bun' este introiectat in mod stabil si durabil. Mecanismele de aparare puse in joc in aceasta etapa sunt: formatiunea reactionala si izolarea. Eu-l nu mai este fragmentat, clivat in 'Eu bun' si 'Eu rau'; el este integrat si unificat. schimbarea reactiilor obiectule produce schimbari si in Eu-l propriu. Cele doua pozitii de care am vorbit mai sus nu sunt total depasite; in orice moment stresant al vietii este posibila regresia (dupa Sillamy, p. 174) la unul din ele.

În domeniul psihoterapiei, M. Kein a inventat o tehnica de lucru pentru copiii de 2 - 6 ani intitulata 'terapia prin joc' sau 'ludoterapia'. Pentru joc se folosesc papusi, obiecte familiale miniaturale (masina, roaba, leagan), materiale diverse (hartie, sfoara, lut, apa). În cadrul jocului se incurajeaza transferul si se interpreteaza fanteziile relevante din jocul copilului (dupa Malim, 1999, p. 37).

Melanie Klein a colaborat la clinica din Tavistock in principal cu D.W. Winnicott si cu John Bowlby.

Engezul Donald Woods Winnicott (Phylmouth 1896 - Londra 1971) a devenit in 1935 membru al Societatii Britanice de Psihanaliza, al carei presedinte va fi intre anii 1956 - 1959 si 1965 - 1968. El a distins intre adevaratul Self (Self-ul spontan, autentic) si falsul Self (Self-ul constrans sa tina cont de normele sociale, de regulile de conduita). Self-ul ca entitate evolutiva cunoaste mai multe stadii de dezvoltare (si mijloace de comunicare specifice) in trecerea sa de la dependenta absoluta/relativa la independenta. self-ul central, arhaic, afirma Winnicott, nu va inceta niciodata sa fie ascuns si tacut (dupa Manzat, p. 36 - 38).

Modul in care Self-ul se dezvolta, depinde foarte mult de stilul educativ al parintilor. Un mediu familial hiperprotectiv in care autonomia copilului este incalcata si realitatea prezentata intr-o lumina falsa duce la dezvoltarea unei personalitati de imprumut ('Eu fals'). Din contra, un mediu familial securizat si totusi permisiv, ce-l incurajeaza pe copil sa descopere singur lumea, duce la o dezvoltare normala, armonioasa a personalitatii ('Eu autentic').

Mama joaca rolul principal in acest context. Între ea si copil se stabileste o unitate indisolubila, de aceea, ea trebuie sa dea dovada de empatie si receptivitate la nevoile copilului, trebuie sa-l ajute sa se integreze in societate.

Printre lucrarile lui Winnicott se numara: 'Copilul si familia sa', 'De la pediatrie la psihanaliza' (1958), 'Procesul de maturizare la copil' (1965), 'Joc si realitate' (1971), 'Fragment al unei psihanalize' (1975) (dupa Sillamy, p. 344).

Un nume care trebuie mentionat aici este si cel al lui Wilfred Ruprecht Bion (Muttra, azi Mathura, India 1897 - Oxford 1979), unul din elevii lui M. Leinj. de formatie psihiatru, dupa initierea in psihanaliza s-a interesat de dezvoltarea mentala a copilului. A analizat de asemenea grupurile restranse si a decelat in acestea doua niveluri: unul al rationalului si evidentelor si unul al irationalului si afectelor. Dintre lucrarile lui amintim (dupa Sillamy, p. 48): 'Investigatii in grupurile mici' (1961), 'La sursele experientei' (1962), 'Atentia si interpretarea' (1970).

O contributie notabila in domeniul psihanalizei copilului a adus-o si René Arpad Spitz (Viena 1887 - Denver, Colorado 1974). Spitz a fost de formatie medic, predand (1956) psihiatria la Universitatea Colorado. Dar interesul lui major a fost psihanaliza, in care s-a specializat la putin timp dupa absolvirea medicinei. Continuand studiile experimentale infantile initiate de Charlotte Bühler, Spitz a demonstrat importanta decisiva a 'dialogului mama - copil', a schimburilor emotionale dintre acestia, pentru dezvoltarea psihica a micutului.

Cand acest dialog este inadecvat, sugarul dezvolta tulburari ce pot evolua spre depresie anaclitica sau hospitalism. Spitz a tratat acest subiect in numeroase lucrari, printre care: ''Le non et le oui: la génese de la comunication humaine' (1957), 'De la naissance a la parole. La premiére anné de la vie de l'enfant' (1965) (dupa Sillamy, p. 296)

Si Charlotte Bühler (Berlin 1893 - Los Angeles 1974) a scris mult pe tema relatiilor inter umane din primii ani de viata ('The First Years of Life' 1930, 'Kind und Family' (cu colab.) 1937). Reprezentanta a psihologiei Eu-lui, Charlotte Bühler (venita pe continentul american, ca si Spitz si multi altii, de frica nazismului) a avut si o cariera academica reusita. dupa ce intre 1929 - 1938 condusese Institutul de Psihologie din München, a ocupat catedra de psihologie a Universitatii din Carolina de sud (dupa Sillamy, p. 51). Printre lucrarile ei se mai numara si 'Values of Psychoterapy' 1962 si 'psihologia in viata epocii noastre' 1972.

Relatia mama - copil a fost tratata si in lucrarile lui Margaret S. Mahler. În 'La naissance psychologyque de l'étre humain' aceasta introduce sintagma devenita celebra 'proces de separatie - individuatie'. Momentul nasterii biologice si cel al nasterii psihologice a persoanei nu coincid, afirma ea. nasterea biologica este un eveniment dramatic, observabil si bine circumscris. Nasterea psihologica este un proces intrapsihic ce se desfasoara lent. El este procesul de separatie - individuatie. Reprezinta achizitia sentimentului de a fi separat de lumea externa si simultan in relatie cu aceasta (Mahler, 'La naissance psychologyque de l'étre humain', p. 15 - 16). Raportarea la lumea externa vizeaza in principal obiectul primar al dragostei.

Procesul normal de separatie - individuatie urmeaza parcurgerii cu succes a altor doua stadii ale dezvoltarii infantile: faza autista normala ('la phase autistique normale') - caracterizata prin absenta relativa a investirii energiei in stimulii exteriori - si faza simbiotica normala ('la phase symbiotique normale') - caracterizata prin investirea perceptuala si afectiva in stimulii 'externi' (obs.: copiii mici nu le recunosc clar originea externa, pentru ca in cazul lor, un echilibru psiho-fiziologic nu este inca atins) (dupa Mahler, op. cit., p. 59, 67 - 69).

Urmeaza apoi diferentierea interior - exterior si castigarea abilitatii de a functiona autonom in prezenta mamei ('le processus de séparation - individuation)