PSIHOLOGIA POPORULUI ROMAN IN CONCEPTIA LUI CONSTANTIN RADULESCU - MOTRU

UNIVERSITATEA BUCURESTI

FACULTATEA DE FILOSOFIE

PSIHOLOGIA POPORULUI ROMAN IN CONCEPTIA LUI CONSTANTIN RADULESCU - MOTRU

Lucrarea isi propune sa raspunda, pe urmele lui Constantin Radulescu - Motru, la intrebarile care sunt elementele definitorii ale psihologiei poporului roman , daca exista un spirit al romanilor ce se reflecta in trasaturi de caracter unice si inconfundabile, daca poate fi descrisa psihologia prin apartenenta la o colectivitate tipic romaneasca.

Pe parcursul a cinci capitole, s-a incercat o sinteza a teoriei filosofice generale a lui Motru cu preocuparile pentru psihologia concreta a romanilor, preocupari centrate pe ideea ca realitatea profunda a universului este dezvaluita in structura si menirea personalitatii umane.

In capitolul I - Personalismul energetic si psihologia poporului - ne propunem sa explicam, pe baza ,,energetismului" lui Motru, ca omul este o specificare a energiilor naturii, o realitate in care se impletesc fenomenele naturale si cele psihice. Am considerat ca nu poate fi explicata psihologia poporului in afara personalismului energetic ( ce presupune ca in univers exista o corelatie intre procesul personalizarii si evolutia energiei fizice ), o filozofie stiintifica, in cadrul careia esential este conceptul personalitatii, concept explicat prin metode rationale care il fac pe filosoful roman un adversar neinduplecat al misticismului. Refuzand misticismul, pentru ca exclude controlul rational si experimental al faptelor produse de om in relatia cu universul, propune stiinta si adevarul stiintific ca elemente definitorii in filosofia personalismului energetic; ele stau la baza unui ,,energetism" uman care implica nu doar cunoastere, ci atitudinea transformatoare a omului fata de natura.

Diferentele intre popoare se datoreaza stiintei pe care o au despre natura, convingerii ca natura nu este exterioara, ci o componenta a existentei concrete; convins ca neincrederea in adevar a influentat negativ psihologia poporului roman ii indeamna pe tineri sa nu se lase prada sentimentelor produse de conditiile momentului, sa caute adevarul si sa constientizeze ca doar convingerile intelectuale inalta sufletul si transforma omul. Progresul poporului este sigur daca aceste convingeri sunt dictate din sufletul oamenilor. (Am facut referire la discursul tinut de filosof, in 1943, tinerilor din Asociatioa Studentilor Crestini, in care a insistat pe ideea ca o corelatie stransa intre persoana si cosmos garanteaza depasirea de sine a mintii si producerea adevarurilor necesare si universale, caci puterea de a sta deasupra vremelniciei e data de Dumnezeu; aducem in atentie un Dumnezeu care nu are legatura cu misticismul, ci cu legile gandirii. A introdus in ecuatie rolul moralei filosofice care pregateste convingerile fiecarui individ si ii face sa creada ca moravurile viitoare sunt mai importante decat sentimentele momentului. De aceea, este necesara crearea unei psihologii a poporului indreptata spre trairea unor stari profunde, influentate de morala filosofica, iar tinerimii universitare ii revine sarcina de a impune astfel de convingeri).

Asadar, raspandirea stiintei pentru ca poporul sa dobandeasca puterea de a-si afirma energia nationala, in primul rand printr-o munca spornica.

Deschide o noua perspectiva asupra psihologiei poporului, insistand pe determinarea sociala a psihicului, dincolo de conditionarea lui de legile energiei, societatea fiind singura creatoare de valori reale.

Va nota frecvent in Personalismul energetic, Timp si Destin , Vocatia - factor hotarator in cultura popoarelor, ca viata sociala transforma psihicul individual si colectiv datorita experientei generatiilor trecute, transmisa prin traditie, precum si simbolurilor si normelor oferite de societate cu rol esential in realizarea individului.

Din aceasta perspectiva acuza mediul social-politic romanesc din primele decenii ale secolului al XX lea ca nu a trezit in tineri dorinta de a afla adevarul istoric, dezaproba adevarurile neproductive din scoli, faptul ca ele sunt simple vorbe si nu vor fi transformate in valori practice care sa schimbe comportamentul rutinat al oamenilor; ii indeamna pe dascali sa depuna efort in a intelege structura sufleteasca a taranilor, sa puna stiinta in slujba ridicarii energiei nationale, sa faca adevarul stiintific accesibil omului simplu.

Iata-l pe Motru preocupat, in primul rand, de analiza raporturilor dintre legile stiintei si personalitatea umana si de identificarea unui energetism social ca forma esentiala a energetismului general, ca teorie bazata pe ideea ca esentiala este actiunea practica individualizata, fapta de toate zilele.

Teoria propusa de el drept personalism energetic il distanteaza de alti filosofi, in special de I.Kant, prin ideea sustinuta ca stiinta este elaborata de inteligenta omului in conformitate cu cerintele propriei personalitati, de aceea este atat de importanta in delimitarea psihologiei poporului. Posibilitatea stiintei nu se afla in potentele a priori ale eului , cum sustinuse Kant, ci in structura lui.

Motru propune o constiinta individuala, concreta, a carei unitate este identica cu unitatea energiei universale, o constiinta in care se impaca adevarurile dovedite de stiinta cu credinte izvorate din experienta neamului romanesc.

Afirmand ca unitatea fenomenelor sufletesti determina dependenta lor unele de altele face legatura intre psihologia individului si psihologia poporului, legatura posibila prin determinismul propriu al sufletului care impune tendinta spre personalitate; influenta mediului cosmic nu se manifesta in afara raportului individului cu mediul sa sufletesc. Constiinta este cea care alege cea mai trainica unitate sufleteasca ce permite raportul amintit si care da individualitate unei culturi. Specificitatea unitatii sufletesti este evidentiata de fenomenele caracterului.

Oamenii de caracter sunt oamenii liberi, pragmatici, cu putere transformatoare asupra socialului. Cum psihologia poporului este legata strans de fapta oamenilor de caracter, se impune educarea caracterului printr-o pedagogie realista si o scoala practica menita sa pregateasca oameni pentru fapte bune si atitudini responsabile. Indeamna la scoala adevarata pusa in slujba formarii caracterului prin educatia in spiritul muncii ( caci educatia este singurul mijloc prin care poporul poate ajunge stapan pe destinul sau, iar omul de caracter singurul cu puterea de a depasii realitatea strict individuala si de a o inlocui cu viata sociala).

Asadar, ,,energetismul" lui Motru presupune energia personalizata, bazata pe experienta faptelor, interdependenta dintre unitatea universului si unitatea sufleteasca a poporului manifestata in cultura, interdependenta regasita in elemente distincte ale psihologiei poporului roman.

In capitolul al II lea - Personalitatea poporului. Valorizarea atitudinii sufletesti a neamului - aducem in discutie personalitatea ca element esential al psihologiei poporului , argumentand pe baza teoriei filosofului cu privire la personalitate drept structura sufleteasca ce indica realitatea insasi, drept structura bio-psiho-sociala constituita in jurul eului. Distantandu-se de teoriile ce conditionau constiinta si personalitatea de factori obiectivi (D.Draghicescu, spre exemplu), propune eul ca sambure in jurul caruia se formeaza personalitatea, ca licar de fulger ce cheama la viata personalitatea, dar nu reduce personalitatea la eu , caci ea are radacini adanci, formate pe aptitudinile de munca; vorbeste despre un eu tip ce corespunde tuturor individualitatilor si devine ferment al personalitatii poporului. Manifestarile eului se vad in atitudinile omului, ceea ce demonstreaza ca eul individual nu se abate de la cel social, se vad in anticiparea vietii de relatie, eul este integrat in viata sociala si evolueaza pana la stadiul de personalitate.

Eul este primul resort al vietii politice si sociale, este centrul lumii valorilor , se imbogateste prin dezvoltarea aptitudinilor de munca si determina personalitatea sa evolueze pana la stadiul de personalitate energetica. Aceasta personalitate indica omul drept finalitate a evolutiei energiei, om care reface in structura sa structura universului si da un nou sens relatiei sale cu acest univers. Eul leaga constiinta de personalitate, asigurand o constructie si o reconstructie ontologica specific umana. Trecerea dincolo de eul individualizat se face prin diferentierile in procesul muncii, munca ce se specifica in duza moduri: ca munca a profesionistului si ca munca a omului de vocatie. Insista pe rolul muncii din vocatie, pe ideea ca prin munca personalitatea devine fenomen social, devine personalitate a poporului, dobandeste dimensiune culturala si se instituie ca produs al istoriei.

Tocmai personalitatea ca fenomen social este o problema pentru psihologia poporului, caci, la romani, este mai mult o personalitate anarhica decat una energetica, nu cultiva aptitudinile sufletesti productive este semn ca poporul este slab si nu isi pune in valoare energiile creatoare; toate popoarele au personalitate, dar inegalitatea provine din personalismul anarhic al poporului slab, diferit de personalismul energetic al celui puternic.

Acest personalism nu se mai impaca nici cu psihologia satului romanesc a carui populatie , desi cunoaste o eterna imobilitate sufleteasca, este cuprinsa de modernizarile aduse de deceniile III -IV ale secolului al XX lea . Totusi, e convins ca sufletul taranilor se impaca cu personalitatea de tip istoric si etnic , caci nu cunosc munca diferentiata care sa-i innobileze, nu sunt avizi de noutate; satului ii lipseste profesionalizarea pe fondul anarhiei din politica si scoala; de aceea , este nevoie de oameni de vocatie, vocatie care isi are ratiunea de a fi in existenta culturii.

Individul reactioneaza la mediu prin creatia culturala; cultura este puterea sociala, ea innobileaza omul, asigura continuitate in munca generatiilor , diferentiaza popoarele, da putere statului, permite trecerea individualului in social, traieste prin dimensiunea sufleteasca a poporului.

Filosoful roman porneste de la sensuri generale ale culturii sui vorbeste ( in Romanismul - catehismul unei noi spiritualitati, Etnicul romanesc, Timp si Destin ) de expresia romaneasca a culturii; ofera o conceptie despre cultura din care razbate energia etnica romaneasca; ajunge la concluzia ca psihologia individului si psihologia poporului e afla sub influenta faptelor complexe din campul culturii; scopul final al culturii este structurarea personalitatii poporului; ea vine de jos, din colectivitatile rurale , dar trece dincolo de media personalitatilor concrete din sanul unui popor, e marcata de personalitatile de vocatie; poporul este apt de cultura daca e apt de personalitate.

Capitolul al III lea - Personalitatea romanilor in momente istorice fundamentale. Generatiile istorice si dispozitiile lor sufletesti - isi propune sa coreleze psihologia neamului cu influentele straine exercitate asupra romanilor la inceputul secolului al XX lea , iar analiza ne sugereaza intrebarea daca poporul descris de Motru este asa structural sau conditiile istorice il fac sa nu aiba incredere in valori.

Este cert ( si opera filosofului ne permite aceasta afirmatie) ca temeiurile structurilor de personalitate si ale psihologiei poporului se gasesc prioritar inauntrul spatiului sau de existenta , cu toate ca a fost nevoit sa recepteze evenimente istorice diferite care l-au influentat pana a imprima superficialitate sufletului romanesc, manifestata prin imitarea modelarilor straine. De aceea, reorientarea relatiei de determinare dinspre sufletesc spre social este esentiala, doar asa e posibila schimbarea mentalului colectiv si totodata modernizarea societatii. Reorientarea este impusa de nepotrivirea dintre legile statului si viata practica a romanilor, nepotrivire vizibila in deprinderi rele, fuga de responsabilitati, lipsa stapanirii de sine. Nu doar scoala si institutiile statului, ci si biserica este criticata; ortodoxismul e departe de viata practica a romanilor, nu impune constiintei realizarea efectiva a legilor morale , si doar transmite credinta, pune accent pe predica; din aceasta cauza romanii nu sunt ortodocsi, ei nu simt, nu traiesc metafizica predicii, nu cauta semnificatia practica a actului religios, biserica a fost iubita de romani doar pentru cultul sau exterior. Romanii au practicat un crestinism care nu a dezvoltat harnicia si preocuparea pentru realizarile concrete, ci lenea , pasivitatea, contemplarea, indiferenta, atitudini ce au urmari morale (negative) si azi.

Istoria de la inceputul sec.al XX lea cerea o constiinta colectiva care sa genereze o reforma culturala pentru a schimba mentalitatile si modul de viata si a determina o atitudine bazata pe actiune; reforma culturala imbraca forma unei noi spiritualitati, diferita de nationalismul sec.al XIX lea , numita romanism, cu rolul de a atenua conflictul dintre institutii si societate, de a inlatura mediocritatea, de a impune personalismul poporului ca semn de individualizare a natiunii; o spiritualitate in care poporul sa-si valorifice propriile insusiri si aptitudini, o spiritualitate care sa aduca justitie, ordine, munca organizata, realism politic, valori autentice, psihologie sanatoasa. Acest nou nationalism se identifica cu etnicul romanesc si permite faurirea constienta a destinului si increderea in vitalitatea viitoare a neamului. (Nichifor Crainic il critica pentru sensul laic al cuvantului spiritualitate) . Succesul noi spiritualitati include schimbarea mentalitatii politicienilor ca si garant al redesteptarii energiei poporului, al trezirii iubirii pentru munca, educatie, interese comune. Noua atitudine, ca fapt psihologic fundamental, propune identitatea dintre principii si fapte, dintre constiinta personala si cea generala.

Romanismul semnifica trecerea de la personalitatea anarhica la cea energetica si etnica; a afirma romanismul inseamna a vedea particularitatile sufletului poporului asa cum sunt ele in realitate, este o stare de fapt a neamului produsa de energiile creatoare, este solutia pentru afirmarea culturii romane autentice. Noua spiritualitate este cu atat mai importanta cu cit cursul evenimentelor din deceniile trei si patru demonstreaza atitudini diferite, cum ar fi dorinta de schimbare, renegarea trecutului, respingerea a tot ce au realizat guvernele anterioare, lipsa de implicare politica, dezinteres fata de problemele publice, oscilarea intre marile puteri si disponibilitatea de a o trada pe cea care pierde, servilismul romanilor. In acest contest este greu de identificat profilul psihologic tipic romanesc si dificil de a descoperi influenta de drept a mediului istoric in care a trait poporul; putem vorbi astfel de complexitatea profilului psihologic romanesc la care a contribuit si politica externa dusa de diplomati; cu toate acestea, un lucru este cert: aptitudinile si atitudinile romanilor trebuie sa reflecte fiinta lor chiar daca aceasta este o sinteza diversificata, complexa, de tendinte (cum nota parintele Staniloaie in Reflectii despre spiritualitatea poporului roman); fiinta lor este redata in primul rand de cultura populara care descrie o psihologie ce respinge individualismul orgolios si face loc omeniei, ospitalitatii, ,,cuminteniei ", cum se exprimase Constantin Noica. Fondul sufletesc al poporului se afla in lumea satului, existenta insasi a natiunii n-ar fi fost posibila fara autonomia satelor.

Motru exagereaza prin idealizarea satului, iar cand insista pe coordonata conservarii specificului romanesc pierde din vedere nivelul scazut de dezvoltare economico sociala a satelor ce a determinat conditii slabe de afirmare a individualitatii; a exagerat si cand a luat in considerare o taranime eterna, dar a revenit in Revizuiri si adaugiri; este adevarat ca arhaismul culturii populare si conservatorismul au salvat patrimoniul sufletesc al romanilor, ele releva constantele psihologiei poporului, dar devin insuficiente; a fost sarcina generatiei filosofului sa realizeze o sinteza romaneasca prin valorificarea celor mai profunde experiente sufletesti ale poporului nostru ( si a reusit cu succes pana la instaurarea comunismului), mai ales ca statul roman descris de filosof , desi era unul taranesc , era neadaptat la sufletul romanesc. Adaptarea devine posibila, dupa cum afirma Motru, numai daca interesele statului devin interese ale neamului,daca taranii capata o mai mare incredere in institutii si autoritati (problema adusa permanent in discutie). Solutia propusa de el, pe care am explicato pe mai multe pagini ale lucrarii, este plauzibila: statul sa protejeze satul si sa incurajeze constituirea unei personalitati energetice pentru lumea rurala, sa apere valorile rurale dar in conditiile dezvoltarii si noutatii impuse de transformarile din primele decenii ale sec. al XX lea.

In capitolul al IV lea - Personalitatea etnica si manifestarile vocatiei la romani - am insistat pe definirea psihologiei romanilor prin constiinta comunitatii de origine, constiinta comunitatii de limba si constiinta comunitatii de destin si pe rolul vocatiei, pe ideea ca descrierea psihologiei poporului impune cunoasterea locului precis pe care il ocupa etnicul in ordinea conditiilor geografice. Existenta etnicului presupune constiinta de comunitate ce cunoaste trei stari: constiinta comunitatii de origine ( care-i face pe oamenii sa stie ca au descendent comun ), constiinta comunitatii de limba (prin cultivarea limbii poporul isi formuleaza aspiratiile, structura graiului oglindeste structura sufleteasca a poporului, ceea ce evidentiaza caracterul rustic al limbii si culturii romane) si constiinta comunitatii de destin ( care a asigurat supravietuirea in conditii de razboi).

Cele trei forme, in combinatia cea mai buna, caracterizeaza constiinta nationala, dimensiune esentiala a psihologiei romanilor prin care etnicul se identifica cu natiunea (fapt posibil prin aceea ca intre membrii societatii se manifesta acelasi tipar sufletesc, aceeasi comunitate de suflete).

Etnicul pastreaza laolalta ceea ce separa modernitatea, este sentiment, credinta, formula de solidaritate, este destin colectiv. In formarea constiintei etnicului rol insemnat au oamenii de vocatie, prin ei orizontul constiintei comunitatii satesti este largit, ei mijlocesc relatia dintre etnicul satesc si cel orasenesc; comunitatea sat-oras genereaza preocuparea pentru popor ca intreg (desi etnicul satesc este esential, viata sufleteasca a poporului are in sine posibilitati ce depasesc acest etnic, ea trece prin mai multe faze, periodic facandu-se selectia elementelor constructive din etnic, selectie practicata de oamenii de vocatie). Evolutia etnicului semnifica desfasurarea in timp a fondului sufletesc al poporului in conditiile diferitelor experiente, semnifica destin , timp istoric deschis de munca de vocatie, timp real trait de oameni; doar intr-un timp real poate fi explicata o constiinta de popor, in viata sociala sunt importante schimbarile din viata sufleteasca (Nichifor Crainic si Nae Ionescu vor propune dimensionarea existentei nu doar in etnic, ci si in religie).

Pentru psihologia romanilor, esential este intuitia timpului; timpul e fapt sufletesc, e strans legat de evolutia culturii, e destin, e un timp neuniform. Timpul istoric e cel pe care si-l traieste fiecare popor, dimensiunea sufleteasca a oamenilor determina profunzimea sau superficialitatea timpului istoric. Separeu ca romanii traiesc un timp haotic, neteleologic, ei doresc schimbarea de dragul schimbarii, doar vocatia determina simtirea realitatii timpului. Trairea timpului diferentiaza popoarele; romanii au stat prea mult in eternitatea mioritica, au vegetat in timpul istoric, asteptand sa fie treziti din afara (au fost desteptati de razboaie) . Solutia propusa de Radulescu - Motru este constientizarea propriului destin, trairea timpului, dorinta de a face istorie printr-un nou stil de viata, dinamism spiritual. Puterea de a se ridica pe planul vietii sociale e data de sintetizarea aptitudinilor de munca intr-o personalitate ce formeaza cultura poporului. Desavarsirea personalitatii poporului se realizeaza prin innobilarea muncii iar aceasta este posibila prin dezvoltarea aptitudinilor profesionale (prin ele poporul se leaga sufleteste de pamantul sau) si mai ales prin exersarea vocatiilor. Psihologicul trece in social prin vocatia in care pune omul fata in fata cu el insusi si cu obiectele pe care le-a creat si care descatuseaza energiile poporului.

Capitolul al V lea - De la Psihologia poporului roman la Revizuiri si adaugiri . Constante ale criticii psihologiei romanilor - aduce in discutie elemente de psihologie a poporului prezentate in jurnalul scris de filosof incepand cu 1943 , constante ale criticii, revizuiri ale unei idei din lucrari anterioare si adaugiri. Capitolul propune analiza profilului psihologic al romanilor zugravit de filosof in studiile cuprinse in volumul Psihologia poporului roman (1937) dar si in insemnarile despre starea de spirit a populatiei, despre destinul neamului si despre realitatile romanesti impuse de razboi.

Evidentiind ca trasaturi principale individualismul sufletului romanesc, neperseverenta la lucru, indisciplina in munca, risipirea timpului, spiritul de turma, religiozitatea, formuleaza ca problema tipul de cultura caruia ii apartine sufletul poporului roman si mai ales daca exista acord intre cultura la care aspira romanii (vadit occidentala in deceni7l al IV lesa ) si manifestarile lor sufletesti. In permanenta filosoful reproseaza romanilor ca nu au un cult al adevarului, nu-sifundamenteaza moralitatea pe propriile fapte, fac parada cu patriotismul si cu sentimentele religioase, le lipseste constiinta valorii sufletului individual si asteapta bunastarea de la stat, de la lege, de la activitatea tuturor , nu de la cea individuala; slabiciunea substratului psihologic i-a facut pe romani sa se lase usor manipulati dupa 1945 si sa dezvolte o constiinta de grup nu tocmai constructiva, o solidaritate bazata pe imitatie, nu pe sacrificiul individual (o analiza asemanatoare realizeaza D.Draghicesu, N.Ionescu, N.Crainic).

Motru indeamna intelectualii sa se aplece asupra acestor trasaturi sufletesti ale neamului si sa se antreneze intr-un amplu proces educational pentru valorificarea elementelor autentice din psihologia poporului , desii, dupa razboi e convins de prabusirea culturii romane si de desfiintarea fondului sufletesc bun al romanilor.

Elementele pe care constant le critica (dupa 1943) sunt: delasarea cand e vorba de munca, vorbaria goala, absenta spiritului comercial, caracterul teoretic al invatamantului, oportunismul si schimbarea de dragul respingerii realizarilor anterioare, puterea prea mare a obiceiului asupra ratiunii, nestiinta in apararea drepturilor, resemnarea, absenta ortodoxismului din sufletul romanilor (care impartaseste o morala universala, nu una particulara); critica lipsa de morala a politicienilor, pierderea respectului de sine, ambitiile personale si intrigile tot mai frecvente, servilismul de care romanii dau dovada si lipsa de obiectivitate, de demnitate, vizibile prin usurinta cu care romanul devine admirator al lui Stalin. Critica nestatornicia sufletului romanesc si lipsa inctintului spre libertate (pentru ca romanii sunt lipsiti de caracter), faptul ca romanii nu mai au credinte si idei proprii, nu mai simt nevoia continuitatii in traditie (doar locuitorii satelor raman la deprinderile vechi si cinstite).

Dupa 1947 explica aceste stari sufletesti in special prin conditiile economice, politice, create de razboi, conditii care au devenit mai puternice decat constitutia sufleteasca si au orientat romanii spre un om colectiv, spre o uniformitate sufleteasca. Pe acest fond revizuieste ideile in care a crezut in tinerete cu privire la posibilitatile persoanei autonome, nu maicrede in corelatia intre valoarea sufleteasca a poporului si evolutia naturii cosmice, in importanta diferentierii sufletesti; revizuieste termenul de cultura in conditiile in care razboiul arata ca viata poporului e condusa de legi biologice, nu culturale ( idealul culturii care duce la o psihologie sanatoasa nu mai are rost).

Iata-l pe Motru descifrand cu o rara finete firea romanilor in diferite momente de viata; preocupat de psihologia poporului s-a aplecat asupra modului in care istoria i-a dezvoltat firea bogata; a insistat asupra a ceea ce e element autentic in dimensiunea sufleteasca punctand componente distinctive, traditia fiind esentiala; legatura cu pamantul la facut sa creada ca mentalitatea taranilor este sinteza clara a psihologiei poporului roman; s-a intrebatsupra perspectivei poporului roman si si-a manifestat regretul ca nu a reusit sa contribuie concret la schimbarea destinului.