Teoria personalitatii ia Karen Horney

Teoria personalitatii ia Karen Horney

"Daca nu pot sa fiu frumoasa,

macar sa fiu desteapta'.

Karen Horney

Si aceasta autoare deviaza de la psihanaliza ortodoxa a lui Freud.

Karen Horney era o feminista si considera ca psihanalistii au acordat o mai mare atentie dezvoltarii barbatului, neglijand femeia.

Ca o contrapunere la ideea lui Freud ca sursa motivationala de baza la femei este data de invidia penisului, Karen Horney a subliniat ca din observatiile ei clinice a rezultat faptul ca si barbatii sunt invidiosi pe femei pentru ca acestea dau nastere copiilor.

Karen Horney a gasit mari diferente intre pacientii din S.U.A. comparativ cu cei din Europa si a pus aceste diferente pe

seama unor factori culturali. (in anii 1930-1940 - emanciparea femeii era mai evidenta in S.U.A).

K. Horney considera ca personalitatea nu poale fi determinata in mod unic de forte biologice, asa cum sustinea Freud punand accentul pe factorii psihosociali.

La Karen Horney forta motivationala principala care sta la baza dezvoltarii personalitatii nu este nici nevoia sexuala, nici agresivitatea, ci nevoia de SECURITATE, avand o viziune mai optimista asupra naturii umane.

A. Securitatea si satisfactia sunt nevoile copilariei

Karen Horney a fost de acord cu Freud in legatura cu importanta vitala a primilor ani din copilarie in structurarea personalitatii viitoare.

Ea insa considera ca fortele de natura sociala, nu cele biologice influenteaza dezvoltarea personalitatii.

De asemenea, ea nu credea ca exista stadii universale in dezvoltarea fiintei umane si nici conflicte ale copilariei care nu pot fi evitate.

Cheia dezvoltarii personalitatii sta in interrelatia dintre parinte si copil.

Copilaria este caracterizata prin doua nevoi fundamentale: nevoia de siguranta (securitate) si nevoia de satisfactie (nevoi fiziologice de baza: foame, sete, sex, somn etc).

Ambele reprezinta nevoi fundamentale si au un caracter universal, nevoia de securitate avand un rol prioritar.

Desi nici un om nu poate supravietui prea mult fara a-si satisface nevoile de baza, rolul fundamental in determinarea personalitatii il are nevoia de securitate (siguranta si eliberare de teama). De nivelul de satisfacere al acestei nevoi depinde gradul de normalitate psihica la varsta adulta.

Securitatea copilului depinde de maniera in care acesta este tratat de parinti.

Karen Horney arata ca modalitatea prin care parintii pot slabi formarea sentimentului de securitate la copil este lipsa afectiunii. Copiii pot trece cu bine peste psihotraume severe (batai, experiente sexuale timpurii) atat timp cat se simt iubiti si doriti (adica in siguranta).

Comportamente ale parintilor care slabesc sentimentul de securitatre al copilului sunt:

preferinta pentru alt frate;

pedepse nedrepte;

comportament inconstant;

promisiuni neindeplinite;

umilirea copilului;

izolarea copilului de ceilalti.

Copilul are capacitatea intuitiva de a descoperi daca dragostea parintilor este adevarata si nu se lasa usor pacalit de falsele demonstratii de iubire.

Ostilitatea copilului este reprimata din urmatoarele motive:

sentimentul neajutorarii;

teama de parinti;

nevoia de a exprima afectiunea;

sentimente de culpabilitate.

Horney a acordat o atentie deosebita sentimentului de neajutorare pe care il incearca copilul. Daca acesta este excesiv de mult tinut in stare de dependenta, sentimentul de neajutorare va fi incurajat..Cu cat copilul se va simti mai neajutorat, cu atat isi va reprima mai mult sentimentele de ostilitate. Copilul poate fi determinat sa se teama de parintii sai prin intermediul pedepselor si amenintarilor. Pot fi utilizate si modalitati indirecte de intimidare a copilului. Astfel, acesta incepe sa se teama de microbi, caini, masini, persoane straine, observand modul in care reactioneaza parintii la acesti stimuii.

Deci, cu cat copilul se va teme mai mult de primejdiile din lumea reala si de parintii sai, cu atat el isi va reprima mai puternic ostilitatea impotriva parintilor.

In mod paradoxal, dragostea reprezinta un alt motiv pentru care copilul isi reprima ostilitatea fata de parinti (acestia ii spun mereu copilului ce mult il iubesc si ce mult se sacrifica pentru el, si desi copilul nu percepe o dragoste autentica el isi reprima ostilitatea temandu-se sa nu-si piarda parintii).

In cultura occidentala mai apare un factor care conduce la reprimarea ostilitatii: copilul este culpabilizat pentru ostilitate si resentimente datorita sistemului de norme si valori impuse de religie. Cu cat copilul se simte mai vinovat, cu atat ci va reprima mai puternic ostilitatea. Resentimentele refulate se vor manifesta sub forma anxietatii de baza.

B. Anxietatea bazala este "piatra de temelie" a comportamentului nevrotic si reprezinta conceptul fundamental in teoria personalitatii la Karen Horney. E definita ca "sentimentul insidios de a se simti singur si neajutorat intr-o lume ostila, sentiment ce invadeaza persoana'.

- sta la baza comportamentului nevrotic;

marcheaza toate relatiile pe care individul le are cu ceilalti oameni;

- in cultura occidentala exista patru modalitati de autoaparare impotriva anxietatii bazale:

Castigarea afectiunii;

Supunerea;

Obtinerea puterii;

Retragerea.

Strategia de castigare a afectiunii suna cam in felul urmator "Daca ma iubesti nu ma vei lovi". Persoana indeplineste ordinele celorlalti, ii mituieste pe ceilalti prin intermediul dragostei sale sau chiar ii ameninta cu dragostea.

Supunerea ca strategie de aparare a Eu-ului, implica un comportament complezent fata de o persoana particulara sau fata de toata lumea. Persoana nu are curajul sa critice pe ceilalti, isi inhiba dorintele si nevoile si chiar mai mult nu se poate apara de abuzuri din teama de a nu il provoca si mai mult pe cel care abuzeaza.

Horney arata ca majoritatea persoanelor care se comporta in felul acesta se considera generoase si capabile de sacrificii; de sine. Un astfel de individ pare sa-si spuna: "Daca ma voi supune, nu voi fi lovit'.

Obtinerea puterii - ca mecanism de aparare a Eu-lui

Persoana isi compenseaza sentimentele de neajutorate si obtine securizarea prin obtinerea succesului si sentimentului de superioritate asupra celorlalti.

"Daca am putere, nimeni nu ma va mai lovi'.

Mecanismele (1), (2) si (3) implica interactiunea cu alti oameni.

Retragerea - ca mecanism de aparare a Eu-lui.

Retragerea are sens psihologic, persoana cautand sa devina

total independenta de ceilalti in satisfacerea nevoilor sale interne

sau externe.

Independenta in sens psihologic inseamna ca subiectul devine singuratic si detasai de ceilalti, nu in sens fizic, ci in sensul ca nu mai depinde de ceilalti in satisfacerea nevoilor emotionale. .Acest fenomen are ca implicatie si faptul ca subiectul nu mai rezoneaza la nevoile emotionale ale celorlalti.

Cele patru mecanisme de aparare ale Eului sunt orientate in directia obtinerii securitatii personale si nu in directia cautarii placerii sau a fericirii.

Ele sunt mecanisme de aparare impotriva durerii si nu au un scop pozitiv cum ar fi bunastarea persoanei.

Karen Horney considera ca aceste mecanisme defensive reprezinta forte motivationale mai puternice decat nevoile sexuale sau decat alte nevoi fiziologice,

Ele isi ating scopul - reducerea anxietatii - dar cu pretul saracirii personalitatii si a generarii unor conflicte in sfera acesteia.

Ex. de conflicte

■►persoana doreste in acelasi timp sa-i domine pe

ceilalti si sa fie iubita de ei;

■►persoana doreste in acelasi timp supunerea si puterea. Tentativele de a lupta cu anxietatea bazala, genereaza conflicte si mai profunde.

C. Nevoile (trebuintele) nevrotice

Karen Horney considera ca oricare din aceste mecanisme defensive se poate permanentiza, devenind o componenta a personalitatii si influentand comportamentul individului.

Exista 10 trebuinte (nevoi) nevrotice, pe care Horney le considera solutii irationale la problemele individului.

Acestea sunt:

nevoia de afectiune si aprobare;

nevoia de un partener dominant;

nevoia de limite si constrangeri;

nevoia de putere;

nevoia de exploatare ( a altora);

nevoia de prestigiu;

nevoia de a fi admirat;

nevoia de realizare (ambitia);

nevoia de auto-suficienta si independenta;

nevoia de perfectiune.

Horney subliniaza faptul ca toti oamenii poseda aceste trebuinte intr-o anumita masura si ele nu au un caracter nevrotic daca apar episodic.

Ceea ce le face nevrotice este tendinta compulsiva si puternica de a le satisface, ca unic mijloc de eliberare de anxietate de baza.

In acest caz, satisfacerea lor nu va duce la obtinerea securitatii psihologice, ci doar la eliberarea de disconfortul pe care il provoaca trairea anxietatii.

In cursul lucrarilor sale de mai tarziu, Karen Horney grupeaza aceste nevoi in trei categorii care exprima directiile urmatoare:

<=>catre ceilalti oameni;

<=>impotriva celorlalti;

<=>fuga de ceilalti.

(Ex.: nevoile 1 si 2 implica miscarea in directia celorlalti, puterea, exploatarea, prestigiul, admiratia si ambitia sunt trei nevoi ce exprima o directionare impotriva celorlalti, iar nevoile de auto-suficienta si perfectiune si cea de constrangeri exprima o miscare de evitare a celorlalti).

Aceste trei directii au fost numite de Karen Horney tendinte nevrotice (reprezinta structuri de comportamente si atitudini fata de sine si fata de ceilalti), reprezinta mecanisme proiective elaborate si au un caracter compulsiv (individul nevrotic se simte constrans sa actioneze in acord cu ele).

Fiecare tendinta nevrotica    genereaza un anumit tip de comportament (personalitate).

a)    Tipul complezent (se indreapta spre ceilalti);

b)    Tipul agresiv (lupta contra celorlalti);

c)    Tipul detasat (se retrage din calea celorlalti).

a) Tipul complezent (sters)

Este caracterizat prinlr-o puternica si performanta nevoie de afectiune si aprobare: nevoia de a fi iubit, dorit, protejat, trebuinta ca ceilalti sa aiba nevoie de el. De regula acesti subiecti isi indreapta aceste nevoi asupra tuturor oamenilor, dar au tendinta de a se atasa in mod special de o persoana (prieten sau partener deviata) care va lua conducerea vietii lor, protejandu-i si conducandu-le actiunile. Acesti oameni ii manipuleaza pe ceilalti pentru a cauta sa faca pe plac celorlalti in a veni in intampinarea dorintelor acestora.

Comportamentul lor apare in ochii celorlalti ca fiind generos, manifesta consideratie, lipsa de egoism si apreciere in relatiile cu ceilalti.

<=>Sunt concilianti, subordonandu-si nevoile nevoilor celorlalti.

<=> Nu sunt asertivi, critici si nici revendicativi si vor face

totdeauna ceea ce doresc ceilalti pentru a le castiga

afectiunea.

<=>Dau dovada de atitudine de neajutorate si slabiciune pe

care nu o mascheaza. "Uitati-va la mine cat sunt de slab

si de neajutorat. Trebuie sa ma iubiti si sa ma protejati.''

<=> Manifesta un permanent sentiment de inferioritate fata de ceilalti, chiar daca sunt mai competenti intr-un anumit domeniu.

<=>Sunt excesiv de dependenti fata de ceilalti. Au mereu nevoie de aprobare si dragoste si ii ingrozeste orice semn de respingere din partea celorlalti, motiv pentru care isi intensifica eforturile de a recastiga afectiunea persoanei despre care cred ca ii respinge.

<=>Sursa acestui comportament este ostilitatea reprimata ( ei au refulat tendinte puternice de revendicare, precum si dorinta de a-i exploata si manipula pe ceilalti, precum si o lipsa marcata de interes pentru ceilalti) ei ajungand sa manifeste comportamentul contrar.

b) Personalitatea agresiva (directionata impotriva celorlalti)

<=>Comportamentul lor reprezinta, opusul comportamentului tipului complezent.

<=>Considera ca traiesc intr-o lume ostila unde doar cei mai dotati si mai competitivi supravietuiesc.

<=>Vad lumea ca pe o jungla unde forta, suprematia si ferocitatea sunt valori supreme.

<=>Desi motivatia lor este aceeasi (reducerea anxietatii de baza) acesti subiecti nu-si arata niciodata teama de a fi respinsi.

<=> Ei actioneaza intr-o maniera dominatoare, fara sa tina seama de dorintele celorlalti.

<=> Pentru a castiga controlul si suprematia asupra altora ei se straduiesc sa obtina performante foarte inalte cautand sa exceleze in tot ceea ce fac pentru a obtine recunoastere din partea celorlalti (puterea si superioritatea trebuie sa le fie recunoscuta de ceilalti).

<=>Ei trec peste interesele celorlalti si ii apreciaza pe acestia in termenii avantajului pe care il pot obtine in urma relatiei cu acestia.

<=>Ei critica, se cearta, solicita si ii manipuleaza pe ceilalti.

c) Personalitatea detasata (fuge de oameni)

<=>Cauta permanent sa mentina o anumita distanta fata de ceilalti.

<=>Nu urasc , nu iubesc, nu coopereaza cu ceilalti.

<=>Pentru a obtine acest grad de detasare, ei se straduiesc sasi devina suficienti lor insile.

<=>Se bazeaza doar pe fortele si resursele proprii.

<=>Au o nevoie puternica de a fi in singuratate (nu suporta sa desfasoare activitati in comun, nici macar sa asculte muzica).

<=>Nevoia exagerata de independenta ii face hipersensibili la orice incercare de a fi influentati, obligati, constransi; evita orice tip de constrangere, inclusiv orarele si programele, sau obligatiile pe termen lung cum ar fi, de pida, casatoria.

(N.B.I suporta greu cordoanele sau cravatele).

<=>Au tendinta de a se simti superiori, dar in alt mod decat personalitatile agresive: ei nu lupta in mod activ pentru superioritatea lor, considerand ca aceasta superioritate trebuie sa Ie fie satisfacuta. O forma de manifestare a acestui sentiment de superioritate este sentimentul ca persoana este unica si diferita de ceilalti.

<=> Isi reprima orice sentimente fata de ceilalti, mai ales dragostea si ura.

<=>A trai impreuna cu ceilalti le provoaca o stare conflictuala pe care cauta cu orice mijloace s-o evite.

<=>Datorita tendintei de a-si suprima emotiile, personalitatile detasate pun un accent exagerat pe valoarea inteligentei, logicii, ratiunii.

Karen Horney arata ca la nevrotic, unul dintre cele trei tipuri este dominant, celelalte fiind latente.

Tipul dominant va influenta comportamentul persoanei si atitudinea sa fata de ceilalti. Celelalte modele sunt refulate, dar aceasta refulare nu face decat sa inrautateasca lucrurile pentru ca forta tendintelor reprimate apartinand celuilalt tip poate fi foarte mare. Orice tentativa a vreunui mod non-dominant de personalitate, de a se exprima in exterior produce persoanei conflicte puternice.

Conflictul este definit ca fiind incompatibilitatea bazala dintre cele trei tendinte (in raport cu ceilalti oameni), iar acest conflict sta la baza tulburarii nevrotice.

Horney arata ca la toti oamenii se manifesta conflicte intre cele trei tendinte de baza, dar deosebirea dintre personalitatea normala si cea nevrotica consta in intensitatea respectivului conflict, conflictul fiind mai puternic la nevrotici.

La subiectii normali toate cele trei tendinte pot sa fie exprimate. Cu alte cuvinte, omul poate fi uneori agresiv, alteori complezent sau detasat.

Cele trei tendinte nu se exclud reciproc la un subiect normal. Acesta nu lupta cu el insusi pentru a-si refula tendinte non-dominante.

O alta diferenta dintre subiectul nevrotic si cel normal consta in flexibilitatea comportamentului: nevroticul este rigid, declansand acelasi tip de mecanisme adaptative, indiferent daca sunt sau nu adecvate situatiei.

Persoana normala este mai flexibila, adaptau du-si comportamentul la imprejurari.

Imaginea de sine idealizata

Karen Horney subliniaza ca toti oamenii nevrotici sau normali, isi construiesc o imagine ideala cu privire la propria persoana, imagine ce poate sau nu sa fie bazata pe realitate.

La subiectul normal, imaginea de sine se construieste pe baza evaluarii realiste a propriilor posibilitati, capacitati, slabiciuni, scopuri de viata, cat si pe baza interactiunilor cu ceilalti. Aceasta imagine are un caracter unitar si integrativ in raport cu personalitatea.

Pentru a atinge scopul ultim al dezvoltarii personalitatii -auto-realizarea- adica dezvoltarea plenara a potentialului uman, imaginea de sine trebuie sa reflecte cat mai fidel eu] real.

La nevrotici, unde se manifesta conflicte puternice intre cele trei tendinte bazale, eul, personalitatea se afla in dizarmonie. Nevroticul, ca si normalul isi construieste imaginea de sine pentru a-si unifica personalitate. Dar aceasta incercare de unificare este sortita esecului pentru ca modelul personalitatii construit de nevrotic (imaginea ideala) nu corespund realitatii. Imaginea de sine la nevrotic este o iluzie nu un ideal.

Nevroticul insa este convins de realitatea imaginii de sine construite (desi pentru toti ceilalti este evident faptul ca ea nu corespunde realitatii).

O imagine de sine realista este flexibila si dinamica, modificandu-se atunci cand se modifica si subiectul. Ea. reflecta noile scopuri, noile posibilitati, noile achizitii ale persoanei.

Imaginea de sine a nevroticului are un caracter static, este inflexibila si rigida. Ea nu reprezinta un obiectiv, ci o idee fixa, care actioneaza, solicitand persoana sa se supuna cerintelor sale rigide.

Imaginea de sine a nevroticului are drept scop sa asigure un fel de substitut pentru sentimentele realiste ale valorii personale si increderii in sine.

De fapt, nevroticul are o incredere redusa in fortele proprii datorita anxietatii si insecuritatii interioare , cat si datorita faptului ca imaginea de sine falsa nu-i permite sa-si corecteze deficientele.

Aceasta imagine de sine falsa, nu face decat sa instraineze si mai mult subiectul de eul sau adevarat.

In loc sa rezolve conflictele, imaginea de sine nerealista nu face decat sa sporeasca conflcitele intrapsibice.

Cand imaginea de sine falsa este atinsa se prabuseste tot edificiul construit de persoana nevrotica.

Psihologia feminina

Horney nu a fost de acord cu conceptia lui Freud cu privire la "invidia penisului", afirmand faptul ca nu exista dovezi pentru aceasta teorie (un punct de vedere masculin intr-o societate dominata de barbati).

(Freud considera ca femeile sunt victimele propriei lor anatomii, invidia penisului structurandu-le un Supraeu mai putin dezvoltat, ca rezultat al rezolvarii inadecvate a complexului Oedip. Ele au o imagine inferioara despre corpul lor, simtindu-se de fapt barbati castrati!).

Horney a aratat ca observatiile clinice pun in evidenta faptul ca si barbatii, copii sau adulti, sunt invidiosi pe femei pentru capacitatea de a da nastere la copii. Ea a numit acest sentiment "invidia pantecului^".

Karen Horney arata ca barbatul joaca un rol mai modest in procreatie si datorita acestui fapt, barbatii compenseaza invidia pantecului prin tendinta de a obtine realizari pe plan profesional.

Mai mult, invidia pantecului se manifesta pe plan inconstient si prin tendinta barbatilor de a mentine femeia intr-o pozitie de inferioritate.

Horney nu a negat faptul ca multe femei se simt interioare. Ceea ce ea a negat, insa, reprezinta sursa biologica a acestor sentimente de inferioritate, ea insistand pe factorii socioculturali, care stau la baza discriminarii dintre sexe.

Fuga de feminitate poate duce la inhibarea feminitatii, ceea ce duce la frigiditate.

Horney nu a fost de acord cu Freud nici in privinta naturii compelxului Ocdip. Ea nu a negat faptul ca in relatiile dintre copii si parinti pot apare conflicte, dar ea a negat originea lor sexuala. Ea a interpretat aceste probleme in termenii conflictului intre dependenta si ostilitate fata de parinti.

Karen Horney avea o viziune mai optimista asupra personalitatii umane. Omul nu este implacabil dominat de forte de natura biologica.

Comportamentul nevrotic, atunci cand se manifesta, este determinat de factorii psihosociali care actioneaza in copilarie.

Karen Homey: "Nevroza este copilul vitreg al culturii noastre'.

Nevrozele pot fi prevenite daca subiectul are conditii corespunzatoare in copilarie.

Natura umana sau personalitatea, pentru ca are un caracter flexibil, nu este in mod imuabil determinata de ceea ce se petrece in copilarie. Fiecare persoana are in sine capacitatea de a se modifica.

Mai mult, experientele mai tarzii au o importanta tot atat de mare ca si cele timpurii.