Teoriile psiho-sociale

Teoriile psiho-sociale

I. Teoria asociatiilor diferentiate - Edwin Sutherland

II. Teoria conflictelor de culturi - Thorsten Sellin

III. Teoria anomiei - Robert Merton

IV. Teoria angajamentului - Howard Becker

I. Teoria asociatiilor diferentiate - Edwin Sutherland

A fost construita de Edwin Sutherland, criminolog american, in lucrarea publicata in 1934 - "Criminologie", editata ulterior ca "Principii de Criminologie".

Sutherland credea ca in plan metodologic nu se poate vorbi de caracterul stiintific al unei teorii criminologice daca aceasta nu raspunde exigentelor la care este supusa orice teorie stiintifica. De aceea exista 2 tipuri de teorii stiintificecriminale:

fie in functie de elementele care intra in joc in momentul in care infractiunea este comisa si atunci este vorba de teorii mecaniciste, situationale sau dinamice;

fie este vb de teorii construite de elementele care si-au exercitat influenta anterior si atunci este vorba de teorii istorice sau genetice.

Teoria lui face parte din aceasta a doua categorie.

Autorul arata ca explicatiile activitatii criminale presupun mai multi pasi. Astfel, in investigatiile sale cu privire la criminalitatea gulerelor albe / economica -(cei dintr-o clasa sociala bine pozitionata: infractiuni comise de SC, coruptie), a ajuns la concluzia ca nu se poate referi la comportamentul deviant, la disfuntiile sau la neadaptarile indivizilor din clasa joasa, ci la invatarea efectiva a valorilor criminale, invatare care poate interveni in orice cultura si in orice clasa sociala.    

Presupunerea de la care pleaca in aceasta teorie a invatarii este aceea de organizare a societatii diferentiata care la randul sau este conectata la ideea de conflict social.

Organizarea sociala diferentiata presupune ca in comunitate exista diverse asociatii structurale in jurul unor interese si scopuri diverse, legatura ce integreaza indivizii in aceste grupuri si subgrupuri constand in substratul psihologic de a-si atinge anumite interese care sunt comune membrilor gruparii. Din cauza divergentei ce exista in organizarea sociala este inevitabil ca unele din aceste grupuri sa sprijine modele de comportament deviant, ca altele adopta o pozitie neutra, iar altii infrunta valorile criminale si adopta valorile majoritare.

Capacitatea si motivarea necesare pentru comiterea delictului se invata de individ prin contactul cu valori, atitudini, modele de comportament criminal.

Crima nu se mosteneste si nu se inventeaza, nu este ceva irational, crima se invata. Aceasta teoria a fost rezumata in 9 postulate:

Comportamentul criminal se invata asa cum invata omul in orice activitate, prin mecanisme identice;

Comportamentu criminal se invata prin interactiunea cu alte persoane prin intermediul unui proces de comunicare. Este necesara o invatare activa din partea individului. Nu este nevoie ca acesta sa traiasca intr-un mediu criminogen, ci este nevoie de un proces de invatare a modelelor criminale la care sa participe si ceilalti din grup.

Partea decisiva a procesului de invatare are loc prin intermediul relatiilor apropiate. Astfel invatarea are loc mai ales in cadrul unui grup restrans, iar influenta criminogena este proportionala cu gradul de intimitate al contactului interpersonal. De exemplu este inferioara influenta pe care o exercita mediile de comunicare in masa in comparatie cu cea exercitata de familie sau de grupul de prieteni pentru ca acestia din urma favorizeaza interpretarea experientelor zilnice si contribuie in mod eficace ca individul sa depaseasca bariere controlului social si sa isi asume valorile criminale.

Invatarea comportamentului criminal include tehnici de comitere a delictului foarte simple unori, alteori sofisticate, presupune asimilarea modului de orientare a mobilurilor, a rationamentelor si a atitudinilor. Se invata asadar nu doar comportamentul criminal, ci si modus operandi, argoul si celelalte simboluri si intrumente de comunicare din lumea criminala.

Orientarea mobilurilor se face in functie de interpretari favorabile sau defavorabile dispozitiior legale.

O persoana devine delincvent atunci cand intepretarile favorabile violarii legilor le depasesc pe cele de conformare. Aceasta se intampla cand prin contactele diferentiate se invata mai multe modele criminale decat metodele de conformare.

Asociatiile si contactele diferentiate pot varia in privinta duratei, frecventei, intensitatii. De exemplu impactul pe care il are orice model in primii ani de viata poate fi mai semnificativ decat cel exercitat in etape posterioare, iar modelul este cu atat mai convingator pentru individ cu cat prestigiul ce este atribuit persoanei sau grupului uman este mai mare.

Procesul de invatare nu presupune doar imitatie, ci implica toate mecanismele inerente oricarui proces de invatare

Comportamentul criminal este expresia unui ansamblu de nevoi si valori, dar nu explica prin aceasta; de exemplu hotul fura pentru a avea bani, dar tot pentru a avea bani omul cinstit munceste.

II. Teoriile conflictului de culturi - Thorsten Sellin

Acesta teoria a fost elaborata in lucrarea "Conflictul cultural si crima", publicata in 1938. Autorul pleaca de la explicarea notiunii de cultura si conflict.

Cultura = totalitatea ideilor, a institutiilor si produselor muncii care, aplicata la grupuri determinate de fiinte umane, permite a se vorbi de regiuni culturale, despre tipuri de cultura etc. In acest sens si cea mai primitiva populatie poseda o cultura.

Conflict cultural = lupta intre valorile morale ori norme de conduita opuse sau aflate in dezacord.

Codul moral al unui individ depinde de experientele pe care le-a trait in diverse grupuri sociale. Fiecare grup are propriile norme de conduita ce se impun a fi respectate. In lumea moderna apar tot mai des conflicte din cauza din cauza diferentelor etnice, sociale, religioase, de varsta etc. Se poate vorbi de un conflict de culturi atunci cand conduita unei persoane acceptata intr-o societate nu este apreciata in aceeasi maniera in toate grupurile carora le datoreaza supunere.

De cele mai multe ori, conflictul normativ intre cele doua sisteme de referinta este receptat la nivel pshihic, iar alteori acest conflict nu afecteaza psihicul persoanei.

Exista 3 sisteme generatoate de conflict:

1. conflictul poate sa apara intre 2 atitudini perfect morale, dar bazate pe valori diferite. Este cazul colonizarii, cand asimilarea legislativa este prea rapida;
2. conflictul poate fi determinat de legi arbitrare (ca in cazul starii de ocupatie) sau daca legislatia favorizeaza coruptia, iar indivizii se supun unor conceptii morale sanatoase. Ex.: Corsica;
3. conflictul intre legi conforme cu valori socialmente acceptate si indivizi ce au coduri de morala particulara. Ex.: imigranti.

Aceasta teorie este mai degraba valabila pentru sociologie americana, care reprezenta la acea data un model multucultural, insa observatiile lui Sellin incep sa fie valabile pentru tot mai multe state.

III. Teoria anomiei - elaborata de sociologul american Robert Merton

Teoria a fost publicata in lucrarea "Teoria sociala si structura sociala" aparuta in 1949.

Anomia este definita ca starea sociala de absenta sau slabire a normei, ceea ce duce la o lipsa de coeziune intre membrii societatii.

Cultura reprezinta ansamblul de norme si institutii care guverneaza conduita indivizilor in societate si desemneaza scopurile spre care acestia trebuie sa tinda.

Organizarea sociala reprezinta ansamblul de norme ce reglementeaza accesul la cultura si care indica mijloacele autorizate pentru atingerea scopurilor.

Starea de anomie se instaleaza atunci cand exista un decalaj prea mare intre scopurile propuse si mijloacele legitime accesibile unor categorii sociale. Este o teorie valabila mai degraba societatii americane.

IV. Teoria angajamentului - apartine sociologului american Howard Becker si a fost publicata in lucrarea "Outsiders" in 1963.

Teoria apartine curentului interactionist, ce se inscrie in zona mai larga a criminologiei reactiei sociale, care considera ca delincventul este o creatie a structurii sociale, structuri eticheteaza individul ca deviant.

Becker inverseaza intrebarile "de ce anumti indivizi comit crime?" si spune atentiei intrebarea "de ce anumiti indivizi respecta legea?". Astfel, in Teoria angajamentului se sustine ca indivizii nu comit crime pentru a nu pierde avantajele pe care le presupune viata sociala in care este angajat. Daca un individ comite o infractiune, este pentru ca nu este suficient de angajat in viata sociala si nu are ce pierde.

Pe langa aceasta cale spre delincventa, autorul mai gaseste una - aceea a tehnicilor de neutralizare ce reprezinta justificarile pe care le utilizeaza un individ pentru a justifica propriile actiuni.

1) O prima justificare: delincventii se considera in general descarcati de responsabilitatea savarsirii faptei, intrucat asociaza imaginea lor cu cea a unei mingi de biliard care este aruncata dintr-o situatie in alta, fara a se putea impotrivi.

2) O a doua situatie: cand faptuitorul motiveaza ca prejudiciul e inexistent, de exemplu afirma despre un furt ca ar fi un simplu imprumut.

3) O treia situatie: cand incearca sa convinga pe altii ca vatamarea e justa. De ex.: in cazul agresiunilor comise impotriva homosexualilor, atacurilor impotriva minoritatilor, vandalismul conceput ca o razbunare impotriva profesorului ori a reprezentantului administratiei scolare care nu a fost "corect".

4) O a patra tehnica implica o condamnare a celor ce condamna; acestia pot fi considerati de catre infractor ipocriti, delincventi deghizati ori indivizi impinsi de ura personala.

Si acesta teorie are o aplicabilitate restransa, indepartarea de norme se face prin acordarea prioritatii respectului altei norme considerata mai presanta sau care cere o loialitate de tip superior. De aceea nu poate fi considerata o explicatia general valabila a crimei.