Administrarea creditului de consum

Administrarea creditului de consum

Serviciile creditului de consum sunt furnizate prin banci, prin filiale bancare sau prin companii ale holdingurilor bancare. Filialele ofera servicii bancare complete dincolo de restrictiile geografice, permitand bancilor sa concureze pe pietele emergente si sa-si diversifice oferta geografica.

1. Organizarea functiei creditului de consum

In figura nr. 10 sunt prezentate schematic structurile organizationale ale functiei creditului de consum, in cazul tipurilor semnificative de banci: mici, mari, holding.

In cazul bancilor mici un ofiter de credit relizeza toate imprumuturile. In plus, o banca mica nu dispune de un volum suficient de servicii de credit prin card pentru a oferi direct servicii consumatorilor, aceste servicii fiind transferate unei banci corespondent, banca mica actionand, pe baza de comision, ca agent.

Creditele de consum indirecte, prin dealer, sunt adesea centralizate, datorita naturii specializate a serviciului, personalul specializat implicat si eficienta operationala necesara impunand separarea organizationala a activitatilor aferente creditarii indirecte, acordarea acestor credite reclamand profesionisti pentru a administra profitabil portofoliul si a acoperi costurilor de administrare.

Factorul organizational cheie in bancile mari este separarea operatiilor pentru imprumuturi directe, indirecte si prin carduri, administrarea tuturor imprumuturilor implicate acordarii indirecte a creditului, de regula, se realizeza intr-o unitate distincta, similar operatiilor creditelor reinnoibile si a creditelor cu garantare directa, fiecare din aceste unitati functionale fiind responsabile de contabilitatea si analiza creditelor.

Figura nr. 10 Structuri organizationale ale functiei creditului de consum

In cazul sistemelor cu sucursale si filiale multiple, a holdingului, structura organizationala delimiteaza cele trei categorii de operatii, in plus efectuindu-se si o delimitare geografica a locatiilor operationale. In acest sens, daca operatiile de creditare prin card sunt centralizate, functia creditului indirect, prin dealer, este administrata in centre specializate care pot fi plasate in locatii separate de sucursala, personalul centrului teritorial realizand eficient administratrea tuturor creditelor prin dealeri, aceasta implicand personal specializat la nivelul sucursalelor.

Creditele directe se realizeza sub autoritatea directa a conducerii centrale a filialei sau sucursalei.

Organizarea functiei creditului de consum permite elaborarea si aplicarea unei politici a creditului de consum adecvate, care poate include:

Scadentele creditelor: datorita standardizarii mai mari a creditelor de consum decat a creditelor comerciale, politica de credit poate fi mai exacta, specificand sadentele maxime si ratele dobanzii pentru diferitele scadente ale diverselor tipuri de credite, fiind specificate si colateralele acceptabile, precum si pasii care trebuie facuti pentru a imbunatatii colateralul;

Negocierea: sunt evidentiate fazele asociate creditului de consum, de la analiza creditului, notificarea aprobarii sau respingerii creditului, pana la incheiera creditului, politica trebuind sa contina instructiuni clare care sa asigure respectarea cerintelor reglementative privind derularea creditului de consum;

Operatiile: politica trebuie sa identifice procedurile care sa asigure armonizarea politicii creditului de consum in ceeace priveste colectarea creditelor, serviciile aferente, contabilitatea operatiilor, garantarea colateralelor, protejarea bancii in caz de neplata etc.

Administrarea creditelor de consum vizeza intregul proces, de la cererea de credit la solutionarea finala a creditului, implicand urmatoarele categorii de activitati:

v     analiza creditului;

v     managementul colectarii rambursarilor;

v     stabilirea politicii veniturilor din dobinzi, taxe si regularizari;

v     armonizarea cu legislatia si reglementarile in vigoare.

2. Analiza creditului de consum

Aprobarea de catre banca a acordarii creditului reclama furnizarea de catre solicitantul creditului a urmatoarelor documente, care formeaza dosarul de credit: cererea de credit; copii de pe actele de identitate; declaratie pe propia raspundere; adeverinta de venituri pentru solicitant si giranti; declaratia de impunere; precontractele cu vanzatorii; devize estimative etc.

Analiza documentatiei de credit presupune stabilirea urmatoarelor elementedefinitorii:

volumul creditului solicitat;

nivelul ratei lunare pe care clientul o poate plati, in limite stabilite de catre banca, avand in vedere situatia financiara a clientului;

numarul de rate lunare pentru rambursarea creditului;

nivelul ratei dobanzii in functie de categoria de credit solicitata si de participarea clientului cu surse proprii.

Conditiile care trebuie indeplinite de persoanele care solicita un credit de consum, conditii care pot fi transformate in variabile scoring, sunt,de regula, urmatoarele.

• sa fie angajat si sa realizeze venituri certe;
• sa deschida la banca un cont curent, prin care sa se deruleze imprumutul;
• sa garanteze rambursarea imprumutului si a dobanzilor aferente;
• sa accepte ca politele din contul de credit sa fie operate prin virament;

• sa nu inregistreze debite sau obligatii neachitate la scadenta ;

o       daca este cazul, sa participle la realizarea finantarii si cu surse propii, al carui cuantum minim este stabilit diferentiat de catre banca.

Scopul analizei consta in evaluarea capacitatii si dorintei cunsumatorului de a rambursa creditul, cunform clauzelor stipulate in contract.

Cei 5 C ai rambursarii in timp - caracter, capacitate(capital), colateral, conditii, competitie - sunt caracteristici utilizate pentru analiza si aprobarea creditului, caracterul si capacitatea fiind cele mai importante, ele implicind analiza dorintei si putintei consumatorului de a rambursa creditul.

Caracterul clientului este cel mai greu de evaluat, referindu-se la dorinta clientului potential de a rambursa imprumutul, singurele informatii disponibile fiind cererea de credit si dosarul de credit. Daca solicitantul este un client al bancii se poate apela la istoria relatiei bancii cu acesta, daca este un client nou se apeleaza la informatii de la birourile locale ale bancii, de la parteneri ai clientului potential sau se studiaza comportamentul clientului in timpul interviului, obtinandu-se informatii spontane de la acesta.

Capitalul se refera la averea solicitantului, fiind legata de capacitatea acestuia, de abilitatea financiara a individului de a acoperi platile pentru rambursarea imprumutului, suplimentar cheltuielilor curente si a altor obligatii. Se apreciaza nivelul si stabilitatea venitului care ar putea fi disponibil, dupa deducerea cheltuielilor zilnice si a altor plati la imprumuturi, si se compara cu valoarea principalului si a dobanzilor aferente, pentru majoritatea imprumuturilor venitul individului fiind singura sursa de rambursare. Capitalul disponibil evidentiaza sursele alternative posibile care pot fi mobilizate pentru plata creditului, averea neta a consumatorului cuprinzand active ce se pot constitui surse aditionale pentru plata.

Colateralul, ca sursa suplimentara de rambursare, poate fi fie sub forma unui activ fizic sau financiar detinut de catre client, in cadrul averii nete a acestuia, fie garantia personala a unui girant. Colateralul trebuie sa genereze rapid lichiditati pentru acoperirea platilor la imprumut, ceea ce presupine ca acesta sa fie usor de vandut si valoarea sa sa exceada suma restanta din credit, acesta fiind numai o sursa care limiteaza pierderea in caz de neplata, si nu sursa principala a achitarii creditului, aceasta fiind, cum s-a aratat, venitul consumatorului.

Conditiile se refera la impactul eventualelor evenimente asupra capacitatii de plata a solicitantului, in cazul diminuarii veniturilor sau a declinului activitatii, si indeosebi a comcedierii clientului.

Competitia bancara in domeniul creditelor de consum reprezinta un element care afecteaza evaluarea creditului, bancile reactionand la cresterea competitiei prin reducerea ratelor dobanzii, in scopul atragerii de noi clienti, influentand chiar decizia de acceptare a cererii de credit.

Procedurile de evaluare a creditului sunt:

o       calitative, avand la baza judecati si interpretari ale informatiilor disponibile, in lumina cerintelor din ghidul specific de analiza, ofiterul de credit urmarind incadrarea in politica de crerdit a bancii;

o       cantitative, de natura scoringului, care evalueaza prin puncte diversele caracteristici ale imprumutatului (ani de servici, frecventa shimbarii serviciului, nivelul venitului), prelucrand statistic informatiile cantitative si obtinand un punctaj total (scor), pe care-l compara cu limitele-scor stabilite pentru acceptarea imprumutului.

Pe baza documentatiei primite banca stabiliste un scoring al clientului si va aprecia daca solicitantul are capacitatea sa asigure rambursarea si garantarea imprumutului si a depozitelor aferente.

Scoringul are urmatoarele avantaje pentru evaluarea creditului de consum:

costuri reduse de procesare, datorita uniformitatii semnificative a creditelor de consum;

control imbunatatit: datorita formalizarii evaluarii creste posibilitatea controlului calitatii portofolilui de credite si adecvarii acestuia la politica de creditare a bancii;

reducerea discriminarilor si favoritismelor in aprobarea creditelor de consum;

cresterea flexibilitatii, prin posibilitatea de a adapta scoringul la schimbarile conditiilor creditului de consum;

timp de raspuns imbunatatit: se reduce perioada de aprobare a creditului.

Analiza scoring presupune ca banca sa obtina un numar suficient de credite bune si rele, cu un numar mare de caracteristici sau variabile care diferentiaza creditele. Dezvoltarea scoringului vizeza cresterea capacitatii de a identifica si delimita creditele cu riscuri mari de cele cu riscuri reduse pe baza utilizarii datelor disponibile, variabilele selectate trebuind sa fie deduse din analiza atit a creditelor proaste, cat si a celor bune.

Analiza creditului de consum vizeaza evaluarea riscurilor asociate creditarii indivizilor, care difera substantial de cele ale creditarii firmelor, in primul rand deoarece banca se confrunta cu un numar mare de credite de valoare mica, necesare pentru a reduce costul unitar al creditului de consum, ceea ce presupune relatii cu un numar foarte mare de persoane cu personalitati si situatii diferite.

In concluzie, analiza creditului de consum se refera la statutul de angajat al clientului, venitul periodic, valoara activelor detinute, datoriile restante, referinte personale si la elemente specifice ale utilizarii imprumutului solicitat. In functie de destinatia si valoarea creditului bancile formalizeaza analiza sub forma de ghiduri, in care se specifica elementele care trebuie analizate de catre banca.

Analiza creditului se concentreaza in esenta asupra potentialului clientului de a furniza venit, in conditii de risc evaluat, principala sursa de venit fiind ratele dobanzii.

Ratele dobanzii la creditele de consum sunt cele mai inalte, de regula rate fixe, pe care bancile nu le pot schimba frecvent, oferind insa un ecart semnificativ fata de costurile bancii aferente la acordarea creditelor, acest ecart ingustandu-se odata cu accentuarea competitiei bancare pe piata creditului de consum si a cresterii sensibilitatii clientilor la modificarea preturilor imprumuturilor, mentinerea acestui ecart fiind argumentata prin urmatoarele:

valoarea mica a imprumuturilor si deci costurile unitare mari de administrare;

imprumuturile sunt adesea pe termen mai lung si ratele dobanzii sunt de regula fixe, bancile introducand o prima de risc pentru a compensa riscul inflatiei si al volatilitatii costurilor;

indivizii au o probabilitate mai mare sa nu ramburseze, comparative cu firmele, ecartul acoperind in acest sens eventualele pierderi;

adesea creditorii se confrunta cu plafoane camataresti, care nu pot fi eliminate cand ratele cresc

Ca alternativa la ratele fixe, bancile ofera rate variabile la creditele pe carduri.

Suplimentar veniturilor din dobanzi, bancile genereaza substantiale venituri nondobanda la creditele de consum. De exemplu, pentru opoerarea creditelor pe card bancile prevad diferite taxe pe venit, o taxa anuala pentru dreptul de a utiliza cardul sau pentru serviciile bancare.

3. Managementul colectarii platilor

Principiul administrativ aplicat si colectarii este acela al celui mai mic numar de personal necesar pentru colectarea creditelor cu cea mai ridicata profitabilitate a portofoliului creditelor de consum.

Extinderea si tipul activitatii de colectare depind de o serie de factori, in mod clar legati de standardele de credit. Cu cat mai relaxante sunt standardele de credit cu atat mai probabila este delicventa in rambursare si, deci, cu atat mai mari vor fi resursele mobilizate in colectarea creditelor.

Marile banci utilizeaza o modalitate de colectare centralizata a platilor clientilor in cazul creditelor de consum, diferita fata de creditele de afaceri, in cazul carora ofiterul de credite realizeza activitatile initiale de colectare a creditelor problematice. Gradul de centralizare si organizarea functiei de colectere depinde de volumul creditelor pentru cumparari in rate si tipul structurii bancare implicat.

In bancile mici colectarea oiricarui tip de credit de consum poate fi centralizata, eficienta fiind determinata de faptul ca personal mai putin specializat poate administra atit colectarile de rutina, cat si pe cele problematice.

In bancile mari colectarea rutiniera poate fi realizata pe categorii de credite, directe, indirecte, card, daca volumul este suficient, structura poate include un departament specializat de administrare a colectarilor problematice.

In holdingurile bancare, cu multiple filiale, colectarea rutiniera pentru creditele indirecte si cartile de credit este organizata in departamente centralizate distincte, responsabilitatea pentru colectarile rutiniere a creditelor directe apartinind sucursalelor, iar pentru creditele problematice colectarea este organizata distict, fie la nivel regional sau de sucursala, fie centralizat.

Structura organizationala cea mai adecvata pentru a asigura colectarea creditelor este aceea care va reduce cel mai mult delicventa in rambursarea creditelor.

Armonizarea reglementativa

In ultimii 30 de ani nicio categorie de credit bancar nu a fost supusa mai frecvent reglementarilor, decat creditul de consum. Reglementarile referitoare la protectia consumatorului a plasat sarcina cea mai dificila in cadrul bancilor, expansiunea creditelor negarantate, prin noile tehnologii informatice de creditare, marind riscul in creditul de consum.

Reglementarile din ultima perioada in ceea ce priveste creditul de consum, a vizat urmatoarele aspecte.

transparenta creditului, indeosebi in ceea ce priveste ratele dobanzii, prin utilizarea unor metode de calcul standardizate, precum si a altor costuri aferente imprumutului, suportate de catre consumator;

oportunitatea de credit egala, prin inlaturarea discriminarilor, notificarea garantiilor, implicarea ambilor soti in obtinerea si rambursarea creditului etc;

reinvestirea in folosul comunitatii a creditului, in sensul ca fiecare banca trebuie sa ia in considerare nevoile comunitatii, indeosebi in ceea ce priveste constructia de locuinte si inzestrarea cu bunuri durabile a populatiaei;

modificarea regulii ˝detinatorul la timpul cuvenit˝ care afirma ca atunci cind un dealer disconteaza un credit cu banca, banca era un posesor la timpul cuvenit, ceeace inseamna ca clientul care a cumparat un automobil sau o alta marfa nu poate refuza plata la credit datorita unei nemultumiri privind marfa, adica daca o institutie financiara, care in derularea obisnuita a afacerii cumpara un contract de credit de consum de la un comerciant, aceasta nu este responsabila pentru marfa finantata. Restrictionarea reglementativa a aceastei reguli, determina multe banci sa-si reevalueze contractele de credite de consum indirecte.

Experienta tarilor dezvoltate evidentiaza ca evolutiv reglementarile bancare au promovat treptat o protectie mai accentuata a consumatorului impotriva erorilor, arbitrariului sau informatiilor de rea credinta.

Prin lege, consumatorul trebuie sa aiba posibilitatea sa cunoasca daca raportul de credit este cauza respingerii cererii sale de credit, sa aiba acces la continutul filei sale de credit si sa-i fie eliminate eventualele informatii inexacte din fila de credit, legea trebuind sa fie un compromis intre interesele clientului si cele ale bancii.

Consumatorul este protejat fata de erorile generate de tehnologia de prelucrare informatica, stabilindu-se prin reglementari procedura de eliminare a erorii. In acest sens, unui creditor ii este interzis de a ameninta un consumator cu preluarea bunului sau cu un raport de credit slab in timp ce contestatia legala este in cercetare.

Creditorul dispune de un timp limitat pentru a raspunde solicitarilor de credit, in timpul caruia cheltuielile financiare sunt controlate.

Exista situatii in care este dificil de gasit un compromis intre drepturile si interesele consumatorului si cele ale creditorului, orice clauza care majoreaza costurile creditorilor sau fac imprumuturile mai riscante, deoarece recuperarea este mai dificila, generand o crestere a costurilor consumatorilor.

Listarea pe calculator a vanzarilor si transmiterea acestora clientilor (inlocuind transmiterea copiilor fiselor vanzarilor ) este un exemplu al acestui compromis, fiind in mod evident de dorit sa se reduca fluxurile de birocratie implicate in cumpararile mici pe credit, dar poate apare situatia cand cumparatorul se confrunta cu un bun de care nu-si aduce aminte ca l-ar fi cumparat ( fiind deci o eroare de calculator ).

Un exemplu clar al conflictului dinre costul creditului si protectia consumatorului il constituie asa numita regula, aplicata in trecut, "detinatorul la momentul cuvenit", prezentata main sus.

In prezent, orice contract de credit de consum trebuie sa contina prevederi care sa permita cumparatorului de bunuri sa pretinda de la oricare detinator ulterior al contractului aceleasi obligatii si aceeasi protectie ca de la vanzatorul initial. Insa, in acest caz, creditorul, stiind ca este responsabil de performantele bunului, de calitatea acestuia, va pretinde evident o rata a dobanzii mai ridicata, inasprind si alte clauze ale contractului de imprumut.

Cadrul legal stipuleaza norme prin care sa elimine abuzurile unor creditorii sau institutii de colectare a hartiilor de valoare, in activitatea acestora de a colecta debite, sa se elimine diverse categorii de discriminari etc, rezultatul real al acestor eforturi reglementative revlectandu-se in evaluarea costurilor si a beneficiilor.

In abordarea oricarei propuneri de protectie a consumatorului trebuie sa se ia in considerare daca beneficiile eliminarii unui abuz particular depasesc costurile de administrare, introducere si executare a noii reglementari.