Bilantul bancii

Bilantul bancii

Pentru a intelege cum opereaza o banca, este necesar mai intai sa examinam bilantul acesteia, care reprezinta o lista duala a activelor si pasivelor acesteia, si dupa cum sugereaza elementele din aceasta lista, sunt in echilibru, evidentiindu-se egalitatea fundamentala a bilantului:

Active totale = Pasive totale (14)

In plus, bilantul enumera sursele fondurilor bancii (pasivele) si utilizarile (activele) pentru care acestea sunt alocate. Banca obtine fonduri prin angajarea de imprumuturi si prin constituirea altor pasive, precum depozitele, si utilizeaza aceste fonduri pentru a acorda imprumuturi si a achizitiona titluri financiare, banca realizand profit din diferenta dintre veniturile, indeosebi dobanzi percepute, din creditele acordate si titlurile achizitionate, pe de o parte, si cheltuielile efectuate, indeosebi cu dobanzi platite, pentru constituirea resurselor, a pasivelor sale.

Bilantul tip al unei banci comerciale este prezentat mai jos, in tabelul nr.5.

Tabelul nr. 5. Bilantul tip al bancilor

1.1.Pasivele

O banca obtine fonduri prin emiterea (vinzarea) de pasive, care sunt considerate ca surse ale fondurilor, fonduri utilizate pentru cumpararea de active, generatoare de venit.

Depozitele operate prin cecuri, (DOC), sunt conturi bancare, care permit posesorului contului sa completeze un cec in favoarea unui tert, aceste depozite incluzand toate conturile asupra carora pot fi trase cecuri: conturi curente nepurtatoare de dobanda ( depozite la vedere), ordine de retragrere negociabile purtatoare de dobanda ( conturi de economii operabile prin cecuri), conturi de depozit pe piata monetara ( fonduri mutuale pe piata monetara, care nu presupun constituirea de rezerve bancare). Aceasta categorie de pasive si-a redus ponderea in pasivul bancilor, de la peste 50% la cca 15-20%, datorita aparitiei altor instrumente financiare, mai atractive.

Aceste resurse ale bancii sunt rambursabile la cerere detinatorilor, posesorilor conturilor, fiind un activ pentru acestia, o parte a averii lor, in timp ce pentru banca sunt datorii, surse cu costuri joase, deoarece posesorii renunta la o parte din dobanda pentru a avea acces la un activ lichid, aceste costuri incluzand dobanzile si cheltuielile cu diversele servicii bancare si cu functionarea bancii, ponderea acestor costuri in totalul costurilor bancare fiind destul de mare, intre 25-40%, datorita dimensiunilor mici si numarului mare ale acestora, si frecventei operarilor implicate.

Depozitele netranzactionate, (DNT), constituie sursa principala a fondurilor bancii, detinand intre 40 si 45% din pasivele bancii. Posesorii acestor depozite neputand completa, trage cecuri asupra acestora, ratele dobanzii fiind insa mai mari decat la depozitele operabile prin cecuri.

Exista doua tipuri de baza de depozite netranzactionabile: depozite (conturile) de economii si depozite la termen, numite si certificate de depozit (CD).

Depozitele de economii reprezentau in trecut tipul cel mai obisnuit de depozite netranzactionabile, putind fi depuse si retrase sume in orice moment, tranzactiile si dobanzile fiind inregistrate intr-un carnet mic (carnet de economii) detinut de catre posesorul depozitului.

Depozitele la termen au o durata fixa de maturitate, care variaza de la cateva luni la 5 ani, si totodata au penalitati semnificative in cazul retragerii inainte de scadenta a sumei depozitaze.

o         Depozitele la termen de valori mici sunt mai putin lichide pentru depozitar decat depozitele de economii, insa dispun de rate de dobanda mai mari, fiind o sursa de fonduri mai costisitoare pentru banca.

o         Depozite la termen de valoare mare sunt, de regula cumparate de catre corporatii si de alte banci, fiind convertite in titluri finaciare, denumite certificat de depozit, CD, C.D.-urile fiind negociabile si valorificabile pe piata secundara, inaintea maturizarii. Din acest motiv C.D.-urile negociabile sunt detinute de catre corporatii, fonduri mutuale de pe piata monetara si de alte institutii financiare, ca active alternative la titlurile de Trezorerie si la alte titluri pe termen scurt, ponderea lor in pasivul bancilor variind intre 8-14%.

Imprumuturile, (IBP), reprezinta fonduri obtinute de la Banca centrala, de la alte banci si institutii financiare si de la corporatii. Imprumuturile de la Banca centrala reprezinta imprumuturi cu discont, avansuri, refinantari, precum facilitati de creditare, cumparari reversibile, cumparari de active eligibile pentru tranzactionare, bancile imprumutand si fonduri pentru o zi, in scopul reconstituirii rezervelor obligatorii de la Banca centrala. Alte surse ale fondurilor de imprumut sunt imprumuturile facute la banci de catre companiile mama ale acestora, aranjamentele de imprumut cu corporatiile, precum acordurile de rascumparare, si imprumuturile in valute si in eurodolari de la bancile straine. Imprumuturile au devenit o sursa importanta a fondurilor bancare, ponderea lor in pasiv crescand de la cca 5% in anii `60, la peste 25% in prezent.

Cele trei componentete ale pasivului, prezenteate mai sus, constituie datoriile totale ale bancii (DTB).

DTB = DOC + DNT + IBP  (15)

Capitalul bancar, (CPB), care reprezinta averea bancii, constituie pasivul rezidual, obtinut ca diferenta dintre activele totale ale bancii(ATB), si datoriile totale ale bancii (DTB):

CPB = ATB - DTB  (16)

Reprezentand intre 5-10% din pasivul bancii, capitalul propriu se formeaza prin vanzarea de actiuni, care formeaza capitalul social, si din profiturile retinute, incorporate in capital, acest capital constituindu-se intr-un amortizor al socurilor generate prin caderea valorii activelor bancii, care atunci cand se plaseaza sub valoarea datoriilor sale determina falimentul acesteia. O componenta importanta a capitalului o formeaza rezervele pentru acoperirea pierderilor din imprumuturi diverse, prezentate mai pe larg in continuare.

Rezervele pentru pierderi din imprumuturi nu au nici o legatura cu rezervele constituite asupra activelor din bilant, fiind o componenta a capitalului, din pasivul bilantului.Pentru a intelege rostul acestor rezerve, sa presupunem ca o banca suspecteaza ca unele dintre creditele acordate, sa spunem de 1 milion de euro, s-ar putea dovedi in viitor debite proaste, pierdute. Pentru a se acoperi de eventualitatea acestei pierderi, banca conserva 1 milion de euro din profituri, in contul special constituit, rezerve pentru pierderi din imprumuturi, suma adaugandu-se la diferenta dintre active si datorii, majorand capitalul bancii. Daca pierderea devine efectiva, banca va reduce valoarea activelor cu 1 milion de euro, diminuand cu aceeasi valoare si capitalul bancii, prin anularea sumei din contul de rezerve pentru pierderi din imprumuturi, profiturile curente ale bancii nefiind afectate, deoarece ele au fost reduse anticipat, atunci cand banca si-a constituit rezerva. Altfel spus, banca pune deoparte bani, in perioadele favorabile, pentru eventuale zile negre, din perioadele nefavorabile. Totodata, aceste rezerve reduc profiturile obtinute in perioada constituirii lor, diminuand suma impozitelor platite, si astfel constituindu-se intr-un semnal pentru actionari, deponenti si Banca centrala asupra eventualelor pierderi pe care banca le-ar putea suporta.

1.2. Activele

Banca foloseste fondurile procurate prin emiterea, vanzarea de pasive, de datorii pentru cumpararea de active generatoare de venit, activele referindu-se deci la utilizarea fondurilor si la incasarea veniturilor produse de catre acestea, ceeace face posibila obtinerea de profit de catre banca.

Rezervele bancare, (RZB), reprezinta fondurile detinute de catre banci ca depozite in conturi la Banca centrala, la care se adauga numerarul din casieriile priprii. Desi, pentru aceste rezerve banca nu incaseaza dobanda, detinerea lor de catre banci este necesara din doua motive:

o     o parte din rezerve sunt constituite in mod obligatoriu de catre banci in depozite la Banca centrala, ca rata procentuala din volumul anumitor categorii de depozite, rata numita rata rezervelor obligatorii (ro);

o     bancile mentin in plus rezerve, numite rezerve in exces (ER), deoarece acestea sunt cele mai lichide active ale bancii si pot fi folosite de banca pentru a-si acoperi obligatiile de plata, atunci cand deponentii retrag fondurile, fie direct de catre deponent, fie cand un cec este tras asupra unui cont.

Numerar in curs de incasare, (NCI), precum un cec tras asupra unui cont la o alta banca si depozitat la banca considerata, fondurile pentru acest cec nefiind inca primite de la cealalta banca, cecul este considerat ca numerar in curs de incasare (colectare), constituidand un activ pentru banca considerata, deoarece este un drept asupra altei banci pentru fonduri ce vor fi platite in cateva zile.

Depozite interbancare, constituite la alte banci, (DCB), pe care, de regula, bancile mici le detin la bancile mari in schimul serviciilor diverse pe care acestea le acorda, precum colectarea de cecuri, tranzactii valutare, sprijin in cumpararea de titluri financiare, aceasta fiind o componenta a sistemului activitatii bancare de corespondent.

In ansamblu, rezervele, numerarul in pocesul incasarii si depozitele la alte banci sunt adesea considerate ca elemente de numerar, de lichiditati, ele detinand cca 5% din activele bancii, comparativ cu anii `60 cand reprezentau 20%.

Titluri de valoare cumparate, (TVC), reprezinta o categorie importanta de active generatoare de profituri, sub forma instrumentelor de debit pe care bancile comerciale le pot detine, reprezinta intre 15-22% din activele bancilor, furnizand peste 15% din veniturile acestora. Titlurile pot fi grupate in 3 categorii:

o     titluri de stat, guvernamentale, sunt cele mai lichide, deoarece pot fi vandute usor, cu costuri reduse , fiind considerate rezerve secundare ale bancii;

o     titluri ale agentiilor guvernamentale, au o lichiditate mare, fiind legate de proiecte deteminate, ceeace uneori rigidizeaza lichiditatea si maresc riscurile;

o     titluri ale administratiilor locale, sunt mai putin comercializabile, deci mai putin lichide, si mai riscante decit celelalte categorii, in primul rand datorita riscului de neplata.

Imprumuturi, (IBA), acordate de catre banci, ponderea semnificativa detinand-o creditele bancare, reprezinta sursa principala de profituri bancare, aceste active reprezentand aproape 70% din activele bancii.Un imprumut este o obligatie, o datorie pentru cel care-l primeste, insa este un activ pentru banca, furnizand venit acesteia.

Imprumuturile sunt mai putin lichide, deoarece ele nu pot fi schimbate in lichiditati (recuperate) pana in momentul maturizarii, avand totodata riscuri mari de neplata, din aceasta cauza ratele dobinzii percepute de catre banca sunt ridicate. Aceste imprumuturi sunt acordate clientilor nebancari, precum firmele si populatia, sub forma imprumuturilor pentru afaceri, ipotecare, de consum, o parte fiind constituita din imprumuturi interbancare, pe o zi, acordate pe piata monetara.

Diferenta majora in bilantul diferitelor institutii de depozit rezida in primul rand tipul de imprumut in care se specializeaza, astfel bancile de economii si imprumuturi si bancile mutuale de economii sunt specializate pe imprumuturi ipotecare, iar cooperativele de credit sunt specializate pe credite de consum.

Alte active bancare (AAB) cuprind, in principal imobilizarile bancii, precum si diverse echipamente.