Cheltuielile publice pentru sanatate

Cheltuielile publice pentru sanatate

Sanatatea reprezinta un factor important care asigura desfasurarea vietii si activitatii, atat pentru fiecare individ cat si pentru intreaga colectivitate.

Cheltuielile publice pentru sanatate prezinta o tendinta de crestere ca urmare actiunii unor factori cum sunt: amplificarea nevoilor de ocrotire a sanatatii ca efect al cresterii numarului populatiei, cresterii duratei medii a vietii si imbatranirii populatiei; accentuarea factorilor de risc si aparitia unor noi tipuri de imbolnaviri; cresterea costului prestatiilor medicale. Ca urmare in unele tari dezvoltate ele au ajuns sa se situeze in jurul a 10% din PIB. In Romania in 2003 ele au reprezentat 4% din PIB[1].

Cheltuielile pentru sanatate au ca scop principal, mentinerea unei stari generale ridicate de sanatate a populatiei unei tari.

Sistemul de ocrotire a sanatatii publice cuprinde

Reteaua institutiilor de asistenta medicala generala (spitale, clinici, dispensare);

Reteaua de asistenta a mamei si copilului (maternitate, casa copilului, dispensare pentru copii, etc);

Institutii de lupta impotriva tuberculozei;

Unitatile antiepidemice si dermatovenerice;

Sectoare de odihna si tratament, etc.

Este importanta mentinerea la un nivel corespunzator a starii de sanatate a populatiei deoarece are influente directe asupra activitatii economice dar si pentru ca deteriorarea starii de sanatate ar putea duce la cresterea cheltuielilor publice in perioada urmatoare.

Activitatea de ocrotire a sanatatii se concretizeaza in 3 categorii de efecte :

efecte medicale - vizeaza rezultatele concrete ale actiunilor medicale (consultatii, analize, diagnostic, tratamente)si se reflecta in refacerea si pastrarea sanatatii indivizilor beneficiari de asistenta medicala (vindecari, ameliorari);

efecte sociale - reflecta rezultatele actiunilor de ocrotire a sanatatii la nivelul intregii societati si se rasfrang asupra starii de sanatate a populatiei, reflectate printr-o serie de indicatori statistici cum sunt: speranta medie de viata la nastere, natalitatea, morbiditatea, mortalitatea infantila, etc.

efecte economice - respectiv reducerea perioadelor de incapacitate de munca datorate imbolnavirilor si accidentelor, eradicarea unor boli, limitarea extinderii altora.

In Romania, incepand cu anul 1998, in cheltuielile publice pentru sanatate, pe langa cheltuielile bugetare (si fondul special pentru sanatate) se cuprinde si fondul de asigurari sociale de sanatate.

Principalele surse de finantare a cheltuielilor publice pentru sanatate sunt:

fondurile de asigurari sociale de sanatate - reprezinta principala sursa de finantare a sanatatii in Romania. Aceste fonduri se constituie atat la nivelul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate cat si la nivelul caselor de asigurari de sanatate judetene si a municipiului Bucuresti.

bugetul de stat si bugetele locale - finanteaza cheltuielile curente ale unitatilor sanitare si cheltuielile de capital (construirea unor unitati sanitare si procurarea de aparatura si echipamente de mare performanta).

fondul special pentru sanatate - care se constituie pe seama unor taxe percepute asupra activitatilor daunatoare sanatatii (de la persoanele juridice care realizeaza incasari din actiuni publicitare la produsele din tutun, tigari si bauturi alcoolice, precum si la persoanele juridice care incaseaza venituri din vanzarea de astfel de produse ).

cheltuielile populatiei pentru sanatate - sunt cheltuieli pentru servicii medicale sau medicamente, altele decat cele care intra in sfera asigurarilor sociale de sanatate;

resurse externe (ex. OMS).

Contributiile obligatorii al angajatilor si angajatorilor in sistemul de asigurari de sanatate difera de la o tara la alta. Astfel, in Romania angajatii suporta 6,5% din salariul brut iar angajatorii 7%, in Germania, contributiile obligatorii sunt egale pentru angajati si angajatori (6,75% din salariul brut), iar in Franta angajatii suporta 0,75%, angajatorii 12,8%.

In SUA asigurarea sanatatii se realizeaza intr-o mare masura prin intermediul asigurarilor private de sanatate. Statul american finanteaza doar doua programe in domeniul sanatatii : programul MEDICARE - pentru persoanele in varsta de peste 65 de ani si programul MEDICAID pentru persoanele cu venituri sub pragul saraciei. Astfel, in SUA exista peste 30 de milioane de persoane fara asigurari de sanatate.[2]