FIRMA BANCARA

FIRMA BANCARA

Scopul capitolului este sa asigure intelegerea functionarii financiare a bancii, sa expliciteze principiile managementului bancii, in particular ale managementului riscului de credit si al riscului de rata a dobanzii.

Dupa parcurgerea capitolului vor fi realizate urmatoarele obiective:

Prezentarea specificului bilantului bancar si explicitarea operatiei de transformare a activelor, care reprezinta operatia de baza a bancii, precum si a implicatiilor financiare ale acesteia.

Cunoasterea aspectelor esentiale ale managementului bancii, pe componentele sale definitorii: al lichiditatii, al activelor, al pasivelor, al adecvarii capitalului.

Explicarea principiilor managementului riscului de credit si al ratei dobanzii, si a posibilitatilor de masurare a acestora.

Prezentarea activitatilor extrabilantiere ale bancii determinate de accelerarea inovatiilor financiare si evidentierea efectelor acestora asupra performantelor bancii.

Banca este o firma ca oricare alta, obiectul de activitate fiind insa specific. Scopul firmei bancare este acela de a obtine profit, obiectul de acivitatea il reprezinta producerea de imprumuturi, de moneda potential activa, procesul de productie este constituit din transformarea resurselor, atrase si proprii, depozite si capital., in produse, in imprumuturi diverse, in acest sens firma bancara realizind servicii, dar si produse derivate, auxiliare, rebururi si reziduri.

Fundamentele functionarii firmei bancare sunt reflectate prin bilantul contabil, profitabilitatea, lichiditatea si riscurile fiindparametrii functionali definitorii ai firmei bancare, managementul firmei bancare vizand armonizarea acestora in contextul unui mediu concurential in continua schimbare, inovarea de noi produse si servicii urmarind acomodarea cererii si ofertei de moneda si de instrumente bancare prin tehnici si proceduri bancare specifice.

Bilantul bancilor comerciale poate fi considerat ca o lista a surselor si utilizarilor fondurilor bancare. Pasivele bancare sunt sursele fondurilor, care includ depozite operabile prin cecuri, depozite la termen, imprumuturi scontate la Banca centrala, imprumuturi primite pe piata interbancara, la care se adauga capitalul bancii. Activele bancare reprezinta utilizarile fondurilor mobilizate, care includ rezerve, elemente de numerar in procesul de colectare, depozite la alte banci, titluri de valoare, imprumuturi acordate si alte active, precum capitalul fizic.

Banca obtine profit in procesul de transformare a activelor: ele iau imprumuturi pe termen scurt si acorda imprumuturi pe termen lung. Cand o banca primeste (incaseaza) un depozit aditional, ea castiga o suma egala rezervelor, iar cand plateste depozite, ea pierde o suma egala rezervelor.

Desi prin detinerea de active mai lichide obtin venituri mai mici, bancile doresc sa detina asemenea active. In special, bancile detin rezerve suplimentare si secundare, deoarece ele ofera siguranta in cazul iesirilor neprevazute de depozite, generatoare de costuri ridicate. Bancile isi gestioneaza activele lor pentru a-si maximiza profiturile, prin cautarea imprumuturilor si titlurilor cu randament cat mai ridicat, simultan cu incercarea de a reduce riscurile prin provizioane adecvate de lichiditate.

Traditional, managementul pasivelor era o activitate rutiniera, asezata, in prezent insa bancile mari, adevarate centre de moneda, cauta in mod activ surse de fonduri prin emisiunea de pasive, precum certificatele de depozit si imprumuturile pe titluri de la alte banci sau corporatii. Bancile isi gestioneaza volumul de capital, astfel incat sa evite falimentul si sa se incadreze in normele de capital bancar stabilite de catre autoritati, nedorind totusi sa detina prea multe rezerve, deoarece isi diminueaza sursele de venituri.

Conceptele de selectie adversa si de hazard moral explica semnificativ principiile managementului riscului de credit, implicat in activitatile de imprumut: alegerea si monitorizarea, stabilirea relatiilor cu clientii pe termen lung si garantarea imprumutului, soldurile colaterale si de compensare, rationarea creditelor.

O data cu cresterea volatilitatii ratelor dobanzii din anii `80 institutiile financiare devin mai preocupate cu expunerea lor la riscul de rata a dobinzii. Analiza gap-ului si a duratei releva daca institutiile financiare au pasive sensibile la ratele dobanzii mai mari decat activele similare, in care caz o crestere a ratei dobanzii va reduce profiturile, iar o scadere a acesteia va creste profiturile. Firmele financiare isi gestioneaza riscul ratei dobanzii prin modificarea structurii bilantului, utilizand insa si strategii care implica derivatele financiare.

Activitatile extrabilantiere constau in instrumente financiare tranzactionabile si care genereaza venituri din comisioane (taxe) si din vanzari de imprumuturi, acestea influientand profiturile bancii, nefiind insa vizibile in bilant. Deoarece aceste activitati expun bancile la cresterea riscurilor, managementul bancii trebuie sa acorde atentie speciala procedurilor de evaluare a riscurilor si de control intern, pentru a constrange angajatii sa nu-si asume, in numele bancii, riscuri prea mari.

O schimbare in mediul economic va stimula firmele financiare sa caute inovatii financiare, care sa contribuie la mentinerea profitabilitatii concurentiale a bancii. Modificarile in conditiile cererii, indeosebi cresterea riscului ratei dobanzii, au stimulat cautarile pentru cresterea profiturilor prin inovatii financiare, asa precum ipotecile ajustabile, in timp ce schimbarile in conditiile ofertei, datorita progresului in tehnologiile informatice, au condus la inovatii financiare precum cartile de credit (cardurile) bancare si facilitatile bancare electronice. Reglementarile au generat inovatii financiare care au incurajat gasirea de portite prin care sa se ocoleasca impactul restrictiv al acestor reglementari asupra profiturilor bancii. Pornind din anii `60, de exemplu, ratele inalte ale dobanzii, determinate de cresterea inflatiei, combinate cu plafonarea ratelor depozitelor si cu "taxa" pe depozite au limitat profiturile bancilor. Dorinta de evitare a acestor reglementari a incurajat inovarea financiara, sub forma ordinelor de retragere negociabile, aranjamentelor de rascumparare, transferului automat de economii.

Deoarece bancile, institutiile de depozit, joaca un rol major in canalizarea fondurilor catre imprumutatorii cu oportunitati de investitii productive, aceste institutii sunt importante pentru functionarea eficienta si adecvata a sistemului financiar si economic, bancile furnizeazand o mare parte din imprumuturi, finantand populatia si afacerile, oferind servicii financiare diferite, facilitand platile.

In acest capitol vom examina urmatoarele probleme: cum opereaza bancile, cum si de ce creaza imprumuturi, cum colecteaza fondurile, cum isi gestioneaza activele si pasivele, cum realizeaza profit. Desi ne vom concentra asupra bancilor, deoarece ele sunt cele mai importante institutii de depozit, multe dintre problemele studiate sunt valabile si pentru celelalte firme financiare.